Doamnelor şi Domnilor,
Deoarece v-aţi referit în expunerea Dvs. la necesitatea ca generaţiile viitoare să afle adevărul despre tragedia Holocaustului şi pentru că astăzi copiii învaţă la şcoală că românii sunt vinovaţi de genocid, aş vrea ca ei să afle şi faptul că românii au fost aceia care au salvat întreaga populaţie evreiască de pe teritoriul actual al României. Asistăm la un fapt poate unic în istoria celui de al Doilea Război Mondial, anume acela că un om s-a opus presiunii germane, salvând mai mult de jumătate milion de oameni de la pieire. Acest miracol românesc se datorează în primul rând poziţiei intransigente şi plină de curaj a mareşalului Ion Antonescu. În al doilea rând, mai trebuie ţinut cont şi de caracterul specific al societăţii româneşti din perioada respectivă. Mă refer aici la Ion Brătianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Bălan, la întreaga Biserică Ortodoxă Română şi la mulţi alţii care au pus umărul la salvarea evreilor. Cred însă că factorul principal îl reprezintă mentalitatea, psihologia şi omenia românilor.
Care sunt faptele istorice? După începerea războiului, se desfăşoară foarte rapid operaţiunile militare în Basarabia şi Bucovina de Nord, unde este masacrată populaţia evreiască şi unde forţele româneşti cooperează cu cele ale germanilor. În curând, în spatele frontului, apar comandourile germane specializate în operaţii de „curăţire” şi, paralel, încep deportări de familii întregi din populaţia evreiască, dincolo de Nistru, în Transnistria. Pentru mine, moartea chiar şi numai a unui singur om nevinovat reprezintă o tragedie, dar trebuie să iau în consideraţie şi statistica. Pentru că subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audienţei să deducă adevărul – din diferite surse. Una dintre ele ar fi „Enciclopedia Iudaică”, o lucrare de referinţă, în care se menţionează cifra de 40.000 de morţi, plasând România pe locul 10, ca vinovăţie, în timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se referă la 420.000 de victime, România ajungând pe locul 2, imediat după Germania. Ţinând seama de paritatea populaţiei, România devine, nici mai mult, nici mai puţin, prima „Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Război Mondial!
În aritmetica Comisiei se adaugă şi Ardealul de Nord, acolo unde populaţia evreiască a fost decimată, numai că, atunci,Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastră mai treceţi cu vederea şi alte fapte: că toţi bărbaţii evrei în putere au fost încadraţi în Armata Roşie, că o mare parte din populaţie a fugit în interiorul Rusiei şi că foarte mulţi evrei au murit de moarte naturală sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit întreaga populaţie, inclusiv Armata Română. Responsabilitatea Guvernului României în aceste evenimente este mare, dar nu este greu să fie separată de responsabilitatea germanilor.
Mă voi ocupa în continuare de momentul crucial, anul 1942, care este şters cu buretele sau distorsionat ca semnificaţie istorică. Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se întâlneşte cu Hitler, în acea toamnă, şi îi comunică hotărârea de a nu-i preda pe evreii din Regatul României. Vreau să vă mai amintesc, domnule general Mihai Ionescu, două documente semnificative, pe care sper şi cred că le cunoaşteţi: la o săptămâna de la această întâlnire istorică, Ion Antonescu declară, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri: „Nu voi face jocul rasist al germanilor şi îi voi slava pe toţi evreii mei”; după alte două săptămâni, la o altă şedinţă a Consiliului de Miniştri, Ion Antonescu declara: „Eu mi-am dat cuvântul să asigur viaţa şi libertatea evreilor şi mă voi ţine de cuvânt”. Toamna lui 1942 pecetluieşte pentru totdeauna salvarea unei întregi populaţii de la moarte, condamnată la „soluţia finală” de către Hitler.
