ROLUL EVREILOR ÎN TRECEREA RUSIEI DE LA REGIMUL NAȚIONALIST ȚARIST LA REGIMUL INTERNAȚIONALIST PROLETAR
Rusia țaristă a fost un stat naționalist condus de 3000 de mari familii ruse, în frunte cu țarul. Regimul țarist a fost în toate perioadele sale un regim naționalist rus pravoslavnic. Chiar și țarina Ekaterina a II-a, de origine germană fiind ea, a devenit o naționalistă rusă. Biserica Ortodoxă a fost tot timpul cupola care a ocrotit națiunea rusă. În fața altarelor ei s-au aplecat și cei mai temuți autocrați. Au fost și momente de conflict între puterea politică și prelați ai Bisericii Ortodoxe, dar aceste conflicte nu au avut un caracter distructiv. Niciuna dintre părți nu a dorit distrugerea sau măcar vătămarea instituțională gravă a celeilalte. Conflictele au fost doar episoade trecătoare din lupta pentru puterea politică de moment.
Cu acest regim naționalist, țarii Rusiei au întărit statul, au făcut cuceriri, au dezvoltat cultura, au conservat în favoarea Rusiei și a dinastiei lor marile bogății ale țării.
Evreii au pătruns de timpuriu în Rusia, fiind atrași de bogățiile țării și de faptul că poporul rus era înapoiat și în cea mai mare parte analfabet, ceea ce crea mari oportunități celor instruiți și dornici de înavuțire, cum erau evreii. Țarii ruși nu au permis evreilor să acceadă la putere politică, administrativă și economică, la nivel înalt. Din această cauză, regimul țarist rus a fost identificat în SUA și în Occidentul Europei ca fiind antisemit și conducătorii organizațiilor internaționale evreiești au căutat îndelung soluții pentru a putea penetra și submina regimul țarist din Rusia.
Din cauza antisemitismului țarilor ruși, în anul 1914, când a început primul război mondial, SUA a refuzat invitația și rugămintea Marii Britanii de a se alia împotriva Germaniei, invocând acest antisemitism al Rusiei, aliata Marii Britanii. Conducerea SUA, aflată deja sub mare influență, chiar sub control evreiesc, nu dorea să-i vadă pe antisemiții ruși, aliați ai Marii Britanii și Franței, învingători în război.
Nu doresc să mă opresc asupra importantelor aspecte care au condus la preluarea puterii de către iudeo-bolșevici în Rusia. Evenimentele sunt foarte cunoscute. Reamintesc doar faptul că liderii kazaro-evreimii din SUA, marii bancheri de pe Wall Street, sunt la originea ascensiunii bolșevicilor la putere în Rusia. Pe de o parte, ei i-au finanțat și consiliat pe iudeo-bolșevicul Lev Troțky și pe social-democratul Aleksandr FiodoroviciKerensky, tot evreu, iar pe de altă parte, tot liderii evreimii de pe Wall Street l-au influențat pe fratele magnatului bancher evreu Paul Warburg, pe nume Max Warburg, care deținea funcția de șef al serviciului de contrainformații al armatei Germaniei, să-l convingă pe Keiserul Wilhelm al II-lea să-l înarmeze și să-l finanțeze pe iudeo-bolșevicul Vladimir Ilici Ulianov (Lenin), în schimbul angajamentului acestuia că după preluarea puterii în Rusia bolșevicii vor ieși din războiul mondial, ceea ce permitea Germaniei și Austro-Ungariei să lichideze frontul de est și să-și mobilizeze toate forțele în Apus, împotriva Marii Britanii și Franței.
Cu forțe unite, iudeo-bolșevicii lui Lenin și Troțky și iudeo-social-democrații lui Alexandr Kerenskyl-au înlăturat pe țarul Nicolae al II-lea, la 25 februarie 1917. După doar cinci zile, SUA au rupt relațiile cu Germania, iar în martie Rusia a ieșit din război și a încheiat pacea cu Germania. Temeiul pentru care SUA nu intraseră până atunci în război a dispărut. La 4 aprilie 1917 SUA a intrat în război și a dezechilibrat raportul de forțe în favoarea Antantei.
În toamna lui 1917, bolșevicii au dat lovitura de palat decisivă, i-au înlăturat pe social-democrați și au preluat puterea, Rusia devenind Sovietică. Kazaro-evreii au ajuns la putere în Rusia, „pohta ce au pohtit”. Baza de masă a kazaro-evreimii era suficientă pentru a asigura un control asupra majorității rusești. Evreimea internațională îi asimilase deja pe kazari, deși aceștia nu erau în nici un fel înrudiți cu evreii, dar migraseră din Asia Centrală către Europa. S-au așezat în teritoriile din nordul Mării Negre și înconjurați de ortodocși, tătari musulmani și catolici, au preferat să adopte religia mozaică și s-au ținut de ea, ajungând să fie acceptați de evrei ca parte a comunității lor.
În duplicitatea lor, conducătorii SUA și cei ai tuturor aliaților americanilor din Europa, au dezavuat noul regim politic bolșevic din Rusia, pe care ei l-au instaurat și au instituit un embargo, o blocadă, pe care tot ei au încălcat-o. Prin acest embargo, firmele europene au fost oprite de a face afaceri cu Rusia Sovietică, aceste afaceri rămânând rezervate doar evreimii americane. Guvernanții occidentali au pornit și un război împotriva Rusiei Sovietice. Dacă europenii ar fi vrut în mod sincer să schimbe regimul politic al Rusiei Sovietice, Casa Albă a mimat doar că ar vrea să schimbe regimul politic din Rusia.
