În chestiunea Holocaustului

Am publicat zilele trecute un text al numitului Adrian Cioflâncă, asiduu acuzator al românilor pentru vina de a fi organizat un genocid anti-semit în perioada 1941-1944, în Transnistria. În textul respectiv autorul susține că respectivul holocaust a fost efectuat cu ajutorul legionarilor care au scăpat de persecuțiile regimului antonescian și s-au dedat la genocid atât la București în ianuarie 1941, cât și la Iași în iunie același an. Oricum, acuzația este la adresa poporului român care ar fi asasinat peste 200.000 de evrei în Transnistria.
Pe acest subiect eu, subsemnatul, am publicat de-a lungul anilor zeci, poate sute de texte, în care am prezentat o sumă de argumente datorită cărora acuzația de genocid anti-semit produs în România vreodată nu poate fi susținută și dovedită.
În textele prin care numitul Cioflâncă își susține aberațiile nu am întâlnit nici un răspuns la argumentele mele, argumente care sunt și ale altor „negaționiști” din România. Iată câteva:

1. Argumentul Wilhelm Filderman, care a fost liderul necontestat al evreilor din România, încă din anii interbelici și până când și-a dat obștescul sfârșit în 1959, în exil, în Occident. Numele lui Filderman nu se găsește în textele numitului Cioflâncă, deși de la Filderman ne-au rămas numeroase texte prin care marele evreu respinge acuzațiile de anti-semitism aduse regimului mareșalului Ion Antonescu. Este vorba de așa zisul „testament” al lui Filderman, text înregistrat la un notar din New York în 1955 (?), din care citez doar atât:

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:
– Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

În plus, de la același Filderman au rămas și alte documente, destinate să intre în posesia Academiei Române, și pe care Mossadul și le-a însușit gangsterește după 1990. Respectivele documente se află acum la Yad Vashem și sunt interzise pentru public, ca și pentru istorici, inclusiv evrei.

Mai sunt și alți lideri evrei importanți care s-au pronunțat pe acest subiect, infirmând teza holocaustului din Transnistri, a unui genocid anti-semit în România. Îi am în vedere pe rabinii Moshe Carmilly Weinberger și Alexandru Șafran, pe Vasile Grossman, pe Sigfried Jagendorf și alții. În vreme ce evreii care susțin teza holocaustului sunt evrei de mâna a doua, lipsiți de statură intelectuală sau profesională.

2. Argumentul Ion Antonescu. Nu există nici un document care să ateste politica de genocid a regimului. A existat o politică și o legislație de marginalizare a evreilor pentru a-i împiedica pe evreii comuniști să influențeze populația cu propaganda pro-comunistă la care s-au dedat mulți evrei. De exemplu, accesul evreilor în școlile românești a fost îngrădit, dar evreii au fost ajutați să-și organizeze un sistem propriu de învățămînt, inclusiv de rang universitar. Regimul antonescian i-a obligat pe evrei să se auto-guverneze, ceea ce a fost un exercițiu util pentru ei când au ajuns în Israel, pentru prima oară în propria țară.
Ion Antonescu știa că la sfârșitul războiului va da socoteală pentru condițiile în care au trăit evreii în timpul guvernării sale, drept care a pregătit câteva lăzi cu documentele care să ateste realitatea celor petrecute. Documentele respective au fost ridicate de Armata Roșie și duse la Moscova. După 1990, profitând de anarhia din Rusia, Israelul a cumpărat documentele respective și le-au pus sub lacăt la același odios Yad Vashem. Nici aceste documente nu se află la dispoziția istoricilor, nici măcar a istoricilor evrei.

3. Argumentul cadavrelor. La cele peste 200.000 de victime ale holocaustului invocate de alde Cioflâncă nu există nici o dovadă a existenței cadavrelor. Nu s-a identificat nicio „groapă comună” în care au ajuns cadavrelor evreilor uciși în Transnistria. La întrebarea „unde sunt cadavrele?” nu s-a putut da niciun răspuns. La Chișinău l-am auzit pe un evreu spunând că foarte multe cadavre au fost mâncate de câini!…
Nu există nicio dovadă că s-ar fi produs ucideri în masă. Lipsește așadar nu numai cadavrul victimei, dar și arma crimei nu poate fi precizată care a fost. Nici vorbă să existe o listă a evreilor dispăruți în Transnistria. Despre existența acestui holocaust, cu peste 200.000 de victime, nu s-a spus nimic imediat după 23 august 1944, nici în presa evreiască, nici în documentele emise de oficialii evrei. Mărturiile unor evrei importanți care au trecut prin experiența Transnistria nu confirmă producerea unui genocid în lagărele, adică în satele unde au fost evreii strămutați.

4. Au existat instanțe neutre internaționale care au vizitat în acei ani Transnistria pentru a verifica în ce condiții trăiau evreii deportați. E vorba de Vatican , de Crucea Roșie și de Ambasada Elveției. Au rămas documente despre cele constatate la fața locului. Niciun document nu consmnează fapte care ar putea fi clasificate ca genocid, ca holocaust!

Ar mai fi și alte dovezi de invocat. Pe acest site, dacă veți căuta la rubrica HOLOCAUST, veți găsi zeci de texte pe acest subiect, tratat de mai mulți autori. Numitul Coflâncă și tovarășii săi de idei nu au răspuns niciodată la critica adusă aberațiilor invocate ca dovezi ale producerii unui holocaust în Transnistria, în România!

Ion Coja