Șase milioane, numărul scornit de profeții mincinoase

Textul nealterat de către niste controlori misterioşi în/asupra adreselor de e-mail, lucrătură evidentă între expeditor (eu sau oricine altcineva) şi destinatar, domnul profesor Ion Coja, controlori care au scos, au şi băgat şi au şi alterat foarte multe cuvinte şi caractere/litere/semne în textul de destinaţie, articolul despre „Şase… milioane“):
*
Obscurantismul prorociturii rabinico-sioniste, lansată cu începere de la anul 1900, cu mult înainte de Al Doilea Război Mondial, a cifrei de 6 milioane de evrei care trebuie să piară înainte de „întoarcerea“ în Ţara Promisă (!)
– Iar acum, noii inchizitori şi noua lor nebunie, te vor la puşcărie,
după cum procedează împotriva dlui colonel Vasile Zărnescu,
dacă cercetezi şi te îndoieşti că au murit la „Holocaust“
6 milioane de evrei, ucişi de către europeni, din „ură“ –
(articol documentar de Cornel-Dan Niculae, extras)
*
Şase, greşeala din Creaţie şi căderea din perfecţiune…
spre Noah / Shoah („holocaust“)
Nu întâmplător, primul care a rostit în public, exact la începutul secolului trecut, cifra de 6 milioane de evrei care vor sângera pentru sionism, a fost un rabin cu o uriaşă greutate politică în SUA, Stephen Wise, care a tras sforile globale de la New York timp de o jumătate de secol.
Ezoterismul sionist este desprins din ghematria talmudică şi se învârte în jurul cifrei şase, care corespunde literei ebraice Waw/Vav.
Ar fi vorba de o interpretare din cărţile Zoharului privind textul din Leviticul din Tora (la noi în Vechiul Testament), capitolul 25 versul 10 (care nu spune nimic despre aşa ceva, evident), dar este surprinzător că, în câte ediţii digitale există astăzi, copios răspândite de filo-iudei, inclusiv posibilitatea folosirii funcţiei de căutare în interiorul textelor (search), nu găsim această interpretare nici în Zohar (poate unii vor reuşi).
Poate au avut rabini în cauză (vreo patru la număr) nişte texte mai secrete ale Zoharului sau, mai probabil, doar au improvizat, punând pe seama Zoharului alte tradiţii, mai „orale“.
*
Dar există tradiţii mistice despre importanţa sau semnificaţia lui şase în iudaism, inclusiv în Zohar, care spun la unison, de exemplu, că înspre împlinirea vârstei lumii de 6000 de ani (anul 2041 după Hristos), dată finală la care mulţi din evrei cred că le va veni mesia, chiar şi pruncilor evrei le este destinat să cunoască tainele „înţelepciunii“ (ale misticii iudaice), iar evreii vor cunoaşte desăvârşirea (sau „îndreptarea“), urmând era sau „vârsta mesianică“ (messianic age).
În primul rând, în şase zile s-a realizat creaţia lumii şi tot şase sunt şi cărţile talmudice Mishna, pretinsa „tradiţie orală“ privind interpretarea Tora, tradiţie cu ajutorul cărora rabinii au reuşit să răstălmăcească, în interes politic ocazional, Biblia ebraică, Tanah.
Aşa zisa Torá orală – sau Torá she b’ ‘al pé, în ebraică – a fost pusă pe hârtie cu începere de acum 1800 de ani, iar conţinutul ei este adesea în contradicţie cu textul biblic.
*
Şi Steaua lui David are şase colţuri, ea, o hexagramă, fiind simbolul sionismului, căci era un semn marginal în iudaism înainte ca să fie adoptată ca simbol pe drapelul central pe de la primul congres sionist, în 1897 (devenit ulterior drapelul statului Israel). Apoi, numită şi Pecetea lui Solomon (ca simbol al kabbaliştilor evrei, deşi steaua originală a lui Solomon trebuie să fi avut şapte colţuri, cum apare în Cheia lui Solomon şi cum templul său a fost construit mitic în şapte ani), Steaua lui David a fost, de la sfârşitul Primului Război Mondial, acceptată internaţional ca simbol al poporului evreu, fiind folosită pe pietrele de mormânt ale soldaţilor evrei căzuţi, deşi simbolul esenţial al iudaismului este menorah (care trona în templu de mii de ani), sfeşnicul cu şapte braţe menţionat din primele cărţi ale Vechiul Testament, şapte fiind totodată şi vechiul număr sacru biblic.
Putem vedea, simbolic vorbind, o luptă a lui şase împotriva lui şapte, cu semnificaţiile lor, evreii khazari fiind cei care au impus victoria lui şase în sionism, bazându-se şi pe o interpretare hazardată a unui text alterat al Leviticului (Tora), aflat în folosinţa rabinilor estici, referitor la anul jubiliar sau anul de bucurie (ce trebuia ţinut o dată la 50 de ani, dar abandonat ca sărbătoare şi practică), cum vom vedea.
Tot în est, la khazari deci, Steaua lui David apare, ca primă utilizare a sa de către evrei, pe un celebru manuscris al Tanakh (Biblia ebraică) de la anul 1008, cunoscut ca Leningrad Codex.
Şi Israel Belkind (evreu „belarus“), care a adoptat în colonia evreiască Rishon LeZion din Palestina, în anul 1885, drapelul cu Steaua lui David, şi David Wolffsohn (evreu „lituanian“), care a adoptat la congresul sionist acelaşi drapel, erau evrei khazari. Interesant este că întemeietorul sionismului, Theodor Herzl (care era evreu german) îşi dorise pentru organizaţia evreiască un drapel asociat cifrei 7 (un drapel alb cu şapte stele de aur), dar el a fost învins în toate privinţele de evreii „ruşi“ (asiatici).
