Scrisoarea lui Petre Țuțea către Cioran:  

Dragă Emile,  

 

Te rog să crezi în nestrămutata mea prietenie. Vorbesc mereu tinerei generaţii despre tine, în această vorbire împletindu-se admiraţia nelimitată pentru strălucirea ta, cu dragostea fraternă. Mi-aduc aminte de o întâmplare din închisoare. Mi s-a cerut să te atac în scris, acest lucru având o deosebită importanţă la eliberarea mea. Am refuzat în aceşti termeni: prefer să mor în închisoare decât să atac un amic sacru şi ilustru!  

Am gândit şi simţit ca tine de-a lungul vieţii mele. Deosebirea dintre mine şi tine a constat în refuzul meu de a practica sinceritatea totală, fiindcă am vrut să devin legiuitor şi să mă bucur de admiraţia mulţimii stupide. Am procedat ca acei cabotini care cerşesc aplauze la galerie.  

Sunt trist şi neconsolat. Drama fără ieşire a timpului nostru se cheamă democratizare. A fost lichidată barbaria. Cirezile din stepa rusească s-au îmbolnăvit de iluminism. Ele aspiră să citească algebric fulgerele. Au poftă să negocieze, nu să distrugă. Şiretenie primitivă convertită în mesianism. Ce greaţă! Ce frumos ar arăta şi ce regenerator ar fi un cuceritor de tipul unui Gengis-Khan, care ar intra în oraşele din occident şi, după fiecare ispravă în stilul lui, s-ar retrage în bivuac.  

Tu eşti singura imagine pură în memoria mea, aşa de încărcată de erori, de neputinţe şi de înfrângeri. Cea mai sinistră înfrângere a fost fructul amar al unei confuzii, căreia i-a căzut victimă şi gloriosul bătrân luliu Maniu: am confundat negustorul occidental şi pe cel american cu cavalerul de spadă, deşi am ştiut teoretic că acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul.  

Ciorchinile de erori din memoria mea mă otrăvesc cu regrete inutile. Trecutul încărcat de impurităţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul purtător de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicăieri şi mergem spre nicăieri. Totuşi, n-am reuşit să mă detaşez de murdăria acestei lumi, care în fond nu reprezintă nimic. Aş vrea să te mai văd o dată, înainte de a muri. într-un pustiu, nu în occidentul în care trăieşti tu, fiindcă pute a hoit.  

Am o rugăminte: să-mi trimiţi prin amabilul aducător al acestei scrisori un pachet cu tot ce-ai scris în Franţa. Tu ştii că eu sunt un cititor serios, în rest, oboseală şi dezgust. Sau cum spune inspirat în „melancolia” lui poetul lacrimogen:  

„Asta e tot ce-mi rămâne:  

Silă de ziua de azi  

Şi teamă de ziua de mâine”  

Cu aceeaşi dragoste şi cu nestrămutată prietenie,  

Petre Ţutea  

București, 7 iulie 1974

*

NR Minunat text. Nu știu prin cine Petre Țuțea l-a trimis la Paris, nu știu dacă a ajuns la Emil Cioran. Câteva formulări memorabile:

occidentul în care trăieşti tu pute a hoit.

prefer să mor în închisoare decât să atac un amic sacru şi ilustru!  

Drama fără ieşire a timpului nostru se cheamă democratizare.

am confundat negustorul occidental şi pe cel american cu cavalerul de spadă, deşi am ştiut teoretic că acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul.

Trecutul încărcat de impurităţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul purtător de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicăieri şi mergem spre nicăieri.

„Asta e tot ce-mi rămâne:  

Silă de ziua de azi  

Şi teamă de ziua de mâine”