„Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”
Karl Marx și Friedrich Engels, OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229
1. Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet acest text, acest citat. Autorul se pare că este Engels. Probabil că a ajuns și pe la Dumneavoastră.
Folclor pe Internet! Ar trebui studiat acest fenomen de specialiștii în folclor… Există niște structuri mentale profunde, arhaice, care de mii de ani orientează gesturile și comportamentul nostru. Succesul Internetului trebuie văzut și din această perspectivă. Cât privește citatul, mă face să regret încă o dată că la vârsta lecturilor definitive m-am ferit de autorii pe care eram obligați să-i citim. Marx și alții din gașca sa. Am greșit! Ca și cu limba rusă, pe care am confundat-o cu limba cotropitorului și m-am străduit să n-o învăț!… Mare greșeală! Adversarul trebuie cunoscut și studiat! Regret așadar că nu am cunoscut acest citat încă de prin anii ’60. Mi-ar fi fost de mare folos.
2. Haideți să dăm timpul înapoi și să vă imaginați că ați dat de acest text în acei ani minunați, minunați datorită vârstei…
Datorită vârstei și datorită unor oameni minunați care mai trăiau pe atunci… Dumnezeule, ce comentarii năzdrăvane s-ar fi putut face pe acest text, înzestrat cu autoritatea marelui clasic! Ce de „șopârle”!… Să mă gândesc un pic, la persoanele cu care m-aș fi grăbit să mă bucur de existența acestui text!… Îmi vine în minte chipul lui Petre Ceaușescu. O vreme am fost colegi la învățămîntul politic, la adunările de partid… A murit tînăr, în Germania, unde ceruse azil politic. Băiat subțire și plin de umor… Cred că aș fi dus citatul și la studenți, să-l comentăm la curs sau la seminar! Aș fi făcut caz de acest citat și la învățămîntul politic, la adunările de partid… Ce fericit ar fi fost Petre Țuțea să fi știut de acest text… Teribil ce rău îmi pare că n-am aflat decât acum de acest citat, ca și de telegramele criminale pe care le expedia Lenin către activiștii bolșevici și care sunt toate publicate în volumele de Opere de care erau sufocate toate bibliotecile publice! Rîdeam că nu le citește nimeni! Am fost un fraier… Trebuiau citite cu lupa. Aveam convingerea că cenzura curățase textele „clasicilor” de tot ce putea să fie interesant…
3. Și ce este interesant în acest citat de cinci-șase rânduri?
Totul! Totul este interesant și prețios, deosebit de prețios pentru noi, românii! Nu-mi pot imagina un elogiu mai consistent adus neamului românesc. Nu mă așteptam ca Engels, cu atât de puține tangențe la fenomnul românesc, să-l fi pătruns și să-l înțeleagă totuși atât de profund! Sunt aproape gelos pe Engels că a putut da românilor o definiție atât de exactă: Un popor de anti-revoluționari! De reacționari! Expressis verbis, contra-revoluționari! Bravo nouă, bravo și lui Frederic Engels ăsta!
4. Vorbiți serios?
Dacă nu mă înșel, acest text este datat 1848… Ar trebui mers la text, la volum. Oricum, în anii aceia și cu atât mai mult în 1848, era la mare modă spiritul revoluționar… Unde ne-a adus acest spirit, vedem astăzi! Sigur, am avut și noi un 1848 al nostru, cu pașoptiștii respectivi, care însă se vede că l-au dezamăgit pe teoreticianul „revoluției mondiale”! Ar fi interesant pentru istoricii noștri să caute răspuns la această întrebare: de ce „revoluția” de la București și Iași, ca și „contra-revoluția” românilor din Transilvania, l-a dezamăgit atât de tare pe marele profet al revoluției mondiale!… Până acum, istoricii noștri s-au întrecut în a găsi dovezi de prezență și manifestare la români a spiritului revoluționar care cuprinsese întreaga Europă. Uneori aceste dovezi au fost inventate sau exagerate măcar, ca să putem spune că am fost și noi în rândul lumii de atunci, la pașopt și mai apoi! Cred că este timpul să ne dumirim asupra eșecului, a impasului în care ne-a adus sistemul așa zis democratic pentru care s-a vărsat atâta sânge în 1789, în 1848, în 1917 și așa mai departe, inclusiv în 1989!… Două sute de ani de istorie obsedată de drepturile omului, de mirajul mincinos al egalității, al democrației… Paravan în spatele căruia complicii (sau patronii?!) lui Marx și Engels au instuituit pe planetă dictatura cea mai perfidă și mai totalitară din istorie! Cacealmaua cea mai mare din istorie!
În aceste condiții, când luăm aminte la rezultatul final, devine meritorie, demnă de laudă atitudinea celor care, din inteligență sau/și din instinct, s-au opus acestei direcții ori măcar au refuzat să țină pasul cu bezmeticeala, de esență teroristă, anarhistă, numită spirit revoluționar. Cum au reacționat românii la oferta marxistă? Cum s-a manifestat rezistența la revoluția mondială?, iată o perspectivă ignorată de istorici sau ascunsă cu grijă, ca un capitol de istorie rușinos, cu sentimentul că nu ne onorează această reținere, această mentalitate „reacționară”, retrogadă ca orice manifestare contra revoluției! Dimpotrivă! S-ar putea ca această rezistență a românilor la nebunia și dezbrăcinarea colectivă numită revoluție să se constituie în capitolul nostru de istorie cel mai glorios!
Acum, când este clar eșecul mondial al marxism-leninismului, declarația tovarășului Engels contează pentru mine ca un moment de iluminare: Noi, românii, nu suntem părtași la vinovăția, adeseori criminală, a celor care au dezlănțuit ori au populat haitele de câini hămesiți de frustrări și de ură ai „revoluției mondiale”! Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui așa zis spirit revoluționar, nu ne-am lăsat amăgiți de propaganda mincinoasă până la crimă dedicată „noii orânduiri” și, la nevoie, am pus mâna și pe par, parul contra-revoluției! Contra-revoluția la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă. Declarația lui Engels subliniază apăsat și răspicat o trăsătură de caracter a poporului român pe care noi, naționaliștii(!!!), nu am identificat-o corect și cu suficient curaj: spiritul conservator, „reacționar”, contra-revoluționar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic!… Ce veste minunată! Sper din toată inima că Engels știa ce vorbește și nu s-a înșelat nici cu o iotă! Oricum, are multă dreptate! Trebuie s-o recunoaștem cu fruntea sus și inima ușoară!
5. Cum ați caracteriza, în esență și în puține cuvinte, atitudinea prin care românii au atras „mânia și disprețul” lui Engels?
Naționalism românesc, echilibrat și bine cumpănit! Simț al măsurii, decență, eleganță chiar. Conștiința clară că nu tot ce zboară se mănâncă și că schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! Au pus interesele naționale mai presus de drepturile omului, ale individului pieritor. E drept, mi-ar fi mai ușor să identific acte și manifestări ale românilor ulterioare declarației lui Engels, prin care această declarație este confirmată cu strălucire, încât mă întreb de unde a avut Engels intuiția faptului că românii vor fi principalul (sic!) opozant al revoluției mondiale marxiste?! Căci, așa cum am mai spus-o pe acest site, cel puțin în Europa, românii au pus cele mai mari piedici internaționalismului proletar. Au fost deseori, inclusiv în interiorul lagărului socialist, nuca tare, buturuga mică din a cărei pricină s-a răsturnat carul triumfal al Cominternului la Budapesta, de pildă, în 1919!… Ne-a costat mult această virtute! Dar abia acum aflu că ni se trage de la Engels. Ce diagnostic precis a știut să ne pună! Sper că a greșit în privința remediului: dispariția noastră ca națiune! Engels e primul care a definit clar acest obiectiv al anti-românismului: „pierderea caracterului național. Dispariția!” Engels este un clasic al anti-românismului! Un vizionar! Un teoretician!… E o mare cinste pentru noi!
6. Ce putea să-l facă pe Engels să ne urască atât de tare?
Repet: trebuie văzut cu exactitate data când Engels face această declarație și contextul. Precum și alte referințe engelsiene la români, dacă există. Apelez la cititorii site-ului să lămurească ei această problemă: ce știa Engels despre români atunci când a dat verdictul aneantizării noastre?
Așa, la prima vedere, îmi vine să leg declarația lui Friedrich Engels de prima lovitură, efectiv mortală, dată de români marxism-leninismului în 1864, la Viena, când boierul moldav Racoviță îl răpune în luptă dreaptă pe cel care a fost cel mai apropiat tovarăș de idei cu Marx și Engels, marea speranță a socialismului științific, numitul Ferdinand Lassalle. Episod care n-ar trebui să lipsească din niciun manual de istorie a românilor, dar lipsește din toate. Ți l-am povestit de mai multe ori!… E probabil ca Engels să ne poarte pică de pe atunci!…
7. Nu văd niciun motiv să nu mai povestiți o dată acest episod într-adevăr premonitoriu. E foarte puțin cunoscut. L-ați povestit în romanul Vin americanii, cu mult haz, cu multă…
Exultare!… Acesta este cuvîntul! Exult de plăcere când povestesc isprava boierului Racoviță. Trăiesc intens o stare de exaltare! Abia aștept! Se poate?
8. Poftiți, vă rog!
Încep prin a-l pomeni pe Constantin Boceanu, de la el am aflat minunata poveste a boierului Racoviță. Boceanu, și el de stirpe veche boierească, din Mehedinți, un veritabil aristocrat, avusese la viața sa câteva dueluri, participase chiar și la ultimul duel, înainte ca prin lege duelul să fie interzis în România. Două vorbe și despre duelul ca instituție. Duelul a aparținut acelei lumi aristocratice retrograde și reacționare căreia i-a pus sau a încercat să-i pună capăt revoluția mondială profețită de Marx și Engels. O lume care punea onoarea mai presus de orice. În acea lume, orice persoană care jignea pe nedrept altă persoană risca să fie provocat la duel de acea persoană. Sau, în cazul că persoana jignită era o femeie sau un bătrân, se găsea cavalerul care să-l provoace la duel pe mitocan. În felul acesta, zicea Boceanu, lumea bună era apărată de gesturile mitocanilor, sever cenzurați de perspectiva duelului.
