Să stăm strâmb și să judecăm drept!

Viaţa juridică românească din ultimii ani a fost din ce în ce mai bulversată prin achiesarea ideilor că judecătorii care funcţionează în unele instanţe judecătoreşti naţionale a avea „statut de agenţi acoperiţi”.

Această expresie este din ce în ce mai uzitată şi este atribuită inclusiv magistratului-judecător, ca o consecinţă de multe ori logică, a modului total ilegal şi deci inechitabil în care este judecat un anumit proces judiciar.

Cum este definită noţiunea de agent acoperit ?

1.Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 138/15.10.2014 (M.Of. nr. 753/16.10.2014) privind statutul judecătorilor şi procurorilor nu defineşte această noţiune, deşi prevede şi sarcina judecătorilor, obligaţia de a face o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică (art.6 alin.1), dar şi interdicţia ca pe timpul executării profesiei să fie lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii (art.7, alin.1). În acest ultim caz, judecătorul va trebui să dea o declaraţie pe propria răspundere potrivit legii penale, că nu are vreuna din calităţile menţionate mai sus (art.7 alin.2).

Încălcarea acestei interdicţii se sancţionează cu eliberarea din funcţia de judecător (art.7 alin.4) şi atrage şi răspunderea penală pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzute de art. 330 din Codul penal.

2.Legea nr. 51/1991 republicată (M.Of. nr. 190/18.03.2014) privind securitatea naţională a României, nu defineşte noţiunea de agent acoperit, dar nici noţiunile de colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, de lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator ori colaborator al serviciilor de informaţii.

3.OUG nr. 24/2008 (M.Of. nr. 182/10.03.2008) privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii defineşte noţiunile de lucrător de securitate (orice persoană care a avut calitate de ofiţer sau subofiţer al securităţii sau miliţiei, cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989), de colaborator al securităţii (persoană care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrători ai securităţii, prin care se denunţau activităţile potrivnice regimului comunist) şi de asimilaţi ai colaboratorilor (persoane cu competenţe decizionale, juridice ori politice, şi care au luat decizii la nivel central ori local cu privire la activităţile securităţii etc.).

Prin urmare, nici acest act normativ nu defineşte în vreun fel noţiunea de agent acoperit sau lucrător acoperit al fostei securităţii sau al serviciilor de informaţii.

4. Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea serviciului de informaţii externe nu defineşte cele două noţiuni, însă face vorbire în cuprinsul său de dreptul SIE de a folosi persoane juridice sub acoperire, înfinţate în condiţiile legii, pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională a României (art.10), de faptul că personalul SIE îşi desfăşoară activităţile deschis sau acoperit, dar şi că SIE asigură protecţia personalului care lucrând acoperit, a fost deconspirat în împrejurări care exclud culpa lor (art.18).

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române (2009) prin acoperit se înţelege atunci când este vorba de o persoană (agent) tănuit, ascuns, camuflat, mascat, protejat.

Ca atare, există două categorii de agenţi (lucrători) acoperiţi:

1. Personalul unei structuri de informaţii a statului care îşi desfăşoară activitatea specifică, fără a i se cunoaşte identitatea reală şi funcţia deţinută în cadrul acestei structuri,
2. Persoana care nu face parte din structurile de securitate ale statului (nu este încadrată pe o funcţie), dar care desfăşoară activităţi de genul celor pe care le desfăşoară personalul acestor structuri şi pe care le pune la dispoziţia acestora din urmă. În acest caz, de regulă este cunoscută identitatea reală a agentului, care este încadrat într-o funcţie în cadrul altor instituţii ale statului ori instituţii private, şi în exercitarea cărora culege date şi informaţii ce prezintă interes pentru serviciile de informaţii.

Trebuie să înţelegem că este agent acoperit acea persoană care oferă informaţii specifice serviciilor de informaţii ale statului şi a altor activităţi publice care nu au statut de servicii de informaţii interne sau externe.

Un judecător care este agent (lucrător) acoperit se încadrează în cea de-a doua categorie şi acesta poate obţine ori culege informaţii ce prezintă interes pentru serviciile de informaţii în exercitarea atribuţiilor funcţiei sale, din cadrul sistemului judiciar ori din afara acestuia şi pe care le pune la dispoziţie serviciilor de informaţii, în forme specifice de colaborare.

O astfel de ipoteză afectează independenţa şi imparţialitatea judecătorului şi soluţionarea cauzelor (în special penale) deoarece el va înclina balanţa în favoarea acuzării şi va defavoriza apărarea.

Această concluzie se bazează pe faptul că organele de urmărire penală pentru desfăşurarea urmăririi penale colaborează cu serviciile de informaţii (de regulă SRI). În multe situaţii aceste servicii sesizează organele de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări privind săvârşirea unor infracţiuni de care a luat cunoştinţă în exercitarea competenţelor pe care legea le prevede, constituind unul din modurile de sesizare prevăzute în Codul de procedură penală.

Judecătorul care colaborează cu aceste structuri de informaţii, nu mai poate fi obiectiv, imparţial şi nu mai poate stabili adevărul judiciar în cauza care i-a fost repartizată.

Un astfel de judecător încalcă prevederile art.2 alin.3, din Legea nr. 303/2004 (judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali) art.4 din aceiaşi Lege (judecătorii trebuie să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, egalitatea în faţa legii şi un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare).

Aceste obligaţii sunt reluate şi în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi toate sunt nesocotite de către judecătorul-agent acoperit care va avea o înclinaţie permanentă de a judeca procesul într-o manieră favorabilă acuzării.

Pe lângă cele două sancţiuni menţionate (încetarea funcţiei şi răspunderea penală pentru fals în declaraţii) judecătorul va trebui să răspundă din punct de vedere delictual pentru toate prejudiciile de imagine aduse instanţei la care era încadrat şi chiar persoanelor care au figurat ca părţi în procesele pe care le-a judecat.

Într-o astfel de ipoteză sunt încălcate atât prevederile constituţionale ale Codului de procedură penală şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.

Încălcarea acestor prevederi poate fi invocată în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, după parcurgerea căilor de atac interne, cât şi în faţa instanţelor interne cu prilejul solicitării angajării răspunderii judecătorului care este agent acoperit.

În ultima perioadă, modalitatea în care unii judecători (mai ales cei care previn din fostele cadre ale poliţiei, servicii de informaţii ori procuratură) a înţeles să judece cauze penale repartizate creează serioase îndoieli privind independenţa şi imparţialitatea lor şi convingerea că sunt colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Florentin SCALEȚCHI