Mă voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reală tragedie este folosită pentru anumite interese politice. În 2002, Guvernul României, bazându-se pe documentele Arhivei Naţionale şi în conjuncţie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decretează, fără echivoc, că pe teritoriul României nu a avut loc Holocaustul. La mai puţin de doi ani, însă, Guvernul României îşi schimbă poziţia, înfiinţând o Comisie care, bazându-se pe exact aceleaşi documente, decretează că în România a avut loc un genocid de proporţii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!
Vreau să mai spun asistenţei că Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezintă un atac fără precedent la adresa demnităţii românilor. În concluzia raportului se spune: „Românii sunt vinovaţi de genocid, chiar dacă în anumite regiuni au supravieţuit evrei”. Înainte de a intra în fondul problemei, doresc să mai remarc că „anumite regiuni” reprezintă, de fapt, România de bază, România esenţială, adică în actualele ei graniţe. Raportul aruncă o vină colectivă, acuzând de genocid întreaga populaţie românească. Această idee de vină colectivă aparţine ideologiei fasciste şi/sau comuniste, aruncând vina – reală sau imaginară -câtorva asupra unei întregi colectivităţi naţionale, rasiale sau sociale. Iar o vină colectivă nu are ce căuta în discursul unei democraţii! Se merge atât de departe încât se spune că majoritatea populaţiei româneşti a sprijinit Holacaustul!
Mă întreb: oare cum a fost posibil aşa ceva, când faptele din Bucovina şi Basarabia au fost foarte puţin cunoscute de populaţie. Eu personal am plecat la 32 de ani din România şi nu am auzit niciodată despre aceste evenimente. România este prezentată în acest material ca o ţară fascizată şi complet rasistă. Aş vrea să-i amintesc domnului general şi cercetător istoric faptul că fascismul a fost lichidat în România cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este următorul: „Holocausul îşi are rădăcini adânci în istoria şi cultura română”! Această constatare aduce un atac frontal Istoriei României şi nu scapă de această decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei şi nici al monarhiei. Deci, Istoria României este prezentată de Comisie în primul rând ca o istorie a antisemitismului.
Acelaşi tratament i se aplică însă şi Culturii Româneşti. Nu scapă de „atenţia” noii inchiziţii nicio personalitate culturală, de la Alecsandri, Eminescu, Kogălniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar în epoca modernă nu scapă nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Aşadar, în opinia Comisiei, Cultura Românească nu este importantă prin valenţele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist şi antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu şi ceilalţi piloni ai Culturii Româneşti sunt, nici mai mult, nici mai puţin, vinovaţi pentru cauzarea Holocaustului. Cruciţi-vă, doamnelor şi domnilor, cruciţi-vă, domnule general!.
Concluzia acestei Comisii a dat o undă verde unei adevărate „vânători de vrăjitoare”, având ca victimă cultura şi limba naţională. Atenţia este în primul rând îndreptată asupra lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade, fiind orchestrată din birourile preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), d-l Horia Roman Patapievici. Având la dispoziţie un buget de câteva milioane de dolari, având sub control edituri şi reviste culturale, el şi ciracii săi au pornit un atac delirant îndreptat împotriva a tot ce este românesc. D-l Patapievici spune în clar: „Eminescu, ca poet naţional, şi întreaga cultură naţională nu-şi au locul sub zodia internaţionalismului”. Sau: „Dacă vreţi să intraţi în Europa, trebuie să vă debarasaţi de Eminescu”.
Dacă nu credeţi, mă voi referi la seara dedicată „Luceafărului poeziei româneşti”, desfăşurată la Consulatul General al României din New York şi boicotată de Institutul Cultural Român New York, condus de d-na Corina Şuteu, ai cărui angajaţi nu au avut decât curiozitatea de „a băga capul” la acest eveniment care a durat 6 sau 7 ore. Această manifestare a avut loc prin bunăvoinţa Consulului General al României la New York, d-l Pietro Lucian Pavoni, căruia trebuie să-i exprimăm sinceră gratitudine. Nu pot să nu adaug faptul că nu mi se permite (de doi ani!) să particip la activităţile ICR New York, deoarece am cerut să se vorbească şi româneşte la manifestările organizate de Institut (pentru participarea din această seară, a trebuit să mi se dea o derogare specială de la Washington!).
