From: Constantin Branzea <constantinbranzea56@gmail.com>
Sent: Friday, October 12, 2018, 9:26:21 PM GMT+3
Subject: Fwd: Fw: Redir.: Fw: URSS adevăr!
URSS adevăr!
> Prăbuşirea> Uniunii Sovietice n-a fost – aşa cum se crede – un> eveniment brusc, petrecut peste noapte. Chiar dacă noi,> alături de ceilalţi spectatori ai acelui moment, am fost> luaţi pe nepregătite, simţind cumva că istoria se> accelerează. În fapt, întreaga serie de evenimente a fost> parte a unui plan extrem de bine articulat.> Personajul central a fost un agent> anglo-israelian pe numele său Mihail Gorbaciov. Contextul> era unul deosebit de tulbure. Cea mai mare ţară> socialistă a momentului începuse să gâfâie. Economia> sa, care de multă vreme rula în gol, dădea semne clare de> epuizare. Teoretic se putea trece peste asta, ridicând> tirania şi forţând o nouă utopie socialistă. Practic> însă, indicatorii nervozităţii sociale erau într-o> zonă considerată la unison extrem de periculoasă.> Riscurile erau multiple pentru întregul sistem mondial. De> la probabilitatea instabilităţii necontrolabile în> jumătate de lume până la soarta neclară a arsenalului> nuclear rusesc, toate erau teme profunde pe care factorii de> decizie le puneau în balanţă pentru a putea depăşi> impasul. Aşa a apărut momentul zero, sub forma> întâlnirii de la Malta, aşa s-a parafat foaia de parcurs> a noului context politico-economic şi-aşa, la grămadă,> ne-a venit şi nouă „porţia de libertate”. Ceea ce s-a> întâmplat ştiţi prea bine: o serie de spectacole> grandioase, în care ţările se eliberau de sub „teroarea> comunistă” cu binecuvântarea şi sub supravegherea> strictă a ruşilor, cei care aduseseră „lumina> comunismului” în partea de lume care le fusese alocată.> Reţineţi însă că întreaga problemă fusese generată> de imposibilitatea economiilor socialiste de a mai> funcţiona – chiar şi aparent – la un nivel cât de cât> optim.> Chiar dacă fusese elaborat cu mult timp în> urmă, planul avea multe zone gri. În acelaşi timp însă,> s-a pariat pe faptul că nu vor fi probleme majore> întrucât popoarele din statele socialiste vor fi> concentrate pe atât de dorita „implementare a> bunăstării occidentale”. Şi, după cum s-a observat,> atârnarea unui morcov în faţa măgarului a rezolvat> problema tracţiunii în direcţia dorită. Fostele ţări> socialiste au mers în direcţia prognozată având în ochi> atât „minunata lume occidentală” sub forma morcovului,> cât şi „oaia neagră” iugoslavă rezultată dintr-un> scenariu pus în scenă destul de pripit, dar care şi-a> jucat perfect rolul bâtei ameninţătoare. Teoretic se> încheiase „utopia comunistă”. Practic însă totul> abia începea.> Uniunea Sovietică n-a fost un stat comunist. A> fost un experiment pus la cale de spionajul german din> Primul Război Mondial şi marii granguri financiari de pe> Wall Street. Cele două săgeţi aruncate în linia întâi> au fost, după cum bine se ştie, Lenin din partea germană> şi Troţki din zona americană. Astfel a fost finanţată> aşa-zisa revoluţie şi aşa s-a instaurat regimul marxist> în Rusia. Mai degrabă, tot ceea ce s-a întâmplat a> ţinut de hazard, de un tragic joc hilar al istoriei menit> parcă a trage întregii omeniri un semnal de alarmă asupra> pericolelor tembelei ideologii marxiste. De asemenea, vom> spune că prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a însemnat> încheierea socotelilor pe care omenirea le-a avut cu> marxismul ci, culmea, intrarea în adevărata epocă> marxistă.> Mulţi dintre dizidenţii sovietici care> părăseau URSS-ul, după perioada normală de> „aclimatizare” în Occident, aveau bănuieli stranii.