Avertismentul colapsologilor privind prăbuşirea naţiunilor pe o planetă „aproape nelocuibilă”. Sunt ei profeţii damnaţi ai apocalipsei?

7 februarie 2021, 12:58

de Cristina Ene

Oameni de ştiinţă şi cercetători din întreaga lume avertizează asupra scenariului în care problemele climatice şi de mediu să antreneze un colaps al societăţilor la nivel global – o  viziune care, în anumite aspecte, se apropie prea mult de prezicători ai apocalipsei, astfel că mesajul riscă să cadă în derizoriu, relatează Christopher Ketcham şi Jeff Gibbs într-un un op-ed publicat în Los Angeles Times. Christopher Ketcham este jurnalist american şi autorul cărţii „This Land: How Cowboys, Capitalism, and Corruption are Ruining the American West”.   Jeff Gibbs este regizorul documentarului Planet of the Humans (2019), şi colaborator al lui Michael Moore la Fahrenheit 9/11 (2004). Jeff Gibbs a stârnit controverse când a criticat energiile regenerabile care nici ele nu sunt o soluţie pentru salvarea planetei.   Peste 250 de oameni de ştiinţă şi cercetători din 30 de ţări au dat un semnal de alarmă asupra ameninţării ce paşte umanitatea, într-o scrisoare publicată în decembrie în The Guardian:guvernele şi populaţia deopotrivă trebuie „să lupte deschis împotriva riscului de destabilizare şi chiar colaps al societăţii”. Având ca factori determinanţi „deteriorarea climei şi mediului”, o prăbuşire pe scară largă este preconizată de „cercetători din mai multe domenii” ca „un scenariu credibil al acestui secol”.   Studii de colapsologie Aceştia se referă la câteva studii de „colapsologie” ce au emis recent avertizări în sensul unui asemenea scenariu.   Grupul Future Earth a publicat într-un raport din februarie 2020 rezultatele sondajului printre oamenii de ştiinţă în privinţa principalelor ameninţări care pandesc umanitatea: fenomenele climatice extreme, nesiguranţa alimentară, penuria surselor de apă şi degradarea extinsă a ecosistemelor „au potenţialul să se afecteze şi amplifice reciproc astfel încât să creeze un efect de cascadă, stârnind un colaps sistemic la nivel global”.   Un raport din 2019 al think tankului australian Centrul Naţional Breakthrough pentru Restaurare Climatică, a preconizat faptul că o lume cu resurse împuţinate şi niveluri în creştere ale poluării ce se încălzeşte rapid va duce la „o planetă aproape nelocuibilă” alături de „ prăbuşirea naţiunilor şi a ordinii internaţionale”.   Avertismentele vin şi din altă parte – în ultimii doi ani, analiştii militari americani şi britanici au emis avertizări similare privind factori de climă şi mediu ce pot instaura haosul social.   Pentru speciile de plante şi animale totul se întâmplă deja – ele sunt într-un proces accelerat de prăbuşire. 96% din biomasa mamiferelor este formată acum din oameni, animalele nostre de companie şi animalele di ferme. Aproape 90% din rezervele de peşte monitorizate de ONU sunt ori exploatate la maxim, ori supraexploatate sau epuizate. Un studiu multianual derulat în Germania a arătat o descreştere de 76% a biomasei de insecte.   Apelul pentru implicarea publică faţă de o ameninţare aproape de neimaginat este în special adecvată în aceste vremuri de pandemie încă necontrolată, eşecuri instituţionale şi criză economică în unele dintre cele mai avansate tehnologic naţiuni din lume. Nu cu mult timp urmă, era aproape de neconceput că un virus ar putea fi capabil să oprească în loc naţiunile, iar plasele de siguranţă se vor dovedi atât de catastrofic vulnerabile.   Aceşti cercetători din lumea academică internaţională nu se aventurează în a preciza ce formă va lua acest colaps sau când va avea loc. Colapsologia e preocupată mai degrabă de identificarea tiparelor şi pericolelor ce ameninţă civilizaţiile în traiul lor zilnic: expansiunea economică, consumul rapace al resurselor şi solicitarea la maxim a depozitelor limitate ale planetei.    