Stimați parlamentari europeni,

Veți avea, cât de curând, a hotărî asupra cererii României de a intra în Consiliul Europei. Știu bine că dorința Dumneavoastră este ca și de data aceasta să luați o hotărâre corectă, judicios cumpănită. Vă adresez această scrisoare tocmai din convingerea că vă pot fi de folos să luați o decizie justă, oferindu-vă câteva date și detalii asupra principalei obiecții care se va ridica în calea admiterii în Consiliul Europei.
Această obiecție va veni din partea UDMR (Uniunea Democrată a Mahiarilor din România), partid de tip bolșevic, care are pretenția de a fi unicul partid autorizat să reprezinte interesele maghiarilor din România. Bieții și bravii noștri compatrioți maghiari nu pot fi nici liberali, nici conservatori, nici social-democrați, nici ecologiști, nici republicani, nici monarhiști, nici creștin-democrați. Sunt cu toții obligați a fi membri ai aceluiași partid unic, UDMR. Această situație anormală, contrară spiritului democratic instaurat în România în Decembrie 1989, este explicată și justificată de liderii maghiari prin faptul că populația maghiară din România este confruntată cu mari probleme specifice, care îi privesc numai pe ei, maghiarii. Maghiarii din România – susțin acești lideri, sunt ținta unui susținut atac, complex și perfid, care de zeci de ani urmărește și pune în practică deznaționalizarea maghiarilor din România.
Stimate coleg,
Bănuiesc că în această chestiune, a situației maghiarilor din România, dumneavoastră aveți deja o părere pe care o considerați suficient de documentată. Sper să nu intru în contradicție cu această părere dacă vă voi face cunoscut un fapt esențial pentru întreaga discuție: din datele statistice oferite de înșiși liderii maghiari rezultă că sporul demografic al maghiarilor din România este mai mare decât sporul demografic al maghiarilor din Ungaria ! Cu alte cuvinte, începând din 1918, când Transilvania, regiunea în care trăiesc maghiarii, a devenit parte componentă a României, și până azi, numărul maghiarilor din România nu a scăzut, ci a crescut! A crescut într-un ritm superior ritmului în care a crescut ritmul maghiarilor din Ungaria! În aceste condiții, vă rog să hotărâți dumneavoastră, stimate coleg, dacă este întemeiată în vreun fel acuzația sau teama că maghiarii sunt pe cale de dispariție…
Propaganda maghiară pe tema genocidului din Transilvania a pierdut mult din credibilitate în ultimii trei ani, când, după instalarea unui regim democratic la București, ziariștii, parlamentarii, oameni politici din toată lumea au avut posibilitatea de a se informa la fața locului despre orice problemă a societății românești, au putut să cunoască realitatea românească, iar această realitate s-a dovedit a fi foarte diferită de ceea ce susțineau suporterii propagandei ungare.
Îngăduiți-mi, stimate coleg, dat fiind faptul că faceți parte dintr-un organism european cu sediul la Strasbourg, în Alsacia, să vă aduc la cunoștință câteva date istorice pe care propaganda maghiară le ascunde cu mare grijă. Este vorba de rolul nefast pe care l-au jucat politicienii maghiari și intrigile Budapestei în războiul franco-prusac din 1870-71, încheiat, așa cum se știe, cu raptul Alsaciei și Lorenei. La acest rezultat s-a ajuns în mare măsură din pricina Austriei – devenită între timp Austro-Ungaria, care nu a respectat înțelegerile pe care le avea cu Franța, de a-și acorda tot sprijinul militar în cazul că una din cele două țări ar fi fost atacată de Prusia. Se știe bine că Austria nu a venit în sprijinul Franței, dar nu se mai știe azi de ce și nu se știe nici de ce Bismarck, atacând Franța, era sigur că ajutorul habsburgic nu va veni, că Austria nu va interveni. Cauza a fost următoarea: în 1867, când s-a instaurat dualismul austro-ungar, Transilvania, provincie a imperiului habsburgic locuită majoritar de români, a fost dată în administrarea Budapestei, ca teritoriu component al Ungariei. Aceste succese ale politicienilor maghiari au fost posibile datorită sprijinului primit de aceștia din partea cancelarului prusac Bismarck. La rândul său, Bismarck, pentru faptul de a fi făcut cadou ungurilor Transilvania, a fost răsplătit prin manevrele de cabinet ale contelui Gyula Andrassy, maghiar, ministru de externe în guvernul de la Viena în timpul razboiului franco-prusac. Aceste manevre au avut ca rezultat abținerea Austriei de la o intervenție militară în sprijinul Franței, ceea ce a dus, în final, la pierderea Alsaciei. S-ar putea spune că pierderea de către francezi a Alsaciei și Lorenei în 1871 este efectul pierderii de către Transilvania a autonomiei sale tradiționale prin includerea în teritoriul ungar, la 1867.
Nu mi se pare întâmplător că pentru aceste teritorii și pentru locuitorii lor se va face dreptate în același an, 1918, an de reparații istorice atât pentru români, cât și pentru francezi. Transilvania va mai împărți același destin cu Alsacia și Lorena în 1940, când toate trei ajung din nou victime ale acelorași agresori de odinioară… În momentul de față însă, Transilvania și Alsacia se află în situații net deosebite: în Franța minoritarii germani din Alsacia sunt cetățeni loiali si cooperanți, iar Germania este un veritabil bun vecin și prieten, care a abandonat definitiv ideea atât de păgubitoare a revizuirii granițelor, în timp ce minoritarii maghiari din România, îndeosebi la nivelul liderilor puternic sprijiniți de cercurile politice de la Budapesta, se remarcă prin lipsă de loialitate față de statul român, printr-o periculoasă disponibilitate pentru fals, dezinformare și intrigi politice.
Nădăjduind că v-am oferit câteva date utile în activitatea dumneavoastră de cetâțean și funcționar al Europei, vă rog să considerați cele de mai sus ca pe expresia stimei mele deosebite.

Ion Coja senator

Nota redacției – Text adresat parlamentului european de la Strasbourg. Textul a fost publicat la „Vremea” lui Adrian Păunescu