Semicentenar Jan Palak

Peste câteva luni se vor împlini 50 de ani de la moartea tragică, de martir, a studentului ceh JAN PALAK. Eram cam de vârsta sa și sacrificiul său m-a impresionat tare. Eram și eu unul dintre cei care căutam măcar să imaginez gestul cel mai potrivit prin care să mă opun lumii în care trăiam fără ca nimeni să-mi ceară părerea. Ca mine erau mulți colegi și prieteni, cu care discutam destul de deschis acest subiect. Când a venit vestea despre gestul lui JAN PALAK ecoul a fost foarte puternic. Asupra mea cel puțin! M-am trezit în cele din urmă dinaintea unei probleme: puteam oare să înțeleg resorturile intime care îl puteau duce la acest deznodămînt pe un tînăr european, student – adică intelectual, aidoma mie și colegilor mei? Răspunsul la această întrebare l-am căutat scriind piesa pe care am terminat-o în 1970. O piesă anti-sistem, anti-sovietică, anti-comunistă. Eram conștient că nu aveam decât o singură șansă ca piesa să se joace: s-o scot în Occident. Cu oarece peripeții, din cinci încercări, două au reușit: trei plicuri au fost interceptate de Securitate, dar două au ajuns la destinație: la Monica Lovinescu și la prietenul meu Victor Smatoc. Nădejdea mea era la Monica Lovinescu. N-a făcut nici cel mai mic gest, n-a scos o vorbă măcar pe postul de radio Europa Liberă…

Întrega poveste o voi relata separat, într-un text aparte. Deocamdată pun la dispoziția cititorilor mei textul piesei, cu speranța că vor avea răbdare să-l citească și să se edifice asupra calității sale literare. Faptul de a fi un text „disident” nu-i atribuie nicio calitate artistică, iar această condiție – calitatea literară, consider că este prima de care trebuie să ținem seama în aprecierea unui demers scriitoricesc.

Așadar, după ce veți citi piesa, dacă credeți că merită, zilele următoare veți putea afla de la sursă și soarta pe care a avut-o bietul text…

.

.

.

.

ION COJA

REQUIEM PENTRU JAN PALAK

                                                                – piesă într-un act

Personajele

EL

EA

CEALALTĂ

MAMA

KAREL

PRIETENUL I

PRIETENUL II

Bandă sonoră: câini întărâtaţi latră, porci grohăie, avioane în picaj, tancuri, trupe mărşăluind etc. Din când în când, foarte aproape, speriată, vocea CELEILALTE: „Câinii… câinii…” Se ridică cortina şi zgomotele acoperă aproape primele replici. Lumină doar câtă pătrunde pe fereastră, de pe stradă. Noapte. EA se luptă cu EL să-I îmbrăţişeze, să-l tragă spre pat.

EA: Iubitule! Dragul meu!

EL: Lasă-mă!

EA: Scumpule! Nu mai am răbdare…

EL: Lasă-mă!

EA: Nu mai pot!

EL: Dă-mi drumul odată! Ah! (A scăpat, paşi, întoarce co­mutatorul, lumină pe scenă.)

EA: Te iubesc, te iubesc, iubitule!

EL: Mai aşteaptă până mâine! Până mâine nu-i mult!

EA: (plângăcioasă) Nu mă iubeşti!

EL: Atât! Până mâine…

EA: Oh, e prea mult! E prea mult…

VOCEA MAMEI (voce de femeie suferindă): Dragul mamii, eşti cu cineva?

EL: (eventual şoptit) Mamă… Nu, mamă… Mamă!

VOCEA MAMEI: Eşti singur?

EL: Da, mamă, sunt singur, mamă! Mamă! Sunt aşa de singur…

VOCEA MAMEI: Dar cu cine vorbeşti, puiul mamii?

EL: Cu… cu nimeni, cu nimeni, ma­mă! (găsind) Învăţam! Repe­tam! Am mâine examen! Mâine! Mâine… (EL va rosti replicile aproape ca într-un monolog, mai ales replicile mai lungi, ulti­mele cuvinte pe un ton scăzut)

VOCEA MAMEI: Ce examen? Nu mi-ai spus nimic de examenul ăsta!

EL: E un examen greu. Tu, cu inima ta… Nu-i bine să ai emotii, trebuie să te menajezi, mamă! E un examen greu! Să-mi ţii pumnii strânşi! Roagă-te pentru mine, mamă…

VOCEA MAMEI: Ţi-e teamă, fiule? (nu primeşte raspuns) Te-ai pregatit?

EL: M-am pregătit, mamă! Din august, mă tot pregătesc… Dar mi-e teamă, mamă, să nu mă bâlbâi, da, să nu mă încurc, să nu tremur…

VOCEA MAMEI: Nu te mai gândi la examen, îl iei tu… Mai bine culcă-te! N-ai dormit nici ieri noapte, nimic nu-i mai bun ca somnul! Culcă-te! Dormi, şi o să fie bine!

EL: O să dorm mâine, mamă, o sa dorm mult, să nu mă trezeşti, o să fiu obosit şi o să dorm mult de tot, mamă! Mamă! Mamă, mi-e dor de tata, mi-e dor de tine, de tine, mamă, mai ales! Mamă…

EA: Nu ştie nimic?

EL: Nimic.

EA: De ce nu-i spui adevărul?

EL: Doamne, cum să-i spun aşa ceva?!

EA: Mâine tot o să afle!

EL: Oh, sărmana mama, când va afla…

EA:Explică-i!
EL: Ce să-i explic?! Numai pe mine mă mai are, numai pentru mine mai trăieşte, cât e de bolnavă! Sunt viața ei!

EA: Pff! Viaţa!…

EL: Ce ştii tu ce-i viaţa!

EA: Eh, cum e viaţa asta, așa de grozavă?
EL: Viața este frumoasă.

EA: Minți!

EL: Dacă vrei să mă crezi!…

EA: Și eu cum sunt? Urîtă?

EL: Nu, nu esti urîtă! Viața este urîtă! Tu… tu nu eşti nicicum…

EA: Și atunci, de ce ți-a fost frică de mine?

EL: Frică?

EA: Da, tremuri şi acum!… Ai emoții, iubitule? Tremuri tot de nerăbdare… (încearcă să-l ia in brațe) Cum mai tremurau şi prietenii tăi!… Ce bine vă ședea la toți patru!… Dragii de voi! Dragul meu…

EL: Lasă-mă în pace! De ce ai venit așa de devreme?! Mai am… mai am doar câteva ore şi mai am atâtea de făcut!

EA: Ce mare lucru mai ai de făcut?!

EL: Dar câte nu sunt de făcut pe lumea asta?!

EA: De exemplu?

EL: Păi, ce aș mai avea de făcut zici?

CEALALTA: (nezărita până acum, undeva în față, imagine vie a disperării)Să trăieşti, Jan! Eşti tînăr, mamă, să trăieşti, asta ai de făcut! (cei de pe scenă nu vor remarca prezenţa CELEILALTE)

EA: Ce drag îmi eşti!

EL: Lasă-mă-n pace! Nu pricepi? Lasă-mă să-mi adun gândurile! Gândurile…

CEALALTĂ: E aşa de tînăr!

EL: S-au risipit gândurile… Fug de mine… Abia le ating şi-mi scapă… Parcă n-ar fi ale mele… Parcă m-au uitat…

EA: Dar lasă-le! Ce mai ai tu cu ele?

EL: Dar sunt gândurile mele! Unde se duc?

EA: Tu te duci.

EL: Şi cui le las?… Uite-le! S-au retras de-o parte… Stau în jurul meu, dar când mă uit la ele se întorc cu spatele… S-au suprat pe mine, săracele…

EA: Prea te gândeşti mult!

EL: Dar tu nu vezi că nu mă mai pot gândi la nimic?! Nimic! Nimic! (îşi ia capul în mâini, apoi) Aşa începe? (EA confirîncet din cap. Revenindu-şi) Prostii! Prostii! Prostii!

EA: (alarmată uşor) Ce e?

El: E abia unsprezece! Mai am atâta timp! Aş putea să citesc ceva, nu-i aşa?

EA: Dar nu-i politicos! M-ai chemat la tine şi acum…

EL: Nu te-am chemat!

EA: Vrei să plec?

EL: (face câţiva paşi, îngândurat) N-am spus asta…

EA: (necăjită) Dar, atunci, ce nu-ţi place la mine?

EL: (rămas pe gânduri) O să mă aştepte degeaba… I-am dat şi o oră nepotrivită! Şi e frig, ninge, bate vântul… Fără mine n-o să meargă la hochei… Tare-s curios cine va câştiga mâine finala… (pauză) Mâine! Tot mâine… Finala!

