Roata deșetăciunii…

>                Prăbuşirea

> Uniunii Sovietice n-a fost – aşa cum se crede – un

> eveniment brusc, petrecut peste noapte. Chiar dacă noi,

> alături de ceilalţi spectatori ai acelui moment, am fost

> luaţi pe nepregătite, simţind cumva că istoria se

> accelerează. În fapt, întreaga serie de evenimente a fost

> parte a unui plan extrem de bine articulat.

> Personajul central a fost un agent

> anglo-israelian pe numele său Mihail Gorbaciov. Contextul

> era unul deosebit de tulbure. Cea mai mare ţară

> socialistă a momentului începuse să gâfâie. Economia

> sa, care de multă vreme rula în gol, dădea semne clare de

> epuizare. Teoretic se putea trece peste asta, ridicând

> tirania şi forţând o nouă utopie socialistă. Practic

> însă, indicatorii nervozităţii sociale erau într-o

> zonă considerată la unison extrem de periculoasă.

> Riscurile erau multiple pentru întregul sistem mondial. De

> la probabilitatea instabilităţii necontrolabile în

> jumătate de lume până la soarta neclară a arsenalului

> nuclear rusesc, toate erau teme profunde pe care factorii de

> decizie le puneau în balanţă pentru a putea depăşi

> impasul. Aşa a apărut momentul zero, sub forma

> întâlnirii de la Malta, aşa s-a parafat foaia de parcurs

> a noului context politico-economic şi-aşa, la grămadă,

> ne-a venit şi nouă „porţia de libertate”. Ceea ce s-a

> întâmplat ştiţi prea bine: o serie de spectacole

> grandioase, în care ţările se eliberau de sub „teroarea

> comunistă” cu binecuvântarea şi sub supravegherea

> strictă a ruşilor, cei care aduseseră „lumina

> comunismului” în partea de lume care le fusese alocată.

> Reţineţi însă că întreaga problemă fusese generată

> de imposibilitatea economiilor socialiste de a mai

> funcţiona – chiar şi aparent – la un nivel cât de cât

> optim.

> Chiar dacă fusese elaborat cu mult timp în

> urmă, planul avea multe zone gri. În acelaşi timp însă,

> s-a pariat pe faptul că nu vor fi probleme majore

> întrucât popoarele din statele socialiste vor fi

> concentrate pe atât de dorita „implementare a

> bunăstării occidentale”. Şi, după cum s-a observat,

> atârnarea unui morcov în faţa măgarului a rezolvat

> problema tracţiunii în direcţia dorită. Fostele ţări

> socialiste au mers în direcţia prognozată având în ochi

> atât „minunata lume occidentală” sub forma morcovului,

> cât şi „oaia neagră” iugoslavă rezultată dintr-un

> scenariu pus în scenă destul de pripit, dar care şi-a

> jucat perfect rolul bâtei ameninţătoare. Teoretic se

> încheiase „utopia comunistă”. Practic însă totul

> abia începea.

> Uniunea Sovietică n-a fost un stat comunist. A

> fost un experiment pus la cale de spionajul german din

> Primul Război Mondial şi marii granguri financiari de pe

> Wall Street. Cele două săgeţi aruncate în linia întâi

> au fost, după cum bine se ştie, Lenin din partea germană

> şi Troţki din zona americană. Astfel a fost finanţată

> aşa-zisa revoluţie şi aşa s-a instaurat regimul marxist

> în Rusia. Mai degrabă, tot ceea ce s-a întâmplat a

> ţinut de hazard, de un tragic joc hilar al istoriei menit

> parcă a trage întregii omeniri un semnal de alarmă asupra

> pericolelor tembelei ideologii marxiste. De asemenea, vom

> spune că prăbuşirea Uniunii Sovietice n-a însemnat

> încheierea socotelilor pe care omenirea le-a avut cu

> marxismul ci, culmea, intrarea în adevărata epocă

> marxistă.

> Mulţi dintre dizidenţii sovietici care

> părăseau URSS-ul, după perioada normală de

> „aclimatizare” în Occident, aveau bănuieli stranii.

