denitsoc@gmail.com 75.57.36.95
DE CE RACHETELE HIPERSONICE SCHIMBĂ JOCUL Americanii plâng acum vazand armele hipersonice ale Rusiei. După cel mai recent test de zbor al rachetei de croazieră Zircon cu propulsie de SCRAMJET, Washington Post a transmis pe 11 iulie o declarație de ingrijorare a NATO: În același timp, au început discuțiile asupra dialogului strategic dintre SUA și Rusia, așa s-a convenit la Summitul de la Geneva din 16 iunie al celor doi președinți. Cele două părți au convenit deja să extindă tratatul START privind armele strategice, care este în vigoare de un deceniu, dar, în special, partea americană a fost cea care a inițiat summitul – probabil stimulată de desfășurarea rachetei hipersonice, cu rază intercontinentală Avangard, în 2019, când au fost prezenți inspectori americani în domeniul armelor, conform START , pentru a inspecta Avangardul în timp ce era coborât în silozurile sale de rachete. Dar ce este mai exact o rachetă hipersonică – și de ce ea aduce dintr-o dată o schimbare a jocului? Cuvântul hipersonic în sine înseamnă un regim de zbor peste viteza mach 5. Acest lucru este destul de simplu, dar nu este vorba doar despre viteză. Mai important este capacitatea de a manevra la aceste viteze mari, pentru a evita să fie doborât de apărarea aeriană a adversarului. O rachetă balistică poate merge mult mai repede – un ICBM – Inter Continental Balistic Missile- zboară cu aproximativ 6 până la 7 km / s, ce este de aproximativ 15.000 mph, aproximativ Mach 25 în atmosferă. Numărul Mach variază în funcție de temperatură, deci nu este o măsură absolută a vitezei. Aceleași 15.000 mph ar fi egale doar cu M 20 la nivelul mării, unde temperatura este mai mare și viteza sunetului este, de asemenea, mai mare. Trebuie remarcat aici că chiar și aceasta este o sarcină foarte grea, în ciuda traiectoriei balistice. O astfel de interceptare nu a fost niciodată demonstrată în luptă, nici măcar cu rachete balistice cu rază intermediară de acțiune IRBM, de tipul celor pe care Koreea de Nord le-a lansat de mai multe ori, navigând deasupra capetelor Flotei SUA din Pacific în Marea Japoniei, constând din peste o duzină de nave de apărare împotriva rachetelor balistice din clasa Aegis, concepute special tocmai cu scopul de a doborâ IRBM-uri. Concluzia este că lovirea chiar și a unei rachete balistice nu a fost niciodată demonstrată cu succes în practica reală. Este un lucru foarte greu de făcut. Între cele două, viteza și manevrarea, aceasta din urmă este mult mai eficientă în evitarea interceptării defensive. De asemenea, în războiul din Falklands, argentinienii au folosit rachete de croazieră subsonice și cu rază destul de scurtă de acțiune Exocet –franceze, pentru a scufunda mai multe nave de război britanice mari, inclusiv un distrugător al Marinei Regale de atunci, HMS Sheffield. Dar să coborâm puțin obiectivele noastre de la ICBM-uri și IRBM-uri și chiar rachete de croazieră subsonice la o tehnologie de rachete destul de veche, Scud din epoca sovietică, introdusă pentru prima dată în serviciu în 1957! Racheta Houthi, identificată ca un Burqan-2 de marcă iraniană, o copie a unui Scud nord-coreean, ea însăși o copie a unei copii chinezești a originalului Scud rusesc din anii 1960, a zburat peste 600 de mile înainte de a lovi aeroportul internațional din Riad. Sistemul american de apărare antirachetă Patriot a tras cinci focuri de interceptare asupra rachetei – toate ratate! Laura Grego, expertă în rachete la Uniunea Oamenilor de Știință Îngrijorați, și-a exprimat îngrijorarea că bateriile saudite de apărare au tras de cinci ori asupra rachetei primite. Aceasta nu a fost prima dată când Patriot – „apărarea antirachetă” Americana vanduta fortat la aliatii