*
Tot rabinii spun că femeia făcută (sau dată) de Dumnezeu în a şasea zi, este mama demonilor, Lilith, prima femeie a lui Adam (într-o variantă ea fiind creată înaintea lui Adam). Textul biblic sau din Tora (cartea Facerii) aşa cum îl cunoaştem, spune „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; a făcut bărbat şi femeie“. Dar colecţia rabinică Midrash Abkir şi Zoharul, cartea misticii kabbaliştilor, adaugă că prima femeie a fost Lilith, nu Eva. Iar ea, Lilith, nu a fost doar femeia lui Adam ci, venind „din partea stângă“ a adâncurilor „Marelui Abis Suprem“, a fost (şi este) şi perechea lui Samael (arhanghel demon sub forma Ha-Satan), într-o uniune (căsătorie) aranjată de „Dragonul Orb“, care şi el „o călăreşte pe Lilith cea păcătoasă“. Ei, cuplul îngemănat Samael-Lilith, mai sunt numiţi de kabbalişti şi „Îngerul Satana“ sau „Celălalt Dumnezeu“, Lilith fiind totodată şi şarpele care a ispitit-o pe Eva. Toate aceste mituri, şi multe altele pe acest subiect, mereu modificate „savant“, au fost mereu livrate de rabini publicului evreu, dar au fost ocultate în secolul 19, odată cu emanciparea evreiască prin yiddishism (idişism), ce a dat mişcarea politică Bund, naţionalismul socialist evreiesc (creat ca structură în 1897, în Rusia) şi prin sionism (tot 1897, dar la Basel, în Elveţia).
În ceea ce îl priveşte pe Samael, apărut în lumea creată (în Eden) în ziua a şasea, prin Lilith, deşi el apare adesea şi ca Răul-necesar, este şi moartea cu coasa (la creştini este şi Satan şi Belzebut), iar rabini celebrii, precum Abraham Saba (1440-1508), au arătat că, „fiind înger păzitor şi prinţ al Romei, este duşmanul principal al Israelului“.
Şi în Arcana majoră numărul 6 din Tarot (aceste arcane mari fiind echivalate de Carl Gustav Jung, prin psihologia sa abisală, cu arhetipurile lumii), numită Iubiţii, îi reprezintă pe Adam şi Eva, dar în fundal apare şi şarpele diabolic, şi ea prevesteşte nu numai ispita dragostei, pasiunea (devoratoare), dar şi eşecul şi proiectele prosteşti, asocierile frustrante şi contradicţiile, şi simbolizează şi „neîndreptarea de la luarea unor decizii proaste“ şi „consecinţele inocenţei pierdute“ (în funcţie şi de alte aspecte date de asocierea cu alte arcane divinatorii).
Şase este în Tarot şi arcana cea mai strâns asociată cărţii numărul 15, Diavolul, nu doar pentru că 1+5=6, ci şi ca reprezentare şi încărcătură malefică. Arcana Diavolului înfăţişează acelaşi cuplu de îndrăgostiţi, dar cu coarne şi cozi, înlănţuiţi şi cu Satan veghind asupra lor, şi vesteşte şase direcţii tenebroase ale omului: distrugerea, violenţa, vehemenţa, sforţarea nefirească (peste măsură), furia şi fatalitatea (negativă), cu toate consecinţele rele: viciul, legăturile bolnăvicioase, dependenţa, activităţile nesănătoase şi emoţiile negative de furie, gelozie, lăcomie, plus poftele.
Bizar, deşi numărul 15 îl reprezintă pe Diavol în Tarotul divinaţiei europene medievale, în mistica evreiască, în ghematria, 15 îl reprezintă pe Dumnezeu (cf. rabbi Wayne Dosick, „Living Judaism: The Complete Guide to Jewish Belief, Tradition, and Practice“, New York).
*
Ataşamentul de simbolistica lui şase i-a făcut pe kabbaliştii evrei să declare că Tora (primele 5 cărţi ale Vechiului Testament) conţine şase sute de mii de litere, echivalentul numărului de evrei ieşiţi din Egipt. Tot Tora ar avea şi 600,000 de mii de „înţelesuri“, zic rabinii. Şi, cum în cartea principală a kabbalei s-a stabilit că „Tora, Dumnezeu şi poporul evreu sunt una“ (Zohar III 73a), cuvântul „Israel“ (cu referire la popor) se citeşte, zic rabinii, şi ca acronim al „Yesh Shishim Ribo Otiot LaTorah“, adică: „Sunt şase sute de mii de litere în Tora“, tot aşa cum „Israelul nu a părăsit Egiptul până când nu au fost şase sute de mii dintre ei (israeliţi), pentru ca fiecare suflet să fie «sprijinit» de o literă din Tora“ (conform lui rabbi Yaakov Abuhatzeira), ceea ce e o contorsiune tipică de „logică“ rabinică, căci, cronologic vorbind, Tora nu putea fi deja scrisă la data Ieşirii din Egipt, căci ea relatează despre fuga evreilor din Egipt la timpul trecut.

