Mai mulţi savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști români au adresat o scrisoare oficialilor europeni legat de situaţia din România.
Către:
Președintele Consiliului European, ES Herman Achille Van Rompuy
Președintele Comisiei Europene, ES Jose Manuel Durao Barroso
Vice-Președintele Comisiei Europene, ES Viviane Reding
Comisarul European pentru Afaceri Interne, ES Cecilia Malmstrom
Secretarul General al Comisiei Europene, Dna. Catherine Day
București, 23 iulie 2012
Excelențele Voastre,
Suntem un grup de intelectuali români – savanți, universitari, cercetători în domeniul științelor fundamentale, aplicative și umaniste, scriitori și artiști. Unii suntem veterani ai mișcării democratice din România, alții – reprezentanți ai unor generații mai tinere, dar toți suntem apărători fervenți ai valorilor europene. Mulți dintre noi nu sunt implicați în niciun fel în politică; unii au afilieri și simpatii dintre cele mai diferite. Exprimăm aici un punct de vedere non-partizan. Singurul nostru scop este acela de a apăra principiile democratice și statul de drept, așa cum am făcut-o mereu începând decembrie 1989.
Suntem acum profund îngrijorați de reacțiile externe la recentele evenimente politice din țara noastră. Sperăm ca această scrisoare să ajute la clarificarea oricăror concepții eronate cu privire la situația curentă și va deschide un dialog în legătură cu viitorul. Căci suntem profund preocupați de recentele acuzații care pretind că Parlamentul și Guvernul României ar fi subminat statul de drept și independența justiției în încercarea de a-l demite pe președintele Traian Basescu. E greu pentru noi să vedem că reprezentanți de seamă ai Uniunii Europene iși exprimă poziția ignorând un principiu fundamental al dreptului, audiatur et altera pars. Această poziție nu a putut fi formulată decât pe temeiul unor informații înșelătoare sau incomplete cu privire la adevârata natură a situației din România..
Vă rugăm să ne permiteți ca, folosind experiența noastră de cercetare și cunoașterea directă a climatului politic din țara noastră să vă prezentăm doar câteva puncte pe scurt:
• Curtea Constituţională nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituție unde numirile se fac politic și care are ca unică vocație arbitrajul în chestiuni constituționale.
• Curtea Constituţională a recunoscut că, substituindu-se Primului Ministru, Președintele Băsescu a încălcat principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor. Guvernul României nu a mai răspuns în fața Parlamentului, așa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în fața Președintelui, ca în Federația Rusă. Parlamentul a tins să devină o cochilie vidă, atunci când majoritatea guvernamentală nu a avut voie să voteze de câte ori exista riscul unei opinii disidente. În consecință, așa cum a recunoscut-o Curtea Constituțională, suspendarea Președintelui este conformă cu Constituția României și urmează să fie confirmată sau nu de un referendum național, organizat deasemenea în strictul repect al legii.
Președintele Băsescu vorbește deschis și liber despre rolul său de jucător, în ciuda faptului că un atare rol contravine definiției constituționale a Președintelui României ca mediator. Alte incidente recente confirmă temerile noastre referitoare la modul în care Presedintele Băsescu își înțelege competențele:
• In 2009, Parlamentul a votat o moțiune de cenzură împotriva guvernului, care a fost demis în conformitate cu legea. Președintele a refuzat să accepte propunerea majorității, cum se cuvenea, și nu l-a desemnat drept Prim Ministru pe dl. Klaus Johannis, Primarul Municipiului Sibiu, susținut de o largă majoritate, ci a prelungit mandatul guvernului demis, doar ca să fie sigur că o echipă favorabilă îi va organiza realegerea ca Președinte al României.
• Președintele a declarat în direct într-un interviu televizat că i-a numit din proprie voință pe cei doi șefi ai Serviciilor Secrete, care, în conformitate cu legea, trebuie să fie numiți de Parlament. De curând a adăugat că ”aproape s-a decis” cu privire la persoana viitorului Procuror General, care în conformitate cu legea este propus de către Ministrul Justiției cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, organism independent.
• Acum câteva zile, Președintele i-a povestit în direct unui reporter TV că, atunci când Cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, l-a întrebat dacă există în Constituția României reglementări privitoare la suspendarea Președintelui, el i-a răspuns că nu, nu există. A fost poate o eroare de exprimare, dar cum să lăsăm soarta țării noastre în asemenea mâini? Articolul 95 al Constituției României este explicit, și definește procedura de suspendare, de la inițierea ei la sfârșitul procesului; faptul că în Constituția Germaniei sau a oricărui alt stat din Uniune Europeană – nu există o asemenea prevedere nu are nicio semnificație în această materie.
Iată de ce, în ultimii ani, cetățenii obișnuiți ai României au devenit tot mai îngrijorați de acțiunile întreprinse de Președintele Băsescu și de apropiații săi. Ei au fost votați pe baza unui program de justiție, echitate și bunăstare a cetățenilor. Dimpotrivă, Președintele însuși a asumat un rol executiv direct când a inițiat tăieri sălbatice ale salariilor și pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători și funcionari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În același timp, fondurile publice care plăteau pe clienții partidului dominant au crescut an de an, în disprețul retoricii de austeritate generală.