9. Dar ce-l împiedica pe un mitocan să fie și el priceput în arta scrimei sau a duelului cu revolverul?
Asta l-am întrebat și eu pe răposatul domn Boceanu. Cu ce satisfacție mi-a răspuns cam așa: un mitocan, care se gândește să se antreneze pentru a face față vreodată unei provocări la duel, prin antrenament își pierde mult din …mitocănie, devine om de onoare! În plus, orice duel presupune un risc mare, chiar dacă ești bine antrenat. Așa că mitocanul se temea pe vremea aceea de duel ca dracul de tămâie…
10. Dar dacă era provocat la duel și nu se prezenta?
I se ducea buhul că este un om lipsit de onoare și nici unul dintre cunoscuți nu mai accepta să aibă de-a face cu el. Nu mai era primit în nicio casă, era exclus din lumea din care făcuse parte!… Devenea un proscris!… Și acum momentul astral, cum l-ar fi numit Stefan Zweig, evreu și el, ca și Lassalle, dar ce evreu?! Așadar suntem în anul de grație 1864, Ferdinand Lassalle are 44 de ani, holtei, bărbat cu succes pe toate planurile în societatea vieneză, îi mai lipsea un blazon de noblețe, probabil, sau numai o soție frumoasă și drăgăstoasă. O jună contesă părea că îndeplinește amândouă condițiile, bașca, probabil, și ceva avere, așa că Ferdinand al nostru ia un buchet de trandafiri sau crini imperiali, ori cu mâna goală s-o fi dus la părinții fetei, să le anunțe marea bucurie: îl vor avea de ginere pe faimosul ziarist, teoretician și combatant socialist Ferdinand Lassalle, care se prezenta în persoană să ceară mâna tinerei domnițe!… Așadar taica contele, cam în vârstă și beteag, a fost pus în situația de a accepta în familie, ca ginere, un ins cunoscut pentru vederile sale politice socialiste, adică anti-aristocratice, și destul de copt pentru juna sa copilă… Cam purisan, adică. O fi contat și faptul că Lassalle era evreu? N-aș crede, la Viena evreii erau bine integrați în societatea înaltă a imperiului. Bref pe doi, contele îl refuză pe marele Lassalle, nici nu mai contează cu ce argumente, cu ce cuvinte. Nu-l vrea în familie! Nu vrea nepoți de la tovarășul Lassalle! Nu vrea și gata!
Afront la care Ferdinand Lassalle nu se poate abține să nu răspundă cu o pereche de palme aplicate pe obrazul părintelui impertinent, al căror răsunet a cutremurat întreg imperiul chezaro-crăiesc!… Un gest de mitocan, ești de acord? Pețitorul care își bate socrul!
11. Obermitocan!
Conform uzanțelor, contele face cunoscut afrontul suferit, precum și faptul că din pricina vârstei și a stării sale fizice precare nu-și poate apăra onoarea, terfelită de reprezentantul cel mai de seamă al socialismului utopic, cum era prezentat acest Lassalle la cursurile de socialism științific din facultate. Lassalle era, așadar, un utopic, un visător, un idealist, care ia la palme pe cel pe care și l-a dorit bunic al copiilor săi!… Cazul ajunge în presă și toată lumea începe să fie pasionată de întrebarea: care dintre junii baroni sau conți imperiali, ai Ostreich-ului, va ridica de jos mănușa aruncată cu atâta impertinență în obrazul aristocrației vieneze de spadă vieneză. Aristocrație care fusese de spadă cândva, la începuturi, dar acum se cam lenevise, se dedulcise la viața de cafenea și de salon, astfel că niciun june nu se ițea la orizont să apere onoarea contelui și să spele rușinea de pe obrazul aristocrației austriece… Situație de care presa, aproape toată cu simpatii socialiste, iudaizată bine, cum o va califica Eminescu câțiva ani mai târziu, nu întârzie să profite și să ia peste picior, să ia la un mișto homeric însăși ideea de aristocrație, de cavalerism european, arian etc. Aveau toate motivele!… Firește, toată această tevatură din perspectiva revoluției mondiale, care se vădea o dată în plus necesară și justificată!
De partea cealaltă, în saloanele high life-ului vienez, rușine și deznădejde, umilință și derută generală. Însuși împăratul, marele Franz Joseph, convoacă guvernul, în zadar însă, soluția nu putea veni decât de la societatea civilă, cum am zice noi azi. Iar societatea civilă vieneză, adică lumea bună, aristocrația, tace și înghite în sec… Fine del primo tempo!
12. Secondo tempo…
Undeva, în Moldova. Bănuiesc că la Nicorești, de unde se trag părinții nevesti-mii, boierul Racoviță se urcă în rădvan și pleacă să-și facă îndătinata călătorie anuală la Paris. Drumul său trecea prin Beci, prin Viena imperială, unde avea ceva rude și prieteni. A nimerit chiar în acele zile de pomină și de rușine, când devenise evident că imperiul este pe ducă, căci nu se găsea nimeni să apere onoarea aristocrației care îl întemeiase cu sute de ani în urmă. Află de toată această urîtă poveste șoldoveanul nostru și nu-i vine a crede: cum? Nu se găsește nimeni să-l pună la punct pe mitocan, pe obraznic?! Și mai ales nu poate să priceapă ce a fost în capul pețitorului!… În cele din urmă, ca-n basmele cu Făt Frumos și Zmeul cel rău, boier Racoviță își întreabă gazdele dacă nu cumva îl poate el provoca la duel pe măgarul social-democrat. Avea câțiva domnitori printre ascendenți, se simțea solidar cu ideea de aristocrație și onoare. Așa s-a ajuns la duelul dintre boierul Racoviță și revoluționarul Lassalle. Un duel despre care s-a vorbit prea puțin. Nu e timpul trecut și putem, suntem chiar obligați, ca români, să recuperăm timpul scurs, pentru a introduce această poveste în circulația publică a modelelor umane, ca pe un reper sufletesc al satisfacției de a te ști om, român! Gestul boierului valah merită să fie cunoscut în toată lumea. Însăși persoana lui Racoviță merită să fie mai cunoscută decât persoana mitocanului, al cărui nume nu lipsește din nicio enciclopedie… În ordinea morală a lucrurilor, acolo unde consemnăm faptele care dau demnitate ființei umane, Racoviță este un nume care merită o mediatizare pe măsura excelenței sale! Mă rog, se pot spune o mulțime de superlative pe seama acestui moment de istorie, de excelență românească! Da, cred că acesta este termenul: moment de excelență românească…
13. După cum vorbiți, aș deduce că nu mai contează rezultatul duelului.
Evident: frumusețea constă în pasul în față pe care îl face Racoviță, provocându-l pe impertinent. Că l-a și împușcat mortal, e deja un detaliu mai puțin semnificativ, secundar. E mâna Domnului, nu mai are boier Racoviță ot Nicorești niciun merit! …De altfel nici nu prea cunosc detaliile „afacerii”. Am povestit-o în Vin americanii, roman de a cărui soartă nu am știut să mă ocup! Dar mai este timp!… Am povestit-o așa cum am cumpărat-o de la răposatul domn Constantin Boceanu.
14. Se pare că la acest duel boierul Racoviță a pus prima oară mâna pe un pistol!
Așa se pare. Dar era un bun vânător, ca orice boier moldovean autentic. A tras impecabil! Și a lovit mortal în mascarada criminală numită revoluția mondială… Eu așa am interpretat mereu această întâmplare, ca fiind definitorie pentru disputa în care românii s-au aflat cu internaționalismul de orice fel. Încă de pe vremea romanilor, aș putea spune! Dacii fiind probabil la originea acestei „rețineri”, a acestei rezistențe la ideea de pierdere a identității etnice prin acceptarea unei matrice stilistice universale. Căci, în esență, internaționalismul = imperialism. Și vice-versa, orice imperialism tinde, conștient sau nu, spre internaționalism.
15. Pe scurt, care ar mai fi alte momente de manifestare a acestui spirit românesc anti-revoluționar?
Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revoluției, în anii Primului Război Mondial… Dimpotrivă, am stat stavilă, oprind extinderea revoluției spre Apus, efectiv punând parul pe revoluționari, adică pe bandele criminale ale lui Bela Kuhn și alți agenți ai lui Lenin și Trotzky. Nu numai la Budapesta, ci și la Viena, la Praga… Moment astral, atunci când la Iași generalul Poetaș a dezarmat un regiment de soldați ruși, care trecuseră la înfăptuirea revoluției ordonate de Lenin. I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos și i-a bătut la cur cu centironul, să le vină mintea la cap!… Nu i-a împușcat, cum ar fi făcut orice general rus, fie alb, fie bolșevic, ci i-a tratat ca pe niște copii rătăciți! Asta și erau, bieții mujici…
Din tot imperiul sovietic, numai românii, din Basarabia, s-au desprins, refuzând noua orânduire instaurată prin Marea Revoluție din Octombrie… Spre onoarea lor, rușii de azi nu mai celebrează ziua de 7 noiembrie, zi atât de nefericită din istoria lor. Probabil ziua cea mai nefastă!… Nu cumva aceeași este și situația lui 14 iulie la francezi?!…
16. Asupra acestei chestiuni vă rog să insistați. Veți stârni multe proteste și critici!
O să insist cu altă ocazie… Mă întorc la românii noștri, blamați pentru eternitate de Engels. Este vorba de eternitatea revoluției mondiale, firește… N-o să vezi niciun intelectual român mai de soi, mai răsărit, care să fi mers pe mâna lui Marx sau Lenin în perioada interbelică… Perioadă în care Europa Occidentală își pune poalele în cap și jură pe tătucu Stalin, efectiv divinizându-l cu nerușinare și grosolănie… Asta în timp ce în România se înjgheba cea mai coerentă și mai dinamică replică la internaționalismul bolșevic: Mișcarea Legionară. Când fenomenul legionar va fi înțeles ca lumea, în esența și autenticitate sa, ne vom da seama că prin această mișcare politică românii au scris capitolul cel mai important din rezistența anti-bolșevică.
Ideea de revoluție mondială nu a dispărut din mintea puțină sau diabolică a unor politicieni. S-ar putea spune chiar că această idee este azi mai aproape de reușită ca oricând! Pentru cei care vor teoretiza și vor organiza în viitor rezistența la revoluția mondială, experiența și modelul legionar vor fi decisive în articularea unei politici, a unei replici eficiente de respingere a internaționalismului sau mondialismului ca paravan al imperialismului. Un imperialism cinic și perfid, criminal în esența sa, la a cărui expansiune asistăm azi. Asistăm neputincioși? Așa s-ar părea, dacă te iei după mesajele de pe internet, mesaje ale unor sceptici de serviciu, mercenari ai deznădejdii, care cobesc pe toate site-urile, decretând, celebrând de fapt, neputința noastră de a avea o soluție, un răspuns la această agresiune mondială, planetară… Răspunsul există! L-au dat o dată legionarii! Îl vom mai da o dată noi sau cei ce vin după noi!