Semnatarii scrisorii Printre semnatari se află William Rees, ecolog în materie de populaţii la Universitatea din British Columbia, autorul conceptului de „amprentă ecologică” – ce măsoară cantitatea totală de resurse ale mediului necesară pentru a susţine un anume stil de viaţa. Având în vedere amprenta omului din prezent – în special cea energetică – „se pare că o anume formă de prăbuşire socială este inevitabilă, posibil în următorul deceniu, dar în mod cert în acest secol”, a spus acesta într-un mail pentru Los Angeles Times.   Presiunea cea mai mare asupra lumii biofizice ce poate declanţa colapsul este ceea ce acesta numeşte „overshoot” – exploatarea sistemelor naturale într-un ritm mai rapid decât acestea sunt capabile de regenerare. Întreprinderea umană îşi finanţează creşterea şi dezvoltarea lichidând capitalul biofizic esenţial existenţei sale. Omenirea aruncă deşeuri mult peste capacitatea de asimilare a naturii. Temperaturile în creştere, biodiversitatea tot mai redusă, despăduririle şi popularea oceanică, printre altele, sunt probleme importante în sine, însă sunt toate simptome ale faptului că omul se întinde peste limitele biofizice.   Oamenii sunt fiinţe excepţionale, dar nu sunt exceptate de la legile naturii.   Un alt semnatar este Will Steffen – un om de ştiinţă în sistemele Pământului de la Universitatea Naţională Australiană. Acesta a evidenţiat paradigma neoliberală a creşterii economice – prin care se caută ridicarea PIB-ului – ca „incompatibilă cu un sistem funcţional al vieţii la nivel planetar”. Colapsul, a declarat acesta într-un interviu, „este rezultatul cel mai probabil al traiectoriei prezente a actualului sistem, cum a fost el modelat profetic în cartea Limitele Creşterii”.   Publicată în 1972 de un grup de cercetători de la MIT,  cartea de 150 de pagini, explozivă în acea vreme, s-a bazat pe modelările dinamicii sistemelor – numit modelul Lumea 3, primul de acest gen din lume, a analizat tiparele de creştere la nivel global între anii 1900 şi 1970. extrapolând din date istorice, cercetătorii au modelat 12 scenarii – proiecţiile au ajuns la anul 2100.   Aceste modelări au arătat că sistemele bazate pe creştere economică şi demografică exponenţială s-au prăbuşit în cele din urmă sub propria greutate. În cel mai sumbru dintre ele, „tiparele prezente de creştere ale populaţiei lumii, industrializării, poluării, producţiei de alimente şi epuizarea resurselor continuă în acelaşi ritm” – scenariul “business as usual”, în care omenirea îşi vede de treabă ca şi până acum – colapsul va porni într-un ritm lent în anii 2020 ca apoi să intre pe o pantă accelerată. Studiul din carte a fost actualizat de-a lungul timpului, iar până acum proiecţiile s-au dovedit exacte.   Potrivit semnatarilor scrisorii din decembrie, numai dacă guvernele şi populaţia iau în seamă şi pun în discuţie consecinţele depăşirii limitelor biofizice, pot fi reduse „probabilitatea, viteza, severitatea şi daunele” asociate activităţilor şi stilului de viaţă al omenirii.   În ciuda relevanţei lor, mesajele privind zdruncinările viitoare au o mare probabilitate să fie ignorate cu totul pe fondul asimilării lor cu prezicătorii apocaliptici -care nu merită luaţi în seamă, notează Christopher Ketcham şi Jeff Gibbs.   Context. Ce este colapsologia „După cinci ani de eşec în reducerea emisiilor de carbon în conformitate cu Acordul Climatic de la Paris, acum trebuie să înfruntăm consecinţele. Doar în măsura în care politicienii pun serios în discuţie pericolul colapsului social, putem începe să-i reducem probabilitatea, viteza, severitatea, ca şi răul produs celor mai vulnerabili dintre noi, dar şi naturii”, se arată în scrisoare. Pe lista de semnatari ai scrisorii publicată la începutul lunii decembrie se află şi Yves Cochet, fostul ministrul francez al mediului. Retras la o fermă din regiunea Bretania, acesta nu s-ar mai fi urcat într-un avion din 2009.   