1. Așa a arătat ziua mea onomastică pe care o pot cataloga ca fiind cea mai fericită onomastică de care am avut parte. Bucuria pe care o resimt acum, când sunt pe drum spre București și scriu aceste rânduri, este una greu de exprimat.
2. Eram la Roma, la un eveniment organizat pentru românii care vor să revină în țară, atunci când am văzut ceva ce nu credeam că poate fi posibil în secolul XXI – crucile eroilor români de la Valea Uzului, județul Bacău, acoperite cu saci de gunoi de extremiști maghiari.
3. M-a cuprins furia și amărăciunea cauzate de lipsa unor reacții ferme din partea autorităților și a clasei politice. Îi felicit pe prietenii și colegii de cauză unionistă, Georgeși Cosmin, pentru atitudine! M-am ferit să fiu politicianul clasic care să reacționeze printr-o declarație și atât. Așa cum spunem mereu, noi, unioniștii pragmatici, mi-am dorit “fapte, nu vorbe”.
4. Prin urmare, primul meu drum, după ce am ajuns la București, a fost spre Valea Uzului. Cu lumânări, panglici tricolor, flori și o bucată din tricolorul de 1 kilometru (primită cadou de la un alt coleg de cauză, Vlad), desfășurat, de Ziua Națională a României, pe bulevardul Ștefan cel Mare si Sfânt din Chișinău.
5. Nu am venit să instig la ură, ci să chem la normalitate și respect reciproc. Minciunile precum că aceste morminte nu ar aparține unor soldați români sunt un pretext jalnic ce nu poate servi ca explicație credibilă pentru un act de vandalism. Am aprins lumânări, am ținut un minut de reculegere, am legat panglici acolo unde căzuseră unele legate anterior. Nu am cedat tentației de a scoate crucile de lemn cu drapelul Ungariei pe ele apărute printre crucile românești. Ei sunt extremiștii, noi rămânem promotori ai normalității, lucru pe care l-am comunicat și jandarmilor de la fața locului pe care îi felicit pentru prezență.
6. Pe 21 mai 2017, eram în fața Ambasadei Finlandei protestând, alături de alți buni români, față de comportamentul abuziv al autorităților finlandeze aplicat Cameliei Smicala și copiilor acesteia. Era, în egală măsură, un protest față de lipsa de fermitate a Ministerului Afacerilor Externe în acest caz. Astăzi, la 2 ani după, constat cu amărăciune că nici pe plan intern nu suntem în stare să ne apărăm istoria, neamul și înaintașii. Nu accept ca, în țara mea, o minoritate, oricare ar fi aceea, să ne dicteze nouă, românilor, când, unde și cum ne putem cinsti eroii. Oferim respect doar dacă primim respect!
7. Le-am scris, ieri, unor colegi parlamentari de la partide diferite și i-am invitat să vină cu mine. Unii au inventat scuze relativ credibile, iar cineva chiar mi-a spus direct că are lucruri mai importante de făcut, e pe ultima sută de metri ai campaniei electorale și nu pierde timpul “cu așa ceva”. Fără comentarii.
8. Regret faptul că, pentru unii, să îți iubești istoria și națiunea din care faci parte este semn de slăbiciune și arhaism. Mi-e milă de acești indivizi fără repere în viață. Unii confundă capul plecat cu diplomația. Nu. Sunt lucruri diferite. Poți fi diplomat și echilibrat păstrându-ți demnitatea și insistând să fii respectat.
9. De dragul binelui nostru comun, sper că acel act de profanare nu e susținut de majoritatea cetățenilor români de etnie maghiară și că ei condamnă acest act de vandalism la fel de ferm ca noi. #România este un exemplu atunci când vine vorba de respectarea drepturilor minorităților naționale și așa trebuie să rămână. Unii uită acest lucru, din păcate.
10. De la Valea Uzului, transimitem, alături de grupul de români inimoși veniți din Basarabia, același mesaj pe care l-am transmis atunci când am mers cu flori, lumânări, panglici și drapele tricolor la cimitirele de onoare românesti din Republica Moldova: Cinste lor, cinste lor, cinste lor, eroilor! 💙💛❤️
#ValeaUzului #ConstantinCodreanu Constantin Codreanu
Comenteaza