Șarja de la Robănești, moment de eroism total

2020-11-22T19:33:51+02:0022 noiembrie 2020|Doctrină naţionalistă|
ȘARJA „MORȚII” de la ROBĂNEȘTI! „NEBUNIA” ROMÂNEASCĂ a stârnit ADMIRAȚIA celei mai bune armate din lume

ȘARJA „MORȚII” de la ROBĂNEȘTI! „NEBUNIA” ROMÂNEASCĂ a stârnit ADMIRAȚIA celei mai bune armate din lume

Șarja cavaleriei ușoare engleze din Războiul Crimeei rămâne în istorie ca dovada supremă de curaj. Pe 25 octombrie 1854, în urma unor ordine neclare și a unor deficiențe de comunicare, cei 670 de cavaleriști din Brigada Ușoară engleză sunt trimiși în timpul bătăliei de la Balaclava într-un atac sinucigaș împotriva artileriei ruse. Deși este evident că nu au nicio șansă să-și atingă obiectivele, cavaleriștii se aruncă împotriva inamicului. Sunt decimați cu foc de artilerie din trei părți. Reușesc să ajungă la bateria de artilerie care le-a fost indicată, dar sunt siliți să se întoarcă imediat. Pierderile sunt uriașe- 118 oameni uciși, 127 răniți și 60 luați prizonieri. Mareșalul francez Pierre Bosquet, prezent și el în ziua bătăliei la Balaclava, nu-și poate reține uimirea: „E magnific, dar ăsta nu mai e război. E nebunie”.
Chiar dacă atacul cavaleriștilor nu aduce niciun folos din punct de vedere militar, eroismul lor nu va fi uitat. Lordul Tennyson le dedică poemul „Șarja cavaleriei ușoare” și lumea întreagă află de curajul de care au dat dovadă englezii în Valea Morții. Dacă britanicii nu i-au uitat pe eroii de la Balaclava, puțini români știu astăzi de șarjele cavaleriștilor români de la Robănești și Prunaru din Primul Război Mondial . Ba, mai mult, jertfa lor (ca și a soldaților de la Mărăști, Mărășești și Oituz) este batjocorită adesea de cei care spun că România Mare a fost câștigată prin tratative diplomatice și nu răscumpărată cu sânge. E, dacă vreți, diferența dintre o țară pe care conducătorii ei au înălțat-o până a devenit un imperiu, și o alta, pe care mai marii ei au închinat-o când unora, când altora, ca să o poată jefui mai bine.

Și, totuși, eroismul românesc de la Robănești nu e cu nimic mai prejos decât șarja englezilor. Iată cum descrie atacul Constantin Kirițescu în „Istoria războiului pentru reîntregirea României”: În dimineața zilei de 10|23 noiembrie 1916, brigada (Brigada 2 Roșiori a Diviziei 1 de Cavalerie n.r.) ocupă satul Bujoiu, punând pe goană inamicul și înaintează spre vest, în sectorul Lăcrița- Robănești- Pârșani, la sudul liniei ferate dintre Pielești și Balș. Două batalioane inamice din Divizia a 11-a bavareză deschid un foc violent din marginea
pădurii Pârșani și satul Robănești. Regimentul 4 Roșiori, descălecat, luptă eroic pentru a sfărâma rezistența. Însă fără succes. Ofițerii Regimentului cad unul după altul. În flancul stâng, Regimentul 9 roșiori n-a reușit nici el să-și îndeplinească misiunea de a întoarce aripa dreaptă dușmană, astfel încât să ușureze lupta regimentului 4. Atunci, colonelul Călinescu, comandantul regimentului, trimite ordin ca un escadron să șarjeze bătălia dușmană de la liziera pădurii Pârșani. Căpitanul Al. Filitti se oferă să execute această șarjă în
fruntea Escadronului 3. Escadronul este redus la numai 110 săbii și n-avea alți ofițeri decât pe comandant, pe lângă care se adăugase locotenentul Mora, care recunoscuse poziția bateriei, și locotenentul Iuliu Roșca, adjunctul regimentului, (care s-a n.r.) oferit voluntar. În același regiment lupta, ca sergent voluntar, și bătrânul George Donici, membru al unei vechi familii moldovene. Cu toată vârsta lui înaintată- aproape 70 de ani- bătrânul, care făcuse campania din 1877, nu stătuse pe gânduri și ceruse să fie reprimit în rânduri, el făcea
acum campania în plutonul comandat de nepotul său, după cum în Războiul Independenței o făcuse sub comanda tatălui acestuia. Bătrânul Donici se adresă căpitanului: Ce însărcinare îmi puteți da, domnule
căpitan? Vrei să șarjezi alături de mine? Vă mulțumesc! Sunt gata, răspunse scurt bătrânul, înfigându-se în șa și luând loc alături de căpitanul său.

