Stimate domnule Cretinian Tudor Prostescu,

vă studiez de multă vreme, animat de curiozitatea unui entomolog intrigat de înfăţişarea şi manifestările unei insecte bizare. Până acum, m-am abţinut din răsputeri să vă spun ce cred despre dumneavoastră. Totuşi, ce-i prea mult e prea mult şi, citind acest nou “articol” pe care l-aţi semnat (de fapt, o vomă ordinară, încă una), m-am hotărât să vă dau, în sfârşit, o replică. Şi, dacă vă întrebaţi cine sunt eu, ca să-i replic ziaristului nostru “naţional”, “geniului” jurnalistic dâmboviţean, “zeităţii” tutelare a presei rromâneşti, ei bine, aflaţi că sunt cel mai îndreptăţit ins să o facă: omul de pe stradă.

De ani buni, popescofilia face ravagii-n Rromânica. Este o adevărată modă, o manie, o isterie! Orice rromân care se vrea inteligent este, musai, “fanul” acestui jurnalist, “inteligent” prin excelenţă. Întreaga eră postrevoluţionară este marcată de această formulă, slobozită pe guriţă de mai toţi rromânaşii disperaţi să fie deştepţi şi la curent cu politica şi presa autohtone: “Eu îl admir foarte mult pe domnul Cristian Tudor Popescu!”. În liceu, am auzit-o mai puţin, căci, în acest stadiu, altele sunt preocupările specifice vârstei. Începând din facultate, însă, am auzit-o de n ori, rostită cu o religiozitate subliniată de datul ochilor peste cap de către fete, cu gravitate şi importanţă de către băieţi: “Eu îl admir foarte mult pe domnul Cristian Tudor Popescu!”. Sigur, de multe ori, în aceeaşi propoziţie, figurau şi alte nume de nulităţi jurnalistice dâmboviţene mult supraevaluate şi la fel de odioase – Marius Tucă, Florin Călinescu… – , dar, spre deosebire de toate aceste boli vindecabile şi de mult vindecate, prin dispariţia celor numiţi din presa rromânească, dumneavoastră, domnule Cretinian Tudor Prostescu, v-aţi dovedit o maladie incurabilă, o tumoare malignă: ne “asasinaţi” cu opiniile dumneavostră “inteligente” până la saturaţie, până la exasperare, până la greaţă.

E drept, nu sunteţi lipsit de o oarecare inteligenţă nativă. Dar, atenţie mare de tot, scriu “o oarecare”, atâta cât să treceţi din categoria proştilor de dau în gropi în cea a mediocrităţilor. Totuşi, posesorul acestei inteligenţe minime care sunteţi a reuşit să se facă remarcat în presa românească pentru simplul motiv că, după decembrie 1989, mai toţi ceilalţi jurnalişti ai noştri erau mai proşti decât el. “Maestrul” Ion Cristoiu era (şi este, încă) un biet handicapat, în cel mai pur sens al cuvântului, incapabil să ducă o propoziţie până la capăt, care s-a ajuns practicând un jurnalism de genul găinii violate, al altei găini, care a născut doi pui vii, al pozelor cu femei goale, al “articolelor” cu titlul mai lung decât textul şi al ţăranilor care şi-au violat ani de-a rândul fiicele, până când au fost legaţi cu sârmă ghimpată de familiile excedate, ucişi, puşi în căruţă, acoperiţi cu bălegar şi aruncaţi în apele Oltului… Petre Mihai Băcanu era un ziarist de doi bani, care n-a produs nimic ieşit din comun în viaţa lui şi care, după căderea definitivă a acestuia, s-a apucat să “lupte” brusc şi “eroic” împotriva “comunismului”… Şi aşa mai departe… În aceste condiţii, era firesc ca unul doar cu puţin mai deştept decât ceilalţi şi care-şi expunea cu un anumit curaj părerile “originale”, să atragă atenţia. În ţara orbilor, chiorul – dumneavoastră, domnule Cretinian Tudor Prostescu – a ajuns împărat.

