Studiile care dau lovitura fanilor „digitalizării educației”: Scrisul de mână aduce mai multe beneficii decât folosirea tastaturii. Combate depresia și ajută la memorie
Mai multe studii recente realizate în în Statele Unite sau Germania au confirmat, încă o dată, câte beneficii aduce scrisul de mână.
Peste 200 de studii au confirmat, doar în ultimele trei decenii, că folosirea unui stilou și a hârtiei pot îmbunătăți starea de spirit, ar putea combate anxietățile, reduce stresul și ar ajuta în procesul de memorare, notează Ediția de Dimineață, citând Newsweek Polonia.
Centrul Medical al Universității Vanderbilt din Nashville a invitat persoane care au trecut prin evenimente dramatice în ultimul an pentru un studiu. În cadrul studiului, voluntarii au fost rugați să-și noteze gândurile și sentimentele pe o foaie de hârtie în mod regulat, timp de șase săptămâni.
La finalul perioadei, medicii le-au evaluat starea psihică. Conform evaluărilor, la o treime dintre persoane, simptomele depresiei și ale stresului au dispărut, și de asemenea subiecții nu mai aveau gânduri negative.
Potrivit dr. Ruth Wolever, de la Vanderbilt, atunci când oamenii își scriu experiențele pe hârtie, modifică modul în care le percep.
Un alt studiu, realizat de Brenda Rapp și Robert Wiley la Universitatea John Hopkins din Baltimore au confirmat că scrisul de mână este mult mai util pentru memorare, față de scrisul folosind tastatura.
42 de voluntari au fost invitați să învețe limba arabă și au fost împărțiți în trei grupuri: scris de mână, dactilografiere și vizionare de filme.
După șase lecții, toți făcuseră progrese, însă voluntarii care au folosit scrisul de mână și-au amintit mai bine alfabetul arab.
Digitalizarea educației, efecte adverse
Recent, prof.univ.Mircea Miclea, afirma – citând studii derulate la nivel internațional- că lectura clasică, pe foaia de hârtie, este mult mai benefică dezvoltării creierului decât cea pe display-ul electronic.
Anterior, în luna august, Suedia a anunțat că renunță la tablete și revine la manuale clasice, după ce s-au constatat deficiențe grave la citire pentru copiii care folosiseră „cititul digital”.
Acestea vin în contextul în care Ministerul Educației din România dorește să „digitalizeze” la maximum procesul educațional, înlocuind tablele cu tabletele digitale, dar și să elimine scrisul de mână pentru a da teste pe display-ul electronic.
Poate, dar ce faci in momentul in care ai redactat un text care va necesita corectii, modificari? Cam greu de editat pe hartie.
Altfel, da, in scoala e bine sa se inceapa pe calea clasica.