În fine, după război, rezistența la revoluția mondială a căpătat la români felurite forme, de la partizanii din munți, până la fronda încercată de Nicolae Ceaușescu. Sigur, se vor găsi iar imbecilii care vor sări în sus de indignare, cum să-i pun alături pe partizanii din munți și pe Ceaușescu?! Le fac acestor nevolnici cunoscut un detaliu: cel care a organizat echipele de legionari parașutate în munți a fost Traian Puiu, fost primar legionar al Constanței. Traian Puiu și-a dat seama că aceste echipe erau trimise la moarte sigură, deoarece superiorul său, Kim Philby, era omul rușilor și le transmitea toate informațiile necesare. Din păcate, și-a dat seama și nemernicul de Philby că românul l-a ghicit ce-i poate pielea! Urmarea: Traian Puiu a fost răpit din Germania și trimis la București legat fedeleș. A urmat un simulacru de proces și condamnarea la moarte. Sentința însă nu a fost niciodată executată, așa că în 1964 Traian Puiu a ieșit din închisoare, alături de ceilalți deținuți politici. A trăit până după 1990. A fost ajutat mult de regretatul Cornel Dida, un corect istoriograf al Mișcării Legionare. Acesta l-a convins pe Traian Puiu să scrie un serial de amintiri și comentarii asupra evenimentelor la care participase. Serialul a început să fie publicat în ziarul constănțean Telegraf, dacă nu mă înșel. După câteva episoade serialul s-a oprit. În drum spre redacție, bătrânului legionar i s-a înscenat un accident de circulație și a fost ucis!… Era prin 1991 sau 92. Așadar securitatea ceaușistă l-a lăsat în pace, în viață! Nu l-a iertat securitatea post-decembristă, care nu mai asculta de PCR, ci de naiba știe cine!…
În orice caz, cartea lui Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni, obligă pe orice român de bună credință să-și revizuiască percepția asupra persoanei și epocii Ceaușescu… Firește, te poți apăra de dușmani singur, de prieteni te poate apăra numai Dumnezeu, dar de omul prost și rău, ticălos, nu te poate nimeni apăra. Mă vor înjura, desigur. Dar dacă trăiești neînjurat de netrebnici, înseamnă că ai trăit degeaba.
Adaug la povestea cu Traian Puiu cele aflate de la George Petre, cel mai tînăr dintre legionarii refugiați în Germania în 1941. S-a repatriat după 1990, venind din Australia. Un om și jumătate! Și totuși un om dintr-o bucată, dacă-mi îngădui să mă joc puțin cu cuvintele… A trăit până acum vreo doi-trei ani la Bușteni. Am tot amânat să scriu ceva despre acest om minunat… Mi-a fost greu pentru că l-am cunoscut prea bine, aș zice. M-a onorat cu prietenia și încrederea sa. Un subiect pe care l-am discutat mult împreună a fost această activitate, pe care a coordonat-o tehnic din partea legionarilor Traian Puiu. Când Traian Puiu și-a dat seama că Philby a priceput că el, Traian Puiu, „s-a prins” ce joc murdar făcea lordul englez, a venit la prietenul său George Petre să se sfătuiască și, în același timp, să-i transmită informația despre Philby… Pe scurt, din discuțiile avute de mine cu George Petre, acesta mi-a încredințat convingerea sa intimă că acțiunea de parașutare în România a tinerilor voluntari legionari a urmărit nu să lovească în regimul comunist, ci să decimeze rândurile legionarilor aflați în Occident. Aflați sub protecția legilor occidentale și chiar a sentințelor date la Nuremberg, legionarii purtau cu ei, departe de țară, mesajul anti-revoluționar, contra-revoluționar. Mesaj legionar și românesc deopotrivă. Cu asemenea mesaj și crez politic nu puteau stârni simpatia cercurilor politice occidentale, obediente, în secret, la ideea revoluției mondiale. Aceste cercuri nu erau deloc străine de guvernele aflate în funcțiune în Occident. Așa zisul anti-comunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevărații anti-comuniști nu au găsit niciodată un sprijin în Occident. La nivelul de decizie politică, în Occident se cunoștea că am fost dați Moscovei pentru următorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit căreia Occidentul încurajează și susține rezistența anticomunistă? Tocmai pentru a-i identifica pe adevărații anti-comuniști. Trebuiau aflați și lichidați… În imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloană vertebrală, cu spirit de sacrificiu, cu simțul datoriei mai presus de instinctul de conservare… Câtă vreme nu dispare sămânța legionară, mondialismul visat de Engels nu se poate simți în largul său…
O mică paranteză: prin cele afirmate, Engels ne ajută să pricepem, să aflăm explicația aderenței extraordinare a românilor din toate straturile sociale la mișcarea legionară: opoziția legionară la revoluția mondială era în cea mai curată și definitorie tradiție românească!
Într-o discuție în patru, Petre Țuțea, Marcel Petrișor, Aurel Dragoș Munteanu și subsemnatul, Dragoș a povestit cele aflate de la un personaj din generația lui Petre Țuțea, încă în viață la acea dată – era prin 1985-86. Persoana respectivă fusese translator pentru Averell Harriman, venit în decembrie 1945 la București cu însărcinări foarte înalte din partea Aliaților, a SUA, în primul rând. La întâlnirea cu Iuliu Maniu, emisarul Occidentului l-a informat pe liderul rezistenței naționale din România că America se pregătește în secret pentru un război cu URSS. Acest război nu poate fi deocamdată pornit pentru că opinia publică din America nu l-ar accepta și nu l-ar înțelege, fiind vorba de un război între două armate prietene… E nevoie ca opinia publică din America să afle câte ticăloșii fac rușii în Europa de Est, este nevoie de acte de rezistență care să provoace vărsări de sânge, numai așa s-ar putea justifica intervenția americană…
Mesajul american a fost desigur transmis de Maniu mai departe, cu consecințele cunoscute: încredințați că „vin americanii!”, mii de români, tineri mai ales, nu au pregetat să se manifeste în vreun fel sau altul împotriva regimului comunist, regim care a răspuns cu condamnări la moarte și la zeci de ani de pușcarie pentru opozanții regimului… Atunci când vorbim de victimele comunismului, în mod paradoxal, dacă suntem lucizi, vom identifica astfel de victime și printre românii anti-comuniști trăitori în Occident… Detaliu esențial: cu aceeași ocazie, întrebat de Malaxa ce să facă?, Harriman i-a transmis sec: să-și facă bagajele… Deh, Malaxa nu era român, nu era contra-revoluționar!…
17. Să ne întoarcem la Engels și mesajul său… Ați zis că ne-a pus un diagnostic extrem de exact, că ne cunoștea surprinzător de bine… Cum interpretați afirmația lui Engels că românii sunt „un popor fără istorie”?
Nu mă surprinde… Este un loc comun pentru detractorii noștri. Probabil că avea în vedere vestitul „mileniu de tăcere”, pentru care lipsesc documentele scrise, răstimp în care românii nu sunt pomeniți în niciun document. Nici la Nord, nici la Sud de Dunăre! Ai zice că nu au existat și ei pe undeva!… Situația aceasta se mai întâlnește și la alte popoare vechi din Europa, stabile, statornice în spațiul lor de baștină. Cum ar fi albanezii. Cronicarii de odinioară nu consemnau în scrierile lor stările de fapt, ci evenimentele, „mișcarea”, după logica de azi a ziarelor, care consemnează în primul rând ceea ce iese din obișnuit, din normalitate, tulburând starea de fapt existentă. Românii, confruntați cu vitregiile epocii, au înțeles să supraviețuiască prin retragerea din calea răutăților. Prin refuzul de a participa la mișcarea browniană a neamurilor dinlăuntrul sau dinafara imperiului. Povestea cu codrii și munții care au asigurat supraviețuirea noastră și menținerea identității etnice, naționale, în ciuda mulțimii neamurilor care au trecut pe aici, nu este o invenție romantică, ci un adevăr confirmat în multiple feluri. Am scris despre asta în Transilvania Invincibile Argumentum, afirmând că din această așa zisă retragere din istorie românii vor ieși „la suprafața” istoriei cu un câștig nesperat și deosebit de prețios: cu o cultură orală, cu un folclor de o originalitate și o bogăție fără egal în Europa, o cultură profund spiritualizată și care antrena întreaga suflare românească. O mie de ani românii nu se vor afirma prin nicio structură administrativă, de tipul statului politic, consemnată în anale. Dar când documentele încep să-i consemneze, îi vom afla pe români ca purtători ai unor norme de conduită riguros sistematizate și organizate în vestitul „jus valachicum”. Dovadă că nu au trăit o mie de ani la întâmplare, în dorul lelii, ci ca o comunitate unitară și coerentă, întinsă pe un vast teritoriu: de pe malurile Vistulei până în munții Pindului. Care popor european a mai afirmat asemenea virtuți și capacități de socializare?! Nu prea multe!…
Iar când, în secolul 14, românii își vor afirma statalitatea, statele românești întemeiate atunci nu vor înceta să existe până azi, cu o continuitate la fel, fără pereche la majoritatea popoarelor europene și mai ales la popoarele din preajma noastră!… Sunt motive suficiente ca să avem mulți dușmani, mulți care să nu încapă de noi!… Iată, în Europa de azi, majoritatea statelor sunt confruntate cu perspectiva secesiunii, în frunte cu granzii Europei: Anglia, Franța, Spania, Italia… Rusia și ea, Ucraina… Iugoslavia și Cehoslovacia sunt deja o amintire… În acest context, numai noi, românii suntem în situația ca, prin exprimarea liberă a electoratului, prin aplicarea corectă a normelor de drept internațional, să dobândim o țară și mai mare! Ba chiar să ne extindem și la sud de Dunăre! Crezi că în cancelariile lumii nu suntem invidiați și, când se poate, taxați, faultați pe blat, bușiți ori sabotați pentru norocul nostru de a fi români? Căci există acest noroc! Pe care puțini dintre noi îl conștientizează! Dușmanii noștri, în schimb, sunt foarte conștienți de asta! Repet: norocul de a te naște român!
18. „Norocul de a te naște român”?!… Nu v-am mai auzit cu această vorbă. Am auzit pe unii plângându-se de ghinionul că s-au născut români!
Nu, ăia nu s-au născut români, ei s-au născut în România, la o adresă, nu într-o comunitate etnică! Norocul de a te naște român?… Nu vrei să mai lăsăm și pentru altă dată câteva subiecte?
19. Revin atunci la subiectul nostru: cum credeți că l-ar fi comentat Petre Țuțea? Mă refer la citatul din Engels, firește.
Cu ce plăcere ar fi făcut-o domn profesor?!… S-ar fi simțit pe deplin confirmat de o autoritate totuși de suprafață planetară. …Mi-aduc aminte de întâlnirea lui Petre Țuțea cu Marian Popa, în holul de la Athenee Pallace. Memorabilă întâlnire între doi mari români! Le-am făcut cunoștință, știau prea multe unul despre celălalt, așa că Marian Popa nu și-a mai pierdut vremea cu amabilități convenționale, ci a vrut să profite de întâmplare, de norocul de a se întâlni cu vestitul Socrate al Bucureștilor. Și l-a luat la rost, aproape, zicându-i: „domnule Țuțea, care credeți că este regimul politic cel mai bun?”
