SCHIMBUL CEHOSLOVAC

CD

SCHIMBUL CEHOSLOVAC

CD

Cursa inarmarilor intre NATO si Pactul de la Warsovia a influentat chiar si in cele mai mici amaunte in unele cazuri, politica interna a tarilor membre, in cazul de fata soarta Cehoslovaciei.
Cehoslovacia a fost un punct de schimb de tehnologii interzise ale URSS, care a functionat perfect incat nici azi NATO-ul nu-l recunoaste direct.

Necesitatea URSS-ului de a-si reinnoi tehnologiile militare ale armatelor sovietice stationate in vestul socialist – trupele Pactului de la Varsovia, a facut ca sa se profite de orice situatie politica in vederea ocazionarii unei excursii “tematice” in aceasta tara.

Evenimentele ce pregatesc terenul
Primăvara de la Praga a fost o perioadă de liberalizare politică în Cehoslovacia care a început la 5 ianuarie 1968, când reformistul Alexander Dubček a fost ales prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia și a continuat până la 21 august, când Uniunea Sovietică și alți membri ai Pactului de la Varșovia au invadat țara pentru a opri reformele.

Aceasta este viziunea generala a situatiei vazuta din afara evenimentelor intime ce au generat aceasta situatie.
Sovieticii au reusit sa doboare trei vrabii cu o singura piatra(trifecta), performanta ce inca este greu de inghitit de NATO.

Miscarea de liberalizare politica ca sa fie sub contol a fost infiltrata de rusi si Dubcek a fost omul sovieticilor(probabil santajat). Economia ceha nu dadea randamentul necesar si trebuiau facute schimbari insa doar in limitele acceptate de sovietici.

Pe măsură ce regimul strict și-a ușurat regulatiile, Uniunea Scriitorilor Cehoslovaci a început cu prudență să manifeste nemulțumire, iar în jurnalul Uniunii, Literární noviny, membrii au sugerat că literatura ar trebui să fie independentă de doctrina partidului. În iunie 1967, o mică parte a uniunii scriitorilor cehi a simpatizat cu socialiștii radicali, în special pe Ludvík Vaculík, Milan Kundera, Jan Procházka, Antonín Jaroslav Liehm, Pavel Kohout și Ivan Klíma.

Câteva luni mai târziu, la o ședință de partid, s-a decis că vor fi luate măsuri administrative împotriva scriitorilor care și-au exprimat deschis sprijinul reformei. Deoarece doar o mică parte a sindicatului a avut aceste convingeri, membrii rămași au fost bazați pentru a-și disciplina colegii. Controlul asupra Literární noviny și asupra mai multor edituri a fost transferat Ministerului Culturii și chiar membri ai partidului care au devenit ulterior reformatori importanți, inclusiv Dubček, au susținut aceste mișcări.

Economia cehă a încetinit de la începutul anilor 1960 și au apărut crăpături în consensul comunist, pe măsură ce muncitorii se luptau împotriva noilor provocări de ordin tehnic. La începutul anului 1968, liderul conservator Antonin Novotny a fost înlăturat din funcția de șef al Partidului Comunist din Cehoslovacia și a fost înlocuit de Alexander Dubcek.

Guvernul Dubcek a pus capăt cenzurii la începutul anului 1968, iar dobândirea acestei libertăți a avut ca rezultat o exprimare publică a sprijinului larg pentru reformă și o sferă publică în care politicile guvernamentale și ale partidelor puteau fi dezbătute deschis. În aprilie, guvernul ceh a emis un plan oficial pentru alte reforme, deși a încercat să se liberalizeze în cadrul existent al statului marxist-leninist și nu a propus o revizuire revoluționară a sistemelor politice și economice, deci a stat in limitele acceptate de sovietici. Guvernul a răspuns cu reforme inspirate, menite să îmbunătățească economia.

4-5 mai: Liderii cehoslovaci vizitează Moscova: conducerea sovietică își exprimă “nemulțumirea” față de evoluțiile din Cehoslovacia. Ocazie cu care li se traseaza noi sarcini privind dirijarea evolutiei miscarii Primavara prgheza.
29 mai: O serie de oficiali militari sovietici de rang înalt vizitează Cehoslovacia pentru a pune bazele exercițiilor militare ale pactului de la Varsovia. Se pregateau conditiile pentru rezolvarea problemei principale, sa punea cuibul celei de a doua vrabii.