În realitate, obiectivul iudeo-american în Rusia era altul, nu cel de a-i înlătura pe iudeo-bolșevici de la putere. Pe de o parte, evreimea americană dorea să facă mari afaceri în bogata Rusie, pe de altă parte, evreimea dorea să distrugă elitele naționale ale etniei ruse, pentru a o slăbi și a consolida stăpânirea kazaro-evreiască asupra Rusiei, pe termen lung. Etnicii ruși au umplut gulagul iudeo-bolșevic, creat de celebrul Felix Edmundovici Dzerjinski, temutul fondator și conducător al CEKA, imediat după preluarea puterii de către bolșevici. Sovieticii nu au fost ruși și nu au pus interesele rușilor ca obiectiv politic al lor.
Opinia publică internațională, în mare parte neatentă, nu a înțeles că regimul sovietic nu este unul rusesc și nu este pentru ruși, ci împotriva etniei ruse. Minoritățile, în frunte cu kazaro-evreii, au condus Rusia Sovietică asuprindu-i pe ruși, folosindu-le munca și resursele pentru a-și consolida puterea. În istoriografia kazaro-evreiască se fac referiri la suferințele unor evrei în gulagul sovietic. Da, au fost și kazaro-evrei în gulagul sovietic. Au ajuns în gulag în principal două categorii de evrei: cei care erau înstăriți și s-au opus naționalizării și colectivizării și numeroșii informatori ai Ohranei țariste, care și-a creat o rețea puternică între evrei, pentru a proteja statul țarist de pericolul bolșevic.
Iudeo-americanii, cei care au impus embargo împotriva Rusiei Sovietice, au demarat tot ei o largă colaborare pe multiple planuri cu guvernul rus.
Timp îndelungat opinia publică internațională nu a cunoscut în profunzime relațiile dintre Rusia Sovietică/URSS şi SUA din deceniul care a urmat încheierii războiului civil şi a intervenţiei militare străine împotriva bolşevicilor. După detronarea ţarului Nicolae al II-lea, SUA i-a sprijinit mult pe bolşevici, din toate punctele de vedere. În anul 1921, în SUA a luat ființă Council on Foreign Relations, care a devenit principalul propagator al „Noii Ordini Mondiale” şi sprijinitor necondiţionat al noului stat comunist iudeo-sovietic.
Sovieticii au ajuns să dispună în SUA de importante „capete de pod” pentru a spiona tehnologic şi economic, într-o epocă în care, oficial, relaţiile dintre cele două ţări erau rupte. Astfel, în centrul New York-ului, în World Tower Building, funcționa Biroul Martens, agentură de spionaj sovietic. Acolo lucrau 23 de agenţi. Alături, în aceeaşi clădire, se afla American International Corporation, al cărui director, William Boyce Thomson, a vizitat Petrogradul în august 1917 şi a discutat cu Troţki şi cu Lenin cum să colaboreze după lovitura de stat pe care o preconizau bolşevicii. Societăţile americane au fost implicate discret dar masiv în economia sovietică, mai ales în electrificarea Uniunii Sovietice, dar şi în alte ramuri. O mulţime de firme americane evreiești îşi deschiseseră afaceri prospere în cadrul unor societăţi mixte. Activitatea lor nu era cunoscută de opinia publică din SUA.
Biroul Martens a creat baze solide pentru promovarea intereselor sovietice în SUA şi a contribuit mult la consolidarea unei puternice reţele de spionaj, bazată mai ales pe agenţi evrei din elita societății din SUA.
Printre cei mai importanţi funcţionari sovietici ai Biroului Martens s-a numărat evreul Genrich Grigorevici Iagoda, pe numele său adevărat Enokh Gershevich Ieguda. Era o eminenţă cenuşie a NKVD. Era sprijinit de Kenneth du Ran, secretarul personal al lui Edward Mandell House, consilierul preşedintelui W. Wilson. Prin Kenneth du Ran, Iagoda l-a recrutat ca agent pe Joseph Lash, viitor membru al Partidului Comunist din SUA şi amantul soţiei preşedintelui SUA, Eleonor Roosevelt. Iagoda a organizat, cu ajutorul lui du Ran, un număr de 22 de reţele de spionaj sovietic în SUA. După 1945, când relaţiile dintre cele două ţări s-au răcit, au căzut doar 4 dintre aceste reţele. Unele s-au perpetuat, continuând să funcționeze.
Iagoda a obţinut informaţii de importanţă foarte mare. De la el, Stalin a fost informat din timp asupra conceperii crahului de pe Wall Street (octombrie 1929), ceea ce i-a permis să facă o serie de proiecte de acţiuni externe în scopul răspândirii şi consolidării mişcării comuniste internaţionale, căutând să profite la maximum de criza economică a cărei declanşare a putut-o anticipa.
În noiembrie 1932, Iagoda i-a trimis lui Stalin o notă informativă prin care îl sfătuia să îi finanţeze campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA guvernatorului de New York, Francis Delano Roosevelt. Acesta îi promisese lui Iagoda că, dacă va primi bani şi va câștiga alegerile, va recunoaşte de îndată oficial statul sovietic și va încheia relații diplomatice cu URSS, ceea ce însemna deschiderea accesului sovietic la tehnologii americane în mod legal. Stalin a reacţionat pozitiv şi a finanţat generos campania lui Roosevelt, care a câștigat alegerile. El va fi singurul președinte american care a deținut patru mandate. În primul său an de președinție, 1933, SUA a recunoscut oficial URSS. În anul următor, 1934, Iagoda a fost recompensat și numit de Stalin în funcția de șef al NKVD.
