Dialog cu doctorul Florin Mătrescu din Germania

Conflictul cu socrul lui Sorin Oprescu-Schmayer

-Domnule doctor,o intrebare normala,pe care o pun toti cei care ramân celor care au plecat: nu v-a placut salamul cu soia,de ce ati plecat din România? Erati deja un medic consacrat, ce vă lipsea?
– Răspunsul e foarte simplu. Momentul decisiv l-a reprezentat amplificarea conflictului meu cu Vasile Fica, socrul lui Sorin Oprescu.
Fica era director general al Spitalului Municipal si general de securitate. Sigur fiica lui Fica a divorțat pâna la urma de Sorin Oprescu, dar si Oprescu e fiu de general de securitate. De altfel vorbim de tovarășul Schmayer, adevarătul nume al lui Oprescu.
-Unii susțin ca generalul Oprescu-Schmayer s-a ocupat de deținuții de la Canal. Ce puteți spune?
– Nu am informatii directe, dar se vehiculează. A lucrat cu sotia lui in spionaj, in perioada Gheorghiu-Dej. Sorin Oprescu face parte din echipa KGB reactivată in Romania, cum afirma si Andreea Pora. Eu vorbeam contra comunismului si îl contram pe Vasile Fica pentru unele comportamente nesociale sau antisociale fața de studente, de personalul mediu. Se îmbăta și-și pierdea cumpătul, avea un limbaj necivilizat. Ne fura cursurile si le dadea drept creațiile lui. Eu n-am suportat acest regim si protestam, alături de studenți si de personal. Fica a profitat de toleranța mea scazuta fața de aceste abuzuri. Totul a culminat cu o sedinta unde am dezvaluit in public tot ce face el. Atunci a început un razboi inegal si nimicitor. Eram injurat zilnic. Cel mai ingrijorator era ca acest comportament al meu se datora unei boli psihice. Am tolerat zvonurile pâna cand, din trei surse diferite-inclusiv un capitan de securitate (Dobrescu), medic, insa, si care facea stagiul la noi si care, văzând cum decurg lucrurile si făcând deosebirea între mine medicul si Fica nemedicul, s-a destăinuit că el conduce un lagăr de deținuți in Băltile Brăilei. Acolo se aflau numai medici. Mi-a spus ca acei doctori ajung acolo cand vrea Securitatea, prin inscenare de mita sau prin surprinderea momentului când primesc ceva. Mă avertiza că trebuie sa-mi iau măsuri de precauție, după ce a înteles raporturile mele cu Vasile Fica.
Chiar a început sa-mi fie frică. S-au alaturat si zvonurile că n-as fi tocmai sănătos psihic. Intenționam să ma leg cu lanțuri in fața Intercontinentalului. Aveam niste studenți străini, care puteau anunța Europa Libera. Soția mea,ca toate femeile, avea o gândire mai clara in asfel de momente. Mi-a spus sa facem ceva pentru plecarea legala din țara, daca Fica nu mă mai poate suporta. Au venit alte avertismente si de la fata unui colonel de securitate, o femeie extraordinara- Geta Tiron. Toți acești oameni aveau bune intenții sau poate erau mesageri ai Securitații, dar toți voiau să mă convingă sa plec. Geta Tiron mi-a spus clar: ” Ei sunt intr-o confrerie, pot omorî oameni și se acoperă apoi unii pe alții, iar dumneavoastră puteți câstiga batalia dar nu războiul”. Este o altă categorie de drame din perioada comunismului. Din nefericire, existau oameni printre activiști, dar si in Securitate, care desi trebuiau sa apere interesele naționale, făcea tot posibilul să-i convingă pe specialiștii de elita din diverse domenii să părăseasca țara. Foloseau diverse tertipuri, inclusiv amenințari, pentru a-i determina sa cedeze.
– Nu cumva acesti indivizi din Securitate erau racolati de alte servicii secrete stărine?
-E foarte posibil, dar eu nu știu daca erau apărătorii altor interese. Asemenea scenarii s-au aplicat în toate fabricile importante, în toate institutele de cercetare și în spitalele mari din tara. Erau țintiți specialistii care dădeau performanțe, inventatorii din diverse domenii, erau convinsi prin toate mijloacele sa plece. E foarte posibil. Fară acest sentiment de frica eu nu plecam. Nu mi se reprosa orientarea politica, atitudinea anticomunistă. Mă temeam că voi deveni un simplu deținut in Balta Brăilei sau un nesanatos psihic de la Poiana Mare.