Poate încă și mai îngrijorătoare au devenit manifestările de intoleranță printre susţinătorii Președintelui. Lideri ai partidului care îl susține au declarat că minoritatea Roma din România este “genetic programată” să încalce legile. Ni se repetă constant – în ecou cu declarațiile Președintelui – câ idealul european al unei societăți care garantează o viață decentă pentru toți este perimat, și ar trebui să fie înlocuit de o societate “competitivă” în care doar cei mai adaptați și mai puternici să supraviețuiască. Această formă brutală de darwinism social este opusul valorilor democratice ale Uniunii Europene așa cum le-am adoptat cu entuziasm în ultimii douăzeci de ani.
Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele recente care au făcut să explodeze în iarna trecută demonstrații civice în peste 60 de orașe ale României. Referendumul din 29 iulie este expresia faptul ca societatea românească refuza intoleranța și discrepanțele economice din ultimii ani. Sperăm cu toată sinceritatea că acest referendum va dovedi că idealurile democratice au rădăcini adânci în societatea românească, sunt vibrante și pline de viață.
Apreciem din toată inima timpul și preocuparea pe care le cheltuiți pentru examinarea contextului pe care l-am evocat, și care privește climatul politic al României într-un moment delicat. Sperăm că declarațiile Dvs de susținere a democrației în România vor reflecta de asemeni aceste fapte complexe, și că, împreună, putem continua să lucrăm în interesul nostru comun pentru un viitor democratic, prosper și tolerant deopotrivă pentru România și pentru Uniune Europeană.
Cu deosebită considerație,
Acad. Prof. dr. Nicolae Anastasiu, professor emeritus.
Prof. dr. Liviu Antonesei, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi ; scriitor, jurnalist.
Prof. dr. Vasile Astărăstoae, Rectorul Universității de Medicină și « Gr. T. Popa », Iasi, Președintele Colegiul Medicilor din Romania
Horia Barna, scriitor, traducător
Dr. Vlad Bedros, Universitatea Națională de Artă din București
Corina Bernic, scriitor, traducător ; mamager pentru Europa Centrală și de Est a programelor Robert Bosch Stiftung
Dr.Andrei Bodiu, scriitor
Lect. Dr. Valentin – Victor Bottez, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Prof. dr. Romulus Brancoveanu, Facultatea de Filozofie, Universitatea din București
Bianca Burta-Cernat, critic literar
Anca Calangiu,filolog, tradcător
Dr. Ileana Cazan, cercetător științific I, director adjunct al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” al Academiei Române
Paul Cernat, critic literar
Dr. Marius Chelcu, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei Române, Iași
Conf. Dr. Mihai Chioveanu, Facultatea de Științe Politice a Universității din București ; delegat al României în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research.
Conf. Dr. Mirana Cioba, Facultatea de Limbi și literaturi Străine, Universitatea din București, catedra de limbi Ibero-Romanice
Conf. Dr. Alin Ciupală, Departamentul de Istorie a românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Dr. Răzvan Constantinescu, DrMed., Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa”, Iasi, medic primar, Centrul de Gasteroenterologie și Hepatologie
Lect. Dr. Emanuel Copilas, Ph.D Facultatea de științe politice, “Universitatea de Vest” Timisoara,
Marius Costa, DrMed.,
Anni Costa, jurnalist
Dr. Ing. Eugen Cuteanu
Dorin David, cercetător, Universitatea “Transilvania” Brasov
Iarina Demian, actriță, regisor, scriitor.
