Avatarurile Reginei Maria a României

Maria de Edinburgh – Saxa – Coburg – Gotha, s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwel Park, din comitatul Kent – Marea Britanie, ca fiica a ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii si a Marii Ducese Maria, unica fiica a tarului Alexandru II al Rusiei si a printesei Maria de Hessen.

Educatia primita de printesa Maria este una cu adevarat regala. Iata cum o caracteriza un martor al adolescentei sale, citat de Nicolae Iorga: ,,credea in regi si in misiunile lor, dar si in drepturile lor. Nu era trufasa, dar nici umila, ci regala din radacina parului pana la talpile picioarelor, imperioasa, aprinsa, activa, fetita plina de bucuria vietii si de credinta in rasa ei”.

Fire romantica si sensibila, Maria vibra in fata frumosului si a fost profund marcata de anii petrecuti in insula Malta, unde se afla resedinta tatalui ei, amiral al flotei Marii Britanii, cand ,,toate par o revelatie si toate visurile, un adevar”. Adora Malta, caci era plina de toata caldura stralucitoare a Sudului si totodata de tainele Rasaritului. Mereu deschisa tuturor impresiilor artistice, aceasta lume pietroasa va ramane in amintirea Reginei ca o ,,minunata viziune pastrata cu evlavie in suflet” pana la sfarsitul zilelor sale.

In ianuarie 1893, principesa Maria soseste la Bucuresti, in calitate de sotie a principelui Ferdinand, mostenitorul coroanei Romaniei. In acelasi an, Maria da nastere la castelul Peles, primului copil, care a fost botezat Carol, in onoarea regelui Carol I.

In 1894, se naste tot la Peles cel de-al doilea copil, o fetita botezata cu numele reginei Elisabeta. In 1921, s-a casatorit George II, fiul regelui Constantin al Greciei, devenit la randul lui suveran al Greciei la 27 septembrie 1922. Dupa numai 15 luni, in Grecia izbucneste o revolutie, iar George si Elisabeta se refugiaza la Bucuresti, unde divorteaza. George se reintoarce in Grecia, dar Elisabeta ramane la Bucuresti, pe care il paraseste impreuna cu nepotul sau, Mihai, in ianuarie 1948. A murit la Cannes, in 1956.

In 1900, la Gotha, in Germania, principesa mostenitoare aduce pe lume cel de-al treilea copil, printesa Marioara, alintata Mignon. Ea s-a casatorit, in 1922, cu regele Alexandru I al Serbiei, cu care a avut trei copii. Sotul ei va fi asasinat in 1934, la Marsilia, de teroristi croati. In 1941 Iugoslavia este ocupata de armata germana. Mignon a murit în 1961 si este inmormantata in mausoleul Frogmore din Windsor Park.

La trei ani după nasterea lui Mignon, in chiar anul inaugurării Castelului Pelişor, se naste prinţul Nicolae. A fost singurul dintre copiii Mariei educat in Anglia, la Eton, in profesia bunicului sau, ducele de Edinburgh. Principele Nicolae a fost membru al Consiliului de Regenta, intre 1927 – 1930. A avut o contributie importanta la întoarcerea fratelui său de la Paris si la ocuparea tronului de catre acesta, sub titulatura de Regele Carol II. Casatoria morganatica a principelui Nicolae, cu Ioana Doleti, a condus la tensionarea relatiilor cu fratele sau si in cele din urma la exilarea sa. A murit la Madrid, în 1977.

In 1909, la Cotroceni, s-a nascut Principesa Ileana, cea care va deveni arhiducesa de Austria, prin casatoria ei cu Anton de Habsburg, cu care a avut sase copii. Ileana s-a inapoiat in Romania, dupa fuga lui Carol II si a infiintat si condus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe domeniul Bran, pe care il mostenise de la mama sa, un spital, „Inima Reginei Maria”. Cel de-al doilea sot al principesei Ileana a fost doctorul Stefan Isarescu.  A plecat din tara in 1948, cu restul familiei. Dupa mai multe peregrinari prin Europa, Ileana  impreuna cu copiii s-au stabilit in Statele Unite. Ulterior, Printesa Ileana s-a calugarit, luand numele de Maica Alexandra si a infiintat o manastire ortodoxa in Pennsylvania. A murit în 1991, dupa ce a avut bucuria de  a-si revedea patria, in 1990.

Ultimul copil al Mariei, principele Mircea, nascut în 1913, s-a stins in mod tragic, la numai 3 ani, de febra tifoida, in timpul Primului Razboi Mondial. Mormantul sau se afla la Castelul Bran.

