Sanda Marin, cu numele real Cecilia Maria Zapan (n. Simionescu, n. decembrie 1900, Iași – d. 1961, București) este autoarea celebrei cărți de bucate românești.

Sanda Marin a venit pe lume într-o familie din elita intelectualității Iașului. Tatăl ei, cărturarul Ion Simionescu, a fost un reputat naturalist, paleontolog și geograf, devenit profesor universitar de foarte tânar, la nici 30 de ani. Cecilia s-a bucurat de cea mai aleasă educație. Stăpânea la perfecțiune germana, franceza și engleza, a studiat pianul la Paris și apoi în țară cu faimoasa Florica Musicescu, profesoara lui Dinu Lipatti și a lui Dan Grigore. A crescut într-o casă vizitată de spirite luminate ale vremii: cărturari, scriitori, muzicieni, actori, pictori. Căsătorită cu Mihai Zapan, doctor în chimie, Cecilia Maria și-a transformat căminul într-o oază de bucurie pentru prietenii pe care îi încânta exclusiv cu creații gastronomice proprii. Pe la începutul anilor ’30, nemulțumită de cărțile de bucate existente pe piață, Cecilia Maria Zapan s-a hotărat să demonstreze cu forțe proprii că și gătitul poate fi o artă. Nefiind prea sigură de succesul cărții, și-a ales un pseudonim care urma să devină un termen de primă referință pentru gurmanzi: Sanda Marin. Este de menționat că tatăl său, profesorul Ion Simionescu, era directorul Editurii „Cartea Românescă”, din București, unde a fost publicată Cartea de bucate. Nu a avut urmași direcți. Este înmormântată la Cimitirul-ortodox Bellu.Cartea de bucate a Sandei Marin a apărut în 1936 în editura Cartea Românească, cu motto:

„Când mâncarea e gustoasă

Fericirea stă la masă.”

…cu prefață de Păstorel Teodoreanu:

„Cartea Românească este prima casă de editură care și-a permis luxul de a mă prezenta publicului românesc. Menținându-se, în ce mă privește, pe aceeași linie paradoxală, vechea și vrednica instituție crede că a sosit momentul să inversăm rolurile, făcându-mi deosebita onoare de a mă solicita să o prezint eu pe ea, semnând cuvântul, să număr pârjoalele și să-i bârfesc cumva cartofii… Când o mare editură, cum e Cartea Românească, se hotărăște să scoată la iveală o carte de bucate înseamnă: primo, că a descoperit o lucrare bună și secundo, că și-a înțeles deplin rostul ei pe lume, fiindcă o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suișul spre civilizație! Civilizația fără cultură, ca și cultura fără civilizație, pot viețui , dar una fără alta nu înseamnă nimic… Nici Americanul care își plimbă vasta ignoranță în jurul pământului în șapte zile, cinci ore și nouăsprezece secunde, pe cel mai nou biplan, cu unsprezece motoare, calorifer, baie și ascensor, nici Asiaticul care, de mii de ani, își contemplă ombilicul în vermina lui milenară și, după ce mănâncă trei cămile și doi elefanți, se preface în… palmier, nu pot fi modele pentru o țară ca a noastră, care, de abia acum, își gospodărește viitorul. De asta și-a dat bine seama Cartea Românească, iar editarea acestui op e încă o dovadă! De la munte, la Dunăre și mare, România prezintă terenul cel mai variat în pitoresc și avuții, între altele și gastronomicește… Tot soiul de vite și orătănii, vânat, pește, fructe, cu ce ne-a miluit Creatorul acest blagoslovit pământ, unde expresii precum «untul și mierea curgeau pe uliți» nu fac altceva decât să simbolizeze o legendară stare de fapt?! Marea Neagră, cu scrumbiile (care sunt și de Dunăre, dar și de apă sărată…), cu guvizii, stavrizii, barbunii, calcanii, aterinele, midiile și crevetele ei, râurile și lacurile cu raci de toate dimensiunile, de la cel de Căldărușani, cât o caradașcă, până la cel de Brateș, Dorohoi sau Brașov, cât o langustină, cu păstrăvi, lostrițe, cegi, crapi, moruni, nisetri, păstrugi, carași, bibani, șalăi, știuci, lini, porcușori pitici și somni uriași; munții și văile împădurite, în care mișună vânatul cu păr și foiește cel cu pană; viile și livezile cu cele mai minunate varietăți de fructe, de la lămâia Balcicului, până la mura, smeura, căpșuna și fraga Carpatului; turmele și cirezile de pe tot curpinsul țării, fără să mai socotim grâul și păpușoiul în veșnică abundență, ar putea îndestula un continent întreg… Când ai de la zarzavat, până la crustaceu. Excelentă, de asemeni, mi s-a părut ideea de a complecta numeroasele rețete practice (se vede imediat că sunt verificate!) cu o colecție de menu-uri pe sezoane. Alegerea menu-ului e, pentru multe căsnicii, unul dintre cele mai penibile momente ale zilei, neîntrecut, poate, decât de acela al îngurgitării lui… – Ce mâncăm astăzi? în cartea doamnei Marin veți găsi zilnic răspunsul. El poate fi modificat, desigur, dar gospodina nu se mai găsește în fața neantului. Ce-ul și Cum-ul sunt rezolvate – și cu, dar și fără sos! îmi aduc aminte cum, odată, mulțumită ignoranței celor mai mulți în prepararea vânatului (y compris vânătorii…), am mâncat două zile în șir fazani, sub toate formele. Mă găseam la aperitiv, într-un mic oraș de provincie, cu un prieten la care eram găzduit. Un nou-venit se adresă unui vecin: – Bine că te-am găsit, Nicule! Jenică mi-a trimis șase fazani, dar bucătăreasa mea e proastă, iar nevasta cultă, așa că nu știe nici una cum să-i gătească… M-am gândit atunci să ți-i trimit ție! Cred că au și ajuns. Amicul Nicu îi mulțumi călduros, dar, îndată ce plecă noul venit, se adresă amicului meu: – Uite ce e, dragă Costică, nici la mine nu știe cineva să gătească fazanii! Nu vrei să îi iei tu? Prietenul meu îi pri, invitând la masă pe toți acei care, ca să întrebuințăm o expresie de la jocul de cărți, trecuseră mâna… Sunt convins că, având la îndemână volumul acesta, fazanii vor circula mai puțin și asta e bine! Doamna Sanda Marin, pe care nu am onoarea să o cunosc personal, este, desigur, o foarte bună gospodină. Nu mă îndoiesc că la domnia-sa acasă se mănâncă bine. Asta e, fără îndoială, meritoriu! Sunt sigur că, mulțumită domniei-sale, se va mânca bine, în orice caz mai bine decât înainte, în foarte multe case. și asta e și mai meritoriu! Pentru aceasta, o rog frumos să primească cele mai călduroase felicitări din partea mea, dar să-mi îngăduie ca, înainte de-a încheia aceste rânduri de prisos (cartea nu are nevoie de recomandare), să-i fac o confidență: urmez, de ceva vreme, un regim alimentar sever, pe care mă, silesc (după puteri) să-l calc cât mai rar. Din cauza domniei-sale, astăzi îl voi călca din nou și nu-mi pare rău… E ora dejunului. De abia am terminat lectura sau, mai bine zis, inspecția imaginară, însă amănunțită, a strălucitei sale bucătării! Cu aburii de friptură în narine și cu nu știu ce ispită de fruct oprit în cerul gurii, nu-i pot ascunde că mă duc direct la restaurant, unde voi comanda tot ce n-am voie să mănânc, începând, până una alta, chiar cu câțiva raci (strict oprit!), ca să-i fac în ciudă medicului. Ba, ceva mai mult, nu mă voi sfii să arozez crustaceul cu un pahar de vin (alb, firește…), nu însă înainte de a-l închina pentru succesul operei și lauda autoarei!”

Aceasta conținea nu mai puțin de 10.000 de rețete culinare cunoscute în bucătăria românească, autohtone și împrumutate sau inspirate din alte tradiții gastronomice. Cartea a reapărut după cel de-al Doilea Război Mondial într-o ediție prescurtată, adaptată la ideologia și la lipsurile alimentare din timpul comunismului, a apărut mai apoi în mai multe ediții. Din motive ideologice au fost înlăturate „rețetele socotite prea opulente, prea cosmopolite sau și una și alta”, de exemplu, salata de icre negre, galantina de curcan, Chateaubriand, Bouillabaisse, supa de cești (consommé), sufleul surpriză, cozonacii moldovenești (cu 100 de ouă pentru 5 kilograme de făină)? Ulterior a fost tradusă în limbi străine – în engleză, germană etc. Ediția americană „Traditional Rumanian Cooking” din 1996 conține 1296 rețete. După căderea comunismului a continuat apariția unor noi ediții.