Cu toate acestea, vă repet: prea deştept n-aţi fost niciodată. Dar, dacă, în primii ani ca jurnalist, mai nimereaţi şi câte o analiză corectă, cu timpul, aţi luat-o razna de tot, înjurând pe toată lumea şi debitând numai imbecilităţi. Mecanismul acestui comportament deviant, al acestei deraieri îngrijorătoare, al acestei grave luări pe mirişte este uşor de ghicit; psihologia CTP-istă este extrem de rudimentară: aţi fost atât de apreciat şi de lăudat, vi s-au ridicat atâtea osanale, vi s-a cântat atât de des aria ziaristului de geniu, încât, fără să vă daţi seama, v-aţi luat rolul în serios şi aţi devenit prizonierul lui. Aşa se face că, nemaiputând concepe să fiţi altfel decât superinteligent şi superoriginal, aţi ajuns să emiteţi tâmpenii pe bandă rulantă. Pur şi simplu nu mai puteţi avea o părere ortodoxă, chiar şi atunci când aceasta e corectă, când corespunde realităţii. Din start, dumneavoastră respingeţi asemenea opinii, de frica de a nu fi banal. Dumneavoastră trebuie neapărat să surprindeţi, să şocaţi, să aveţi o părere diferită de cea majorităţii, din care trebuie să ieşiti, obligatoriu, în evidenţă. Dumneavoastră trebuie, mai ales, să fiţi ăl mai dăştept, de fapt, singurul dăştept, care dă lecţii prostimii de sub el, dezvăluindu-i subtilităţile şi dedesubturile pe care ea, săraca, le trece cu vederea! Că doar de-aia sunteţi CTP!!! Un brand al jurnalismului rromânesc, marcă înregistrată!!! Şi uite-aşa aţi ajuns, de ani buni, să spuneţi/scrieţi numai prostii.

Problema dumneavoastră este că, aşa stând lucrurile, aţi încetat de ani de zile să gândiţi normal şi, implicit, să profesaţi normal. Din punct de vedere psihic, sunteţi un om bolnav. Iar problema noastră este că ne enervăm, ne revoltăm, rupem ziarele sau spargem televizoarele de câte ori vă citim subproducţiile ori ne sunteţi băgat pe gât, ca “analist”, prin telefon sau în studiou, de televiziunile de ştiri, altminteri onorabile. Să am o săptămână întreagă la dispoziţie, şi tot nu mi-ar ajunge pentru a enumera toate analizele tâmpite, cretine, imbecile, idioate pe care le-aţi debitat în ultimii ani. Mă mulţumesc, aşadar, cu nişte exemple l-a-ntâmplare, primele care-mi vin în minte.

De pildă, atunci când Vanghelie, singurul pesedist proeminent care l-a susţinut pe Mircea Geoană contra lui Victor Ponta, în cursa pentru şefia partidului, a spus, în faţa ziariştilor, despre fostul preşedinte al Senatului: “Dă-l în pula mea, că nu m-am îndrăgostit de el, doar nu-i gagică, nu-l cred perfect, are şi el defectele lui… Dar eu cred că e cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte şi, dacă am apucat să zic că-l susţin, îl susţin”. Cu alte cuvinte, Vanghelie, băiat de cartier, lipsit de subtilităţi şi de nuanţe, s-a panicat literalmente, la ideea că lumea ar putea să creadă că a făcut o fixaţie pe Geoană şi că ar putea fi socotit, la propriu, homosexual. Şi a negat-o explicit, aşa cum l-a dus pe el mintea: “Dă-l în pula mea, că nu m-am îndrăgostit de el…” Dar tot Vanghelie a declarat răspicat că-l susţine în continuare pe Geoană (deci acesta chiar nu avea de ce să se supere pe Vanghelie, din contră) . Acum, ce-aţi înţeles dumneavoastră din toată chestia asta? Că, aşa cum îi e felul, “Geoană a înghiţit cu seninătate o nouă umilinţă [aia veche fiind celebra etichetă de <<prostănac>>], pentru a nu pierde susţinerea lui Vanghelie”. Pur şi simplu nu aţi înţeles că primarul “Care este” nu a vrut să-l înjure pe Geoană, ci să se apere pe sine de prezumtivele suspiciuni că ar fi pederast. Aţi vorbit, chiar (ce cretinitate!), despre “capacitatea lui Mircea Geoană de a se prostitua”, pe care aţi remarcat-o “şi în alte rânduri”! Atâta v-a dus mintea, atâta aţi înţeles dumneavoastră… Că, vorba aia, e greu cu psihologia… Şi, evident, v-aţi expus părerile cu dezinvoltură, într-o analiză “inteligentă”.