Doctorul Ștefan Enache dădea injectia letală

-Ați cunoscut medici care au fost duși în Balta Brăilei sau la Canal?
Nu. E posibil să fi fost unii pe-acolo si, de frică, nu au relatat nimic.
-Ce ați aflat despre metodele psihiatrice, folosite în anchetele Securitatii din acea perioadă?
-Știu un lucru concret. Un coleg de promoție, Ștefan Enache, era chiar executorul, cel care dădea injecția finala la Poiana Mare. Acolo diagnosticul final era: bolnavii s-au încăierat între ei, iar trupurile lor erau duse la Universitatea de Medicina din Craiova pentru necropsiere si pentru material didactic. Acolo am vorbit cu medicul legist, care le făcea necropsia si efectua lucrări didactice pentru studenți. Se întampla asta pâna în 1980.
– S-au folosit șocuri electrice în anchetele Securitatii? Ați cunoscut medici care au practicat asemenea metode?
-Sigur ca da. Cea mai cumplită executanta care-i chinuia pe deținuți în saloanele de psihiatrie era vestita Vrabie de la Spitalul 9 din Bucuresti, agent KGB. Era celebră pentru cruzimea ei. Se pricepea sa bată la testicule inclusiv cu vergele metalice. La Poiana Mare, Enache Ștefan dădea doza letala, după care se aplicau contuzii pentru ca moartea sa pară ca a fost cauzata de niște încăierări.
– Ce substanțe foloseau?
-Cele mai frecvente erau cele din grupul diazepamelor, narcotice care dau stop respirator si care omoara imediat. Mi-era frica sa nu devin un detinut de drept comun si am făcut cerere de emigrare. Ulterior aveam să aflu că cel mai înfocat luptator pentru obținerea pașapoartelor pentru mine si pentru soție a fost chiar Vasile Fica. A avut loc o ședintă la Centrul Universitar, unde Fica a fost apostrofat pentru fuga mea, iar el a replicat: “Tovarași, nu vă dati seama ce periculos era doctorul Mătrescu pentru instituția noastra”. Acesta a fost alibiul lui.
-De ce nu ați cerut să lucrati in alte spitale din Romania?
–Am încercat, am tatonat și mi s-a spus că am ușile închise peste tot. Devenisem o oaie neagră, așa cum, dupa publicarea Holocaustului Roșu, eu mă consider mort civic, din moment ce s-a omis orice prezentare a carții.
Ion Rațiu: “Fără legionari”