În câteva minute, Escadronul era gata. Filitti dădu comanda: Pentru atac, lancea-n cumpănire! Marș! Din peste 100 de gâtlejuri, porni același răcnet: Ura! Și escadronul porni în galop în ropotul a sute de
copite. Bateria germană era adăpostită în spatele crestei dealului din liziera pădurii Pârșani. La vederea escadronului care urca în goană nebună creasta, artileriștii își retrag în grabă tunurile, spre a se ascunde în vale, în spatele infanteriei. În timp ce escadronul își continuă urmărirea, mitralierele germane, ascunse după căpițele de paie, încep să secere, pe când o companie de infanterie- un rând în genunchi și altul în picioare- așezată pe șanțul șoselei Craiova- Piatra, trage în plin din față. Caii și călăreții cad grămadă, câmpul e presărat de cadavrele oamenilor și animalelor. Căpitanul Filitti, locotenenții Mora și Roșca sunt printre răniții grav. Alături de căpitanul său, bătrânul Donici a șarjat cu sabia în teacă- agitând chipiul în mână ca pe un drapel- la vârsta lui înaintată nu voia să ucidă- și cade mort, străpuns de gloanțe printre cei dintâi.
Escadronul e spulberat în întregime. (…) Șarja de la Robanești a fost un anacronism față de mijloacele tehnice ale războiului modern. Generalul Kuhne a calificat-o drept o nebunie. Această reminiscență a
vechiului spirit cavaleresc, caracteristic pentru spiritul ce îl însuflețea pe luptătorul călare pe vremea când o șarjă putea hotărî soarta unei bătălii, a pus în evidență elanul și spiritul de jertfă de care este capabil soldatul român în apărarea pământului strămoșesc”.

Epilogul poveștii ni-l spune dr. Dan Prisăcaru în lucrarea sa „Robănești și Prunaru: mărturii perene ale înaltelor virtuți dovedite de ostașul român în Războiul de Întregire Națională”:„Escadronul 3 înceta să mai existe, dar bateria germană fusese scoasă din poziție și nu mai avea cum să împiedice înaintarea regimentului. Însă prețul plătit a fost mare. Numai 18 militari, din cei 110, au fost recuperați, răniți sau accidentați în cădere, atunci când caii fuseseră scoși din luptă. Ei au fost strânși după luptă de locotenentul Bălteanu din Regimentul 4 Roșiori, care se înapoia din recunoașterea executată, în ajun, în localitatea Puțuri. Rănit grav, căpitanul Filittu este ridicat de sanitarii germani, cărora le cere să caute corpul lui Donici, spre a fi îngropat cu cinste. Un căpitan german îi aduse însă numai bareta cu decorații a bătrânului sergent și, într-un moment de sinceră indignare, mărturisi că îl găsise descălțat de cizme. Corbi există în toate armatele. Rănitul este transportat spre gara Pielești într-o căruță. (…) Aștepta să plece mai departe spre spitalul din Craiova. În acel moment sosește generalul von Kuhne, comandantul corpului 54 armată german, care îi adresă și câteva cuvinte pentru a aduce omagiul său actului de temerară vitejie, pe care îl considera o nebunie. Am executat un ordin, a răspuns căpitanul Filitti cu mândrie. (…) Și, apoi, eu cred că mi-am îndeplinit misiunea, deoarece tunurile dumneavoastră nu se mai află în poziție. (…) Impresionat, generalul german a ordonat ca bravul ofițer român să fie transportat la spital cu propriul său automobil”.

Cuvintele sunt de prisos când vine vorba de asemenea vremuri și de oamenii de atunci. Revenind în prezent, pentru că e zi de mare sărbătoare, aș vrea să vă urez și eu Crăciun fericit alături de cei dragi. Și, cu permisiunea dumneavoastră, aș avea și o rugăminte, dacă vă simțiți români, când ridicați astăzi paharele, lăsați să cadă câteva picături… pentru sufletul tuturor morților noștri uitați.