Eu mă știam de vreo zece ani cu Țuțea, dar nu-mi trecuse prin cap să-i pun o întrebare atât de radicală, de categorică! Răspunsul lui Țuțea a fost și mai categoric, ba chiar și mai scurt decât întrebarea: „Regimul care a apucat să se învechească!” …Atât a durat discuția dintre cei doi mari români și s-au despărțit. Nu mai țin minte cu care dintre cei doi aveam de mers mai departe undeva…
20. „Regimul care a apucat să se învechească”?…
Pe loc, atunci, nu am dat nicio importanță răspunsului, mi s-a părut bizar și neadecvat la fapte… Apoi, în timp, i-am dat tot mai multă greutate. Orice regim, prin dăinuire, își corectează abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate… Se înțelepțește! Pentru că este în firea omului și a lumii ca binele și adevărul să iasă la suprafață, să devină tot mai active! Formula lui Țuțea este perfect sinonimă cu „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!… Tot patru cuvinte! În aceste două formule, a patru cuvinte fiecare, afli esența comportamentului „contra-revoluționar” al românilor. Românului nu-i place „mișcarea”, neastâmpărul nevrotic, ci contemplația, adăstarea, care îți permite să guști pe îndelete din bucuriile Firii, ale existenței. Iar mai presus de toate românul resimte bucuria și plăcerea de a pune Țara la cale, Țara și Lumea, comentându-le la nesfârșit, cu recunoștință că are parte de ele…
21. Au mai rămas necomentate câteva sintagme interesante… „Extirparea sau pierderea caracterului național”, „existența românilor constituie un protest împotriva măreței revoluții mondiale”…
Le lăsăm pe altădată sau la dispoziția cititorilor site-ului nostru, ale căror comentarii sunt deseori năpraznice… Țin să încheiem printr-un alt citat, dintr-un autor infinit mai puțin cunoscut decât Engels, dar care a cunoscut infinit mai bine decât Engels ce va să zică măreața revoluție mondială. E vorba de un deținut politic, de la care am primit cu luni de zile în urmă o carte de versuri. N-am avut timp de ele, dar azi dimineață, în așteptarea discuției de față, am dat peste carte și am deschis-o la întâmplare, fără niciun gând și, în niciun caz, cu gândul de a citi mai mult de câteva rânduri. Sub ochi mi-au căzut următoarele rânduri, din poezia intitulată Acuz:
Acuz în fața lumii întregi, În fața tribunalului suprem al umanității, Pe acei intelectuali, Pe acei filosofi și oameni de știință, Care au mistificat adevărul, Care au deformat realitatea Și au acoperit-o Cu faldurile strălucitoare ale minciunii; Care în numele unor aberații Despre progres, libertate, egalitate, Au apărat, au lăudat și au înălțat Pe monștrii zilelor noastre Și au justificat Toate sacrilegiile și hecatombele.
Autor Dumitru Oniga. Reține: „În numele unor aberații despre progres, libertate, egalitate!”… Aș zice că citatului din Engels eu i-aș opune citatul din Dumitru Oniga. Mi se pare suficient. În plus are autoritatea suferinței, a jertfei, ceea ce nu este cazul în …cazul lui Engels al dumitale. Un belfer!
22. Cine sunt „monștrii zilelor noastre”?
Marx, Engels, Lenin, Stalin și alți revoluționari, activiști ai revoluției mondiale…Ai „măreței” revoluții! Mai fac o precizare: duelul a fost între Lassalle și Racoviță, dar contrastul revelator nu este numai între cei doi, ci și între boierul moldovean și aristocrația vieneză… Știi ce-mi trece acum prin cap: să fac o scrisoare către primarul Vienei și să-i povestesc cum a apărat românul Racoviță onoarea Vienei, a aristocrației austriece, în 1864. Și cum românii lui Iuliu Maniu au apărat Viena de ravagiile spiritului revoluționar, în 1918… Sunt curios cum va reacționa comunitatea vieneză! Ce monument al eternei și nemărginitei recunoștințe îl vor ridica românilor!
Că veni vorba: știai că la Viena există un falnic monument al soldatului sovietic eliberator? Ar da orice vienezii să nu-l mai vadă acolo. Am avut și noi un astfel de monument, în Piața Victoriei. Ți-aduci aminte?
23. Da, era chiar pe axul pieței! Unde-i acum? Nu mai e în Piața Victoriei!
Nu mai știu nici eu pe unde este acum. L-or fi topit țiganii… Ce știu este că a fost demontat din ordinul lui Nicolae Ceaușescu… A pretextat că sub statuie va fi stația de metrou, așa că rușii nu au mai avut ce spune… Caz unic în Europa la vremea aceea. Cum unică a fost și distrugerea monumentului V.I.Lenin din București, în martie 1990 și în pofida autorităților cominterniste revenite la guvernare în România. Tot așa: o demolare efectuată în premieră mondială… Prioritate românească absolută! Am asistat la acel moment de avânt contra-revoluționar. Eram deplin conștient că asist la un moment de istorie universală. A durat vreo două zile până ce homosexualul Lenin s-a lăsat dat jos de pe soclul revoluției mondiale și trântit la pământ, în noroi și în huiduielile reacționarilor bucureșteni!… Presa a trecut sub tăcere evenimnetul! Probabil că undeva, în niște importante cancelarii ale lumii, nu ni se iartă nici asta…
Mai vorbim!
Buriaș, 8 septembrie 2011
A consemnat Petre Burlacu
Post scriptum. Episodul duelului Racoviță – Lassalle știu că a fost evocat cu detalii interesante de Andrei Oișteanu, în „România literară”, în urmă cu ceva ani. Din păcate nu am reușit să dau de urma textului. Dacă s-ar putea, l-aș găzdui pe site. E interesant de văzut lumea și din perspectiva Celuilalt… Altera pars, nu?…
„Norocul de a fi roman”…..Castigand la loterie este nimic fata de faptul de a te naste roman.De multe ori am repetat in sinea mea aceasta convingere ,acest privilegiu avut la nastere insa reuseam doar sa intuiesc norocul asta,fara a-i gasi o explicatie logica.Citind acest articol,interviu m-ati clarificat pe deplin,romanul,geto-dacul ,este incapatanat din toate punctele de vedere multumesc tuturor strabunilor pentru aceasta virtute.
Mulțumesc pentru comentariu. Mi-ați dat o idee bună: să mai public o dată textul și să-i pun un titlu mai potrivit! Tot binele! Paște fericit!
Numele adevarat al lui karl marx era Chaim Mordechai katz si avea in aswcendenta un lung sir de rabini si a fost ruda cu Rothscild (sursa Metapedia). iarta cateva citate semnificative : Karl Heinrich Marx (5 May 1818 – 14 March 1883), was a 19th century Jewish
political ideologue who presented himself to the world as a journalist
and economist. He is best known for infiltrating the nascent movement of
Socialism, likely as an agent of his cousin Rothschild; and on the supervision of his mentor Moses Hess, creating a supposedly „scientific” theory known as Marxism. After his death, his supporters adapted his theories in numerous ways, including Vladimir Lenin who created Bolshevism which was enforced on Russia in 1917 with the October Revolution…..Karl Heinrich Marx was born in Trier, Kingdom of Prussia on 5 May 1818, an Ashkenazi Jew, to Hirschel Mordechai and Henriette Pressburg. Marx’s Jewish name is Chaim Hirschel Mordechai. Marx descended from Talmudic rabbis; his paternal ancestors had provided rabbis of Trier since 1723, a post last held by his grandfather.” Ca asa-i [si] in tenis.
Un citat identic se gaseste pe wikipedia.Ar fi fost publicat in Neue Rheinische Zeitung, (ianuarie 1848 sursa wikipedia)inca inainte de aparitia primului numar (The Neue Rheinische Zeitung:(„New Rhenish Newspaper: Organ of Democracy”) was a German daily newspaper, published by Karl Marx in Cologne between 1 June 1848 and 19 May 1849 ) wikipedia. Cineva minte.Si nu sunt eu acela.
Nu inteleg de ce nu faceti referire si la alta lucrare Insemnari despre romani de K. Marx ( http://www.marxists.org)in care autorul vorbeste frumos despre romani.Minciuna face parte cumva din pedagogia pe care o promovati?
Eu cred că Engels, fără voia sa, aduce un elogiu grozav românilor. Suntem un popor vechi și înțelept, de aceea sunte reacționari, conservatori, adică nu ne îmbătăm ușor cu apărec, ca alții, și nu ne repezim săluăm viața altora. Adică să facem revoluții! O să revin asupra acestui citat. Vă mulțumesc că mi-ați aduc aminte de el!
Pai ca un adevarat descendent al intelepciunii rabinice, ava o logica bi- daca nu chiar poli-valenta…vezi si rugaciunea aceea speciala pe care o fac ev.reii odat pe an pt a fi absolviti de juraminte…In particular, am impresia ca masonii care au ‘crescut” generatia pasoptista ce a crat „statul modern” au jucat la 2 capete: Ro, stat national, „marca” intre Imperii si , in acelasi timp, teritoriu de cucerit si natie de dominat.Nu e nici o contradictie. Vrei contradictii?? citeste Vechiul testament, tot opera lor. Oricum, chiar daca ne vorbeste de bine, tot „goy” suntem in ochii ideologilor lor de varf, mai ales religiosi.E.vreii talmudici vin cu un bagaj cultural si religios ce aparine unor vremi incare se practica anihilarea unui neam pentru supravietuirea altuia. Asa erau mai toti ATUNCI. Astazi, majoritatea oamenilor, statelor, ideologiilor, religiilor s-au schimbat. Anumite cercuri de putere, financiare sau de informatii, nu.
@ incognito: constat ca sunteti de cea mai buna credinta D A R …. IMI PERMIT, CERANDU-VA IERTARE ANTICIPAT, CU DRAGOSTE SI SMERENIE, SA NU VA PERMIT SA VA CONSIDERATI „APROAPE INFRANT”. ESTE INTERZIS ROMANILOR, parerea mea, acum si oricand.
“Imensul” Radu Gyr, concis, ca orice geniu a scris pentru Dumneavoastra, stiind ca va veti naste si candva veti aluneca in nedumerire iar eu voi sta de veghe asa cum si dumnevoastra veti sta de veghe pentru altii, si ne-a dat sa ne aratam unii la altii:
„Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.”
Imi permit sa arat ca orice lucru concret a fost intai un vis, apoi hotarare, plan, pregatire, actiune si visul a fost concretizat. Toti facem asta toata viata. Nimic nou, aplicati si la activitai cu efecte sociale. ONOAREA DE A VA FI NASCUT ROMANI VA OBLIGA SA O FACETI.
Dusmanii nostii au si ei visele lor pe care tot incearca sa le implementeze, uneori reusesc, alteori nu: o viata parazitara pe seama resurselor naturale ce includ ce e in si pe pamant si noi. E normal pentru primitivi, inclusiv sa conceapa tehnologii de cotropire si preluarea a conducerii fara bagare de seama a proprietarilor de drept, natiunea adica. Au folosit tehnologii sociale pentru castigarea avantajului, a conducerii si directionarii valorilor catre ei, PANA ACUM UNICUL LOR AVANTAJ FIIND ASCUNDEREA ACESTEI TEHNOLOGII FATA DE VICTIME. G A T A – TIMPUL LOR A TRECUT. Tehnologia comunicatiilor le-a luat acest UNIC avantaj. Dusmanii dusmanilor nostrii, nu numai dar si ai altor nationalitati, sunt : INTERNETUL, TELEFOANELE CELULARE CU APARATE FOTO CU INALTA REZOLUTIE SI POSIBILITAT DE TRANSMITERE A IMAGINILOR SI MESAJELOR ORIUNDE IN LUME INSTANATNEU, CD ROM cu care informatia complexa se disemineaza instantaneu in publicul cel mai larg, asa ca trebuie sa se ascunda asa de bine incat nu mai au loc de manevra, chiar nici nu mai au unde si cum sa se ascunda.
