18 Apr 2013
Sa nu uiti, Zahario…
Zaharia Stancu, profitor al diferitelor regimuri
Aciduzzul | 4 decembrie, 2012 | 0 comentarii | 169 vizualizari |
(3 voturi )
In ”Zile de lagar”, Zaharia Stancu acest profitor al diferitelor regimuri (culminand cu parvenirea totala din perioada comunista), care nu a luptat pe front nici macar o zi, isi permite, tocmai pentru a scuipa laturile de pe trecutul sau duplicitar si a se ”curata” de mizeria burgheza in fata comunistilor, sa-l descrie pe martirul poet Radu Gyr astfel: ”…palton maro cu blana la gat, caciula mare, capul infundat in ea, nu-i vad decat ochelarii si partea de jos a obrazului. I-a crescut mult barba… Daca nu s-ar barbieri… ar capata curand de tot o prea frumoasa barba rosie de rabin. Totdeauna a umblat Radu Gyr, de 20 de ani de cand il cunosc, cu capul in jos, ca un porc care cauta prin gunoaie ceva de ros…” Cine-l ura cu orbire viscerala pe Radu Gyr ? Iata caracterul Zaharia Stancu, dezbracat de haina scriitoriceasca.
Prin jurnalul sau din lagarul de la Targu Jiu (unde a stat 3 luni in 1942), intitulat ”Zile de lagar”, publicat in 1945, Zaharia Stancu se inhama cu toata priceperea si forta la urnirea jugului comunist. Scriitorul profita de confuzia care l-a aruncat in lagar (e trimis acolo fiindca e confundat cu altcineva), simte pulsul vremii si isi rescrie biografia.
De un oportunism feroce, scriitorul si jurnalistul Zaharia Stancu, ingenuncheaza cu smerenie in fata ”icoanei” lui Stalin si lustruieste cu sarg cizma armatei rosii, ”eliberatoare”. De altfel, el mai slujise in trecut cauza Moscovei, prin anii 30 frecventand ambasada sovietica. in ziarul sau, Lumea Romineasca, a angajat multi redactori comunisti, iar Ion Gh. Maurer facea parte chiar din consiliul de administratie, ziarul fiind finantat in parte din fonduri Komintern.
Prin 1940 linia ziarului a devenit anti-U.R.S.S, fireste, cand conjunctura politica europeana s-a schimbat si Zaharia Stancu a jucat cartea patriotismului, criticand atacul bolsevic asupra Finlandei.
Dupa 1944 a devenit unul din intelectualii si gazetarii colaborationisti, alaturandu-se ocupatiei sovietice si regimului comunist. Serviciul de cadre al P.C.R a descoperit dosarul sau in arhive si adevaratele sale activitati si fidelitati.
La 22 martie 1950, Secretariatul Comitetului central a hotarat sa-l excluda din partid pe motiv ca in tinerete colaborase cu Siguranta ca informator si pentru articolele despre Razboiul de Iarna din Finlanda. Gheorghiu-Dej era de parere ca “trebuie avut grija sa nu-l indepartam, sa nu-l aruncam in bratele dusmanului. Trebuie stat de vorba cu acei care au inceput sa scrie bine.” Nu i se ridica dreptul la scris, Z.S. continuand si perfectionandu-si arta pupincurismului.
Peste 10 ani, Zaharia Stancu era reprimit in randurile P.C.R. ! in “autocritica” facuta, Z.C. recunoaste : “in 1928, in timp ce se afla la Turnu Magurele si era fara serviciu, a fost recomandat de niste cunoscuti prefectului, iar acesta i-a asigurat o sinecura, trecandu-l pe statul de salarii al Sigurantei, pe un post vacant de agent acoperit.
Salariul era de 2-3000 lei…Peste ani, la inapoierea la Bucuresti dintr-o calatorie facuta la Cernauti, s-a intalnit pe strada cu agentul Secareanu…Acesta i-a propus sa devina informatorul Sigurantei, in schimbul unui salariu. Zaharia Stancu a refuzat, dar la insistentele comisarului a acceptat sa dea o nota “cu aspecte din cafenea”. (Ioan Scurtu)
Cea mai cunoscuta opera a scriitorului Zaharia Stancu este romanul “Descult”, publicat in 1948, un adevarat best-seller al acelor timpuri, care devenise studiu obligatoriu in programa scolara. Pentru cititorul de azi insa romanul nu mai prezinta interes, decat prin ideea ca a cunoscut candva un moment de glorie.