EA: Hochei?

EL: Oh! şi-apoi venea primăvara, vara… Plecam, poate, la mare, la Mamaia! Ce frumos e şi acolo! E atâta lume…

CEALALTĂ: Hai şi tu!

EL: Atâtea fete frumoase…

CEALALTĂ: Eşti tînăr!

EL: … oameni veseli…

CEALALTĂ: Hai!

EL: …fericiţi…

CEALALTĂ: Hai!

EL: N-ai fost pe acolo?

EA: Unde?

EL: La Mamaia! În România!.. (visător) Constanţa…

EA: Nu! N-am fost! (se gândeşte puţin) Poate la anul!

CEALALTĂ: (îşi face semnul crucii) Apără-i, Doamne!

EL: (face câţiva paşi) Şi la toate astea să renunţ…

EA: De dragul meu, iubitule, nu-i aşa?

EL: Pe naiba!

EA: (îmbufnată) Cât mai este ceasul?

EL: Încă puţin şi se face ziuă.

CEALALTĂ: Doamne…

EA: (înciudată) Parcă ar sta pe loc timpul ăsta!

CEALALTĂ: …ce zi va mai fi asta?!

EA: Nu mai pot! Vino, iubitule! Nu-ţi fie teamă! Hai! Te iubesc! Eşti aşa de tînăr! De fraged…

CEALALTĂ: Eşti prea tânăr!

EL: Mai rabdă şi tu câteva ore!

EA: Oh!

EL: (alţi paşi) Să mă gândesc la ceva!

EA: La mine, scumpule!

EL: Nu! Nu la tine! Sunt deja sătul de tine! Eşti aşa de… Mai lasă-mă-n pace, dacă nu vrei să…

EA: (îngrozită) Să ce? Să te răzgândeşti?

EL: Da!

EA: Vaai!

CEALALTĂ (sperând) Doamne!

EL: Ţi-e cam teamă!

CEALALTĂ: (încordată) Nu te juca!

EA: Iubitule, tremur toată! Nici când eram mai jună, mai atră­gătoare, nu m-a dorit cineva aşa cum mă doreşti tu! Nimeni!

EL: Nu te doresc, ţi-am mai spus-o!

CEALALTĂ: Hai! Hai! Nu-i târziu!

EA: Iubitule! Vino!

EL: Şi mai lasă-mă-n pace! Vreau să mă gândesc la ceva! Orice! Mai am…

CEALALTĂ: (ţipând) Şapte ore!

EL: Mai mult ca la orice examen! Dar aş putea răspunde şi acum!

EA: Ce mai aştepţi?

CEALALTĂ: Aşteaptă!

EL: Cunosc subiectul! M-am pregătit pentru el… douăzeci şi unu de ani! Douăzeci şi unu…

CEALALTĂ: E o nimica toată! Viaţa ta abia acum începe!

EL: Parcă nici nu au fost… Şi parcă au fost totuşi mulţi…

CEALALTĂ: Puţini! Prea puţini!

EL: Dar nu mai are nici o importanţă!

CEALALTĂ: Nu vorbi aşa! Te rog!…

EL: Sunt obosit… Să-ncerc să-mi amintesc ceva!… Ce?… De ta­ta!… L-ai cunoscut? A murit acum doi ani…

EA: Nu! Nu ţin minte! Uit uşor!

CEALALTĂ: Nu te gândi la morţi! Mama ta e vie, trăieşte, la ea te gândeşte!

EL: Săracul tata…

CEALALTĂ: Mama ta e singură, e bolnavă!

EL: Mi-aduc aminte…

CEALALTĂ: Uită-l! (nereuşind să-l oprească, îndurerată, alunecă în poziţia iniţială)

EL: …primul lucru de care-mi amintesc, în fiecare zi tata-mi aducea bomboane. Eram copil… îi săream de gât, i le luam din buzunare şi-l sărutam. Tata se bucura grozav! Dar nu asta ţin minte!

EA: Şi atunci de unde ştii? Ţi-a povestit el?

EL: Nu! Prin deducţie! Da! Ce ţin minte, foarte bine încă, este ziua când i-am sărit de gât, l-am căutat prin buzunare şi nu avea nimic! Şocul ăsta îl ţin minte! E cea mai veche amintire, cred… Nu l-am mai sărutat! Viaţa era tot mai grea! Dar eu de unde să ştiu? Eram copil… (vag ecou al bandei sonore) Atunci veniseră prima oară!

CEALALTĂ: (nemişcată) Câinii!

EL: Uitasem cum m-a privit tata atunci! Abia de curând mi-am adus aminte… Am văzut la alţi oameni privirea lui de atunci… începând din august toţi taţii se întorc acasă fără bomboane în buzunare! Copii nu înţeleg şi se supără, plâng, nu mai vor să-şi sărute părinţii, îi lovesc cu pumnii lor mici în piept, peste faţă, să-i lase jos…

CEALALTĂ: Oh!

EL: Privirea de atunci a tatei… (privind în sală, parcă)

CEALALTĂ: Oh!

EL: Zi de zi, peste tot aceeaşi privire… (lătrat furios de câini)

CEALALTĂ: Oh!

EL: (ţipând) N-am ştiut! Nu!

CEALALTĂ: Oh!

EL: Eram copil… Nu… Nuuu (cadeîn braţele EI)

CEALALTĂ: Câinilor! Câinilor! (hohote de plâns)

EA: (mângâindu-l) Scumpul meu! Iubitule!

EL: Vai, cât sunt de răi şi nedrepţi copiii dacă nu le dai ce vor! Sunt şi oameni în toată firea răi şi nedrepţi când nu le dai ce vor!… Aşa sunt şi ăştia! Nişte copii! Nu ştiu decât să ia! Să li se dea! Nişte copii! (apoi) Pff! Am luat-o razna! Hm! „Nişte copii”… (scurt, puternic, banda) Sunt nedormit de atâtea zile…

EA: Dar culcă-te puţin!

EL: Să mă culc?

CEALALTĂ: (alarmată) Nu, Jan!

EL: Nu! Nu mă culc! Mai am câteva ore doar! Cum să le dorm?! (El) Spune-mi, te rog, o să fie ca şi când aş dormi? Sunt obosit! Mi-e somn…

EA: Desigur! E la fel! Nu-ţi fie teamă!

EL: Adică, aşa, cu vise?

EA: (lăudând) Nuu! Fără! Ce vise?

EL: (cutremurat) Fără vise?… Atunci e chiar… Nu seamănă deloc cu viaţa!

EA: (idem) Oh, cum să semene?! Ai să vezi tu!

EL: Am să mai văd? Am să mai aud?

EA: Ce să vezi? Ce să auzi?

EL: Dar sunt atâtea! Cât am apucat eu din ele în douăzeci şi unu de ani?

CEALALTĂ: (tânguindu-l) Nimic, copile, nimic!

EL: Nu mi-ar fi ajuns nici o sută de ani ca să le văd pe toate! Atâtea-s de văzut! Iar eu…

CEALALTĂ: Eşti tînăr! Mai ai timp!

EA: Dacă oricum nu le poţi vedea pe toate, nu-i totuna?

EL: Cum? Mda… Poate că ai dreptate…

CEALALTĂ: (recăzând disperată)Oh, sărmane!

EL: În definitiv, ca număr absolut, şi aşa au fost multe! Putea să nu fie deloc! Oh! Am avut un noroc formidabil că m-am născut, că am trăit şi eu! Nu-i aşa? Dacă nu m-aş fi născut?!

EA: (cutremurată) Oh, dar nu te-aş fi cunoscut!

EL: Şi ce-aş fi fost atunci? N-aş fi fost! Pur şi simplu n-aş fi fost şi gata!

EA: Oh! Nu mai vorbi aşa!

EL: Sau aş fi putut fi… (caută în jur) …scaun! Vezi, faţă de scaunul ăsta, ce noroc am avut că m-am născut om şi am trăit ca om douăzeci şi unu de ani! Douăzeci şi unu! Am existat şi eu. Am existat! Nişte ochi, o inimă, nişte mâini care să strângă alte mâini, o minte care să priceapă, să se minuneze întruna… Cui să-i mulţumesc pentru atâta noroc? Şi pentru o zi, şi pentru un ceas de viaţă recunoştinţa mea e fără margini, Doamne!

CEALALTĂ: (prevenitoare) Nu te pripi!

