Pînă în anul 2009, îmi petreceam verile în Vaideeni, la poalele munților Căpățînii, unde îmi doream să îmi duc ultimele zile, ca și tatăl meu, lucrînd grădina din fața casei bunicilor. Dar deși eu intenționam să îi despăgubesc pe ceilalți moștenitori cu ce li se cuvenea, s-au găsit unii care au vrut totul fără să plătească nimic, motiv pentru care au încercat să mă omoare. Neavînd strop de încredere în justiția română, am preferat să plec și să-mi petrec verile în Muscel.

În anii în care însă mă duceam la Vaideeni venea des să mă vadă un văr, învățător în sat, care vroia să-l întrebe pe vărul mai bătrîn, venit de la București și care le știe pe toate, ce părere am eu despre cutare sau cutare personaj politic nou apărut și promovat de media. Și cum pe atunci îi cunoșteam pe mai toți, îi răspundeam: ăla e tîmpit, ăla e corupt, ăla e trădator de țară. El se enerva și îmi spunea “Măi, dar pentru tine toți sînt tîmpiți, corupți, sau trădători de țară?” ”Nu, doar cei despre care mă întrebi tu”. Anul următor, cînd ajungeam din nou, venea din nou să mă vadă, se uita în ochii mei și răbufnea: “Iar ai nimerit-o! Cum le nimerești așa?” Dar nu era nici o nimereală, îi cunoșteam.

Din păcate, mass media a promovat (de ce, asta este o altă discuție, mult mai lungă) doar gunoaiele. M-am bucurat și am fost onorat de prietenia multor români adevărați, patrioți, cinstiți, de onoare (din păcate, pentru cei mai mulți nu pot să mai spun decît “Dumnezeu să-i odihnească!”) despre care presa nu a avut, în general, nici un interes să-i amintească.

M-am bucurat de prietenia deputatului PNȚ-cd Ion Dinu ( avocat, invalid de război și fost deținut politic) și a deputatului PNL-CD Horia Pascu (medic, fiul generalului Pascu, erou al celor două războaie mondiale), ambii fiind parlamentari în mandatul 1992-1996. V-ați putea imagina astăzi vreun parlamentar care timp de 4 ani să nu lipsească nici o zi din parlament, care să nu plece niciodată în străinătate pe banii statului, care să nu ceară mașină de serviciu și care să-și aloce tot timpul liber pentru a redacta proiecte de legi, amendamente sau interpelări? Eu v-am dat două exemple – pe atunci, era permis să ajungă în parlament astfel de oameni.

M-am bucurat de prietenia prințului Dimitrie Callimachi, fiul lui Scarlat Callimachi (“Prințul Roșu”, prințul devenit comunist – atenție! comunist, și nu bolșevic, confuzie creată intenționat de Vladimir Tismăneanu și ai lui – cel care a apărat în instanță greviștii de la Grivița (în timp ce în parlament, greviștii erau apărați de Corneliu Zelea Codeanu), cel care a fost trimis de regele Carol al II-lea în închisoare, cel care și-a împărțit moșia țăranilor, cel care cînd a văzut ce înseamnă bolșevismul s-a retras din politică). Ca și tatăl său, Dimitrie Callimachi a fost un bun român și un bun creștin, un luptător lipsit din păcate de armele necesare (ca noi toți de altfel) pentru binele țării.

M-am bucurat de prietenia lui Nicu Stăncescu, fost dizident, membru CPUN, președintele Partidului Unității Democratice.

