Din Ciclul: Adevărata față a istoriei, Revoluția socialistă din 1917.Partea I-a
Alex Berca
Translate PDF
Original PDF
Summary
Related
Din Ciclul:
Adevărata față a istoriei
Pretinsa
Revoluție socialistă
(bolșevică)
din Octombrie 1917
PARTEA I-a
Dr. Alex Berca
Fapte mai puțin cunoscute
Țările occidentale și planul lui V.I. Lenin
Interesul lui V.I.Lenin și al bancherilor americani și europeni își găsise încă din 1914, un numitor comun. Lenin vroia să fie ajutat să preia puterea la Petersburg și în felul acesta prin victoria unei Revoluții să instaleze comunismul în Rusia.
Nemții auzind de Lenin și de planurile lui, au acceptat să-i acorde sprijin
de a devenii președintele Rusiei, dar îi ceruseră în schimb
ca imediat după instalarea lui la Petersburg
ca Președinte al Rusiei să le asigure încheiereaunei păci (care era dezavantajoase pentru Rusia) și să scoată astfel Rusia din conflictul Primului Război Mondial, fapt ce s-a petrecut prin pacea dela Brest Litovsk
1
.
1
Tratatul de la Brest-Litovsk a fost un tratat de pace semnat pe 3 martie 1918, la Brest,
(cunoscut în epocă cu numele de „Brest
–
Litovsk”), între Rusia și Puterile Centrale, marcândieșirea Rusiei din Primul Război Mondial. Tratatul a devenit, practic, nul până la sfârșitul anului,dar importanța lui majoră, deși neexistentă în intențiile semnatarilor, a fost aceea dedeclanșator al procesului de cucerire a independenței Finlandei, Poloniei, Estoniei, Letoniei și
Lituaniei.Tratatul de la Brest-
Litovsk a marcat o reducere importantă a teritoriului controlat de bolșevici. În timp ce independența Poloniei și Finlandei a fost, în principiu,acceptată, pierderea Ucrainei șia țărilor baltice a creat o bază primejdioasă pentru acțiunile antibolșevice în Războiul civil rus care avea să vină (1918 –1920). Mulți naționaliști ruși și chiar și unii dintre revoluționarii bolșevici erau înfuriați de acceptarea de către bolșevici a condițiilor tratatului, ei înrolându
-se în
Pe această cale, nemții își puteau să-și retragă trupele din Rusia șiputeau să le plasesze pe alte fronturi din vest unde aveau nevoie de întărirea puterii militare în conflictul cu Franța și Anglia.
Cu trei ani înainte, Lenin anvizajând o asemenea posibilitate pe care odiscutase cu Max Warburg
2
, îi trimisese o scrisoare prietenului său, Maxim Gorki, în care îi spunea: ”… războiul dintre Austria și Rusia va
fi pentru Revoluție de mare folos, dar nu este sigur dacă Franz Josef(Kaiserul austro-ungar) și Nikita (Țarul Nicolae),ne vor oferi acest prilej”.
După cum se vede nu Țarul a avut acest rol ci faptul că a existat o perioadă de vid politic în Rusia și care a dus la apariția unor conflicte interne între Guvernul provizoriu și grupările care susțineau oprirearăzboiului; de tot acest conflict au beneficiat atât puterile străine cât și bolșevicii.
După mai mulți ani (după revoluție), unul dintre bolșevicii ajunși în Rusia, pe nume Christian Rokovsky (1873-1941), fiind interogat declara:
”…știți cine a finanțat revoluția din Octombrie? Jacob Schiff și frații Warburg, adică marele cuplu al băncilor, una dintre băncile Rezervelor Federale Americane, banca lui Kuhn , Loeb & Co. La forțele Armatei Albe anticomuniste. Deși cea mai mare parte a Ucrainei a fost recucerită până în 1920, Țările Baltice și districtele poloneze din Ucraina și Belaru
siei din zilele noastre au rămas în mâinile antibolșevicilor până la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, când au fost integrate, pentru o perioadă de 5 decenii și jumătate, în URSS.
2
Max Moritz Warburg (5 June 1867
–
26 December 1946) was a German-Jewish banker andscion of the wealthy Warburg family based in Hamburg, Germany.
3
Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic. A activat ca socialist în Bulgaria, Elveția, Germania, Franța, Rusia și România, apoi în conducerea Cominternului. A deținut în trei rânduri
– în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie
1919, și apoi între anii 1920-1923 funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. S-a remarcat și ca ziarist și eseist. La bătrânețe, în URSS, a căzut victimă „marii terori” staliniste.
care au participat și bănci Europene: Guggenheim, Hanauer,
Breitung, Aschberg de la Nya Bank din Stockholm. Am fost martor la predarea banilor.
Când a venit Troțki, eu am fost singurul dintre revoluționari… Aliații l-au expulzat din Franța pentru acțiuni subversive și tot ei l-au lăsat liber să plece mai întăi în America și apoi înapoi în Rusia aliată, unde să organizeze înfrângerea și pacea.”
Finanțarea Revoluției bolșevicede către milionarii occidentali
Fără nici o discuție poporul suferea de foame și trăia în mare mizerie în Rusia, dar niciodată fără suportul financiar adus din afară de către Troțki și Lenin nu s-ar fi putut porni și desfășura o așa zisă revoluție.
ABOUT AUTHOR
Alex Berca
Dr. ALEX BERCA – economist american de origine română Formare profesională: Academia de Ştiinţe Economice – București unde își susține și teza de doctorat în domeniul economic. Emigrând în Statele Unite se integrează în viaţa econ … more ▾
FINANTAREA REVOLUTIEI BOLSEVICE
– si Ghinionul Romanesc
de CD
Ghinionul Romanesc – partea a III-a
Până în octombrie 1941 au fost restituite României arhivele statului şi ale instituţiilor particulare în 1443 lăzi, pe baza unui protocol de remitere semnat la Comisariatul Afacerilor Străine din Moscova, de directorul politic pentru chestiunile româneşti, Stein şi de către ministrul Ciuntu.
Pe lângă restituirea arhivelor au fost returnate cu unele lipsuri documente şi manuscrise ale Academiei Române.
Printre operele de artă restituite amintim:
• opere de artă din Pinacoteca statului;
• operele de artă din colecţiile Muzeului Kalinderu din Bucureşti;
• obiectele de artă din Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti;
• obiectele de artă din colecţia Nicolae Bălănescu din Bucureşti;
• operele de artă din mănăstirile: Slatina, Agapia, Neamţu, Secu, Cozia, Dintr-un singur lemn,Tismana, Arnota,Horezu, Bistriţa, Surpatele, Episcopia Râmnicului, Biserica Cuvioasa Paraschiva etc.
