„Românii, un popor de contra-revoluționari!” …Cinste lor!
„Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”
Karl Marx și Friedrich Engels, OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229
1. Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet acest text, acest citat. Autorul se pare că este Engels. Probabil că a ajuns și pe la Dumneavoastră.
Folclor pe Internet! Ar trebui studiat acest fenomen de specialiștii în folclor… Există niște structuri mentale profunde, arhaice, care de mii de ani orientează gesturile și comportamentul nostru. Succesul Internetului trebuie văzut și din această perspectivă. Cât privește citatul, mă face să regret încă o dată că la vârsta lecturilor definitive m-am ferit de autorii pe care eram obligați să-i citim. Marx și alții din gașca sa. Am greșit! Ca și cu limba rusă, pe care am confundat-o cu limba cotropitorului și m-am străduit să n-o învăț!… Mare greșeală! Adversarul trebuie cunoscut și studiat! Regret așadar că nu am cunoscut acest citat încă de prin anii ’60. Mi-ar fi fost de mare folos.
2. Haideți să dăm timpul înapoi și să vă imaginați că ați dat de acest text în acei ani minunați, minunați datorită vârstei…
Datorită vârstei și datorită unor oameni minunați care mai trăiau pe atunci… Dumnezeule, ce comentarii năzdrăvane s-ar fi putut face pe acest text, înzestrat cu autoritatea marelui clasic! Ce de „șopârle”!… Să mă gândesc un pic, la persoanele cu care m-aș fi grăbit să mă bucur de existența acestui text!… Îmi vine în minte chipul lui Petre Ceaușescu. O vreme am fost colegi la învățămîntul politic, la adunările de partid… A murit tînăr, în Germania, unde ceruse azil politic. Băiat subțire și plin de umor… Cred că aș fi dus citatul și la studenți, să-l comentăm la curs sau la seminar! Aș fi făcut caz de acest citat și la învățămîntul politic, la adunările de partid… Ce fericit ar fi fost Petre Țuțea să fi știut de acest text… Teribil ce rău îmi pare că n-am aflat decât acum de acest citat, ca și de telegramele criminale pe care le expedia Lenin către activiștii bolșevici și care sunt toate publicate în volumele de Opere de care erau sufocate toate bibliotecile publice! Rîdeam că nu le citește nimeni! Am fost un fraier… Trebuiau citite cu lupa. Aveam convingerea că cenzura curățase textele „clasicilor” de tot ce putea să fie interesant…
3. Și ce este interesant în acest citat de cinci-șase rânduri?
Totul! Totul este interesant și prețios, deosebit de prețios pentru noi, românii! Nu-mi pot imagina un elogiu mai consistent adus neamului românesc. Nu mă așteptam ca Engels, cu atât de puține tangențe la fenomnul românesc, să-l fi pătruns și să-l înțeleagă totuși atât de profund! Sunt aproape gelos pe Engels că a putut da românilor o definiție atât de exactă: Un popor de anti-revoluționari! De reacționari! Expressis verbis, contra-revoluționari! Bravo nouă, bravo și lui Frederic Engels ăsta!
4. Vorbiți serios?
Dacă nu mă înșel, acest text este datat 1848… Ar trebui mers la text, la volum. Oricum, în anii aceia și cu atât mai mult în 1848, era la mare modă spiritul revoluționar… Unde ne-a adus acest spirit, vedem astăzi! Sigur, am avut și noi un 1848 al nostru, cu pașoptiștii respectivi, care însă se vede că l-au dezamăgit pe teoreticianul „revoluției mondiale”! Ar fi interesant pentru istoricii noștri să caute răspuns la această întrebare: de ce „revoluția” de la București și Iași, ca și „contra-revoluția” românilor din Transilvania, l-a dezamăgit atât de tare pe marele profet al revoluției mondiale!… Până acum, istoricii noștri s-au întrecut în a găsi dovezi de prezență și manifestare la români a spiritului revoluționar care cuprinsese întreaga Europă. Uneori aceste dovezi au fost inventate sau exagerate măcar, ca să putem spune că am fost și noi în rândul lumii de atunci, la pașopt și mai apoi! Cred că este timpul să ne dumirim asupra eșecului, a impasului în care ne-a adus sistemul așa zis democratic pentru care s-a vărsat atâta sânge în 1789, în 1848, în 1917 și așa mai departe, inclusiv în 1989!… Două sute de ani de istorie obsedată de drepturile omului, de mirajul mincinos al egalității, al democrației… Paravan în spatele căruia complicii (sau patronii?!) lui Marx și Engels au instuituit pe planetă dictatura cea mai perfidă și mai totalitară din istorie! Cacealmaua cea mai mare din istorie!
În aceste condiții, când luăm aminte la rezultatul final, devine meritorie, demnă de laudă atitudinea celor care, din inteligență sau/și din instinct, s-au opus acestei direcții ori măcar au refuzat să țină pasul cu bezmeticeala, de esență teroristă, anarhistă, numită spirit revoluționar. Cum au reacționat românii la oferta marxistă? Cum s-a manifestat rezistența la revoluția mondială?, iată o perspectivă ignorată de istorici sau ascunsă cu grijă, ca un capitol de istorie rușinos, cu sentimentul că nu ne onorează această reținere, această mentalitate „reacționară”, retrogadă ca orice manifestare contra revoluției! Dimpotrivă! S-ar putea ca această rezistență a românilor la nebunia și dezbrăcinarea colectivă numită revoluție să se constituie în capitolul nostru de istorie cel mai glorios!