EL: Iar eu mai am cinci ore! O veşnicie! Mă auzi? O veşnicie! Uraa! (muzică de dans. EL începe să se mişte şi să cânte în ritmul acesteia, împreună cu EA, care se cam încurcă în paşi) Uraa! Uraa! Trăiască viaţa! Uraa! Trăiască viaţa mea! etc. (treptat muzica după care dansează devine marş funebru, dar EL nu observă)

EA: Vezi că nu eşti în ritm!

EL: (se opreşte) Aşa e!

CEALALTĂ: Fii atent!

EL: Asta cum se dansează? (peste marşul funebru se suprapune intermitent banda sonoră. În acest dans pe care EA încearcă să-l înveţe pe EL, cei doi pot sta şi nemişcaţi sau mişcările lor devin tot mai încete)

EA: Uite aşa! Vezi! (banda sonoră)

CEALALTĂ: (tresărind) Câinii!

EA: Hai şi tu, iubitule! (EL înceracă stângaci)

CEALALTĂ: (îngrozită) Nu, nu! Opreşte-te!

EL: Nu prea merge…

EA: Aşa e la început! Te înveţi tu, lasă! Hai!

EL: Nu pot! (vrea să se oprească)

EA: Nu, merge. Insistă! Hai! Aşa!

EL: Nu ştiu paşii ăştia…

EA: Aşa! Aşa!

CEALALTĂ: Vai!

EA: Vezi că merge?!

CEALALTĂ: Opriţi-I!

EA: Bravo! Înveţi repede!

CEALALTĂ: Săriţi, oameni buni!

EA: Înveţi mai repede decât alţii!

VOCEA MAMEI: Dragul mamii, ce faci acolo? (EL se opreşte, CEALALTĂ se linişteşte)

EA: Ah! Tocmai când prinsesei mişcarea! (pentru sine) Lasă că-ţi arăt eu ţie, baba dracului!

VOCEA MAMEI: Puiule drag!…

EL: (parcă obosit) Da, mamă… Iartă-mă… Am uitat de tine… Tocmai de tine… Am uitat şi nu-mi mai părea rău! Mă bucuram ca un nerod! Linişteşte-te, mamă! Dormi! Ai visat urât! Dar n-a fost decât un vis! Hai, mamă, dormi! Dormi liniştită… E ultimul tău somn liniştit! Iartă-mă, mamă! Tu ştiu că ai să mă ierţi! Dar eu, eu nu m-aş putea ierta dacă aş mai… De aceea, mamă… mamă… Mamă şi tată! Iertaţi-mă!

EA: Ce te tot scuzi atâta?! De ce să te ierte?

EL: Oh, biata mamă! Ce s-o face ea de mâine?!

EA: Eh, asta-i viaţa!

EL: Vai de viaţa ei…

EA: Formidabila viaţă! Nici două parale nu face! Nu merită să-ţi pierzi timpul cu ea, ascultă la mine!

EA: Sărmana mama…

EA: Ehe, o să fie mândră de tine! Vei fi un erou pentru toată ţara!

EL: Eu?

CEALALTĂ: Vai de ţara care are nevoie de eroi.

EA: Ţi se vor lua interviuri, ode ţi se vor închina, piese de teatru, televiziune…

EL: Ode, piese?…

EA: Ai ceva împotrivă? Doar trebuia să se găsească cineva să fie eroul pentru ceilalţi! (drăgăstoasă) Eroul meu scump!

EL: (ferindu-se) Dar nu sunt singurul! I-ai văzut doar! Toţi prietenii mei! (aceştia încep să apară ca nişte umbre)

CEALALTĂ: (făcându-şi cruce) Apără-i, Doamne, apără-i! Nişte copii!

EA: Oh, ce băieţi frumoşi! Ce tineri sunt! (trece pe la fiecare mângâindu-i uşor, cochetă, străduindu-se să le placă, deşi nici unul nu-i remarcă prezenţa) Poftiţi, dragii mei… intraţi… simţiţi-vă bine… Făce-ţi-vă comozi… Vă aşteptam, iubiţilor! (către EL) Când vine următorul?

EL: (cutremurat) Peste trei zile!… Oh…

EA: Care din ei?

EL: (idem) Karel! (îl arată cu mâna)

EA: Oh! Este cel mai frumos dintre voi! Ce privire! Ce statură! Ce aer cuceritor! (îmbrăţişându-l) Iubitule! Oh! Oh! (Karel nu bagă de seamă nimic)

EL: E prietenul meu cel mai bun!… Karel, îţi aminteşti când eram copii şi ne băteam la şcoală cu cei de la „B”?… De câteva ori tu m-ai scăpat!

KAREL: Vreau să te scap şi acum!

CEALALTĂ: Scapă-I, scapă-l, Karel! Scăpaţi-l!

EL: (Ei) Karel a fost cu ideea!

EA: Adevărat? Ph, îmi place şi mai mult!

EL: Doamne, ce idee?! (banda sonoră)

CEALALTĂ: (tresare) Câinii! (rămâne atentă, ascultând „câinii”)

PRIETENUL I: Până când să mai suportăm? Şi când nu vom mai putea suporta, ce vom face? Că eu nu mai pot suporta!

PRIETENUL II: Noaptea, când mă gândesc la toate astea, par aşa simple.

CEALALTĂ: (brusc îngrozită de ceva foarte aproape din sală) Nuu!

PRIETENUL II: Totul e să mergi până la capăt şi să nu mai ţii cont de altceva!

CEALALTĂ: (tot mai îngrozită) Dumnezeule, nu!

PRIETENUL II: Dar a doua zi lucrurile se complică iar şi nu mai ştiu ce să fac, pe ce drum să merg până la capăt…

CEALALTĂ: (idem, îşi face cruce) Nu-l lăsa, Doamne! (în acest timp EA se gudură, nebăgată în seamă, la picioarele lui Karel, sărutându-le etc.)

EL: Trebuie făcut ceva pentru ceilalţi toţi, să priceapă nu gravitatea celor petrecute în August – au trecut, gata – ci a celor de acum, de mâine!

PRIETENUL I: Da! Să-şi dea seama că ceva se întâmplă, ceva îngrozitor! Chiar dacă nu înţeleg ei prea bine ce!

PRIETENUL II: E din ce în ce mai greu de înţeles ce ni se întâmplă.

CEALALTĂ: Nu, nu! (se ridică încet, rugătoare) Nu! Vă rog!

EL: E ca-ntr-un coşmar…

PRIETENUL I: Nu-nţelegi, iar când înţelegi nu poţi crede…

PRIETENUL II: Şi totuşi…

CEALALTĂ: (mereu spre sală) Nu, Karel, nu!

EL: Tu ce zici, Karel? Ce-i de făcut?

CEALALTĂ: (idem) Taci! Taci! Taci!

EA: (jubilând) Gata! Spune-le, iubitule! Să se bucure şi ei! (celorlalţi) O idee excelentă! (evident, aceştia n-o observă, nici pe EA, nici pe CEALALTĂ)

CEALALTĂ: Nu!

KAREL: (încruntat) Trebuie găsit ceva, dar…

CEALALTĂ: Opreşte-te!

KAREL: … ceva mai… original! Ceva trăznet!

EL: (zâmbind) Iar ai venit cu vreo trăznaie!

EA: Nu-l întrerupe! Hai, iubitule, spune-le!

KAREL: Nu, ceva serios…

PRIETENUL I: Ce? (Karel ezită)

CEALALTĂ: (mereu cu privirea în sală) Karel, mai gândeşte-te, Karel!

PRIETENUL II: Ce anume?

PRIETENUL I: Hai, zi! Ce!

EA: Iubitule, spune-le! Uite-i cum te roagă! Ei vor! Ei cer să le spui! Spune-le!

PRIETENUL II: Vrea să facă vreo glumă!

EA: Ce glumă?! O să vedeţi! O idee extraordinară! Bravo Karel! Bravo! (îl sărută)

CEALALTĂ: (la limită) Karel…

EL: (uşor neliniştit) Nu glumeşte!… Ce? Ce-i de făcut, Karel?

KAREL: (abia ridicând capul) Să ne ardem de vii.

(CEALALTĂ alunecă pe podea ca moartă. Linişte)

PRIETENUL II: Să ne dăm foc?

EA: Da! (pauză) De ce vă… (tace şi ea înfiorată. Pauză)

PRIETENUL I: (către PRIETENUL II) Da! Să ne dăm foc.

EA: (PRIETENULUI I) Aşa! Bravo! (apoi) Haideţi! (pauză. Ea e scuturată de un fior. Pauză)

EL: De ce, Karel? (Karel tace)

PRIETENUL I: Altceva ce putem face?!…

EA: Ce ziceţi ce idee nemaipomenită?! Bucuraţi-vă!