Daca imediat dupa venirea sa in Romania, printesei mostenitoare i se spunea ,,La Princesse Lointaine”, caci parea o planta inca neaclimatizata in pamantul tarii, odata cu scurgerea timpului, Principesa Maria a ajuns sa cunoasca mai bine decat cei din jurul ei Tara Romaneasca. Si nu numai in aparentele ei fermecatoare, dar, ceea ce putini ajung sa stie, in esenta insasi a lucrurilor si a oamenilor. De aceea in momentele de restriste din timpul refugiului la Iasi, cand demnitatea de Regina si chiar viata ii erau amenintate a declarat: ,,alta patrie decat Romania nu am. De tara asta nu ma despart!”.

Intregul mod de viata al Reginei Maria poarta amprenta conceptiei sale despre regalitate. In acest concept se pot recunoaste traditia anglo – saxona, in care fusese educata, imbinata cu elemente celto – balto – scandinave, apropiate sufletului ei de ,,ultima romantica”, dar si ortodoxismul autohton al guvernarii de tip monarhic. Punctul nodal in definirea regalitatii a fost, pentru Maria, caracterul sacru al acestei institutii. Vechiul concept anglo – saxon se identifica cu cel ortodox al Domnului, ca ,,uns” al lui Dumnezeu. Suveranul trebuia să fie, conform acestei teorii, un model de intelepciune, rabdare si bunavointa. El intruchipa maretia, puterea si solemnitatea institutiei regale. Iata de ce crucea patriarhala, simbolul domniei sacre, apare in mod repetat printre elementele decorative ale Castelului Pelisor.

Constienta de valoarea ei politica, nepoata falnicei regine Victoria a Angliei si a tarilor autocrati ai Rusiei (tari unde monarhia nastea respect spontan), a fost socata sa constate lipsa ei de autoritate ca printesa mostenitoare si cat de cenzurata ii era puterea.

Daca ne amintim insa de indelungata perioada din istoria Principatelor in care scaunul domnesc se vindea, de catre Poarta, celui ce oferea mai mult, intelegem de ce sacrul nu mai facea parte din conceptia despre autoritate a poporului roman si de ce, asa cum spunea Maria, ,,bunavointa si increderea trebuiau castigate cu straduint a si multe renuntari”. In plus, asa cum  fusese consfintita prin Constitutia din 1866, monarhia constitutionala insemna o monarhie sub controlul tarii si implicit al opiniei publice. Aceasta opinie publica trebuia castigata, si, pentru a realiza acest lucru, principesa Maria s-a calauzit dupa principiul intalnit la Curtea bunicii sale engleze: acela de a intreprinde lucruri interesante in general, si nu neaparat acte politice. Numai ca,,lucrurile interesante” nu erau ingaduite printesei mostenitoare, obligata sa se conformeze unui protocol strict. Pentru a iesi din acest impas, imaginatia Mariei a reinviat si actualizat traditii medievale de Curte, pline de farmec si spectaculozitate, ce corespundeau ideilor nord – germanice despre regalitate, dar si conceptiilor autohtone, din veacul al XVII-lea. Fastul si ceremonialul de Curte dobandisera, inca din epoca lui Constantin Brancoveanu, un rol important pentru influentarea constiintelor si sublinierea autoritatii domnesti.

Iubitoare de frumos, Maria avea si o alta modalitate de afirmare a personalitatii – cea artistica. Creatia ei literara cuprinde povestiri, evocari, romane, volume memorialistice. Vom cita doar cateva titluri: “Tara mea”, “Visatorul de vise”, “O legenda de la muntele Athos”, “Povestea unei domnite neascultatoare”, “Ganduri si icoane din vremea razboiului”, “Dor nestins”, “Povestea unei inimi”, “Regine incoronate”, “Pasari fantastice pe albastrul cerului”, “Glasul de pe munte”, “Masti”, “Povestea vietii mele”.Lucrarile literare au fost scrise in limba engleza si traduse in romana, cateva dintre traduceri apartinandu-i lui Nicolae Iorga.

Scriptura, in traducerea din veacul al XVI-lea, care pare a fi o interpretare in stilul lui Spencer si Shakespeare, ii ajunsese atat de familiara, incat, in zilele tragice de infrangere, la Iasi, cand nu putea vorbi altfel de durerile morale care o sfasiau, Maria, Regina Romaniei, trimitea pentru a se tipari in romaneste, versete biblice, care cuprindeau tristetile, maniile si sperantele ei.

Ea însasi pictorita talentata, Regina Maria a fost creatoarea unei societati artistice, ce a avut printre membrii fondatori pe Stefan Luchian si Stefan Popescu, intitulata ,,Tinerimea artistica”. Aceasta societate a inclus, printre membrii sai, artisti plastici de valoare ai perioadei interbelice: Kimon Loghi, Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, Ipolit Strambu si altii.

