O PARERE ECHILIBRATA

Romanii nimanui. Cine e, de fapt, diaspora care se intoarce in tara si de care acum ne simtim amenintati?

de Ciprian Mihali, profesor

Romanii nimanui. Cine e, de fapt, diaspora care se intoarce in tara si de care acum ne simtim amenintati?
Ciprian Mihali
Epoca neoliberala pe care o traim este una care produce neincetat deseuri. Munti de deseuri, vapoare intregi de deseuri, insule din deseuri, resturile unei omeniri care produce in exces si consuma in exces. Iar printre aceste deseuri, tot mai preocupante sunt deseurile umane. Acelea pe care un celebru sociolog le numea „wasted lives”, vieti risipite, vieti numai bune de aruncat la gunoi, cu care nu stie nimeni ce sa faca, de care nu are nimeni nevoie si pe care nu le vedem decat atunci cand incep sa strice peisajul sau sa fie urat mirositoare.

Vietile risipite si invizibile se inghesuie astazi la granitele Uniunii Europene, ca un gunoi pe care puterile militare din regiune nu inceteaza sa-l impinga de la una la cealalta. Nu e de mirare ca ele nu folosesc nimanui, ca deranjeaza pe toata lumea. Cine sa aiba nevoie de niste vieti inutile, de niste oameni a caror viata nu valoreaza nimic si pentru nimeni? Ele folosesc, de fapt, doar unor populisti precum Viktor Orban pentru care, grijuliu cum este, gunoaiele trebuie tinute in afara casei.

Dar sa nu ne amagim considerand ca numai strainii sunt vieti risipite. Romania la randul ei produce, de cel putin douazeci de ani incoace, un numar inca necunoscut de oameni de care nu are nimeni nevoie. Acesti oameni nu se vad nicaieri, pentru ca, nu-i asa, nimeni nu doreste sa-si expuna deseurile. Copii abandonati in orfelinate infecte, batrani uitati prin satele pustii, someri sau zilieri ratacind intre patroni de ocazie, bolnavi plimbati de la un spital la altul si, mai ales, o uriasa populatie aruncata peste granite, asa cum arunci gunoiul dincolo de poarta frumoasei tale gospodarii.

Din Romania au plecat in treizeci de ani milioane de oameni. Milioane, adica multi, milioane, adica nu stim cati. Stim doar vag de ce. Ei au constituit ceea ce se cheama azi „diaspora”, adica sporii imprastiati in afara Romaniei, dintre care unii au rodit, iar altii nu. Asemeni celor din Romania, de altfel, dupa chipul si asemanarea ei. Unele vieti au prins rod, altele nu. Unele s-au inradacinat in noile pamanturi, altele continua sa rataceasca aleatoriu intre tari si locuri ale nimanui, o masa de oameni precari, depinzand de o retea, de un patron, de un santier, de o lovitura.

Societatile europene din epoca Schengen au produs un fel de plasa cu ochiuri mari, slabind controlul si permitand astfel o mobilitate de neimaginat in urma cu trei decenii. Dar ceea ce pentru noi, cei care am reusit, este turism sau libertate de miscare, pentru cei care nu au rodit este o povara, o permanenta cautare. Iar in clipa in care o epidemie devenind pandemie obliga tarile europene sa intareasca neasteptat de mult controlul intern si la frontiere, strangand deci nodurile plasei, dintre ele cade aceasta populatie a nimanui, oameni precari, sezonieri, obligati sa se deplaseze acum din motive numai de ei stiute.

Diaspora romaneasca nu trebuie nici idealizata (mai ales de catre cei din diaspora), nici diabolizata (mai ales de catre cei din tara). Ea este doar o altfel de Romanie, asemanatoare si totusi foarte diferita. Ea este, mai ales, imposibil de cuprins sub o judecata, pozitiva sau negativa. Nu exista diaspora buna sau diaspora rea. Dar ea este, in marea ei majoritate, un efect al politicilor salbatice in tara care, prin privatizari frauduloase si jafuri sistematice, a imbogatit obscen o minoritate si a saracit milioane de oameni, condamnandu-i pe viata la precaritate si saracie. Plecarea in strainatate nu i-a facut mai buni pe toti, mai destepti sau mai competenti. Unii s-au profesionalizat, au invatat regulile traiului in comun din societatile occidentale, dar altii si-au exersat metehnele duse de acasa: de la alba-neagra pana la rasism, de la exploatarea credulitatii pana la constituirea de retele extinse de infractionalitate. Nu toti cei care se intorc in tara o fac ca invingatori sau ca buni cetateni europeni.

Prin urmare, asa cum nu „diaspora” a votat pentru schimbare in mai 2019, ci doar o parte minoritara a ei, tot asa acum nu „diaspora se intoarce acasa”, ci o parte infima a ei. Orice fel de generalizare intr-o directie sau cealalta nu ajuta nici intelegerea, nici evaluarea corecta a situatiei in care ne aflam.