Decontul general în cifre:
Stat monede aur, argint 315 682 040 lei aur
Bănci monede aur, argint 2 979 384 lei aur
Particulari bijuterii 4 43 310 843 lei aur
Bănci şi particulari, efecte străine 85 872 194 lei aur
Bănci şi particulari, obiecte valori 104 276 282 lei aur
Opere de artă, obiecte de valoare ale statului 2 506 166 652 lei aur
Opere de artă , obiecte de valoare ale particularilor 1 185 658 216 lei aur
În decontul său general, colonelul Manolescu ajunge la cifra finală de 10.867.751.410 lei aur, credit şi 271. 132 .084 lei aur debit faţă de Rusia. – Protocolul din 31 mai 1935, nu a fost găsit în arh. M.A.E., conform Viorica Moisuc ,– ”Tezaurul României la Moscova”, Ed.Globus, Bucureşti, 1993, p.146.
In 1956, URSS restituie României 10 piese din Tezaurul de la Pietroasa – două piese au dispărut si o mică parte din tezaur – 39 kg de aur, dintr-un total de 93 de tone, lista completă a bunurilor restituite era alcătuită din 39 320 de piese şi cuprindea printer altele: Tezaurul de la Pietroasa, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri şi desene), vase liturgice din aur şi argint, cărţi şi miniaturi vechi, bijuterii, icoane, tapiţerii, obiecte de cult religios.
Convorbirile diplomatice româno-ruse finalizate prin semnarea Tratatului de cooperare din 2003 au hotărât să transfere discuţiile legate de Tezaurul României unei comisii mixte de istorici români şi ruşi care să investigheze această problemă delicată. Rezultatele însă întârzie să apară.
Unde este insă raportul istoricilor romani?
Pe ei cine-i intarzie?
Tezaure româneti necunoscute:
PALATUL LUI DIMITRIE CANTEMIR DE LA SANKT-PETERSBURG
Dan Toma Dulciu
„D. Cantemir – un erudit de faimă eruopeană, voievod moldovean, academician berlinez, print moscovit, un fel de Lorenzo de Medici al nostru, cum îl caracteriza G. Călinescu, a fost în ultima perioadă cunoscut mai mult prin prisma operelor sale aduse din Rusia, decât prin ceea ce a lăsat el în urma sa în această tară.
Vizitând în ultima parte a lunii Aprilie 2017 orasul Sankt Petersbourg, venind de la Moscova, am avut ocazia să constat un adevăr, capitala imperială întemeiată de tarul Petru cel Mare îsi merită pe deplin titlul de cel mai important centru cultural al întregii Rusii. desi a fost o perioadă a anului destul de ploiasă, frumusetile oraului par neatinse, nici de vreme, nici de vremuri.
Am zăbovit ore întregi în sălile Ermitajului, impresionat fiind îndeosebi de două statui romane, înfătiând daci captivi [Statuile au fost descoperite la mijlocul secolului XIX, cu prilejul excavării fundațiilor limitrofe Forului lui Traian. Pentru scurt timp au făcut parte din” Colecția Campana” de la Roma, fiind apoi achiziționate de Rusia, la ordinul Tarului Alexandru al II-lea.], am admirat constructiile impresionante din centrul istoric al acestei aezări si mi-am dat seama că tarul, ce a dat atâta strălucire si culoare întocmirilor sale a câstigat neîndoios pariul propus, să ridice un oras port, nou-nout care să rivalizeze în splendoare si rafinament edilitar cu metropolele Europei, chiar pe alocuri să le depăeaseasca. Pentru aceasta, el a angajat arhitecti renumiti, peisagisti, sculptori si pictori, a cheltuit sume colosale, cu dorinta de a înălta aici palate si catedrale, clădiri si parcuri cum nu s-au mai văzut vreodată pe aceste locuri.
Păsind în interiorul acestor catedrale uriase, vizitând clădiri pline de o istorie frământată, asezate maiestos de o parte si de alta a lagunei pline de miracole, o veritabilă Venetie a Nordului am hotărât să văd orasul nu plimbându-mă pe canalele sale, sau trecând pe sub podurile celebre ale Nevei, ci asezat comod într-un „double decker” o trăsură modernă, în care peisajul admirat din înaltul faeton supraetajat este povestit în 7 limbi ale pământului. La un moment dat, aud în cască spusele ghidului – acum trecem pe lângă una dintre cele mai frumoase clădiri ale orasului, Palatul printului Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei. A fost construit de acelasi arhitect care a ridicat și capodopere de neegalat ale acestei capitale culturale a Rusiei, printre ele si Palatul de Iarnă al tarului.
Nu puteam să cred că palatul unui print român este recomandat turistilor străini, într-o selectie severă, de maxim 20 de obiective turistice.
Mi-am dat seama că, în fata călătorilor străini ce vizitează Sankt-Petersbourgul, rostirea cuvântului Cantemir, acest Print al Spiritului, al cărui nume figurează la Paris, la loc de cinste pe zidurile Bibliotecii SainteGeneviene, între cel al lui Leibnitz si acela al lui Newton, conferă si mai mare valoare acestui punct de atractie al orasului de pe Neva, decât dacă imobilul ar fi promovat cu numele proprietarilor rusi, care au detinut cândva acest palat.
Oare, câti români cunosc faptul că domnitorul Moldovei, ales membru al prestigioasei Academii de la Berlin, ajuns apoi sfetnicul erudit, expert în politica orientală, cooptat în anturajul de elită al Tarului Petru cel Mare, este
întemeietorul unui palat pe malul Nevei, o bijuterie arhitecturală, recomandată milioanelor de turisti străini ce vizitează în zilele noastre Sankt-Petersbourgul.
Din păcate, printul moldovean a înzestrat cu palate si clădiri însemnate alte tări (Turcia, Rusia), neavând posibilitate să devină un Petru cel Mare al românilor.
Atunci, mi-au venit în minte ideile citite undeva, conform cărora patrimoniul cultural al unui popor nu este alcătuit exclusiv din ceea ce există între hotarele proprii, ci este format si din creatiile aflate în cele mai îndepărtate locuri din lume. un popor trăieste în acord cu propriul trecut, fiind cunoscut pretutindeni, si recunoscut drept factor de dezvoltare a civilizaiei si prin urmele culturii sale, răspândite peste tot în lume.
