Am publicat pe acest site, în urmă cu câteva minute, excelentul text al domnului Dan Culcer intitulat Paul Goma. Un combatant pentru memoria românilor.
Citez din acest text fragmentul de mai jos:
„Pentru că scriitorul Paul Goma a combătut mereu uitarea, cred că este obligația mea de a reaminti uitucilor numele sociologului Mihai Dinu Gheorghiu, cel care a îndrăznit să ceară guvernului francez expulzarea sau pedepsire pe baza Legii Gaysot, a azilantului Paul Goma din Franța, în temeiul acuzației formulată în felul următor, sub titlul provocator și mincinos, Onoarea pierdută a unui disident român :
„Nu intenționez să polemizez aici nici cu Paul Goma, nici cu autoritățile orașului Timișoara. Voi aminti pur și simplu că „pedepsirea fermă” a evreilor de către regimul Antonescu a însemnat asasinarea a 14.000 de evrei în primele zile ale campaniei militare împotriva URSS, în iunie 1941, în orașul Iași și în „trenurile morții”, începutul Holocaustului în România, numărul total al victimelor fiind estimat între 250.000 și 400.000.
Voi observa, de asemenea, că teza genocidului românilor perpetuat de evrei preia argumentul central al propagandei de război fasciste românești, cu demonizarea adversarului „iudeo-bolșevic”, de această dată de către liderul unui partid „democratic”. Pentru că Gheorghe Ciuhandu a fost până de curând președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat, de asemenea membru al Partidului Popular European.
Și voi încheia punând trei întrebări: este posibil ca un autor care continuă să alimenteze controverse antisemite din România să beneficieze de protecția statului francez? Este posibil ca statul român, membru al Comunității Europene, să nu asigure aplicarea propriilor legi, mai ales atunci când este vorba de o încălcare a autorităților locale? Este posibil ca intelectualii și asociațiile care au susținut Paul Goma în timpul angajamentului său împotriva regimului Ceaușescu să rămână tăcuți în ciuda declarațiilor sale actuale, fără a risca să se discrediteze?” (Onoarea pierdută a unui disident român, de Mihaï Dinu Gheorghiu, Tribuna. Cum ar putea cetatea Timișoara, simbol al revoluției din 1989, să sărbătorească autorul scrierilor negaționiste? Postat pe 29 mai 2007 la 1:26 pm – Actualizat pe 29 mai 2007 la 13:26
Așadar există la Iași acest individ numit Mihai Dinu Gheorghiu. Cine îl întâlnește să știe cu cine are de-a face.
Mihai ăsta scuipă în toate direcțiile – doar s-o începe gâlciava așteptată. Lăsați-l cu scuipatl lui….
Domnul este si USR! …. deh, cosmopolit si neomarxist! „Mare om, mare caracter!”
Timpul nu iarta
Timpul are o calitate istorica de a cerne usor si fara graba fapte, atitudini, idei si inspiratii fenomenale, pentru ca apoi sa ne prezinte curat si sacru adevarul.
Am avut poate in tinerete unele banuieli, dar cine avea timp de ele, am fost poate atentionati de unii despre altii, colegii nostril student, dar nu aveam timp de a discerne valabilitatea si corectitudinea informatiei, eram tineri si alergam cu toata viteza dupa viata navalnica care ne-a expus la multe experiente unice in viata unui individ.
Am trecut prin socialism, prin revolutie, am ratacit dezorientati in ceata capitalismuli salbatic instalat la noi de cei veniti din afara cu agenda proprie, am fost orientati de GDS si alte ONG-uri finantate de Soros. Am simpatizat si sponsorizat cu Piata Universitatii si am vazut minerii la munca in centrul Bucurestilor.
Se pare insa ca unii isi alesesera déjà calea in viata sprijinindu-se pe delatiune, pare natural mai ales cand motivezi ca o faci in ineresul national.
Te uiti acum la ei si intelegi de ce au avut un drum profesional sinuos, ascendent, fara accidente sau surprize.
Dar totusi surprizele au venit mai tarziu, cand Timpul a decis, cand am aflat din mass media ca ambasadorul nostru la Viena, Andrei Hoisie a fost destituit, era “ciripoi” inca din studentie, fapt care l-a si propulsat in functii inalte.
Aparitia articolului din Blogul Ion Coja privitor la Mihai nu m-a surprins foarte mult, banuiam inca din studentie, cand reusea sa aiba acces la documentatii rarisime, care necesitau passuri aprobate pe sus pe la partid.
Cum era posiblia prietenia unor indivizi cu orientari politice flagrant opuse?
Unii erau dizidenti(?) iar ceilati erau “ciripitori” cvasicunocuti.
https://www.curentul.info/politic/fosta-securitate-a-scris-pagini-intregi-despre-dizidentul-dan-petrescu/