Alt exemplu: aţi susţinut la un moment dat, când Traian Băsescu a introdus faimoasele şi criminalele măsuri de austeritate, că persoana cea mai indicată pentru a-l înlocui pe Boc ar fi Mugur Isărescu. Dar nu pentru că Isărescu ar revoca măsurile de austeritate puse în practică de guvernul Boc, “pentru că, din contră, le-ar menţine, ba chiar ar practica reduceri şi mai drastice de pensii şi salarii”, ci pentru că, avându-l pe Isărescu prim-ministru, “oamenii ar şti foarte clar unde ajung banii luaţi de la ei”. Ce să zic, mare consolare! Adică, în loc să condamnaţi politica economică de jaf şi genocid practicată de Băsescu, dumneavoastră aţi susţinut-o, ba chiar aţi dat de înţeles că ar trebui înăsprită! E drept că, ulterior, după ce aţi văzut că se-ngroaşă gluma şi mor oameni, fie prin sinucidere, fie de foame, fie din lipsă de medicamente, aţi dat-o cotită şi aţi început să susţineţi, uşor-uşor, contrariul, ceea ce, în loc să vă spele de păcate, a scos şi mai mult în evidenţă prostia dumneavoastră şi pripeala cu care vă repeziţi să faceţi “analize”.

Ajung acum la cazurile mai recente pe care le-aţi “analizat”, dragă domnule Cretinian Tudor Prostescu, cu “luciditatea”, “inteligenţa” şi “logica” dumneavoastră obişnuite. În afacerea Adrian Năstase, aţi refuzat, pur şi simplu, cu o naivitate stupefiantă, să înţelegeţi că fostul premier al Rromâniei este nevinovat, că i s-a înscenat un proces politic, că omul acesta este tracasat într-un mod inadmisibil, de opt ani încoace, de Traian Băsescu şi că verdictul de doi ani cu executare a fost dat la ordinul lui (deşi, chiar şi presupunând, prin reducere la absurd, că Năstase ar fi vinovat, sentinţa este aberantă, în condiţiile-n care, în Occident, pentru acuzaţii similare, Jacques Chirac şi Helmuth Kohl au primit sentinţe cu suspendare!). Refuzând, deci, să recunoaşteţi şi să denunţaţi acea parodie de “proces”, dumneavoastră, domnule Prostescu, v-aţi declarat de acord cu ea şi aţi susţinut că Năstase “trebuia să-şi asume răspunderea”, făcându-vă, astfel, complicele criminalului Băsescu, care l-a împins la sinucidere, pe “motiv” că, “dacă ajungem să contestăm hotărârile justiţiei, nimic nu mai merge-n ţara asta, totul devine imposibil”.

În afacerea “plagiatului” lui Victor Ponta, v-aţi isterizat în mod inept că acea comisie care a stabilit “furtul intelectual” a fost trecută imediat de ministrul Educaţiei în subordinea sa, deşi, şi în acest caz, a fost absolut evident că verdictul ăla s-a dat la comanda lui Băsescu, care, disperat că pierde puterea din mână, a recurs la manevrele lui jalnice şi ticăloase, de om mic. Cu alte cuvinte, după ce, cu scopul de a-şi masca sărăcia cruntă de idei vis-a-vis de probleme reale ale ţării şi de a da în adversarii săi politici, Băsescu a încercat să ne convingă că priorităţile Rromâniei sunt crimele din decembrie 1989, mineriadele din 1990, “mogulii”, “comuniştii”, “securiştii”, “omul gras care stă în spinarea celui slab”, lustraţia, parlamentul unicameral, votul uninominal, mai nou, vrea să ne facă să credem că principala noastră problemă sunt tezele de doctorat plagiate. Ei bine, domnule Cretinian Tudor Prostescu, pe dumneavoastră a reuşit să vă convingă: în loc să denunţaţi noua manevră murdară semnată “Traian Băsescu”, noua diversiune securistă, dumneavoastră v-aţi crizat că guvernul Ponta încearcă să lupte, pe bună dreptate, împotriva acestor maşinaţii tenebroase, nedemne de un stat civilizat.