Vreau să mai adresez câteva cuvinte doamnelor şi domnilor din spatele meu, care strigă, cu înverşunare, să nu fiu lăsat să mai vorbesc şi să fiu dat afară! Dacă Dvs. mai sunteţi azi în viaţă, aceasta i se datorează mareşalului Ion Antonescu şi – în primul rând – omeniei românilor. Este greu pentru mine să înţeleg cum mulţi români acceptă orice compromis, inclusiv acest raport degradant. La fel, nu pot să înţeleg cum mulţi evrei, în loc să fie recunoscători şi să le arate gratitudine celor care le-au salvat viaţa, stau şi aşteaptă să le mai dea încă o palmă. Un adevăr spus doar pe jumătate seamănă cu o minciună. Pe fundalul unei tragedii adevărate, asistăm aici la un atac fără precedent la adresa Istoriei şi Culturii Româneşti. Dacă vrem să ne recâştigăm demnitatea, trebuie să spunem adevărul întreg. Vă mulţumesc pentru răbdarea şi atenţia Dumneavoastră.
Robert Horvath, Cineast New York,
Cu evreii se intampla exact precum in vorba inteleapta romaneasca= „pe cine nu-l lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”.Chiar o mare majoritate dintre evrei recunosc ca haustologii de serviciu sunt de fapt hoti de oasa speta care vor sa fure statul roman de cat mai multi bani si alte beneficii.Despre Wiesel deja seste dovedit ca fiind un impostor care si-a creiat dosarul de victima a lagarelor de concentrare naziste. Chiar nu se gaseste nimeni dintre guvernanti sa-i puna la punct?
Nu cred o iotă din ce ne povestește cineastul vieții! Dacă poveștile lui ar fi completate cu filmulețe făcute amatoricește cu smartfonul alta ar fi percepția! Că personajul se intitulează și cineast și nu-și însoțește povestirile și cu filmulețe, naște și mai multă suspiciune în legătură cu veridicitatea povestirilor.
Temerea mea este că personajul are misiunea să țină caldă tema falsă antisemită a românilor.
Raportul Comisiei Holocaustului a fost adoptat doar dupa furtul dosarelor arhivate de tatal meu in anii 50. Sunt dosarele cu verificari pe legionari care spuneau clar ca nu exista acte si probe pe crime de razboi. Pe cazul legionarilor parasutati de CIA Fortul 13 cei executati a fost un motiv sa extinda verificarile pentru care a arhivat urmatoarele dosare:
1- dosare filiera iugoslava – filiera iugoslava era mai puternica decat reteaua lui Caraman in NATO pentru ca nu a fost identificata de CIA decat dupa 1989 cand au furat dosarele si pentru ca nu avea nevoie sa se deplaseze in vestul Europei – informatiile ii veneau direct in timp real . Prin aceasta retea de spioni stia de dinainte toate operatiunile CIA din Romania de dinainte si prin aceasta retea s-a stabilit ca NATO si CIA nu aveau acte cu crime de razboi pe legionari.
2- interogatorii psihologice . Legionarii au fost parasutati noaptea si dimineata la ora 7 o intreaga echipa de informatori era deja pregatita si ii astepta pentru abordare pe metode psihologice . Prin aceste metode s-a stabilit ca nu au comis crime de razboi. Daca intrau la crime de razboi erau executati in mai putin de o ora si nu se mai stia nimic despre ei si nici despre capturare.
