Daruri de Crăciun de la românii din Micherechi (Ungaria) pentru fraţii lor din România |
STARPRESS (valcea-turism)
Daruri de Crăciun de la românii din Micherechi (Ungaria) pentru fraţii lor din RomâniaÎn perioada Postului Crăciunului, potrivit unei tradiţii care durează de mai bine de 7 ani, un grup de tineri şi credincioşi din Micherechi, coordonaţi de unul dintre ei pe nume Robert Ruja şi având binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, au strâns tot felul de ajutoare (sub formă de produse alimentare, îmbrăcăminte pentru copii şi adulţi, jucării şi dulciuri pentru copii, sucuri, piese de mobilier, etc), iar în data de 13 decembrie 2014 au efectuat o amplă acţiune caritativ-socială de împărţire a acestor produse la familii sărace din România, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Ajutoarele au fost transportate cu două autocamioane, însumând în total 11 tone, de către un grup de 28 de persoane, majoritatea din Micherechi, iar 4 din localitatea învecinată Şărcad (Sarkad), care au fost însoţiţi de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, Părintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici şi Diaconul Emanuel, de la Catedrala Episcopală din Giula, dar şi de reprezentanţi ai Primăriei din Micherechi, care au sprijinit foarte mult acest proiect. Ajutoarele au fost destinate, de data aceasta, mai multor Parohii din judeţele Arad (Covăsânţ şi Cuvin) şi Bihor (Gurbediu şi Tulca). Dis-de-dimineaţă, micherechenii s-au întâlnit în faţa Casei de Cultură „Gheorghe Dulău”, din Micherechi, cu Preasfinţitul Părinte Siluan şi ceilalţi clerici, fiind făcută de către Ierarh o rugăciune de mulţumire către Bunul Dumnezeu pentru tot ajutorul acordat în cursul acestei iniţiative filantropice de colectare a produselor şi o rugăciune de călătorie. La Parohia Covăsânţ, românii din Micherechi au fost întâmpinaţi de Părintele Paroh Mihai Blaj, care este şi Consilier Economic al Arhiepiscopiei Aradului, dar şi de Consilieri locali din cadrul Primăriei, care se ocupă cu asistenţa socială şi au împărţit aceste ajutoare la aproximativ 20 de familii, având în jur de 50 de copii, câte 3 sau 4 copii la fiecare familie, care s-au bucurat foarte mult de toate darurile primite şi au simţit şi ei, în felul acesta, că se apropie Crăciunul. La finalul primei părţi a acestei acţiuni, oaspeţii din Micherechi au fost primiţi, la rândul lor, de către Părintele Mihai Blaj, cu multă dragoste creştinească, la casa parohială şi biserica din Covăsânţ, unde au fost poftiţi şi la o agapă frăţească, în semn de mulţumire pentru efortul făcut şi darurile acordate. Micherechenii, însoţiţi de Ierarh şi de clericii de la Centrul Eparhial din Giula, au împărţit astfel de daruri şi la familii nevoiaşe din Parohia învecinată Cuvin, păstorită de Părintele Petru Jula, care i-a condus la familiile respective şi le-a vorbit despre problemele pe care le întâmpină acestea. Ajutoare au fost împărţite de românii din Micherechi şi la alte familii sărace, dintre care unele cunoscute deja de mai mulţi ani, din localităţile Gurbediu şi Tulca, din judeţul Bihor. În timpul acestei activităţi misionar-caritative, unul dintre membrii grupului, îmbrăcat într-un costum special de Moş Crăciun, a întâmpinat pe copiii de la fiecare familie vizitată cu acest prilej şi le-a oferit dulciuri şi jucării, fiind primit de aceştia cu multă emoţie şi bucurie. Acţiunea social-caritativă a micherechenilor, începută în zorii zilei, s-a încheiat târziu, către miezul nopţii, când s-au întors la casele lor, din Micherechi şi Şărcad, din Ungaria. Această activitate, devenită tradiţie, care are loc anual, la iniţiativa tinerilor ortodocşi din Micherechi, cu binecuvântarea şi de foarte multe ori şi cu participarea Preasfinţitului Părinte Siluan, este o acţiune de suflet, întreprinsă cu multă dăruire şi generozitate de către această comunitate importantă a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, ce face cinste românilor din Ungaria şi le dă prilejul de a-şi manifesta dragostea frăţească şi solidaritatea faţă de fraţii lor din România şi să îndeplinească, totodată şi o datorie creştinească foarte importantă, şi anume pe aceea de a purta de grijă şi a-i ajuta pe cei săraci. . sursa: Romanian Global News |
Nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-ne perpetuu cu aceeaşi pretenţie: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
De ce nu se fac investiţii în Harghita şi Covasna?