PRIETENUL II: Ca Jan Hus…

PRIETENUL I: Jan Hus n-a ars de bună voie!

KAREL: Nici noi n-o facem de bunăvoie… (tăcere)

EA: Dar nu vă fie frică! Sunteţi tineri, curajoşi…

KAREL: Să ne mai gândim până mâine…

EA: (alarmată) Ce să vă mai gândiţi?!… (renunţă, către EL, ceilalţi neştiind de EA) Cât am tremurat de frică până…

EL: … ieri, a doua zi, când ne-am întâlnit şi eram toţi de acord!

EA: Dragii de voi! Şi eu care mă temeam c-o să vă răzgândiţi!…

CEALALTĂ: Oh, bieţii copii!

EA: Scumpii de ei! (trece pe la fiecare şi-i mângâie, sărută, deşi ei n-o observă). Iubitule scump… dragostea mea… etc.

CEALALTĂ: Sunt nişte copii!

EA: Iubitule!… etc.

CEALALTĂ: Nu-i lăsaţi!

KAREL: Ne vom arde pe rând, în piaţa Venceslas.

CEALALTĂ: (mereu către sală) Pentru Dumnezeu, de ce îi lăsaţi?!

KAREL: Şi pentru că eu am fost cu ideea, îmi voi da foc primul.

CEALALTĂ: Hei, oameni buni!

KAREL: Ordinea mai departe o trageţi la sorţi între voi.

CEALALTĂ: Hei, Europa!

PRIETENUL II: Nu, aşa nu!

PRIETENUL I: Nu ai nici un drept să fii tu primul!

EA: (aplaudă) Bravo! Bravo!

CEALALTĂ: Maică Europă…

EA: (Lui) Care mai de care ar vrea să fie primul la mâna mea!

CEALALTĂ: … nu-i lăsa, maică…

EA: Dă-ţi tu seama cine-s eu! Ce concurenţă!

CEALALTĂ: Europă…

PRIETENUL II: Nu are importanţă cine arde primul!

CEALALTĂ: Ah! (şi „împietrind”) …curvă de Europă!

PRIETENUL I: Să tragem la sorţi!

EL: (Ei) Grozavi băieţi, nu? (EA, fericită, aprobă din cap) Am tras la sorţi… şi am câştigat eu. (celorlalţi) Eu… (îi priveşte insistent pe fiecare) Băieţii nu ştiau ce să spună! Eu vroiam să le spun ceva, ceva uşor, o glumă, dar nu nimeream să mă gândesc la ceva…

EA: Nu te gândeai la mine?! (se alintă)

EL: Nu. Ei s-au gândit la tine şi abia când am început să le simt gândurile ai venit şi tu! (prietenii încep să dispară, eventual retrăgându-se pe margine şi devenind astfel un soi de spectatori, urmărind acţiunea cu atenţie încordată, fără să reacţioneze prea vizibil) Atunci te-am văzut prima oară…

EA: (apropiindu-se insinuantă şi hipnotizantă în acelaşi timp) Oh, îţi aminteşti… ce frumos a fost! Cât de bucuros mi-ai ieşit înainte… (EL face un pas înapoi) Cum m-ai…

KAREL: Frate! (EL tresare ca trezit din vis şi se întoarce spre KAREL.) Nu vrei să schimbi cu mine, să merg eu în locul tău mâine?

EL: De ce?

KAREL: (ridicând din umeri) E adevărat, n-are nici o importanţă, dar poimâine este finala la hochei. Eu nu mă duc, dar tu, joacă Ostrava! Zău, ăsta-i singurul motiv! Ştiu că ai două bilete, să mergi cu…

EL: Maria! (rămâne cu ochii la Maria… Karel se retrage după ceilalţi) Maria… (eventual pe scenă, într-un colț, apare silueta vagă a Mariei)

EA: (încercând să-l oprească) Karel! (către EL) A vrut Karel să schimbe cu tine?

EL: (revenind) Îţi dai seama ce prieten?!

EA: Şi n-ai acceptat?

EL: Fireşte!

EA: Vai, de ce? De ce, nesuferiiule!

EL: Dar ce ai tu cu el?

EA: Karel a fost cu ideea! Îl iubesc! Abia aştept să…

EL: (se repede la EA) Să ce?, nenorocito! Javră! (o îmbrânceşte şi EA cade) Pe Karel? Să nu te atingi de el că… E prietenul meu! Sunt prietenii mei!

EA: O să se atingă el de mine! A jurat!

EL: (aproape să o calce în picioare) Nu!

EA: N-ai nici un drept!

EL: N-am să-l las!

EA: Degeaba! Mă iubeşte! Chiar mai mult decât tine!

EL: Iubit-te-ar moartea, putoare ce eşti! Le spun eu cât eşti de urîtă şi bătrână! N-o să se mai uite niciunul la tine!

EA: Eu urîtă şi bătrână?!

EL: Exact, domnule! (oprit asupra gândului)

EA: Atunci, dacă sunt urîtă şi bătrână, de ce, mă rog, eşti gelos? Parcă spuneai că aşa şi pe dincolo…

CEALALTĂ: (încurajându-l, mereu cu faţa spre sală) Aşa, băiete! Aşa!

EA: (alintându-se) Şi acum îmi faci scene de gelozie! Te-ai dat de gol! Mă iubeşti, ştrengarule! De ce îmi ascunzi? Dragul meu!

EL: (cu gândul său) Da, da! Aşa trebuie să fac!

EA: (simţind ceva) Ce? Ce vrei să faci, iubitule? (îngrijorată) Vorbeşte!

CEALALTĂ: (implorând) Încă puţin! Nu te opri! Un pas!

EL: De ei nu va mai fi nevoie! Ar fi chiar o prostie! O să-i conving să rămână aici…

CEALALTĂ: Şi tu, şi tu!

EA: (furioasă) Dar ce te bagi tu?! Nu-i treaba ta! Ei mă vor!

EL: (tot pe gânduri) Cine ştie ce-o să se mai întâmple pe aici.

CEALALTĂ: Oh, pentru Dumne­zeu, mergi până la capăt!

EL: Îmi va fi şi mie mai uşor dacă-i ştiu aici! Le voi spune să rămână…

CEALALTĂ: Nu te opri, ce Dumnezeu! Rămâi şi tu!

EA: Vai! Şi eu?! Egoistule!

EL: (revenind la EA) Poftim?

EA: Lasă-i şi pe băieţi! Eu ce mă fac?!

EL: Dar ce, eu nu-ţi ajung?

CEALALTĂ: Degeaba, ah…

EA: Oh! Îmi plac băieţii tineri! E slăbiciunea mea!… N-am voie?

CEALALTĂ: … degeaba, oameni buni…

EA: Iubitule! Lasă-i şi pe prietenii tăi! Doar ei vor de bună voie şi… (îi cade la picioare, i le sărută)

CEALALTĂ: … oameni răi!

EA: Iubitule, scumpule!

CEALALTĂ: … oameni câini! (rămâne chircită şi nemişcată)

EL: Dar eşti bătrână! O babă prăpădită! Şi te mai gândeşti la… Nu ţi-e ruşine?!

EA: (tot în genunchi) Om bun! Am parte numai de bătrâni urâţi, slabi, bolnavi! Pe când voi… drăguţii de voi! Mânca-v-ar mama să vă mănânce! De când sunt nu mi s-a făcut atâta curte… Cum s-au certat drăguţii pentru mâna mea, care să fie primul! (s-a „aprins”) M-am simţit şi eu, pentru prima oară chiar ca o împărăteasă! Căci doar asta şi sunt, şi aşa ar trebui să fiu mereu, să fiu dorită, visată de oameni, disputată! (afectată) Mi-aş permite atunci şi eu să refuz din când în când pe cineva! N-am făcut asta niciodată! N-am refuzat pe nimeni până azi! Şi ar trebui s-o fac! Au fost atâţia murdari, grosolani, nu i-am refuzat! I-am iubit şi pe ei, deşi mă scuipau şi mă înjurau! Mă făceau în fel şi chip, cu cele mai urâte cuvinte! Auzi, tocmai pe mine, şi eu nu puteam să-i refuz pentru că nici unul nu mă iubea… nu mă dorea… Pe când voi!… Ce te uiţi aşa? Dacă vrei o să-l refuz pe unul dintre voi! Dar !asă-i pe ceilalţi! Te refuz pe tine! Ce zici?… Dar ceilalţi, Karel măcar… Ce e?…

EL: Nimic… Mi-e…

EA: Zi!

EL: Mi-e… mi-e milă de tine…

EA: Milă? (zvârcolindu-se) Milă ai spus?

