| Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 în documentele de arhivă Txt preluat din revista ART EMIS |  |
 |
 |
| Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase |
| Duminică, 24 Ianuarie 2016 21:45 |
 În mod firesc şi necesar, după 1989, istoriografia românească s-a orientat spre abordarea unor teme de cercetare cenzurate sau distorsionate de ideologia perioadei anterioare. Printre aceste teme se numără istoria Mişcării Legionare şi, în mod special, rebeliunea din ianuarie 1941. Între documetele publicate cu referiri la evoluţia Mişcării după rebeliunea legionară sunt de menţinonat cele două volume de documente dedicate rebeliuni legionare, intitulate „Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane şi române”[1] şi „Rebeliunea Legionară în documente străine” (germane, maghiare şi franceze)[2]. Autorii celui de al doilea volum[3], Otmar Traşcă şi Ana-Maria Stan, prezintă un amplu şi bine documentat studiu introductiv ce analizează evenimentul, pentru prima dată şi prin prisma a 100 de documente (militare şi diplomatice) edite şi inedite, germane, franceze (majoritatea) şi maghiare. Meritoriu este faptul că, grupate, aceste documente publicate (şi republicate) de autori provenind din surse diverse, dau posibilitatea conturării situaţiei interne şi externe a României în momentul istoric de referinţă şi explică atitudinile liderilor politici ai vremii. În acest sens ar fi fost extrem de utilă şi publicarea unor seturi de documente engleze cu privire la cauzalitatea şi desfăşurarea evenimentelor. Documentele prezintă – percepute din perspective diferite – cauzele profunde care au condus la declanşarea rebeliunii din ianuarie 1941, acutizarea graduală a conflictului preexistent între Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară – aflată sub conducerea lui Horia Sima. În planul cauzalităţii sunt de semnalat rapoartele consistente ale ataşatului militar german, Just, care etalau: divergenţele adânci din cadrul Mişcării şi profundele lor implicaţii asupra existenţei, acţiunilor şi colaborării acesteia cu instituţiile noului stat; constituirea Poliţiei Legionare şi acţiunile sale dincolo de limitele legii (despre necesara dizolvare a acestui organism, ataşatul militar german afirma că ar fi „un prim pas în direcţia îmbunătăţirii situaţiei”).
Volumul intitulat „Cartea albă a securităţii, 23 august 1944 – 30 august 1948″, vol.I[4], reprezintă o culegere de documente între care sunt publicate şi unele referitoare la activitatea ML şi ale principalilor lideri ai acesteia. Autorii s-au concentrat asupra reconstituirii peisajului politic, social şi existenţial, pe care l-au traversat cetăţenii României, aşa cum reiese din documentele Siguranţei, Poliţiei, Jandarmeriei şi ceea ce mai rămăsese din Serviciile de informaţii, în perioada cuprinsă între 23 August 1944 şi până la 30 august 1948[5]. Referiri la Mişcarea Legionară şi activitatea grupurilor legionare în documentele selectate se regăsesc informaţii intersante care ne-au fost de un real folos în redactarea lucrării, ca şi cele din studiul introductiv – Instituţiile informative, Contra informative şi de ordine publică (1944-1948), ce conţin informaţii interesante privind Servicul de Informaţii al Mişcării Legionare[6]. De asemenea, capitolul al III-lea intitulat „Formele şi obiectivele represiunii” cuprinde referiri la „represiunea accentuată de autorităţile comuniste la insistenţele autorităţilor sovietice (reprimarea foştilor legionari”)[7], precum şi la primele confruntări ale autorităţilor cu Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă[8]. Volumul „Documente SSI despre viaţa politică din România 6 septembrie 1940 – 23 august 1944″[9] cuprinde o serie de documente care demonstrează că SSI, instituţie aflată în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, a avut în vizor, pe plan intern, Mişcarea Legionară, în perioada legală (limitată la perioada Statului Naţional legionar, 14 septembrie 1940 – 25 ianuarie 1941 cât şi după rebeliunea din