From: Constantin Branzea <constantinbranzea56@gmail.com>
Sent: Friday, October 12, 2018, 9:26:21 PM GMT+3
Subject: Fwd: Fw: Redir.: Fw: URSS adevăr!

URSS adevăr!

>                Prăbuşirea
> Uniunii Sovietice n-a fost – aşa cum se crede – un
> eveniment brusc, petrecut peste noapte. Chiar dacă noi,
> alături de ceilalţi spectatori ai acelui moment, am fost
> luaţi pe nepregătite, simţind cumva că istoria se
> accelerează. În fapt, întreaga serie de evenimente a fost
> parte a unui plan extrem de bine articulat.
> Personajul central a fost un agent
> anglo-israelian pe numele său Mihail Gorbaciov. Contextul
> era unul deosebit de tulbure. Cea mai mare ţară
> socialistă a momentului începuse să gâfâie. Economia
> sa, care de multă vreme rula în gol, dădea semne clare de
> epuizare. Teoretic se putea trece peste asta, ridicând
> tirania şi forţând o nouă utopie socialistă. Practic
> însă, indicatorii nervozităţii sociale erau într-o
> zonă considerată la unison extrem de periculoasă.
> Riscurile erau multiple pentru întregul sistem mondial. De
> la probabilitatea instabilităţii necontrolabile în
> jumătate de lume până la soarta neclară a arsenalului
> nuclear rusesc, toate erau teme profunde pe care factorii de
> decizie le puneau în balanţă pentru a putea depăşi
> impasul. Aşa a apărut momentul zero, sub forma
> întâlnirii de la Malta, aşa s-a parafat foaia de parcurs
> a noului context politico-economic şi-aşa, la grămadă,
> ne-a venit şi nouă „porţia de libertate”. Ceea ce s-a
> întâmplat ştiţi prea bine: o serie de spectacole
> grandioase, în care ţările se eliberau de sub „teroarea
> comunistă” cu binecuvântarea şi sub supravegherea
> strictă a ruşilor, cei care aduseseră „lumina
> comunismului” în partea de lume care le fusese alocată.
> Reţineţi însă că întreaga problemă fusese generată
> de imposibilitatea economiilor socialiste de a mai
> funcţiona – chiar şi aparent – la un nivel cât de cât
> optim.
> Chiar dacă fusese elaborat cu mult timp în
> urmă, planul avea multe zone gri. În acelaşi timp însă,
> s-a pariat pe faptul că nu vor fi probleme majore
> întrucât popoarele din statele socialiste vor fi
> concentrate pe atât de dorita „implementare a
> bunăstării occidentale”. Şi, după cum s-a observat,
> atârnarea unui morcov în faţa măgarului a rezolvat
> problema tracţiunii în direcţia dorită. Fostele ţări
> socialiste au mers în direcţia prognozată având în ochi
> atât „minunata lume occidentală” sub forma morcovului,
> cât şi „oaia neagră” iugoslavă rezultată dintr-un
> scenariu pus în scenă destul de pripit, dar care şi-a
> jucat perfect rolul bâtei ameninţătoare. Teoretic se
> încheiase „utopia comunistă”. Practic însă totul
> abia începea.
> Uniunea Sovietică n-a fost un stat comunist. A
> fost un experiment pus la cale de spionajul german din
> Primul Război Mondial şi marii granguri financiari de pe
> Wall Street. Cele două săgeţi aruncate în linia întâi
> au fost, după cum bine se ştie, Lenin din partea germană
> şi Troţki din zona americană. Astfel a fost finanţată
> aşa-zisa revoluţie şi aşa s-a instaurat regimul marxist
> în Rusia. Mai degrabă, tot ceea ce s-a întâmplat a
> ţinut de hazard, de un tragic joc hilar al istoriei menit
> parcă a trage întregii omeniri un semnal de alarmă asupra
> pericolelor tembelei ideologii marxiste. De asemenea, vom
> spune că prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a însemnat
> încheierea socotelilor pe care omenirea le-a avut cu
> marxismul ci, culmea, intrarea în adevărata epocă
> marxistă.
> Mulţi dintre dizidenţii sovietici care
> părăseau URSS-ul, după perioada normală de
> „aclimatizare” în Occident, aveau bănuieli stranii.