-Cu excepția revistei Lumea…Și totuși, de ce vă mirați? La Consiliul Europei nu s-a putut candamna comunismul, iar când Adunarea Parlamentara a OSCE a pus semnul egalului între stalinism si nazism, au ieșit scântei. Ce eminențe cenușii ați cunoscut în exil?
-Între cei care făceau ceva pentru exilați în zona Koln era Alexandru Șuga, un legionar. El organiza aniversările importante: Unirea Principatelor, diverse comemorări, demonstrații anticomuniste. Era socotit un bun cunoscator al vieții din Germania. Fugise acolo imediat după căderea guvernului legionar din 1941, cu trenurile organizate de Berlin. Ei bine, acest om îmi spunea, în 1985, că “imperiul sovietic va cădea”. Sigur, circulau zvonuri, erau carti, dar totul ni se parea o fantezie. Atunci domnul Șuga mi-a spus că știe ce știe de la serviciile secrete elvețiene, dar avea legaturi si cu serviciile secrete germane. Erau oameni care traiseră în estul Europei și puteau furniza informații interesante. “Cei de la KGB au făcut primele liste de 250 miliardari după prăbușirea imperiusui sovietic”. Văzând acum în ce fel au apărut oligarhii, mi se pare perfect adevărat ce mi-a spus Șuga. În 1985, serviciile secrete stabileau deja listele cu oligarhi.
-Cum v-ați organizat lupta in exil?
-Congresul Mondial Romanesc s-a format oficial ca o federație a românilor din exil, in 1988.
-Aveați vreo legătura cu Ion Rațiu?
-Nu. Uniunea Mondială a Românilor Liberi a fost creată de Rațiu, la Geneva.
Printre condițiile puse de el a fost “Fără legionari”. Or “Fără legionari”, însemna să ai în sală 10 oameni. Așa erau relațiile. Congresul Mondial Românesc a fost foarte permisiv. Pantazi a vrut așa, iar eu am vrut o organizație care sa-i reprezinte pe românii anticomuniști. Congresul a luat ființă în 1988, la Paris, În 1987, la inițiativa mea, pe strada Jean de Beauvais, unde era sediul biserici Romano-Catolice din Paris, s-a stabilit locul de adunare a românilor din capitala Frantei, unde au venit Comăniciu, fost legionar trecut la țaraniști, Ion Rațiu, Doru Novacovici, Tudor Bompa, devenit apoi președinte al Congresului Mondial Românesc. Înaintea congresului, își face apariția un personaj care s-a prezentat drept “profesorul Martinescu”. Avea o față mai mult de securist, decât de profesor. El ne-a povestit cum a ajuns in RFG pe aeroportul din Berlin, cum a sărit niște obstacole. Părea incredibil. A venit ținta la mine: auzise că sunt un bun organizator, că aș fi un lider. Aflând că mergem la Paris, m-a întrebat dacă poate călatori cu mine cu masina. Am acceptat. Mai erau cu mine soția, Andrei Makarov, un luptător din Bucovina. Am ajuns la Paris. Începea adunarea.
-Cam câti români strânseseră?
-Cam 150 de persoane. Cei mai reprezentativi, care doreau să ne organizam si să ne opunem solidari la tot ce făceau comuniștii si agenții. Rațiu avea o atitudine destul de “constipata”, nu-i convenea ce se intampla. Nu dorea o asemenea organizație, fiindcă se crease deja Uniunea Mondiala a Românilor Liberi, iar el considera ca e suficient. Noi voiam o federație care să cuprindă organizații, formații, nu numai indivizi, să-i dam aspect de mișcare națională. Așa s-a făcut in 1988: 66 de organizații politice, culturale, religioase din Europa, America de Nord și Australia. O federație nu este organizație! Rațiu nu voia sau se făcea că nu întelege. În mijlocul acestei adunări, cere cuvântul Martinescu. Se asează în genunchi în fața sălii, spre stupefacția privitorilor, și cere să păstrăm un moment de reculegere și de rugaciune pentru cei trei martiri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Maresalul Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu. Eu stiam ce va spune, dar inima lui Rațiu se făcuse cât un purice. Acesta era foarte prudent, și nu era cotat, în exil, ca un om de dreapta. Era considerat liberal, se știa că a fost nepotul lui Viorel Tilea de la Londra și îl bănuiam de cochetărie cu masoneria. N-aveam dovezi, dar știam că nu-i de-al nostru, nu-i ca noi.
Moment de reculegere pentru Corneliu Codreanu