EL: Da.

EA: Oh! Eşti primul om căruia i se face milă de moarte, sărmana moarte atotputernică…

EL: Ce încet trece timpul!

EA: (prinzându-i picioarele) Iubitule, nu te grăbi, gândeşte-te, gândeşte-te, scumpule!

EL: M-am gândit! N-are nici un rost să-şi mai dea foc şi ei! O să le spun! Neapărat!

EA: Dar de ce? Ah, gândeşte-te numai ce frumos va fi! Mai întâi tu, apoi vor arde prietenii tăi…

CEALALTĂ: (izbită) Oh!

EA: … apoi prietenii prietenilor tăi…

CEALALTĂ: Doamne!

EA: …apoi…

EL: Aiurezi!

EA: (din ce în ce mai) … alţii…

CEALALTĂ: Vai!

EA: … şi alţii, mereu alţii…

CEALALTĂ: Nu!

EA: … tineri…

CEALALTĂ: Dumnezeule!

EA: … copii…

CEALALTĂ: Oameni buni!

EA: … fel de fel de oameni, sute şi mii, milioane, ţara toată va fi o torţă imensă…

CEALALTĂ: (scâncit) Nu…

EA: … Europa în flăcări…

CEALALTĂ: Ah, asta da!

EA: … şi Iuminând chipul LUI…

CEALALTĂ: Ai merita-o, cumătră Europă!

EL: (oprind-o) Care chip? Al cui?

EA: (revenindu-şi) Ce?

EL: „Chipul LUI”… Al cui chip? Ce ai vrut să spui?

EA: „Al”… Aşa am spus?

EL: Cine-i el ăsta? Al cui chip se va lumina de bucurie când eu voi arde de viu? Cine se va bucura de moartea mea? Răspunde! Cui îi va face plăcere?

EA: Dragul meu…

EL: (o zgâlţâie) Cine te-a trimis la mine? Cine?

EA: Dar voi ne-aţi chemat! (se aude, aproape, banda sonoră)

CEALALTĂ: (tresărind) Câinii!

EL: „Noi v-am chemat”?

CEALALTĂ: Câinii! (parcă s-ar feri din călea lor)

EL: Care „noi”? Care „voi”?

CEALALTĂ: (idem) Câinii de prieteni…

EL: (înţelegând, cutremurat) Oh! Ai venit cu ei…

CEALALTĂ: (încolţită) Câinii de tovarăşi…

EL: Ei te-au trimis la mine?

EA: Tu m-ai chemat!

EL: ( o lasă) Nu mai pricep… Ei ştiu, deci… (iar lătrat de câini etc.) Ei ştiu ce vreau să fac…

CEALALTĂ: (încercând să se apere) Nu trageţi, tovarăşi! (răpăit de mitralieră, CEALALTĂ cade „răpusă”)

EL: … știu și nu mă împiedică, ba chiar mă ajută, insistă, le convine deci!… Nu-i aşa, ei te-au trimis! (iar lătrat violent)

EA: Iubitule scump!

EL: Da sau ba? (EA pleacă capul, vinovată) Bine, dar moartea mea nu le serveşte la nimic! Dimpotrivă! Nu?

EA: Iubitule! (îi cade la picioare) Lasă-i şi pe ceilalţi! Lasă-i! Pe toţi care vor să fie ca tine eroi! Cât mai mulţi, eroii mei dragi! Sute, mii şi milioane de eroi din toate ţările, veniţi! (lătrat de câini)Veniți la mine!

EL: Termină! (EA se dezmeticeşte cu greu) Dar e o naivitate enormă! O prostie! Cum le-a trecut aşa ceva prin cap?!

EA: Prostie?

EL: Dar cum?! Chiar credeţi că după mine or să înceapă, aşa, să-şi dea foc cu toţii? Aşa vreţi să scăpaţi de noi?

EA: Desigur! De ce tu da şi alţii nu? Eşti tu cel mai grozav?

EL: Dar cui o să-i treacă prin cap una ca asta? Ce, eu, dacă n-ar fi fost Karel…

EA: Dar acum vei fi tu! O pildă! Toţi se vor grăbi să te imite!

EL: Vorbeşti prostii! Cum or să-şi dea foc? Au familie, prieteni…

EA: Şi tu ai familie, prieteni, mamă…

EL: Mamă!

EA: Vezi?! Şi n-o iubeşti pe mama ta?!

EL: Mamă!

EA: Poate chiar mai mult decât alţii!

EL: Mamă!

EA: Recunoaşte!

EL: Mamă! Mamă! Iartă-mă! Poate nu te-am iubit destul…

EA: Ba foarte mult! Dar mai presus de mama ta îţi iubeşti…

EL: (automat) … patria.

EA: Şi şi mai mult…

EL: (idem) … lumea.

EA: Atunci, de ce să te desparţi de ea? Las-o să vină după tine, lumea întreagă, o iubeşti! O iubesc!

EL: Şi mai presus de lumea întreagă şi de univers şi de tot ce vrei iubesc… iubesc… da, mă iubesc pe mine! Pe mine! Viaţa mea!

EA: (mirată) Viaţa?

EL: Pe care nu mi-aţi dat-o voi şi nu vreau, nu pot să vă las s-o batjocoriţi!

EA: (surprinsă) Dragul meu!…

EL: Mai bine îmi dau foc, să ard de viu în mijlocul oraşului, în locul cel mai aglomerat… pentru ca da, da, să mă vadă cât mai mulţi oameni… Să-i fac în stare de orice pentru ea… Viaţa… viaţa viaţă… nu viaţa moarte pe care ne-aţi adus-o voi! Să nu accepte schimbul ăsta! Eu nu-l accept… dar… („căzând”) nu mă pricep să fac ceva mai bun decât să… să…

EA: (bucuroasă) Să… să… iubitule, hai! Să ce?

EL: … să dezertez…

EA: Cum?

EL: Dezertor…

EA: Erou!

EL: De ce? Pentru că fug?

EA: Cum fugi?

EL: Da! Fug! Mi-e frică să mai rămân! Or să mă schingiuiască! Or să-mi scoată ochii mei şi-mi vor pune ochii lor, îmi vor zmulge gândurile cu fierul roşu şi-mi vor pune gânduri de-ale lor! Mi-e teamă… N-o să rezist… Ceilalţi, da, ei sunt eroii! Sunt gata să îndure nu zece minute cât mă vor arde pe mine nişte flăcări ce-mi vor mistui doar carnea fără gânduri… Ei, ceilalţi, rămân… ca să-şi păstreze gândurile lor… gândurile lumii… gândurile… gândurile pe care şi eu… (chemându-le, căutându-le) Gânduri! Gânduri dragi… (renunţă) Le-am lăsat singure… le-am părăsit…

EA: Prostii! Citeşte ziarele! Eşti erou naţional! Erou mondial! E-rou mon-di-al! …Nu crezi!

EL: Eu nu… Ceilalţi…

EA: Cine? Ăştia care tremură şi pentru ce-or mânca mâine? Care-și blestemă viaţa, dar tremură de frica mea?! În schimb, în vorbe cine mai e ca ei? Nişte nevolnici! Dar tu, iubitule, tu mă vei răzbuna! Ah!

EL: Eu?

EA: Da! Căci vorba ta e faptă! Ce palmă le vei trage!

EL: Ba dimpotrivă! Fapta mea îi va…

EA: … schimba? Din laşi în eroi? Ce copil eşti?! Se vor resemna! Asta da! Se vor împăca cu propria laşitate! Îşi vor găsi scuze! Nici unul nu va avea curajul să te urmeze! Chiar dacă ţi-ai da tu foc de o mie de ori!

EL: (îngândurat) Oare?

EA: Îi cunosc eu! Ehe! Nu merită nici…

EL: Se vor resemna?…

EA: Mai întrebi?!

EL: Dumnezeule, deci asta e!

EA: Dar tu ce credeai, prostuţule? Erou drag!

EL: (pe gânduri, nu se mai fereşte de îmbrăţişările El) Iar eu le fac jocul! îi ajut să-şi bată joc de noi! Paiaţă, nu erou!

EA: Ce e?

EL: Nu-mi mai dau foc!

EA: Ce face?!

CEALALTĂ: (ridicând capul) Iisuse!

EL: Bine că mi-am dat seama la timp!

EA: Cum? De ce?

CEALALTĂ: Doamne!

EL: (socotind) Ceilalţi vor crede că eu sunt pentru ei o pildă, nu-i aşa? Că ar trebui să-şi dea şi ei foc…

EA: N-o vor face! Ţi-am mai spus!

CEALALTĂ: (închinându-se) Ajută-l, Doamne!