Pentru că UDMR a ghetoizat toată zona, pentru a păstra
caracterul etnic ,,pur“ al secuimii (care nici nu ştie exact ce origine are şi
mai ales nu e conştientă de cât e de metisată genetic cu românii).
Ţi se spune că ,,nu e bine să facem pe aici prea multe
investiţii în industrie, că vin moldovenii la muncă şi în 25 de ani pierdem Ţinutul“.
Bantustanul creat de UDMR pe plan cultural-lingvistic împiedică
în mod voluntar orice proiect economic de anvergură.
În ciuda exemplului grecesc, care a aratat că e imposibil să
construiesti o economie durabilă şi eficientă doar pe turism, UDMR persistă în nebunia de a refuza şi a bloca orice investiţie românească sau străină, publică sau privată, în secuime.
Teama rasiştilor din UDMR e că ,,vin românii la muncă“ şi
,,se modifică proporţia etnică“ (ceea ce este o formulare de apartheid, rasistă, a pastorului Tokes Laszlo, formulare preluată de alţi lideri maghiari separatişti!).
Speranţa dementă a separatiştilor secui şi maghiari e că milioane de români vor părăsi Transilvania pentru a cauta de muncă în alte ţări, ceea ce va favoriza maghiarizarea Ardealului.
Oricum, proiectul UDMR cu 16 regiuni arată foarte clar faptul că liderii maghiari nu vor prosperitate economică, nici pentru Ţinut nici pentru România, ci menţinerea unei zone secuieşti sărace, în care românii
să plece sau să nu vină, iar secuii să rămână doar dintr-un fel de ataşament
patriotic local.
Pentru orice guvern român, o bună metodă de combatere a
separatismului maghiar e să investească masiv în aceste judeţe, pentru a atrage forţă de muncă din jur (din Bacău, Braşov, Neamţ, Bistriţa, etc).
Primarul Antal Arpad nici nu vrea să audă de investiţii ca să nu strice componenţa etnică a zonei, recomandând Braşovul pentru doritorii să
lucreze în industria care creează locuri de muncă şi bunăstare. Azi Sf.
Gheorghe e un oraş mort, toată industria din anii ’80 a murit după revoluţie,
iar oamenii fac naveta la Braşov!!!
Primarul spune că nu vrea ca Sf. Gheorghe să fie un oraş industrial, ci un oras cochet, o atracţie prin identitatea sa.
ŞI ATUNCI NU-ŢI VINE SĂ SPUI?: GATA! PÂNĂ AICI! NOI ROMÂNII
NE-AM SĂTURAT!!! AM TOLERAT DESTUL!!!
Nu mai tolerăm abuzurile, respingerea, nu mai vrem să făcem
compromisuri, dacă am permis nu înseamnă că vrem să fim şi suprimaţi.
REFUZĂM SĂ NE MAI ADAPTĂM CERINŢELOR VOASTRE PRIN SUPUNEREA NOASTRĂ, CROINDU-VĂ DRUM DUPĂ BUNUL VOSTRU PLAC LA PROPRIILE DORINŢE, AJUNGÂND LA FANATISM. NU MAI PUTEM FI TOLERANŢI LA DISCRIMINĂRI BAZATE PE APARTENENŢA NAŢIONALĂ,
ETNIE, OPŢIUNE POLITICĂ, RELIGIE, ETC.
Părintele protopop Florin Tohănean spunea: ,, Dacă în 1918
aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte“.
NU UITA !!!
Nu vrem sa riscăm repetarea celor întâmplate la Ip şi Trăsnea să ne rămână pe vecie întipărit în memorie!
Nu am uitat, nu uităm şi nu vom uita niciodată!