Pe măsură ce au apărut conflicte între cei care solicitau reforme suplimentare și conservatorii alarmați de cât de departe a mers procesul de liberalizare, Dubcek s-a străduit să-și mențină controlul asa cum era sfatuit de Moscova. După discuțiile naționale privind împărțirea țării într-o federație de trei republici, Boemia, Moravia-Silezia și Slovacia, Dubček a supravegheat decizia de a împărți în două, Republica Cehă și Republica Slovacă.

Pe 3 august la Bratislava are loc o întâlnire a Pactului de la Varșovia (fără România). Întâlnirea duce la o aparentă reconciliere între liderii Pactului de la Varșovia și conducerea cehoslovacă. Aici, pentru prima dată, este anunțată așa-numita Doctrină Brejnev a suveranității limitate. Liderul sovietic Leonid Brejnev primește o scrisoare de mână de la cinci membri ai Prezidiului Cehoslovac care avertizează că ordinea socialistă este amenințată. Ei cer intervenția militară.

Invazia Pactului de la Varșovia din 20-21 august a surprins Cehoslovacia și o mare parte din lumea occidentală. În pregatirea invaziei, Uniunea Sovietică a mutat trupe din Uniunea Sovietică, împreună cu un număr limitat de trupe din Ungaria, Polonia, Germania de Est și Bulgaria, prin anunțarea exercițiilor militare ale Pactului de la Varșovia.

Când aceste forțe au invadat, au preluat rapid controlul asupra Pragai, a altor orașe mari și a legăturilor de comunicații și transport. Având în vedere creșterea implicării SUA în conflictul din Vietnam, precum și declarațiile anterioare ale SUA privind neintervenția în Blocul de Est, sovieticii au ghicit corect că Statele Unite vor condamna invazia, dar se vor abține de la intervenție.

În perioada 20-21 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată în comun de patru țări ale Tratatului de la Varșovia: Uniunea Sovietică, Polonia, Bulgaria și Ungaria. Aproximativ 250.000 de trupe ale Pactului de la Varșovia (au crescut ulterior la circa 500.000), sprijinite de mii de tancuri și sute de avioane, au participat la operațiunea de peste noapte, care a favut numele de cod Operațiunea Dunărea.
România și Albania au refuzat să participe, în timp ce forțele est-germane, cu excepția unui număr mic de specialiști, au primit ordin de la Moscova să nu treacă granița cu Cehoslovacia cu doar câteva ore înainte de invazie.

Fortele militare germane nu erau necesare caci din padurile saxone au iesit mii de tancuri noi lasate de sovietici ascunse sub copaci, lasate de la manevrele din Germania cu un an inainte. Noile tancuri T62 si T64[2] erau facute sa lupte cu noile modele NATO

Într-un mesaj radio la miezul nopții, in noapte de 21 august, Dubcek a îndemnat „toți cetățenii Republicii să păstreze pacea și să nu reziste trupelor care avansează.”

In paralel trebuie sa urmarim celalat interes major al sovieticilor, cealalta vrabie.
Evenimentele care au cotribuit la aparitia problemei sovietice ce trebuia rezolvata in Cehoslovacia sunt numeroase si necesitau solutii decisive.

Razboiul de 6 zile[1], in care s-au confruntat tehnologiile militare de razboi de productie sovietica si euroatlantica, a aratat clar care sunt carentele si meritele armelor si munitiilor itrebuintate. Atat occidentalii cat si sovieticii au vazut ce noi limite au de depasit in producerea noilor arme pentru trupele celor doua pacte.

Partea dificila era insa si inlocuirea tehnologiei militare care era restrictionata prin tratate. Daca NATO reusea cu usurinta sa-si faca schimbarile fara a starni interesul populatiei occidentale, pentru trupele varsoviene supuse unui scrutin strict de satelitii SUA cat si de suspiciunile populatiei din zona, schimbarile pareau imposibil de realizat.

Se anuntase exercitii militare in Cehoslovacia inca din 1967, desi in 1967 avusesera déjà exercitiii in partea de est a Germaniei Democrate.
Amploarea obisnuita a acestor exercitii nu justifica tranzitul unei cantitati suficiente de armament si tehnologie militara, asa ca se impune o miscare mai mare de trupe, ca in cazul unei interventii prietenesti de a salva oranduirea.

O interventie militara rezolva problema aducerii noii tehnologii, caci sovieticii s-au intors acasa cu vechea tehnologie. Totodata se punea la punct si problema guvernului reformant si iarasi un punct important sevea de o buna lectie Doctrina Brejnev, pentru tarile din lagarul socialist – trifecta – trei vrabii cu o interventie.