NATO trage împotriva acestei rachete presupus învechite ratand spectaculos: După cum subliniază experții în rachete din NYT: De ce este atât de dificil să-l dobori pe Scud? Pentru că aceasta a fost, fără îndoială, prima rachetă hipersonică din lume, zboară la Mach 5 și face si MANEVRE! Deci, acesta va fi jinking și jibing, pentru ca acesta intră în faza terminală de zbor- ceea ce o face o țintă foarte greu de urmărit pe radar și a o lovi! Dar, desigur, acuratețea și sistemele de ghidare a rachetelor au parcurs un drum lung de atunci – 1957. Succesorul modern al Scudului, Iskanderul rusesc lansat de camioane, are o precizie de aproximativ 5 metri! Este, de asemenea, o rachetă hipersonică care ajunge la M 7, dar are o rază de acțiune de numai 500 km – care a fost dictată de tratatul INF, acum defunct, din care administrația Trump s-a retras unilateral. Rusescul Iskander-M navighează cu o viteză hipersonică de 2.100-2.600 m/s, Mach 6-7, la o înălțime de 50 km. Iskander-M cântărește 4.615 kg poartă un focos de 710-800 kg, are o rază de acțiune de 480 km și realizează un CEP [eroare circulară probabilă] de 5-7 metri. În timpul zborului poate manevra la diferite altitudini și traiectorii pentru a se sustrage rachetelor antibalistice. Cu toate acestea, nu este clar modul în care un corp de alunecare neputincios va realiza manevre aerodinamice în interiorul atmosferei. Conceptul de boost-glide, planor-fortat, care este folosit de Avangard, funcționează prin ridicare a vehiculului de alunecare deasupra atmosferei, la viteza de ICBM, unde „planorul” poate sări apoi de pe straturile superioare ale atmosferei ca o pietricică plată sărind peste suprafața lina a unui iaz linistit. Deci, să ne uităm la tehnologia hipersonică rusă un pic mai in detaliu, astfel încât să putem înțelege mai mult decât ceea ce ne spune mass-media contestată din punct de vedere tehnic. Din ceea ce armata rusă are pe câmp deja, putem vedea că rachetele hipersonice vin în toate formele și dimensiunile. Unele, cum ar fi Avangard, sunt lansate de rachete puternice ICBM și au o rază de acțiune izbitoare asemănătoare cu ICBM-urile. Altele, cum ar fi Zircon, sunt mai mult ca o rachetă de croazieră Tomahawk sau Kalibr, alimentată de un motor care respiră aer și capabilă să manevreze aerodinamic pe tot parcursul zborului către țintă, dar care zboară de aproximativ zece ori mai repede. Altele, ar fi Kinzhal – Pumnalul, care pare a fi o evoluție a Iskanderului, în sine e o evoluție a Scudului, sunt alimentate de rachete relativ mici și sunt concepute pentru a manevra gazul dinamic, vectorizarea tracțiunii, din nou, în timpul tuturor fazelor de zbor, până la țintă. Să începem cu Kinzhal, deoarece înțelegem deja elementele de bază ale modului în care funcționează un Scud sau Iskander. În cazul Kinzhal, este lansat de la o viteză și înălțime foarte mare de un avion interceptor MiG31, care este proiectat să zboare până la 1.500 km la o viteză de croazieră de M 2.4, la o înălțime de aproximativ 20 km. Raza de acțiune oferită pentru Kinzhal este de 2.000 km, dar nu este clar dacă aceasta include intervalul de zbor al aeronavei portavionului MiG31. Cred că da. MiG are o rază de luptă de peste 700 km la viteza de croazieră M 2.4. Asta înseamnă că, după eliberare, Kinzhal ar trebui să zboare aproximativ 1.300 km înainte de a-și atinge ținta – pentru o rază totală de sistem de 2.000 km. De fapt, MiG ar putea zbura o parte semnificativă a zborului său subsonically, economisind combustibil, și accelera până la viteza de croazieră supersonice, sau chiar viteza maximă de M 2.8, numai în ultimele câteva sute de km, înainte de lansarea Kinzhal. S-ar intoarce apoi înapoi și ar reveni la baza cu viteza subsonica din