> Iniţial şi le inhibau, apoi le discutau pe un ton şoptit

> pentru ca, în final, să le discute la vedere. Ce se

> întâmpla? Înţelegeau că „societatea liberă” pe

> care-o marketa Occidentul era în fapt una care se îndrepta

> cu voioşie spre idealurile tătucului Marx şi, vorba

> bancului, a soţiei sale Engels. Privind retrospectiv vom

> constata cu stupoare că în anul de graţie 1989 nu doar

> socialismul se afla în impas, ci şi capitalismul

> occidental. De partea socialistă a barierei aveam tot mai

> desele crize de aprovizionare cu bunuri şi servicii absolut

> necesare subzistenţei, în timp ce pe partea

> „capitalistă” erau probleme legate de suprasaturarea

> pieţelor şi foamea de noi pieţe de desfacere. De-aceea,

> criza socialistă a fost în fapt gura de oxigen care lipsea

> spaţiului occidental. Câştigându-se pieţe noi s-a putut

> perpetua modelul economic occidental care, beneficiind de

> vânt din pupă, a condus la continuarea evoluţiei şi pe

> plan ideologic. Astfel, în paralel cu acapararea fragilelor

> economii estice s-a mers mai departe pe tărâmul ideologic

> trasat de Şcoala de la Frankfurt: corectitudinea politică,

> sexo-marxismul şi modelele culturale propovăduite încă

> de pe vremea ticălosului Béla Kun sau a extremistei Rosa

> Luxemburg. Spălarea pe creier a funcţionat de

> minune.

> Iată-ne ajunşi în prezent unde întregul

> tembelism pare dus la extrem. Peste tot în lume

> corectitudinea politică deturnează personalităţile

> bieţilor „educaţi” pe care-i condamnă la idealuri

> iluzorii. Pe plan economic, utopia comunistă a tătucului

> Marx se pune la punct pas cu pas.

> „Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată

> ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin

> concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele

> care depăşesc statul, statul devenind un duşman”.

> Citind acest pasaj din Marx şi văzând structura

> economică a lumii de azi am putea spune că Marx a fost un

> profet. Fals! În fapt zicerea lui Marx nu e profetică, ea

> este parte a unei foi de parcurs care, de-a lungul ultimelor

> secole a fost pusă cu sfinţenie în practică. Zece

> companii multinaţionale gigantice sunt responsabile pentru

> falsa bunăstare de care avem parte în magazine. Puzderia

> de mărci are la bază câteva nume pe care le ştiţi, dar

> nu le conştientizaţi puterea: Nestle, Procter&Gamble,

> Johnson&Johnson, Unilever, Mars, Kelloggs, Pepsico, Coca

> Cola, Kraft. Asta-i partea vizibilă. Mai în spate sunt

> alţi giganţi aflaţi însă în aceleaşi mâini: Cargill,

> Bunge, ADM sau Monsanto(acum Bayer). Totul arată exact aşa

> cum a dictat taica Marx: transnaţionale concentrând

> capitalurile pentru care statul este un duşman. Şi-atunci,

> probabil vă întrebaţi, care-ar putea fi aliaţii acestor

> giganţi? De bună seamă iluminaţii globalişti pe care-i

> finanţează. Iar asta nu se-ntâmplă de ieri de azi, ci de

> o groază de vreme. Cum credeţi c-a apărut Comisia

> Trilaterală? Dar influentul CFR(Council on Foreign

> Relations)? Vă gândiţi că o necesitate mondială le-a

> făcut să apară din nimic? Fals. Studiaţi biografia lui

> David Rockefeller şi-o să înţelegeţi mai bine cam cum e

> treaba cu „imaculatele concepţii” ale organizaţiilor

> de presiune ale politicii contemporane. Să lăsăm totuşi

> de-o parte controversele care ne pot arunca în ochii

> ignoranţilor la „gunoiul” denumit arbitrar „teoria

> conspiraţiei”. N-are sens să stăm şi să apărăm

> poziţii aşa-zis controversate din istorie atâta vreme

> cât avem prezentul la îndemână şi, în locul căutării

> prin surse de multe ori obscure şi ascunse în uitare,

> putem da o privire pe geam. Să deschidem fereastra,

> aşadar.

> Constatăm o mână de giganţi care

> concentrează aproape întreaga activitate economică a

> lumii, care „desenează” cum vor globul pământesc.

> Avem noi, stăpânii, interes în „zona X”? Un emisar

> de-al nostru este trimis pentru a le comunica oficialilor

> „zonei X” despre interesul stăpânilor. Cei de-acolo au

> două alternative: ori instaurarea „democraţiei” pe

> cale paşnică, ori printr-un război sau o revoluţie

> colorată. De instaurat oricum se va instaura, dar modul în

> care se face este decis de bietele victime. Dacă au

> atitudine de sclavi se face paşnic, dacă îndrăznesc să

> arate vreun dram de demnitate, aceasta le va fi tratată cu

> bombe sau războaie civile. Scenariile sunt deja scrise, iar

> punerea oricăruia în aplicare e o chestiune care ţine

> strict de birocraţie şi organizare, lucruri optimizate

> admirabil.