> Iniţial şi le inhibau, apoi le discutau pe un ton şoptit> pentru ca, în final, să le discute la vedere. Ce se> întâmpla? Înţelegeau că „societatea liberă” pe> care-o marketa Occidentul era în fapt una care se îndrepta> cu voioşie spre idealurile tătucului Marx şi, vorba> bancului, a soţiei sale Engels. Privind retrospectiv vom> constata cu stupoare că în anul de graţie 1989 nu doar> socialismul se afla în impas, ci şi capitalismul> occidental. De partea socialistă a barierei aveam tot mai> desele crize de aprovizionare cu bunuri şi servicii absolut> necesare subzistenţei, în timp ce pe partea> „capitalistă” erau probleme legate de suprasaturarea> pieţelor şi foamea de noi pieţe de desfacere. De-aceea,> criza socialistă a fost în fapt gura de oxigen care lipsea> spaţiului occidental. Câştigându-se pieţe noi s-a putut> perpetua modelul economic occidental care, beneficiind de> vânt din pupă, a condus la continuarea evoluţiei şi pe> plan ideologic. Astfel, în paralel cu acapararea fragilelor> economii estice s-a mers mai departe pe tărâmul ideologic> trasat de Şcoala de la Frankfurt: corectitudinea politică,> sexo-marxismul şi modelele culturale propovăduite încă> de pe vremea ticălosului Béla Kun sau a extremistei Rosa> Luxemburg. Spălarea pe creier a funcţionat de> minune.> Iată-ne ajunşi în prezent unde întregul> tembelism pare dus la extrem. Peste tot în lume> corectitudinea politică deturnează personalităţile> bieţilor „educaţi” pe care-i condamnă la idealuri> iluzorii. Pe plan economic, utopia comunistă a tătucului> Marx se pune la punct pas cu pas.> „Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată> ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin> concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele> care depăşesc statul, statul devenind un duşman”.> Citind acest pasaj din Marx şi văzând structura> economică a lumii de azi am putea spune că Marx a fost un> profet. Fals! În fapt zicerea lui Marx nu e profetică, ea> este parte a unei foi de parcurs care, de-a lungul ultimelor> secole a fost pusă cu sfinţenie în practică. Zece> companii multinaţionale gigantice sunt responsabile pentru> falsa bunăstare de care avem parte în magazine. Puzderia> de mărci are la bază câteva nume pe care le ştiţi, dar> nu le conştientizaţi puterea: Nestle, Procter&Gamble,> Johnson&Johnson, Unilever, Mars, Kelloggs, Pepsico, Coca> Cola, Kraft. Asta-i partea vizibilă. Mai în spate sunt> alţi giganţi aflaţi însă în aceleaşi mâini: Cargill,> Bunge, ADM sau Monsanto(acum Bayer). Totul arată exact aşa> cum a dictat taica Marx: transnaţionale concentrând> capitalurile pentru care statul este un duşman. Şi-atunci,> probabil vă întrebaţi, care-ar putea fi aliaţii acestor> giganţi? De bună seamă iluminaţii globalişti pe care-i> finanţează. Iar asta nu se-ntâmplă de ieri de azi, ci de> o groază de vreme. Cum credeţi c-a apărut Comisia> Trilaterală? Dar influentul CFR(Council on Foreign> Relations)? Vă gândiţi că o necesitate mondială le-a> făcut să apară din nimic? Fals. Studiaţi biografia lui> David Rockefeller şi-o să înţelegeţi mai bine cam cum e> treaba cu „imaculatele concepţii” ale organizaţiilor> de presiune ale politicii contemporane. Să lăsăm totuşi> de-o parte controversele care ne pot arunca în ochii> ignoranţilor la „gunoiul” denumit arbitrar „teoria> conspiraţiei”. N-are sens să stăm şi să apărăm> poziţii aşa-zis controversate din istorie atâta vreme> cât avem prezentul la îndemână şi, în locul căutării> prin surse de multe ori obscure şi ascunse în uitare,> putem da o privire pe geam. Să deschidem fereastra,> aşadar.> Constatăm o mână de giganţi care> concentrează aproape întreaga activitate economică a> lumii, care „desenează” cum vor globul pământesc.> Avem noi, stăpânii, interes în „zona X”? Un emisar> de-al nostru este trimis pentru a le comunica oficialilor> „zonei X” despre interesul stăpânilor. Cei de-acolo au> două alternative: ori instaurarea „democraţiei” pe> cale paşnică, ori printr-un război sau o revoluţie> colorată. De instaurat oricum se va instaura, dar modul în> care se face este decis de bietele victime. Dacă au> atitudine de sclavi se face paşnic, dacă îndrăznesc să> arate vreun dram de demnitate, aceasta le va fi tratată cu> bombe sau războaie civile. Scenariile sunt deja scrise, iar> punerea oricăruia în aplicare e o chestiune care ţine> strict de birocraţie şi organizare, lucruri optimizate> admirabil.