3- cartita a directiilor militare in CIA. Directiile militare au avut o cartita in CIA prin care s-a confirmat ca CIA si NATO nu aveau acte si probe pe crime de razboi pe legionari. In momentul de fata identitatea cartitei directiilor militare in CIA e secretizata . Dosarele in sine erau o proba ca legionarii nu au intrat la ratiuni de stat pentru ca CIA nua avea probe.
4- capturarea cartitelor CIA in Securitate si in operatiuni psihologice- prin aceste capturi s-a confirmat din nou ca CIA nu avea nici o proba.
5- verificarile unei comisii a aliatilor in Romania. O comisie a aliatilor a primit acceptul Securitatii sa intre in arhivele romanesti si au fost lasati sa intre in orice arhiva romaneasca in urma caruia s-a stabilit ca nu exista acte si probe pe crime de razboi pe legionari. Comisia era alcatuita din ofiteri americani, ofiteri francezi si din ofiteri britanici si aceasta ancheta e secretizata si astazi.
6- declaratiile spionajului german in procesul de la Nunberg. Dupa 1945 spionii germani din Romania si ofiterii germani au fost capturati de aliati si pentru marturiile lor au obtinut imunitate si declaratiile au fost secretizate. la desecretizarea arhivelor de la Nunberg toate aceste marturii au disparut si toti au vorbit despre operatiuni sub steag fals conduse de germani pentru ca germania de la declansarea operatiunii Barbarosa au luat in calcul pierderea razboiului si rimiterea Romaniei cu compromiterea miscarii legionare in vederea obtinerii unor conditii mul mai usoare pentru ei si pentru imartirea culpelor cu statul roman.
Dincolo de probe, de acte si de dosare au fost identificati si spioni britanici si spioni sovietici infiltrati in Romania si in miscarea legionara. Toti acesti spioni au ajuns la Poarta Alba si dupa 1989 au fost presiuni si amenintari pe fostii ofiteri si sefi din Securitate asa cum a fost tatal meu ca sa pastreze tacerea pe existenta acestor cazuri. eram de fata cum veneau la tatal meu sefi DIA , sefi SRI , secretari de stat si ofiteri israelieni cum a fost acest David Suli cu amenintari in vederea pastrarii tacerii pentru care gruparile de genul ,,Piata universitatii” si media erau folosite in amenintari. In mod bizar unul din acesti spioni sovietici a ajuns senator si plasat frumos langa Ticu Dumitrescu pentru legea lustratiei si mai tarziu propus la canonizare….. la fel ca unul din spionii britanici care a actionat in al doilea razboi mondial atat impotriva Romaniei cat si impotriva miscarii legionare…..
Raportul Comisiei Holocaustului a venit in amenintari si in santajuri pe parintii nostrii pana la moarte care s-au transformat usor in acte de politie politica pe origine la nivel de crima cu implicarea administratiei locale si a partidelor politice PDL, PSD, Partidul Umanist si PNL care s-au intins pe ani de zile si in acte de politie politica pe origine pe fata in justitie.
Curatarea arhivelor Securitatii s-a facut in trei etape cu implicarea a trei presedinti: Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu.
DESPRE EI NUMAI DE BINE …
Agregat de CD
„Primul lucru care trebuie amintit, dacă nu dorim să ne pierdem simturile, este că suntem printre evrei” ~ Nietzsche
„În toată Europa ocupată de germani, au locuit 2,4 milioane de evrei înainte de al doilea război mondial, potrivit Enciclopediei Evreiești Mondiale.
După război, 3,8 milioane de evrei „Supraviețuitori ai Holocaustului” primeau pensii de la guvernul german.