Inzestrata cu haruri artistice, dar si cu o remarcabila inteligenta, principesa Maria ajunge treptat la inima austerului rege Carol I. Iata cum descrie in ,,Memoriile” sale evolutia relatiei cu batranul rege: ,,Ca una care niciodata nu am avut placere pentru restrictii, erau zile cand o viata mai simpla s-ar fi potrivit mai bine cu gusturile mele. Cu cat inaintam insa in varsta crestea rabdarea mea, ca si intelegerea, si astfel m-am deprins sa pretuiesc valoarea acelor lucruri care adesea ma obosisera la inceput. Am patruns mai deplin in ceea ce interesa pe batranul cuminte; atatea cunostinte puteai sa castigi de la experienta lui, si, daca judecata lui era uneori straina de felul meu mai aprins de a intelege lucrurile, multe le-am invatat din vorbele lui, si inca mai multe din pilda ce mi-a dat-o.

N-a fost niciodata un om mai auster, mai simplu, mai fara gand de sine, traind pentru opera lui. Un sfant n-ar fi trait o viata de mai mare abnegatie. Nu eram intotdeauna de aceeasi parere, dar in fiecare an ne imprieteneam mai mult”.

Devenita suverana in septembrie 1914, Regina Maria s-a implicat in viata politica a tarii, cu tact si indrazneala. A avut un rol decisiv in făurirea Romaniei Mari, aflandu-se in fruntea curentului filoantantist, ca un norocos sfatuitor al regelui Ferdinand.

In timpul refugiului la Iasi, traieste cu curaj calvarul razboiului, fara a-si pierde nici o clipa credinta in izbanda. ,,Mama ranitilor”impresiona prin energia inepuizabila si cutezanta dovedita mai ales in spitalele moldovene, intesate de bolnavi de tifos exantematic. Mai tarziu, va scrie in ,,Memoriile” sale: ,,multe zile am ramas in mijlocul soldatilor mei si Dumnezeu mi-a ingaduit sa pot fi de vreun ajutor; zile de strasnica truda, zile de intuneric, cand ce vedeam erau lucruri pe care niciodata nu voi mai putea sa le uit”.

In 1918, intoarsa din refugiu intr-un Bucuresti bantuit de molime, Regina s-a contaminat si, pentru cateva zile, viata i-a fost in primejdie. Abia restabilita, ea pornea spre Parisul unde se hotara soarta lumii, unde hotarele erau in discutie, intr-o calatorie de aparare a dreptului romanesc.

Aleasa membra a Academiei de Arte Frumoase, aclamata de la cele dintai cuvinte ca una din marile personalitati ale epocii sale, Regina a castigat o lume a carei rezerva capituleaza asa de greu si inaintea situatiilor si inaintea talentului. Cu orice prilej ea a tinut sa afirme ca Romania, fara a pretinde, nu cerseste. Ea reclama numai ce i se cuvine. ,,Nu suntem”, spunea ea, ,,ruda saraca”.

Ca o recunoastere a meritelor sale deosebite in faurirea Romaniei Mari, la 1 decembrie 1920, Consiliul Orasenesc al Branului decide: ,,sa daruim Maiestatii Sale Regina Maria a Romaniei Mari stravechiul castel al Branului. Donatiunea sa fie inainte de toate o expresie a veneratiei sincere ce o simte si populatia orasului nostru fata de marea Regina care usca lacramile vaduvelor si orfanilor, imbarbateaza pe cei deznadajduiti, întinde ajutor si mangaiere celor ce zac in suferinta si imprastie binecuvantare pretutindenea unde isi indreapta pasii, si prin toate acestea cucereste cu un avant irezistibil inimile populatiei tarii intregi”.

La 15 octombrie 1922, are marea bucurie de a participa, alaturi de sotul ei, la Incoronarea de la Alba – Iulia. Cu coroana pe cap si mantie lunga, regina Maria este aidoma imparateselor bizantine, dar si asemenea domnitelor romance din secolul al XVI-lea. Spre deosebire de coroana reginei Elisabeta – replica in aur a coroanei de otel a Regelui Carol I – coroana Reginei Maria are fleuroane, pietre pretioase, pandantive dreapta, stanga. Asemanarea cu coroana Despinei Doamna este frapanta.

In 1926, Regina Maria a fascinat Occidentul si a avut un turneu triumfal în S.U.A., pe care a trebuit sa-l intrerupa, intrucat sanatatea regelui Ferdinand se inrautatea.