NOI ROMÂNII DIN ACEASTĂ PARTE A ŢĂRII NE-AM SĂTURAT!!! AM
TOLERAT DESTUL!!!
„Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri; naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă“.- AVRAM IANCU
Pana la algerile din 16 noiembrie 2014 romanii din strainatate nu prea aveau trecere la cei din tara. Erau si ei acolo, niste romani, nici prea prea, nici foarte foarte. Daca nu si mai putin. Dar, dupa mobilizarea exemplara la ultimele alegeri prezidentiale, incheiate cu proteste si demonstratii antiguvernamentale aproape in toate capitalele lumii, optica celor din tara s-a schimbat dramatic. Au descoperit uimiti ca diaspora romaneasca a fost chiar prea-prea si mult mai „foarte“ decat cei de acasa.
Ca e asa, nu se indioeste nimeni. Dar de ce acest comportament diferit? Sunt cei din diaspora mai cu mot decat cei ramasi acasa? Eu cred ca suntem toti o apa si-un pamant. Nu e nicio diferenta structurala intre unii si altii. Diferenta vine de la mediul in care traieste fiecare.
Prin 1988 cumparasem cativa stupi de albine si ma invarteam si eu prin cercurile de apicultori sighisoreni, pe care i-am cunoscut indeaproape. Unul dintre ei, Dutu (Dutzu), era un tip inventiv si plin de initiativa. El avea familiile cele mai harnice din zona noastra. Care era secretul lui? In fiecare an mergea in Harghita si cumpara de acolo matci (regine) de la un crescator de albine din zona Joseni, cea mai friguroasa din tara. Pe la Joseni, iarna incepe la 23 august si se termina la 1 mai. Asa ca albinele din zona, intre doua defilari, daca voiau sa nu moara de foame, erau obligate sa stranga aceiasi cantitate de miere mult mai repede si de pe o vegetatie mult mai saraca decat in zonele mai calde.
Ei, numai ca albinele astea din Harghita, desi harnice, erau foarte artagoase. Intr-un an la pastoral la salcam, pe langa Calafat, se nimereste ca Dutu sa aiba ca vecini niste olteni. Aceia, il intreaba intr-o zi pe omul nostru „Cum merge culesul“. Dutu, ca ardelanul, zice: „Asa si asa“. Dar oltenii nu se lasa, ca de aia sunt olteni, si se tin scai de bietul om, sa le spuna clar ce si cum. „Pai nu grozav, cam vreo 5 kile zilnic“. Fac o paranteza sa va spun ca apicultorii seriosi, la pastoral, pun un stup pe un cantar pe care-l citesc dimineata si seara, ca sa stie cum merge culesul. Cand culesul scade sub 1 kg pe zi, e vremea s-o ia din loc.( Doar ca acel kg nu e miere, ci nectar. Diferenta este ca nectarul este apos si albinele bat din aripioare si fac ventilatie, ca sa evaporeze apa. Abia dupa ce nectarul pierde apa, ajunge sa fie miere. Procesul se numeste maturare.)
Oltenii insa n-au vrut sa creada si l-au rugat pe Dutu sa le arate si lor un stup. Dutu s-a dus la stupul lui cel mai puternic, ca sa se laude si el un pic, ca fiecare care are cu ce. Dar cand a ajuns la lada cu pricina, si-a adus aminte de ceva stiut doar de el si razgandindu-se, s-a dus sa le deschida alta lada. Unul din olteni insa, mai smecher, s-a oprit langa stupul pe care Dutu n-a vrut sa li-l arate si a ridicat capacul! Atat i-a trebuit! A parasit poienita in goana si dand din maini, inconjurat de un nor de albine furioase!
Albinele lui Dutu insa, ajunse intr-un climat mai bland, isi pierdeau cu timpul si din rautate, dar si din harnicie. Daca am fi darwinisti, am spune ca s-au adaptat mediului. Cum o regina traieste cam trei pana la cinci ani, o familie cu o regina din Harghita de un an e clar ca era mai feroce decat alta cu o regina de patru ani. Cam asa cred eu ca stau lucrurile si cu cei din diaspora.