> Însă, ceea ce e mai puţin vizibil ochiului> neexperimentat e faptul că întreaga economie a> „transnaţionalelor” este în fapt una de sorginte> socialistă. Singura diferenţă e că stăpânul nu e> statul, ci grupul obscur din spatele scenei. În fapt,> pentru sclav nu prea contează dacă stăpânul e un stat> sau un particular, obligaţiile sale sunt aceleaşi. Pentru> stăpânul de azi însă, obligaţiile de bază sunt două:> prima e cea de a ieşi din scenă, de a nu fi vizibil, iar> cea de-a doua de a-i asigura sclavului iluzia libertăţii,> a utopiei că tot ceea ce i se-ntâmplă are la bază> propriile sale decizii. De-aici ne vine întreg> spectacolul.> Ştiţi care-i fabrica bunăstării lumii de azi?> O ştie toată lumea, e China. Paradisul produselor de toate> formele şi culorile. Acolo, la capătul aceleiaşi benzi de> producţie ies câte 4-5 „mărci” concurente pe care se> bat consumatorii. Preferi un laptop Dell sau un HP? Sau> poate un Lenovo? Aşa-i că unul ţi se pare mai bun în> timp ce altul pare mai prost? E logic, doar se fac> pe-aceeaşi bandă. Ţi se pare mai cool un iPhone? Aşa-i> că-ţi îmbunătăţeşte statutul? La fel cum pe altul, un> Samsung îl face să prindă aripi. Fantastic, doar că> toate sunt făcute din acelaşi plastic, au aceleaşi> circuite electronice, aceleaşi memorii şi, în fapt,> aceleaşi funcţii. Doar percepţia e diferită, iar asta e> treaba băieţilor de la marketing.> Ce-i marketingul? Evoluţia naturală a> propagandei, cea care-i face pe oameni să fie mândri de> sclavia pe care-o suportă. Diferenţa dintre un bou> pesimist şi unul optimist e cea că boul optimist e> mândru. Chiar dacă fac acelaşi lucru, optimistul o face> cu plăcere şi cu credinţa că, dacă-şi va face datoria,> la momentul oportun, el va fi cel care va da cu biciul. E o> chestiune perfect realizabilă în măsura în care> respectivul bou optimist se va putea transforma de-a lungul> scurtei sale vieţi în om. Altfel sfârşitul îi va fi tot> la abator.> Ceea ce însă scapă acestei perfecţiuni a> sistemului este faptul că, în momentul în care se ajunge> la saturarea pieţelor începe şi sfârşitul său. Falsa> concurenţă doar maschează poziţia monopolistă.> Problemele monopolului sunt cunoscute tuturor: în final> conduce la stagnare şi lipsă de eficienţă. Asta s-a> întâmplat în toate economiile monopoliste. Şi asta se> vede limpede acum peste tot în lume: produsele sunt mult> mai proaste, iar diversificarea, de cele mai multe ori,> presupune doar schimbarea etichetei şi a culorii, în spate> aflându-se acelaşi lucru. De ce? Pentru că aşa e optim.> Economia mondială este la ora actuală una pur socialista.> Acesta-i şi motivul pentru care vedeta lumii de azi e China> socialistă. Modelul ei se integrează perfect modelului> mondial.> Acum se văd limpede problemele care abia se> întrezăreau prin anii 70. Hiper-concentrata economie> mondială merge strict pe acelaşi drum pe care au mers> economiile ţărilor socialiste. Totul se accelerează, iar> finalul nu e departe. În maxim câţiva ani vor apărea> problemele de aprovizionare, penuria alimentară şi> energetică, creşterea tiraniei s.a.m.d. Sunt elemente> normale generate strict de modelul centralizat care, în> plus, mai vine de data aceasta la pachet şi cu optimizarea> profitului, element care accelerează calea spre dezastru.> De-aceea toate fenomenele negative se accelerează, de-aceea> roata se învârte din ce în ce mai repede. E roata> deşertăciunii care, pe moment ne ameţeşte. Dar nimeni nu> e scutit de deraierea generată de implacabila forţă> centrifugă. Reţineţi borna kilometrică pe care v-o spun> azi: 2025. Mai sunt doar şapte ani!**Nota redacției: Bănuim că autorul articolului de mai sus este domnul Constantin Brânzea. Felicitări
[…] Preluare ioncoja.ro. […]