La moartea Regelui Ferdinand, in 1927, nepotul sau, Mihai, in varsta de 6 ani, devine suveran. Din  Consiliul de Regenta constituit faceau parte principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan, presedintele Curtii de Casatie. In 1930, fiul cel mare al Reginei Maria, Carol se intoarce de la Paris si se instaleaza cu forta la tron, impotriva vointei sale. Regele Carol II isi izoleaza mama in resedinta testamentara, Palatul Cotroceni. Indepartata din viata politica a tarii, regina Maria traia intr-un exil autoimpus, la vila ei de la Balcic, unde putea fi vazuta purtand pe cap voal alb legat in maniera monastica, culoarea reginelor văduve.

Sanatatea Mariei incepe sa se deterioreze si, in 1938, pleaca la o clinica din Dresda, pentru tratament. Afland de la doctori ca sfarsitul era aproape, hotaraste sa se intoarca in tara si, la 18 iulie 1938, trece in eternitate in Camera de aur a Castelului Pelisor, decorata de ea insasi cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credintei, luminii si vietii vesnice. In testamentul sau moral – ,,Scrisoare adresată Tarii si Poporului meu” – Regina Maria a transmis un miscator ramas bun poporului cu care se identificase: ,,De acum inainte nu va voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteste-ti Poporul meu ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare”.

Dar opera sa i-a suprevietuit si imbogateste patrimoniul national. O  parte a acestei opere se afla in Castelul Pelisor acest lacas si va asteapta sa o descoperiti si sa o intelegeti.

Cum a fost noaptea nunții Reginei Maria: „Un eșec total”. Câți amanți ar fi avut?

Claudiu Petrișor

Regina Maria a fost și va rămâne una dintre cele mai emblematice femei din spațiul Românesc. Aceasta a fost un model pentru multe dintre femeile din Europa, atât prin feminitatea pe care o arăta la fiecare eveniment la care participa, cât și prin deciziile pe care le lua.

Regina Maria s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, și a murit pe 18 iulie 1938 la Castelul Pelișor, Sinaia, România. La naștere aceasta a avut numele de Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, iar înainte de a fi Regina Maria a României, ea a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria l-a cunoscut în 1892 pe Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul lui Carol I, cel care avea să-i devină soț. Avea doar 17 ani la acea vreme.

De-a lungul timpului, despre Regina Maria a României s-a scris că se refugia în brațele amanților pentru că la Regele Ferdinand I nu a găsit dragoste. Lucrurile nu au stat diferit nici la începutul relației dintre cei doi.

În cartea “Povestea vieţii mele”, Regina Maria avea să povestească cum a fost noaptea nunții lui Nando, așa cum îl alinta pe Regele Ferdinand.

Noaptea nunții, un eșec

„Nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soţii atât de copilăroase. Noaptea nunţii a fost un eşec total. Răspundeam naiv iubirii lui, dar parcă simţeam tot timpul ceva deşert şi gol; mi se părea că tot aştept ceva ce nu venea…”

Copiii amanților

Relația dintre Ferdinand și Regina Maria a fost tot timpul rece. La vârsta de 30 de ani, Regina îl întâlneşte pe ducele Boris Vladimirovici, vărul ei primar. Cei doi se îndrăgostesc și din legătura lor rezultă un copil pe care Ferdinand îl recunoaște ca fiind al său. Dintre cei șase urmași ai Reginei Maria, se crede că doar trei sau patru au fost ai lui Ferdinand I. Ultimii doi au fost ai lui Barbu Ştirbey.

Printre amanții Reginei s-au mai numărat colonelul canadian Josh Boyle, aristocratul de origine americană Waldorf Astor, prinţul Barbu Ştirbey, marea iubire a acesteia și Zizi Cantacuzino.

Despre viata reginei Maria s-au scris rafturi intregi de biblioteci. A fost un om ca toti oamenii, dar hotarata in toate actiunile pe care le-a intreprins.

Regina-barbat, asa cum au denumit-o contemporanii pentru temperamentul sau energic, s-a nascut in localitatea Eastwele Park–Kent, din Anglia, la 29 octombrie 1875. Avea trei prenume, Maria Alexandra Victoria si facea parte din Casa de Saxa – Coburg si Gotha. Ca grad de rudenie, a fost fiica ducelui Alfred, cel de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, verisoara cu tarul Rusiei, Nicolae al II-lea si cu imparatul Germaniei, Wilhelm al II-lea.

 

S-a logodit la 16 ani cu Ferdinand, principele mostenitor al Romaniei, care ii va deveni sot, la 29 decembrie 1892. O luna mai tarziu, municipalitatea Bucurestiului i-a oferit o cupa de argint, gravata cu inscriptia “Bine ai venit, mireasa, de Dumnezeu aleasa spre a patriei cinstire.”