Interpretarea mea este ca cei care se intorc azi in tara sunt tocmai aceia care au scapat dintotdeauna oricarei analize. Romanii care s-au pierdut, la propriu si la figurat. Sunt aceia despre care nu se stie de ce au plecat, nu se stie unde s-au dus, nu se stie ce au facut acolo si, mai ales, nu se stie de ce se intorc. Putem doar specula ca sunt oameni care traiesc in interstitiile societatilor actuale (sa le luam doar pe cea romana si italiana), oameni neinregistrati in tara si neinregistrati dincolo, nici legali, nici ilegali, nici angajati, nici someri, oameni pe care durele constrangeri ale carantinei in Italia ii obliga sa paraseasca non-locurile in care se instalasera, pentru a reveni temporar in tara. Cel mai probabil sunt oameni relativ saraci, care traiesc din munca la negru, cu castiguri relativ modeste, care intretineau din putinii bani castigati restul familiei, si mai sarace, din tara. Oameni invizibili, pe care nu i-a vazut nimeni plecand, carora nu le-a simtit nimeni lipsa, dar care, iata, devin brusc vizibili pentru ca par o amenintare pentru ceilalti.

Revenirea lor e ingrijoratoare din punct de vedere sanitar, fara indoiala, iar aceasta ingrijorare este amplificata de aceeasi media iresponsabila pe care o cunoastem atat de bine. Dar ultimul lucru care trebuie facut este anatemizarea lor sau tratarea acestei reveniri in cheia ironiei de prost gust asa cum am vazut ca o fac unele voci guralive de orientare liberala. Acesti oameni nu stim cine sunt si de ce se intorc. Dar ei sunt in continuare cetateni ai unei tari care nu le-a retras drepturile legale, desi i-a deposedat uneori violent de drepturile sociale sau de sansa reusitei in tara. Ei au dreptul sa se intoarca atunci cand vor si, mai ales, cand nu au de ales. Insa, exact in aceeasi masura, au obligatia de a se supune regulilor pe care le impune statul roman in aceste vremuri exceptionale.

Pe de alta parte, statul roman s-a debarasat cu usurinta, chiar cu un oarecare entuziasm de milioanele de oameni plecati, pentru ca ei nu mai puneau presiune pe sistemele falimentare din tara si, in acelasi timp, trimiteau bani acolo unde statul esuase prin sistemele sale de protejare a celor mai saraci si mai vulnerabili. Intr-un anume fel, asa cum marea aduce intotdeauna la mal gunoaiele aruncate, am putea spune ca asistam la „revenirea refulatului”, ca un fel de obligatie a statului roman de a-si asuma, acum si in acest fel, responsabilitatea si costurile pentru modul in care a inteles sa-i trateze pe romanii nevoiti sa-si paraseasca tara. Toti oamenii acestia care se intorc azi in tara trebuie tratati in primul rand drept cetateni romani si nicidecum ca niste deseuri. E foarte posibil insa ca schimbarea aceasta de tratament sa se faca acum cu costuri mai mari, inclusiv in termeni de vieti umane. Dar sunt costuri inevitabile atunci cand un stat esueaza in misiunile sale esentiale. Dupa cum nu vom sti daca aceste costuri sunt mai mari decat acelea pe care le-ar fi implicat tratarea lor in tara, alaturi de toti cei care au ramas, ca niste oameni demni si avand dreptul de a fi impliniti si fericiti in Romania.

*

Nota redacției: Orice om politic sau interesat de soarta neamului cred că și-a pus problema ce e de făcut pentru ca românii plecați bejenie – adică în Occident, după un trai mai decent, să nu se rupă de Țară, de condiția lor de români. M-am gândit la o mulțime de măsuri cu care suntem datori față de acei frați ai noștri ca să-i ținem cât mai aproape. Măsuri bine venite, dar cu o eficiență greu de evaluat!
Și iată că a venit corona virus, cu tragedia din Italia, Spania și alte țări din Occident, unde se află mii de români în diasporă! Iar ca un făcut, în România avem corona virus, dar cu efecte mult mai ușor de suportat! Ceea ce la mulți români gândul să se întoarcă, conform vechii vorbe cu pâinea de acasă. Corona virus are, deocamdată, și acest efect pozitiv: le întărește românilor sentimentul apartenenței etnice.
Există deștepți, printre politicieni și ziariști, care au ceva de obiectat? Să iasă în față, cu un mesaj mai clar, ca să fie mai bine identificați. Eu, personal, sunt bucuros să văd înghesuiala de la graniță a românilor care, la ceas de cumpănă, se trag sub poala maternă binefăcătoare. Se reeditează și vorba accea cu românul care se încăpățânează și nu piere!

Ion Coja