NOI, NU EI, suntem pe o directie castigatoare si VA ROG SA OBSERVATI DINAMICA LUCRURILOR SI NU STAREA LOR LA UN MOMENT.
Va multumesc mult pentru atentie, ONORATI ROMANI.
Nu stiu daca cunostiintele mele generale si experienta mea de viata imi permit sa comentez asupra acestui citat,care parca scuipa pe obrazul intregii indentitati a poporului roman,de la Burebista pana in zilele genocidului de astazi,dar pot sa declar cu mana pe inima ca,daca aceste 2 personaje care au elaborat citatul mi-ar sta in fata,as uita ca sunt crestin si le-as ucide cu cea mai mare placere sadistica pe care mi-o permite sufletul meu.
Nu ma intereseaza de ce a ajuns poporul roman cum a ajuns,dar stiu ca absolut orice element care dauneaza integritatii poporului roman pe absolut orice plan,de la istorie si cultura,pana la indivizi singulari care sunt romani adevarati,ar trebui eliminat fara compasiune,ori mila,caci si ei au refuzat sa arate asa ceva cand ne-au daunat.De aproape 2000 de ani,poporul roman este atacat din toate partile,ducem o lupta constanta si nu cred ca exista o zi in istoria poporului roman,in care sa nu fi in lupta pe orice plan cu altcineva.Si acum,cand suntem aproape infranti,cand spiritul national se mai gaseste doar in cateva persoane(prea putine ca sa poata face ceva fara violenta letala),chiar acum sar toti khazarii,tiganii si creaturile cu chip de om asupra noastra,incercand sa ne spuna cat de slabi si de prosti suntem.Intr-adevar,suntem,insa sa nu uitam faptul ca am rezistat peste 1600 de ani cu lupta constanta,si a trebuit interventia conducatorilor mondiali(cei necunoscuti,in mare parte) pentru ca noi sa ajungem la nivelul rusinos la care suntem astazi.As ruga pe toti cei care ne calca in picioare sa fie mai blinzi un pic cu declaratiile,desi stiu ca asa ceva nu se va intampla.Fie ca Domnul sa aiba mie de noi prostii,caci numai El va mai avea mila fata de noi.Amin
Sa fie asta pacatul originar: ca un roman a trecut in mainile unui satanist conducerea miscarii socialiste?
excelent! i-ati deconspirat inca o data pe dragutii de occidentali…!
Episodul Racovita-Lasalle il citesc ceva mai pragmatic, cu eventuale scuze din respect pentru cititorii care au un sens romantic mai rarefiat:
ETAPA 1: Lasalle, observa o minune naturala si din aroganta cultivata la evrei, care considera ca au dreptul la orice pe lume asta si, daca li se nazare, trebuie sa aiba imediat, ca totul e proprietatea lor iar daca e la noi, e din o eroare, noi fiind doar niste vite/goimi prosti, suntem scalvii lor de drept. Constatam ca e o mentalitate primitiva, in care, de exemplu, mutilarea organelor sexuale la bebelusi este normalitate impusa chipurile de divinitatea suprema iar sacrificiile umane de goi munciti pentru colectarea de snage pentru produsele folosite in ritualuri anuale si ceremoniale (nunta etc.) sunt firesti. In consecdinta Lasalle o vrea, posibil ca moft, distractie, dar cert ca trofeu. Considera ca e dreptul sau natural si nu i se poate refuza.
ETAPA 2: Este refuzat de tata dar cert si de fata,altfel tata ar fi cedat, doar ce tata civilizat nu indeplineste solicitarile rezonabile ale fetei lui? Cuuuuum? I se refuza dreptul natural? Nu e permnis. Situatie trebuie rezolvata radical. Un goi nu se poate opune dorintei sale.
ETAPA 3: Furia si dispretul debordeaza dar nu intuneca mintea perversa. In tipica traditie evreiasca, Lasalle concepe o metoda sa elimine obstacolul pe calea cea mai usoara, chiar daca este cea mai ticalaosa si mai imorala si lasa (a se citi las antonim la curajos) : invita la duel tatal, la acel moment un batran, o victima sigura; astfel va scapa de obstacol pe o cale aparent onorabila fara nici un risc. Refuzul duelului de catre tata ar fi chiar o mica victorie de orgoliu, in concluzie, o schema in care are doar de castigat, nimic de piedut, O MIZERIE. . Metoda mizerabila folosita “nu se pune” ca va fi aplicata la …. “animale /vite/goi” cum ne numesc ei sau “profani” cum ne numesc complicii lor din alte rase. Pana la acest moment probabil ca, fie nimeni nu i-a spus ca e un las si ticalos pentru ca a facut lucrul cel mai mizerabil posibil dintr-o chestiune umana pe care cei mai multi o rezolvau elegant fie i s-a spus dar nu i-a pasat, iar in binecunoscuta traditie de impertinenta si aroganta suprema, orice se poate face impotriva goilor. Cine sa o fi rezolvat elegant? Lasalle sau oricine din lumea lor de ticalosi, de aceeasi rasa sau altele? Nici o speranta.
ETAPA 3: S U R P R I Z A : mizeria nu este ignorata chiar de toti. Un Racovita, poate nu intamplator de spita Romanesca, ii fierbe sangele in vine SI ACTIONEAZA: CONFRUNTA MISELUL. Primitivul cade victima propriei masinatii.
ETAPA 4: Masinaria de propaganda a ticalosilor internationalisti inventeaza versiunea alternativa cum ca chipurile, Lasalle era mult mai tare la tintit decat Racovita dar s-a lasat ucis ca sa nu aiba … pe Racovita pe constiinta, din umanism adica. Cata grija, cat scarificu suprem, cata generozitate, ne indoim de greata. Domnilor propagandisti, suntem stupefiati cat de prosti ne mai credeti! Unde s-a mai vazut un om, oricare, sa se lase ucis in confruntarea pe care el insusi a pornit-o, chipurile din umanism, pentru ca sa nu il ucida pe adversarul pe care el l-a tarat in confruntare? Cat o astept niste exemple?
CE PUTEM INVATA: parerea mea e ca putem invata ceva semnificativ din acest eveniment:
1. ticalosii cauta modalitati usoare, lase, evident, pentru ca sunt slabi; Nu ar trebui sa ne speriem de ei, suntem probabil victmele propagandei lor care ii arata ca fiind periculosi, mult mai periculosi decat sunt de fapt;
2. Daca ii confruntam, probabilitatea este mare sa castigam, dar atentie, sunt perversi si folosec metode ticaloase, de la coruptie la asasinat, prin coruptie pot intoarce forta statului impotriva ta/noastra daca nu esti/suntem atenti;
3. exista o mai mare probabilitate sa gasim oameni de actiune in natia Romana decat in altele, deci nu prea avem ce sa asteptam de la altii, parere mea, chiar nu putem astepta ceva decat eventual sa ii ajutam noi pe ei; Apropos, in istorie au fost cateva momente in care ROMANII au salvat situatia de la altii de acasa, la Viena, la Budapesta, chiar prin Ucrania si Rusia in razboi etc. Stie cineva cand ne-au salvat altii situatia lanoi acasa? Eu nu stiu dar nici nu sunt asa invatat. Poate o fi fost si astept sa ni se spuna de coine stie. Oricum, solutiile sunt in mana noastra.
4. Alte invataminte descoperite de cititori.
Tudor Vladimirescu a zis “Tara este poporul si nu tagma jefuitorilor!” PERFECT VALABIL SI ACUM, la noi si in fiecare tara. Insa spre deosebire de acum 180 de ani, azi jefuitorii folosesc tehnologia sa isi identifice imediat oponentii si folosindu-se de monopolul asigurat prin asasinat individual si in masa asupra: 1) emiterii banilor (oficinele denumite Banci Nationale) 2) a circulatiei banilor in public (Bancile Comerciale), prin astea doua asupra 3) mijloacelor de diseminare a informatiei (mass media, scoala, edituri etc.) si prin acestea asupra 4) politicului si 5) sistemului economic de care suntem toti dependenti inevitabil, sugruma si extermina orice opozitie sub pretextul sigurantei individuale si a apararii soceitatii impotriva terorismului, complicat facut chgiar de ei ca pretexte pentru continuare opresiunii.
INCA NU A FOST IDENTIFICATA MODALITATEA DE A IMPIEDICA TICALOSII SA PREIA PRIN FORTA SI INSELACIUNE PUTEREA IN STATELE LUMII SI SA O TINA. Mai nou, INTERNETUL ne ofera pentru prima data in istoria omenirii posibilitaeta de a scapam de intoxicatia informationala, avem posibilitaeta de a gasi informatie adevarata. Bineinteles ca ticalosii s-au organizat si daca nu ne pot impiedica accesul la informatie, au napadit internetul cu date false. INUTIL, suntem prea isteti. Dar cum transformam informatia adevarata pe care acum o putem avea, in solutii pe termen lung, inca nu stim. Cautam si probabil vom gasi. Problema centrala consta in faptul ca in batalia pentru viata si resursele vitale, ticalosii folosesc orice metoda ilegala si criminala, calomnie, santaj, coruptie, crima dar oamenii evoluati avand repulsie pentru orice ilegalitati si metode brutale, sunt impinsi afara din lupta, dezavantaj a carui remediu inca nu s-a gasit nicaieri.
Cu siguranta ca exista si acum personalitati puternice capabile sa conduca dar inainte de a face ceva util, sunt identificati si exterminati. Cei care au mai avut o ferestra de oportunitate sa se opuna ticalosilor degenerati au fost asasinati in mod spectaculos (Criteriul pentru acesta selectie este devotamentul pentru natia Romana, nu defectele si pacatele fiecaruia, relele facute. Toti cei numiti, indiferent ce rele au facut, au in comun faptul ca NU AU TRADAT NATIA ROMANEASCA) si pe acest criteriu numim personlitai cunoscute, multi altii completand grupul: Mihai Eminescu, Corneliu Codreanu si toata conducerea initiala a Legiunii, Ion Antonescu si colaboratorii apropiati Mihai Antonescu si Grigore Alexianu, intelectuali de vaza Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Ion Culianu si constient de protestul multora, strric pe criteriul ca nu au tradat Tara, includ aici chiar si pe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceausescu, Antonie Iorgovan s.a..
Ramane intrebarea “CUM SA FACI SA SUSTI, SA CONDUCI, SA SALVEZI NATIUNEA ROMANA FARA SA FI UCIS INAINTE DE A REUSI VRE-UN SUCCES SEMNIFICATIV?” Cand vom gasi raspunsul la acesta intrebare, problemele natiunii noastre, de care suferim de peste 200 de ani, se vor fi sfarsit.