Acum, când este clar eșecul mondial al marxism-leninismului, declarația tovarășului Engels contează pentru mine ca un moment de iluminare: Noi, românii, nu suntem părtași la vinovăția, adeseori criminală, a celor care au dezlănțuit ori au populat haitele de câini hămesiți de frustrări și de ură ai „revoluției mondiale”! Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui așa zis spirit revoluționar, nu ne-am lăsat amăgiți de propaganda mincinoasă până la crimă dedicată „noii orânduiri” și, la nevoie, am pus mâna și pe par, parul contra-revoluției! Contra-revoluția la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă. Declarația lui Engels subliniază apăsat și răspicat o trăsătură de caracter a poporului român pe care noi, naționaliștii(!!!), nu am identificat-o corect și cu suficient curaj: spiritul conservator, „reacționar”, contra-revoluționar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic!… Ce veste minunată! Sper din toată inima că Engels știa ce vorbește și nu s-a înșelat nici cu o iotă! Oricum, are multă dreptate! Trebuie s-o recunoaștem cu fruntea sus și inima ușoară!
5. Cum ați caracteriza, în esență și în puține cuvinte, atitudinea prin care românii au atras „mânia și disprețul” lui Engels?
Naționalism românesc, echilibrat și bine cumpănit! Simț al măsurii, decență, eleganță chiar. Conștiința clară că nu tot ce zboară se mănâncă și că schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! Au pus interesele naționale mai presus de drepturile omului, ale individului pieritor. E drept, mi-ar fi mai ușor să identific acte și manifestări ale românilor ulterioare declarației lui Engels, prin care această declarație este confirmată cu strălucire, încât mă întreb de unde a avut Engels intuiția faptului că românii vor fi principalul (sic!) opozant al revoluției mondiale marxiste?! Căci, așa cum am mai spus-o pe acest site, cel puțin în Europa, românii au pus cele mai mari piedici internaționalismului proletar. Au fost deseori, inclusiv în interiorul lagărului socialist, nuca tare, buturuga mică din a cărei pricină s-a răsturnat carul triumfal al Cominternului la Budapesta, de pildă, în 1919!… Ne-a costat mult această virtute! Dar abia acum aflu că ni se trage de la Engels. Ce diagnostic precis a știut să ne pună! Sper că a greșit în privința remediului: dispariția noastră ca națiune! Engels e primul care a definit clar acest obiectiv al anti-românismului: „pierderea caracterului național. Dispariția!” Engels este un clasic al anti-românismului! Un vizionar! Un teoretician!… E o mare cinste pentru noi!
6. Ce putea să-l facă pe Engels să ne urască atât de tare?
Repet: trebuie văzut cu exactitate data când Engels face această declarație și contextul. Precum și alte referințe …engelsiene la români, dacă există. Apelez la cititorii site-ului să lămurească ei această problemă: ce știa Engels despre români atunci când a dat verdictul aneantizării noastre?
Așa, la prima vedere, îmi vine să leg declarația lui Friedrich Engels de prima lovitură, efectiv mortală, dată de români marxism-leninismului în 1864, la Viena, când boierul moldav Racoviță îl răpune în luptă dreaptă pe cel care a fost cel mai apropiat tovarăș de idei cu Marx și Engels, marea speranță a socialismului științific, numitul Ferdinand Lassalle. Episod care n-ar trebui să lipsească din niciun manual de istorie a românilor, dar lipsește din toate. Ți l-am povestit de mai multe ori!… E probabil ca Engels să ne poarte pică de pe atunci!…
7. Nu văd niciun motiv să nu mai povestiți o dată acest episod într-adevăr premonitoriu. E foarte puțin cunoscut. L-ați povestit în romanul Vin americanii, cu mult haz, cu multă…
Exultare!… Acesta este cuvîntul! Exult de plăcere când povestesc isprava boierului Racoviță. Trăiesc intens o stare de exaltare! Abia aștept! Se poate?
8. Poftiți, vă rog!
(Episodul propriu zis homeric al întâlnirii dintre contra-revoluționarul boier RACOVIȚĂ și precursorul lui Marx, Engels, Lenin și Stalin îl puteți citi pe acest site căutând textul intitulat În amintirea boierului CONSTANTIN BOCEANU, publicat pe 29 ianuarie 2015
(………………………………………..)
15. Pe scurt, care ar mai fi alte momente de manifestare a acestui spirit românesc anti-revoluționar?
Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revoluției, în anii Primului Război Mondial… Dimpotrivă, am stat stavilă, oprind extinderea revoluției spre Apus, efectiv punând parul pe revoluționari, adică pe bandele criminale ale lui Bela Kuhn și alți agenți ai lui Lenin și Trotzky. Nu numai la Budapesta, ci și la Viena, la Praga… Moment astral, atunci când la Iași generalul Poetaș a dezarmat un regiment de soldați ruși, care trecuseră la înfăptuirea revoluției ordonate de Lenin. I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos și i-a bătut la cur cu centironul, să le vină mintea la cap!… Nu i-a împușcat, cum ar fi făcut orice general rus, fie alb, fie bolșevic, ci i-a tratat ca pe niște copii rătăciți! Asta și erau, bieții mujici…
Din tot imperiul sovietic, numai românii, din Basarabia, s-au desprins, refuzând noua orânduire instaurată prin Marea Revoluție din Octombrie… Spre onoarea lor, rușii de azi nu mai celebrează ziua de 7 noiembrie, zi atât de nefericită din istoria lor. Probabil ziua cea mai nefastă!… Nu cumva aceeași este și situația lui 14 iulie la francezi?!…
16. Asupra acestei chestiuni vă rog să insistați. Veți stârni multe proteste și critici!
O să insist cu altă ocazie… Mă întorc la românii noștri, blamați pentru eternitate de Engels. Este vorba de eternitatea revoluției mondiale, firește… N-o să vezi niciun intelectual român mai de soi, mai răsărit, care să fi mers pe mâna lui Marx sau Lenin în perioada interbelică… Perioadă în care Europa Occidentală își pune poalele în cap și jură pe tătucu Stalin, efectiv divinizându-l cu nerușinare și grosolănie… Asta în timp ce în România se înjgheba cea mai coerentă și mai dinamică replică la internaționalismul bolșevic: Mișcarea Legionară. Când fenomenul legionar va fi înțeles ca lumea, în esența și autenticitate sa, ne vom da seama că prin această mișcare politică românii au scris capitolul cel mai important din rezistența anti-bolșevică.