-În exil, toată lumea bănuia pe toată lumea. Nu-l banuiați pe Ion Rațiu de cochetărie cu securitatea, așa cum am auzit?
-Mulți îl bănuiau. Când Martinescu a propus sa ne rugam pentru cei trei martiri ai neamului românesc, mulți au fost contrariați: când au auzit de Maresal, multora din sala nu le-a plăcut. Să ne rugam pentru Iuliu Maniu era o propunere acceptata mai ușor, mai ales că erau pe acolo si câtiva țărăniști. Dar a urmat lovitura de ciocan: “să ne rugăm pentru Corneliu Zelea Codreanu”. La care Rațiu a albit, n-a mai putut să scoata o vorbă.
– Dar chiar erau toți trei niște martiri. De ce să albească?
-Era vorba nu de o estimare istorica corectă, ci de un limbaj politic corect. Iar punerea celor trei martiri alături pentru un moment de reculegere, nu le-a premis nici lichelelor din sală să riposteze.
-Este semnificativ faptul că nici unul din acesși martiri nu a avut parte măcar de un mormânt.
– Ca dovadă că sunt martiri…Eu am fost la Pitești și am propus realizarea unei plăci comemorative cu cei omorâți acolo, pentru a spăla măcar o parte din rușinea că acolo nu există un monument al Mareșalului, iar strada unde s-a născut și a trăit Ion Antonescu, se chiamă Strada Zmeurei! Așa ne cinstim martirii!
S-a păstrat momentul de reculegere pe stupoarea lăsată în sală și nimeni nu știa cum să reacționeze. S-au gângurit câteva lucruri și adunarea și-a reluat lucrările. La sfârșitul adunării, acelasi Martinescu vine la mine: “Domnu’ doctor vreau să vorbesc cu dumneavoastră ceva pentru că sunteți fermentul acestei dorințe de coagulare a exilului românesc”. El a făcut un test în adunare. A vrut să vadă cum organizez lucrurile. Adusesem oamenii, deși nu eram o personalitate, dar nimeni nu putea nega bunele mele intenții. ”Trebuie să reflectați la un scenariu pe care vi-l prezint. In curând vor avea loc în țara mari mișcari, iar exilul trebuie să organizeze la granița Ungariei cu România o mare demonstrație anti-Ceaușescu”.
”Noi suntem în legătură cu cercuri ale Securitații”

-Exact ce avea să facă Ion Rațiu.
-Da. ”Domnu’ profesor, poate noi ne-om duce, pentru că suntem suficient de patrioți, dar cum ne vor lăsa să trecem atâtea țari și ce va face Ungaria când vom lansa o asemenea demonstrație la frontierele ei?”. ”Ne ocupăm noi…” ”Să zicem ca vă ocupați, dar ce certitudini avem că se întampla ceva in ăara? Va fi un efort financiar mare și un risc sporit”. ”În același timp în mai multe orașe vor fi mari demonstrații”. Era Decembrie 1987-am venit pe zapada de la Paris.
”Noi suntem în strânsa legătură cu cercuri ale securității”, ale armatei si chiar ale Partidului Comunist Român. În țară se aprinde flacăra, în timp ce dumneavoastră demonstrați la granița cu Ungaria. Acțiunile trebuie conjugate, pentru a arăta ca românii din țara și cei din străinatate s-au saturat de regimul Ceaușescu”. Scenariul mi s-a părut extraordinar. Era ceva fabulos, incredibil și m-am confesat lui Doru Novacovici. Aveam relații foarte bune cu el. Lucrase la Spitalul Brâncovenesc ca inginer,după ce a facut detenție politică. El a renovat Spitalul Bâncovenesc dupa ce l-a demolat Ceaușescu.
El nu știa cine era Martinescu, un nume de înprumut. ”Mă dăpășeste, e costumul prea mare,dar voi vorbi cu cei de la serviciile secrete franceze. Am să te sun la o cabina telefonica”. Securitatea venise deja la mama și la sora mea, le ameninta ca se știe unde sunt si cum uneltesc eu contra României. Securistii știau exact unde stăteam, la un hotel periferic din Paris. ”Franțujii mi-au spus că acest individ ori e nebun, ori Securitatea și cei care conduc la București pregătesc răsturnarea lui Ceaușescu. Stăm cu ochii pe el”. Așa s-a terminat episodul Martinescu.
-Pâna când însusi Mitterrand a făcut campanie în URSS pentru înlăturarea lui Ceaușescu de la care primise bani grei în campania electorală prezidențială…
Exact. Prin urmare, episodul Martinescu aduce o dovada peremptorie, nu suplimentată, ca oameni, nu din înalte structuri ale complotului care a organizat apoi asa-zisa revoluție, dar oameni de la periferia complotului erau implicați într-o mârsavie care se pregătea. A fost-n-a fost complot în Decembrie 1989? Cum auzim la televizor. Este o copilarie. Fără îndoială că ei au pregătit ani de zile această spontana porcărie, iar pe Tokes nimeni nu-l crede că nu era racolat, înafara de copii și de oligofreni. El a făcut totul pentru incitarea serviciilor secrete, a lojilor masonice. Cazul Martinescu este un nou argument foarte clar pentru mine ca a fost un complot în Decembrie.

A consemnat Viorel Patrichi