Este ca o veche rochie de mireasa mancata de molii. Ideea scrierii romanului se datoreaza unui accident gazetaresc: negasind repede un subiect pentru articolul sau saptamanal din Contemporanul¸ scriitorul s-a hotarat sa povesteasca in cateva pagini, ca sa salveze situatia, o intamplare din copilarie. inzestrat cu sensibilitate si spirit de observatie, dar neavand o educatie intelectuala facuta la timp (la 26 de ani isi incheie studiile liceale, la 31 isi ia licenta in litere si filosofie), Zaharia Stancu s-a avantat in perioada dinaintea razboiului in vartejul publicisticii, acolo unde precaritatea pregatirii sale devenea insesizabila.
Din aceste motive Z.S. nu reuseste decat subordonarea intregii carti scopurilor propagandei bolsevice. Cu o insistenta agasanta, de secretar cu propaganda, scriitorul se straduieste sa demonstreze ca taranii traiau intr-o saracie crunta, din cauza “acriturilor” din sat (adica a functionarilor publici si a bogatasilor) si ca nu exista nici o sansa sa “dea inainte” in conditiile capitalismului. Peste perceptia autentica a copilului Darie se rastoarna – ca o galeata cu laturi – un mod grotesc de reprezentare a lumii, insusit de autor din documentele P.C.U.S. si P.M.R.
Ramane celebru – in sensul negativ al cuvantului – episodul din roman cu “boierul” care, in timpul culesului viei, le pune botnite culegatorilor, ca sa nu poata manca nici un bob de strugure. Asemenea fapte nu s-au intamplat in Romania, iar ca fictiune romanesca sufera de prost-gust. Dar ea a ramas in amintirea multor generatii educate in regimul comunist.
Succesul romanului Descult, succes sustinut in scop propagandistic de aparatul comunist, a fost imens. Studiat in scoala, tradus in zeci de limbi, coplesit de premii, scriitorul incepe sa creada el insusi ca este un clasic in viata si ca opera lui a cucerit planeta.
De pe aceasta pozitie, primeste cu dezinvoltura cele mai mari onoruri din partea regimului comunist. in 1955 devine membru al Academiei RPR, in 1958 este rechemat in functia de director al Teatrului National, in 1960 este ales (si in 1964 reales) deputat in Marea Adunare Nationala, in 1966 devine (si ramane pana la sfarsitul vietii) presedinte al Uniunii Scriitorilor, in 1969 isi adauga titlul de membru supleant al CC al PCR, iar in 1971 pe acela de Erou al Muncii Socialiste!
„Ai vrea sa traiesti mereu la Moscova, sa treci mereu pe langa zidurile rosii-ruginii ale Kremlinului, vechi parca de cand lumea, sa-ti arunci privirile la sutele de ferestre luminate, intrebandu-te: dincolo de care din ele, la acea ora de noapte, cand intunericul atarna ca un ciorchine urias deasupra orasului, lucreaza tovarasul Iosif Vissarionovici Stalin?” scria Zaharia Stancu in 1951, cel care-l descria atat de josnic pe Radu Gyr… Cu un astfel de caracter, Zaharia Stancu a dus o viata de boier rosu, bucurandu-se toata viata de privilegii la care martirul Gyr nici nu a visat vreodata.
Cand poetul isi tara oasele-i bolnave prin inchisorile comuniste si versurile-i plangeau cu lacrimi de sange, Zaharia Stancu ii lega mai strans botnita. Sa nu poata gusta nici un bob de libertate. Cine era boierul si cine era Darie atunci ?
Sa nu uiti, Zahario…
Sursa: Istoria Incomoda
Ion Coja, în timp ce istoria se va uita la tine și te va judeca ca fiind o anomalie, romanele lui Stancu vor sta la loc de cinste și peste o sută de ani de acum încolo. Cam asta ar fi diferența între un hater de esență dură și un om care a așezat pe hârtie cuvinte într-o manieră magistrală.
Dacă pentru un bărbat este absolut dezonorant să facă publice numele amantelor din trecut sau de dată recentă,același lucru e valabil și pentru o femeie!Mă întreb:cum a putut Maria Banuș să scrie despre relația ei nelegitimă cu Z,Stancu, pe care zice că l-a iubit cu patimă, despre faptul că și-a dorit un copil cu acesta,că,știindu-l bolnav,îi telefona soției acestuia,interesându-se de sănătatea lui…Ce ordinară situație,să te împrietenești cu soția fostului tău amant!Și ce părere trebuie să ne facem noi despre o femeie-oricare ar fi ea-care a iubit un bărbat a cărui mitocănie era cunoscută și recunoscută?!