În această funcție de președinte al NKVD, Iagoda a intensificat lichidarea elitelor de etnie rusă, inclusiv din interiorul Partidului Comunist, ceea ce l-a făcut pe Stalin să înțeleagă că în curând va fi izolat și înconjurat numai de evrei și îi va veni și lui rândul să fie eliminat din joc.
Ca urmare, după un timp, Stalin a declanșat politica antisemită și a trecut la promovarea în partid, în NKVD și în armată a unui număr tot mai mare de etnici ruși și de georgieni de ai lui.
Iagoda a intrat în dizgrația lui Stalin și înlăturat de la putere. În anul 1938, Iagoda a fost executat împreună cu un grup de alți 21 de lideri bolșevici, kazaro-evrei, în baza unor acuzații halucinante, pe care învinuiții le-au recunoscut cu toții.De asemenea, împreună cu Iagoda, a fost executat și importantul bolșevic Nikolai Ivanovici Buharin.
Politica antisemită a lui Stalin a fost întreruptă brusc în momentul în care el și-a dat seama că va trebui să se războiască cu Germania lui Adolf Hitler și că va avea nevoie de alianța cu SUA, iar politica antisemită ar fi fost o piedică de nesurmontat pentru asigurarea alianței cu SUA. Politica antisemită a lui Stalin va fi reluată după încheierea păcii de după al doilea război mondial și continuată până la moartea sa, prin asasinare, în martie 1953.
Politica antisemită a lui Stalin a fost principala cauză a uriașei campanii a presei iudeo-occidentale de denigrare a sa. Marea Teroare stalinistă din deceniul al patrulea al secolului trecut, care a fost doar parțial „opera” lui Stalin, cea mai mare parte a crimelor fiind „opera” NKVD-ului iudeu împotriva etnicilor ruși, a fost pusă integral de presa și istoriografia oficială din lumea occidentală pe seama lui Stalin.
După ce Stalin a întrerupt politica antisemită, în timpul celui de al doilea război mondial, când kazaro-evreii din URSS au primit puteri depline, presa din SUA l-a elogiat la modul absolut pe Iosif Stalin, l-a declarat în mod repetat „erou între eroi” și i-a făcut imaginea de cea mai mare personalitate de pe Glob. Această imagine a fost proiectată după ce avuse loc Marea Teroare, care era cunoscută în SUA. După 1947, când Stalin a reluat politica antisemită, presa americană și cea vest-europeană, aflată sub control evreiesc, au reluat campania de denigrare a lui Stalin.
Politica antisemită a lui Stalin a avut urmări importante și în România. Ca urmare a acestei politici, naționaliștii români din Partidul Muncitoresc, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, au obținut aprobare de la Stalin să elimine cea mai puternică grupare evreiască de la conducerea țării, în frunte cu Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), Teohari Georgescu (BaruhTescovici) și Vasile Luca (Laszlo Luka, ungur) și să demareze un proces de românizare a societății și de promovare a unui regim socialist „adaptat nevoilor specifice ale României”, punându-se bazele politicii de independență și declanșând dictatura de dezvoltare, care a condus la o mare dezvoltare economico-socială, culturală și științifică a țării.
Revenind la subiectul articolului nostru, arăt că în vederea coordonării activităţii partidelor comuniste, a răspândirii şi a consolidării partidelor comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume, în anul 1919, bolşevicii au creat Internaţionala a III-a. Răspândirea bolșevismului în întreaga lume, prin promovarea așa numitului internaționalism proletar, era dezideratul liderilor sovietici. Conducătorul Internaţionalei a III-a a fost numit evreul Ovsel Gershon Aronov Radomâsliski, cunoscut și ca Hirsch Apelbaum, zis Zinoviev. Alături de Lenin, Troțky, Zinoviev și alți evrei, roluri centrale l-au jucat și evreii Yakov Aaron Mikhailovici Sverdlov și Lev Borisovici Kamenev, pe numele său real Rozenfeld, care era căsătorit cu Olga Kameneva, sora lui Lev Troțki.
La înființarea Internaţionalei a III-a (numită și Komintern), Zinoviev a declarat că „Avem nevoie de un Partid Comunist cu o disciplină de fier. De o organizație internațională din același metal. Pentru războiul civil pe care îl vom întreprinde, nu există alte mijloace”. În iulie 1920, Zinoviev a prezentat un set de 21 de condiţii care se puneau în faţa partidelor comuniste pentru a fi acceptate în Internaţională. Disciplina de fier, de tip militar, epurarea celor care nu se poziţionau ferm pe poziţia bolşevicilor, denunţarea patriotismului şi a pacifismului şi combinarea acţiunilor legale cu cele ilegale, erau condiţii impuse ferm.
Zinoviev a condus Kominternul sub coordonarea lui Lenin şi Troţki. În Balcani, obiectivul Internaţionalei a III-a a fost acela de a crea Republica Sovietică Socialistă Balcanică, în urma unor repetate revolte comuniste în interiorul statelor naţionale. În România, Internaționla a III-a a inspirat conducerea alogenă a Partidului Comunist din România să introducă în Programul său de acțiune lupta pentru autonomie a tuturor provinciilor istorice românești, până la desprinderea de statul național unitar român. Cum liderii partidului erau evrei, proveniți din țări vecine, nemulțumirile societății românești față de acest proiect antinațional al bolșevicilor din România s-a convertit în antisemitism.