> Iniţial şi le inhibau, apoi le discutau pe un ton şoptit
> pentru ca, în final, să le discute la vedere. Ce se
> întâmpla? Înţelegeau că „societatea liberă” pe
> care-o marketa Occidentul era în fapt una care se îndrepta
> cu voioşie spre idealurile tătucului Marx şi, vorba
> bancului, a soţiei sale Engels. Privind retrospectiv vom
> constata cu stupoare că în anul de graţie 1989 nu doar
> socialismul se afla în impas, ci şi capitalismul
> occidental. De partea socialistă a barierei aveam tot mai
> desele crize de aprovizionare cu bunuri şi servicii absolut
> necesare subzistenţei, în timp ce pe partea
> „capitalistă” erau probleme legate de suprasaturarea
> pieţelor şi foamea de noi pieţe de desfacere. De-aceea,
> criza socialistă a fost în fapt gura de oxigen care lipsea
> spaţiului occidental. Câştigându-se pieţe noi s-a putut
> perpetua modelul economic occidental care, beneficiind de
> vânt din pupă, a condus la continuarea evoluţiei şi pe
> plan ideologic. Astfel, în paralel cu acapararea fragilelor
> economii estice s-a mers mai departe pe tărâmul ideologic
> trasat de Şcoala de la Frankfurt: corectitudinea politică,
> sexo-marxismul şi modelele culturale propovăduite încă
> de pe vremea ticălosului Béla Kun sau a extremistei Rosa
> Luxemburg. Spălarea pe creier a funcţionat de
> minune.
> Iată-ne ajunşi în prezent unde întregul
> tembelism pare dus la extrem. Peste tot în lume
> corectitudinea politică deturnează personalităţile
> bieţilor „educaţi” pe care-i condamnă la idealuri
> iluzorii. Pe plan economic, utopia comunistă a tătucului
> Marx se pune la punct pas cu pas.
> „Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată
> ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin
> concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele
> care depăşesc statul, statul devenind un duşman”.
> Citind acest pasaj din Marx şi văzând structura
> economică a lumii de azi am putea spune că Marx a fost un
> profet. Fals! În fapt zicerea lui Marx nu e profetică, ea
> este parte a unei foi de parcurs care, de-a lungul ultimelor
> secole a fost pusă cu sfinţenie în practică. Zece
> companii multinaţionale gigantice sunt responsabile pentru
> falsa bunăstare de care avem parte în magazine. Puzderia
> de mărci are la bază câteva nume pe care le ştiţi, dar
> nu le conştientizaţi puterea: Nestle, Procter&Gamble,
> Johnson&Johnson, Unilever, Mars, Kelloggs, Pepsico, Coca
> Cola, Kraft. Asta-i partea vizibilă. Mai în spate sunt
> alţi giganţi aflaţi însă în aceleaşi mâini: Cargill,
> Bunge, ADM sau Monsanto(acum Bayer). Totul arată exact aşa
> cum a dictat taica Marx: transnaţionale concentrând
> capitalurile pentru care statul este un duşman. Şi-atunci,
> probabil vă întrebaţi, care-ar putea fi aliaţii acestor
> giganţi? De bună seamă iluminaţii globalişti pe care-i
> finanţează. Iar asta nu se-ntâmplă de ieri de azi, ci de
> o groază de vreme. Cum credeţi c-a apărut Comisia
> Trilaterală? Dar influentul CFR(Council on Foreign
> Relations)? Vă gândiţi că o necesitate mondială le-a
> făcut să apară din nimic? Fals. Studiaţi biografia lui
> David Rockefeller şi-o să înţelegeţi mai bine cam cum e
> treaba cu „imaculatele concepţii” ale organizaţiilor
> de presiune ale politicii contemporane. Să lăsăm totuşi
> de-o parte controversele care ne pot arunca în ochii
> ignoranţilor la „gunoiul” denumit arbitrar „teoria
> conspiraţiei”. N-are sens să stăm şi să apărăm
> poziţii aşa-zis controversate din istorie atâta vreme
> cât avem prezentul la îndemână şi, în locul căutării
> prin surse de multe ori obscure şi ascunse în uitare,
> putem da o privire pe geam. Să deschidem fereastra,
> aşadar.
> Constatăm o mână de giganţi care
> concentrează aproape întreaga activitate economică a
> lumii, care „desenează” cum vor globul pământesc.
> Avem noi, stăpânii, interes în „zona X”? Un emisar
> de-al nostru este trimis pentru a le comunica oficialilor
> „zonei X” despre interesul stăpânilor. Cei de-acolo au
> două alternative: ori instaurarea „democraţiei” pe
> cale paşnică, ori printr-un război sau o revoluţie
> colorată. De instaurat oricum se va instaura, dar modul în
> care se face este decis de bietele victime. Dacă au
> atitudine de sclavi se face paşnic, dacă îndrăznesc să
> arate vreun dram de demnitate, aceasta le va fi tratată cu
> bombe sau războaie civile. Scenariile sunt deja scrise, iar
> punerea oricăruia în aplicare e o chestiune care ţine
> strict de birocraţie şi organizare, lucruri optimizate
> admirabil.