Dar, deoarece sunt în realitate doar vreo 304.800 de litere în aceste texte biblice (Tora), cum s-a constatat ulterior de către cei care chiar le-au numărat, rabinii cu sofisticării, precum Shneur Zalman din Liadi, unul din fondatorii Chabad, au răspuns că numărarea ce dă ca rezultat 600.000 include şi literele vocale care nu sunt incluse în text, dar există implicit în pronunţia cuvintelor. Un alt răspuns rabinic, de-a dreptul halucinant, a venit să explice faptul că „numărul de peste 304.800 de litere este doar al celor pe care le vedem noi, cerneală neagră pe pergament alb, dar există şi literele în alb împotriva negru, spaţiul invers dintre negru fiind literele pe care nu le vedem, căci versiunea cerească, non-fizică a Torei, este foc negru pe foc alb, atât albul cât şi negru fiind la fel de importante, 600.000 fiind atât literele negre, cât şi cele albe.“ (Explicaţie a sectei Chabad.)
Tot rabinii hasidicii (inclusiv cei de la Chabad, cu sediul central tot la New York) spun că şi în prezent „cele 600.000 de litere corespund celor 600.000 de suflete ale Israelului“ (câte ar avea poporul evreu), egal cu cei 600.000 de evrei fugăriţi de egipteni, fiecare suflet fugar fiind „sprijinit de o literă din Tora“, căci ar exista „un suflet evreu pentru fiecare dintre cele 600.000 de explicaţii ale Torei“.
Şi rabinul Nathan Nata Spira (Natan Shapiro) din Cracovia, care a trăit între 1585-1633, a scris şi el acelaşi lucru, că cele 600 de mii de litere ale Torei corespund celor 600 de mii de evrei care există. Cu două secole mai înainte, însă (în sec. 13), istoricul teolog Gregory Bar Hebraeus dăduse o cifră de circa 7 milioane de evrei existenţi „în lumea romană“.
În faţa evidenţei că în lume sunt între 14 şi 16 milioane de evrei recunoscuţi ca atare, neclandestini sau renunţători la iudaism (din care vreo 7 milioane în statul Israel, în prezent), evreii adaugă că „cele 600.000 de suflete se împart în scântei individuale care devin fiecare sufletele noastre“, ale evreilor (cf. Malkie Janowski, comunicator al Chabad în SUA, „Where Are the 600,000 Letters of the Torah?“, 2010), plecând de la o afirmaţie a rabinului Isaac Luria (Isaac ben Solomon Luria Ashkenazi , 1534-1572) către un discipol al său (rabinul Hayyim Vital) cum că „fiecare [evreu] va cunoaşte Tora conform explicaţiei care corespunde rădăcinii sufletului său“ (din cele 600.000 de bază, „rădăcini“, s-ar înţelege).
Şi interpreţii rabinului Natan Shapiro au spus că: da, există mai mult evreii, dar fiecare din cele şase sute de mii de suflete evreieşti existente poate, în mod mistic, să anime mai mult decât o singură persoană, decât un singur evreu.
*
[…..]
Evreii au dat anul jubileului pentru sacrificiul holocaustic de şase (milioane)
Nebunia numărului de şase de milioane de evrei care trebuiau să dispară, sacrificaţi (noah / shoah), pentru ca restul să se întoarcă în ţara „promisă“ vine din interpretarea fantezistă, total scoasă din context, făcută la sfârşitul secolului 19 de către grupări mistice talmudico-sioniste pe un text biblic alterat din Tora.
Sunt foarte implicaţi în această poveste evreii newyorkezi conduşi de rabinul Wise de la Templul Emanu-El (New York) care a coagulat cu ajutorul publicaţiei The American Hebrew – deţinută de unii lideri ai B’nai B’rith (ordinul masonic evreiesc) – iudaismul reformat, progresist şi sionismul în jurul Jewish Institute of Religion.
Rabinul Stephen Samuel Wise, având în spatele său evreii New York-ului (un veritabil stat evreiesc în America) şi pe cei din toate SUA, a controlat politic, de facto, preşedinţii Statelor Unite din epoca sa (acest fapt l-a arătat despre Wise şi Douglas Reed în „Controversa Sionului“).
Vom vedea mai jos cum şi The American Hebrew anunţa în 1919, cum o făcuse şi rabinul Wise din 1900, că în Europa vor pierii şase milioane de evrei în „holocaust“ (cuvânt folosit ad literam în textul englez).
*
Astfel în cartea Leviticul din Tora (la noi în Vechiul Testament), capitolul 25 versul 10, stă scris „…fiecare dintre voi se va întoarce la moşia lui şi fiecare dintre voi se va întoarce în familia lui“ (cuvintele lui Yahve către Moise pe Muntele Sinai).
Era vorba de întoarcerea în anul jubiliar (o dată la 50 de ani) la ordinea firească a lucrurilor, dar re-interpretatorii evrei ai acestui text nu nu numai că au înlăturat directiva de etică socială din text (care, în context, arăta şi iertarea datornicilor şi eliberarea sclavilor: „să întoarceţi înapoi pe fiecare om la familia lui“), dar au văzut altceva, bazându-se şi pe scrierea incompletă a unui cuvânt în cărţile lor şi pe un puseu de imaginaţie înflăcărată.
De fapt, rabinii evrei care au răstălmăcit această poruncă primită de Moise, au îngropat, totodată, definitiv, şi dreptatea divină primordială, care, prin acest capitol din Levitic, restabilea egalitatea israeliţilor o dată la o generaţie (la 50 de ani), astfel ca cei săraci, cei îndatoraţi sau dependenţi şi fără pământ, să aibă un nou început, o nouă şansă. Se vede că atât de tare nu le-a plăcut evreilor ajunşi această poruncă, încât nu numai că nu au respectat-o (neţinând datina jubileului), dar i-au dat şi alt înţeles.
Cum au făcut?
În ebraică cuvântul „întoarce“ din acest text ar fi trebuit să fie „tashuva“ (תשובה), dar în foarte multe copii ale Torei pe care le foloseau rabinii est-europeni, cuvântul acesta apărea în Levitic, din greşeală, trunchiat, astfel: „tashua “(תשבה), adică fără litera ו (vav).
