RASISMUL, UN LUCRU ORIBIL. DAR CINE L-A CREAT? ȘI CINE ÎL SUSȚINE?

În esență, fără definiții academice, rasismul înseamnă desconsiderarea unei (unor) rase, considerate inferioare. V-ați întrebat unde a apărut prima dată rasismul? Vă spun eu unde, în Vechiul Testament (în Pentateuh).

Canaaniţii erau desconsideraţi de evrei pentru faptul că erau urmaşii lui Canaan, fiul lui Ham și nepotul lui Noe; Ham, văzîndu-şi tatăl beat şi dormind în pielea goală în cort, a rîs de el în faţa fraţilor săi Sem (considerat părintele semiţilor) şi Iafet, iar atunci Noe l-a blestemat cu cuvintele: “Blestemat să fie Canaan! Să fie robul fraţilor săi.“ (Facerea 9.25). Din această cauză, canaaniții erau desconsiderați de evrei și priviți ca robi.

Popoarele arabe sînt urmaşii lui Ismael, fiul pe care Avraam l-a avut cu Agar, roaba egipteană a soţiei sale Sara, deci erau urmaşi de sclavi (Facerea 16. 3-13). Ca atare, erau desconsiderați și ei.

Vecinii lor moabiţii şi amoniţii proveneau din incestul dintre Lot şi fiicele sale care l-au îmbătat şi au profitat de el, incest în urma căruia s-au născut Moab şi Amon (Facerea 19. 31-38). Alt motiv de desconsiderare.

De cînd au fost scris aceste texte (alt subiect de discuție), în lume s-au petrecut diferite evenimente, ca de pildă s-a născut Aristotel și ne-a oferit logica elementară, s-a născut Descartes și ne-a oferit raționalismul. Adepții acestor științe și-ar pune azi unele întrebări ca de pildă de ce l-a blestemat Noe pe nepotul său Canaan pentru faptele tatălui acestuia, Ham? sau unde au găsit vinul cu care și-au îmbătat tatăl fiicele lui Lot, după fuga din Sodoma?

Iar întrebările pot veni în cascadă: cum a scris Moise acum peste trei milenii Pentateuhul, cu sute de ani înainte de inventarea alfabetului ebraic? Pe ce suport material și cu ce fel de cerneală? De unde le avea, cînd evreii au plecat din Egipt în așa mare fugă încît nu au avut timp nici măcar să coacă pîinea? Cînd și cum a scris, din timp, că va muri pe muntele Nebo? Cum a dispărut din Templul lui Solomon, în prezența gărzilor, cea mai de preț comoară a mozaismului, Tablele Legii, scrise de însuși Iahve? Și o altă întrebare, văzînd (în filme) Tablele Legii scrise de Iahve cu litere ebraice: admit că Iahve (adică Dumnezeu) poate în principiu orice, inclusiv să scrie într-un alfabet încă neinventat, dar asta înseamnă că evreii nu le puteau citi! (apariția alfabetului ebraic este localizată în timp după destrămarea Israelului cel Mare al lui Saul, David și Solomon, în prima parte a sec. IX î. C., cam pe vremea regilor Omri, Ahab sau reginei Isabela). Ce s-a întîmplat sute de ani cu Pentateuhul, regăsit în anul 622 î C. într-o încăpere din același Templu al lui Solomon unde nu se mai făcuse curat de trei secole? Chiar așa? Explicații pentu proști? Și multe alte întrebări.

Eu cred în Evanghelii întrucît se știe cine și cînd le-a scris, întrucît am trăit Adevărul lor. Dar, deși folosesc Vechiul Testament ca material de lucru, îl consider cel mai oribil și mai manipulator fals din istoria omenirii.

Nu dau nimănui sfaturi, dar pentru cei care cred în Vechiul Testement le atrag atenția că în materie de credință, aceasta este necondiționată, nu poți alege și să spui: “asta cred”, ”asta nu cred”. Să crezi Vechiul Testament înseamnă să crezi inclusiv faptul că soarele se învîrte în jurul pămîntului – cei care au susținut teza contrară, au sfîrșit arși pe rugurile inchiziției catolice.

Și mai înseamnă ceva, să crezi că Dumnezeu le-a dat într-adevăr evreilor întregul pămînt – vezi Facerea (Geneza) 28.13-15, Deuteronomul 11.24-26, Iosua 1.3-6 şi 14.9.

Un creștin adevărat învață și respectă Cuvîntul Mîntuitorului, așa cum este scris în Evanghelii, nu minciunile unora sau altora.

Am aflat și noi de la Roger Garaudy un lucru interesant: „Statisticile guvernului israelian arată că 15 % dintre israelieni sînt religioşi. Asta nu împiedică 90 % dintre ei să afirme că acest pămînt le-a fost dat lor de către Dumnezeu… în care ei nu cred.”

X

În a doua jumătate a secolului trecut, în Republica Sud-Africană și în Rhodezia de Sud a existat regimul de apartheid.