Ce este de făcut pentru a revaloriza urmele trecutului nostru istoric, unele abandonate de statul român, vezi cazul proprietăilor fundatiei Godju de la Budapesta, neglijate ori trecute într-un con de umbră nemeritat?”
Alt tezaur
In sfarsit in 2012, la Editura Paideia a apărut în condiții grafice de excepție imensul volum Demetrius Cantemir – Istoria creșterilor și descreșterilor Curții Othman(n)ice. Historia incrementorum atque decrementorum aulae Othomanicae. Versiune românească în ediție princeps – Dan Slușanschi. Prefața traducerii românești de acad. Virgil Cândea.
Incheiere
S-a dovedit incă odată ca Marea Finantă Internatională stie să profite cu riscuri minime din situatiile tulburi create de război si revolutii. Kabala financiară internatională a perpetuat acest joc criminal al războiului pentru a-si asigura profituri pană in zilele noastre, cand revolutiile colorate si “războiul impotriva teroristilor” cutremură si dezechilibrează intreaga planetă.
FINANTAREA REVOLUTIEI BOLSEVICE
– si Ghinionul Romanesc
de CD
Ghinionul Romanesc – partea a I-a
Tezaurul Romaniei găsindu-se la Kremlin in acea perioadă a constituit un interes pentru kabala finaciară cat si un element de diminuare a riscului, ca o garantie pentru plăti ulterioare sau ca parghie de negocieri.
La data de 12 decembrie 1916, guvernul român prin Consiliul de Miniştri, consemnează in jurnalul nr.20901 bis11: “găseşte că este nevoie să se pună în siguranţă în Rusia tezaurul Băncii Naţionale şi aprobă transportul lui”. Legea votată şi promulgată la 24 decembrie sancţionează această dispoziţie şi ratifică decretul de la 17 noiembrie prin care Banca a fost autorizată să-şi strămute sediul de la Bucureşti la Iaşi.
“Bazându-se pe garanţia guvernului rus şi în prezenţa gen. Mossoloff şi a reprezentanţilor Băncii Naţionale începe încărcarea tezaurului în gara din Iaşi; astfel în ziua de 12/25 decembrie au fost încărcate 7 vagoane conţinând câte 100 casete, la 13/26 decembrie s-au mai încărcat 7 vagoane ce conţineau 100 casete, cu excepţia penultimului vagon care conţinea 140 casete, iar în ziua de 14/27 decembrie s-au încărcat 3 vagoane punând în primele două câte 100 casete, iar în cel de al treilea 98 casete.
Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv, compus din monede de diferite feluri şi în lingouri de aur, încărcate în vagoanele respective este de 314.580.456,84 lei, conform declaraţiilor B.N.R. În acelaşi timp cu depozitarea tezaurului Băncii Naţionale au fost depuse în două casete şi bijuteriile M.S. Regina Maria, fără verificarea conţinutului, menţinându-se în protocolul de preluare valoarea declarată de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naţionale şi toate erau intacte. Uşile fiecărui vagon au fost închise cu lacăte şi sigilate fiecare cu câte două sigilii, unul aplicat de către Guvernul Imperial Rus, iar celălalt aplicat de către membrii Băncii Naţionale. Întregului tezaur, încredinţat delegatului Guvernului Rus şi încărcat în prezenţa sa, îi era asigurată, de către Rusia, transportarea la Moscova, siguranţa depozitării şi reîntoarcerea în ţară. Inventarierea urmând a se face la depozitare.
După încărcarea tezaurului a fost încheiat un protocol în trei exemplare originale: unul pentru reprezentantul rus, unul pentru ministrul român de finanţe, iar ce de al treilea pentru delegaţii Băncii. După semnarea protocolului, V. Antonescu certifică: “(…) că Banca Naţională a României a transportat tezaurul său prin intervenţia şi cu consimţământul Guvernului român şi că tezaurul constituie proprietatea privată a Băncii Naţionale a României”. – Arhivele. M.A.E., fond 71/1914, E2, Partea I, vol 183, f.50-53.
„În grija de a pune la adăpost de orice eventualităţi această avuţie în aur a Băncii, adunată cu muncă de ani îndelungaţi, Consiliul nostru General a dispus cu învoirea Guvernului, strămutarea ei la Iaşi, iar în timpul din urmă, profitând de marea bunăvoinţă guvernului M.S. Împăratului Rusiei, care ne-a pus la dispoziţie în Palatul din Kremlin un compartiment special, am strămutat acolo, cu autorizaţia Guvernului şi potrivit legii din 25 decembrie 1916, cele 314.580.456,84 lei ce aveam tezaurul nostru de la Iaşi. Restul stocului nostru metalic se găsea de mai înainte în depozit în străinătate, în afară de suma ce aveam în casă (…)”. – Mihai.Gr.Romaşcanu, “Tezaurul român de la Moscova”, Ed. Globus, Bucureşti, 1934.
“În 1917 va fi trimis al doilea transport cu valori ale Băncii Naţionale a României, 24 de vagoane conţinând 188 de casete, cu această ocazie s-au semnat două protocoale unul de către Stanislav Poklensky Koziell, ministrul rus, N. Titulescu, ministrul de finanţe român şi delegaţii Băncii Naţionale, cenzorii C. Nacu şi gen.N. C. Constantinescu, iar al doilea a fost semnat de către Stanislav Poklensky Koziell, ministrul rus, N. Titulescu, C. Ionescu, directorul Casei de Depuneri, G. Zaharia, casier general, N. Lupu, membru al Consiliului de Administraţie al Casei de Depuneri
Situaţia finală a celor două transporturi la Moscova este următoarea: Primul transport : 1738 casete conţinând stocul metalic de aur al Băncii Naţionale – 314.580.456,84 lei aur şi cele 2 casete conţinând bijuteriile M.S. Regina Maria – 7.000.000 lei aur. Al doilea transport: 188 casete conţinând – aur efectiv din stocul metalic al B.N.R – 574.523,57 lei arhiva B.N.R. – 500.000 lei aur titluri, efecte, depozite şi alte valori proprietatea Băncii – 1.593.762.197,52 lei aur. 1621 casete conţinând – numerar, bijuterii, tablouri şi alte diferite depozite făcute Casei de Depuneri de particulari, instituţii publice şi private – 7.500.000.000 lei aur.” – Tezaurul român de la Moscova”, Ed. Globus, Bucureşti, 1934.