Mitocănia lui Saharia Stancu?! Aud prima oară de așa ceva. Maria Banuș este suspectă de lucururi încă mai urîte!
Dezgustator romnul lui ZS ”Descult”.
dezgustator esti tu cu toata familia ta de cretini
mai prostovanilor habar nu aveti de istorie sau literatura,tot ii dati inainte cu Sa nu uiti Darie dar opera lui Stancu este mult mai vasta ,a fost un scriitor de real talent care a trait niste vremuri cumplite si indiferent de jignirile aduse el va ramane in galeria scriitorilor de frunte ai Romaniei ,poate ca a inaltat osanale lui Stalin dar nu este singurul ,a fost un om care a dorit sa supravietuiasca dar voi sunteti niste nulitati
AMERICA=RUSIA
http://jossecuristii.blogspot.ro/2013/04/america-killed-all-world-with-terrorism.html
oportunisti au fost si vor fi mereu mai ales in Romania.
Uitati-va la lucratorii din tvr care la „revolutie” au aparut sa linga ce-au scuipat. O gramada de mancatori din haznale au iesit ca paduchii in frnte sa se planga cu lacrimi de crocodil ce suferinte au indurat. Un nume mi se pare deosebit de sugestiv: marele savant Ion Manzatu care pe timpul lui Ceausescu dadea limbi in toate sensurile si directiile ca dupa sa se planga prin ce chinuri a trecut.
Las deschisa lista acestor impostori.
Ce am remarcat, referitor la „Descult”, romanul stancului, este atmosfera generala din mediul social, fiCctiv, bineinteles, (adica pastrind conventia ca oricine citeste un roman, o poezie, priveste un tablou, asculta muzica, nu are de a face cu lumea „asa-cum-este-ea”, „reala”, cum se zice, ci cu o lume, evident, construita cu metode – unele invatate, altele inventate – si instrumente specifice construirii intru fictiune; grecii numeau ‘poesis’ aceste set de metode si scule de constructie, creatie… Stranvinsky a scris, destul de recent, „Poetica muzicala”, spre exemplu…)
Deci…ca sa reiau: lumea stancului e, cel putin asa am vazut-o eu, o lume gata mereu sa faca orice pentru a supravietui; oamenii aceia – fictivi, personaje, nu persoane! – par gata mereu sa schimbe relatii, sa uite repede si sa treaca mai departe… e o lume a efemerului, a imediatului improvizat, nu una, cum ar zice Blaga: a eternitatii, a perenitatii, a stabilitatii arhetipale. Arhetipurile la lucru, in „Descult”, sint din categoria fluturilor. Se stie, fluturii nu traiesc mult, cei de noapte sint atrasi de lumina si mor in zori, sa zicem. Dar tot fluturi sint si ceva fiinte care seamana cu niste viermi, dar nu sint viermi… rod frunze…ies din oua, parca si le este foame, ca oricarei fiinte abia mijite-n viata. Si unele personaje stanciene mi-au facut impresia ca ar fi acesti pofticiosi ce vor deveni, daca vor deveni, fluturi, dar seamana cu viermii, desi nu sint viermi. Miscarile lor, continua zvircolire, superficialitatea, dar asta sub impulsul unei pofte teribile de a trai, ori, mai degraba, de a supravietui, par sa marcheze, fara echivoc, fiinta lor, existenta lor sociala (reamintesc: fictiva…).