*
Rabinii, în „înţelepciunea“ lor neafectată de raţiune, au văzut un semn, un mesaj, în această banală omisiune, şi, cum în Ghematria (numerologia evreiască) litera ו (vav) corespunde cifrei şase, au concluzionat pentru poporul evreu, cu licenţa talmudică a răsucelii înţelesurilor, că „Vă veţi întoarce minus 6“. Minus şase milioane s-a precizat apoi, referitor la condiţia „întoarcerii“ evreilor în Palestina (de ce milioane şi nu zeci sau sute, nu au spus, dar probabil că le-au băgat pentru „greutate“). Iar totul a plecat de la un vechi text biblic care se referea la cu totul altceva.
Explicaţia interpretării răsucite este dată de un profesor evreu în Talmud de la Yeshiva University din New York, rabinul Benjamin Blech, care şi el crede în corectitudinea ciudatei interpretări sioniste şi o susţine în cartea sa „The Secrets of Hebrew Words“, cu primă ediţie în 1977 (preluată şi de Ben Weintraub în cartea „The Holocaust Dogma of Judaism: Keystone of the New World Order“, 1995).
Primul o spune, de peste 40 de ani, rabinul Benjamin Blech, dar o spune şi rabinul Zev Brenner (în articolul „The Joy of Six“ din The New York Jewish Week, din 16 mai 2017), că sursa acestei interpretări este cartea de bază a kabbaliştior, Zoharul, dar nu dau un citat precis pentru acest „Jubilean Code“, cum îi zice predicatorul evreu Jonathan Cahn interpretării, în capitolul 32 din cartea sa „The Oracle. The Jubilean Mysteries Unveiled“, newyorkez şi el, ce-şi zice şi „rabin“, deşi nu e.
Aceeaşi lume evreiască newyorkeză, cu ideile ei, se regăseşte şi la Yeshiva University şi la Free Synagogue (ataşată de Jewish Institute of Religion) a rabinului progresist Wise, marele sforar politic care a asociat primul în public suferinţa a 6 milioane de evrei cu năzuinţa sionistă.
*
Au început să strige „şase milioane“ de evrei sacrificaţi din 1900 până la Al Doilea Război Mondial (dar mai ales după el)
Prima referire la degradarea („degraded“), ruinarea sau pierirea a şase milioane de evrei apare în 1900 fiind făcută de rabinul Stephen S. Wise, lider sionist american şi al unei efervescenţe religioase, membru şi în echipa evreiască de manipulare a preşedinţilor americani, care a spus la o întrunire sionistă că există „6.000.000 care trăiesc sângerând pentru sionism“, afirmaţia apărând în The New York Times din 11 iunie 1900.
Apoi, în articolul despre „Antisemitism“ din Encyclopaedia Britannica (ediţia a X-a, din 1902, vol. XXV p. 482) s-a scris că: „În Rusia şi România există şase milioane de evrei supuşi degradării sistematice“. Abia anul următor, în 1903, a avut loc răscoala moldovenilor împotriva evreilor care îi jecmăneau economic, „pogromul de la Chişinău“, declanşat şi de ştirea găsirii trupului unui un copil creştin de origine ucraineană, Mihail Rîbacenko, la Dubăsari, omorât în cadrul unui ritual iudaic, în răscoală murind 47 sau 49 de evrei, conform surselor evreieşti (precum Leo Errera, „Les Massacres de Kishinev“, Brussels 1903). Guvernatorul rus S. D. Urusov („Însemnările unui guvernator. Chişinău 1903-1904“) avea să scrie că moldovenii sunt incredibil de naivi şi de generoşi, prin aceasta ei fiind vinovaţi că au fost crunt înşelaţi şi jecmăniţi de către evrei (care, drept colonizatori, erau mai numeroşi decât localnicii).
*
Cifra, mult mai precis ca soartă a evreilor, avea să fie anunţată, „vizionar“, şi de către Max Nordau, la Congresul Mondial Sionist din 1911, care a clamat că: „Aceleaşi guverne de dreapta [din Europa] pregătesc anihilarea completă pentru şase milioane de oameni“ evrei (citat de sionistul Ben Hecht în cartea sa Perfidy, la pagina 254).
Tot în acelaşi an (1911), raportul American Jewish Committee, una dintre marile organizaţii evreieşti din SUA, pretindea că, din 1890, Rusia are o politică de expulzare sau exterminare a 6 milioane de evrei.
*
Mai înainte, în 1905, anul demarării primei „revoluţii“ (eşuate) împotriva imperiului rus, condusă de către evreii din Partidul Socialist Revoluţionar – Grigory Gershuni, Yevno Azef, Mikhail Gots şi Ilya Rubanovich -, înfiinţat de Gershuni în 1901 cu a sa brigadă teroristă (SR Boevaya Organizatsiya, „organizaţia combatantă“, ce asasina ruşii marcanţi), şi de Partidul Social Democrat Muncitoresc Rus (RSDLP), în care fruntea fondatorilor provenea mai ales din Bund-ul evreiesc şi de la revista ilegală Rabochaya Gazeta („Gazeta Muncitorilor“, unde scria liderul comunist Lenin, dar fiind condusă de evreul Boris L. Eidelman şi înfiinţată la Kiev în acelaşi an cu Bund-ul şi sionismul, în 1987), iar se pronunţase cifra magică de şase milioane, privindu-i pe evrei.