Un comentariu

  1. CD 23 noiembrie 2020 la 2:19 am - Raspunde

    ” Atunci, colonelul Călinescu, comandantul regimentului, trimite ordin ca un escadron să șarjeze „bătălia” dușmană de la liziera pădurii Pârșani. ” Este vorba probabil de bateria de tunuri inamica.
    Comparatia intre sarja de la Persani si cea de la Baclava nu onoreaza pe cea de la Parsani.
    La Balaclava, in Krimea, sarja britanica a fost un act de nebunie gratuita din cauza unui ordin prost inteles de soldatii crestini britanici, francezi si italieni, care s-au aliat cu musulmanii impotriva unei armate crestine, rusesti. Era un razboi de cucerire si mari interese capitaliste.
    Batalia si sarja de la Parsani este o sarja a sacrificiului nobil pentru apararea patriei, soldatii si ofiterii fiind contienti de gestul lor sacrifical, necesar insa pentru oprirea inamicului.
    Mai jos amanunte despre Sarja de la Balaclava.

    BALACLAVA – Балаклáва
    25 octombrie 1854- Sarja cavaleriei usoare

    In linba tătară din Crimeea: Balıqlava, in greacă: Σṣμβολον – Symbolon, este un fost oraș din Peninsula Crimeea și parte a orașului Sevastopol.
    Balaklava și-a schimbat posesia de mai multe ori de-a lungul istoriei sale. O așezare în locația sa actuală a fost fondată inițial sub numele de Symbolon (Σṣμβολον) de către grecii antici, fiind un oraș comercial important.
    În timpul Evului Mediu, a fost controlat de Imperiul Bizantin și apoi de genovezii care l-au cucerit în 1365. Bizantinii au numit orașul Yamboli și genovezii l-au numit Cembalo. Genovezii au construit un mare imperiu comercial atât în Marea Mediterană, cât și în Marea Neagră, cumpărând sclavi în Europa de Est și transportându-i în Egipt prin Crimeea, o piață profitabilă cu care venețienii au fost renumiți.
    Ruinele unei fortărețe genoveze poziționate pe o stâncă deasupra intrării în Balaklava sunt o atracție turistică populară și au devenit recent scena unui festival medieval.

    Cetatea este un subiect al penultimului poem al lui Mickiewicz din ciclul său din 1825 al Sonetelor crimeene.
    În 1475 Orașul Cembalo a fost capturat de turci și îl redenumesc în Balyk-Yuva (Cuibul peștelui), care ulterior a devenit Balaklava.
    În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, trupele ruse au cucerit Crimeea în 1771. Treisprezece ani mai târziu, Crimeea a fost anexată definitiv de Imperiul Rus.
    În 1787 orașul a fost vizitat de Ecaterina cea Mare.
    Orașul a devenit faimos pentru Bătălia de la Balaklava în timpul războiului din Crimeea,
    – asediul Sevastopolului 1854-1855 efectuat de trupele britanice, franceze, sardiniene și turcesti, care a durat 11 luni – datorită sarjeii sinucigașe a Brigăzii Ușoare. Din cauza unei neînțelegeri, o brigada de cavalerie britanică a fost trimisa pe o fasie de camp marginita pe trei laturi de bateriile rusești, în care aproximativ 250 de britanici au fost uciși sau răniți, iar peste 400 de cai s-au pierdut, reducând efectiv dimensiunea brigăzii de cavalerie cu două treimi și distrugând una dintre cele mai bune brigazi de cavalerie ușoară din lume la acea data fără scop militar.