Nota: contra-revolutia este pentru stabilitate, continuitate, perfectionare, opusul revolutiei care a fost si este rascolirea starii de fapt, rasturnare, pentru a impiedica instaurarea unei normalitati pe baza meritelor autentic si firesti ce se impune prin continutate, altfel spus, revolutia este procedeul de a inlatura firescul, a se vedea citatele din Petre Tutea. Mai nou, revolutia este in mod perfid redenumita “criza” economica, ca sa nu mai mentionam ” razboi de eliberare”,”democratizare” etc. Istoric, ce grup de oameni nu a gasit pana la urma modalitatea de a-si face viata mai buna daca nu au fost bulversati, impiedicati de ticalosii organizati? FARA NICI UN AJUTOR DIN AFARA GRUPULUI?
Multumesc pentru atentie.
daa, cata propaganda…am cautat racovita- lasalle si in toata presa ‘romaneasca” , in frunte cu „Adevarul” (ca si cel interbelic, lujeste aceleasi interese) NU se pomeneste ca Dl Lasalle era evreu si se spune ca Racovita l-ar fi provocat.
si nu se zice nimic despre TATAL fetei
Domnule Traian Ioan,
Va scrie Sântio Creatorul. Va multumesc. Va puteti considera liber, efectiv imediat. Neconditional. Aveti cuvantul meu si doar stiti, nu? Intai a fost cuvantul si apoi a venit chiar si Vantul si i-a curatat pe lacomi, si el ca orice daunator cu rolul sau in lantul trofic al nemerniciei, ca veni vorba, asa ca in lantul logic familiar dvs..
In concluzie, nu mai trebuie sa va simtiti obligat sa postati adevaruri pentru prosti pe acest site. Ma ocup eu de ele.
Semnat chiar de Sântio Creatorul, sincer.
Domnule Florin Croitoru,
Ma scuzati ca intervin dar informatia privind stadiul avansat de degenerare si prabusire umana al celor ce uzurpa prin asasinat si inselaciune conducerea statelor mai tot timpul, este de o banalitate care ne socheaza doar cand unii mai putin informati ne pun intrebari despre aspecte care pentu noi frizeaza axioma. Sau nu sunteti chiar asa putin informati si atunci ne surprinde abisul caracterial. Din perspectiva cea mai fericita, va multumim ca ne aratati ca pentru minoritatile conlocuitoare trebuie sa ne pregatim sa raspundem la banalitati. Promit sa pregatim raspunsuri la intrebari grele si adanci, ca plumbul in caldare, exemplu: „de ce apa este uda, cercul rotund si vara cald?”. La ultima a raspuns colegul Dumneavoastra supranumit „Basescu”. Sa nu va suparati, recunoastem ca e vina noastra ca ne miscam prea repede fata de posibilitaile minoritatilor conlocuitoare si cotropitoare. Nu numai Lenin a fost homosexual saracul, dar si figuri contemporane si pana acum recente binecunoscute pe care ori nu le stiti de lene, si atunci va rog nu ne consumati neuronii, fie le stiti si atunci va rog si mai abitir sa nu ne consumati neuronii. Va multumesc pentru atentie, cititorilor ROMANI
Domnule SARMIS, ce cauta insul auto-intitulat cu termenul inselator de „OISTEANU”, ce ne induce sa gandim ca ar fi fost scurs din vre-o oarecare „spita” a cuiva misterios care chiar a facut ceva util candva, aflat pe un site care contine in titlu cuvantul „NATIONAL”? ONOAREA de a fi ROMAN ma impiedica sa spurc acest minunat site cu cuvantul care califica aparitia acestui ins la site-ul al carui link il postati. Sau cine stie, poate e o problema cu site-ul respectiv. Undeva e o ticalosie, dar suntem prea duri ca sa ne cosumam timpul pretios in care ne putem delecta cu constatarea existentei altor ROMANI, pentru a ne preocupa cu niste nimicuri. Undeva e o problema, dar asa minora incat nu merita galceava noastra. Duca-se de unde vine. Sa folosim insa momentul umoristic.
Va multumesc mult pentru privilegiul de a mi se acorda atentia Dumneavoastra, ONORATI cititori ROMANI.
Iata domnule profesor Ion Coja ,povestea duelului dintre boierul Racovita si socialistul Lassalle povestita din perspectiva lui Andrei Oigenstein ,povestire ,as zice eu, destul de lipsita de complexe dar care nu ezita sa sugereze ca duelul ca institutie fusese adus din occident iar la romani onoarea cam disparuse din epoca fanariota.Cenu zice dl. Oigenstein e ca la romanii fanarioti onoarea se masura in hectare si pogoane de pamint iar turcilor si celor de alte religii necrestine le era interzisa proprietatea asupra pamintuluisi zidirea de moschei in Tarile Romane.Acest fel de onoare ,pastrat cu greu si mare cheltuiala in acele vremuri vitrege pentru romani dl. Oigenstein nu-l Duelul la români
Published By Remus Tanasa On Wednesday, February 10th 2010. Under Istorie, Traditii Tags: boieri, duel, Istorie
“Moda” duelului (care initial a fost o “forma fara fond”, pe langa multe altele) a patruns in spatiul romanesc la inceputul secolului al XIX-lea din Occident, adusa de tinerii boieri intelectuali plecati la studii, dar si din Sankt Petersburg, adusa de militarii rusi. Se stie ca secolul al XIX-lea a fost o epoca de modernizare accelerata a Romaniei, de sincronizare cu mentalitatile, moravurile si modelele Europei Occidentale. O epoca in care ai nostri tineri reveneau de la studii din Paris, Berlin sau Viena, aducand cu ei nu doar “betisorul de promenada”, ci si pistolul sau spada de duel. O epoca in care se reconfigurau coordonatele sentimentului onoarei, asezate pana atunci in cadrele mentalitatii fanoriote.
Duelul a avut impact si asupra culturii romane prin faptul ca o seama de literati romani si importanti oameni de cultura au practicat duelul sau au fost implicati in dueluri: Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Ion Heliade-Radulescu, Dimitrie Bolintineanu, B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, P.P. Carp, Iacob Negruzzi, Carol Davila, Constantin Radulescu-Motru, Constantin Stere, Lucian Blaga, Dan Botta si multi altii. Deasemenea duelul apare in mai multe lucrari literare: la Costache Negruzzi, in piesa Duelurile (1845); la Vasile Alecsandri, in Chirita in provintie (1852); la B.P. Hasdeu, nu doar in Insemnarile unui iuncher (1855), ci si in nuvela Duduca Mamuca (1863); la I.L. Caragiale, in schita Telegrame (1899); la Mateiu Caragiale, in romanul Craii de Curtea Veche (inceput prin 1907); la Camil Petrescu, in romanul Patul lui Procust (1933) si in multe dintre piesele sale: Mioara, Act venetian, Jocul ielelor, Suflete tari. Alexandru Paleologu a scris in 1970 un eseu privind Tema duelului la Camil Petrescu.
Pregatirea de rutina a unui duel decurgea astfel: alegerea martorilor, a locului si a momentului de desfasurare a duelului, alegerea armelor si a conditiilor (cate focuri de arma, de la ce distanta, cine incepe s.a.), asigurarea asistentei medicale, ascunderea de ochii autoritatilor etc. Spontaneitatea care ar putea fi asociata primului gest, de aruncare a manusii, este mult depasita. Ceea ce prevaleaza net este simtul onoarei, spiritul cavaleresc.
In privinta practicarii duelului in Principate legea se inaspreste odata cu venirea in fruntea tarii unite a lui A.I. Cuza. Faptul s-a produs în cadrul reformei generale a justitiei, realizata de Al.I. Cuza în ultimii sai ani de domnie. La 1 mai 1865 intra în vigoare noul Cod Penal, care – printre altele – prevede “delictul de duel”. Într-un mod mai drastic ca pâna atunci, duelistii români intra în conflict cu legea si cu autoritatile.
Vom aduce la cunostinta doar doua dintre cazurile cele mai celebre de duelisti romani.
Nu prea se stie faptul ca în 1864 liderul socialist german Ferdinand Lassalle a fost ucis la vârsta de 39 de ani de un glont tras în timpul unui duel de studentul român Iancu Racovita. Lassalle s-a nascut în 1825, în orasul prusac Breslau (azi Wroclaw, Polonia), ca unic fiu al unui prosper negustor evreu, Haim Lassal. În 1864, Lassalle s-a îndragostit în Elvetia de tînara Helene von Dönniges, fiica unui diplomat bavarez. Dar familia fetei s-a opus casatoriei din cauza originilor evreiesti ale socialistului german. Disperat, Lassale a fost dispus sa se crestineze. Helene a preferat însa un alt pretendent, pe tânarul boier român Iancu Racovita. Era epoca în care Ferdinand Lassale suferea – ca si, în grade diferite, prietenii sai Heinrich Heine si Karl Marx – de sindromul “urii de sine evreiesti”.
Pe fondul acestei sensibilitati psihice, refuzul formulat de familia von Dönniges a cazut ca un trasnet. Printr-o scrisoare injurioasa, Ferdinand Lassale l-a provocat la duel pe tatal Helenei. Acesta a refuzat provocarea, dar manusa a fost ridicata de tânarul Iancu Racovita. Duelul a avut loc lînga Geneva. Românul l-a împuscat pe Lassale, ranindu-l grav la abdomen. Peste doua zile acesta a murit, fiind înmormîntat în cimitirul evreiesc din Breslau. „Ce extraordinar mod de a muri!”, îi scria Engels lui Karl Marx, la 4 septembrie 1864, imediat dupa aflarea mortii lui Lassalle.
Despre Iancu Racovita nu se cunosc prea multe lucruri. Era un vlastar al familiei boieresti Racovita-Cehan, ai carei membri au fost domnitori si înalti dregatori în Tarile Române în secolele XVIII-XIX. Iancu era probabil unul dintre multii fii ai beizadelei Mihalache Racovita (însurat cu o Sutuleasa), mare dragoman al Portii Otomane si, în 1815, mare logofat în divanul Valahiei.14 În perioada 1862-1864, Iancu Racovita studia la Universitatea din Berlin, fiind coleg cu Iacob Negruzzi la Facultatea de Drept.
“Prin moartea lui Lassalle – conchide politologul Gaetano Mosca –, miscarea muncitoreasca germana a ramas în mîinile lui Marx.” Daca Lassalle n-ar fi fost ucis de Racovita la vârsta de 39 de ani, „socialismul german ar fi pastrat un caracter mai national si mai putin cosmopolit”. Cu alte cuvinte, s-ar putea zice ca, în spatiul românesc, nu numai Constantin Dobrogeanu-Gherea a jucat un rol important în istoria miscarii socialiste, ci si – în cu totul alt fel – Iancu Racovita.
Un mare duelist român a fost George Bibescu, un om cu o vasta cariera militara în Franta, fiul domnitorului Tarii Românesti. În 1869, la Paris, Bibescu are o aventura erotica cu sotia principelui Paul de Bauffremont, Marie-Valentine, contesa de Caraman-Chimay, înrudita cu mai toata înalta nobilime franceza. Contesa fuge la Bibescu, iar Bauffremont îi intenteaza proces de divort. „L’affaire Bauffremont-Bibesco” este pe larg comentata în presa pariziana din epoca, la rubrica mondena. Ultragiat, Paul de Bauffremont publica în 1872 comentarii ofensatoare la adresa lui Bibescu. Acesta îl provoaca la duel si, fiind un bun spadasin, îl raneste. Pâna la urma, în 1875, Marie-Valentine divorteaza de principele francez, recasatorindu-se cu printul român.
