Să stăm liniștiți! N-avem generali, n-avem armată, n-avem președinte!

Franța este o țară ce a suferit două traume majore: 1871 și 1940 când a capitulat rușinos în fața Germaniei (al doilea și al treilea Reich). Protestul veteranilor, rezerviștilor și militarilor francezi este unul cât se poate de întemeiat și vizează clasa politică în totalitatea ei. Deși, vizează pericolul musulman și islamizarea Franței el nu este unul xenofob, este un semnal de alarmă pentru o clasă politică surdă, oarbă, anchilozată în globalism și străină de Franța și problemele cu care se confruntă. Este evident că politicienii din ultimul sfert de secol ai celei de-a V a Republici franceze și președinții Chirac până la Macron sunt vinovați de actuala stare a Franței pe care o parte a armatei o vede ca pe un stat eșuat și cu un viitor islamic, culmea în țară ce a fost istoric protectoare catolicismului la Sf. Mormânt.
Acesta este prima parte a mesajului și cel mai vizibil, al doilea mesaj vizează serviciile secrete civile (conduse de politicieni) vinovate, în viziunea militarilor, de eșecul prevenirii terorismului intern al francezilor islamiști, al treilea mesaj vizează și intelectualitatea franceză, în special cea de stânga, ce s-a complăcut în a tolera o clasă politică profund coruptă și imorală iar stânga total mioapă la radicalizarea islamului francez.
Avertismentele militarilor demonstrează eșecul politicii președintelui de laborator, Macron, în lupta cu separatismul musulman și încercarea acestuia de a-i determina să adere la valorile Franței tradiționale, dar tocmai acest lucru îi reproșează militarii: Franța tradițională, laică tinde să-și piardă identitatea.
P.S Franța reprezintă prin tradiție modelul statului național, democratic,laic, prezidențial-republican, iar „eșuarea” acestuia, urmare a degenerării politicienilor, reprezintă un avertisment nu numai pentru alte state, dar și pentru UE. Coloana vertebrală politică și economică a UE este tocmai axa Berlin-Paris.
P.S.S Se înțelege că frământările din Franța nu au ecou în România unde armata a devenit, ca instituție, neglijabilă și unde serviciile cu sprijinul jandarmilor prin intermediul politicienilor de eprubetă au alte preocupări: delapidare bugetului statului. Garantul statului, Președintele, este din 1990 încoace măreț, sublim, dar lipsește cu desăvârșire când este nevoie de el.