Am conlucrat îndelung cu Niculae Cerveni, alături de care (și de Dimitrie Callimachi) am înființat în ianuarie 1990 Partidul Socialist Liberal. Unii vor spune și acum, cum s-a spus și atunci, că denumirea este o struțo-cămilă. Noi nu am stat atunci să analizăm cel mai potrivit nume – am ales unul care pe de-o parte să aibe în vedere faptul că în acel moment 99 % din mijloacele de producție sînt în proprietatea statului, iar pe de altă parte că sprijinim inițiativa privată, avînd în vedere micii întreprinzători români. Nu ne-am gîndit niciodată că în scurt timp, prin voința altora, întreaga noastră industrie precum și agricultura vor ajunge în mîinile românilor escroci ori ale străinilor. În 1992, partidul a devenit PNL-CD. Dar să mă refer puțin la Cerveni. În 1990, cînd presa iliesceană în frunte cu ziarul “Adevărul” (?), “crucișătorul” presei române libere vorbea despre Corneliu Coposu că a mîncat 17 ani icre negre la Paris, in timp ce în acei 17 ani Coposu mîncase de fapt turtoi în lagăre și penitenciare, despre Radu Cîmpeanu se scria că are un bordel la Paris, iar despre Cerveni unii scriau că a fost legionar, alții că a fost comunist. Cerveni a fost comunist, repet și în acest caz, comunist, nu bolșevic. În anul 1948, la un seminar de socialism științific, a făcut o comparație între Hitler și Stalin. Bunul lui coleg, evreul Foscoli, a fugit și l-a turnat. A doua zi au început, pe rind, excluderea din partid, exmatricularea, arestarea, condamnarea la 5 ani de închisoare. Cerveni a fost un bun patriot și un bun creștin, un om de mare curaj. A făcut și unele greșeli, dintre care cea care i-a fost fatală s-a datorat trufiei. Nu știu cîți își mai amintesc faptul că în ianuarie 1995, într-o conferință de presă, eu am solicitat înlocuirea lui Emil Constantinescu din fruntea CDR. Constantinescu era un balon umflat cu pompa, dar gol pe dinăuntru – o mediocritate incredibilă dublată de o arhisuficiență de sine fără nici un temei. Cerveni era de acord cu mine, astfel încît în vara lui 1996 am organizat o conferință națională în care să votăm ieșirea din CDR și intrarea în ACL (Alianța Civic-Liberală), alături de PAC și PL’93 (mai erau cîteva partide mici din CDR care își doreau același lucru). La conferință însă, cu puține voturi în plus, a cîștigat tabăra pro-CDR. A doua zi însă, au început să îmi vină informațiile. Convinși de senatorul Alexandru Popovici (fostul secretar PCR de la Institutul de Petrol și Gaze, bun prieten cu Constantinescu), mai mulți delegați au votat altfel decît mandatul primit la conferințele județene. Am discutat cu Cerveni, care mi-a cerut să adun probele și să convoc o nouă conferință națională (eram secretarul general al partidului). Asta am și făcut, dar ! surpriză! Cerveni se abține de la vot! Abținerea a fost devastatoare, influențînd mulți dintre votanți! Am rămas în Convenție dar eu, credincios, cuvîntului dat (“nu-mi trădez țara pentru un loc în parlament”), am refuzat locul eligibil care mi se oferise și am demisionat. Apoi, am aflat ce se întîmplase. Parșivul de Constantinescu venise la biroul lui Cerveni pentru o discuție în cursul căreia tot învîrtea în mînă o coală de hîrtie cu membrii viitorului guvern, unde la ministerul justiției era scris mare Niculae Cerveni. Cerveni, fiul unui țăran mijlocaș din Teleorman, a căzut în capcană. După alegeri, desigur, ministrul justiției a devenit Valeriu Stoica, preferatul Occidentului (Doamne! cite am de scris și despre el!), cel care, după ce mai mult de jumătate dintre parlamentarii PNL-CD au dezertat fugind la PNL, pentru liniștea lui Constantinescu, a ordonat judecătorilor radierea acestui partid năbădăios – și astfel, judecătorii au luat act de fuziunea PNL-CD cu PNL în baza unui consiliu național care nu a avut loc niciodată! Cît și-au bătut judecătorii joc de lege, de adevăr și de dreptate timp de peste 20 ani! Iar cîteodată, și astăzi!

Despre toți aceștia, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească!

Claudiu Iordache, unul dintre eroii zilelor și nopților din balconul Operei din Timișoara din decembrie 1989, parlamentarul care la 1 decembrie 1990 s-a adresat de la Alba Iulia către Basarabia și Bucovina și care în parlament a atras atenția (în zadar) asupra riscurilor care apar în urma recunoașterii independenței Republicii Moldova, cel care a demisionat din FSN și care a scris un teanc întreg de cărți despre putreziciunea clasei politice românești. Astăzi, este un lup singuratic, așa cum am ajuns toți care am vrut binele țării, trădați, vînduți, vînați din toate părțile.

Nica Leon, cel mai curajos român pe care l-am cunoscut. Patriot desăvîrșit, fără limite, specialist în incredibil de multe domenii, luptător pînă la epuizare pentru apărarea economiei naționale (a pornit pe cont propriu acțiuni pentru anularea în justiție a unor contracte frauduloase de privatizare, cea mai importantă fiind cea privitoare la ALRO Slatina – judecătorii noștri însă erau orbi). Poate cel mai important contestatar al Ion Iliescu, de unde i s-au tras multe necazuri. Bătut de mineri și arestat după mineriadă în baza unor declarații dovedite ulterior ca fiind false, a stat o lună și jumătate în arest. A încercat să facă agricultură luînd în arendă un teren lîngă București – i se furau utilajele dar poliția spunea că autorii sînt necunoscuți; făcea el munca poliției și găsea utilajele în curtea hoților, aducea poliția – dar îi aducea degeaba; i se furau recoltele, dar parchetul răspundea că nu este infracțiune, ci litigiu comercial! Un alt lup singuratic, refugiat în prezent undeva prin Bucovina.