Astfel, în SUA, aceeaşi mare publicaţie The New York Times (deţinută de dinastia evreiască Ochs-Sulzberger) pretindea la 1 noiembrie 1905, când „revoluţia“ din Rusia încă nu se terminase, că, din 1890 până în 1902, procurorul şef al Rusiei, Konstantin Pobedonostsev (Pobiedonostzeff) ar fi cauzat „ruinarea şi exilul din Rusia a şase milioane de familii evreieşti“. Pobedonostsev ar fi contribuit la mutarea evreilor din marile oraşe ruseşti pe care le aglomeraseră, spre vest, în „regiunea de rezidenţă“ evreiască, cunoscută ca „Chertá Osédlosti“ sau „Pale of Settlement“, din Ucraina, dar a impus evreii şi în Moldova basarabeană, primită de Rusia de la Imperiul Otoman în 1812. Lui Pobedonostsev i s-a atribuit şi susţinerea: „Caracteristicile rasei evreieşti sunt parazitare; evreilor, ca să se întreţină, le este necesară o altă rasă ca «gazdă», deşi se ţin străini şi autonomi…“.
*
Anul următor, 1906, în Anglia, vorbea despre sacrificarea a şase milioane de evrei şi politicianul şi jurnalistul evreu berlinez Paul Nathan (1857-1927), susţinător al „mişcării revoluţionare evreieşti în estul Europei“, declarând public că „guvernul rus are o soluţie pentru chestiunea evreiască şi că această soluţie presupune exterminarea ucigaşă a 6.000.000 de evrei.“
Paul Nathan era un executant al lui Nathaniel Mayer Rothschild (1840-1915), primul lord Rothschild din Anglia, mai cunoscut ca Natty, şeful evreimii britanice şi chiar al celei globale. Căci, când în 1900 rabinul Stephen Wise a pomenit prima oară, în SUA, de cei „şase milioane de evrei (ce vor fi) sângerând pentru sionism“, Paul Nathan a înfiinţat la Berlin „asociaţia de ajutor“ Caritatea Evreilor Germani (Hilfsverein der deutschen Juden), pentru evreii prinşi în mişcarea revoluţionară din Rusia, iar în 1906, când a organizat la Londra conferinţa în care plângea exterminarea imaginară a şase milioane de evrei, preşedinte al acestei Caritatea (Hilfsverein) apărea însuşi lordul Rothschild. Aşa că au strâns fonduri de la „filantropi“ şi o comisie Rothschild s-a deplasat la Sankt Petersburg, s-a întâlnit cu baronul evreu „rus“ local Horace Günzburg (Evzelevich Gintsburg, şeful I. E. Gintsburg Bank din Rusia) şi a stabilit aranjamentele pentru distribuirea banilor, pe baza listelor făcute de nişte „comitete evreieşti“ cu cei „care nu îşi pot câştiga existenţa“, „fondul internaţional“ (în care se ascundeau şi banii pentru revoluţionarii evrei) fiind distribuit spre evreii din Rusia de Banca Rothschild din Londra şi de Samuel Montagu & Co, banca implicată şi în proto-sionismul „Iubitorilor Sionului“ (Hibbat Zion). Rothschildzii aveau şi interese financiare în Rusia, unde deţineau mari exploatări petroliere prin firma Bnito (compania petrolieră a zonei mărilor Caspică şi Neagră, cu mari terenuri petroliere şi în România), în concurenţă cu fraţii suedezo-ruşi Nobel (cei care au instituit celebrul premiu), afacere în care erau asociaţi cu evreul Marcus Samuel, şef al City-ului londonez şi fondator al companiei Shell, firma mamă a „olandezei“ Royal Dutch Shell, marea companie petrolieră în componenţa căreia a intrat şi rothschildiana Bnito şi care, după victoria revoluţiei comunisto-evreieşti în Rusia (1917) şi după Primul Război Mondial a obţinut monopolul exploatării mai multor câmpuri petroliere din Uniunea Sovietică (Zara Steiner, „The lights that failed: European international history, 1919-1933.“ Oxford University Press, 2005).
*
Povestea celor şase milioane de evrei în ruină a fost reluată şi cu ocazia Primului Război Mondial:
În 1914, la scurt timp după începerea războiului, American Jewish Committee anunţa prin The New York Times din 2 decembrie 1914 că 6.000.000 de evrei din Europa au nevoie de ajutor, instituind pentru asta un comitet la Templul Emanu-El (New York), sinagoga aceluiaşi celebru rabin Stephen Wise, promotorul iudaismului progresist.
Tot The New York Times anunţa în 18 octombrie 1918, la sfârşitul războiului, că acelaşi American Jewish Committee vrea să ofere, împreună cu Jointul şi cu banca Kuhn Loeb, un ajutor de un miliard de dolari „pentru cei 6 milioane de evrei aflaţi în suferinţă în Europa şi pentru reconstrucţia evreităţii“.
*
The American Hebrew (publicaţie port-drapel a iudaismului progresist a rabinului Wise, a cauzei evreieşti globale şi a sionismului) publica la 31 octombrie 1919 articolul „Crucificarea evreilor trebuie oprită“, în care fostul guvernator al New York-ului din 1913-1914, Martin H. Glynn, spunea că „şase milioane de bărbaţi şi femei evrei mor de foame peste mări“ într-un iminent „holocaust“, folosind chiar acest termen, cu aproape o jumătate de secol înainte de consacrarea lui privind pretinsa soartă a evreilor în Europa, ca ucişi sistematic în 1941-1945. Glynn nu era evreu, dar, ca politician newyorkez era total dependent de maşina de vot evreiască, ca şi familia Roosevelt, care a dat doi preşedinţi ai SUA aserviţi total lobby-ului evreiesc. Iar articolul este opera patronului principal al publicaţiei, evreul Philip Cowen, implicat în conducerea masoneriei evreieşti B’nai B’rith timp de 50 de ani, la New York.