> Însă, ceea ce e mai puţin vizibil ochiului

> neexperimentat e faptul că întreaga economie a

> „transnaţionalelor” este în fapt una de sorginte

> socialistă. Singura diferenţă e că stăpânul nu e

> statul, ci grupul obscur din spatele scenei. În fapt,

> pentru sclav nu prea contează dacă stăpânul e un stat

> sau un particular, obligaţiile sale sunt aceleaşi. Pentru

> stăpânul de azi însă, obligaţiile de bază sunt două:

> prima e cea de a ieşi din scenă, de a nu fi vizibil, iar

> cea de-a doua de a-i asigura sclavului iluzia libertăţii,

> a utopiei că tot ceea ce i se-ntâmplă are la bază

> propriile sale decizii. De-aici ne vine întreg

> spectacolul.

> Ştiţi care-i fabrica bunăstării lumii de azi?

> O ştie toată lumea, e China. Paradisul produselor de toate

> formele şi culorile. Acolo, la capătul aceleiaşi benzi de

> producţie ies câte 4-5 „mărci” concurente pe care se

> bat consumatorii. Preferi un laptop Dell sau un HP? Sau

> poate un Lenovo? Aşa-i că unul ţi se pare mai bun în

> timp ce altul pare mai prost? E logic, doar se fac

> pe-aceeaşi bandă. Ţi se pare mai cool un iPhone? Aşa-i

> că-ţi îmbunătăţeşte statutul? La fel cum pe altul, un

> Samsung îl face să prindă aripi. Fantastic, doar că

> toate sunt făcute din acelaşi plastic, au aceleaşi

> circuite electronice, aceleaşi memorii şi, în fapt,

> aceleaşi funcţii. Doar percepţia e diferită, iar asta e

> treaba băieţilor de la marketing.

> Ce-i marketingul? Evoluţia naturală a

> propagandei, cea care-i face pe oameni să fie mândri de

> sclavia pe care-o suportă. Diferenţa dintre un bou

> pesimist şi unul optimist e cea că boul optimist e

> mândru. Chiar dacă fac acelaşi lucru, optimistul o face

> cu plăcere şi cu credinţa că, dacă-şi va face datoria,

> la momentul oportun, el va fi cel care va da cu biciul. E o

> chestiune perfect realizabilă în măsura în care

> respectivul bou optimist se va putea transforma de-a lungul

> scurtei sale vieţi în om. Altfel sfârşitul îi va fi tot

> la abator.

> Ceea ce însă scapă acestei perfecţiuni a

> sistemului este faptul că, în momentul în care se ajunge

> la saturarea pieţelor începe şi sfârşitul său. Falsa

> concurenţă doar maschează poziţia monopolistă.

> Problemele monopolului sunt cunoscute tuturor: în final

> conduce la stagnare şi lipsă de eficienţă. Asta s-a

> întâmplat în toate economiile monopoliste. Şi asta se

> vede limpede acum peste tot în lume: produsele sunt mult

> mai proaste, iar diversificarea, de cele mai multe ori,

> presupune doar schimbarea etichetei şi a culorii, în spate

> aflându-se acelaşi lucru. De ce? Pentru că aşa e optim.

> Economia mondială este la ora actuală una pur socialista.

> Acesta-i şi motivul pentru care vedeta lumii de azi e China

> socialistă. Modelul ei se integrează perfect modelului

> mondial.

> Acum se văd limpede problemele care abia se

> întrezăreau prin anii 70. Hiper-concentrata economie

> mondială merge strict pe acelaşi drum pe care au mers

> economiile ţărilor socialiste. Totul se accelerează, iar

> finalul nu e departe. În maxim câţiva ani vor apărea

> problemele de aprovizionare, penuria alimentară şi

> energetică, creşterea tiraniei s.a.m.d. Sunt elemente

> normale generate strict de modelul centralizat care, în

> plus, mai vine de data aceasta la pachet şi cu optimizarea

> profitului, element care accelerează calea spre dezastru.

> De-aceea toate fenomenele negative se accelerează, de-aceea

> roata se învârte din ce în ce mai repede. E roata

> deşertăciunii care, pe moment ne ameţeşte. Dar nimeni nu

> e scutit de deraierea generată de implacabila forţă

> centrifugă. Reţineţi borna kilometrică pe care v-o spun

> azi: 2025. Mai sunt doar şapte ani!

*

*

Nota redacției: Bănuim că autorul articolului de mai sus este domnul Constantin Brânzea. Felicitări