În mod tragic, restul de 6 milioane au fost pierdute.”
https://www.veteranstoday.com/2021/07/03/the-strange-case-of-edgar-steele
Etnocentrismul iudaic
„Evreii se considerau speciali, diferiți, «selectați», și astfel au pus aceste idei în gura Dumnezeului lor. Desigur, nimeni nu ar nega o mândrie la oameni în sine. Dar aceste declarații extreme depășesc cu mult limitele normale. Ele indică un fel de auto-absorbție, o auto-glorificare, poate un narcisism, poate o îngâmfare. A fi ales de creatorul universului și a primi dreptul de a conduce, fără milă, asupra tuturor celorlalte națiuni, tradeaza un fel de megalomanie care este fără precedent în istorie. Există o dungă mizantropică adânc înrădăcinată la evrei, care continuă în epoca contemporană. Există ceva in cultura evreiască care inspiră dezgust și ură” ~ David Skrbina – „Farsa lui Isus”
„Goyim(neevreii) s-au născut doar ca să ne slujească. Fără aceasta, ei nu au loc în lume – doar pentru a servi poporul Israel. Vor lucra, vor ara, vor culege. Iar noi alesii vom sta ca un effendi să măncam ” – Rabinul Yosef – Jerusalem Post, 18 octombrie 2010.
În ciuda faptului că este cel mai bogat, cel mai bine conectat politic și influent grup din națiunile occidentale, evreii au cultivat asiduu (și cu succes) noțiunea că au fost întotdeauna și rămân un grup de victime persecutat cu cruzime, care merită simpatia profundă a tuturor.
Narațiunea „Holocaustului” a fost, desigur, esențială pentru acest demers. Întreaga ordine socială și politică a Occidentului contemporan – bazată pe presupusele virtuți ale diversității rasiale și multiculturalismului – a fost ridicată pe bazele morale ale „Holocaustului”. Albii nu pot fi recunoscuți ca un grup cu interese pentru că: „niciodată din nou(sa se repete un holocaust)”. Națiunile occidentale au obligația morală de a accepta imigrația nelimitată non-albă pentru că: „niciodată din nou”. Albii ar trebui să accepte cu blândețe strămutarea lor deliberată (și extincția finală), deoarece: „niciodată din nou.” – Brenton Sanderson – Battle Lines: Essays on Western Culture, Jewish Influence and Anti-Semitism,
„Nu faceți nici o greșeală cand observati ca: intenționăm să continuăm să lovim bărbații albi morți, și pe cei vii, și pe femei, până când construcția socială cunoscută sub numele de „rasa albă” este distrusă – nu „deconstruită”, ci distrusă.” ~ Noel Ignatiev, profesor american de istorie, Massachuttes College of Art – Trădătorul rasei
Pentru a fi eficientă, ingineria socială nu trebuie sa fie percepută. ~Logo Rising – Michael Jones
Considerând utilizarea inteligentă a cuvintelor de către Ignatiev în categoria ideologiilor evreiești deconspirate în cultura criticii, MacDonald a scris: „Interpretarea noastră este că opiniile lui Ignatiev nu sunt altceva decât competiție etnică. Ca evreu de stânga, el face parte dintr-o lungă tradiție care s-a opus intereselor și identității albilor – conform cu cultura criticii care a devenit cultura sinuciderii occidentale. Și ca atâția evrei bine identificați, ura lui pentru poporul și cultura Occidentului strălucește.
Ignatiev este doar un alt intelectual evreu într-o linie lungă care se întinde înapoi la Franz Boas, Școala de la Frankfurt, și nenumărate alte orientari care domină acum cultura sinuciderii occidentale. El se poate numi un trădător de rasă, dar există toate motivele să credem că el are un sentiment de credință față de propriul său popor și lunga istorie de ostilitate față de oamenii și cultura Occidentului, care este atât de tipică evreilor foarte dedicați. Pentru el, a fi un trădător de rasă vine ușor și natural; E laptele matern al socializării ca evreu.