La 15 octombrie 1893, se nastea primul ei fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al Romaniei. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana si Mircea.

La 15 octombrie 1922, Maria si Ferdinand au fost incoronati la Alba Iulia.

Cinci ani mai tarziu regele moare, lasandu-i tronul lui Carol al II-lea. Regina Maria, persecutata de fiul sau, sub diverse motive, trece in lumea umbrelor la 18 iulie 1938, la Pelisor – Sinaia. Avea 63 de ani.

Cauza mortii ei a generat multe suspiciuni si speculatii. Pentru inceput, s-a raspandit zvonul ca, in urma unui schimb de focuri ce a avut loc intre Carol si Nicolae, regina-mama s-a aruncat in apararea fiului cel mic, primind glontul in locul acestuia. Potrivit altor surse, regina a murit in tren, inainte de a ajunge la Sinaia. La inceputul anului 1938, a fost internata in mai multe sanatorii din Italia si Germania, banuita de cancer la esofag si ciroza.

Vazand ca nu se mai poate ridica din pat, simtindu-si sfarsitul aproape, i-a cerut fiului sau, Carol al II-lea, sa-i trimita un avion sa o aduca in Romania. Auzind de refuzul monarhului de a-i indeplini aceasta ultima dorinta, Hitler s-a oferit sa-i puna la dispozitie un avion sanitar. Regina l-a refuzat, preferand sa vina cu trenul ca sa moara in Romania. Intrand pe la Cernauti, trenul a avut restrictia de a merge incet, fara socuri si miscari bruste. Dupa ce garnitura a trecut de Bacau, cei care raspundeau de parcursul trenului au fost anuntati sa mareasca viteza, deoarece regina Maria murise. Decesul a fost anuntat de Carol al II-lea abia a doua zi, cand corpul neinsufletit a fost depus la castelul Pelisor. La 24 iulie, au avut loc funeraliile nationale. Ritualul a fost asemanator unui soldat cavalerist. In urma sicriului, s-a aflat calul reginei, cu cizmele ei de calarie legate de sa.

A fost imhumata langa Ferdinand, Carol I si Elisabeta, la manastirea Curtea de Arges. Conform dorintei marii defuncte, la autopsie, inima i-a fost prelevata de catre doctor Nicolae Minovici. Dupa i s-a aplicat o conservare corespunzatoare, inima a fost asezata intr-o caseta octogonala din aur si argint, placata cu 307 diamante. Pretiosul trofeu a fost depus la Biserica Stella Maris, din Balcic, doar pentru putin timp. Dupa pierderea Cadrilaterului, caseta a fost adusa la Castelul Bran. In prezent se afla la Muzeul National de Istorie, din Bucuresti, dupa un lung drum si neglijente in pastrare, care au dus la deteriorarea inimii.

Biografii sai afirma ca regina a fost de o frumusete rara. Bruneta cu ochii albastri, argintii, scanteietori, cu luciri de otel. Era alintata cu diminutivul Missy. A fost o femeie energica, prezenta permanent pe front, printre raniti, impartind mancare, paturi si medicamente. Sfida exploziile din jur. Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Charles de Saint–Aulaire, a facut o afirmatie antologica pentru acele vremuri “Exista un singur barbat la Palat si acela este regina.”

Contemporanii i-au dezvaluit amorurile. A fost banuita ca fiica sa Maria-Mignon, a aparut dupa o relatie cu locotenentul Zizi Cantacuzino, aghiotantul sau, care a insotit-o pretutindeni. Apoi s-a indragostit de Waldorf Astor, un aristocrat american.

Intre 18 octombrie si 24 noiembrie 1926 a facut un lung turneu pe continentul Nord American. Traseul a inclus cateva mari orase din Statele Unite si Canada, precum New York, Montreal, Ottawa, Winnipeg si cateva asezari ale indienilor din Dakota de Nord, regina fiind botezata Steaua Diminetii, de catre Tribul Blackfoot.

Adevarata ei dragoste a fost printul Barbu Stirbei, un barbat frumos, brunet cu ochi caprui. Se spune ca a fost tatal ultimilor doi copii, Ileana si Mircea, care semanau izbitor cu printul. Ceilalti aveau ochii albastri ca ai ei si ai lui Ferdinand. Din aceasta cauza va avea zile cumplite, pedepsita gradual de fiul sau, Carol II, care, in final il va exila pe printul Barbu Stirbei, pentru a intrerupe frumoasa poveste de dragoste care se infiripase intre cei doi.