    A fost o brigada de cavalerie ușoară condusă de Lordul Cardigan împotriva forțelor ruse în timpul bătăliei de la Balaclava. Lordul Raglan, comandantul general al forțelor britanice, a intenționat să trimită Brigada Ușoară să urmărească o baterie de artilerie rusă în retragere, o sarcină bine adaptată cavaleriei ușoare. Din cauza lipsei de comunicare în lanțul de comandă, Brigada Ușoară a fost trimisă într-un atac frontal împotriva unei alte baterii de artilerie, una bine pregătită cu câmpuri excelente de foc defensive pe trei laturi.
    Evenimentele sunt cel mai bine amintite ca subiect al poemului „Tributul brigăzii ușoare” de Alfred, Lord Tennyson. Publicat la doar șase săptămâni după eveniment, versurile sale subliniază vitejia cavaleriei în îndeplinirea cu curaj a ordinelor lor, indiferent de rezultatul evident.
    Sarja a fost făcută de Brigada Ușoară a cavaleriei britanice, care a constat din dragonii plutoanelor 4 și 13, al 17-lea Lăncieri și al 8-lea și al 11-lea Husari, sub comanda generalului-maior James Brudenell, al 7-lea Conte de Cardigan.
    Comanda generală a cavaleriei britanice a fost alături de generalul locotenent George Bingham, al 3-lea Conte de Lucan. Cardigan și Lucan erau cumnati care nu se plăceau foarte mult. Lucan a primit un ordin de la comandantul armatei, Lordul Raglan, care afirma că „Lordul Raglan dorește ca cavaleria să avanseze rapid pe front, să urmărească inamicul și să încerce să împiedice inamicul să-si transporte armele in retragere.” Raglan a vrut ca cavaleria ușoară să-i împiedice pe ruși să-si retragă cu succes tunurile navale din redutele pe care le-au abandonat pe partea Înălțimilor Causeway, dealul formând partea de sud a văii. Aceasta a fost o sarcină optimă pentru Brigada Ușoară, deoarece viteza lor superioară ar asigura ca rușii să fie forțați fie să abandoneze rapid armele greoaie, fie să fie tăiați în masă în timp ce încercau să fugă cu ele.
    Forțele ruse erau comandate de Pavel Liprandi și au inclus aproximativ 20 de batalioane de infanterie sprijinite de peste cincizeci de piese de artilerie. Aceste forțe au fost desfășurate pe ambele părți cat și la capătul opus al văii.
    Brigada Ușoară pornise cu Cardigan în față, conducând atacul. Deodată Nolan a fost văzut grăbindu-se sa treaca în fața lui Cardigan. S-e parea că-și dadu-se seama că sarja a fost îndreptată spre o țintă greșită și a încercat să o oprească sau să întoarcă brigada, dar a fost ucis de un proiectil de artilerie și cavaleria și-a continuat cursul. În ciuda focurilor intense din trei părți care le-au devastat forțele în timpul cursei, Brigada Ușoară a reușit să atace forțele ruse la capătul văii și să-i forțeze să se retragă din redută, dar a suferit pierderi grele și a fost în curând forțată să se retragă. Artileristii ruși supraviețuitori s-au întors la armele lor și au deschis focul din nou, fără discriminare.
    Cavaleria ușoară franceză, Chasseurs d’Afrique, a fost mai eficientă prin faptul că a curățat Înălțimile Fedyukhin de cele două baterii de tunuri, două batalioane de infanterie și cazaci pentru a se asigura că Brigada Ușoară nu va fi lovită de foc din acel flanc, și mai târziu a acoperit elementele rămase ale Brigăzii Ușoare pe măsură ce s-au retras.
    Inutilitatea acțiunii și curajul lor nesăbuit l-au determinat pe mareșalul francez Pierre Bosquet să declare „C’est magnifice, mais ce n’est pas la guerre – c’est de la folie”. („Este magnific, dar nu este război -este o nebunie.”
    Se spune că comandanții ruși au crezut inițial că soldații britanici trebuie să fi fost beți.

    Prim-ministrul Winston Churchill, care a fost un istoric militar pasionat și un fost cavaler, a insistat să-și ia liber în timpul Conferinței de la Yalta din 1945 pentru a vedea câmpul de luptă cu ochii lui.
    În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Balaklava a fost cel mai sudic punct din liniile sovieto-germane.

    În 1954, atât Sevastopol, cât și restul peninsulei Crimeea au fost transferate administrativ de Nikita Hrușciov de la teritoriile din cadrul SFSR-ului rus la teritorii administrate de RSS Ucraineană.
    Dar din punct de vedere administrativ, Sevastopolul a fost o comună exclusă din Republica Autonomă Crimeea. Teritoriul municipiului a fost de 863,5 km² și a fost împărțit în patru raioane (districte). Pe lângă orașul Sevastopol propriu-zis, acesta a inclus, de asemenea, două orașe— Balaklava (care nu a avut statut până în 1957), Inkerman, așezare de tip urban Kacha, și 29 de sate. Până de curând, Sevastopol nu avea primar ales, în schimb un „președinte al Administrației de Stat a Orașului Sevastopol”,

    A devenit parte a statului independent Ucraina în 1991.
    In 2014 populatia Crimeii a votat intr-un procent de 87% pentru reintoarcerea Crimeii la Federatia Rusa.
    Astăzi există peste 50 de monumente în oraș dedicat memoriei vitejiei militare în războaiele trecute, inclusiv Marele Război Patriotic, Războiul din Crimeea și Războiul Civil Rus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top