Oameni ca Ignatiev, care, fără îndoială, au un puternic sentiment al propriei identități și interese etnice, au reușit să patologizeze orice sentiment de identitate etnică și interese în rândul europenilor și al popoarelor de origine europeană – și nimeni altcineva”
„Am ajuns la punctul în care doar unii sunt cu un pas înainte pentru a sublinia adevărul evident că TCR-Teoria Criticii Rasiale este, de fapt, „rasismul anti-alb.” Spre surprinderea mea, am văzut puține sau deloc dovezi că oamenii au subliniat problema mult mai instructiv că, în timp ce este, desigur, rasismul anti-alb, acesta a fost propagat de un lung șir de evrei de peste cincizeci de ani. Acest lucru se datorează faptului că evreii sunt intr-un război mortal împotriva albilor, cu exemple anterioare, cum ar fi epoca bolșevică în Rusia, Holodomor, și diverse alte strategii documentate în cultura critică, cum ar fi stimularea imigrației non-alba și deprimanta formare/educare a familiei albe. Acesta este punctul care mă doare ca trebui să-l subliniez.” ~ Edmund Connelly – Teoria rasei critice ca armă intelectuală evreiască
https://www.theoccidentalobserver.net/2021/06/21/critical-race-theory-as-a-jewish-intellectual-weapon
*
Admirat de Bill Gates, Angela Merkel și Mark Zuckerberg, Yuval Noah Hariri este unul dintre cei mai apreciați intelectuali publici de astăzi.
Despre această „clasă inutilă” în creștere, termenul ii apartine, Hariri comentează: „Cea mai importantă întrebare din economia secolului XXI ar putea fi ce să facem cu toți oamenii inutili. Ce vor face oamenii conștienți, odată ce vom avea algoritmi extrem de inteligenți non-conștienți care pot face aproape totul mai bine?”
Și, „În secolul xxi am putea asista la crearea unei noi clase masive nelucrătoare: oameni lipsiți de orice valoare economică, politică sau chiar artistică, care nu contribuie cu nimic la prosperitatea, puterea și gloria societății. Această „clasă inutilă” nu va fi doar șomeră — va fi de neangajat.”
Pentru Hariri, oamenii nu au sine interior, cu atât mai puțin suflete. Total amăgiti și în mare parte incompetenti, vom fi computere învechite destul de curând. Deja mai inteligente decât noi, mașinile vor fi, de asemenea, mai artistice și mai pline de suflet. Pentru un public pus pe râs, Hariri declară, „Nu cred că viața are nici un sens.” ~ Inutili consumatori – Linh Dinh – https://www.unz.com/ldinh/useless-eaters
„Beneficiile politice și economice (și, prin urmare, biologice) derivate din victimizarea competitivă reprezintă omniprezența narațiunilor victimelor evreiești în cultura occidentală contemporană și de ce istoriografia evreiască abundă în relatări exagerate despre calamități istorice, persecuție, exil, deportări și pogromuri. Conform relatării evreiești standard, faraonul biblic, Amalek și Haman din Persia au încercat să-i anihileze pe evrei, urmată de o lungă secvență de dușmani, masacre, deportări, inchiziții și pogromuri. Prin această prismă lachrymose victimhood evreiești, „Holocaustul” este doar cea mai recentă din această serie de victimizări recurente.
Această mentalitate de victimă evreiască este hrănită de procesele de socializare care îi învață pe evrei „că victimizarea are câștiguri potențiale și că agresivitatea poate fi legitimă și doar dacă o parte a suferit de pe urma adversarului său.” ~ M. Nasie, A.H. Diamond & D. Bar-Tal, „Copii mici în conflictul greu de rezolvat: cazul israelian”, Personality and Social Psychology Review, 20, 2016, 365-92.
„Israelienii evrei tind să adăpostească o reprezentare „victimizare perpetuă” a istoriei lor, ca un grup care a suferit persecuție, discriminare și amenințări de anihilare de-a lungul generațiilor, culminând cu Holocaustul. Astăzi, prezența Holocaustului în Israel este omniprezentă, iar majoritatea israelienilor evrei recunosc Holocaustul ca parte a identității lor colective și au internalizat această victimizare ca o caracteristică de bază a identității lor israeliene. Astfel, israelienii evrei sunt crescuți într-o cultură care subliniază continuitatea dintre suferința din trecut și suferința prezentă.” ~ Johanna Ray Vollhardt, The Social Psychology of Collective Victimhood (Oxford: Oxford University Press, 2020) 372.