Ideea de revoluție mondială nu a dispărut din mintea puțină sau diabolică a unor politicieni. S-ar putea spune chiar că această idee este azi mai aproape de reușită ca oricând! Pentru cei care vor teoretiza și vor organiza în viitor rezistența la revoluția mondială, experiența și modelul legionar vor fi decisive în articularea unei politici, a unei replici eficiente de respingere a internaționalismului sau mondialismului ca paravan al imperialismului. Un imperialism cinic și perfid, criminal în esența sa, la a cărui expansiune asistăm azi. Asistăm neputincioși? Așa s-ar părea, dacă te iei după mesajele de pe internet, mesaje ale unor sceptici de serviciu, mercenari ai deznădejdii, care cobesc pe toate site-urile, decretând, celebrând de fapt, neputința noastră de a avea o soluție, un răspuns la această agresiune mondială, planetară… Răspunsul există! L-au dat o dată legionarii! Îl vom mai da o dată noi sau cei ce vin după noi!
În fine, după război, rezistența la revoluția mondială a căpătat la români felurite forme, de la partizanii din munți, până la fronda încercată de Nicolae Ceaușescu. Sigur, se vor găsi iar imbecilii care vor sări în sus de indignare, cum să-i pun alături pe partizanii din munți și pe Ceaușescu?! Le fac acestor nevolnici cunoscut un detaliu: cel care a organizat echipele de legionari parașutate în munți a fost Traian Puiu, fost primar legionar al Constanței. Traian Puiu și-a dat seama că aceste echipe erau trimise la moarte sigură, deoarece superiorul său, Kim Philby, era omul rușilor și le transmitea toate informațiile necesare. Din păcate, și-a dat seama și nemernicul de Philby că românul l-a ghicit ce-i poate pielea! Urmarea: Traian Puiu a fost răpit din Germania și trimis la București legat fedeleș. A urmat un simulacru de proces și condamnarea la moarte. Sentința însă nu a fost niciodată executată, așa că în 1964 Traian Puiu a ieșit din închisoare, alături de ceilalți deținuți politici. A trăit până după 1990. A fost ajutat mult de regretatul Cornel Dida, un corect istoriograf al Mișcării Legionare. Acesta l-a convins pe Traian Puiu să scrie un serial de amintiri și comentarii asupra evenimentelor la care participase. Serialul a început să fie publicat în ziarul constănțean Telegraf, dacă nu mă înșel. După câteva episoade serialul s-a oprit. În drum spre redacție, bătrânului legionar i s-a înscenat un accident de circulație și a fost ucis!… Era prin 1991 sau 92. Așadar securitatea ceaușistă l-a lăsat în pace, în viață! Nu l-a iertat securitatea post-decembristă, care nu mai asculta de PCR, ci de naiba știe cine!…
În orice caz, cartea lui Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni, obligă pe orice român de bună credință să-și revizuiască percepția asupra persoanei și epocii Ceaușescu… Firește, te poți apăra de dușmani singur, de prieteni te poate apăra numai Dumnezeu, dar de omul prost și rău, ticălos, nu te poate nimeni apăra. Mă vor înjura, desigur. Dar dacă trăiești neînjurat de netrebnici, înseamnă că ai trăit degeaba.
Adaug la povestea cu Traian Puiu cele aflate de la George Petre, cel mai tînăr dintre legionarii refugiați în Germania în 1941. S-a repatriat după 1990, venind din Australia. Un om și jumătate! Și totuși un om dintr-o bucată, dacă-mi îngădui să mă joc puțin cu cuvintele… A trăit până acum vreo doi-trei ani la Bușteni. Am tot amânat să scriu ceva despre acest om minunat… Mi-a fost greu pentru că l-am cunoscut prea bine, aș zice. M-a onorat cu prietenia și încrederea sa. Un subiect pe care l-am discutat mult împreună a fost această activitate, pe care a coordonat-o tehnic din partea legionarilor Traian Puiu. Când Traian Puiu și-a dat seama că Philby a priceput că el, Traian Puiu, „s-a prins” ce joc murdar făcea lordul englez, a venit la prietenul său George Petre să se sfătuiască și, în același timp, să-i transmită informația despre Philby… Pe scurt, din discuțiile avute de mine cu George Petre, acesta mi-a încredințat convingerea sa intimă că acțiunea de parașutare în România a tinerilor voluntari legionari a urmărit nu să lovească în regimul comunist, ci să decimeze rândurile legionarilor aflați în Occident. Aflați sub protecția legilor occidentale și chiar a sentințelor date la Nuremberg, legionarii purtau cu ei, departe de țară, mesajul anti-revoluționar, contra-revoluționar. Mesaj legionar și românesc deopotrivă. Cu asemenea mesaj și crez politic nu puteau stârni simpatia cercurilor politice occidentale, obediente, în secret, la ideea revoluției mondiale. Aceste cercuri nu erau deloc străine de guvernele aflate în funcțiune în Occident. Așa zisul anti-comunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevărații anti-comuniști nu au găsit niciodată un sprijin în Occident. La nivelul de decizie politică, în Occident se cunoștea că am fost dați Moscovei pentru următorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit căreia Occidentul încurajează și susține rezistența anticomunistă? Tocmai pentru a-i identifica pe adevărații anti-comuniști. Trebuiau aflați și lichidați… În imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloană vertebrală, cu spirit de sacrificiu, cu simțul datoriei mai presus de instinctul de conservare… Câtă vreme nu dispare sămânța legionară, mondialismul visat de Engels nu se poate simți în largul său…
O mică paranteză: prin cele afirmate, Engels ne ajută să pricepem, să aflăm explicația aderenței extraordinare a românilor din toate straturile sociale la mișcarea legionară: opoziția legionară la revoluția mondială era în cea mai curată și definitorie tradiție românească!