In timpul Primului Razboi Mondial, in viata reginei Maria si-a facut loc colonelul canadian Joe Boyle. Un barbat frumos, care o domina complet.  Acest ofiter s-a nascut la Toronto, la 6 noiembrie 1867 si a murit la Londra, la 14 aprilie 1923. In adolescenta, a navigat pe diferite nave comerciale. S-a stabilit la New York, unde a lansat o companie de transport pentru ce­reale. S-a casatorit de tanar, dar a divortat imediat. In anul 1897, a acceptat sa fie sponsorul boxerului australian Frank Slavin, cu care a facut un turneu pe continent. In momentul izbucnirii razboiului, organizeaza o unitate de mitraliere, obtinand si gradul de colonel. La un moment dat ajungand in Rusia, pune la cale evadarea a 54 de prizonieri romani, tinuti ostateci la Sevastopol.

Dupa razboi a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere romanesti si a insotit ajutoarele canadiene pentru Romania. Eforturile sale au facut din el un erou, devenind confidentul si prietenul reginei Maria, care a facut cateva aprecieri la adresa lui:“Un om care nu are teama de nimic si care prin forta sa extraordinara reuseste in toate domeniile”. A primit de la regina inalte ordine si medalii romanesti.

Dupa plecarea canadianului, Barbu Stirbei a ramas in continuare in sufletul reginei, pana la batranete. Scrisorile ei catre vechiul prieten aveau un mesaj asemanator unui strigat de iubire, tristete si speranta, din care redau un fragment:“Tot dorul meu, toata tristetea mea, toate amintirile dragi, care imi inunda din nou sufletul… Sa te binecuvanteze Dumnezeu si sa te aiba in paza.” La randul lui, Barbu Stirbei incheia toate scrisorile sale inflacarate cu cele cinci litere:i l y m m (I love you, my Marie).

Inainte de a incheia trebuie apreciat faptul ca regina Maria a avut o personalitate covarsitoare si un rol deosebit de important in timpul si la sfarsitul razboiului. In momentul cand seful delegatiei romane, premierul Bratianu a inceput sa nu mai fie bagat in seama la lucrarile Conferintei de Pace de la Paris, unde se reimpartea Europa, regele Ferdinand a rugat-o pe regina sa intervina urgent. Sacrificiul Armatei Romane risca sa nu fie luat in calcule de marile puteri ale Antantei. Inteligenta iesita din comun a reginei, dublata de frumusetea ei, i-a impresionat pe aliatii occidentali caraora ea le-a reamintit sacrificiul enorm al ostasilor romani, chiar daca, la un moment dat, teritoriul Romaniei

s-a redus la dimensiunile a doua, trei judete in jurul Iasului. Cand totul parea pierdut, a intervenit miracolul:regina i-a induplecat pe cei prezenti la redobandirea unor teritorii romanesti. In urma semnarii Tratatului de la Versailles, a rezultat, astfel Romania Mare, care reunea vechile provincii istorice Transilvania, Bucovina, Moldova, Basarabia, Muntenia si Dobrogea.

Nu pot sa uit ca la scoala, istoricii de conjunctura ai perioadei comuniste cautau sa ne convinga cu disperare ca Romania Mare a facut-o poporul printr-o simpla adunare. Cine a stat in spatele Marii Uniri, era tinut la secret.

Opera literara a reginei Maria cuprinde peste 25 de volume, scrise intre anii 1912 si 1933. Printre acestea se pot cita Crinul vietii, Minola, Lulaloo, Copila cu ochi albastri, Stella Maris si Povestea vietii mele.

A fost o regina care si-a iubit tara de adoptie, considerata patria ei, fata de care a facut totul pentru a o reintregi. Nu avea cum sa stie ca, in 1940 altii vor oferi pe tava vecinilor, bucati din ea, adunate candva cu atata truda si varsare de sange.

In final, se cuvine a fi amintite citeva ganduri ale regelui Mihai despre bunica sa:“Ce imi aduc aminte asa de bine despre regina Maria este iubirea ei pentru tara noastra, inca de cand eram copil. Totdeauna imi vorbea despre frumusetile tarii si despre oamenii simplii din sate, pe care ii iubea asa de mult, despre viata lor de toate zilele. Ma simteam crescand de multe ori in spiritul ei, vazand cat de frumoasa tara ne-a dat Dumnezeu ca sa o iubim. Mai tin minte vorbirile cu dansa, la sfarsit de saptamana, fie la Balcic, Bran, Cotroceni, Pelisor sau Copaceni, care mi-au dat aceeasi intelegere ca si a ei si care o simt si astazi, dupa atatia ani. Bunatatea ei fata de tinerii si copiii pe care ii intalnea. Ii voi fi totdeauna recunoscator bunicii mele, ca a fost langa mine si m-a sustinut in momente grele. Regina Maria a fost o Regina, respectata si iubita pentru tot ce a facut pentru Romania.”