EL: (El, uşor patetic)… şi de aceea îşi vor pierde încrederea în ei… se vor resemna, chiar tu ai spus… şi nu vor mai încerca nimic… se vor împăca cu orice… se vor crede incapabili să facă ceva… incapabili să se opună… şi nu vor mai face nimic… se vor supune și mai mult… din cauza mea! A mea!

EA: (parcă l-ar scuipa) Laşule!

CEALALTĂ: Ah!

EL: (parcă lovit) Ah! (îşi ia capul în mâini)

CEALALTĂ: (zgâriindu-se pe faţă, zmulgându-şi părul) Eu l-am învăţat să nu fie laş!

EA: Ai găsit mai întâi motive pentru ceilalţi! Şi acum, în fine, ai găsit şi pentru tine! Eram chiar curioasă ce vei inventa ca să-ţi ascunzi frica de moarte!

CEALALTĂ: (idem) Eu l-am învăţat să nu-i fie frică!…

EL: (se clatină) Oare de frică mi-au venit toate gândurile astea? De teama morţii…?

EA: Ţi-e frică, simt! Şi tu eşti tot (scuipă) …om!

CEALALTA: Eu l-am invațat să fie om! Nu câine!

EL: Dacă eu, un om tînăr, îmi dau foc și ard de viu, este …protestul meu, oare cui va folosi acest protest?

CEALALTA: Iar legile cele noi interzic oamenii…

EL: De unde gândul că moartea mea nu le va fi de folos decât lor?… (banda sonoră) Câinilor!…

CEALALTA: Pedepsesc oamenii…

EL: De frică îmi vin toate gândurile astea?… Oh, ce de gânduri?!

EA: Treci la fapte!

CEALALTA: Oameni torturați, oameni împușcați…
EL: Dar fapta mea va deștepta în ceilalti ce fel de gânduri? Și care din gândurile lor se vor face fapte? Așa de mult aș fi vrut să știu…

CEALALTA: …batjocoriți și umiliți…

EL: Și părea atât de simplu…

???????????????????????????????????

EL: Dându-mi foc, arzând de viu, eu, om tânăr, cui va folosi asta?

CEALALTĂ: Iar azi oamenii sunt interzişi prin lege!

EL: De unde gândul că lor, lor le va folosi moartea mea năpăstuindu-i pe ai mei? Din teamă?

CEALALTĂ; Legile cele noi, câineşti!

EL: Oh, ce de gânduri!

EA: (încercând să-l recâştige) Treci la fapte!

EL: Dar fapta mea va naşte gândurile altora! Ce gânduri? Şi din gândurile lor alte fapte? Care?… Atâta de-aş şti…

CEALALTĂ: Oamenii sunt arși de vii… (e din ce în ce mai îngrozită)

EA: Tu te complici!

CEALALTĂ: … deportaţi…

EL: Să-mi dau foc undeva să nu mă vadă nimeni?

CEALALTĂ: …lagăre de concentrare…

EL: Moartea mea să n-aibă nici un efect! Să nu ştie nimeni de ea…

CEALALTĂ: Auschwitz!…

EL: (răstit) Numai ca să-ţi dovedesc ţie că nu sunt laş! Laş…

CEALALTĂ: … Siberia!

EL: Că nu de tine mi-e teamă! Şi nu pentru mine…

EA: Mda, ar fi ceva, dar tot mai bine-i în piaţa Venceslas, cum le-ai promis şi băieţilor!

CEALALTĂ: Oamenii sunt pe cale de dispariţie!

EL: Tot mai speri că se vor lua şi alţii după mine?

CEALALTĂ: Din ce în ce mai puţini oameni!

EA: Dar poate fapta ta va avea efectul scontat de voi!

CEALALTĂ: N-a mai rămas decât unul! Unul singur!

EA: Poate că într-adevăr e nevoie de cineva, un tânăr…

CEALALTĂ: (ţipând) Jan Palak!

EA: … curajos, care să-şi dea foc în văzul tuturor, să zguduie nepăsarea din jur… să le aducă aminte… să… mă rog, să… mai ştiu şi eu… să… doar aşa aţi vorbit de la început!

CEALALTĂ: (înţelegând abia acum) Eu, eu l-am omorât!

EL: (n-a mai ascultat-o pe EA, face câţiva paşi) Doamne, Dumnezeule! E ziua în amiaza mare şi bulevardul e gol, pustiu! Toţi au intrat în case, au închis ferestrele, au tras perdelele, s-au ascuns… Ce întuneric e… Nimeni nu vrea să mă vadă, să ştie… Nu le trebuiesc… Ce caut? N-au nevoie de mine… Un laş, un smintit, un nevolnic… o paiaţă… Şi ce pustie-i piaţa… Ca un cer fără stele… Ca o … ca o… piaţă pustie în care-şi dă foc un biet disperat, neprivit de nimeni, neiubit de nimeni… Oh, şi flăcările, ce reci sunt! Mă-ngheaţă… Ard, ard şi dispar şi piaţa e şi mai pustie… Bate vântul şi mă risipeşte… n-am mai rămas nimic… Funingine zbor prin oraş şi, zău, fără voia mea cad, iertaţi-mă, pe gulere de albe cămăşi bărbăteşti… murdăresc obrajii fetelor, intru oamenilor în ochi, sâcâitor… Nu mă vor… Se curăţă de funinginea mea, mă înjură… Oh! Iertaţi-mă… îmi cer mii de scuze! Mii de scuze! A doua oară n-am să mai fac!

EA: (temătoare) Iubitule!

EL: N-avea teamă! Nu mai dau înapoi!

EA: (fericită) Oh, iubitule…

EL: (dur) Chiar dacă numai pentru mine! Chiar dacă-i o prostie ori o nemernicie! Puţin îmi pasă! N-au decât să-şi ducă la spălat lenjeria lor şi să scape de mine. Suporte ei mai departe ce vor şi cum vor, fie ei eroii, dar eu nu mai pot îndura să nu-mi trăiesc eu viaţa! Unde-i viaţa mea? M-au lăsat fără ea!

Măcar moartea atunci să fie a mea, de mine aleasă! (căutând-o) Moarte, moarte, unde eşti?

EA: Aici sunt iubitule!

EL: Moarte, fii a mea!

EA: Sunt, iubitule, a ta sunt! (se îmbrăţişează) Dragostea mea dragă!

EL: Moartea mea moartă!

EA: Iubirea mea iubită!

EL: Veşnicia mea veşnică!

EA: Scumpetea mea scumpă!

EL: Eşti tot ce mi-a rămas! (se sărută, EA îl trage spre pat, răstoarnă un scaun)

EA: Da, iubitule, eu sunt totul! Ia-mă! Sunt toată a ta!… Hai iubitule, hai, acum!… (cei doi sunt lângă pat)

VOCEA MAMEI: Dragul mamii!

EL: (oprindu-se) Mamă! Mă striga mama!

EA: Nu te-a strigat nimeni, ţi s-a părut!

EL: Ba da! Am auzit! (ascultă amândoi. Nimic) Mamă!

EA: Nu-i nimeni, vezi!

EL: (uşor agitat) Mamă!

EA: Doarme, n-o trezi!

EL: Nu, nu! N-o trezesc! …Doarme aşa rar, săraca! Cu insomniile ei e de mirare cum de doarme în noaptea asta! Doarme, nu?

EA: Dar ce vrei să facă?

EL; Oh, de ce doarme tocmai acum?!

EA: Toţi dorm! Dormi şi tu, iubitule…

EL: Dorm toţi? Tot oraşul… Numai eu nu dorm, ca un coşmar al tuturor… Ce frig e! De ce m-au lăsat singur?…

EA: Dar nu eşti singur!

EL: Sunt singur şi mi-e frică!… Mi-e frică! Mamă! mamă!

EA: (contrariată) Nu se poate!

EL: (dârdâind de frig) Mi-e frică!… Şi de ce mi-e frig? (se uită la ferestre) Sunt închise! (Ea s-a apropiat şi dă să-l mângâie) Lasă-mă! Pleacă! Pleacă!… (se smuceşte şi fuge de EA) Cum ai ajuns aici?! De ce ai venit? Pe unde ai intrat?!

EA: Iubitule, ce-i cu tine? Doar tu m-ai chemat!

EL: (ferindu-se) Eu… eu credeam că eşti numai o vorbă… Dar tu eşti… eşti… adevărată! (când EA dă să se apropie) Stai!

EA: Fugi de mine?!

EL: Nu te apropia! Mi se face rău!

EA: Dar ce-ţi veni?!