Ion Gîtlan, cel care în 22 dec. 1989 a stat cîteva ore în sediul CC la biroul lui Ceaușescu, fără să știe că în seara precedentă fiul său Mihai fusese ucis la Sala Dalles. Îi spuneam cîteodată în glumă că naivitatea i-a salvat viața – dacă și-ar fi dat seama ce se întîmpla cu adevărat atunci în CC, poate că ar fi fost împușcat ca terorist. Secretar general și apoi președinte al Uniunii Democrat Creștine, s-a zbătut să smulgă partidul din mlaștina în care, fără ca poporul să afle, se transformase CDR.

Constantin Calancea – un om simplu, dar cu o inimă mare, cu un curaj, un patriotism și un altruism pe măsură. Luptător în revoluție, a ajuns președintele Asociației 21 Decembrie. Începuse o afacere comercială profitabilă, dar a fost nevoit “să fure” din cîștigul familiei (sînt convins că soția știa, dar tăcea) pentru a acoperi cheltuielile asociației, pentru a edita și tipări revista asociației, pentru a organiza diferite evenimente, pentru a hrăni revoluționarii săraci și flămînzi. Atît revista cît și panoul de la poartă se refereau des la corupția lui Adrian Năstase. A avut probleme mari. În fiecare zi, un alt organ de control venea la firma lui și musai găsea ceva de amendat, i se tăiau cauciucurile sau i se spărgeau geamurile la mașină, a fost bătut în plină stradă. Într-o zi, președintele unei alte asociații de revoluționari mi-a spus că vrea să ne întîlnim să stăm de vorbă. Ne-am întîlnit, și mi-a spus să-i comunic lui Calancea să nu-l mai atace pe Năstase, și toate problemele i se vor rezolva. Am răspuns că o să-i comunic, dar nu cred că asta va avea vreun efect. Într-adevăr, după ce i-am spus, Calancea a rîs și a spus ceva de genul ”cum să lase țara pe mina escrocilor?”. La scurt timp, a fost organizată o adunare generală nestatutară a asociației în urma căreia cei pe care Calancea îi hrănise au votat înlocuirea lui cu Doru Mărieș, care nici măcar nu era membru validat al asociației. Am înțeles că în prezent Doru Mărieș a exclus din asociație cam toți membrii și s-a proclamat președinte pe viață. Astăzi, Calancea este un alt lup singuratic

Împreună cu Claudiu Iordache, Nica Leon, Ion Gîtlan, Nicu Stăncescu și Constantin Calancea ne-am reunit în ”Acțiunea pentru Idealurile Revoluției”. Nu ne-am înregistrat fiindcă nu aveam de ce – acțiunile noastre constau în redactarea unor scrisori către guvern sau camerele parlamentului. Urmare lor, au fost modificate proiecte de lege sau au fost respinse ordonanțe de guvern ticăloase. Toate scrisorile noastre au fost trimise și presei. NIMENI nu le-a publicat.

Împreună cu Constantin Calacea, Claudiu Iordache, Nica Leon și deja fostul deputat Horia Pascu, am dat in judecată în anul 1999 Guvernul României și mulțime de ministere și instituții de stat pentru încălcarea dreptului constituțional la un nivel de trai decent. Ni s-au alăturat ca președinți de partid Niculae Cerveni și Ion Gîtlan, Asociația Veteranilor de Război și a Urmașilor Veteranilor, Asociația ”15 Noiembrie 1987 Brașov”, trei asociații de revoluționari, etc. Din păcate, ne-au refuzat TOATE centralele sindicale și pensionarii.

Acțiunea noastră a fost respinsă pe bază de excepții.

Am invitat la proces toată mass-media. Nu a venit NIMENI, nu a comentat NIMENI. Mai exact, am comentat doar eu, care pe vremea aceea aveam rubrica mea în ”Academia Cațavencu”, rubrică desființată la scurt timp.

Am atacat la CEDO hotărîrile din România, dar atît timp cît românii erau jefuiți de firmele din UE, asta nu îi interesa pe judecătorii de la Strasbourg. La fel, nu i-a interesat nici prigoana la care am fost supuși, pentru că ne apăram țara și poporul – eu, Nica Leon și Constantin Calancea.

Pe cînd puteam să bat țara în lung și în lat, am putut să cunosc nenumărați români excepționali, patrioți, cinstiți, curajoși, competenți în domeniile lor de activitate. Nu veți putea afla niciodată despre ei – mass-media noastră, coruptă, vîndută, trădătoare, are grijă să nu-i pomenească.

                                                                               Dan Cristian IONESCU