nou. Acest lucru ar crește raza de zbor chiar mai mult. În orice caz, este un pariu sigur că intervalul total până la o țintă, să zicem un portavion american, de la punctul de decolare al MiG, acum desfășurat în Siria, va fi în mod realist si nu mai mic decât cei 2.000 km menționați, dacă nu chiar mai mult. Acest lucru este cu siguranță un game-changer – o schimbare de joc pentru dominația navală a SUA! Acum să ne uităm la racheta de croazieră Zircon de care se plânge NATO. Combinand Zirconul cu Kinzhal, marina americană se va confrunta cu unele provocări foarte rigide – din aer, din mare și chiar de sub mare. Trebuie remarcat faptul că atât Zircon, cât și Kinzhal nu sunt exclusiv rachete anti-navă. Dar Zircon este, de asemenea, un tur tehnologic de forță. Caracteristica unică a Zircon este motorul său scramjet. Aceasta este prima dată când lumea are un motor de producție de acest tip – ceva care a fost mult timp un obiectiv atât pentru SUA, cât și pentru Rusia. Dar, în ciuda acestui impuls tehnologic din Rusia, SUA tot nu a fost în măsură să țină pasul. Experimentele sale cu motoare scramjet, deși sălbatic exagerate în mass-media, au fost latente de mai mulți ani si au ratat continuu. Se pare că SUA a renunțat la ideea de a construi un motor de lucru scramjet pentru moment – la fel au renunțat, decenii în urmă, la ideea de a construi un motor de rachetă cu ciclu închis, care au considerat-o o tehnologia imposibilă.[1] Deci, oricum, ce este un motor scramjet? De altfel, inima oricărui motor de rachetă cu combustibil lichid este un motor turbopompă, care este de fapt un motor cu turbină cu gaz. Are un arzător, unde se arde o anumită cantitate de combustibil și oxidant, furnizând gaz pentru a conduce o roată de turbină sau roți, care apoi conduc două pompe „compresor”, care presurizează oxidantul și combustibilul, care este apoi livrat camerei principale de ardere sub presiune mare. Ce se întâmplă când vrei să mergi foarte repede cu un motor turboreactor? Ei bine, practic te lovesti de un perete, datorită fizicii fluxului de aer. În termeni simpli, presiunea dinamică aka presiunea ram – a berbecului este ceea ce simțiți pe mână atunci când scoateți mâna pe fereastra mașinii în timp ce conduceți pe autostradă. Aceasta este ideea motorului ramjet – nu aveți nevoie de piese în mișcare, doar de o intrare de aer care este proiectată pentru a încetini fluxul de aer sub viteza sonică, transformând energia cinetică în energie sub presiune. Dar ram-jetul atinge o limită de viteză de asemenea si el, la fel ca turboreactorul. Deci, limita de viteză vine deoarece cea mai mare parte a presiunii ram – a berbecului nu este recuperabilă – este pur și simplu disipată în căldură de undele de șoc de admisie. Dar aduce provocări URIAȘE. La o viteză de zbor de M 6 sau 7, nava se deplasează cu o viteză de aproximativ 2.000 m / s. Principala provocare este viteza frontală a arderii flăcării. Chiar dacă a fost nevoie de doar o sutime de secundă pentru a arde amestecul aer-combustibil, ar necesita o cameră de ardere de 20 de metri lungime! Acest lucru nu este deloc practic, desigur, dar este în conformitate cu viteza de propagare a flăcării kerosenului de aviație. De aceea, jetpipe-urile afterburner de pe aeronavele supersonice au o lungime de câțiva metri. Deci, vedem că fiecare tip de motor cu aer, turbojet, ramjet și scramjet, are propria limită de viteză, așa se arată grafic aici. Dati click pe: here. Dar să revenim la principala provocare a scramjet-ului, care este viteza flăcării. Aceasta este strict o limită a fizicii si a chimiei de ardere a combustibilului. Hidrogenul arde de zece ori mai repede decât kerosenul, dar nu este un combustibil practic – trebuie răcit până aproape