Total general al celor doua transporturi: 3549 casete conţinând valori în suma totală de 9.416.417.177,93 lei aur, aproximativ 2 bilioane de dollari.
Printre valorile trimise în Rusia: “(…) o parte din arhivele statului şi ale ministerelor, actele orăşeneşti ale Braşovului, aduse la Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca statului şi din muzeul Kalinderul,…variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, preţioasele colecţiuni ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume manuscripte romane şi slavone, câteva tablouri în ulei, de mare valoare printre care şi portretul lui Avram Iancu, făcut după natură de pictorul Rosenthal, unele rarităţi printre care şi vestitele “Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1645 la Catehismul calvinesc” (unicul exemplar cunoscut), colecţiunile de medalii şi monezi vechi moldoveneşti şi munteneşti, strânse cu osârdie de Dimitrie Sturdza, precum şi piesele rare ale muzeului nostru de antichităţi…cuprinzând şi vestita Cloşcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a goţilor pe la noi (…). Durerea noastră este cu deosebire mare, când ne vin în minte odoarele lui Atanaric. Tezaurul de la Pietroasa era citat ca podoabă a României, în toate manualele străine de artă veche, descris în amănunţime şi râvnit de cele mai vestite muzee…
O bună parte din tezaur fiind alcătuită din obiecte fără preţ, iar unele odoare mănăstireşti, cum sunt acele minunate evanghelii de la Neamţ, chivotele şi epitrachilul de la Bistriţa şi toate darurile lui Vasile Lupu şi ale soţiei sale Tudosa…monezile şi medaliile vechi româneşti ale Academiei şi comorile de la Pietroasa fiind unice, nu se pot plăti cu tot aurul lumii. Când a venit panica şi au început să se strângă cu înfrigurare toate bogăţiile spre a fi trimise la Moscova, un singur om nu a voit să cedeze valorile ce le avea sub supravegherea sa: stareţul mănăstirii Secul din judeţul Neamţ…Numele stareţului care a văzut limpede şi nu a avut încredere în Rusia ţaristă, opunându-se cu hotărâre…ca să predea odoarele mănăstireşti este protosinghelul Ilarion Bălăiţă”. – Mihail Gr. Romaşcanu , “Tezaurul român de la Moscova”, Ed.Globus, Bucureşti,1934, P.40-42
După cucerirea puterii de către bolşevici, în noiembrie 1917 Comitetul Revoluţionarilor nu-şi mai ia răspunderea pentru garantarea tezaurului român. Din această lună problema securităţii tezaurului la Kremlin devine tot mai grea. Se pune problema mutării lui în America. Dl. Guerin recomandă guvernului luarea unor măsuri grabnice pentru strămutarea tezaurului în America şi cere să se obţină din partea aliaţilor o intervenţie colectivă a reprezentanţilor lor la Petrograd pe lângă Comitetul Revoluţionar pentru asigurarea tezaurului nostru.
Intervenţia a fost făcută în acest scop pe lângă ambasadorul Americii la Petrograd rămânând insă fără rezultat.
In decembrie 1917, la Socola, în gara rusească din Iaşi s-a instalat Statul Major Sovietic ce urmărea detronarea regelui Ferdinand şi, implicit, instaurarea regimului bolşevic.
În ianuarie 1918, aliaţii solicită României să participe la campania din Ucraina prin care încercau să împiedice pacea separată pe care bolşevicii vroiau s-o încheie cu Germania.
Fiind silită la acţiuni antiruseşti, România încearcă să-şi ia măsuri de precauţie în privinţa tezaurului şi hotărăşte să-l cedeze Puterilor Aliate pentru garantarea împrumuturilor acordate în timpul războiului, dar cu condiţia să-i fie restituit după pace.
La data de 26 ianuarie 1918 Troţki anunţa ruperea relaţiilor diplomatice : “(…) În semn de protest şi de avertisment, Sovietul Comisarilor Poporului a arestat pentru o scurtă perioadă de timp pe ambasadorul român (…) Sovietul Comisarilor Poporului hotărăşte :
1. Toate relaţiile diplomatice cu România încetează. Legaţia română şi în general, toţi reprezentanţii autorităţilor române se expulzează pe cea mai scurtă cale dincolo de frontieră.
2. Tezaurul României , aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va predea în mâinile poporului român.
3. Scerbacev, fostul comandant-şef al frontului român, care s-a ridicat împotriva revoluţiei, este declarat duşman al poporului şi pus în afara legii ”. – Arhiva MAE “Relaţiile româno-sovietice” p.15-16, doc.9.
Chestiunea tezaurului a fost un subiect de discuţie în cadrul suitei de conferinţe internationale pentru pace ce au urmat dupa terminarea primului razboi mondial.
Conferinţa de pace de la Paris – 18 ianuarie 1919
Conferinţa de la Copenhaga – 9-14 februarie 1920
Conferinţa de la Varşovia – 22 septembrie – 25 octombrie 1921
Aici Lev Karahan, la 24 septembrie, într-o discuţie neoficială, i-a propus delegatului român că Rusia Sovietică era gata să renunţe la discutarea problemei Basarabiei şi a celei privind minorităţile, cu condiţia ca România, la rândul ei, să renunţe la pretenţiile privind restituirea tezaurului şi la celelalte pretenţii faţă de Soviete. Diplomatul sovietic nu putea să-l asigure pe reprezentantul român, Filality că tezaurul mai era întreg: „Când Moscova era ameninţată de Denikin, am început evacuarea lucrurilor de preţ şi deci şi a tezaurului român, care a fost transportat fie la Nijni-Novgorod, fie la Perm, fie aiurea. Nu v-aş putea spune dacă toate lăzile au fost readuse la Moscova, dar desigur că tezaurul nu mai poate fi intact. Când veţi avea un reprezentant la noi se va ocupa de această chestiune şi desigur că i se vor pune la dispoziţie lăzile ce se vor mai găsi. Şi apoi văd că faceţi atâta caz pentru mizerabila sumă de nici o sută milioane ruble aur la care se ridică întregul d-voastră stoc metalic. Admiteţi, sper, că Basarabia face ceva mai mult”. Iată şi replica lui Filality : „… nu e vorba numai de valoarea sumei, ci de faptul că v-aţi apropiat un lucru pe care eraţi obligat să-l respectaţi ca fiind intangibil şi apoi pe lângă bani şi metale, mai erau acolo acte de familie, de proprietate, documente care nu au nici o valoare pentru dvs, dar au una inestimabila pentru interesaţi. Cum rămâne cu ele?(…)”. “Relaţiile româno-sovietice”, doc. 100, p.141.