EL: (galben) Mi-e frică… Frică…

EA: Ţie? (El confirmă din cap) De mine?

EL: De tine, de… nu ştiu de cine, dar mi-e frică! (se abţine să nu vomite) Nici n-am ce să vomit… N-am mâncat azi nimic… Mi-e rău… mi-e frig… Mi-e foame… (Ei) Dă-te mai încolo! Tu eşti rece… Eşti întuneric… Eşti pustie… Eşti… (Iar îi vine să vomite. Ea îl ia în braţe ca pe un bolnav)

EA: Dragule, linişteşte-te!

EL: (fuge de EA. Apoi) Mi s-a făcut un gol aici în burtă… Aşa începe? Golul acesta are să crească până când n-o să mai rămână decât el, vidul, vidul… (apare Karel. În cazul în care Karel şi ceilalţi doi prieteni nu ies de pe scenă, ci se retrag pe margine, câteva replici mai sus cei doi îl îndeamnă din priviri pe Karel să intervină. Acesta se ridică şi intră în joc, după ce va mima câteva momente de concentrare şi pregătire psihică (sic) pentru ceea ce urmează, mișcări de încălzire) Aşa începe?

EA: (zărindu-l pe Karel, nu-l mai ascultă pe EL) Karel, ah, Karel, frumosule! Ai venit în locul lui! Bravo iubitule, pofteşte, intră, hai, dragule! Curajosule!

EL: Karel!

KAREL: Destul, prietene. Lasă… şi culcă-te!

EA: O, aveam eu o presimţire! (Lui) Culcă-te, chiar! Rămân eu cu Karel! (acestuia) Dragul meu! Scumpule! (îl mângâie)

KAREL: (respingând-o) Lasă-mă!

EA: (nu renunţă) Doamne, ce frumos e!

KAREL: (o îmbrânceşte) Lasă-mă! (Lui) Cine-i asta?

EA: (prinzând curaj) Ah, nu mă recunoşti? Iubitule drag…

KAREL: Este… este Ea?

EL: Ea este.

KAREL: (cutremurat) Oh!

EA: Te-am aşteptat, iubitule! Ia-mă tu! (îi cade în braţe şi-l sărută fără voia lui)

KAREL: (o îmbrânceşte, EA cade) Vai, cum îi miroase gura! (speriat) Prietene!

EL: (îl ia în braţe cu un gest liniştit) Ce-i, Karel, prietene?

KAREL: Renunţă, frate!

EA: Oh!

KAREL: Am vorbit şi cu băieţii!

EA: Laşilor!

KAREL: Trebuie găsit altceva de făcut! Nu asta!

EA: (către EL) Laşule!

EL: Da, Karel…

EA: (idem) Laşule!

EL: … ideea ta n-a fost bună.

EA: Laşule!

KAREL: A fost o idee prostească! De copii!

EA: (lui Karel) Vai, dar cum?! A fost o idee excelentă! Nu vă pricepeţi! Ce ştiţi voi?! Nişte copii!

EL: Dar gândul, Karel, gândul trebuie să ajungă faptă, acesta-i rostul său…

EA: (de bucurie abia nimereşte cuvintele) Iubitule! Eroule!

EL: (parcă numai sieşi) Dacă nu ajunge faptă, gândul se răzbună! Gândul gol…

KAREL: Dar a fost un gând tâmpit!

EL: Şi acesta trebuie să devină faptă! Numai aşa tot faptă va ajunge şi gândul cel bun, când s-o ivi. Vreodată!

EA: Bravo!

KAREL: Aşteaptă-l pe acela!

EL: De unde să ştiu că nu este şi ăsta un gând bun şi că numai eu, de frică… Da, Karel… de frică! Mi-e frică! Mi-e frică! Știi ce-i aia frică?! Mâinile astea, Karel, faţa… trupul ăsta… (holbează ochii) privirea mea făcută scrum… Oh… Mi-e milă, mi-e frică, mi-e frică! (cade la pieptul lui Karel)

EA: (contrariată) Iubitule!

KAREL: N-ai să arzi, n-ai să mori. Eşti tânăr! Vei trăi, frate, eşti viu! Vei trăi!

EA: (trage de EL) Dragul meu, dar…

KAREL: (îi dă peste mână) Lasă-I în pace!

EA: Tu ce te amesteci?

KAREL: Oh, prietene! Ce urîtă e! Ce monstru!… Ce… ce moartă e!

EA: (jignită) Îi permiţi?

EL: Mi-e frică de ea, mi-e scârbă, mi-e frig, mi-e…

EA: Oh!

KAREL: Nu-ţi fie teamă frăţioare!

EA: Laş!

EL: (rugător, lui Karel) Aş vrea să dorm…

EA: Laş!

KAREL: Hai, dormi, frăţioare! Ai nevoie de somn!

EA: (parcă ar lătra) Laş!

EL: Auzi?!

EA: Laș!

EL: Mi-e frică! Mi-e…

EA: Eşti laş! Laş!

EL: De gândul ăsta nu mai scap!

EA: Laş!

KAREL: Taci, nenorocito! Curvă bătrână! Afară! Ieşi afară! Piei!

EL: (oprindu-l) Degeaba, prietene… Prietene… Mamă… Degeaba… Nimeni şi nimic, numai ea mă poate scăpa de… (banda sonoră) Laş… Laş… De gândul ăsta mi-e teamă să mai trăiesc…

EA: (mângâindu-l) Iubitule iubit!

KAREL: Dar asta-i tot laşitate! (încep să intre câini şi porci, măşti mari, hidoase, agresive, îndreptându-se spre CEALALTĂ)

EL: E tot laşitate, nu-i aşa?!… Gândurile, Karel, vezi, gândurile goale, am intrat în puterea lor… Gândurile mele, cât le iubeam, ce bine mi-era cu ele…

KAREL: Linişteşte-te, frate!

EL: Iar acum mă lovesc pe la spate, cu ură şi batjocoră, mă scuipă, mă…

KAREL: Frăţioare!

EL: Doamne!… Numai gânduri, gânduri şi iar gânduri… Iar fapta? Una singură! Şi n-am de ales, căci numai ea mă va scăpa de curvele de gânduri!… Zece minute, mai puţin chiar, şi scap… Scap de voi! Scap! Scap! (mişcarea măştilor va fi oarecum acordată la cele spuse de EL, apropiindu-se şi depărtându-se de CEALALTĂ)

KAREL: Nu!

EL: Vezi, de frică îmi dau foc, ca să scap eu, tot pentru mine, ca să-mi fie mai uşor! De laş ce sunt!… Ah, de gândul ăsta nu mai scap…

KAREL: Nu, frate, amână câteva zile! Vei vedea lucrurile altfel, frăţioare! Îţi jur că nu eşti laş! Nu eşti laş!

EL: Nu sunt laş, Karel, nu-i aşa? Spui adevărul! Nu sunt laş!

KAREL: Da’ sigur!

EL: Mai zi o dată!

EA: Eşti un erou!

EL: (privind jocul măştilor) Iată, gândurile mele au început să fugă înspăimântate… (măştile se retrag schelălăind, câteva dispar, apoi cele rămase se apropie de CEALALTĂ, rămasă nemişcată, împietrită) S-au oprit… Vin iar spre mine! Karel!

KAREL: Nu eşti laş! Eşti un om grozav!

EL: Aşa, aşa, prietene… Goneşte-le!… Ia uite la ele cum mă pândesc… Hienele de gânduri… Iar se apropie! Karel, nu le lăsa! (măştile se apropie, fireşte, de CEALALTĂ)

KAREL: Eşti om, eşti mai om decât însăşi… însăși ideea… Frate!

EA: Eşti singurul erou!

EL: Aha, au greşit… M-au confundat... Or să plece acum! Or să caute pe altul! Eu nu sunt laş! Ca dovadă, îmi dau foc! Iată!

KAREL: Pentru numele lui Dumnezeu…

EL: Voi arde de viu! E ceva, nu?!

EA: Eroule!

KAREL: Nu, am greşit, nu! Dacă-ţi dai foc, frăţioare! Stai, Stai!, lor nu le faci nici un rău!

EL: Lor? Ce rău să le fac? De ce?

KAREL: Cum de ce? Mai şi întrebi, după ce ne-au… au…

EL: Oh, sărmanii…

KAREL: Cum „sărmanii”?

EL: Sărmanii! Ar fi putut şi ei să fie mai… Nu?… Dă-ţi tu seama ce-ar fi fost pentru lumea asta! Dar aşa, sărmanii…

KAREL: Ce e cu tine?!

EL: (mirat parcă şi el) Karel, mi-e milă de ei… (măştile fug chelălăind disperate)

KAREL: Milă?