În fine, în legătură cu noul dumneavoastră articol, care m-a determinat să vă scriu această scrisoare deschisă, ţin să spun numai atât: dumneavoastră râdeţi de Ioan Rus şi îl insultaţi doar pentru această afirmaţie: “De vreo două mii şi ceva de ani, de la Aristotel şi Platon, toţi cei care au scris teze de doctorat pe filozofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace şi Platon, pe tehnic de la Newton şi Einstein, toată lumea a plagiat”. Adică, vezi Doamne, pe vremea lui Platon şi-a lui Aristotel, ba încă mii de ani după ei, oamenii nu redactau teze de doctorat. Şi de-aici, să mi te ţii, hă!, hă!, hă!, ce “prost” e Rus! Păi asta înseamnă să nu-nţelegi că Rus ştie foarte bine că tezele de doctorat sunt o invenţie recentă, dar s-a exprimat colocvial, neglijent, referindu-se, de fapt, în general, la scrierile filozofice, politice, ştiinţifice din toate timpurile. Iar să nu înţelegi un lucru atât de simplu, de domeniul evidenţei, şi să înjuri un om pentru că nu a vrut să fie strict în exprimare, nefiindu-i teamă de imbecilii cu pretenţii din presa dâmboviţeană, însemnă să fii chiar prost de bubui. Dumneavoastră, stimate domnule Prostescu, scrieţi, în articolul despre Ioan Rus, că “Prostia mediocră, ca şi inteligenţa mediocră, fac legea în viaţa publică românească, aşa că, întrucât genii nu mai este, s-a terminat, un cosmos de prostie născut din gura unui ministru de interne e o delicatesă pentru minte, inimă şi literatură”. Păi vedeţi, dragă domnule? De-aia v-am scris eu mai sus că aveţi darul de a enerva: pentru că, aşa cum v-am spus deja, dumneavoastră sunteţi un prost mediocru. Dacă un prost abisal (să zicem, un Gigi Becali sau un Corneliu Vadim Tudor) te amuză, un prost mediocru te exasperează.

Acum, după ce am dat câteva exemple consistente de prostie CTP-istă, vreau să scriu câte ceva despre curajul (sau, mai exact lipsa acestuia) şi despre ţinuta dumneavoastră morală, domnule Cretinian Tudor Prostescu. Sunteţi, ştim cu toţii, un om de o agresivitate verbală extremă. Totuşi, urmărindu-vă, după cum v-am scris la început, de mulţi ani de zile, am putut constata că puteţi fi redus la stadiul de “mieluşel” prin două metode: argumentaţia calmă şi demnă (atenţie, nu spun neapărat corectă!), opusă isteriei dumneavostră verbale, sau agresivitatea fizică, opusă agresivităţii dumneavoastră declarative. Spre ilustrarea primei metode, voi cita aici cazul confruntării Cretinian Tudor Prostescu – Gabriel Liicenu, pe tema atacului american asupra Iugoslaviei, din cadrul uneia din ediţiile emisiunii de tristă amintire “Marius Tucă Bou” (pardon, “Show”). Vă rog să mă credeţi că, personal, nu am fost de acord cu atacarea Iugoslaviei şi nu-mi place Gabriel Liiceanu de nici o culoare; cu toate acestea, cu ocazia confruntării menţionate, am putut contempla stupefiat un caz clasic de opinie corectă căzută-n derizoriu pentru că acela care o susţine este prost, agresiv şi instabil psihic, iar cel care o combate este calm, demn, stăpân pe sine. Astfel, ţin minte cum, disperat că nu izbutiţi să vă impuneţi punctul de vedere, conştient că, deşi, pe fond, aveţi dreptate, nu reuşiti să-i faceţi faţă lui Gabriel Liiceanu, aţi ajuns, la un moment dat, să ţipaţi efectiv la el, cu ochii în lacrimi (nu exagerez câtuşi de puţin!), la care interlocutorul, excedat de afirmaţiile dumneavoastră ţipate şi isterice, v-a răspuns, liniştit şi hotărât: “Domnule Popescu, dacă nu renunţaţi la acest ton, dacă ţipaţi în continuare la mine, eu mă ridic de la această masă şi plec din emisiune”. V-a făcut tablou, domnule! Tablou! V-a lăsat cu gura căscată, la propriu! După care, a doua zi, drept răzbunare, dornic să spălaţi umilinţa de a nu-i fi putut ţine piept lui Liiceanu faţă în faţă, i-aţi tras un “perdaf” de doi bani în “Adevărul”: “Gabriel Liiceanu – un mutant”. Jalnic, domnul meu, jalnic!