Ascultand sfatul lui Dubcek populatia cehoslovaciei nu a raspuns cu arma in mana interventionistilor, au iesit in strada sa protesteze si au avut totusi loc si altercatii violente ce au rezultat in mai multa victime, 137 de civili cehoslovaci au fost uciși dupa unele surse si 62 dupa alte surse și cca. 500 de răniți grav în timpul ocupației.

Pe 21 august, la scurt timp după ora 0100: Radioul de stat anunță că invazia a avut loc fără știrea autorităților cehoslovace. „Prezidiul face apel la toți cetățenii republicii să păstreze pacea și să nu reziste armatelor care avansează, pentru că apărarea granițelor noastre este acum imposibilă”. Armata primeste ordin să rămână în cazarmă și să nu faca rezistență. La ora 0600: Svoboda face o adresă radio prin care se cere calm și ca oamenii să meargă la muncă în mod normal.

Invazia atrage condamnarea puterilor occidentale, precum și a partidelor comuniste și socialiste din Occident. Președintele SUA Lyndon B. Johnson le cere sovieticilor să se retragă din Cehoslovacia. La 23 august Svoboda zboară la Moscova cu o mare delegație de lideri comuniști cehoslovaci pentru a negocia o soluție.

Liderii cehoslovaci semnează la 25 august așa-numitul protocol de la Moscova care renunță la anumite părți ale programului de reformă și acceptă prezența trupelor sovietice în Cehoslovacia, dupa care la 27 august Svoboda se întoarce la Praga cu Dubcek, Cernik, probabili felicitate pentru indeplinirea sarcinilor ce le-au revenit.
La 28 octombrie: Cehoslovacia devine republică federală, singurul obiectiv major al procesului de reformă care a ajuns la bun sfârșit.

Interventia sovietică asupra Cehoslovaciei a fost rapidă și de succes, iar rezistența populara la scară mică, inertială a continuat pana la începutul anului 1969, în timp ce sovieticii au reusit să instaleze un guvern stabil. În cele din urmă, în aprilie 1969, sovieticii l-au forțat pe Dubcek de la putere în favoarea unui administrator mai conservator.

În anii care au urmat, noua conducere a restabilit cenzura guvernamentală și controalele care împiedicau libertatea de mișcare, dar a îmbunătățit și condițiile economice, eliminând una dintre sursele fervoarei revoluționare. Cehoslovacia a devenit din nou un membru cooperant al Pactului de la Varșovia.

După invazie, conducerea sovietică a justificat folosirea forței la Praga sub ceea ce va deveni cunoscut sub numele de Doctrina Brejnev, care afirma că Moscova are dreptul de a interveni în orice țară în care un guvern comunist a fost amenințat. Deoarece Statele Unite au interpretat Doctrina Brejnev și istoria intervențiilor sovietice în Europa ca fiind apărarea unui teritoriu stabilit, nu extinderea puterii sovietice, consecințele crizei cehe au susținut și vocile din Congresul SUA care au cerut o reducere a forțelor militare americane în Europa.

NOTE:
1.Egipt 350 T-54 și 50 PT-76 + 90 T-34-85 + 22 distrugătoare de tancuri SU-100 (cu tunuri de 100 mm) + 820 82 T-55
Siria – a modernizat T-34-85 pe care le-a numit T-34/55. + Conversiile tancului T-34 au desemnat un T-34/122 transformat într-un obuzier autopropulsat înarmat cu un obuzier D-30 de 122 mm.
Tipica a fost Bătălia de la Abu-Ageila, unde forțele egiptene cu forțe blindate au inclus un batalion de distrugătoare de tancuri și un regiment de tancuri, format din armuri sovietice din cel de-al doilea război mondial, care includea 90 de tancuri T-34-85 (cu tunuri de 85 mm), 22 de distrugătoare de tancuri SU-100 (cu tunuri de 100 mm) și aproximativ 16.000 de oameni s-au ciocnit cu israelienii
Israel cu 150 de tancuri post-Al Doilea Război Mondial, inclusiv AMX-13 cu tunuri de 90 mm, Centurioni și Super Sherman (ambele). tipuri cu tunuri de 105 mm). Forțele combinate de armuri israeliene, parașutiști, infanterie, artilerie și ingineri de luptă au atacat poziția egipteană din față, flancuri și spate, distrugând multe tancuri și tăiând caile de acces si retragere ale forțele egiptene pe care le stiau de la tradatorii marocani si sauditi.