EL: Habar nu au, săracii, ce bine e să fii…

KAREL: Ce-i cu tine? Fratele meu?!

EL: Karel, trebuie să facem ceva pentru ei… (surprins de propriul gând) Îi iubesc!

KAREL: Stai!

EA: (se pune între ei) Lasă-l!

EL: Puţină lumină! Le trebuie puţină lumină! (se aud comutatoarele, scena se umple de lumină, măştile fug îngrozite)

KAREL: (luptându-se cu EA) Opreşte-te, Jan! Stai!

EL: Dar ce lumină! Oh… Şi cum fug gândurile şi-n urma lor se face albastru albastru…

KAREL: Nemernico! (o aruncă la pământ, dar nu se poate atinge de EL ca de foc) Frăţioare! Apă! Săriţi! Foc!

EA: (luptându-se cu Karel) Lăsă-mi-l!

EL: Nu se mai vede nici soarele de atâta lumină! Şi ce albastră este…

KAREL: (se luptă cu EA) Ah! Dumnezeule!

EA: Dar lasă-l! Nu-l doare nimic! E fericit! Nu vezi?!

KAREL: Minţi!

EA: Întreabă-l!

KAREL: Te doare?

EL: (parcă auzindu-l de departe) Karel!

KAREL: Te doare, frăţioare?

EL: (idem) Ce să mă doară?

KAREL: Lumina… E lumina ta, frate! Fratele meu!

EL: De ce să mă doară? E aşa de limpede şi albastră… Parcă aş înota pe sub apă!

EA: Ai văzut? Hai şi tu! N-o să te doară! Nu-ţi fie teamă!

KAREL: Doamne, cum să-l scap!

EL: Valuri, valuri de lumină… Din ce în ce mai puternică, mai arzătoare! Karel!

KAREL: (se luptă cu ea) Da!

EL: Karel! Karel, nu te mai văd… Lumina a început să intre şi în mine… Mă face lumină… (obosit) Lumină…

KAREL: (idem) Stai!

EA: (dându-se la o parte) Poftim! Dar nu-i mai poţi face nimic!…

KAREL: (îl ia în braţe) Frăţioare!…

EA: (explicând doctă) El nu mai vede decât înlăuntrul său… Pentru tot ce-i afară el nu mai există! Gata!

KAREL: (îngrozit) „Gata”?…

EL: Braţele… ochii… capul… în piept… numai lumină… Au pierit şi gândurile… Ba nu! (are o tresărire dureroasă) Mai sunt câteva! S-au ascuns de lumină! (se apucă de cap, uşor convulsionând) Dar am să mă fac eu însumi lumină…

KAREL: (încercând să-l oprească) Stai!

EL: … au mai rămas câteva, vreo două trei! (se apucă de pântece) Lumină! (ultimele măşti rămase pe scenă fug schelălăind înnebunite, se ascund, iar fug etc.) Lumină!

VOCEA MAMEI: Ce-i acolo, mamă? Te-ai sculat?

EL: (idem) Aha, nu vor să plece, se agaţă de… (mimează dureri)

KAREL: Prietene! (îl mângâie, îl sărută) Îl doare! Îl doare!

EL: Dar n-are încotro! Iată-l, nemernicul! Cel mai rău din toate gândurile câte au fost… (dureri mari) Ah! Ah! (apoi ușurat) Au fost şi nu mai sunt…

KAREL: Prietene!

EL: Ah… Ah… Mamă!

VOCEA MAMEI: Ce-i, mamă? (se aud pași urcând scara)

EL: Mamă! Karel! Mamă! Mamă! (ultimul cuvint l-a strigat ca pe o ușurare. A dispărut și ultima mască, a tăcut si banda sonoră. Respiră adânc)

KAREL: (nu se mai văd unul pe altul,dar se mai țin de mână) Unde ești, prietene?! (se despart) Unde ești, Jan!

VOCEA MAMEI (la ușă) Dragul mamei? Cu cine ești? Te deranjez?

KAREL: Unde-i?

EL: (cu o voce fără culoare) Dar Karel unde este? (îl strigă) Karel!… Nu-l văd! Pe tine te văd.

EA: Mă auzi?

EL: Da, te aud, dar nu-l mai aud pe Karel! Nu-l mai văd! Când a plecat?

EA: (sec)Tu ai plecat!

EL: Ah, asta-i tot…

EA: Asta-i tot. (EL respiră adânc,ca după o alergătură)

MAMA: (deschide uşa) Se poate? (intră) Ah, Karel! Bună dimineaţa! Dar ce-i lumina asta? Aşa puternică şi ciudată? În casa noastră!… De unde-i atâta lumină?

KAREL: (nu ştie ce să răspundă) De la…

MAMA: Şi tu, dragul mamii, unde eşti?

EL: (El) Şi mama? (EA îl priveşte fără să-i răspundă) Mamă!

MAMA: Unde-i? Tu de ce stai aşa? Ce-i cu lumina asta? Karel! S-a întâmplat ceva aici!

EL: Mamă! (EL n-o vede nici pe mamă-sa)

MAMA: Dar unde-i feciorul meu? Şi ce-i lumina asta aici?

KAREL: (încurcat) Dar… nu e numai aici lumină! Priviţi pe fereastră! În tot oraşul e lumina asta! (mama se apropie de fereastră)

EL: Mamă!

EA: (severă) Degeaba!

MAMA: Aşa e! Şi toată lumea fuge spre piaţa catedralei! De acolo vine lumina! Parcă arde ceva! Ce arde acolo?

EL: (căutând-o) Mamă!

EA: Haide!

KAREL: … Arde… (găsind) …lumânările de la catedrală!

EL: Te rog, încă puţin! Mamă!

MAMA: Dar băiatul meu unde-i? S-a dus şi el acolo?! Pentru Dumnezeu, ce caută el acolo?!

EL: Mamă!

MAMA: (îl aude) Fiule!

EL: (o aude şi el) Mamă! (eventual vor vorbi fără să se privească, cu faţa la public, EL privind puţin în jos, iar MAMA sa în sus) Mă auzi, mamă?

MAMA: Te aud, puiule… Dar ce cauţi tu acolo? Trebuia să fii la examen!

EL: (Ei, grăbit) Mai lasă-mă puţin! (MAMEI) Mamă scumpă… mamă…

MAMA: Dar cu cine vorbeşti?

EL: Cu… cu… cu soţia mea! Azi m-am însurat cu ea! Adineauri…

MAMA: Te-ai însurat?… (îşi duce o mână la gură, îngrozită parcă)

EL: Da! În piaţă! La catedrală.

MAMA: Doamne Dumnezeule, de la tine-i lumina asta? (priveşte pe geam)

EL: Sunt focuri de artificii!

MAMA: Vai, sunt lumânări… Sute şi mii! Toată lumea a venit cu lumânări la nunta ta… Ce nuntă-i asta?!

EL: Sunt mulţi… Nici nu ştiam că am atâţia prieteni…

MAMA: Dar eşti prea tânăr!

EL: Tot trebuia s-o fac odată! Mai bine mai devreme!…

MAMA: Şi cu cine, mamă? E măcar frumoasă?

EL: Da, mamă! E a lumii crăiasă…

MAMA: (suferind) Oh, mamă, mamă!

EA: (sec) Hai, gata! Mergem!

EL: Mamă, plec!

MAMA: Pleci?!… Unde pleci?

EA: Hai! (eventual îl trage de mâneca hainei cu două degete)

EL: (grăbit să mai zică ceva) Ce… ce mai faci, mamă? Mamă!

MAMA: Ce să fac, dragul mamii? Dar tu, tu ce faci? Cum o duci? Cum e?

EL: Încă nu ştiu, mamă… Mamă, eşti necăjită?…

MAMA: Oof, numai mamă să nu fii pe lumea asta…

EL: Iartă-mă, mamă… Dar trebuia… Nu se putea altfel… Odată şi odată tot… Toţi oamenii se… Iartă-mă… Iartă-mă mamă… Mamă… (EL şi EA ies sau rămân pe scenă nemişcaţi sau altfel)

MAMA: Doamne, doamne, ce-a făcut!… Ce-a făcut!… (Karel se apropie de ea, gata s-o ajute) Te-a lăsat singur, prietenul lui cel mai bun…

KAREL: (abia poate vorbi) A plecat…

MAMA: Ne-a lăsat pe toţi pentru o fată frumoasă, a lumii crăiasă?… Iar la nunta sa a căzut o stea?… E adevărat?

CEALALTĂ: (tot spre public) Jan Palak a murit!… Dumnezeu să vă ierte…