Internaționala a III-a a funcționat până în anul 1943, când a fost desființată, din rațiuni politice internaționale, în toiul negocierilor sovietice cu SUA și Marea Britanie, pentru împărțirea sferelor de influență. Pentru a le adormi vigilența aliaților săi occidentali și a da impresia că renunță la internaționalizarea comunismului, Stalin a decis desființarea Internaționalei comuniste. Atribuțiile ei au continuat să fie exercitate de către alte structuri ale Uniunii Sovietice, cu deosebire de către serviciile de informații și secțiile de resort din cadrul conducerii comuniste de partid și a celei guvernamentale.
Internaționala a II-a a catalizat mișcarea comunistă internațională. Imediat după război, în multe țări ale lumii, cu deosebire în Europa, au avut loc reformulări doctrinare în cadrul partidelor socialiste și în unele partide social-democrate, astfel încât multe dintre ele s-au transformat în partide comuniste și s-au afiliat Internaționalei a III-a. În majoritatea partidelor comuniste din Europa, conducerea a fost preluată de etnici evrei. De altfel, însuși Lenin a declarat, într-o scrisoare către Maxim Gorki, că: „Dacă un rus este inteligent, înseamnă că este evreu sau are sânge evreiesc…”
În conştiinţa timpului, mişcarea comunistă a fost asociată cu activitatea centralelor evreieşti de influenţă internaţională. Ca urmare a susţinerii comunismului preponderent de către evrei , el era numit mai ales iudeo-bolşevism, iar din punct de vedere ideologic avea un caracter majoritar internaţionalist, interesele naţiunilor fiind plasate constant în urma celor ale comunismului internaţional. Abia târziu, în timpul Războiului rece, unele partide comuniste şi-au reformulat doctrinele, plasând interesele naţionale pe primul loc în cadrul programelor de partid. Contribuţia decisivă a evreilor la naşterea ideologiei comuniste, la fondarea mişcării comuniste internaţionale şi la conducerea partidelor comuniste, mai ales din Europa, a fost unul dintre motivele principale care au condus la dezvoltarea sentimentelor antievreiești într-o mulţime de ţări ale lumii, în rândul numeroşilor adversari ai comunismului, pe fondul antisemitismului mai vechi, datorat altor cauze. Acest fapt nu trebuie neglijat. După primul război mondial, urmarea imediată a dezvoltării mişcării comuniste internaţionale a fost dezvoltarea mişcărilor de dreapta, cu un puternic caracter naţional, anticomunist şi antievreiesc, fenomen care va deveni preponderent în întreaga Europă Occidentală, Centrală şi de Est.
În România, iudeo-comuniştii au săvârşit acte teroriste încă înaintea înfiinţării partidului lor. Astfel, în 8 decembrie 1920, la ora 14.45, în momentul în care generalul Constantin Coandă se pregătea să deschidă şedinţa Senatului României, s-a produs o explozie puternică. În explozie au decedat Demetriu Radu, episcop de Oradea Mare, Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor publice şi ad-interim la Justiţieşi senatorul Spirea Gheorghiu, preşedintele Sfatului negustorilor. Agenţii Inspectoratului General de Siguranţă i-au depistat pe făptaşi. Aceştia erau trei evrei, agenţi ai CEKA, membri ai unei reţele sovietice de spionaj, controlată de Moscova, via Odessa. Ei se numeau Max Goldstein, Saul Osiasşi Leon Liechtblau.
Acest atentat, care a avut un ecou foarte mare în epocă a inflamat şi mai tare reacţiile antievreiești din societatea românească şi a identificat încă o dată pe comunişti cu evreii, întărind convingerea adversităţii evreilor faţă de statul naţional unitar român şifaţăde poporul român, convingând o mare parte a societăţiiromâneşti că iudeo-bolşevicii sunt marii duşmani care trebuie neapărat reprimaţi. Această idee a cuprins conştiinţa publică, a pătruns adânc şi va produce efecte şi în viitor.
Internaționalismul proletar promovat prin Comintern și, în perioada Războiului rece, prin intermediul rețelelor serviciilor secrete sovietice și ale statelor supuse URSS, a fost produsul evreimii de pe Wall Street, cea care, ulterior a declanșat procesul de globalizare în jurul lor, cu mâna guvernelor aservite lor din Commonwealth și din Europa de Vest. Internaționalismul proletar și globalizarea au fost frați de sânge evreiesc, nicidecum dușmani reali. Adversarul real al internaționalismului proletar și al globalizării, în trecut și în prezent, a fost și este naționalismul, susținătorul națiunilor, cu cultura, civilizația, tradițiile și tot ce au popoarele mai frumos, mai bun, mai trainic, care le identifică și care oferă fiecărui popor unicitate.
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Un talmeș-balmeș marca pseudo istoricul Corvin Lupu. Faptul că omul nu are habar de istoria khazarilor turcici și modul cum au adoptat mozaismul la nivelul elitelor ori de influența khabarilor, trib kkazar, ce i-a însoțit pe onogurii turcici și pe maghiarii finoungrici (majoritari între aceste triburi în Ungaria), în Transilvania e de înțeles. Așa cum e de înțeles și poziționarea geografică a tătarilor în preajma khazarilor. Omul nu le are nici cu istoria și nici cu geografia și oricum istoria antichității târzii și a evului mediu timpuriu nu e punctul lui forte, așa cum îl depăsește și istoria Rusiei. În schimb e bun să înșire un talmeș-balmeș cu privire la evrei și o aiureala istorică fără să înțeleagă ce înseamnă evreu.
Dacă ii spui pseudoistoricului Corvin Lupu că cei mai apropiați de evreii antici din Palestina, Iudeea și Israel sunt evreii persani și etiopieni credeți că o să înțeleagă?