ianuarie 1941). Cele 488 de documente înserate în cele două volume cu tema „Documente SSI despre poziţia şi activităţile politice din România 6 septembrie 1940-23 august 1944″ reprezintă în opinia autorilor „produsul de intelligence” al principalului serviciu de informaţii al României, din perioada celui de al-Doilea Război Mondial, pe baza căruia, conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu s-a orientat în majoritatea deciziilor politice. Din documentele publicate în cele două volume am reţinut şi utilizat pe cele referitoare la: rebeliunea legionară, tentativele de asasinat, acţiunile teroriste legionare dejucare de S.S.I. precum şi infiltrările comuniştilor în Mişcarea Legionară şi ale legionarilor în P.C.R. urmărite de Servicul Special de Informaţii. Dintre aceste documente menţionăm: Volumul al doilea al Stenogramelor şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu[12] cuprinde 29 de stenograme ce au fost emise între 9 ianuarie şi 28 martie 1941, evenimentul principal al volumului fiind constituit de mult discutata rebeliune legionară din 21-23 ianuarie 1941 şi urmărille sale imediate[13], adică abrogarea decretului prin care România devenise Stat Naţional Legionar[14]. Din documentele volumului sunt de menţionat: prima şedinţă a noului Consiliu de Miniştri din 3 februarie. Stenograma şedinţei cuprinde informaţii interesante referitoare la relaţiile cu conducerea Mişcării Legionarare, care au dus la lupta cu legionarii, luptă care, în opinia generalui Antonescu, dacă s-ar fi lichidat în avantajul legionarilor, ţara aceasta n-ar fi fost la discreţia lor, ci la discreţia germanilor am fi avut protectorat german[15]. În Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, vol. Ill care cuprinde 24 de stenograme, datate între 1 aprilie şi 25 iunie 1941[16], se găsesc numeroase informaţii în legătură cu Mişcarea Legionară şi anume: arestările, pedepsele şi atitudinea autorităţilor faţă de legionarii rebeli. La tribunalul Militar se crease o secţie nouă care trebuia să judece mai repede pe participanţii la rebeliune[17]. In concluzie se poate afirma că privitor la acest eveniment există puţine documente publicate până în prezent, dar din puţinele documente publicate privitor la Evenimentele/Rebeliunea legionară 21-22 ianuarie 1941 (există puncte comune ale istoricii cum ar fi: In cele trei zile de confruntări au fost ucise sau rănite peste 700 de persoane, pe primul loc Bucureştiul cu 182 morţi din care 116 evrei şi 447 răniţi. In total: 374 morţi, 85 răniţi.In rândul militarilor pierderile s-au ridicat la 21 de morţi şi 53 de răniţi[19]. Desigur mai sunt multe întrebări importante şi semnificative privitoare la istoira mai puţin cunoscută secretă sau din culise, cum ar fi spre exemplu: mai puţie documente privind rolul şi implicarea serviciilor secrete sovietice care a fost implicarea acestora în realitate, dar şi, ale celor britanice în declanşarea şi desfăşurarea evenimentelor din ianuarie 1941? Ce urmăreau puterile implicate în evenimentele din ianuarie 21-24 ianaurie 1941, de exemplu ce urmărea Germania, în context din anul 1941, ocuparea României şi transformarea ei în „protectorat”? Dar U.R.S.S. nu acelaşi lucru, mai ales că mai târziu, dar înainte de 23 august a existat un astfel de plan[20]. Întrebări ale căror răspunsuri după cum am demonstart sunt cuprinsed în primul rând în documente si volume/culegeri de documente publicate fiind edificatoare în acest sens informatiile cuprinse implicit în anexa cărţii „Feţele Monedei. Mişcarea legionară între 1941 şi 1948″, Editura Tritonic, Bucureşti, (autor Tiberiu Tănase) sau in cele care vor urma în editile urmatoare ale cărti . Sunt întrebări ale căror răspunsuri vor fi date fără îndoială, prin editarea în viitor a unor noi contribuţii documentare. Grafica – Ion Măldărescu * * Nota Redacției: Există și texte legionare referitoare la așa zisa rebeliune legionară. Pare că autorul textului de mai sus nu a luat în considerație „oferta” legionară în această materie.
|
Comenteaza