Într-o discuție în patru, Petre Țuțea, Marcel Petrișor, Aurel Dragoș Munteanu și subsemnatul, Dragoș a povestit cele aflate de la un personaj din generația lui Petre Țuțea, încă în viață la acea dată – era prin 1985-86. Persoana respectivă fusese translator pentru Averell Harriman, venit în decembrie 1945 la București cu însărcinări foarte înalte din partea Aliaților, a SUA, în primul rând. La întâlnirea cu Iuliu Maniu, emisarul Occidentului l-a informat pe liderul rezistenței naționale din România că America se pregătește în secret pentru un război cu URSS. Acest război nu poate fi deocamdată pornit pentru că opinia publică din America nu l-ar accepta și nu l-ar înțelege, fiind vorba de un război între două armate prietene… E nevoie ca opinia publică din America să afle câte ticăloșii fac rușii în Europa de Est, este nevoie de acte de rezistență care să provoace vărsări de sânge, numai așa s-ar putea justifica intervenția americană…
Mesajul american a fost desigur transmis de Maniu mai departe, cu consecințele cunoscute: încredințați că „vin americanii!”, mii de români, tineri mai ales, nu au pregetat să se manifeste în vreun fel sau altul împotriva regimului comunist, regim care a răspuns cu condamnări la moarte și la zeci de ani de pușcarie pentru opozanții regimului… Atunci când vorbim de victimele comunismului, în mod paradoxal, dacă suntem lucizi, vom identifica astfel de victime și printre românii anti-comuniști trăitori în Occident… Detaliu esențial: cu aceeași ocazie, întrebat de Malaxa ce să facă?, Harriman i-a transmis sec: să-și facă bagajele… Deh, Malaxa nu era român, nu era contra-revoluționar!…
17. Să ne întoarcem la Engels și mesajul său… Ați zis că ne-a pus un diagnostic extrem de exact, că ne cunoștea surprinzător de bine… Cum interpretați afirmația lui Engels că românii sunt „un popor fără istorie”?
Nu mă surprinde… Este un loc comun pentru detractorii noștri. Probabil că avea în vedere vestitul „mileniu de tăcere”, pentru care lipsesc documentele scrise, răstimp în care românii nu sunt pomeniți în niciun document. Nici la Nord, nici la Sud de Dunăre! Ai zice că nu au existat și ei pe undeva!… Situația aceasta se mai întâlnește și la alte popoare vechi din Europa, stabile, statornice în spațiul lor de baștină. Cum ar fi albanezii. Cronicarii de odinioară nu consemnau în scrierile lor stările de fapt, ci evenimentele, „mișcarea”, după logica de azi a ziarelor, care consemnează în primul rând ceea ce iese din obișnuit, din normalitate, tulburând starea de fapt existentă. Românii, confruntați cu vitregiile epocii, au înțeles să supraviețuiască prin retragerea din calea răutăților. Prin refuzul de a participa la mișcarea browniană a neamurilor dinlăuntrul sau dinafara imperiului. Povestea cu codrii și munții care au asigurat supraviețuirea noastră și menținerea identității etnice, naționale, în ciuda mulțimii neamurilor care au trecut pe aici, nu este o invenție romantică, ci un adevăr confirmat în multiple feluri. Am scris despre asta în Transilvania Invincibile Argumentum, afirmând că din această așa zisă retragere din istorie românii vor ieși „la suprafața” istoriei cu un câștig nesperat și deosebit de prețios: cu o cultură orală, cu un folclor de o originalitate și o bogăție fără egal în Europa, o cultură profund spiritualizată și care antrena întreaga suflare românească. O mie de ani românii nu se vor afirma prin nicio structură administrativă, de tipul statului politic, consemnată în anale. Dar când documentele încep să-i consemneze, îi vom afla pe români ca purtători ai unor norme de conduită riguros sistematizate și organizate în vestitul „jus valachicum”. Dovadă că nu au trăit o mie de ani la întâmplare, în dorul lelii, ci ca o comunitate unitară și coerentă, întinsă pe un vast teritoriu: de pe malurile Vistulei până în munții Pindului. Care popor european a mai afirmat asemenea virtuți și capacități de socializare?! Nu prea multe!…
Iar când, în secolul 14, românii își vor afirma statalitatea, statele românești întemeiate atunci nu vor înceta să existe până azi, cu o continuitate la fel, fără pereche la majoritatea popoarelor europene și mai ales la popoarele din preajma noastră!… Sunt motive suficiente ca să avem mulți dușmani, mulți care să nu încapă de noi!… Iată, în Europa de azi, majoritatea statelor sunt confruntate cu perspectiva secesiunii, în frunte cu granzii Europei: Anglia, Franța, Spania, Italia… Rusia și ea, Ucraina… Iugoslavia și Cehoslovacia sunt deja o amintire… În acest context, numai noi, românii suntem în situația ca, prin exprimarea liberă a electoratului, prin aplicarea corectă a normelor de drept internațional, să dobândim o țară și mai mare! Ba chiar să ne extindem și la sud de Dunăre! Crezi că în cancelariile lumii nu suntem invidiați și, când se poate, taxați, faultați pe blat, bușiți ori sabotați pentru norocul nostru de a fi români? Căci există acest noroc! Pe care puțini dintre noi îl conștientizează! Dușmanii noștri, în schimb, sunt foarte conștienți de asta! Repet: norocul de a te naște român!