În 1905, preşedintele Theodore Roosevelt îl numise pe masonul evreu Philip Cowen în serviciul de imigrare al Statelor Unite, iar în 1906 acesta fusese trimis în misiune specială de către SUA pentru a raporta „cauzele“ uriaşei migraţii în America, evreieşti mai ales, din sudul şi estul Europei. El a sosit în Rusia şi a raportat apoi în SUA că acolo se desfăşoară „un val de pogromuri“. Dar era epoca „primei revoluţii ruse“, în care evreii erau în prima linie, iar împotriva „revoluţionarilor“ (evrei) se îndreptau şi repercusiunile („persecuţiile“).
Şi România era o obsesie mai veche a patronului The American Hebrew, aşa că, în rapoartele sale, Philip Cowen (al cărui tată se chemase, ca evreu german, Raphael Isaac Keil) a transmis că numărul mare de refugiaţi evrei în America are drept cauză situaţia acestora în Europa de Sud şi de Est, „în special din România“, deşi nu era real.
Erau axaţi asupra României din 1878, cu ocazia Tratatului de la Berlin de după „Războiul Ruso-Turc din anii 1877-1878“, care fusese şi „Războiul de Independenţă“ al României faţă de Imperiul Otoman. Cu prilejul acestor negocieri, Alianţa Israeliţilor (din Europa) şi B’nai B’rith (masoneria evreiască din America, ce controla The American Hebrew) i-au umilit pe reprezentanţii României învingătoare (care făcuse mari sacrificii materiale şi jertfe umane în războiul contra turcilor din 1877-1878), Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, cărora, prin puterea evreiască asupra marilor puteri, li s-a permis să ia parte numai ca informatori, într-o singură şedinţă, apoi trebuind să părăsească sala. Tot aceste organizaţii evreieşti au impus, prin articolul 44 din Tratat, ca Principatele Unite române, în schimbul recunoaşterii independenţei, să-şi modifice Constituţia în favoarea evreilor, prin „împământenirea“ lor, căci, năvălind în cohorte din est, se aşezaseră în localităţile româneşti, dar nu erau recunoscuţi ca cetăţeni. Despre negocierile de la Berlin şi impunerile României, Mihai Eminescu, ca ziarist, scria chiar atunci: „Evreii, de la 1848 şi până astăzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000“. Acum voiau şi drepturi, voiau ca religia să nu poată fi un obstacol la „împământenire“ (de încetăţenire) în principatele române.
Iar România, care abia se înfiripa ca stat, ca să fie „independentă“ a acceptat să fie ocupată de cohortele evreieşti năvălitoare care voiau ca România să fie ţara lor, nu doar un refugiu temporar, de la New York toată campania acestei afaceri politice, urmată apoi de restul presei, fiind dusă de The American Hebrew a lui Philip Cowen (Keil) şi a asociaţilor săi, toţi din B’nai B’rith.
Bine angrenat în culisele puterii, Philip Cowen s-a plasat şi ca funcţionar de rang la Serviciul de Imigrare din Ellis Island, timp de 22 de ani (pensionându-se de aici abia în 1927, la vârsta de 74 de ani), fiind în mare măsură responsabil pentru un mare număr de „refugiaţi“ care au emigrat din Europa şi Rusia în America, preponderent evrei.
*
Tot în 1919, la 8 septembrie, cu puţin înainte de anunţul din The American Hebrew (din octombrie), şi evreiescul The New York Times pretindea că „Populaţia evreiască de 6.000.000 de suflete din Ucraina şi Polonia a fost anunţată prin acţiuni şi prin cuvinte că va fi complet exterminată“ (fiind, deci, „în pericol“).
*
Deşi îi reuşise lovitura de stat din 1917, condusă de revoluţionarul Lev Troţki (evreul Leib Bronştéin), între 1918 şi 1922 puterea sovietică bolşevică din Rusia se clătina, urmare a alianţei anti-bolşevice (zisă „contrarevoluţionară“) a monarhiştilor, menşevicilor şi a anti-comuniştilor, care au format Armata Albă (sau Garda Albă), ce s-a înfruntat cu Armata Roşie (bolşevică) într-un sângeros război ce a durat trei ani, împotriva bolşevicilor intrând şi Polonia (v. „Războiul polono-sovietic“).
Aşa că, de peste ocean, intra iar în priză The New York Times, care în 20 iulie 1921 anunţa că „pe măsură ce puterea sovietică scade, evreii din Germania sunt îngrijoraţi de posibila masacrare a 6.000.000 de evrei în Rusia“. Destul de mulţi din bundiştii evrei erau atunci de partea menşivicilor, deci a „albilor“, dar acest mesaj de la centrala iudaică din SUA i-a putut determina pe toţi evreii să treacă la „roşii“ (la bolşevici, unde erau deja o parte mai mare din evrei), liderul bolşevicilor, V. I. Lenin (evreu după mama mamei sale, descendenţă iudaică „corectă“), creând din 1918 neobişnuita YevSektsiya („secţia evreiască“) în partidul comunist.
*
„Astăzi 6.000.000 de evrei se confruntă cu Cele Mai Întunecate Zile Cunoscute Vreodată din Lunga Istorie a Rasei“ titraseră identic şi unele ziare locale din SUA, pe acelaşi subiect, teama ca bolşevicii să piardă, cu un an înainte, în Tulsa Daily World, în 11 aprilie 1920, şi în Utica Herald-Dispatch, din statul New York, în 20 aprilie 1920).