George Bibescu a avut la activ foarte multe dueluri, cu spada sau cu pistolul, pe care le provoca în urma polemicilor sale publice, fie în apararea tatalui sau, diabolizat de propaganda liberala, fie în apararea românilor, diabolizati de unii francezi. De pilda, în timpul unei dispute în contradictoriu purtate cu presedintele Asociatiei Jurnalistilor Francezi, Paul Granier de Cassagnac, acesta a exclamat în public: „Grattez le Roumain, vous trouverez le barbare!” („Razuiti-l pe român, veti gasi barbarul!”). De fapt, Paul Granier parafrazase astfel un aforism celebru atribuit lui Napoleon: „Cautând în interiorul rusului, vei gasi un tatar!”. Sau „un urs”, spuneau altii; la care Contesa de Ségur adaugase: „Deschizându-i vesta, vei gasi blana!”. Ranit în orgoliul sau national, Bibescu l-a provocat pe publicistul francez la duel, dar acesta a parasit în graba Parisul. Lasitatea lui l-a discreditat, dar el a fugit de frica mortii. În primul rînd, pentru ca stia ca Bibescu este un spadasin redutabil si, în al doilea rând, pentru ca si-a dat seama ca printul român doreste sa faca din acest duel un act exemplar.
Chiar si în pragul mortii, în 1901, George Bibescu l-a provocat la duel pe un ziarist cvasi-obscur, C.Al. Ionescu, care se hranea din scandaluri de presa si care s-a exprimat ireverentios fata de print într-o brosura intitulata O chestiune de onoare. Dar George Bibescu si-a facut un nume nu numai în practica duelului, ci si în teoria acestui „sport al onoarei”. Istoricul Mihai Dim. Sturdza a detaliat acest aspect: „Una din conferintele sale de la Academia de Stiinte Morale si Politice din Paris sal carei membru a devenit ulterior – n.A.O.t avusese ca tema duelul, examinat din punctul de vedere social si al mentalitatii “punctului de onoare”. Tot asa, o lucrare colectiva aparuta la Paris în 1883, Les tireurs au pistolet, avea ca autori pe baronul de Vaux, printul Bibescu si scriitorul Guy de Maupassant. La Bucuresti, tineri intelectuali proveniti din rândurile burgheziei tineau sa-si completeze biografia printr-un duel, asezat sub patronajul printului Bibescu. Astfel, viitorul profesor universitar de filozofie, Constantin Radulescu-Motru, ceru arbitrajul printului, socotindu-se ofensat de o recenzie critica semnata de tânarul diplomat si dramaturg Al.D. Florescu
de Andrei Oisteanu
@Florin Croitoru: Lenin a fost homosexual, lucru atestat de scrisorile fierbinti de dragoste dintre el si Zinoviev, continute in arhiva KGB si desecretizate:
http://eufrosin.wordpress.com/2010/10/26/din-arhiva-kgb-lenin-a-fost-homosexual/
Este foarte ciudat ca Fr. Engels vorbeste de rom^ni. Pentru ca dacistii spun ca termenul de rom^n si Rom^nia a aparut dupa Mica Unire din 1859.
Cred ca citatul din Engels este scos din context pentru folosul manipularii. Pe vremea lui Marx si Engels, cand au scris Manifestul Partidului Comunist nu exista Rom^nia. Deci la care rom^ni se refera ? Probabil ca la rom^nii/moldovenii din imperiul tarist(deci din Basarabia), Basarabie pe care ne-au luat-o cu japca rusii in 1812 si nu i-au dat drumul nici pana in ziua de astazi. Cred asta pentru ca in alte situatii Marx si Engels ne laudau rascoalele contra asupritorilor. Aveam notat pe undeva dar am ratacit insemnarile.
De ce atata ura si la Engels ? Probabil ca i-au transmis ura contra rom^nilor evreii rusi. Probabil pentru ca au fost obligati de vremuri sa invete limba rom^na in loc sa invatam noi limba rusa. Rom^nia este ca un dig natural in calea expansiunii slave spre Occident conform testamentului lasat de Petru Cel Mare.
„Așa zisul anti-comunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevărații anti-comuniști nu au găsit niciodată un sprijin în Occident. La nivelul de decizie politică, în Occident se cunoștea că am fost dați Moscovei pentru următorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit căreia Occidentul încurajează și susține rezistența anticomunistă? Tocmai pentru a-i identifica pe adevărații anti-comuniști. Trebuiau aflați și lichidați… În imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloană vertebrală, cu spirit de sacrificiu, cu simțul datoriei mai presus de instinctul de conservare… Câtă vreme nu dispare sămânța legionară, mondialismul visat de Engels nu se poate simți în largul său…”
acesta este chintesenta articolului dvs., excelent de altfel. pai cum ar putea fi altfel, daca parca lupta dintre nazism si comunism n-ar fi fost orchestrata de aceiasi papusari mondialisti de care omenirea n-a scapat inca…
http://foaienationala.ro/duelul-la-romani.html
D-le Coja, de unde scoateţi aşa ceva? Vreau sursa. „homosexualul Lenin”.Nu a zis Europa Liberă o jumătate de secol, că nu a ştiut şi d-ta ştii. De unde , domnule?
Dom/le profesor,….jos palaria !!Pentru acest articol,va iert multe sinuozitati,inconstante,balansari[politice evident]si ma bucur ca existati! Bagseama, ca io,avui norocul sa ma nasc roman ca atatia altii !!Grozav ce imi place fraza asta..
Va multumesc,
doru
Voi copia şi transmite grupului meu de prieteni acest articol, sub titlul „Boier Racoviţă şi Globalizarea”.
Sunt bucuros de fiecare dată când citesc istoria din spatele istoriei şi descoper personalităţi care pot fi oferite ca modele tinerilor şi viitorilor români.
Ori schimba „astia” numel a ce s-a petrecut la 1989 din „revolutie” in altceva, ori ma botez „CONTRA-REVOLUTIONARUL”.
Am fost anti-Ceusescu in stil mare, am fugit din tara in 1982 urmare a convingerile anti-Ceuasiste; Descopar acum dupa 30 de ani ca am fost pacalit de aceeasi excroci intrenationali, de aceeasi ticalosi globalizati care au caparat controlul statelor prin asasinat si inselaciune.
Ceausescu o fi avut multe pacate, o fi facut multe greseli dar cateva lucruri sunt certe: a fost inselat, a fost aratat in mod fals drept cauza a unor probleme inexistente sau fabricate de ticalosii internationali si drept subiect al bascaliei DAR NU A TRADAT TARA ACEASTA. E DISCUTABILA OPTIUNEA DE DEZVOLTARE DAR NU E DISCUTABILA OBIECTUL DEZVOLTARII: NATIUNEA ROMANA. AU FOST ASASINATI PENTRU CA ERAU SINGURA OPOZITIE CA TICALOSII INTERNATIONELI SA FURE AVEREA TARII DE LA POPORUL ROMAN SI SA RAMANA SUVERAN. Recunosca ca nu am inteles asta acum 21 de ani. Am fost nedumenrit de asasinarea lor dar la moment am fost convins ca acesata ciudatenie juridica a fost necesara din ratiuni ce e mai bine pe moment sa nu le stim dar care sunt utile tarii. AM AFLAT CA INSA CA UNICA RATIUNE PENTRU CARE A FOST UCIS A FOST ACCEA CA EL ERA SINGURA NOASTRA APARARE DE COTROPITORUL CRIMINAL. Nu il ridicam in slavi. S-au facut canale si baraje si industrii si in alte tari dar la noi, de 21 de ani nu s-a construit mai nimic, industria functionala a fost distrusa in majoritate. Baza locuintelor a ramas tot ce s-a construit le timpul lui, avem datorii uriase si nu putem arat ce s-a facut cu banii luati.
Suntem contra-revolutionari adica vrem stabilitate si continuitate in care sa perfectionam societatea noastra.
Anul 1964.Un fel de „primavara romaneasca”are loc.O reactie la Planul Valev?Sunt eliberati toti detinutii politici.Incep sa circule tot felul de zvonuri despre „cearta” noastra cu rusii.Eram student,citeam „Declaratia din aprilie”si nu imi venea sa-mi cred ochilor.La cursul de „Socialism” ni se vorbea de plata asa ziselor datorii de razboi pe care Romania le platise cu „varf si indesat”dupa cum s-a exprimat profesoara noastra,de inechitatea unor acte de comert,etc.Apare si volumul:Karl Marx despre romani,care ni se recomanda spre studiu.In volum,tonul citatelor e peste tot favorabil romanilor.Se analizeaza si istoria sec.XIX(Unirea in urma razboiului Crimeei,etc.,).Ocupatiile rusesti,unde se critica „barbaria soldatului rus”,etc.Impresia generala cu care am ramas,era critica politicii rusesti fata de Principate,(care erau privite cu simpatie).UN volum copertat,coperta maro,format A4.Cercetari de arhiva pot dovedi daca citatul este real sau fals si daca se refera la altii sau la romani,eventul si vol 8,citat.Mi se pare ciudat.Experimentul masonic al comunismului s-a facut,de catre Oculta, pe spinarea popoarelor din Est.Harriman,citat in articol,un reprezentant de frunte al Ocultei,a pus umarul la implantarea comunismului in Rusia.Apare in Rusia,cu doua luni inainte de revolutie,in august 1917,la Petersburg,cu asa numita „misiune a Crucii Rosii” americane formata din 36 de persoane.26 dintre aceste persoane, descinse direct de pe Wall Street, fiind cei mai mari bancheri,oameni de afaceri si industriasi americani,deghizati in medici si infirmieri,cu grade militare fictive.”Misiunea” fusese expediata in Rusia de catre col.Edward Mandell House,consilierul presedintelui Wilson,acelasi care expediase din New York la Petersburg si pe Trotki,cu grupul sau de mercenari,la bordul vasului „Cristianja”,ca sa organizeze puciul bolsevic planuit (Marea revolutie socialista din octombrie).IN fruntea misiunii „medicul” William Boyce Thomson,directorul „Federal Reserve” a Statelor Unite!Printre alti „medici si „infirmieri” si Averell Harriman,care,ulterior,va face afaceri colosale cu bolsevicii(o firma maritima care actiona in regim de monopol in asociatie cu Rusia;concesii enorme pt.exploatarea manganului din Caucaz).Devine ,nu intamplator,confidentul lui Stalin si ambasador la Moscova.Colaborarea secreta a Wall Street-ului,cu bolsevicii se va concretiza,dupa puci(revoluite)printr-o serie de mari contracte.Astfel,”General Electrics” va obtine un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei.In ciuda minciunilor propagandistice,”General Electrics” a fost in realitate „lampa lui Ilici”. Un mare business s-a derulat in secret din 1917 pana in 1991,transformand milioane de oameni in robi ai sistemului.In tot acest timp,morala n-a avut nimic de-a face cu politica.Dimportiva!(apud V.Alexe).Astazi este altfel?