Conferinţa de la Cannes – 6 ianuarie 1922
Conferinţa economică de la Genova – aprilie 1922, care într-o rezoluţie a statornicit ca guvernul rus să fie invitat a restitui guvernului român valorile depozitate la Moscova.
Conferinţa internaţională de la Lausanne – decembrie 1922 – ianuarie 1923
Conferinţa româno-sovietică de la Viena – 27 martie- 2 aprilie 1924
Va urma partea aII-a
FINANTAREA REVOLUTIEI BOLSEVICE
– si ghinionul romanesc
de CD
Exista incă o indoială pentru unii că Marea Finantă Internatională, kabala financiară, costituită din Rothschiedzi si celelate 4 familii care au pus bazele si stapanesc Federal Reserve, ar fi avut vre-un interes si ar fi riscat enorme sume de bani, intr-o revolutie socialistă, un experiment politic extrem de riscant.
Aici avem două elemente de lămurit: Interesul si Riscul.
Interesul era evident, că nu din motive etnice sau sociale/de clasă, kabala financiară ura familia Romanov, tzarii Rusiei si le dorea moartea si distrugerea familiei, caci astfel depozitele bancare pe care le avea familia tzaristă in străinătate poateau fi achizitionate de kabala financiară.
Aceste depozite insumau peste $1 200 000 000(dollari) raspandite in băncile americane, engleze, franceze, italiene si germane.
Dar castigurile/profitul kabalei nu se rezuma doar la atat, mai erau Tezaurul Imperial Rus din Kremlin care totaliza peste $1 000 000 000.
La toate acestea se mai adauga imensa averea tzaristă constand in pămanturi, păduri si fabrici, din care se puteau plăti viitoare datorii domestice.
Tot in Kremlin la acea data se mai afla in custodie o mare parte din tezaurul Romaniei, cu o valoare de 9.416.417.177,93 lei aur, ce insemna aproximativ $2 bilioane de dollari la acea dată.
Riscul, al doilea element, era minimal sau inexistent, căci de fapt finantarea Revolutiei Bolsevice s-a facut cu banii familiei tzariste, déjà existenti in bancile ce apartineau kabalei financiare.
Pe de altă parte kabalistii s-au asigurat ca revolutia, mai bine zis cotrarevolutia din octombrie, să fie in mainile unei minoriăttii evreiesti – bolsevicii. Această minoritate etnică, ce constituia insă majoritatea, peste 90%, in toate comitetele si comisiile revolutionare si mai tarziu in guvernul revolutionar, ea a fost de fapt direct finantată, ca totul să ramană in “familie”.
Ca să fie si mai siguri kabalistii au organizat spargerea Tezaurului Imperial din Kremlin de către trupe ale Armatei Rosii, cu o zi inainte de inceperea Marii Revolutii din Octombrie – 7 Noiembrie 1917, de unde au furat tezaurul coroanei de peste un billion de dolari valoare la acea dată.
Fragmente din cartea lui Eustace Mullins ” Ordinea Internatioinala” – Un studiu al hegemoniei parazitismului, prezentate mai jos vin sa aducă lamuriri importate in desfasurarea Finantării Revolutiei Bolsevice de către Wall Street, orchestrată de Rothschildzi.
“Unul dintre cele mai mari triumfuri ale Rothschildzilor a fost succesul in războiul prelungit impotriva familiei imperiale ruse. După căderea lui Napoleon, Rothschildzii au intors toată ura si interesul lor împotriva familiei Romanov.
În 1825, l-au otrăvit pe Alexander I; în 1855, l-au otrăvit pe Nicolae I.
Au urmat alte asasinate, culminând în noaptea de 6 noiembrie 1917, când o duzină de soldati ai gărzilor roșii au condus un camion până la clădirea Băncii Imperiale din Moscova. Au încărcat Colectia de Bijuterii Imperiale şi aur in valoare de $ 700 de milioane, pradă in valoare totală de peste 1 miliard de dolari.
Noul regim a confiscat, de asemenea, 150 de milioane de acri în Rusia, personal deţinute de ţar. De importanţă egală au fost enormele reserve de valuta pe care Țarul le-a investit peste hotare, în băncile europene şi americane.
New York Times a declarat că Ţarul a avut $ 5 milioane de dollari în Guaranty Trust şi $ 1 milion în National City Bank; alte autorităţi au declarat ca au fost cate $ 5 milioane în fiecare bancă.
Între 1905 și 1910 ţarul a trimis peste $ 900 de milioane să fie depozitate în şase bănci importante din New York, Chase, National City, Guaranty Trust, JP Morgan, Hanovra şi Manufacturers Trust. Acestea au fost băncile principale controlate de casa Rothschild, prin agenţii lor americani, JP Morgan şi Kuhn, Loeb Co.
Acestea au fost, de asemenea, cele şase bănci de New York, care au cumparat actiunile de control la Federal Reserve Bank din New York în 1914. Ei au preluat controlul stocului de atunci incoace.
Ţarul a avut, de asemenea, $ 115 milioane de dollari în patru bănci englezesti.
El a avut $ 35 de milioane în Bank of England, $ 25 de milioane în Barings, $ 25 de milioane în Barclays şi $ 30 de milioane în Lloyd Bank.
În Paris, țarul avea $ 100 de milioane în Banque de France și $ 80 de milioane in banca Rothschild din Paris.
În Berlin, a avut $ 132 de milioane in banca Mendelsohn, care a fost mult timp banca favorită a Rusiei.
Nici una din aceste sume nu a fost vreodată plătita familiei tzariste sau altcuiva, iar dobânda adunată din 1916 incoace se ridică la peste $ 50 de miliarde.
Doi reclamanţi au apărut mai târziu, un fiu, Alexis, si o fiica, Anastasia. În ciuda unei impresionante colectii de dovezi demonstrand creanţele lor ei au pierdut, asa cum Peter Kurth arata în romanul „Anastasia”, căci domnul Mountbatten a pus banii săi la bataie in luptă la Curtea de Justitie împotriva Anastasiei. Deși era nepotul Împărăteasei Alexandra, Mountbatten a fost forţa călăuzitoare din spatele opozitiei Anastasiei. Familiile Battenbergs, sau Mountbattens, au fost, de asemenea, legate de familia Rothschild. Ei nu a dorit să vadă averea ţarului recuperată şi scoasă din băncile Rothschild.