Cind Stancu Zaharia se apara, in fata acuzatiei unui locuitor de pe meleagurile acelea (din lumea ‘reala’, adica din actuala geo-toponemie, daca mi-este iertat termenul), ca nu au existat botnite puse la gura celor ce munceau la vie, prin a spune ca e vorba de literatura, de fictiune, Stancu nu spune o minciuna. Sigur ca ‘argumentul’ lui Stancu are ceva subtilitate, iar revolta acelui localnic, vorbind un gind care apara un grup – oamenii de acolo, co-satenii, lui sau ai ei, in fine…- pare una naiva, implicind o confuzie intre lumea actuala, de fapt, in fapt, si lumea romanului, care lume a romanului este… vai!… fictiva, se construieste in ‘virtual’, imaginar, si nu in ‘actual’, in fapt. Este o lume para-lela cu lumea actuala (fie trecuta, fie prezenta, fie viitoare, aceasta actualitate, adica aceasta istorie vie a vietii) si o dubleaza pe cea actuala, ‘reala’. Aceasta subtilitate scapa, de obicei, cititorului, dar scapa si multor scriitori. De ce? Simplu: pentru ca putini sint aceia care citesc sau scriu din motivatii intra-estetico-artistico-literare. Oamenii uita ca scopul artei este delectarea (a nu se confunda cu scopul celui ce face arta, literatura, etc., caci e o eroare sa crezi ca lui Michelangelo i-a ‘placut’ sa picteze capela sixtina… e cam si ai zice ca e o mare placere sa ari cu plugul tras de boi, un pamint cam ostil, adica mai uscat si cam neroditor, sau ca e o mare placere sa pleci cu corabia cu pinze, intr-o calatorie peste ocean, vrei sa ajungi in India, dar pleci spre vest, cu credinta ca niste calcule implicind miscarea astrelor, mai ales a soarelui, sint corecte… si mai vine si cite o furtuna si in apa sint rechini si diaree sau vomitaturi… ce mai incolo si-ncoace!?: o placere!… deh, in fine…)
Si comparat cu satul -tot fictiv- din „Morometii”, vol. I, de Preda, „Descult” apare , (cel putin asa il vad eu) tocmai asa cum am zis. Ilie Moromete e alt om (tot fictiv), dar, vai!, ce a patit el: doi fii fug la Bucuresti cu oile familiei, pe care le vind si dau dracului pe tat-su si restul familiei, fiind, in prealabil, influentati -manipulati, cum s-ar zice- de o matusa, sau asa ceva, una care da cu gura, are gura rea, atit de rea ca un trecator prin Silistea a si poreclit-o de s-a dus buhu’, adica porecla a devenit nu numai nume, ci chiar renume: Guica. Iar tatal, Ilie, dupa ce vede ca ‘fonciirea’, ca banca, ca ‘preceptorul’ ca… banii nu-s, desi scontase pe ei, pe banii care ar fi venit de la afacerea ce ar fi facut-o, daca ar fi facut-o si s-ar fi tinut de cuvint cei doi fii plecati la un bucuresti fictiv, dar… vai! Vae victis! Ilie ramine traznit, sta si vede inaintea lui un hau, un gol si, dupa tot ce stie el si … si nu-si mai revine. Se duce la crisma unde nu mergea si se imbata si nu se mai arata la poiana lui Iocan, unde era frumos, linistit sibine sa mai schimbi vorbe cu satenii (fictivi, sa nu uitam!) si cu Cocosila, care, dupa parerea regelui, ar avea mintea la alte prostii, desi ocupatiunea manula e alta… Eh, cam asa: stancii viermuiesc amusina, n-au timp de relatii prea stabile, ba din contra, le schimba, ramin in unele ca sa mai faca si altele si par purtati de o pofta de viata nemasurata decit de frica mortii, a unei imediate si fatal neasteptate amenintari; n-au scrupule si, daca ar crede in ceva, n-ar face-o decit pentru ca asta i-ar ajuta sa mai cistige un blid de mincare, un pahar de apa sau o zdreanta pe ei – reamintesc nivelul imaginar, fictiv!. Prezii sint altfel: ei citesc ziarul, muncesc si au ceva liniste, iau pauza de masa, inchiriaza utilaje tehnice, se intilnesc la fierar, se viclenesc filozofic, se injura subtil sau pe ascuns (ceea ce e cam tot aia..), au probleme de familie intr-un sens mai complex si motivatii mai civilizate (nu uitati: tot fictiune, nu ‘realitate’!)
Si Marin Preda ar fi putut argumenta ca romanul e fictiune si chiar am urmarit un interviu pe ecranul tv, pe vremuri ce par azi … fictiv-legendar-mitologico-ireale, mai ales celor tineri!, cu scriitorul. Mi s-a parut ca vorbeste destul de greoi, ca este extrem de serios, si spunea si ceva despre stil sau maniera personala… Nu mai tin minte fiecare cuvint, dar… asta e, ce sa fac chiar acum?
Despre ce sa mai zic, in legatura cu articolul? Aha: despre duplicittatea politica a omului ‘real’ Z.S….
