„La Medeleni”
Vezi articolul
1
Niciun comentariu aprobat
23.05.2024 la 19:01
Selectează comentariul surena
200 aprobate
surena_surena@outlook.com
92.85.42.202
Eșecul experimentului!
sau Ion Coja vizionar

Despre conflictul din Gaza, agresiunea Israelului, crimele sionismului sa tot scris. Uneori corect, alteori incorect însă corect din punct de vedere al corectitudinii politice, al ”democrației” în varianta ”adevărată”, adică occidentală, în care Israelul apare numai în rol de victimă, s-au analizat cauzele, efectele ce au dus la sângeroasele conflicte israeliano-arabe apoi israeliano-palestiniene. Printre căutări, întrebări, răspunsuri în care am găsit inclusiv o paralelă a lui Mao, actuală și azi, o adevărată axiomă, între Israel și Taiwan pe care Mao le vedea din 1965 ca fiind bazele imperialismului american în Asia, amândouă având același scop: de a împărți lumea arabă și cea chineză după principiul roman divide et impera, și dacă analizăm în ce a devenit Ucraina astăzi pentru Rusia și spațiul nord slavic ortodox înțelegem cât de realist a fost Mao Zedong și de ce ”Imperiul celest” nu se abate de la anumite adevăruri spuse, trasate de Mao, dar nu am găsit niciun text care să vorbească despre ”EȘECUL EXPERIMENTULUI”, respectiv eșecul Israelului.
Așa cum se întâmplă uneori, căutând pe aici câteva texte antologice ale ”grămaticului” site-ului, prof.Coja, din întâmplare am dat peste un text pe care l-am citit, dar la vremea respectivă l-am văzut doar din prisma lingvistică și nu istorică și mai ales politică. Nu știu dacă prof. Coja a avut în vedere aceste nuanțe, nu știu dacă a anticipat în momentul în care îl așternea pe hârtie că eșecul experimentului ivrit este în fapt eșecul experimentului statului Israel, dar ne poate spune…
Despre înființarea statului Israel, a statului sionist Israel prof.Coja punctează câteva repere scurte fără a plictisi cititorul cu lecții de istorie. E și normal pentru că, în timp, s-a creat o adevărată mitologie privind crearea acestui stat, împletindu-se cu suferințele ”eterne” ale poporului evreu, din care nu poate lipsi Holocaustul. Practic adevărul istoric a cam dispărut, praful s-a depus pe lucrările care vorbesc de intențiile oculte ale premierului Imperiului britanic, singurul evreu premier, Benjamin Disraeli de a fonda un stat sionist (avant la lettre?) avanpost al intereselor anglo-saxone prin care să țină la distanță competitorii, în special Imperiul Rus, dar și Franța.
Spuneam că articolul este lingvistic însă recitindu-l și punândul în contextul politico-istoric actual reușim să găsim răspunsuri la mute întrebări și să înțelegem de ce SUA a ținut morțiș să preia ”viziunea” imperială, colonială a Marii Britanii și de ce nu poate renunța (așa ușor) la susținerea necondiționată a Israelului.
Experimentul Israel clădit pe experimentul ivrit ne ajută să înțelegem de ce a ajuns Occidentul colectiv captiv în propria-i capcană.

A avut dreptate Alexandru Graur ?!
de Ion Coja

”Mi-aduc bine aminte momentul: la o ședință de catedră, Alexandru Graur a venit cu o scrisoare primită din Israel, să ne-o citească. Expeditorul ne era cunoscut: dl Meizeles, terminase araba pe la începutul anilor ’60, fusese, ca student, remarcabil, activ în cercul studențesc de lingvistică etc., apoi plecase în Israel cu soția sa, colegă de studii arabe. Îi dădea de știre domnului profesor că el și alți colegi filologi, școliți la București, îl invitau pe cel care le fusese profesor la o aniversare academică, ca invitat de onoare. Cu care ocazie, domnul profesor Alexandru Graur urma să constate, pe lângă altele, dar în mod special dînsul, că „experimentul ivrit” a reușit. Că în Israel toată lumea vorbește ivritul și oamenii se înțeleg de minune!