Georgeta Dimisianu, editor
Nicolae Iordan-Constantinescu, PhD, profesor asociate, Universitatea FInanțe – Bănci, Bucuresti
Prof. dr. Octavian G. Duliu, Facultatea de Fizică, Universittea din București
Serban Foarţă, scriitor
Ildiko Gabor -Foarţă, psiholog, traducător
Dr. Monica Ghetz, scriitor
Marius Ghilezan, scriitor
Dr. Cristian E. Ghiţă, cercetător post-doctoral, Universitatea din București
Prof. dr. Mihai Dinu Gheorghiu, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi
Prof. dr. Mihaela Grancea, Universitatea « Lucian Blaga » Sibiu
Andreea Grecu, PhD, manager cultural, Asociația Operatorilor Culturali din România
Prof. dr. Ladislau Gyemant, Directorul Institutului de Iudaistică, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj
Prof. dr. Constantin Hlihor, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, București
Octavian Hoandră, scriitor, jurnalist
Prof. dr. Adrian Paul Iliescu. Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
Eugen Ionescu, DrMed., Hospices Civils de Lyon
Dr. Corina Iosif, cercetător științific, Institutul de Etnografie al Academiei Române, Cluj – Napoca
Florin Lăzărescu, scriitor
Prof. dr. Ion Bogdan Lefter, critic literar, analist cultural și politic, scriitor, Facultatea de Litere, Universitatea din București
Prof. dr. Sabin Adrian Luca, Universitatea “Lucian Blaga”, Director General al Muzeului Brukenthal, Sibiu
Prof. dr. Ecaterina Lung, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Prof. dr. Coman Lupu, Facultatea de Limbi și Literaturi străine, Universitatea din București
Dr. Alexandru Mamina cercetător științțific, institutul de Istorie « Nicolae Iorga » al Academiei Române, București
Sorin Mărculescu, scriitor
Prof. dr. Tudor A. Marian, professor emeritus de Fizică, Universitatea din București
Prof. dr. Paulina Marian, profesor de Fizică, Universitatea din București
Conf. Dr. Alexandra Mitrea, decanul facultății de Litere și Arte, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu
Lect. Dr. Andrei Muraru, Universitatea « Al. I. Cuza » Iasi
Prof. dr. Oana Murarus, Facultatea de litere, Universitatea din București
Prof. dr. Marina Mureşanu Ionescu, Facultatea de limbă și literatură franceză, Universitatea « Al. I .Cuza » Iasi
Dr. Carmen Muşat, Facultatea de Litere, Universitatea din București; redactor șef, “Observatorul Cultural” București
Dr. Lucian Nastasa-Kovács, Institutul de Istorie “George Barițiu” al Academiei Române,, Cluj – Napoca
Pof. Dr. Victor Neumann, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara
Viorica Niscov, cercetător, traducător
Prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Conf. Dr. Cristian Olariu, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Dr. Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigații Speciale, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc
Alexandru Pecican, regizor
Prof. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, membru în COnsiliul Național al Uniunii Scriitorilor
Dr. Emanuel Petac, conservator al Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române
Prof. dr. Zoe Petre, professor emeritus de istorie antică, Universitatea din București
Dr. Zeno Karl Pinter, membru corespondent al Institutului Arheologic German, (DAI), Președintele Comisiei Naționale de Arheologie
Prof. dr. Cristian Pîrvulescu, SNSPA, președinte Pro Democratia
Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității « Babes Bolyai », Cluj – Napoca
Prof. dr. Grigore Popescu Arbore, Chief Technology Officer, The National Research Council / CNR, Institute of Marine Sciences / ISMAR, Venice – Italy
Lect, dr. Simona Popescu, PhD, Facultatea de Litere, Universitatea din București ; scriitor,
Iulia Popovici, critic literar
Prof. dr. Mihai Retegan, DHC Universitatea Ovidius, Constanta, Departamentul de Istorie a Românilor, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Prof. dr. Zoltan Rostas, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Prof. dr. Michael Shafir, professor emeritus, Universitatea « Babes-Bolyai » Cluj
Prof. dr. Cezar Sigmirean, Universitatea “Petru Maior”, Targu-Mures
Conf. Dr. Elena Șaulea, UNATC, București
Ovidiu Şimonca, jurnalist, redactor șef adjunct, “Observator cultural”
Prof. dr. Monica Spiridon, PhD, habilit. , Universitatea din București, Membru al Academia Europea, Vicepreședinte al International Comparative Literature Association (ICLA), Chair to the Experts Panel of Literature, European Science Foundation ( Program ERIH), Membru al The European Pool of Reviewers, Evaluator of the European Research Council (” Bringing Great Ideas to Life”, Panel SH5)
Prof. Dr. Filip Stanciu, Rectorul Universității “Lumina” din București
Cornel Apostol Stanescu, fost Director General al Nvățământului SUperior și Cercetării, Ministerul Educației
Prof. dr. Constantin Stoenescu, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, publicist
Dr. Alexandru Suceveanu, emeritus director adjunct, Institutul de Arheologie “Vasile Parvan” al Academiei Române, Bucharest
Prof. dr. Stelian Tănase, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, scriitor
Prof. dr. Antoaneta Tănăsescu, Facultatea de Litere, Universitatea din București,
Prof. dr. Nicolae Serban Tanaşoca, Directorul Institutului de Studii Sud-est auropene al Academiei Române
Lucian Dan Teodorovici, scriitor
Conf. Dr. Zoltan Tibori Szabo, Departamentul de Științe Politice, Administrație și Comunicare, Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca
Conf. Dr. Nicolae Toboşaru, Universitatea din Oradea, Masteratul de Studii de securitate Euopeană
Prof. dr. Florin Turcanu, Facultatea de Stiințe Politice, Universitatea din București
Dr. Silviu Văcaru, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei ROmâne, Iasi
Alexa Visarion, regizor
Conf. Dr. Viorel Vizureanu, PhD, Facultatea de FIlosofie, Universitatea din București.
Prof. dr. Laurenţiu Vlad, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
Lect. Dr. Felicia Waldman, Universitatea din București
Lect, dr, Daniela Zaharia, PhD, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București