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
20. „Regimul care a apucat să se învechească”?…
Pe loc, atunci, nu am dat nicio importanță răspunsului, mi s-a părut bizar și neadecvat la fapte… Apoi, în timp, i-am dat tot mai multă greutate. Orice regim, prin dăinuire, își corectează abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate… Se înțelepțește! Pentru că este în firea omului și a lumii ca binele și adevărul să iasă la suprafață, să devină tot mai active! Formula lui Țuțea este perfect sinonimă cu „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!… Tot patru cuvinte! În aceste două formule, a patru cuvinte fiecare, afli esența comportamentului „contra-revoluționar” al românilor. Românului nu-i place „mișcarea”, neastâmpărul nevrotic, ci contemplația, adăstarea, care îți permite să guști pe îndelete din bucuriile Firii, ale existenței. Iar mai presus de toate românul resimte bucuria și plăcerea de a pune Țara la cale, Țara și Lumea, comentându-le la nesfârșit, cu recunoștință că are parte de ele…
A greşit şi Ţuţea, greşiţi şi dv., dle Profesor!
Dacă vă explic: de ce, înseamnă să vă fac să credeţi, şi n-am rezolvat nimic. Aş schimba o credinţă cu alta.
Eu vă scriu ce ştiu:
Regimul jidanilor instaurat în lume, nu numai la noi în ţară, este cel mai vechi cunoscut de omenire. Regimul dacilor, care ştiau Adevărul, a fost înlăturat de regimul bazat pe credinţă şi minciună instaurat în lume de jidani. Spuneţi-mi dacă greşesc. Nu vă dau explicaţii pentru că nu vreau să mă credeţi.
Când v-am scris că Isus Cristos este un jidan conspirator şi am arătat de unde ştiu acest lucru nimeni nu a venit, pe niciun sait, să-mi arate că greşesc.
Toţi vreţi explicaţii ca să credeţi; este mai uşor decât să judecaţi pentru a găsi Adevărul.
Domnul Burlacu vă interoghează (intervievează) pentru a vă face crezut.
Eu nu vă cred!
Eu vă înţeleg! Vă înţeleg şi plâng citindu-vă; dar plâng şi pentru că nu ştiţi că sunteţi prost la fel cu tot neamul nostru românesc.
Providenţa, Sântio Creatorul nostru a făcut să daţi peste poezia Acuz
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
Ce rău îmi pare că vă credeţi înţelept!
Sântio, Creatorul nostru, a făcut să fie scris în legea evreilor: Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce intelepciune au ei? (Ier.8:9)
De ce nu vreţi să acceptaţi că sunteţi şi dv., un român prost ca şi mine?
Căci şi eu am refuzat să învăţ limba rusă la fel ca dv.
Avem şi această dorinţă comună de a ne salva neamurile.
Eu, spre deosebire de dv. am refuzat să citesc o carte de la cap la coadă; am întrerupt cititul cărţii când am dat peste o prostie, după mintea mea.
Până acum nu m-am gândit că ce vreau eu să fac este o revoluţie. Dar o revoluţie nu se face de unul singur, dle profesor. Dar o revoluţie benefică pentru un neam sau pentru întreaga omenire nu se face fără să conştientizăm că suntem creaturi proaste. Inteligenţa, pe care avem impresia că o deţinem, este doar oglindirea inteligenţei Creatorului nostru, Sântio.
Noi oamenii suntem în perioada de educare, în ziua a şaptea, cum spun jidanii; noi învăţăm să devenim creatori autentici din experienţa celor cerute idolilor dar primite de la Sântio, Creatorul nostru.
Chiar dacă vreţi să mă izolaţi, eu nu sunt singur; nu voi fi singur niciodată pentru că Sântio Creatorul nostru şi al habitatului nostru mă ţine de mână. (Isaia 41:8 – 16)Eu, Traian Ioan, sunt învingătorul lui dumnezeu; sunt Israel cum spun evreii. Eu stau de vorbă în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă cu Sântio Creatorul. Îl rog să mă ajute, cum ştie El că este bine pentru El şi întreaga Sa Creaţie.
„Binele” pe care-l vor jidanii nu este bun nici măcar pentru neamul evreiesc, pentru care a fost scrisă Biblia.
Dacii nu s-au dus nicodata si nici in zilelele noastre nu se duc la Dumnezeu pentru a se ruga,petru a cere ajutor,a se milogi,dacii geto-dacii au curajul sa se prezinte in fata Domnului doar in momentul in care se simt demni ,mandri si capabili de a tine fruntea sus in fata Lui,Tatal Creatorul. Cu ceva milenii in urma isi luau viata pentru a prinde momentul in care se simteau pregatiti in a-si intampina Tatal.
Iata ce scrie alogenu’: „Iancu Racovita vs Ferdinand Lassalle (1864)
Nu prea se stie faptul ca în 1864 liderul socialist german Ferdinand Lassalle a fost ucis la vârsta de 39 de ani de un glont tras în timpul unui duel de studentul român Iancu Racovita. Lassalle s-a nascut în 1825, în orasul prusac Breslau (azi Wroclaw, Polonia), ca unic fiu al unui prosper negustor evreu, Haim Lassal. În 1856, dupa Razboiul Crimeii, Ferdinand Lassale a vizitat Europa de Sud-Est, publicând interesante note de calatorie (Reiseberichte aus dem Orient, 1856). În spatiul românesc fiind, Lassale s-a exprimat sever la adresa conditiilor de trai si de igiena ale taranilor valahi.12
În 1864, Lassalle s-a îndragostit în Elvetia de tînara Helene von Dönniges, fiica unui diplomat bavarez. Dar familia fetei s-a opus casatoriei din cauza originilor evreiesti ale socialistului german. Disperat, Lassale a fost dispus sa se crestineze. Helene a preferat însa un alt pretendent, pe tânarul boier român Iancu Racovita. Era epoca în care Ferdinand Lassale suferea – ca si, în grade diferite, prietenii sai Heinrich Heine si Karl Marx – de sindromul „urii de sine evreiesti” (der jüdische selbsthass). În 1860, de pilda, Lassale scria urmatoarele: „Nu-mi plac evreii, ba chiar îi detest în general. Îi percep ca fiind nimic altceva decît fiii degenerati ai unui trecut maret, dar disparut. În ultimele secole de sclavie, acesti oameni au dobândit trasaturi de sclavi, si de aceea am o pornire atât de negativa fata de ei”. Sau, într-o formulare autoironica: „Exista doua categorii de oameni pe care nu-i pot suferi: ziaristii si evreii. Din nefericire fac parte din ambele categorii”.
Pe fondul acestei sensibilitati psihice, refuzul formulat de familia von Dönniges a cazut ca un trasnet. Printr-o scrisoare injurioasa, Ferdinand Lassale l-a provocat la duel pe tatal Helenei. Acesta a refuzat provocarea, dar manusa a fost ridicata de tânarul Iancu Racovita. Duelul a avut loc lînga Geneva. Românul l-a împuscat pe Lassale, ranindu-l grav la abdomen. Peste doua zile acesta a murit, fiind înmormîntat în cimitirul evreiesc din Breslau. „Ce extraordinar mod de a muri!”, îi scria Engels lui Karl Marx, la 4 septembrie 1864, imediat dupa aflarea mortii lui Lassalle. „Acest asa-zis Don Juan se îndragosteste de fiica unui ambasador bavarez si vrea s-o ia de sotie. Apoi are de a face cu un pretendent respins al doamnei în chestiune – care, întâmplator, este un escroc din România – si face în asa fel încât sa fie împuscat mortal de rivalul sau. Asta nu putea sa i se întâmple decât lui Lassalle, datorita caracterului sau unic, partial evreu, partial cavaler, partial clovn, partial sentimental. Cum a putut un politician de calibrul lui sa se lase împuscat de un aventurier român?”.
Karl Marx a admis ca Lassale a murit „în triumf, ca Ahile”, dar n-a fost în stare sa-l numeasca prieten pe fostul sau rival. În scrisoarea de raspuns catre Engels, Marx îl numeste pe Lassale „dusmanul dusmanilor nostri”.13
Dar cine a fost acest „escroc si aventurier român” (cum îl descrie Engels) care a curmat viata si cariera politica a parintelui socialismului german? Nu se cunosc prea multe lucruri despre el. Era un vlastar al familiei boieresti Racovita-Cehan, ai carei membri au fost domnitori si înalti dregatori în Tarile Române în secolele XVIII-XIX. Iancu era probabil unul dintre multii fii ai beizadelei Mihalache Racovita (însurat cu o Sutuleasa), mare dragoman al Portii Otomane si, în 1815, mare logofat în divanul Valahiei.14 În perioada 1862-1864, Iancu Racovita studia la Universitatea din Berlin, fiind coleg cu Iacob Negruzzi la Facultatea de Drept.15
Povestea romantica a inspirat mai multi romancieri, printre care George Meredith. Prozatorul englez a scris în 1880 un roman „cu cheie”, The Tragic Comedians, în care Ferdinand Lassalle este întruchipat de personajul Alvan (politician evreu, cu nas si buze stereotipice), Helene von Dönniges de Clotilde von Rüdiger (fiica unui general ambasador, antisemit), iar nepotul de domn Janko Racovita de printul Marko Romaris. Acesta din urma este prezentat ca un fel de „voievod al tiganilor” (un nobil oaches, cu trasaturi orientale, care cânta la vioara si din gura cîntece tiganesti), semn ca – pentru vest-europeni – asocierea dintre români si romi era uzuala si la sfârsitul secolului al XIX-lea. Bazîndu-se pe „o poveste bine-cunoscuta” (a well-known story, fiind chiar subtitlul romanului), este de presupus ca Meredith a topit destule date reale în romanul sau. Putem deci afla mai multe informatii despre modul în care s-a desfasurat duelul. Alvan (alias Lassalle) este un excelent tragator la tinta cu pistolul, spre deosebire de Printul Marko (alias Racovita), care „n-a tras în viata lui cu pistolul”. Clotilde (alias Helene) îl roaga pe Alvan sa nu-l ucida pe Marko. „Trage cu pistolul în aer”, îl implora ea. Alvan îi asculta rugamintea si se lasa el ucis de Marko.16
„Prin moartea lui Lassalle – conchide politologul Gaetano Mosca –, miscarea muncitoreasca germana a ramas în mîinile lui Marx.” Daca Lassalle n-ar fi fost ucis de Racovita la vârsta de 39 de ani, „socialismul german ar fi pastrat un caracter mai national si mai putin cosmopolit”.17 Cu alte cuvinte, s-ar putea zice ca, în spatiul românesc, nu numai Constantin Dobrogeanu-Gherea a jucat un rol important în istoria miscarii socialiste, ci si – în cu totul alt fel – Iancu Racovita.”