Peter Kurth, de asemenea, notează „intr-o serie de articole din 1959, “Istoria marilor bănci britanice”, din, Observatorul de Londra, privitor la Baring Brothers: ‘Romanovii au fost printre clienţii lor cei mai distinsi si că Barings deţine încă un depozit de peste 40 de milioane de lire sterline, care le-a fost lăsat de Romanovi.’ Anthony Sampson redactorul-şef, a spus ca nimeni nu a reclamat acesti bani. Această dezvaluire este în general considerată a fi adevărată.”
Atotputernicul profet evreu, colonelul House a trimis pe secretarul lui, Kenneth Durant in Rusia, pentru a deveni secretar al Biroului Sovietic în 1920!
Durant a devenit secretar de presă la nerecunoscutul trimis special al sovieticilor în Statele Unite. Din 1923 până în 1944, a condus directia americană la Agenţia de ştiri sovietice (TASS). Angajaţii de la TASS il includ si pe jurnalistul evreu Eugene Lyons care a contribuit la raportul Holodomorului pentru americani.
Durant a participat, de asemenea la conferinţa de pace de la Versailles ca adjutant al colonelului Edward House, unde nimeni insa nu ştie în ce calitate misterioasă Joseph Mandel House(fratele colonelului Edward House) a participat la aceiasi conferinţă de pace din partea Germaniei.
Când Troțki a fost arestat în Halifax, Canada, forţe misterioase din Anglia şi Statele Unite, au intervenit pentru Troțki. Şeful Serviciului Secret Britanic în America în acel timp a fost Sir William Wiseman, care, ca o ironie a sortii, ocupa apartamentul direct deasupra apartamentului lui Edward Mandell House.
House i-a comunicat lui Wiseman, că preşedintele Wilson ar dorit să-l aibă pe Troțki lăsat liber. Wiseman a informat guvernul său şi Amiralitatea britanică a emis ordinele pe 21 aprilie, ca Troțki sa fie eliberat.
(„De ce l-am lăsat pe Troțki sa plece? Cum Canada a pierdut o oportunitate de a scurta războiul”, articole din revista MacLeans, Canada, iunie 1919. De asemenea, a se vedea Martin, pp. 163-164.)
Troțki nu a fost arestat dintr-un capriciu. El a fost recunoscut ca o ameninţare pentru cele mai bune interese dintre Anglia, ţara-mamă si Canada. El a fost arestat ca un agent German şi luat ca un prizonier de război.
Familia Rockefeller este uneori numită prima familie a Uniunii Sovietice.
Când Nelson Rockefeller a fost nominalizat ca vicepreşedinte al SUA, în 1967, Pravda a denunţat cu indignare pe toti criticii săi.
Când avionul lui David Rockefeller aterizează în Rusia, mulţimile se aliniază pentru a-l întâmpina la aeroport şi pe străzile din Moscova, pe unde trece limuzina sa si îl salută cu strigăte de RAHK FAWLER.
Leninistii au epuizat rapid fondurile avansate de germani, o dată ajunsi in Rusia, şi oferta bolşevică pentru puterea absolută părea în dubiu. Către cine ar fi putut Lenin sa se indrepte dacă nu spre prietenul său puternic din Casa Albă?
Wilson trimise prompt pe Elihu Root si Kuhn Loeb, avocat şi fost secretar de stat, in Rusia cu $ 20 de milioane din fondul său special de război, să li se acorde bolșevicilor si nu Guvernului Provizoriu a lui Kerensky.
Acest lucru a fost evidenţiat în audierile din cadrul Congresului referitor la stockurile/obligaţiunile rusesti, HJ 8714.U5, care arată situaţia financiară si a cheltuielilor lui Woodrow Wilson din cele $ 100 de milioane ce i-au fost oferite de Congres ca un fond Special de război. Raportul, care prezintă cheltuielile de $ 20 de milioane făcute în Rusia de Root’s Special War Mission este, de asemenea, înregistrat în registrul Congresului, 2 septembrie 1919, aşa cum este dat de secretarul lui Wilson, Joseph Tumulty.
Să nu fie intrecut în generozitate, JP Morgan & Co., de asemenea, s-a grăbit să dea asistenţă financiară teroristilor lui Lenin. Col. Raymond Robins a condus o misiune cu Crucea Roşie in Rusia. Henry P. Davison, mana dreaptă a lui JP Morgan, a adunat $ 370 de milioane în numerar pentru Crucea Roşie în timpul primului război mondial, din care câteva milioane bune au fost aduse la ruşi de echipa lui Raymond Robins. Ajutor în această “munca de caritate” a fost dat si de Frank Vanderlip, presedintele lui American International Corporation şi de William Thompson Boyce, un alt director al lui Federal Reserve Bank din New York.
În ciuda reputaţiei de mai târziu de „anticomunist”, Herbert Hoover a fost nu doar cel mai neobosit susţinător al Societății Națiunilor în parteneriat cu colonelul House; el a fost, de asemenea, primul American care a dat asistenţă pe scară largă pentru a preveni o revoltă masivă împotriva regimului bolșevic.
Pe 28 noiembrie 1917, asociatul său, colonelul House a telegrafiat lui Wilson, câteva zile după luarea puterii de catre bolșevici, că este de extremă importanţă suprimarea criticilor bolsevismului in toate ziarele americane :”este extrem de important ca aceste critici se fie suprimate.” Telegrama a fost plasată într-un fişier secret, dar a ieşit la lumină şase ani mai târziu.
Agentul personal al lui Jacob Schiff, George Kennan a călătorit în mod regulat in Rusia unde aducea bani şi arme pentru revoluționarii comunisti, (nepotul său a declarat că Schiff a cheltuit peste $ 20 de milioane pentru a porni Revoluţia Bolşevică, sursa New York Jurnal American numărul din 3 februarie 1949 ) mult mai mult ajutor a fost dat insă pentru susţinerea întregului regim.
În 1915, American International Corporation a fost fondată în New York. Obiectivul său principal a fost coordonarea ajutorului, în special asistenţa financiară a bolșevicilor, care a fost si anterior oferită de Schiff şi de alti bancheri ocazional. “
William B. Thomson care a fost in Petrograd din iulie pana in noiembrie trecut, a facut o cotributie personală de
$1 000 000 bolsevicilor in scopul propagării doctrinei lor in Germania si Austria … – Washington Post, februarie 1918
„William B. Thompson, who was in Petrograd from July until November last, has made a personal contribution of $1,000,000 to the Bolsheviki for the purpose of spreading their doctrine in Germany and Austria …”. – Washington Post, February 2, 1918
„Mr. Schiff has always used his wealth and his influence in the best interests of his people. He financed the enemies of autocratic Russia and used his financial influence to keep Russia from the money markets of the United States.” – The Jewish Communal Register of New York City, 1917-1918, Second Edition, Kehillah, New York, (1919) p. 1019.