Barbu Ştirbey, om politic şi afacerist, prim-ministru şi important personaj politic pe scena politicii româneşti interbelice, a fost vreme de două decenii confidentul şi iubitul reginei Maria. Regina supranumită „Mama răniţilor“ a fost marea iubire a politicianului şarmant numit „Prinţul alb“. Despre ultimii doi copii ai Reginei Maria s-a spus că ar fi fost, de fapt, rodul iubirii cu Ştirbey. Ştiri pe aceeaşi temă VIDEO „Sânii” unui bărbat supraponderal, folosiţi într-o campanie de c… Cele mai frecvente greşeli la examenul auto. Instructorii auto explică… Secretul cafelei perfecte. Cum se prăjesc boabele ideale, care n-au ne… Descendent al prinţului Alexandru Dimitrie Ştirbei şi al Mariei Ghica-Comăneşti, nepot al fostului domnitor al Ţării Româneşti Barbu Ştirbei, prinţul Barbu Ştirbey a jucat un rol important pe scena politicii româneşti în perioada interbelică. A fost nu doar politician şi afacerist, ci şi bărbatul care s-a apropiat cel mai mult de prima doamnă a ţării, Regina Maria. I s-a spus ”Eminenţa cenuşie” pentru influenţa avută asupra Regelui Ferdinand, ”Pygmalion”, pentru rolul de profesor jucat faţă de Regina Maria, pe care a iniţiat-o în tainele politicii, şi ”Prinţul Alb”, pentru eleganţa sa desăvârşită. „Era un om înalt şi subţire, cu ochi de un albastru închis foarte impresionanţi, particularitate subliniată de nişte sprâncene foarte stufoase care nu se despărţeau deasupra nasului, ceea ce îi đădea o oarecare asemănare cu Anthony Eden. Vorbea puţin, era un om discret şi tăcut”, îl descrie memorialistul Ion Varlam, Barbu Ştirbey a studiat Dreptul la Paris. Întors în ţară, s-a apucat de afaceri, devenind unul dintre cei mai importanţi industriaşi ai României. Pe scena politică a jucat mereu rolul din umbră. „Ştirbey era înalt şi suplu. Avea o ţinută autoritară, deşi firea lui era decepţionant de ştearsă. Misterios, evaziv, despre el se spunea că este inaccesibil flirturilor. Totuşi, doamnele din Bucureşti vorbeau despre farmecul lui şi despre „strania calitate hipnotică” a ochilor săi întunecaţi. Ar fi putut avea oricîte femei, dar preferase să se căsătorească la douăzeci şi doi de ani cu verişoara lui, nu deosebit de frumoasă, Nadejda Bibescu. La moartea tatălui său, care a survenit la scurt timp, Prinţul Ştirbey a moştenit domeniul familiei de la Buftea, aflat la o distanţă de o oră de Bucureşti. Cinci ani mai tîrziu a cîştigat un loc în Parlament, dar interesul faţă de reforma agrară nu era pe placul colegilor săi conservatori şi el s-a retras din viaţa politică activă. Apoi s-a devotat construirii unui imperiu financiar (…) Prinţul Ştirbey devenise unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din această parte a lumii”, scrie despre Ştirbey Hannah Pakula în cartea ”Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României”. Sursa foto:Wikipedia S-a îndrăgostit de Maria la prima vedere Deşi căsătorit cu Nadejda Bibescu şi tată a patru fiice, prinţul Ştirbey s-a îndrăgostit de ”brunetă cu ochii albaştri, argintii, scânteietori, cu luciri de oţel” încă de la sosirea ei în România pentru căsătoria cu Regele Ferdinand. S-a amorezat teribil de frumoasa principesă din Anglia venită să se căsătorească cu Ferdinand, fără să spere însă că va ajunge să aibă o relaţie cu Regina României. „Nu avea de unde să ştie că ea era o femeie atât de, să folosim un eufemism, emancipată în relaţiile cu bărbaţii. Cert e că a fost amorezat lulea de ea din primul moment”, mai spune Ion Varlaam. Regina nefericită şi prinţul elegant În 1913, la şase ani de la prima întâlnire cu Regina Maria, prinţul ajunge administratorul general al domeniilor Coroanei. Şarmul său englezesc şi eleganţa desăvârşită au cucerit-o pe regina capitivă într-o căsnicie nefericită cu Regele Ferdinand. După primii şase ani de căsnicie cu Ferdinand, regina recunoaştea în jurnal că nu mai aşteaptă nimic din partea soţului ei: „Nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soţii atât de copilăroase. Noaptea nunţii a fost un eşec total. Răspundeam naiv iubirii lui, dar parcă simţeam tot timpul ceva