> Însă, ceea ce e mai puţin vizibil ochiului
> neexperimentat e faptul că întreaga economie a
> „transnaţionalelor” este în fapt una de sorginte
> socialistă. Singura diferenţă e că stăpânul nu e
> statul, ci grupul obscur din spatele scenei. În fapt,
> pentru sclav nu prea contează dacă stăpânul e un stat
> sau un particular, obligaţiile sale sunt aceleaşi. Pentru
> stăpânul de azi însă, obligaţiile de bază sunt două:
> prima e cea de a ieşi din scenă, de a nu fi vizibil, iar
> cea de-a doua de a-i asigura sclavului iluzia libertăţii,
> a utopiei că tot ceea ce i se-ntâmplă are la bază
> propriile sale decizii. De-aici ne vine întreg
> spectacolul.
> Ştiţi care-i fabrica bunăstării lumii de azi?
> O ştie toată lumea, e China. Paradisul produselor de toate
> formele şi culorile. Acolo, la capătul aceleiaşi benzi de
> producţie ies câte 4-5 „mărci” concurente pe care se
> bat consumatorii. Preferi un laptop Dell sau un HP? Sau
> poate un Lenovo? Aşa-i că unul ţi se pare mai bun în
> timp ce altul pare mai prost? E logic, doar se fac
> pe-aceeaşi bandă. Ţi se pare mai cool un iPhone? Aşa-i
> că-ţi îmbunătăţeşte statutul? La fel cum pe altul, un
> Samsung îl face să prindă aripi. Fantastic, doar că
> toate sunt făcute din acelaşi plastic, au aceleaşi
> circuite electronice, aceleaşi memorii şi, în fapt,
> aceleaşi funcţii. Doar percepţia e diferită, iar asta e
> treaba băieţilor de la marketing.
> Ce-i marketingul? Evoluţia naturală a
> propagandei, cea care-i face pe oameni să fie mândri de
> sclavia pe care-o suportă. Diferenţa dintre un bou
> pesimist şi unul optimist e cea că boul optimist e
> mândru. Chiar dacă fac acelaşi lucru, optimistul o face
> cu plăcere şi cu credinţa că, dacă-şi va face datoria,
> la momentul oportun, el va fi cel care va da cu biciul. E o
> chestiune perfect realizabilă în măsura în care
> respectivul bou optimist se va putea transforma de-a lungul
> scurtei sale vieţi în om. Altfel sfârşitul îi va fi tot
> la abator.
> Ceea ce însă scapă acestei perfecţiuni a
> sistemului este faptul că, în momentul în care se ajunge
> la saturarea pieţelor începe şi sfârşitul său. Falsa
> concurenţă doar maschează poziţia monopolistă.
> Problemele monopolului sunt cunoscute tuturor: în final
> conduce la stagnare şi lipsă de eficienţă. Asta s-a
> întâmplat în toate economiile monopoliste. Şi asta se
> vede limpede acum peste tot în lume: produsele sunt mult
> mai proaste, iar diversificarea, de cele mai multe ori,
> presupune doar schimbarea etichetei şi a culorii, în spate
> aflându-se acelaşi lucru. De ce? Pentru că aşa e optim.
> Economia mondială este la ora actuală una pur socialista.
> Acesta-i şi motivul pentru care vedeta lumii de azi e China
> socialistă. Modelul ei se integrează perfect modelului
> mondial.
> Acum se văd limpede problemele care abia se
> întrezăreau prin anii 70. Hiper-concentrata economie
> mondială merge strict pe acelaşi drum pe care au mers
> economiile ţărilor socialiste. Totul se accelerează, iar
> finalul nu e departe. În maxim câţiva ani vor apărea
> problemele de aprovizionare, penuria alimentară şi
> energetică, creşterea tiraniei s.a.m.d. Sunt elemente
> normale generate strict de modelul centralizat care, în
> plus, mai vine de data aceasta la pachet şi cu optimizarea
> profitului, element care accelerează calea spre dezastru.
> De-aceea toate fenomenele negative se accelerează, de-aceea
> roata se învârte din ce în ce mai repede. E roata
> deşertăciunii care, pe moment ne ameţeşte. Dar nimeni nu
> e scutit de deraierea generată de implacabila forţă
> centrifugă. Reţineţi borna kilometrică pe care v-o spun
> azi: 2025. Mai sunt doar şapte ani!
*
*
Nota redacției: Bănuim că autorul articolului de mai sus este domnul Constantin Brânzea. Felicitări