18. „Norocul de a te naște român”?!… Nu v-am mai auzit cu această vorbă. Am auzit pe unii plângându-se de ghinionul că s-au născut români!
Nu, ăia nu s-au născut români, ei s-au născut în România, la o adresă, nu într-o comunitate etnică! Norocul de a te naște român?… Nu vrei să mai lăsăm și pentru altă dată câteva subiecte?
19. Revin atunci la subiectul nostru: cum credeți că l-ar fi comentat Petre Țuțea? Mă refer la citatul din Engels, firește.
Cu ce plăcere ar fi făcut-o domn profesor?!… S-ar fi simțit pe deplin confirmat de o autoritate totuși de suprafață planetară. …Mi-aduc aminte de întâlnirea lui Petre Țuțea cu Marian Popa, în holul de la Athenee Pallace. Memorabilă întâlnire între doi mari români! Le-am făcut cunoștință, știau prea multe unul despre celălalt, așa că Marian Popa nu și-a mai pierdut vremea cu amabilități convenționale, ci a vrut să profite de întâmplare, de norocul de a se întâlni cu vestitul Socrate al Bucureștilor. Și l-a luat la rost, aproape, zicându-i: „domnule Țuțea, care credeți că este regimul politic cel mai bun?”
Eu mă știam de vreo zece ani cu Țuțea, dar nu-mi trecuse prin cap să-i pun o întrebare atât de radicală, de categorică! Răspunsul lui Țuțea a fost și mai categoric, ba chiar și mai scurt decât întrebarea: „Regimul care a apucat să se învechească!” …Atât a durat discuția dintre cei doi mari români și s-au despărțit. Nu mai țin minte cu care dintre cei doi aveam de mers mai departe undeva…
20. „Regimul care a apucat să se învechească”?…
Pe loc, atunci, nu am dat nicio importanță răspunsului, mi s-a părut bizar și neadecvat la fapte… Apoi, în timp, i-am dat tot mai multă greutate. Orice regim, prin dăinuire, își corectează abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate… Se înțelepțește! Pentru că este în firea omului și a lumii ca binele și adevărul să iasă la suprafață, să devină tot mai active! Formula lui Țuțea este perfect sinonimă cu „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!… Tot patru cuvinte! În aceste două formule, a patru cuvinte fiecare, afli esența comportamentului „contra-revoluționar” al românilor. Românului nu-i place „mișcarea”, neastâmpărul nevrotic, ci contemplația, adăstarea, care îți permite să guști pe îndelete din bucuriile Firii, ale existenței. Iar mai presus de toate românul resimte bucuria și plăcerea de a pune Țara la cale, Țara și Lumea, comentându-le la nesfârșit, cu recunoștință că are parte de ele…
21. Au mai rămas necomentate câteva sintagme interesante… „Extirparea sau pierderea caracterului național”, „existența românilor constituie un protest împotriva măreței revoluțiimondiale”…
Le lăsăm pe altădată sau la dispoziția cititorilor site-ului nostru, ale căror comentarii sunt deseori năpraznice… Țin să încheiem printr-un alt citat, dintr-un autor infinit mai puțin cunoscut decât Engels, dar care a cunoscut infinit mai bine decât Engels ce va să zică măreața revoluție mondială. E vorba de un deținut politic, de la care am primit cu luni de zile în urmă o carte de versuri. N-am avut timp de ele, dar azi dimineață, în așteptarea discuției de față, am dat peste carte și am deschis-o la întâmplare, fără niciun gând și, în niciun caz, cu gândul de a citi mai mult de câteva rânduri. Sub ochi mi-au căzut următoarele rânduri, din poezia intitulată Acuz:
Acuz în fața lumii întregi, În fața tribunalului suprem al umanității, Pe acei intelectuali, Pe acei filosofi și oameni de știință, Care au mistificat adevărul, Care au deformat realitatea Și au acoperit-o Cu faldurile strălucitoare ale minciunii; Care în numele unor aberații Despre progres, libertate, egalitate, Au apărat, au lăudat și au înălțat Pe monștrii zilelor noastre Și au justificat Toate sacrilegiile și hecatombele.
Autor Dumitru Oniga. Reține: „În numele unor aberații despre progres, libertate, egalitate!”… Aș zice că citatului din Engels eu i-aș opune citatul din Dumitru Oniga. Mi se pare suficient. În plus are autoritatea suferinței, a jertfei, ceea ce nu este cazul în …cazul lui Engels al dumitale. Un belfer!
22. Cine sunt „monștrii zilelor noastre”?
Marx, Engels, Lenin, Stalin și alți revoluționari, activiști ai revoluției mondiale… Ai „măreței” revoluții! Mai fac o precizare: duelul a fost între Lassalle și Racoviță, dar contrastul revelator nu este numai între cei doi, ci și între boierul moldovean și aristocrația vieneză… Știi ce-mi trece acum prin cap: să fac o scrisoare către primarul Vienei și să-i povestesc cum a apărat românul Racoviță onoarea Vienei, a aristocrației austriece, în 1864. Și cum românii lui Iuliu Maniu au apărat Viena de ravagiile spiritului revoluționar, în 1918… Sunt curios cum va reacționa comunitatea vieneză! Ce monument al eternei și nemărginitei recunoștințe îl vor ridica românilor!
Că veni vorba: știai că la Viena există un falnic monument al soldatului sovietic eliberator? Ar da orice vienezii să nu-l mai vadă acolo. Am avut și noi un astfel de monument, în Piața Victoriei. Ți-aduci aminte?