Pentru a ilustra a doua metodă prin care puteţi fi redus la stadiul de “mieluşel” – agresivitatea fizică, opusă agresivităţii dumneavoastră declarative – , voi cita confruntarea Cretinian Tudor Prostescu – Gigi Becali. Astfel, la un moment dat, Gigi Becali v-a zărit într-un resturant. Supărat pe dumneavoastră că aţi scris despre el nişte articole prea puţin amabile, printre care şi unul în care aţi spus că “scoate bani din găoz”, Becali a venit la masa dumneavoastră şi v-a întrebat de ce scrieţi asemenea lucruri. Dumneavoastră i-aţi dat un răspuns tembel, de genul: “Dacă nu vă place ce scriu, de ce nu mă omorâţi?”, iar “aristocratul” din Pipera v-a replicat, furios: “Nu te omor, băi jigodie, că eu sunt un bun creştin”. La care, speriat de acel ton golănesc, cu care, probabil, nu vi se vorbise de multe ori în viaţă, şi de perspectiva de-a o lua pe coajă, aţi părăsit restaurantul în grabă, cu coada-ntre picioare, pentru a apărea, zilele următoare, pe toate televizoarele patriei, pretinzând, cu o figură evident înspăimântată şi, din nou, pe punctul de a izbucni în lacrimi, că Gigi Becali v-a ameninţat cu moartea (supremă dovadă de laşitate ticăloasă), deşi, atenţie: toţi martorii la incident care au intervenit telefonic – oameni oarecare – au declarat răspicat că nici n-a fost vorba despre o astfel de ameninţare!

În concluzie, domnule Prostescu, iată cum vă văd eu: un prost mediocru (ştiţi dumneavoastră), din ce în ce mai prost, care nu mai face decât analize de o prostie revoltătoare, un laş, curajos numai din gură, un om integru numai de faţadă. Nu ştiţi altceva decât să apăreţi la televiziunile de ştiri şi să urlaţi la lună, plin de prostie, de ură şi de îngâmfare, folosind un set de cuvinte stas, menite să vă facă discursul mai interesant: “zicere”, “patibular”, “X se năpusteşte”, “Y vituperează”… Circulă pe Internet, domnule Cretinian Tudor Prostescu, un pamflet magistral, care vă este atribuit în mod greşit, deşi chiar dumneavoastră înşivă aţi dezminţit această paternitate, şi care începe aşa: “Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele”. Parafrazând, exact aşa vă scriu eu dumneavoastră: “Domnule Prostescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii <<primul>> jurnalist al ţării mele”. În realitate, eşti un biet prost, care, cu cât se zbate mai mult să fie (cel mai) inteligent, cu atât se scufundă mai tare în mlaştina propriei prostii. Eşti prizonierul propriului tău rol, încremenit într-o scenetă proastă – şi joci execrabil! Te rog din suflet, du-te, du-te, du-te!!!

TUDOR BELDIMAN