Istoricul Ioan Aurel Pop a clarificat de mult problema si vechimea numelui România,iata ce spunea,reputatul nostru istoric, cu ceva vreme in urma : ” Foarte mulţi oameni au uitat, iar alţii nu au ştiut niciodată că, până târziu, în secolul al XIX-lea, ceea ce românii numeau generic „Ţara Românească” era pentru orice străin „Valahia” (cu diferite variante de scriere şi pronunţare). Datorită acestei constituiri târzii a statului român modern şi a impunerii denumirii oficiale de România abia în a doua parte a secolului al XIX-lea, mulţi autori străini au rămas derutaţi în legătură cu dualitatea numelui de Valahia-România şi de valah-român. S-a spus şi s-a scris adesea că numele de România a fost «inventat» sau folosit pentru prima oară de către un autor grec, Dimitrie Philippide, pe la 1816, când el publica la Leipzig lucrările Istoria României şi Geografia României, referindu-se în linii mari la spaţiul vechii Dacii traiane.
Aşa cum pentru oricine denumirea de Germania este sinonimă cu cea de Deutschland (care, tradusă literal în româneşte, înseamnă „Ţara Germană” sau „Ţara Germanilor”), tot aşa numele de Ţara Rumânească/ Românească nu poate fi decât un sinonim al denumirii de Rumânia/ România“. „Dacă England (tradus literal „Ţara Anglilor”) este un sinonim perfect al denumirii de Anglia, dacă Scotland („Ţara Scoţilor”) este totuna cu Scoţia şi dacă Magyarország („Ţara Maghiară”) este numele oficial actual al Ungariei, nu vedem de ce şi cum am putea susţine că între numele de „Ţara Românească” şi cel de România ar fi vreo deosebire de esenţă? De altminteri, chiar şi astăzi, românii, mai ales în mediul rural, când se referă între ei, în limbaj colocvial, la statul român, nu spun România, ci „Ţara Românească“”
Există o afecțiune psihologică numită „Efectul Dunning-Kruger”. Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.”
(sursa: http://velicodacus.blogspot.ro)
Purtând lupte pe baze ştiinţifice, comunitatea celor care ştiu mult pentru că au studiat mult, pierde energii şi timp preţios: Universitatea Google la care se formează cei care suferă de efectul Dunning – Kuger produce noi şi noi generaţii de specialişti imbatabili şi bine organizaţi. Mai mult, prin angajarea unui dialog ştiinţific, bazat pe argumente, cu persoane care nu au competenţe reale pentru a analiza aceste argumente, nu facem decât să discredităm aceste argumente. […]”
(Mirela Oprea citata de velicodacus pe http://velicodacus.blogspot.ro).