La fel de dăunător pentru interesele rasei albe a fost asaltul asupra familiei începând cu anii 1960 – parte a unei mari schimbări culturale de la afirmare la repudierea valorilor moștenite. Legăturile familiale, religioase și etnice ale albilor au fost prezentate ca o povară opresivă impusă de trecut — un mod în care părinții își împovărează urmașii cu o moștenire de norme disfuncționale. Intelectualii Școlii de la Frankfurt au insistat că structura familiei tradiționale europene este patogenă și un teren de reproducere „pentru producerea de ‘personalități autoritare’ care sunt înclinate să se supună autorităților dominante, oricât de iraționale”. Acest punct de vedere a avut ecou intelectualului evreu post-freudian Wilhelm Reich, care a insistat că familia autoritară are o importanță critică pentru statul autoritar, deoarece familia „devine fabrica în care structura și ideologia statului sunt modelate.” ~ Wilhelm Reich, Psihologia în masă a fascismului (Londra: Penguin, 1970) 64.
Crucială pentru Reich a fost reprimarea sexualității din copilărie, care, în opinia sa, a creat copii care sunt docili, temători de autoritate și, în general, anxioși și supusi. Reich a susținut că rolul moralității sexuale occidentale „represive” tradiționale a fost „de a produce subiecți acceptați care, în ciuda suferinței și umilinței, sunt adaptați la ordinea autoritară”. Herbert Marcuse a fost de acord, insistând că „eliberarea sexualității și crearea unor structuri democratice non-ierarhice în familie, la locul de muncă și în societate în general ar crea personalități rezistente la fascism.” ~ Douglas Kellner, Herbert Marcuse and the Crisis of Marxism (Berkeley: University of California Press, 1984) 111.
Evreii, în măsura în care recunosc implicarea lor în aceste mișcări intelectuale și politici sociale dăunătoare modelate de ei, portretizează adesea ca o „apărare” etnică necesară împotriva antisemitismului. Regizorul evreu Jill Soloway a susținut, de exemplu, că evreii de la Hollywood „recreează cultura pentru a ne apăra după Holocaust”.
„Victimizarea competitivă” este un cadru intelectual util pentru conceptualizarea unui element cheie al activismului etnic evreiesc și poate fi privit ca un aspect important al iudaismului ca o strategie evolutivă de grup. Această strategie este multipolara: promovarea evreilor ca cele mai importante victime din lume (în ciuda statutului lor ca o clasă etnică conducătoare în societățile occidentale); suprimă agresiv toate narațiunile care contestă acest statut (în special cele care reprezintă cu exactitate evreii ca victimizatori); și, în cele din urmă, să se angajeze în victimizarea competitivă în numele grupurilor non-albe împotriva albilor – în timp ce încearcă simultan să-i refuze acestora din urmă orice identitate colectivă pozitivă. Această strategie pe mai multe niveluri conduce în cele din urmă la același obiectiv primordial: de a priva poporul alb de autoritate morală, încredere, putere politică, resurse economice și oportunități de reproducere. În timp ce mulți evrei privesc acest lucru ca pe o apărare etnică necesară, din perspectiva albilor, acesta este un atac agresiv (și intensificarea) care amenință supraviețuirea noastră pe termen lung ca popor.” ~ Brenton Sanderson – „Battle Lines: Essays on Western Culture, Jewish Influence and Anti-Semitism”
DACA , horvath a facut asta , bravo lui ! Nu se spune nimic despre ce a urmat dupa acest discurs , care au fost reactiile ?
Superb ! Bravo dle Horvath !
Un articol excelent, care face cinste dlui Horvath. Păcatele îi sunt uitate!