Un lucru este evident și clar: Corvin Lupu nu l-a citit pe Titus Flavius Iosephus.
Imperiul Țarist nu a fost niciodată un „stat naționalist” pentru că era un Imperiu multietnic.
În schimb Rusia țarilor se considera urmașa Constantinopolului și apărătoarea ortodoxiei, a treia Romă.
Țarul era Czar, adică Cezar, adica si Autocrator, după modelul bizantin, Impărat al Tuturor Rusilor, adica al Moscovei, Novgrodului, Kievului, Vladimirului, Riaznului, dar mai era și Țarul Kazanului, Astrahanului, Crimeei, Siberiei ( foste hanate desprinse din Hoarda de Aur). Apoi Rege al Poloniei, Mare Duce al Lituanieni, Mare Duce al Finlandei, Mare Domn și Mare Prinț de Nijni Novgorod, Riazn, Mare Prinț al Podoliei, Iberiei Domnul Georgiei și al Turkestanului și alte titluri de Duce din Sf. Imperiu Roman de nație germană, al teritoriilor din Caucaz, Armenia apoi Buhara etc..
De unde și până unde a tras concluzia Corvin Lupu că cel mai mare Imperiu terestru din istoria omenirii era locuit de o singură națiune și era naționalist?
Din lipsa unor noțiuni elementare de cultură generală.
Tot lipsa de cultură generală, adică ignoranța, îl face pe Corvin Lupu să nu înțeleagă că în 1905, după înfrângerea în fața Japoniei, Rusia a fost salvată de America. Faptul că Rusia înfrântă nu a cedat teritorii rusești și nu a plătit despăgubirile cerute de niponi se datorează sprijinului american. Profitând de faptul că Tratatul de Pace a avut loc în SUA, la Portsmouth, americanii au pus o presiune pe japonezi să accepte condiții blânde pentru Rusia. Dacă nu făceau acest lucru cu siguranță că Revoluția fin 1905 îl înlătură pe viitorul Sf Nicolae al II lea. Și dacă tot am adus în discuție pe ultimul țar, trebuie spus că el a abdicat și nu a fost înlăturat. Înțelegi d-le Corvin mica mare diferență? Nicolae al II lea a abdicat în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail. Acesta a fost „țar” 8 ore după care a abdicat…. În colecția Magazin Istoric din anii 80 găsiți „Sfârșitul Țarismului” și poate vă documentați….
Lenin a fost ajutat de vărul Kaiser, adică Cezar, Împărat Wilhelm al II lea sl celui De-al Doilea Reich german cu scopul de a reedita Revoluția fin 1905 și să scoată Rusia din război. Doar un prost piate crede că Wilhelm dorea moartea lui Nicolae și a familiei sale. Nu are rost să îi explicăm d-lui Corvin că Lenin a fost gorțat de germano-austro-ungari să încheie Pacea de la Best-Litovsk în urma unei ofensive germane…. Așa cum nu are rost să îi explicăm și de planul serviciilor secrete austriece de creare a viitorului stat Ucrainean, preluat și de germani și pus în aplicare după Best-Litovsk. Nu vrem să-l stresam pe d-ul Corvin Lupu nici cu Războiul celor 5 armate colorate: Albastră, Neagră, Verde, Roșie și Albă din 1918-1920 și cu pogromurile împotriva evreilor. Dar, îi putem spune că fără acestea evreii nu ar fi fost basculați în tabăra bolșevicilor.
În concluzie, ii recomandăm d-lui Corvin Lupu „Cuponul fals”, capodopera lui Tolstoi. Așa poate înțelege cum nuvela lui Tolstoi l-a influențat pe americanul Edward Lorentz în fundamentarea efectului fluturelui, element central în teoria haosului.
Într-adevăr Cuponul fals, efectul fluture nu implică evrei și prin urmare nu sunt interesante pentru cei ce văd în evrei mai mult decât i-a numit cu multă vreme în urmă magul Gaumata: simple instrumente de realizare a planurilor. Orice asemănare a politicii vechilor magi cu cea a lui Stalin nu este deloc întâmplătoare este ce se istoricii numesc : repetarea istoriei în alte timpuri cu alte personaje.
Înainte de a se apuca, firește din curiozitate, de a-l citi pe Tolstoi, Corvin Lupu ar trebui să cugete și la zicala evreiască: ” Dacă fata merge la rabin, atunci fata rămâne fată și rabinul rămâne rabin, dacă rabinul merge la fată atunci rabinul nu mai e rabin și nici fata nu mai e fată”
P.S Între America și Rusia există, în ciuda divergentelor, a războaielor proxy, câteva asemănări interesante…. Amândouă revendică moștenirea Romei, una sub forma ei republicane, cealaltă sub forma ei creștin ortodoxă. Amândouă își justifică masacrarea băștinașilor și expansiunea, una spre vest, cealaltă spre est, printr-o bogată literatură și epopee. Cucerirea Vestului Sălbatic își găsește imaginea în oglindă în cucerirea Caucazului și a Turkestanului. Fiecare se folosește de imaginea de far al civilizației pentru a justifica masacrarea amerindienilor ori a cecenilor, adică a „primitivilor sălbatici”
Amândouă sunt traumatizate în sec XIX de două războaie sângeroase: Civil și Crimeea ( viceversa in ordinea cronologică). Amândouă s-au reabilitat după războaie împotriva unor superputeri aflate în declin Spania și Turcia. Amândouă și-au stabilit doctrine menite să le ascundă intențiile: Monroe și apărarea creștinilor ortodocși și au urmărit să se întindă tot mai mult, una spre Vest, cealaltă spre Est și au fost de mai multe ori aliați și, deocamdată, niciodată intr-un conflict direct.