*
În 22 martie 1922, ziarul cotidian Lowell Sun din Massachusetts (statul american al elitelor conducătoare), mai cunoscut ca The Sun, scria că „Evreii care urmează să primească ajutorul [din partea SUA, sunt] …peste şase milioane de evrei rătăcitori pe drumuri, târându-se în mizeria lor şi hrănindu-se cu scoarţa copacilor şi cu ierburi ce cresc pe marginea drumului“ (în Rusia şi estul Europei).
*
În 1926 şi Encyclopaedia Britannica relua tema ce o lansase în 1902, scriind şi acum, în ediţia 13, volumul 1, pagina 145, că: „În Rusia şi România rămân peste şase milioane de evrei care sunt dezintegraţi sistematic“ („systematically degraded“, adică ruinaţi, degradaţi). În realitate, în Uniunea Sovietică („Rusia“), evreii erau la putere, prin comunism, iar în România o duceau foarte bine, fiind chiar prosperi economic.
*
În aprilie 1932 era lansat filmul artistic american Symphony of Six Million (Simfonia celor Şase Milioane), care prezenta viaţa frumoasă a evreilor newyorkezi (cu accent pe cartierul Lower East Side), dar care nu aveau nici o legătură cu numărul de şase milioane, fiind astfel un mister semnificaţia numelui filmului, impus, în loc de originalul Night Bell (Clopotul de Noapte), de către producătorul evreu „rus“ (khazar) David O. Selznick, care a produs apoi şi celebrul Gone With the Wind / Pe Aripile Vântului, şi care era căsătorit cu fiica patronului MGM, Louis B. Mayer, evreul care a adus la Hollywood ca marcă (a MGM) „Leul lui Judah“ şi a produs şi nişte filme împotriva Germaniei naţionaliste.
Selznick zicea că a adaptat şi scenariul, pentru a sublinia „accentele etnice“ şi ca să „servească drept oglindă a vieţii evreieşti, atât a imigranţilor evrei, cât şi a copiilor lor asimilaţi“, dar filmul include rugăciuni evreieşti în ebraică, precum Shema, ritualul Pidyon Ha-Ben şi cel al Răscumpărării Primului Născut, iar motivele muzicale se bazează pe melodii evreieşti (liturgice chiar, unele), iar titlul de Simfonia celor Şase Milioane l-ar fi pus ca „referire la populaţia oraşului New York“.
Dar nu erau şase milioane de evrei în New York în anii 1930, ci circa 1,8 milioane, cei mai mulţi provenind din cei 2,5 milioane evrei ashkenazi (khazari adică, după Arthur Koestler) care au venit în SUA între 1889 şi 1924, din Imperiul Rus, România, Ungaria sau Polonia, cei mai mulţi stabilindu-se chiar în Lower East Side, locul principal din New York al acţiunii filmului Symphony of Six Million.
Deci cei şase milioane de evrei din titlu sunt o cifră simbolică, a unei cauze, extrasă din mistica talmudisto-sionistă. Pe de altă parte, David Selznick îşi producea filmele sub influenţa consumului de amfetamine.
*
În 1933, ascensiunea naţional-socialiştilor, care contestau supremaţia evreiască în economie şi în viaţa socială din Germania şi nu numai din ţara lor, avea să readucă la aceştia ideea „holocaustului“ ce se abate asupra evreilor, care se credeau periclitaţi, deşi nu existau nici lagăre de concentrare sau de muncă şi nici vreun război nu începuse.
Astfel, tot The New York Times, publica la 1 iunie 1933 ştirea că editorialistul lor sionist Samuel Margoshes (de limbă idiş) „spune că a primit o scrisoare din Zurich de la o poetă evreică [probabil Margarete Susman sau Else Lasker-Schüler] în urmă cu câteva zile, arătând că aceasta ar fi «fugit din holocaust»“ sau „de holocaust“ („run away from the holocaust“), adică din Germania naţional-socialistă.
*
„Holocaustul“ era deci, la început, înainte de război, asociat doar venirii la putere a naţional-socialismului, fără să existe vreo (altă) „crimă“, ci doar venirea la putere a unor adversari.
Iar acest Samuel Margoshes (1887-1968), evreu de origini khazare şi el, ca mai toţi cei din povestea aceasta, relansatorul temei, în 1933, a „holocaustului“ venind peste evrei, era membru în conducerea American Jewish Congress, în comitetul administrativ al Zionist Organization of America şi al American Jewish Congress, dar, cel mai important, Sam Margoshes se afla şi în conducerea executivă a Jewish Agency, un fel de serviciu secret al mişcării sioniste globale, ce şi-a transmis nu o dată proprii agenţi şi către Mossad (spionajul statului evreu).
După război, acest sionist avea să se ocupe de promovarea poveştii Holocaustului, termen pe care, iată, el îl (re)lansase în 1933, când nu exista nici un holocaust, aşa cum ne este el predat azi doctrinar, cu forţa, ca „genocidul evreilor europeni între 1941 şi 1945, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial“. Astfel, Samuel Margoshes, împreună cu Jacob Glatstein şi alţi activişti evrei, au publicat, între 1968 şi 1985, „Anthology of Holocaust literature“ în 32 de ediţii, deoarece din 1945 evreii au lansat un adevărat maraton de literatură „memorialistică“ de Holocaust.
*
La 31 mai 1936, The New York Times, ca la o comandă sionistă, susţinea imigraţia evreiască în Palestina pentru a stopa „suferinţele intolerabile ale milioanelor de evrei în holocaustul european… pentru a salva aceste milioane nefericite de la anihilarea totală…“.