“Domnul Schiff a folosit intotdeauna averea si influenta sa in interesul poporului sau. El a finantat inamicii autocraticei Rusii si a folosit influenta sa financiara sa tina deoparte Rusia de piata financiara a Statelor Unite.” – Jurnalul Registrului Comunal Evreesc al orasului New York, 1917-1918, pagina p. 1019.
https://archive.org/stream/jewishcommunalr00marggoog#page/n953/mode/2up
Lista sponsorilor Revolutiei Bolsevice poate continua pe pagini intregi, ea nu cuprinde doar nume sonore de pe Wall Street dar si industriasi si investori de pe toate continentele.
Va urma Ghinionul romanesc
Legendatul Colin Powell a început cariera sa criminală de război ca ofițer de stat major pentru Divizia Americaana, acoperind crimele abominabile savarsite de americani in VietNam. Talent pentru care a fost ales ca ministru de externe, sa porneasca razboiul contra Iraqului pe premize false.
ÎN SPATELE LEGENDA LUI COLIN POWELL – MY LAI
De Robert Parry și Norman Solomon – publicat pentru prima dată în 1996
https://consortiumnews.com/wp-content/uploads/2013/03/mylaimassacre.jpg
Pe 16 martie 1968, o unitate însetata de sânge a diviziei americane a luat cu asalt un cătun cunoscut sub numele de My Lai 4. Cu elicoptere militare care se învârteau deasupra capului, soldații americani care căutau răzbunare i-au trezit pe civilii vietnamezi – majoritatea bătrâni, femei și copii – din colibele lor de trestii și i-au înghesuit în șanțurile de irigații ale satului.
Pe măsură ce inconjurarea a continuat, unii americani au violat fetele. Apoi, la ordinele ofițerilor juniori de pe teren, soldații au început să-și golească M-16-urile în țăranii îngroziți. Unii părinți și-au folosit cu disperare trupurile pentru a încerca să-și protejeze copiii de gloanțe. Soldații au pășit printre cadavre pentru a-i termina pe toti răniții.
Măcelul a durat timp de patru ore. Un total de 347 de vietnamezi, inclusiv copii, au murit în carnagiul care păteaza reputația armatei americane. Dar au existat, de asemenea, eroi americani în acea zi în My Lai. Unii soldați au refuzat să se supună ordinelor directe de a ucide.
Un pilot pe nume Hugh Clowers Thompson Jr. din Stone Mountain, Ga., a fost furios pe crimele pe care le-a văzut întâmplându-se la sol. El a aterizat cu elicopterul între un grup de civili care fugeau și soldați americani în urmărire. Thompson a ordonat tunarului său de la ușa elicopterului să-i împuște pe americani dacă încercau să-i răneasca pe vietnamezi. După o confruntare tensionată, soldații s-au retras. Mai târziu, doi dintre oamenii lui Thompson s-au coborat într-un șanț plin cu cadavre și au scos un băiat de trei ani pe care l-au zburat într-un loc de siguranță.
Deși un exemplu îngrozitor de crimă de război din Vietnam, masacrul My Lai nu a fost unic. Se încadrează într-un model lung de violențe fără discernământ împotriva civililor care au afectat participarea SUA la războiul din Vietnam încă din primele sale zile, când americanii au acționat în primul rând în calitate de consilieri.
În 1963, capt. Colin Powell a fost unul dintre acei consilieri, servind un prim tur cu o unitate de armată sud-vietnameză. Detașamentul lui Powell a încercat să descurajeze sprijinul pentru Viet Cong prin incendierea satelor de-a lungul văii A Shau. În timp ce alți consilieri americani au protestat împotriva acestei strategii la nivel național ca fiind brutală și contraproductivă, Powell a apărat abordarea stratagemei „secarea marii” atunci – și a continuat această apărare în memoriile sale din 1995, “My American Journey”.
După primul său turneu de un an și o serie de misiuni de succes, Maj. Powell s-a întors pentru al doilea său turneu în Vietnam pe 27 iulie 1968. De data aceasta, el nu a mai fost un ofițer junior care a străbătut jungla, ci un ofițer de stat major la divizia americană.
Până la sfârșitul anului 1968, Powell a sărit peste mai mulți ofițeri superiori în drumul sau catre postul important al G-3, șeful operațiunilor pentru comandantul diviziei, generalul-maior Charles Gettys, la Chu Lai. Powell a fost „ales de gen. Gettys peste mai mulți locotenent-coloneli pentru postul G-3 în sine, făcându-mă singurul maior care ocupă acest rol în Vietnam”, a scris Powell în memoriile sale.
Dar un test l-a înfruntat curând pe Powell. O scrisoare fusese scrisă de un tânăr specialist pe nume Tom Glen, care servise într-un pluton american de mortiere și se apropia de sfârșitul turului său în armată. Într-o scrisoare adresată generalului Creighton Abrams, comandantul tuturor forțelor americane din Vietnam, Glen a acuzat divizia americană de brutalitate de rutină împotriva civililor. Scrisoarea lui Glen a fost transmisă la sediul american din Chu Lai, unde a aterizat pe biroul lui Powell.
„Atitudinea medie a soldatilor față de tratamentul poporului vietnamez, prea des este o negare completă a tuturor valorilor umane pe care țara noastra încercarea sa le pomoveze în domeniul relațiilor umane”, a scris Glen. „Dincolo de simpla respingere a vietnamezilor ca «inferiori» sau «animales», atât în faptă, cât și în gândire, prea mulți soldați americani par să-și reducă însăși umanitatea lor; și cu această atitudine provoacă umilirilor cetățenilor vietnamezi, atât psihologice, cât și fizice, care nu pot avea decât un efect debilitant asupra eforturilor de unificare a poporului în loialitate față de guvernul Saigon, în special atunci când astfel de acte sunt efectuate la nivel de unitate și, astfel, dobândesc aspectul politicii sancționate”.
Scrisoarea lui Glen susținea că mulți vietnamezi fugeau de americani care „pentru simpla plăcere, trag fără discernământ în casele vietnameze și fără provocare sau justificare împușcă oamenii nevinovati”. Cruzimea gratuită a fost, de asemenea, provocată suspecților Viet Cong, a informat Glen.