Avea un sens polemic invitația sosită de la foștii studenți, deoarece la cursul său de lingvistică generală Alexandru Graur ținuse să comenteze inițiativa sionistă, a instituirii „limbii” ivrit ca limbă a statului Israel, prevăzându-i eșecul! Cum printre studenții filologi se numărau prin anii 50 mulți evrei, majoritatea vajnici comuniști, dar și sioniști în timpul liber, pot deduce că teoria „tovarășului academician” nu le picase bine!… Probabil că haluțimii de atunci, printre care și dl Meizeles, acasă învățau de zor ivritul, pregătindu-se de ALIA, de plecarea în Israelul străbun… Îi vor fi purtat pică lui Alexandru Graur pentru demonstrația sa privind eșecul experimentului?!…

Despre ce era vorba? Sionismul, ca mișcare evreiască naționalistă, și-a propus să le dea evreilor un spor de identitate națională, evreii fiind un popor care de mai multe secole nu avea o PATRIE, locuită majoritar de evrei, și nici o limbă proprie!

Așa a apărut proiectul ISRAEL ÎN PALESTINA, realizat imediat după WW2, în 1948, dacă nu mă înșel! Noul stat a declarat ivritul ca limbă națională!

Ce este ivritul? În mare măsură este o limbă artificială, pe care nimeni nu a vorbit-o ca limbă maternă până de curând! Este o adaptare la necesitățile lumii moderne a vechii limbi ebraice. Pe care n-o mai vorbea nimeni de sute de ani! Prin comparație, era cam cum ar fi dacă ne-am propune să înviem limba latină, cu anumite simplificări și cu o îmbogățire a vocabularului cu termeni noi sau cu sensuri noi.

Când spun că nimeni nu mai vorbește o limbă asta înseamnă că nimeni nu mai folosește acea limbă ca limbă maternă!

Limba maternă este un concept extrem de important pentru fiecare dintre noi, deoarece este limba în care am învățat să gândim și să relaționăm cu lumea din jur! Limba maternă pune pe mintea fiecăruia o anumită amprentă, specifică, componentă de bază a ceea ce se numește mentalitate sau forma mentis. Limba maternă este limba în care devenim oameni!

Alexandru Graur, cu argumentele sale, de teoretician al limbii, și cu o imparțialitate deplină, a susținut, a demonstrat la curs, dar și în scris, că experimentul IVRIT nesocotește câteva principii lingvistice elementare, abătându-se de la firescul lucrurilor. Limba este fenomenul cel mai social! Inițiativele indivizilor pot în foarte mică măsură modifica o limbă. Iar inițiativa unui individ sau a unui grup de indivizi de a propune unei largi comunități o limbă nouă este sortită, teoretic vorbind, eșecului! Nu are nicio șansă de reușită!

Nu-mi mai aduc aminte exact care au fost argumentele scepticismului la adresa „experimentului ivrit” pronunțat la cel mai înalt nivel academic al acelor ani ai tinereții noastre… Dar pot eu, oricând, formula câteva argumente, care decurg logic din teoria generală a limbii! Deci nu era vorba la Graur de o părere personală, de o simpatie sau antipatie personală, deși știu că în familie Alexandru Graur primise educația unui evreu „pământean”, la antipodul unei educații sioniste. Ci argumentele ce pot fi invocate sunt obiective, decurg logic din teze și teorii unanim recunoscute.

Nu insist asupra acestor argumente, deocamdată măcar. Rostul acestor rânduri este să semnaleze câteva dovezi pe care le capăt fără voia mea, fără să le caut, privind eșecul ivritului! Eșecul experimentului!… Fac acest „inventar” fără să cunosc ivritul, nici boabă! Și fără să fi studiat cât de cât fenomenul. Desigur, risc să spun prostii! Mi le asum! N-ar fi singurele și nici ultimele, sper…

Prima mirare pe acest subiect am avut-o ca senator, membru al comisiei de cultură. La un moment dat a sosit în vizită la București o delegație de parlamentari israelieni, care s-au întâlnit cu noi, senatorii români, în câteva comisii. La întâlnirea cu parlamentarii membri ai comisiei de cultură din Knessetul israelian, șeful lor ne-a spus de la început: am venit la dumneavoastră ca să învățăm. Știm că în România există o „cultură de masă” deosebit de bogată, de vie, de activă etc. Noi nu avem așa ceva în Israel! Dorim să animăm publicul larg din Israel în cât mai multe manifestări culturale cu caracter popular, de masă. Gen „Cântarea României” și alte festivaluri și întreceri cu caracter cultural. Cum faceți de sunt așa de multe și de frumoase?

