Reacţia exilului românesc la Declaraţia de la Budapesta.

Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Raţiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad

Despre declaraţia celor şase

„Nu e vorba de declaraţia « celor şase » mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie 2009. Această declaraţie vorbeşte de « cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic » şi de « dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat ». Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea domnului Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în « palmaresul » său. Apoi comentariile domnului Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării « declaraţiei » pe care domnul Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal. Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la « Vocea Americii », şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu doamnana Alexandra lonescu la B.B.C., al dialogului cu domnul Mihai Korne.

 

Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. « Să ne înfrăţim », a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie. Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut « solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului » în Transilvania. Aşa cum am declarat din nou la B.B.C. şi la « Vocea Americii », noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică. Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta. Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge. Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.

Un grup de români a recunoscut, implicit, că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii.

E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său U.M.R.L. îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna. Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.

Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc. Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: Într-o Românie democrată, ungurii şi celelalte minorităţi vor avea exact aceleaşi drepturi ca şi românii în mijlocul cărora trăiesc.”
Ion Raţiu

Protestez cu toată energia! Transilvania nu este spaţiu de complementaritate, ci spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român!

„Domnule Director,
Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dumneavoastră, următoarele:

Protestez cu toată energia împotriva « Declaraţiei » de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul « Lupta » din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu. Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că « Declaraţia » de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.

Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII. Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii. Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki. Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate. Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri. Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.”
Cu stimă,
Liciniu Faina

Aceşti şase semnatari nu reprezintă poporul român!

„Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri, la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, « ne-am format » , în loc de « am trăit în acelaşi spaţiu geografic » . Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer « redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj ». Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.

Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama… La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.”
Alecsandru Miele (R.F.G.)

Gest politic iresponsabil

„Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii « româno-maghiare », care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei. Din ideile confuze şi termenii ambigui ai « declaraţiei » reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine. În ciuda inconsistenţei ei, « declaraţia » este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
Ion Varlam, Franţa” [1]

Protest la „Declaraţia de la Budapesta”

„Dialogul « între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic » afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania. Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă. Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.

Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României. Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.
Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)”

Surse: „Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989[2]

*
*

Nota Redacției: Trebuie făcută deosebirea între (1)românii care au participat la redactarea Declarației de la Budapesta și au semnat-o acolo și (2) românii care au fost invitați mai apoi să semneze această declarație. Cei din a doua categorie – printre care Eugen Ionescu și Paul Goma, să fim serioși!, nu puteau participa la un act care punea în pericol interese românești vitale decât dacă erau manipulați, mințiți prin omisiune și alte tehnici de „aburire”! Convingerea că acel act este numai anti-comunist și anti-ceaușist a fost fermă în mintea unora care au semnat declarația. Nu avem ce le reproșa altceva decât pripeala și neatenția! Graba de a rosti cu mare ecou un cuvînt de condamnare a regimului ceaușist.

Altminteri și textul Declarației de la Budapesta a fost conceput cu multă abilitate, pentru a înșela oameni de bună credință. Nu este un text răspicat revizionist, așa cum sunt de obicei textele emanate de la Budapesta. Să nu ne grăbim să tragem concluzii pripite. Dacă unul ca Paul Goma este un trădător, atunci cine dintre noi mai este ceva de capul său?!…

Mi se pare o diversiune să te joci cu aceste acuze, rostindu-le la adresa unor oameni care fac gloria Neamului nostru în eternitate! Întotdeauna să fim atenți la nuanțe și la detalii, mai ales când sunt în joc numele unor români pe care îi avem la inimă.

Este regretabil că s-a semnat acea declarație, dar este o exagerare impardonabilă să spui că prin acel text „un grup de români a recunoscut că Transilvania nu este pământ românesc”! Est modus in rebus, domnilor!