“Plini de o ura de neconceput, și înarmați cu un vocabular violent si dispretuitor, soldații de obicei „interogheaza” prin intermediul torturii care in mod fals a fost prezentat ca obiceiul special al inamicului. Bătăile severe și tortura sub cuțit sunt mijloace obișnuite de interogare a captivilor sau de a convinge un suspect că este, într-adevăr, un Viet Cong…
„Ar fi într-adevăr teribil să considerăm că este necesar să credem că un soldat american care adăpostește o astfel de intoleranță rasială și nepăsare față de dreptate și sentimentul uman este un prototip al întregului caracter național american; cu toate acestea, frecvența acestor soldați dă credulitate unor astfel de credințe. … Ceea ce s-a subliniat aici am văzut nu numai în unitatea mea, ci și în altele cu care am lucrat și mă tem că este universal. Dacă într-adevăr așa stau lucrurile, este o problemă care nu poate fi trecută cu vederea, dar poate fi eradicată printr-o punere în aplicare mai fermă a codurilor MACV (Comandamentul de Asistență Militară Vietnam) și a Convențiilor de la Geneva.”
Scrisoarea lui Glen a repetat unele dintre plângerile exprimate de consilierii timpurii, cum ar fi col. John Paul Vann, care a protestat împotriva strategiei de auto-înfrângere de a trata civilii vietnamezi ca inamic.
În 1995, când l-am întrebat pe Glen despre scrisoarea sa, el a spus că a auzit la mâna a doua despre masacrul My Lai, deși nu l-a menționat în mod specific. Masacrul a fost doar o parte a tiparului abuziv care devenise rutină în dezbinare, a spus el.
Acuzațiile îngrijorătoare ale scrisorii nu au fost bine primite la sediul american. Maj. Powell și-a asumat sarcina de a revizui scrisoarea lui Glen, dar a făcut-o fără a-l interoga pe Glen sau fără a desemna pe altcineva să vorbească cu el. Powell a acceptat pur și simplu o afirmație din partea ofițerului superior al lui Glen că Glen nu a fost suficient de aproape de linia frontului pentru a ști despre ce scrie, o afirmație pe care Glen o neagă.
După acea anchetă sumară, Powell a redactat un răspuns pe 13 decembrie 1968. El a recunoscut că nu are de aface cu o faptă ilicită. Powell a susținut că soldații americani din Vietnam au fost învățați să-i trateze pe vietnamezi cu amabilitate și respect. Trupele americane au trecut, de asemenea, printr-un curs de o oră cu privire la modul de tratare a prizonierilor de război în conformitate cu Convențiile de la Geneva, a menționat Powell.
„Pot exista cazuri izolate de maltratare a civililor și prizonierilor de razboi”, scria Powell în 1968. Dar „acest lucru nu reflectă în niciun caz atitudinea generală în întreaga Divizie”. Într-adevăr, memoriul lui Powell l-a acuzat pe Glen că nu s-a plâns mai devreme și că nu a reușit să fie mai specific în scrisoarea sa.
Powell a raportat exact ceea ce superiorii săi au vrut să audă. „În respingerea directă a acestui portret [al lui Glen]”, a concluzionat Powell, „este faptul că relațiile dintre soldații americani și poporul vietnamez sunt excelente”.
Concluziile lui Powell, desigur, au fost false. Dar a fost nevoie de un alt erou american, un infanterist pe nume Ron Ridenhour, pentru a pune cap la cap adevărul despre atrocitatea de la My Lai. După ce s-a întors în Statele Unite, Ridenhour a intervievat camarazii americani care au participat la masacru.
Pe cont propriu, Ridenhour a compilat aceste informații șocante într-un raport și le-a transmis inspectorului general al Armatei. Biroul IG a efectuat o anchetă oficială agresivă, iar Armata s-a confruntat în cele din urmă cu adevărul oribil. Curțile marțiale au fost ținute împotriva ofițerilor și a bărbaților înrolați implicați în uciderea civililor My Lai.
Dar rolul periferic al lui Powell în mușamalizarea My Lai nu i-a încetinit urcarea pe scara de grade a armatei. Scrisoarea lui Glen a dispărut în Arhivele Naționale – pentru a fi descoperită doar câțiva ani mai târziu de jurnaliștii britanici Michael Bilton și Kevin Sims pentru cartea lor Four Hours in My Lai.
În cartea sa de memorii, Powell nu a menționat plângerea lui Tom Glen.
Deși este cu siguranță adevărat că lupta/razboiul este brutală, risipirea vietilor civililor neînarmați nu este legat de luptă. Este, de fapt, o crimă de război. Nici moartea in luptă a unui soldat nu poate fi o scuză pentru uciderea civililor. Îngrijorător, tocmai aceasta a fost raționalizarea pe care ucigașii din My Lai au citat-o în propria lor apărare.
Dar întorcându-se acasă din Vietnam a doua oară în 1969, Powell s-a dovedit a fi jucătorul de echipă desăvârșit, care stia sa ingroape crime si incidente cu un talent deosebit.
Comentarii:
JOHN spune – John Kerry a împușcat civili vietnamezi din barca sa de patrulare și a ajuns secretar de stat american. Cine spune că crima nu plătește.? Kerry, Powel și destul de multi altii ar fi trebuit să se confrunte cu spânzurătoarea nu cu functii onorabile si profitabile.
MUSAFIRUL spune: Până si în prezent, mulți dintre acești veterani din Vietnam sunt mândri de ei înșiși, pentru participarea la ajustarea Vietnamuuil de Sud într-o țară comunistă, inchipuieti…
Sursa: https://consortiumnews.com/2021/10/18/behind-colin-powells-legend-my-lai
Traducerea: CD
Ultimul evreu din Afganistan i-a avertizat pe israelieni sa nu se bazeze pe americani . Stirea a circulat in toata media israeliana si asa ceva lasa multe semne de intrebare: se asteapta israelienii la o tradare din partea americanilor pe modelul in care afganii au fost tradati de americani si predati talibanilor? Americanii au predat Afganistanul talibanilor cu arme , cu armament si cu munitie si asa ceva cam i-a speriat pe israelieni…
Evreii stiu bine ca americanii cu tot sprijinul lor oficial si cu toti banii lor intr-o singura zi pot sa-i abandoneze ca pe afgani si pentru asa ceva se poate pune problema schimbarii planurilor de aparare israeliene in fata unui razboi total cu arabii.
https://static.timesofisrael.com/www/uploads/2021/04/000_97E8CC-e1619675135815.jpg