23. Da, era chiar pe axul pieței! Unde-i acum? Nu mai e în Piața Victoriei!
Nu mai știu nici eu pe unde este acum. L-or fi topit țiganii… Ce știu este că a fost demontat din ordinul lui Nicolae Ceaușescu… A pretextat că sub statuie va fi stația de metrou, așa că rușii nu au mai avut ce spune… Caz unic în Europa la vremea aceea. Cum unică a fost și distrugerea monumentului V.I.Lenin din București, în martie 1990 și în pofida autorităților cominterniste revenite la guvernare în România. Tot așa: o demolare efectuată în premieră mondială… Prioritate românească absolută! Am asistat la acel moment de avânt contra-revoluționar. Eram deplin conștient că asist la un moment de istorie universală. A durat vreo două zile până ce homosexualul Lenin s-a lăsat dat jos de pe soclul revoluției mondiale și trântit la pământ, în noroi și în huiduielile reacționarilor bucureșteni!… Presa a trecut sub tăcere evenimnetul! Probabil că undeva, în niște importante cancelarii ale lumii, nu ni se iartă nici asta…
Mai vorbim!
Buriaș, 8 septembrie 2011
A consemnat Petre Burlacu
Post scriptum. Episodul duelului Racoviță – Lassalle știu că a fost evocat cu detalii interesante de Andrei Oișteanu, în „România literară”, în urmă cu ceva ani. Din păcate nu am reușit să dau de urma textului. Dacă s-ar putea, l-aș găzdui pe site. E interesant de văzut lumea și din perspectiva Celuilalt… Altera pars, nu?…
(Text re-publicat)
domnule Coja,
românii sînt contrarevoluționari, dar ”revoluția” merge înainte sub bagheta ”revoluționarilor” de 27 de ani. Nu cumva dorm contrarevoluționarii români, tot de 27 de ani?
în general românii mai au o meteahnă, în afară de invidie și mîncătorie, o părere personală mult prea bună despre ei, care n-are legătură cu realitatea. Se cred cei mai nemaiponeți și extraordinari între toate popoarele lumii. Oare așa să fie?!
Doar sunt urmașii tracilor romanizati
dragă Colega,
nu mă pot abține. Traci romanizați?! În penisnula Italică au fost doar 5 triburi de italici, restul foarte numeros a fost compus din celți, gali, daci, iliri, etrusci, puni și greci. Italicii zis latini, doar 5 triburi față de 100 de triburi trace, după cum ne spune Herodot, cel mai numeros popor după indieni în sec. V î.d.C., nu puteau romaniza pe nimeni. Italicii au fost tracizați, și au purtat un nume derivat din toponimul Roma. Mai degrabă italicii zis latini au fost tracizați, după care zișii romani, adică tracii s-au extins cu dominația organizată peste tot unde au fost împrăștiate neamurile traco-celto-șcite, sub numele de imperiul roman.
dacă dumneata te simți roman sau trac romanizat, e problema dumitale, dar 5 procente nu puteau romaniza 100 de procente. E o treabă de logică elementară. E ca și cum ai spune acum că ungurii au maghiarizat toate teritoriile la care au pretenție, Slovacia, Croația, Slovenia, Sîrbia, Ardealul și Oltenia. Nici pe departe. Au fost minoritari și au devenit și mai minoritari, fiind asimilați. La fel s-a petrecut și cu italicii antici. Au fost asimilați de lumea traco-celto-șcită. Peninsula Italică conține mai multe gene migratoare de traci, decît de italici autohtoni, pe cînd Balcanii nu prea conțin gene de italici. Era normal, pentru că e nevoie de cantitate, ca să modifici genele. E valabil și pentru migratorii care s-au abătut pe capul nostru. Deși avem urme de asiatici, nu domină, ceea ce vorbește de la sine că au fost asimilați.
alt exemplu e și America Latină. Îți propun să faci o vizită! Deși conchistadorii au omorît foarte mulți indigeni, precum și bolile pe care le-au cărat cu ei, tot indigenii domină, chiar și după metisarea forțată și îndelungată de 500 de ani. Vorbesc spaniola sau portugheza, dar în continuare ciripesc și pe limba lor. Inclusiv tradițiile sînt semi-creștine, amestecate cu multe elemente autohtone politeiste. Ca să nu mai vorbim de presiunea bisericii catolice de ai converti forțat la catolicism, caz cu care tracii nu s-au întîlnit, deoarece ortodoxismul a fost religia tracilor, chiar înainte de creștinism. Deși a încercat Roma să convertească tracii la catolicism, nu prea a reușit.
aborigenii din Australia au suferit un proces intensiv cu adevărat de anglicizare. Terminați cu pușca și cu boli. Copii luați de la părinți cu forța, Generația pierddută cum e numită, într-un proces de peste 200 de ani, cu englezire forțată prin școli, și tot n-au fost anglicizați. Vorbesc mai departe și limba lor. Mai bine zis limbile lor, deoarece sînt vreo 100 de dialecte. Australia e un teritoriu mare, cam cît Europa.
aborigenii nu se simt deloc anglicizați. O parte din ei duc o viață duplicitară, adică s-au adaptat la stilul de viață impus de englezi, dar au rămas în continuare legați de tradițiile lor, inclusiv religie, chiar dacă merg la biserică în zilele noastre. Proporția este de numai 30%. Deci fenomenul ia mult timp și e nevoie de intensitate. Probabil în 1000 de ani aborigenii vor putea fi considerați anglicizați.
nu știu cît ai călătorit, dar ca să poți face astfel de observații e nevoie să călătorești foarte mult, și nu numai să călătorești, dar e obligatoriu să și trăiești printre ei ceva vreme. E valabil de exemplu și pentru indieni, malaezieni, sau maorii din Noua Zeilandă de exemplu. Lista e foarte lungă.