In romanul „Pui de tigan“, care are relativ succes pe Amazon.de tocmai fiindca diaspora se recunoaste in el, am o povestire care explica si mai clar diferenta dintre cei de acasa, care traiesc intr-un mediu arhicunoscut, care nu le rezerva surprize, si cei din strainatate, care se trezesc ca pleaca tramvaiul din statie fara ei, fiindca ei asteptau ca usile se deschid singure, ca la Bucuresti, sau cumparand un pachet de biscuiti, mor de foame cu biscuitii in mana fiindca nu stiu cum sa desfaca pachetul. Plus limba straina, plus obiceiurile necunoscute, plus mediul uneori advers si atunci va intelege fiecare ca frigul ca la Joseni bantuie cam peste tot prin strainatate. Dar sa nu ma iau cu vorba si sa uit sa pun aici fragmentul promis, care, desi pare fantezie, s-a petrecut in realitate. Diferenta este doar ca la mine in roman personajul povestirii este tigan, in timp ce personajul real a fost … un sas! Actiunea se petrece in Austria:
„Mi-am luat apoi în primire nu numai munca, ci și locuinţa, aflată în spatele curţii, lângă grajduri. Avea la intrare un mic hol, după care intrai în bucătărie, dotată cu maşină de spălat rufe, aragaz electric, frigider și televizor color! În stânga era camera de dormit, unde încăpea doar un pat și un dulap iar, la intrare pe dreapta, se afla baia cu duş și WC. Era strâmt, dar mie nici nu-mi trebuia mai mult. Oricum, erau condiţii mai bune decât acasă, unde aveam buda în fundul curţii, cam la fel ca în cântecul popular pe care-l auzisem de copil de la scripcarii neamului nostru:
Mă căcam în fundul curţii, galben ca lămâiaaa,
Şi cu-n şomoiog de paie, mă ştergea Măriaaa!!!
Eram bucuros și plin de o energie pozitivă, pe care doream cât mai repede s-o las să se manifeste. Şi cum voiam să dau dovadă de spirit de iniţiativă, ca să vadă patronul că nu aştept să mă mâne de la spate la muncă, am și trecut la acţiune.
Văzusem în curte, chiar în faţa casei, un rond de flori unde pământul era tare ca piatra. M-am și mirat că florile alea, săracele, nu se uscaseră încă și arătau totuşi așa de proaspete! Am descolăcit deci furtunul de apă, m-am câcâit vreo câteva minute până i-am prins şpilul mufei ce se prindea de ţuţuroiul robinetului, apoi potrivind presiunea apei, ca să nu se rupă gingaşele tulpini de flori, m-am apucat cu toată sârguinţa să ud rondul din mijlocul curţii.
La un moment dat, îl văd pe patron ca se zgâieşte la mine pe geam, cu ochii cât cepele.
— Așa așa, Chef, benoclează-te bine, să vezi și tu iniţiativa românească în acţiune! mi-am spus atunci, mândru nevoie mare de inspiraţia avută.
Şeful a ieşit încă de vreo două ori din casă, fiindcă nu-şi credea ochilor ce vedea!
— Uite că vouă nu v-a dat prin cap să udaţi nişte biete flori! a trebuit să vin eu din România, ca să vă arăt ce trebuie să faceţi!
În timp ce mă năcăjeam să fac colac furtunul, așa cum îl găsisem, numai ce vad că vine şeful la mine:
— Hallo Jan! Was hast Du gerade gemacht? (Alo, Jan, ce naiba faci?)
— Ich habe den Blumen Waβer gegeben! (Am dat apa la flori) am spus eu atunci, cu prefăcută modestie.
— Alles schön und gut Jan, aber hast Du nicht bemerkt, daβ diese Blumen aus Kunstoff sind? (Toate bune si frumoase, Jan, dar tu n-ai observat ca florile astea sunt de plastic?)
Fiecare popor e nationalist ! E amuzant chiar ,sa vezi cum fiecare se comporta ca un suporter al echipei favorite de fotbal.Ia priviti ungurii din Romania .Nu poti sa nu te bucuri cu ei ,sa nu te amuze entuziasmul lor de bozgori !
https://www.youtube.com/watch?v=IFe7VAy5b4E