Prăbuşirea casei Cîţu

Postat la: 13.08.2021 |

Prin scandalul „Florin Cîţu penal”, provocat, după părerea majorităţii, de Ludovic Orban şi asociaţii săi, „gaşca”, PNL şi Klaus Iohannis au încasat o măciucă năucitoare în moalele capului. O măciucă politică, desigur.
Florin Cîţu a apărut în PNL şi în politică doar în 2016, adus de Alina Gorghiu, preşedinte PNL atunci, şi Lucian Isar, aparent cei doi fiind soţ şi soţie. În 20 decembrie 2016, Cîţu a devenit senator PNL. În decembrie 2020 şi-a început al doilea mandat de senator. A fost un ministru de Finanţe foarte contestat (din 19 decembrie 2019) şi din 23 decembrie 2020 a devenit un prim-ministru total atipic pentru România ultimilor 30 de ani, mai mult amator decât tehnocrat, un fel de hipster într-un important job public. O carieră politică fulgerătoare, bazată pe cumetrii, pe interese inavuabile. Prăbuşirea violentă de azi se poate explica şi prin totala improvizaţie care stă la baza carierei sale politice.

De ce nu şi-a făcut mea culpa Florin Cîţu după ce a fost ales senator în 2016 şi când, prin realitatea votului popular, condamnarea din SUA i-ar fi fost cu uşurinţă minimalizată. Din incompetenţă sau din laşitate? Din puţinătate? Nu mai contează decât pentru PNL şi pentru Klaus Iohannis dacă şi când va demisiona sau mai degrabă va fi demis Florin Cîţu. Şi cariera politică la vârf a lui Ludovic Orban pare grav compromisă atât pentru răul pe care lumea crede că l-a făcut PNL, cât şi pentru evidentul exerciţiu vetust al puterii.

Credem, împreună cu Sorin Roşca Stănescu şi cu Dan Andronic de la Evenimentul zilei, că singura soluţie care le mai rămâne liberalilor este soluţia celui de-al treilea om. Dan Andronic avansează două nume: Rareş Bogdan şi Emil Boc. Dar Rareş Bogdan nu poate presta decât în rolul de bufon al regelui. Deci, de fapt, al treilea om e gata găsit. Nu poate fi decât viitorul candidat la preşedinţie al PNL. Iar acesta, aparent, nu poate fi decât Emil Boc. Care şi-a şi deschis cursa pentru Cotroceni prin proiectul regionalizării ţării, relansat cu ceva vreme în urmă. Proiect care cuprinde şi reorganizarea marilor oraşe, printre care cele din vestul României: Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Oradea. Acesta e un program prezidenţial de fapt.

E foarte ciudat să vorbeşti, în august 2021, despre prezidenţialele care ar trebui să se ţină în decembrie 2024. Şi totuşi, subiectul e reluat pe diverse medii cel puţin o dată pe săptămână. Iar miza alegerilor din PNL şi, imediat după ele, din USR e chiar găsirea candidatului propriu pentru alegerile prezidenţiale. Asta îţi poate inspira serios ideea că e luată în calcul o eventuală scurtare a celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Presa i-a atribuit deja lui Iohannis două funcţii foarte înalte. Aceea de preşedinte al Consiliului European şi aceea de şef al NATO. Amândouă foarte improbabile totuşi oricât de disciplinat globalist ar fi actualul preşedinte al României. Sau, cine ştie, poate i se pregăteşte şi lui ceva asemănător cu păţania lui Florin Cîţu din aceste zile.

Circulă deja în media şi în presă mai multe nume de candidaţi cu şanse pentru 2024. Ultimul venit în ciudata (intoxicanta?) competiţie de presă este chiar Emil Boc, propus şi de fostul preşedinte Traian Băsescu. Să-i mai cităm pe posibilii contracandidaţi ai lui Emil Boc la preşedinţia României? Dacian Cioloş, Laura Codruţa Kövesi, Maia Sandu, Mircea Geoană. Nici unul dintre aceştia din urmă însă nu are susţinerea statului subteran din România, şi deci şansele lor sunt aproape de zero. Nici SUA şi NATO (pentru Mircea Geoană), nici SUA şi Soros (pentru Laura Codruţa Kövesi), nici Germania (pentru Maia Sandu) şi nici Franţa sau Emmanuel Macron (pentru Dacian Cioloş) nu vor putea să-şi impună preşedintele în România împotriva statului subteran român. Iar Emil Boc, la fel ca Traian Băsescu şi (ciudat !) Klaus Iohannis, are susţinerea totală a acestui faimos stat subteran, compus într-o bună măsură din factorul intern dar nu numai. Mai trebuie luat în calcul şi capitalul românesc, atâta cât există.

Cine ar trebui să fie deci viitorul preşedinte PNL? După prăbuşirea lui Florin Câţu (odată cu cea a lui Ludovic Orban), lucrurile se pot simplifica în PNL. Vom şti mai multe despre prăbuşirea mult prea fragilului politician Florin Cîţu când vom afla cui îi foloseşte cu adevărat acest scandal. Care, la prima vedere, nu le e de nici un folos lui Ludovic Orban, PNL-ului sau lui Klaus Iohannis. Cu toţii ies foarte şifonaţi din paranghelia americană a lui Cîţu. Dar dacă totuşi îi foloseşte celui de-al doilea partid din PNL, adică PDL-ului, fost PD? Dacă foştii membri importanţi ai PDL (Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Roberta Anastase…), azi ţinuţi în umbră, vor face un mare pas în faţă în timp ce tradiţionalii PNL vor fi împinşi să facă un pas în spate? Dacă Emil Boc va deveni noul preşedinte PNL, partidul îşi poate schimba sigla şi numele şi readuce în prim-planul politic vechea marcă a liberal democraţilor, PDL. Oricum, „naţional” (din sigla PNL) nu mai e la modă în UE.

Vom avea din toamnă şi un nou prim-ministru cu o întinsă experienţă administrativă tot în persoana lui Emil Boc? În orice caz, Klaus Iohannis, cu premierii „săi” (Dacian Cioloş, Ludovic Orban şi, mai ales, Florin Cîţu), „guvernul meu”, s-a cam făcut de râs. Şi a adus mari prejudicii României. Angela Merkel, care va părăsi curând postul de cancelar, nu l-a ajutat mai deloc pe „neamţul” din Sibiu. „Statul subteran” îşi asumă vreo răspundere?
Poate că titlul cel mai bun al acestui articol ar fi fost „Prăbuşirea casei Iohannis”.

Petru Romoşan