Adică, am înțeles eu atunci, domnii aceia voiau să pornească de sus în jos, ca și în cazul limbii ivrit! Să ia niște măsuri care să însămânțeze în publicul israelian cheful de a face cultură de masă…

„Cântarea României” fusese și era posibilă și ar mai fi oricând posibilă pentru că oficialitățile nu ofereau decât o formă, un cadru de desfășurare pentru ceva care exista deja: tradiția populară și națională, creația populară spontană încă vie, diversitatea de manifestări folclorice care se sedimentaseră în timp, unele în timp măsurat cu mileniile!… Exista la evreii veniți în Israel din 105 țări asemenea tradiții?… Se pare că nu! Modul de viață evreiesc, al evreilor risipiți prin toată lumea, nu încurajase formele de manifestare ale exuberanței populare, gratuitatea actului artistic popular!

De regulă, adică în mod natural, o limbă există întâi în uzul mulțimilor, iar dintre cei ce o vorbesc unii se apucă și fac literatură, adică scriu în limba respectivă, unii scriu mai bine, alții mai rău, cu mai puțin talent, apare așadar o literatură în acea limbă, mai întâi una orală, apoi una scrisă, iar la urmă de tot se ivesc câțiva care scriu gramatica și dicționarul acelei limbi, bazându-se în primul rând pe literatura scrisă cu talentul și succesul de public cel mai mare!… Cazul nostru, care datorăm atât de mult lui Eminescu, italienii lui Dante și așa mai departe!…

Așa se ajunge la normele și regulile limbii literare, care constituie încununarea a sute de ani de „sporovăială națională”! Încununarea a sute și mii de texte redactate de mințile cele mai felurit dotate ale acelui popor! Se ajunge la sedimentarea mai multor stiluri, toate desprinse din stilul vorbit, al limbii respective.

Cu ivritul lucrurile s-au petrecut exact invers: mai întâi au apărut grămăticii, lingviștii care în secolul al 19-lea au stabilit o gramatică și un dicționar, pornind de la niște texte pe care nimeni dintre evreii de rând sau chiar mai răsăriți nu le înțelegea. Cam cum ar fi textele lui Tit Liviu sau Seneca ori Horațiu pentru noi, românii sau spaniolii de azi!… „Autorii” limbii ivrit, al căror nume este bine cunoscut, nu au avut ca bază nimic din ce se numește, la alții, limba vorbită la nivelul popular! Nici măcar de un nivel academic nu poate fi vorba! Ci acei autori au stabilit ei gramatica și vocabularul limbii ivrit, firește, de fiecare dată având un argument ca temei, dar nu există nicio siguranță că acel argument este cel mai valabil!… De aici, caracterul artificial al întreprinderii… Au păstrat unele reguli din ebraică, potrivit gustului lor personal, pe altele le-au eliminat, ca să nu fie ivritul o limbă prea grea!… Cine își poate lua răspunderea pentru aceste „simplificări”?!

Fără să verific, enunț: evreii au dat lumii mari lingviști! Și întreb: cât de mari lingviști au fost cei care au inventat sita prin care au trecut limba ebraică veche pentru a decanta din ea ivritul modern, actual? Adică afirm că nu s-a apelat la mințile celor mai mari lingviști evrei! Probabil pentru că aceștia, precum Al. Graur, nu ar fi susținut proiectul sionist!

Era într-o poziție mult mai naturală limba idiș pentru a deveni limbă națională și de stat, după părerea multora! E mare păcat că idișul a dispărut sau e pe cale să dispară! Moare o literatură valabilă, pe care mâine n-o mai poate nimeni citi! Dar ce este mult mai grav și ireparabil, mor vorbitorii acelei limbi! Idișul încetează de a mai fi limbă maternă!…

Și, îmi vine să adaug, odată cu idișul dispare și vestitul umor evreiesc!… Pariez că în ivrit sunt puține bancuri, calambururi, jocuri de cuvinte spirituale, inventive… Asupra acestui efect mi-a atras atenția o discuție la TV cu Micea Crișan, umoristul care a avut așa de mare succes în România! Adică în limba lui maternă: româna. Mircea Crișan se plângea că în Israel nu a avut succes… Nici cu bancurile în limba română, nici cu bancurile în ivrit…

Nu mă mir deloc! Evreii mai vorbesc românește, dar nu „ca lumea”, ca pe vremea când trăiau în interiorul limbii române. Cunosc evrei care continuă să fie excelenți vorbitori de limbă română! Dar nu ei sunt majoritatea… Or, ca să prizezi un calambur, un joc de cuvinte, trebuie să-ți fie familiare toate articulațiile și subtilitățile unei limbi.