NR – Pseudo Surena nu are cartuse pentru a trage in domnul Corvin Lupu! Domnul Corvin Lupu nu este un pseudo-istoric, ci unul dintre putinii istorici adevarati pe care ii avem. Comentariu nedrept si neavizat, bune de aruncat la gunoi. Dar n-o fac, pentru ca pseudo Surena a scris si texte valabile. Mai rar, dar a scris!…
ACUZAȚIILE DE ANTISEMITISM. evrei ca pe ceilalți oameni, trăind exact ca ceilalți oameni,înfrățiți cu ei, mai ales că în prezent au aceleași drepturi ca și cetățenii gazdă:politice,ecomomice, administrative ,culturale,familiare,religioase.Ei pot fi asimilați ușor de națiunea îm care au pătruns,fără dificultăți.Acuzațiile de antisemitism sunt inutile și se caută ascunderea adevărului.
A acuza de antisemitism pe cei care caută dialog uman cu evreii și respingînd ce nu le convine, este o nebunie a încăpățânării lor și teama de a fi demascați dela acțiunile lor de ură și rasism împotriva GOY – lor.
A acuza pe cineva care exprimă unele adevăruri despre infracțiunile și minciunile unor evrei inftactori este cu totul anormal,antijustiție și nesocotind legile gazdei în care trăiesc.
adresată evreilor,înseamnă gradul de ură rasistă asupra goy-lor imprimată de învățăturile talmudice ca tradiție a “poporului ales”.Superioritatea lor față de GOY nu are limite.
A acuza de antisemitism pe cei care acuză acțiunile dujmănoase ale evreilor și care afectează chiar siguranța Națională, înseamnă că ascund metodele de dominație a națiunii.
A acuza de antisemitism de negarea holocauetului care a fost inventat de ei și pus în legea antisemitismului lor, ănseamnă teama de a nu fi descoperiți de marile minciuni pe care Goy trebuie să le accepte ca pururi adevăruri.
Legea Antisemitismului se referă numai la ei evrei, departe de adevăruerile universale al lumii planetare.Asta înseamnă ca Goy să recunoasă pe evrei ca pe o rasă pur divină și superioară care trebuie să conducă pe neevrei.
Conducătorii sionismului reacţionează cu furie dezlănţuită şi cu spaimă când îi văd pe ne-evrei dornici să asimileze evreii; iar ne-evreii reacţionează şi ei negativ când văd în mijlocul lor un grup compact care formează un corp străin în structura socială şi refuză cu superioritate să
respecte normele de morală şi comportare ale ace-lei structuri sociale. Dar, dacă prezenta acestui grup compact duşmănos normelor de morală şi comportare a dus la prăbuşirea civilizaţiei occidentale, de vină nu este atât grupul compact care a luptat pentru distrugerea civilizaţiei occidentale, de vină sunt popoarele occidentale care au permis să se creeze în societatea lor condiţii de insalu- britate morală şi politică în care a putut înflori un germene ostil care a reuşit să le dis-trugă civilizaţia. Cu alte cuvinte: supremaţia sionismului în occident nu e cauza, ci simptomul prăbuşirii occidentului.
Shakespeare a identificat esenţa conflictului dintre evrei şi naţiunile gazdă: aces-te naţiuni n-au obiectat niciodată la prezenţa evreilor pe motive de rasă, ci totdeauna pe motive de comportare etică. Căci Shakespeare o căsătoreşte pe fiica lui Shylock,evreica Jessica, cu prietenul intim al lui Antonio; iar servitorul creştin al lui Shylock ise adresează cu „frumoasă păgână, cea mai dragă evreic㔺i cronicile contemporane arată că clasele de jos care vedeau de la parter reprezentaţia piesei o aplaudau peJessicaşi rolul Jessicăi era unul din rolurile favorite ale piesei. Portia are încredereşi-i dă Jessicăişi soţului ei putere deplină pe proprietatea ei când e plecată. Iar faptul că
drept pedeapsă pentru încercarea de asasinat împotriva lui Antonio i se cere luiShylock să se creştineze şi să devină ca ceilalţi veneţieni arată cât de dispuşi erau contemporanii lui Shakespeare să-i primească pe evrei între eişi să-i asimileze.Dacă baza juridică a piesei este fantastică (nici o lege nu permite cetăţeanului să garanteze un contract comercial cu pierderea vieţii), analiza raportului dintre lege ş idreptate este magistrală
şi mulţi jurişti au fost uimiţi cum un laic într-ale legislaţiei ca Shakespeare a putut pătrunde atât de incisiv esenţa acestui raport. De timpuriu era ştiut în Anglia că legea nu rezolvă întotdeauna după dreptate; de aceea de timpuriu oamenii pe care-i nedreptăţea legea se adresau regelui cerând dreptate, iar acesta dă-dea cazul cancelarului spre cercetare. De aici s-a născut un sistem juridic paralel, cur-tea cancelarului, care cu trecerea secolelor s-a sclerozat din ce în ce mai mult şi a de-venit o osatură care nu se mai baza pe dreptate, ci pe scripte, ca toate celelalte.Shylock şi Antonio deschid discuţia despre ce e drept şi ce e legal din primulact; Antonio declară că el nu dă cu împrumut pe camătă, iar Shylock îi răspunde cu povestea lui Iacob. Acesta s-a înţeles cu socrul său să fie plătit cu miei ce se vor naște bălţaţi, căci socrul său ştia că din turme separate pe culori nu vor ieş băl-ţaţi; dar Iacob printr-o şmecherie pe care socrul său nu o cunoştea a determinat să se nască miei bălţaţi din părinţi de aceeasi culoareşi astfel l-a jefuit pe socrul său în mod legal „şi a prosperat şi a fost binecuvântat”, zice Shylock. Povestea aceasta ex-plică esenţa dramei: o acţiune ostilă de jefuire a adversarului e legală, dar inechitabi- lă; o daună nepedepsită