La sfârșitul războiului, Israelul capturase Fâșia Gaza și Peninsula Sinai din Egipt, Cisiordania din Iordania și Înălțimile Golan din Siria.

2. T-64 este un tanc de luptă principal sovietic de a doua generație, introdus la începutul anilor 1960. A fost un omolog mai avansat al T-62: T-64 a servit în divizii de tancuri, în timp ce T-62 a sprijinit infanteriei în diviziile de tunuri motorizate. Acesta a introdus o serie de caracteristici avansate, inclusiv blindaj compozit, un motor și transmisie compacte și un tun cu țeava lină de 125 mm echipat cu un autoîncărcător pentru a permite echipajului să fie redus la trei, astfel încât tancul să fie mai mic și mai ușor. În ciuda faptului că era înarmat și blindat ca un tanc greu, T-64 cântărea doar 38 de tone.
T-64 a constituit baza de proiectare a sovieticului T-80, care a intrat în serviciu în 1976.
Deși se credea că T-64 era rezervat unităților de elită, a fost folosit și de „formațiuni nepregătite” de nivel mult mai scăzut, de exemplu, Armata a 14-a a districtului militar Odessa. Prototipurile au fost testate în 1966 și 1967 și, deoarece producția a început după al șase sutei T-64, a intrat în serviciu în armata sovietică sub denumirea T-64A. Inginerul șef Morozov a fost distins cu Premiul Lenin pentru succesul acestui model.

3. FV4201 Chieftain a fost principalul tanc de luptă al Regatului Unit în anii 1960-1990. Designul Chieftainului a inclus o cocă și o turelă înclinate puternic, care au crescut foarte mult grosimea efectivă a blindajului frontal – 388 mm (15,3 inci) pe glacis (de la o grosime reală de 120 mm (4,7 in)) și 390 mm (15,4 inchi). in) pe turelă (de la 195 mm (7,7 in)).[4] Avea o turelă fără manta pentru a profita din plin de înclinarea vehiculului până la zece grade într-o poziție de cocă în jos.
Armamentul principal era tunul L11A5 de 120 mm.
Chieftain a echipat unități britanice ale Armatei Britanice a Rinului (BAOR) în timpul Războiului Rece, apărând Germania de Vest împotriva unui posibil atac din Pactul de la Varșovia.
Tancul greu M103 (denumit oficial 120 mm Gun Combat Tank M103, inițial T43) a fost un tanc greu care a servit în armata Statelor Unite și în Corpul Marin al Statelor Unite în timpul Războiului Rece. Introdus în 1957, a servit până în 1974, moment în care evoluția conceptului de tanc de luptă principal a făcut ca tancurile grele să fie învechite.
M103 a fost proiectat pentru a monta tunul M58 de 120 mm, montat în suportul turelei M89.
Francezul AMX-50, cea din urmă versiune și mai puternică împotriva tancurilor grele sovietice precum IS-3, a fost respins de NATO și Franța.
Așa că Germania de Vest a aderat la NATO la 9 mai 1955 și în curând s-a născut Bundeswehr.
Germania de Vest a avut atât experiența, voința, cât și baza industrială pentru a proiecta și produce un nou tanc local. S-a hotărât să se continue dezvoltarea „Europanzer” în anii 1950, împreună cu Franța și ulterior alături de Italia. M48, totuși, a trecut prin numeroase programe de upgrade în Bundeswehr, culminând în cele din urmă cu M48A2GA2 și nu a fost scos din serviciu până la începutul anilor 1990.
În 1963, prototipul francez a fost evaluat în Germania. Acesta a fost rafinat în 1963 ca Standard-Panzer și AMX-30, când ambele țări au decis în cele din urmă să-și construiască propriile tancuri din cauza prea multor divergențe de specificații și alte considerente. Standard-Panzer a devenit modelul pentru următoarele prototipuri ale Leopardului în 1964.
Intrat în serviciu în 1965, Leopard 1 este unul dintre cele mai faimoase tancuri care au ieșit din Războiul Rece. Blindat subțire, dar foarte mobil și înarmat cu puternicul tun L7 de 105 mm, tancul a avut un succes extrem. A fost folosit de mai multe țări din întreaga lume, cum ar fi Canada, Australia, Belgia și Turcia. Turcia este una dintre numeroasele țări care încă mai operează Leopard 1. Vehiculul a dat naștere și o serie de variante, inclusiv vehicule antiaeriene și de recuperare.