Citatul cu pricina se refera la anul 1848-1849 și vizează numai Transilvania. Engels a scris cu privire la lupta maghiarilor a căror revoluție avea aspectele unei mișcări bolșevice care nu viza o luptă națională ci instaurarea unui nou stat Multi etnic și a căror înfrângere a avut la baza opoziția armată și loiala a romanilor. Era evident pentru „părinții revoluției mondiale” că revoluția maghiara era sortită înfrângerii în condițiile în care nu putuse strivi revolta românilor.
URSS și nu numai a avut în vedere acest avertisment și acesta a fost și motivul pentru care au insistat ca România să nu aibă inițial comuniști loiali României (Lucrețiu Patrascanu) ci loiali Moscovei iar după venirea la putere a lui Ceaușescu au încercat, inclusiv prin alianțe contra naturii, să realizeze lovitura de stat care a substituit revoluția din ’89.
Tot felul de nebuni si schizofrenici au impresia ca au constribuit la mersul inainte al lumii. Astia 2 nu fac exceptie. Toti inventatorii de teorii socio-economice pierd din vedere mereu si mereu exact acelasi aspect: viata si omul! Nimic nu e construit care sa serveasca sufeltului uman. Zicerea cum ca dragostea trece prin burta este de asemenea o mizerie inventata pentru a pune omul cit mai jos cu putiinta, pentru a-i fi teama pina si de semntimentele sale!
Repet acest citat pentru ca poate reprezenta inceputul unei filozofii de viata:
Ni s-a ascuns propria splendoare, ni s-a răpit puterea, ne-am ignorat geniul, devenind
inconștienți de adevărata noastră putere și măreție. Dar toate astea sunt pe cale să se schimbe!
Foster Gamble
Da, asta se simte cu precadere incepind cu anii 80! Nu cred in doctrine, nu cred in teorii economice si sociale pentru ca majoritatea au ca scop manipularea si tinerea sub presiune a fiintei umane.
foarte corect!
Comunitatea vieneza este ingrata. Iubeste doar lemnul de aici. Sau aurul. Sau dobnida creditelor fraierilor care se inhama la iluzii …Oamenii ii incurca pentru ca povara recunostintei este sufocanta! Ceea ce nu corespunde perceptiei lor vor refuza din start. Nimeni nu va rezona cu sufletul si spiritualitatea noastra. Nu are cum. Si nu au timp si chef de adevar. E o caracteristica a criminalilor si a hotilor.
nu mai dati citare din sloganurile inventate pe internet ca ,,mare adevar istoric,,
prostituata masculina MARX si fratele sau engels, niste criminali in serie, sau cum zicea Petre Tutea, comunisti adica hoti de buzunare, nu a declarat asa ceva, ci el vedea totul globalist.
A dorit globalizare, avem azi globalizare. Doar ca tot aparatul KGB-ului s-a mutat in America. Toti dezertorii din KGB Sovietic sunt azi cetateni americani, germani, englezi,etc.
Pe mine mă interesează un singur lucru: este sau nu autentic citatul din FE. Eu n-am timp să verific! ă ajutați?
propaganda de Facebook. Atatea citate le-au bagat internautii pe gat lui marx, einstein, Iorga, Madgearu, Maniu, Antonescu, etc,etc incat va fi imposibil sa vedem ,,sursa,, Sunt 11 milioane ROMANI pe Facebook, care scriu si posteaza in limba romana. Ganditi-va ca mi-ar lua 150 de ani ca sa aflu cine din acesti 11 milioane a postat citatul respectiv. Pe de alta parte in nici una din postarile lor, nici marx nici engels nu a vorbit despre romani ca fiind ,,contra-revolutionari,, Nici macar ana pauker nu avea parerea asta despre romani. Si va pot da nume, si data exacta, ca Ana Pauker a avut prieteni si isi facea propaganda comunista printre legionarii inchisi de Antonescu chiar dupa ,,rebeliune,, Iar in 1945 a facut Lobby ca legionarii sa intre in Partidul Comunist, ceea ce a fost o decizie foarte buna spun eu: legionarii au suferit mai mult din cauza nazistilor, decat comunistii in Romania!! Deoarece comunistii, inclusiv ana pauker, primeau pachete cu ciocolata si alimente de la CRUCEA ROSIE si sionistii ei din Elvetia, in timp ce legionarii faceau foamea , colegi de celula cu comunistii indopati bine. Cineva care a fost detinut politic anti-comunist, dar care a prins colegi de celula inchisi inca de pe timpul lui Antonescu, spunea ca Ana Pauker nu doar ca primea pachete, dar comunistii toti jucau sah cu piese facute din paine, in puscarie, aveau libertate totala sa faca aproape tot ce doresc, si mancau ca spartii, indopati bine. Nu voi da numele detinutilor politici, dar credeti-ma ca i-am cunoscut pe toti de la AFDPR. Sursa acestor citate nu exista nicaieri, in nici o carte, in nici un site, drept dovada ca a fost construit pe FACEBOOK de catre cineva anume, ca sa-i instige pe romani impotriva lor insisi, sa-i deceptioneze, si sa se sinucida. Nu degeaba au legalizat avorturile, emigrariile in massa, vaccinurile criminale etc. Spuneam ca decizia Anei pauker ca legionarii dupa acordul semnat cu Nicolae Patrascu, seful legionarilor din tara in 1945, ca legionarii sa puna armele si sa intre in campul muncii, multi intrand chiar in PCR, a fost una foarte buna din mai multe considerente: nu doar o parte dintre romani trebuiau sa intre in PCR, ci toti romanii, ca sa putem da de pamant cu ungurii care facuse masacre pe timpul lui Horty. Insa cum noi romanii i-am facut pe anti-comunistii, luand armele in mana in munti ca sa-i asteptam ca naivii pe americani, au intrat ungurii si Hortyistii in PCR, si au dat ei de pamant cu noi, si ne-au dus la Canal si in lagare. A fost bine? Nu a fost bine deloc. Si sarbii s-au facut comunisti, si au avut mare succes dupa razboiul mondial si sacrificiile lor. Doar noi romanii , polonezii, ucrainenii, tarile baltice am fost prodund anti-comunisti, si partizani in munte, crezand la o speranta de eliberare, cu naivitate multa. Partizanii care au luptat cel mai mult cu comunistii au fost lituanienii care au avut miscari de partizani pana in anul 1964. Noi romanii am avut miscari de partizani anti-comunisti armati, pana in anul 1958-59, prin arestarea grupului Arnautoiu, Securitatea terminase capitolul partizani in Romania. Polonezii au avut grupuri armate de partizani contra sovieticilor, in jurul Varsoviei doar pana in 1947, ucrainenii pana in 1958, romanii pana in 1958, lituanienii pana in 1964
, ungurii pana la revolutia maghiara din 1956, bulgarii nu au avut deloc opozitie la comunism, cehii nu au avut grupuri armate de partizani anticomunisti, sarbii nu au avut grupuri armate , iar germania comunista a avut multe revolte, si chiar partizani inarmati, insa doar cu scopul trecerii in Berlinul de vest, iar la ei inarmati au fost pana in 1989 la zidul berlinului, au fost cazuri de evadare armata in canale, pentru a fugi in Berlinul capitalist.