de lege violează morala. Legalitatea f ără morală este o nouă formă de război în care violenţa nu mai e fizică, ci morală și rămâne nepedepsită
.Acţiunea legii în pofida moralei este subiectul ultimului act al Neguţătorului dinVeneţia. Ducele nu poate să-l oprească pe Shylock de la a smulge inima din pieptul lui Antonio, căci contractul legal îi dă lui Shylock puterea s-o facă. De aceea Portianu atacă legalitatea uciderii victimei, ci face apel la echitate în faimosul monolog:”Indurarea nu se măsoară, ci cade ca ploaia dragă din cer pe plaiul dedesubt. E binecuvântată de două ori, de cel ce-o dă şi de cel ce-o primeşte. E atributul însuşi al Dumnezeirii;şi puterea lumească se-apropie cel mai mult de Dumnezeire când îndu-rarea îndulceşte dreptatea.De aceea, evreule, deşi invoci dreptul tău, gândeşte-te: dac-ar fi să se facă drep-tate, nici unul dintre noi n-ar fi cruţat. Ne rugăm cu toţii de îndurare şi ruga noastră neînvaţă să fim îndur ători.” Portia vorbeste de „îndurare”; în secolele ulterioare concep-tul de echitate e descris prin termeni ca „echitabil”, „drept”, „cinstit”, „loial”, „onoare”şi aşa mai departe. Shylock argumentează că dacă seştirbeşte baza juridică a societăţii, aceasta nu mai funcţionează. Portia argumentează că baza juridică nu crează drep-tate dacă nu este împletită cu echitatea, care nu subminează
legea, ci o perfectionează înlăturând abuzul care se naşte din aplicarea rigidă în circumstanţe fluide. Dar Shylock e surd la argumentul Portiei căci el concepe uciderea victimei sale ca pe o datorie pe care o îndeplineşte faţă de grupul său: „nimeni nu urăşte fără să dorească să ucidă”, argumentează el. Astfel Shylockşi Antonio r ămân ireconciliabili, căci ei re- prezintă două societăţi ireconciliabile, două concepte ireconciliabile asupra legii şi moralei.Azi societatea occidentală este mult mai vulnerabilă decât era pe vremea lui Shakespeare în această confruntare. Dar deja în secolul lui Shakespeare a simţit che-marea să arunce lumină asupra acestei confruntări. Desigur Shakespeare citea în Bi- blie, ca toţi protestanţii, cum în Deuteronomul 15Iehova porunceste evreilor „să daicu împrumut la multe naţiuni, dar să nu iei cu împrumut de la nimenişi să domneşti peste multe naţiuni, dar să nu te supui nici uneia dintre ele.” Jessica fur ă averea tată-lui eişi i-o dă soţului ei; asta a putut învăţa de la povestea lui Iacob din Vechiul Tes-tament pe care o citează Shylock ca să-şi justifice îmbogăţirea prin înşelăciune; înaceeaşi poveste Raşela fur ă terafimii tatălui eişi-i dă soţului ei Iacob, pentru a-l face pe acesta să prospere.Şi în Vechiul Testament, caşi în mintea lui Shylock, persistă ideea că este un lucru
binecuvântat de Iehova să faci o nedreptate unuia din alt grupdecât al tău.Sentimentul de dreptate s-a născut nu ca un concept, ci ca unsentiment, ziceCarl Gustav Jung care-l numeşte „un factor iraţional.” Apare sub diverse denumiri ca”iubire”, „încredere”, „milă”, „onoare”, „altruism”, „cavalerism”. Este sentimentul pri-mordial de a-ţi păsa de ce se-ntâmplă cu seamănul tău pe care-l au absolut toate vieţu-itoarele, dar pe care numai specia umană îl poate raţionaliza şi modifica. Acest senti-ment apare puternic pentru perechea de viaţă, sau pentru progenitură; apoi mai puţin puternic se difuzează în cercuri concentrice în familii, prietenii, comunităţi. Dar între comunităţi vaste ca naţiunile de exemplu care sunt legate între ele prin interese co-mune de moment acest sentiment este mult slăbit şi la cheremul tuturor circumstanţe-lor. Pe de altă parte însă chiar pe timp de război el apare la iveală, când de exemplu beligeranţi din partide adverse cruţă viaţa unui inamic împinşi de acest sentiment ne-clar al grijii pentru seamănul tău. Sentimentul opus care se naşte odată cu acest sen-timent este cunoscut sub denumiri ca „ur ă”, „duşmănie”, „pericol”, „antipatie”, „gelo-zie”, „suspiciune”, „neîncredere”şi aşa mai departe. Aceste două sentimente se condi-ţionează reciproc ca cei doi poli electrici, unul pozitivşi celălalt negativ, nici unul neputând exista aparte. Cresc direct propo ţional; când pericolul e mare, altruismul dă naştere eroilor care se sacrifică, cum se întâmplă în fiecare moment la animale. Evreii fiind un grup de oameni care trăiesc printre „alț ii” sunt purtători ai sentimentului de”grijă pentru ai mei”şi „ur ă pentru ceilalţi” în măsur ă mult mai mare decât oricine; laei solidaritatea de grupşi ura împotriva