de zero absolut pentru a fi lichid și, prin urmare, nu poate fi replicat și nu poate fi lansat după bunul plac fără alimentare consumatoare de timp. Toate prototipurile experimentale anterioare de scramjet, atât din SUA, cât și din Rusia, au folosit combustibil criogenic lichid pe bază de hidrogen. Mijloacele exacte prin care rușii au realizat această chimie a combustibilului este, desigur, un secret bine păstrat, dar este în mod clar o descoperire remarcabilă în ingineria chimică – comparabilă cu descoperirea în știința materialelor care a dus la motorul de rachetă cu combustie cu combustie cu ciclu închis, bogat în oxigen, în anii 1960 pe care SUA încă nu l-a demonstrat. Concluzia este că Zircon reprezintă nu numai o armă formidabilă și foarte mortală, ci indică capacitățile de inginerie ale industriei aerospațiale ruse. Este o realizare impresionantă, care este, de fapt, revoluționară. După cum sa menționat deja, Zircon este doar ÎNCEPUTUL utilizării motorului scramjet de către armata rusă. Următoarea generație de astfel de rachete, ar fi Gremlinul deja menționat, care va fi și mai mică și mai capabilă în rază și viteză. Concluzia este că aceste noi tehnologii rusești înclină, de fapt, balanța militară globală în viitor. Ele sunt game changer – schimbarea de joc, deoarece acestea sunt de neoprit cu tehnologia de apărare aeriană de astăzi. La fel cum indienii americani nu au putut să oprească, cu arcuri și săgeți, cavaleria americană cu puștile lor cu repetitie. Sursa: http://www.informationclearinghouse.info/56688.htm NT: 2 – Kerosen, combustibilul folosit la avioanele cu reactie/jet, de calatori cat si militare. Kerosenul nu este altceva decat gazul lampant pe care il foloseau bunicile sau strabunicile noastre la gatit, la curatat, la dezinfectat, ca pesticid si medicament … Traducere: CD |
Situatia este mult mai simpla.Rosu-imparat (Rusia) si Verde-imparat (USA) sunt obligati de situatia planetara din ce in ce mai precara sa se inteleaga pentru a face fata urgiilor.La intelegere s-a alaturat si China. Cresterea continua a potentialului militar este o impaunare necesara pentru impunerea in fata popoarelor lor. Ce poate fi mai evident decat defilarile militare. Urgia cea mai importanta este cresterea necontrolata a populatiei si de aici si restul fenomenelor atat naturale cat si provocate artifical pentru stapanirea urgiei.
Deznodamantul tuturor acestor fenomene este iminentul razboi global care va reduce drastic populatia pe baza unei reguli de selectie care nu va tine seama de potentialul militar, finante si protectiile pe care elita modiala actuala si le-a luat.
Am incercat de nenumarate ori sa atrag atentia ca supravietuitorii vor fi dintre cei care au mintea antrenata corespunzator caci potentialul de supravietuire este INDIVIDUAL precum IMUNITATEA la atacuri de tot felul din exterior = MINTE SANATOASA IN CORP SANATOS.
Comentariul lui CD e fascinant , e recomandat pentru revistele Stiinta si Tehnica si saptaminalul politic Lumea , dac-o mai exista , era buna revista ! ….
Tehnologia ajuta anumite Centre de Putere la aparare impotriva unui tip de atac ,militar . Dar exista mai multe tipuri de atacuri . Lista e foarte lunga …..
Insa la nivelul plebeii , a individului care observa ca este exploatat de un sistem parazit si care cauta solutii
cum sa supravietuiasca , prima forma de atac la care este tinta , este atacul mental . Atacul mental incepe de la o virsta frageda si se face prin programarea frauduloasa a realitatii social-civile si prin arestarea si bonzaificarea mentalului individului , urmata de plafonarea capacitatii de rationament.
Toata armata intelectrucilor eclesiastici si civili , este platita sa incapaciteze mentalul poporenilor .