deşert şi gol; mi se părea că tot aştept ceva ce nu venea…”. Se spune că bărbatul extrem de rafinat, cult şi manierat îi aducea aminte Mariei de ţara natală. Ea a fost cea care i-a dat lui Ştirbey numele de ”Prinţul Alb”. Între cei doi s-a născut o relaţie de amor de notorietate la care Ferdinand, care avea şi el aventurile lui, a închis mulţi ani ochii. Prinţesa Callimachi povesteşte în memoriile sale despre relaţia celor doi: „El îi scria scrisori pline de farmec, omagii adresate frumuseţii ei şi bucuria i se citea printre rândurile opace în fraze curtenitoare”. Prinţul Ştirbei era nelipsit din preajma Mariei. Avea propria lui cameră la Cotroceni şi Peleş, iar relaţia era una cunoscută de servitori şi anturaj. O întâmplare care atestă notorietatea relaţiei celor doi este relatată de Paul d. Quinlan în cartea „Regele Playboy”: „Odată, întorcându-se la Pelişor, la Sinaia, la revărsatul zorilor, fiul său Carol al II-lea, a dat peste Ştirbey, care tocmai pleca, îl salută: «Bună dimineaţa, doctore!», «De ce-mi spui doctore?» îl întreabă Ştirbey. «Fiindcă la o oră aşa de matinală numai un doctor pleacă de la Pelişor», i-a replicat Carol”. Iubire şi politicăSursă foto: Wikipedia În preajma reginei Maria şi a regelui Ferdinand, Ştirbey a jucat nu doar rolul de amant. Cumnatul lui Ion I. Brătianu s-a folosit de poziţia sa privilegiată în preajma familiei regale pentru a juca rolul de ”Eminenţă Cenuşie”, influenţându-l pe rege în luarea deciziilor politice. Pentru Regină, prinţul a fost nu doar iubit, ci şi profesorul care a iniţiat-o în tainele jocurilor politice. Se spune că prin intermediul prinţului Barbu şi din cauza personalităţii slabe a regelui s-a format prima camarilă regală în România care vreme de ani buni l-a influenţat pe rege în luarea decizilor politice. Copiii reginei Unii istorici afirmă faptul că, relaţia amoroasă dintre Regina Maria şi prinţul Barbu Ştirbey ar fi avut ca rod doi copii. Relaţiei cu Barbu Ştirbei i-au fost atribuiţi ultimii doi copii ai Mariei: prinţul Mircea şi principesa Ileana. În memoriile sale, Constantin Argetoianu evocă faptul că prinţul Carol obişnuia să o atenţioneze pe micuţa principesă Ileana în legătură cu sosirea lui Barbu Ştirbei la palat, cu replica: ”A venit tac-tu!”. Exilat de Carol al II-lea Relaţia dintre Maria şi Barbu Ştirbey s-a rupt atunci când regina s-a îndrăgostit de canadianul Joe Boyle. Vreme de patru ani, din 1917 până în 1921, cât a durat povestea de dragoste dintre regină şi canadian, prinţul care o iubea sincer a aşteptat să se întoarcă la el. După moartea lui Boyle, regina s-a întors la Ştirbey. Şi-au continuat relaţia de amor, până la restauraţia lui Carol al II-lea. Fiul Mariei, devenit rege, nu a văzut cu ochi buni relaţia celor doi şi a făcut tot posibilul să-l alunge pe prinţul Barbu Ştirbey din ţară. În februarie 1931, Barbu Ştirbey s-a autoexilat şi a plecat în străinătate. Regina Maria l-a urmat în călătorii în Italia şi Franţa. ”Te iubesc, Maria mea, te iubesc!” Regina Maria a murit în 1938. De pe patul de spital din exil, ultimele gânduri ale Mariei s-au îndreptate către prinţul care a iubit-o toată viaţa. „Atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atât de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul… Pădurile de şofran galben, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleaşi păduri la începutul verii şi oh! atît de multe, multe lucruri care s-au dus… Să te binecuvînteze Dumnezeu şi să te aibă în pază”, îi scria Maria Prinţului Alb. Departe de regină, prinţul Ştirbey îi scria ultimele cuvinte de amor: „Sunt de neconsolat că mă aflu atât de departe si nu pot sa vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranţă pentru viitor. Amintiţi-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi nu vă îndoiţi niciodată de devotamentul meu nemărginit. Te iubesc, Maria mea, te iubesc!”. După moartea reginei, prinţul s-a întors în ţară şi a continuat să joace un rol important în politica românească. Prinţul Ştirbey i-a supravieţit reginei până în martie 1946, când a fost răpus de cancer.