Se găsește varianta originala în limba germana a textului lui Engels pe internet și puteți să analizați textul prelucrat, adaptat cu cel original. Slavii (nu polonezii), austriecii (normal), românii și sasii sunt contrarevolutionari în timp ce germanii, maghiarii (care aveau o viziune globală și vizau Ungaria lui Mathias Corvin) sunt revoluționari aici mai intrând polonezii și italienii. Este evident ca victoriile lui Bem și ale maghiarilor i-au isterizat pe Marx și Engels iar acțiunea romanilor, care a contribuit la năruite mult visatului asalt asupra Vienei, a fost o cruntă dezamăgire în condițiile în care a fost evident că națiunile mici au subminat visul revoluționar maghiar, un vis anacronic care nu ținea cont de idealurile fiecărei națiuni. Paradoxal este că părinții libertății proletariatului au înțeles că maghiarii erau mai anacronici decât austriecii în privința națiunilor ocupate însă conta faptul că maghiarii vizau o revoluție globala învelita sub sloganuri care vor constitui în viitor ideologia comunistă. Ori revoluția globala, războiul mondial erau considerate și au rămas sub Lenin și Stalin modalitatea de a se realiza revoluția comunistă. Mulți considerau și consideră că Marx și Engels au anticipat războaiele mondiale, în realitate ei au intuit că Războiul de succesiune la tronul Austriei și continuarea acestuia, Războiul de 7 ani, au fost veritabile războaie mondiale, dar le lipsea caracterul luptei de clasă și caracterul revoluționar, lucruri realizate de Revoluția franceză și prima fază a războaielor napoleoniene. De aici și atenția acordată Revoluției franceze și mai apoi celei mai violente dintre Revoluțiile de la 1848,cea maghiara,in timp ce cea poloneza, italiana, franceza, germana sunt mai puțin mediatizate iar cele din Tarile Romane complet ignorate.
Revenind la citatul cu pricina acesta a apărut înainte de era internetului și a facebookului și este adaptat la conjunctura și realitatea anilor 90. De ce? Prietenii știu de ce! Mai ales ca în acea perioadă se tot aminteau de sloganuri de la Timișoara, de la București ale celor care chiar credeau cu tărie în Revoluție. Dacă analizăm cum s-a decis „Revoluția de catifea” la Malta și cum s-a realizat ea și diferență majoră din România ne dăm seama că românii au cam stricat socotelile atunci ca și în 1848-1849. Așa se și explică dorința „elitei revoluționare” de a distruge economic, moral, social, politic, cultural, demografic acest popor.
Asta am gasit pe net. Nu am operele numitilor sa pot verifica 100%.
“Romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna
revolutiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevolutiei si
vor ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor
national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin
ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice. Disparitia
lor de pe fata pamantului va fi un pas inainte.”[1]
Karl Marx si Friedrich Engles in lucrarea “Opere Complete”, vol. 8, pag. 229.
Textul este autentic, dar nu are forma ad literam citata. Engels spune foarte clar ca in timpul evenimentelor de la 1848 din Imperiul austriac,cu exceptia italienilor si polonezilor, germanii si ungurii la 1848 reprezentau revolutia, in timp ce austriecii si slavii sudici impreuna cu doua natiuni depravate si fara nici o forta istorica romanii si sasii reprezentau contrarevolutia.
Finalul spune clar ca urmatorul razboi mondial ar trebui sa distruga atat clasele reactionare cat si popoarele reactionare care nu sunt numite,dar au fost enumerate mai sus, respectiv slavii,romanii si sasii.
sursa http://www.mlwerke.de/me/me06/me06_165.htm
Asa cum am mai spus textul trebuie vazut in contextul Revolutiei maghiare din 1848 si la ce se intampla in Transilvania, in care corifeii comunismului mondial isi pusesera mari sperante si vedeau in revolutionarii maghiari liantul asigurarii victoriei comunismului.
Engels a avut puncte critice la injustetea ocuparii Basarabiei de Rusia tarista si de admiratie a armatei romane in timpul razboiului ruso-romano-turc unde recunoaste ca fara ajutorul ei Rusia ar fi fost aruncata peste Dunare.