Termenul „colapsologie” a fost inventat de doi cercetători francezi, Pablo Servigne şi Raphaël Stevens, care au scris eseul „ How Everything Can Collapse” (Cum se poate prăbuşi totul). În următorii ani, conceptul a dat naştere unei mişcări, iar termenul a intrat în dicţionarul francez Le Petit Robert, relatează The Guardian.   Credinţa de la baza teoriei nu este însă exclusiv franceză, oameni de ştiinţă din întreaga lume dezbătând conceptul.    În Europa, un sondaj anul trecut realizat de think tankul stângist Jean Jaurès Foundation a arătat că doar italienii sunt mai pesimişti decât francezii în privinţa viitorului civilizaţiei. 71% din italieni, faţă de 65% din francezi, au fost de acord cu afirmaţia potrivit căreia „civilizaţia aşa cum o ştim se va prăbuşi în următorii ani”. Pe următoarele locuri s-au situat britanicii (56%), americanii (52%) şi nemţii (39%), cel mai puţin anxioşi cu privire la acest scenariu.   Autorii studiului, cercetătorul în ştiinţe politice Jérôme Fourquet şi Jean-Philippe Dubrulle, specialist în sondaje, sunt de părere că prăbuşirea societăţilor e determinată cel puţin parţial de factori economici – Germania, cea mai puţin pesimistă, avea la acea dată un adin cele mai puternice economii, în timp ce Franţa şi Italia se confruntau cu tulburări sociale şi tensiuni politice.   Ţări diferite au viziuni diferite despre cauzele ce vor produce colapsul. În Marea Britanie şi Germania accentul e pus pe criza climatică, în timp ce în Franţa colapsologii cred că societatea este ea însăşi bolnavă prin consumerism exacerbat, progres tehnologic accelerat şi dominaţia neoliberalismului. Mişcarea s-a extins pe tot spectrul politic – existând pedreapta şi aşa-numiţii „survivalists”, atât în Franţa şi în SUA, care se pregătesc pentru sfârşitul lumii aşa cum o ştim – cei mai individualişti dintre cei care prevăd prăbuşirea ordinii sociale.   Bertrand Vidal, sociolog la Universitatea din Montpellier, care studiază aceste grupuri, spune că în ciuda diferenţelor dintre cele două convingeri ambele împărtăşesc ideea unei populaţii numeroase pentru care nu există suficiente resurse naturale.   Însă nesiguranţa creată de instabilitatea financiară, schimbările climatice şi cel mai recent pandemia de COVID-19 a redus diferenţa ideologică dintre ele.   Oamenii ezită să aleagă una din descrieri – colapsologi sau survivalişti, în măsura în care tot mai mulţi oameni devin preocupaţi de subiect, şi nu doar o minoritate de excentrici.  „Aceşti oameni nu pot să-şi imagineze un viitor, astfel că, aflaţi în căutarea unui sens al descalificării lor sociale, îl găsesc în această idee a sfârşitului lumii”, spune Vidal. Jean-Pierre Dupuy, filosof la École Polytechnique din Paris şi Universitatea Stanford din California, are două critici majore la adresa teoriei. Una este că aceşti colapsologi nu înţeleg natura fundamentală a sistemelor complexe de orice natură când spun că societăţile globalizate şi puternic conectate au vulnerabilităţi majore care pot antrena prăbuşirea lor.   „Tocmai din complexitatea sistemelor provin vulnerabilitatea şi rezilienţa deopotrivă, ceea ce înseamnă că un eventual colaps este departe de a fi un dat – care ar fi creat prin complexificarea şi mai mare a sistemelor”.   Apoi, mişcarea spune că practic orice am face suntem sortiţi să eşuăm. „Blestemul profetului damnării lumii este să fie denunţat ca fals profet”, spune Dupuy care recunoaşte, însă, că îşi asumă un risc cu aceste critici, în contextul în care umanitatea e ameninţată în mod real şi vasta majoritate a omenirii nu e conştientă de asta.

Citeste mai mult: adev.ro/qo5mqh