La acea dată Germania nu atacase pe nimeni, nu ocupase nici un teritoriu străin, dar sforarii evreii (sioniştii) erau uimitor de anticipativi, ca şi când totul se desfăşura după un plan prestabilit.
Să nu uităm că sioniştii reuşiseră să încheie cu autorităţile germane naţional socialiste, încă din 1933, prin „para-statala“ Jewish Agency (cu baza puterii sale, nedeclarate, în SUA) şi prin Zionistische Vereinigung für Deutschland (Asociaţia Sionistă a Germaniei) o înţelegere privind emigrarea evreilor în Palestina, cu ajutor şi acord german, înţelegere cunoscută ca Haavara Agreement.
*
Tot în 1936, în The Times (The London Times) din 26 noiembrie, liderul sionismului, Chaim Weizmann, spunea că „în Europa de Est sunt 6 milioane de evrei nenorociţi şi nedoriţi, condamnaţi să fie închişi“, căci reprezintă „o ameninţare pentru Europa“. De fapt Weizmann, evreu „rus“ (khazar), îşi construia o carieră personală din sionism şi ar fi avut nevoie de milioane de imigranţi evrei est-europeni în Palestina (unde să facă un stat evreu), făcând de aceea această agitaţie politică. El chiar va ajunge, astfel, din 1948, preşedintele noului stat, Israel.
*
Până în iunie 1941, când a izbucnit războiul dintre Germania şi Uniunea Sovietică, nu ar fi existat o exterminare a evreilor, conform definiţiei oficiale a Holocaustului.
Cu toate acestea, în 25 iunie 1940, în cotidianul american The Palm Beach Post, ce acoperă sudul Floridei (cea mai populată zonă cu evrei din SUA, după New York) liderul evreu Nahum Goldmann (şef al World Jewish Congress, dar şi vechi sionist) afirmă că, dacă Germania câştigă confruntarea cu Anglia, „6.000.000 de evrei sunt sortiţi distrugerii“.
*
Există sute de asemenea invocări a cifrei e şase milioane de evrei în primejdie sau care vor pierii, de la anul 1900 până în 1940, fără nici o bază logică. Doar odată s-a spus că aceşti şase milioane ar fi numărul de evrei din Europa, dar numărul real era de 9,5 milioane de evrei europeni. La unele din aceste locaţii pot fi văzute şi facsimilele din presa epocii cu „ştirile“ privind ruinarea celor şase milioane de evrei, închipuite de ei:
https://theplanforthefuture.org/index/the-six-million-jews/
https://nanomatic.fi/pdf/6million.pdf
https://escapistus.livejournal.com/1586021.html
https://escapistus.livejournal.com/1586238.html
După război, din 1945, după cum arată istoricii independenţi, învingătorii, în fruntea cărora s-au aşezat şi sioniştii, s-au ocupat cu schingiuirea foştilor lideri germani pentru a îi obliga să recunoască că au ucis, în total, 6 milioane de evrei. Torturile acestea sunt descrise bine documentat de către Mark Weber, în lucrarea „The Nuremberg Trials and the Holocaust“ („Do the ‘war crimes’ trials prove extermination?“).
Este des evocat cazul fostului comandant de la lagărul Auschwitz, Rudolf Höss, care a fost torturat bestial de către anchetatorii de Nuremberg pentru a semna o „confesiune“ falsă şi auto-incriminatoare, ce a fost apoi citată pe scară largă ca document cheie al exterminării în Holocaust a (şase) milioane de evrei. Această „mărturie“ prezentată Tribunalului de la Nürnberg, este considerată un „moment culminant al procesului“, „cea mai izbitoare şi memorabilă dovadă a unui program german de exterminare a evreilor“.
Dar, în realitate, Rudolf Höss nu a admis niciodată că el ar fi ucis 2,5 milioane de oameni la Auschwitz, ci, într-un jurnal („eseu“) apărut după moartea lui, a spus despre această cifră, ce i-a fost impusă de anchetatori: „Eu însumi nu am ştiut niciodată numărul total de evrei care au murit în lagăr [din diverse cauze], şi nu am nimic care să mă ajute să ajung la o estimare… Consider că un total de 2,5 milioane [cât au spus acuzatorii] este mult prea mare. Până şi Auschwitz avea limite în ceea ce priveşte capacităţile sale [de a arde cadavrele celor care mureau]… În timpul primului interogatoriu m-au bătut pentru a obţine mărturisiri. Nu ştiu ce era în stenogramă, sau ce am spus, deşi am semnat-o, pentru că mi-au dat băutură şi m-au bătut cu biciul. A fost prea mult chiar şi pentru mine să suport. Biciul era al meu. Din întâmplare, îşi găsise loc în bagajul soţiei mele. Nu-mi atinsesem calul niciodată cu el, cu atât mai puţin prizonierii. Unul dintre interogatori a considerat că l-am folosit pentru a biciui constant prizonierii.“ („Death Dealer: The Memoirs Of The Ss Kommandant At Auschwitz“ 1992, lucrare prefaţată de evreul Primo Levi, care s-a sinucis în 1987, înainte de publicarea „eseului“ autobiografic al „nazistului“).
Iar Rudolf Höss nu a fost dintre cei mai rău schingiuiţi germani de către anchetatorii de la Nurnberg, care nu găseau probe privind uciderea sistematică a milioane de evrei, trebuind să scoată cifra mistică de şase milioane, prorocitura.
Cornel-Dan Niculae
A se vedea şi:
Istoric israelian descoperă originea cifrei de şase milioane de victime ale holocaustului
55 de intrebari despre farsa holocaustului
Pilula Roşie – Imposibilitatea holocaustului în mintea unei persoane raţionale