Principala deosebire dintre o limbă naturală și ivritul este accea că graiul omenesc face parte din tradiția culturală, din folclorul acelui popor, între limbă și creația literară populară fiind greu să faci o separație! Există un întreg capitol comun: al expresiilor și zicătorilor, inclusiv al proverbelor, care sunt deopotrivă domeniu al limbii și al creației populare. Când cineva a spus prima oară despre Cutărică că „a luat-o la sănătoasa”, el a fost înțeles numai de cei care cunoșteau proverbul cu fuga, cât e de rușinoasă, dar și de sănătoasă!… Iar când spui despre X că se crede un Făt Frumos înțelesul se deduce din familiaritatea cu basmele copilăriei! Starea naturală de funcționare a unei limbi este ca parte a unei tradiții culturale populare orale multi-seculare! Limba este un capitol al folclorului și poate fi studiată și din această pespectivă. Ea funcționează ca atare, în interiorul culturii populare, este o creație sui generis a întregului popor!

Evident, despre ivrit nu se poate vorbi în acești termeni!…

În plus, în toate limbile textele scrise sunt departe de a cuprinde întreaga bogăție a unei limbi, a limbii vorbite în primul rând! Textele în ebraica veche de care s-au folosit „autorii ivritului” erau fatal lacunare față de limba ebraică vorbită, mult mai bogată, mai nuanțată. Iar cărțile despre limba ebraică dau socoteală numai de limba din textele păstrate. Bunăoară limba română, ca orice limbă europeană modernă, este o limbă bine cercetată, bine consemnată în gramatici și dicționare, dar aceste studii de specialitate sunt departe de a fi înregistrat în întregimea ei limba vorbită!

Mă încumet să mă întreb dacă nu cumva limba ivrit, atât de săracă în comparație cu orice limbă naturală, impusă ca limbă maternă în Israel, nu deformează percepția naturală, firească, a realității pentru cei care se nasc „întru” limba ivrit. O deformează prin simplificare, prin omisiunea unor aspecte privind atât lumea exterioară cât și, mai ales, lumea interioară! Mă întreb adică dacă nu cumva ca limbă maternă ivritul devine sursa, cauza unui handicap psihic, sufletesc…

Majoritatea evreilor români din Israel continuă să folosească limba română. Chiar și cei care au plecat supărați pe români! Dar supărat pe limba română cred că nu este niciun evreu! Cei mai mulți s-au făcut oameni, oameni inteligenți, prin exercițiul limbii române… Omul este om nu prin naștere, ci prin deprinderea unei limbi, prin mediul în care se dezvoltă!… Dacă pruncul nu are cine să-l învețe să vorbească în primii doi ani de existență, nu mai ajunge om niciodată!

La fel și ceilalți evrei din Israel, veniți din alte spații lingvistice, folosesc mai departe limba care, pentru foarte mulți, a fost limba maternă: rusă, germană, polonă, maghiară etc. Desigur, este vorba de obișnuință, dar mai este vorba și de dificultatea de a găsi în ivrit posibilitatea de a exprima la fel de bine o sumedenie de „trăiri”, de procese sufletești, cărora orice limbă „naturală” le poate da expresie lingvistică fără nicio dificultate. Evreii români din Israel vorbesc mai departe limba română din nevoia de a-și trăi plenar condiția umană. Ei se simt în largul lor, sunt „întregi” ca oameni vorbind românește! Românește sau rusește ori nemțește etc.

Instinctiv, în contactul cu o limbă artificială, ei rămân practicanți ai limbii în care s-au împlinit ca oameni!

Dar cu evreii tineri, care trăiesc numai în interiorul limbii ivrit, ce se întâmplă?
Este o întrebare delicată, la care nu pot da un răspuns bazat numai pe presupuneri! Nu obișnuiesc „să dau cu presupusul”! Mă întreb cât de mulți sunt evreii din Israel care nu cunosc decât limba națională a Israelului! Ivritul!