Va aduceti aminte? „Iubesc tradarea, dar urasc pe tradator”… a zis-o, parca, un roman, nu romin, roman, un militar. Iubea el tradarea, ca e bine sa fii informat, nu-i asa?, mai ales cind ai de a face cu chestii militare si politice, adica, in alt cuvint, cu puterea. „Cunoasterea e putere”. Asta a zis-o ala, Francis Bacon, parca, mult mai tirziu. Cartea preferata a lui Stalin Iosip Visarionovici, „conducatorul clasei muncitoare din intreaga lume” (citat la intimplare), era… „Principele”, de Niccolo Machiaveli, care scrisese pentru Francesco Sforza, daca nu ma-nsel…. Sforza, parca, (altii stiu mai bine, desigur), era… un condotier sau cam asa ceva… un militar, sef peste niste mercenari. Machiaveli a scris ca „scopul scuza [adica … justifica, ma gindesc eu], mijloacele”. Trebuie sa-i fi placut lui Stalin asa ceva.
Agarici n-a tras in aviatorul din armata dusmana, desi avea ocazia sa ucida, caci avionul advers era deja avariat si rominul s-a dovedit… cavaler, disturgind mijlocul de ucis al dusmanului, dar protejind viata celui aflat la, evidenta, ananghie. Nu cred ca Stalin ar fi facut la fel, ci, dimpotriva, ar fi ucis pilotul dusman chiar inainte de a ridica de la sol, cu aparat de zbor cu tot. Preventiv, nu? Pre-emptive strike… Suna familiar? Caci: „cine nu-i cu noi e […….}impotriva noastra” Dixit si basta!
Asta a propos de supravietuire, de acest instinct care este atit de conservator si care, in anume circumstante, justifica, parca ar justifica, pare sa justifice orice tradare, dar si folosirea si dispretuirea tradatorului de catre cel ce se foloseste de tradare. Dar, vai!, in adincul sufletului, imi pare si mi-e teama ca tradatorul, acest dispretuit de toti si toate, se dispretuieste pe sine si are o mila imensa de el insusi. Caci: chiar sa fi vrut el sa tradeze? Si daca a vrut, chiar sa fi fost un ticalos si atit? Dar daca n-a avut incotro decit pe calea tradarii?
Se spune de Radu Gyr… Sigur, toata admiratia pentru cei ce traiesc si, vai!, uneori chiar sufera si mor pentru credinta si ideile lor. Bruno arde pe rug, dar Galilei a abjurat, desi a adaugat, se zice:”E pur si mouve”, adica, cum iesea el de la judecata Inchizitiei, pe niste trepte largi, de marmura de Carrara (poate…), ar fi murmurat cuvintele celea, ca sa arate ca el crede altceva, ca el crede in astronomie si nu in ‘realitatea’, ‘adevarul’ impus de clerul vremii si timpului acela.
Nu vreau sa spun, neaparat, ca Stancu Zaharia era un Galilei. Eugen Barbu, un scriitor de exceptie: talent, cultura, plasticitate lingvistica… aproape tot ce vrei de la un scriitor… Ce capodopera, „Groapa”! Dar n-a fost si nu e demonizat ca securist, membru cu functii si asa mai departe, dupa decembrie ’89? Ba da. Si cu ce vehementa! Si repede, repede, tinerei care facusera coada la „Principele” si la”Caietele principelui”, s-au grabit sa dea cu pietre sau sa taca, din lasitate si oportunism, sa nu sufle o vorbulita despre coada la usa librariilor pentru cartile lui Barbu. Si?
Ma opresc aici… Timpul ma preseaza…
Multumesc pentru atentie.
Să nu uiți Darie foamea capitalistă antebelică și răscoala românilor flămânzi din 1907 și nici cei 11.000 de țărani asasinați de burghezie când au cerut drepturile lor pe pământ românesc. Să nu uiți Darie!
Si nici pe cei 6 – 8.000.000 de tzarani ucraineeni asasinati (majoritatea prin înfometare) în anii ’26 – ’38 de Marele Mäcelar (comunist) cäruia derbedeul Stancu îi ridica osanalele, conform mai sus.
Si nici pe cei ca. 1.000.000 de (români) … dispäruti din Basarabia, pe zecile de mii de prizonieri (tot români) de räsboi „pierduti” de comunisti pe traseu (pe drumuri siberiene), pe miile de tzaranii cäzuti în räsboiul declansat de asasinii rosii (de comunisti) împotriva lor când cu colectivizarea (în cursul „Procesulului” de Desfigurare Socialistä a Agriculturii) si pe zecile de mii asasinati prin puscärii în cursul aceluiasi „proces”.
Sä nu uiti, cäci iatä, Bestia Roshie pândeste si e din nou gata (si tot în numele „Räscoalei” dela 1907) sä-si reia activitatea.
Dumneata cunosti o alta istorie a acestei tari !
esti prost rau de tot……