celor ce nu sunt membrii grupului sunt exa-cerbateşi înver şunate ca la nimeni altcineva şi ei văd în coeziuneaşi grija pe care al-ţii ar putea-o avea unul pentru celălalt cel mai mare pericol pentru grupul lor.Prin dezvoltarea unei societăţi bazate pe comer ţşi nu pe producţie, naţiunile oc-cidentale au creat un mediu ideal pentru prosperitatea unui grup care practică un du- blu cod etic aşa cum o fac evreii, care au grijă pentru membrii grupului lor şi ură pen-tru toţi ne-membrii. În acţiunea de producere a bunurilor materiale are loc o solidari-tate de grup a celor angajaţi în procesul de producţie. Evreii însă niciodată nu produc nimic; ei sunt specializaţi în tranzacţii comerciale, singura ocupaţie care le permite să fie mereu despărtiţi de „ceilalţi”; dacă ar munc işi ar produce ca „ceilalţi”, ar fi asimi-laţi cu ceilalţişi nu s-a rmai putea menţine ca un grup separat. Transformarea naţiuni-lor occidentale din naţiuni de producători în naţiuni de neguţători care nu colaborea-ză, ci rivalizează unul cu celălalt pentru profit a creat mediul ideal în care un grup compact îşi poate exersa puterea colectivă împotriva naţiunii gazdă.Un alt factor care favorizează succesul luptei evreilor împotriva naţiunii gazdă este maxima libertate urmărită de membrii naţiunii. Maxima libertate fără nici o în-grădire permite maximă energie, inventivitate şi putere creatoare; maxima libertate permite competiţie liberă care dezlănţ uie puterea de creaţie, dar dăşi nastere unuianumit grad de nedreptate pe care societatea l-a tolerat considerându-l un preţ mic pentru avantajele energiei creatoare nelimitate. Profesorul Norman Cohn (Warrant forGenocide, 1967) observă că au existat timp de 2000 de ani comunităţi evreieşti în In-diaşi în China, dar n-a existat antisemitism acolo; antisemitismul, zice el, este o de-menţă specifică naţiunilor occidentale creştine. Profesorul Cohn are dreptate când spune că n-a existat antisemitism în India şi China, dar asta nu din cauză că acolo oamenii sunt normalişi în occident ei sunt demenţi, ci din cauză că societatea în India şi China în acele 2000 de ani nu a cunoscut gradul de libertate pe care l-au cunoscut naţiunile occidentale şi nici dezvoltarea economică exuberantă şi deschisă a acestoraîn care să poată înflori parazitar un grup compact ocupat cu cămătăria.Concluzia a tras-o poate cel mai bine unul dintre cei mai faimoşişi mai respec-taţi învăţai evrei, Asher Ginsburg, cunoscut sub pseudonimul Ahad ha-Am, carescrie: „Suferinţele Israelului răspândit prin lumeşi mai ales în aceste zile din urmă,ne arată clar că noi evreii nu putem spera că vom putea tr ăi ca o naţiune separată prin-tre str ăini, dar fiind în acelaşi timp la fel cu eişi participând în tot ce se-ntâmplă în jurul nostru de parc-am fi născuţi băştinaşi pe pământul pe care locuim, în timp ce rămânem tot timpul o naţiune de alt fel şi cu vederi diferite de ale băştinaşilor … Dacă suferim nenorociri suntem slăbiţi, dacă prosperăm sentimentul nostru naţional e slă- bit. În primul caz suntem dispretuiti de ceilalţi, în cel de-al doilea caz ne dispreţ uim noi înşine …” (The Way of Life). Asher Ginsburg e de părere că soluţia este ca evreiisă tr ăiască în patria lor naţională, „pământul str ămoşilor lor”; zicând aşa se refer ă laPalestina, fără să ia însă în considerare faptul că azi doar un număr infim dintre evreise trag din evrei adevăraţi de rasă semită ai căror str ămoşi au fost în urmă cu mileniiîn Palestina, în timp ce, cum demonstrează Arthur Koestler, covârşitoarea majoritatea evreilor de azi sunt hazari de rasă turco-mongolă din Asia, dintre Marea CaspicăşiMarea Neagr ă, veniţi în Europa din Sudul Rusiei prin Ucrainaşi Polonia;şi fără săia în considerare faptul că în ciuda propagandei susţinute majoritatea evreilor şi-au dat seama că cu tot masacrul palestinienilor, statul Israel nu e un stat viabil în care să poată trăi o naţiune prosper ă prin forţele proprii.Asta o spune în cartea sa BENSON.
Adevărul că de 2000 de ani evreii au rătăcit și stabilit pe teritoriol tuturor națiunior organizați în cahale cu legi proprii, iar aceste cahale sunt coordonate de o elită sionistă numit marele CAHAl jidănesc. Ei fiind împinși de această elită la lupta pentru dominarea lumii. Acesta este scopul suprem și ei nu mai rîvnesc la o patrie a lor. Au programul lor pentru Noua Ordine Mondialp.
Atunci, azi si maine….!
Iata partea de varf a establishment-ului din US! Daca lor le este bine asa, cine si ce sa aiba cu ei? Interesant ar fi cum a ajuns Biden la putere…..
*Ca sunt sau nu evrei dupa mama sau si tata mai putin conteaza ci mai important este daca sunt in plasa banilor de la ei!
https://twitter.com/SprinterMonitor/status/1589020980575612928
Demitizarea Marii Revolutii din Octombrie
https://www.globalresearch.ca/russian-revolution-separating-truth-myth/5734305