Cu mari cheltuieli Israelul încurajează literatura în ivrit, dar scriitorii, oricât ar fi de atașați ideilor sioniste, se grăbesc să-și traducă cărțile sau le scriu direct în engleză…

Am considerat că o carte de-a mea, tradusă în ivrit, ar putea interesa în Israel! Am întrebat pe la cunoscuți cum să procedez. Am primit de la mai mulți același răspuns: nu prea există interes în Israel pentru literatura în ivrit. Mai degrabă evreii români vor fi interesați de cartea mea în varianta originală, în limba română… Se pare că nici prea multe edituri nu funcționează în Israel, cererea de carte fiind foarte mică!…

E greu să te atașezi de o limbă pe care părinții sau bunicii tăi nu au vorbit-o și nu este lucru sigur că o vor vorbi și nepoții tăi…”
………
Textul prof.Coja este lung și ca să înțelegem de ce, plecând de la acest text, dar mai ales de la concluzia prof.Coja, că experimentul ivrit este mort și extrapolândul la experimentul (apariției) statului Israel punctez câteva repere:
– limba maternă pune pe mintea fiecăruia o anumită amprentă, specifică, componentă de bază a ceea ce se numește mentalitate sau forma mentis. Limba maternă este limba în care devenim oameni!
-voiau să pornească de sus în jos, ca și în cazul limbii ivrit! Să ia niște măsuri care să însămânțeze în publicul israelian cheful de a face…un stat dar nu bazat pe modul de viață evreiesc, al evreilor risipiți prin toată lumea
-cele mai mari minți evreiești, precum Al. Graur, nu ar fi susținut proiectul sionist!
Evreilor veniți din 105 țări cărora li s-a creat o limbă, ivritul o mitologie, li s-a ridicat la rangul de adevăr suprem interpretarea restrânsă, segregaționistă, rasistă a Vechiului Testament în care îndemnuri precum să nu te răzbuni, să-ți iubești aproapele (Levitic) au fost complet ignorate a.i Israelul este astăzi, după cum au declarat oficialii Africii de Sud, un stat sionist, rasist în care apartheidul este mai cumplit decât cel care a fost în Africa de Sud ce se bazează ca un parazit pe Holocaust. Lăsând la o parte colaborarea pe care evreii sioniști au avut-o cu Al Treilea Reich în eliminarea conaționalilor lor ori a evreilor bolșevici în eliminarea ”dușmanilor poporului” vedem cum tot acest experiment, bazat pe argumente emoționale, fals istorice (întoarcerea evreilor în Țara Făgăduinței), asuprirea permanentă a lor de creștini, musulmani apoi de arderea lor în Al Doilea Război Mondial motiv ca ”statele vinovate” să plătească de zeci e ani despăgubiri, compensații . Astăzi realitatea crudă ne prezintă adevărata față a Israelului . Astăzi acesta se comportă exact ca Germania nazistă încercând să aplice ”soluția finală” palestinienilor sub privirele
îngăduitoare ale Occidentului colectiv, ale ”tutorilor” ce au devenit ei păpuși în mâinile sioniștilor. Asta în contrast cu lumea cinematografică ( hollywoodiană) ce ne bombardează cu imaginea evreilor ca victime, ca oameni buni și sufletiști începând de la Ben Hur, Exodus și terminând cu Son of Saul în care simpla prezență a unui evreu prigonit ori proiectarea imaginii lăgărului de concentrare nazist decretează filmul drept capodoperă a cinematografiei ori film de artă. Ce fac sioniștii ”buni” în Gaza a fost anticipat de Hollywood în filmul Fury cu Brad Pitt, o frenezie a falsului impuls patriotic primar indus prin filmele americane pentru a justifica crimele comise împotriva civililor începând din 1991 încoace. În Gaza vedem varianta sionistă cu Netanyahu îl rolul lui Brad Pitt cu mențiunea că nu vorbim de o ficțiune, de un film violent de doi bani, vorbim de o realitate crudă, de barbaria statului sionist ajuns în ultimul stadiu de dambla și care, culmea, se consideră democratic și avanpost al Occidentului în ”Barbaricum”.
Înfrângerea SUA și a Occidentului în ”revanșa Crimeei” nu va duce numai la sfârșitul imperialismului occidental promovat din 1500 încoace, devenit dominant din 1648, va duce și la sfârșitul experimentului Israel, experiment ce a avut la bază (și) experimentul ivrit.

P.S Hannah Arendt care a scris Procesul lui Eichmann are o afirmație deloc măgulitoare cu privire la colaboraționismul evreilor, în principal sioniști, cunoscuți ca Judenräte (care se ocupau de administrarea averilor evreilor trimiși în lagăre, inclusiv de trimiterea acestora în lagăre) că fără zelul lor administrativ numărul victimelor ar fi fost mult mai mic…. Acesta este și unul din motivele pentru care cartea a fost tradusă în Israel abia în al doilea deceniu al sec XXI.