Rhodezia a înlăturat apartheidul în anul 1980, un merit avîndu-l și Nicolae Ceaușescu, care a găzduit și antrenat la Mihai Bravu și Cincu trupele ZANU și ZAPU care au răsturnat regimul lui Jan Smith (așa, cam cît o gămălie de ac, am avut și eu contribuția mea, fiind concentrat ca ofițer instructor pentru aceste trupe). În Africa de Sud, apartheidul a mai durat încă un deceniu.

În această perioadă, apartheidul a fost sancționat și boicotat pe plan mondial, în toate domeniile. Inclusiv în sport – de pildă, singurul sportiv care a fost acceptat la concursurile internaționale a fost tenismanul Cliff Drysdale (sper că mă mai ajută memoria) care însă nu reprezenta RSA ci participa pe cont propriu.

În prezent, Israelul este singurul loc din lume în care mai există apartheid și discriminare, sub mai multe forme – dar acest apartheid nu deranjează nici un for mondial, nu este sancționat, descurajat, ostracizat, ci este încurajat.

Dacă Africa de Sud era exclusă de la competițiile sportive internaționale ca măsură de constrîngere pentru a renunța la apartheid, masacrele și apartheidul israelian sunt complet ignorate de autoritățile sportive europene (dar și alte foruri), care au „introdus” Israelul în cadrul “bătrînului continent”: cluburile sportive israeliene la diferite sporturi de echipă participă la cupele europene; echipa națională de fotbal a Israelului joacă în preliminariile CM în cadrul grupelor europene; Israelul participă la concursul muzical european Eurovision; Israelul participă la concursul de frumusețe Miss Europa.

În Israel există elita, evreii askenazi, adică cei care sunt evrei nu prin origine ci prin adoptarea credinței iudaice (urmașii khazarilor). Daca verificați, toți președinții și prim-miniștrii Israelului au fost askenazi.

Urmează familiile mixte (evrei askenazi și sefarzi), cu drepturi mai reduse.

Pe locul trei, evreii sefarzi (adică adevărații urmași ai evreilor biblici).

În sfîrșit, pe ultima treaptă (a patra și cea mai de jos castă, cum era în India antică) sunt palestinienii, victime ale apartheidului.

Evreul askenazi american Jack Bernstein, atras de propaganda sionistă, s-a stabilit în Israel unde s-a căsătorit cu o evreică sefardă. Aici a putut să constate că rasismul israelian nu se manifestă numai în raport cu palestinienii, dar chiar şi în raport cu evreii adevăraţi, sefarzii. A constatat discrepanţa dintre promisiuni şi realitate, încălcările democraţiei, abuzurile, minciunile. A scris în anul 1985 un eseu (“The life of an American Jew in Racist Marxist Israel”). Nu are pagină de Wikipedia, nu ştiu cînd s-a născut, nici cînd și cum a murit, dar în articole apărute în multe limbi se scrie că ar fi fost ucis de Mossad. Fiindcă la această oră îmi este tăiat internetul (încă nu știu cum voi trimite articolul) nu pot posta link-ul, dar puteți găsi textul singuri.

Am dat adesea peste comentatori anonimi care declara că nu există evrei buni. Nu știu dacă sînt simpli idioți sau sînt niște provocatori, dar sigur nu sînt creștini, cum se pretind.

O să vă prezint o listă (sumară) de evrei de bună credință și de mare curaj care au luat poziție împotriva acestui apartheid. Multe lucruri neștiute, noi am putut să le aflăm de la ei.

Israel Shahak (1933-2001), profesor universitar, supravieţuitor al lagărelor de concentrare naziste, autorul cărţilor „Rasismul statului Israel”, „Secrete dezvăluite: politica nucleară şi externă a Israelului” şi „Istorie evreiască – Religie evreiască. Povara a trei milenii”. A declanșat un veritabil seism cînd a protestat împotriva faptului că un evreu privea de la geam cum un palestinian se stingea din viață pe trotuar după un atac de cord – nu avea voie să dea telefon la salvare întrucît era sabat și atunci avea voie să sune doar dacă victima era evreu. A luptat din greu, a fost învins, a fost dușmănit de comunitate. El și Yeshayahu Leibowitz (1903-1994), filozof şi om de ştiinţă, au fost autorii sintagmei „iudeo-nazism” prin care au definit politica guvernului israelian.

Ziaristul Gideon Levy (ns. 1953) de la Haaretz, autorul cărţii “Zona amurgului – Viaţă şi moarte sub ocupaţia israeliană“ (2004), cel care în urma invaziei din Gaza din anul 2006 a declarat că îi este ruşine că este israelian.

Tot la Haaretz a lucrat şi jurnalista Amira Hass (ns. 1956), fiica unor supravieţuitori ai lagărului de la Bergen-Belsen (tatăl ei a fost evreu român), care a asemuit Israelul cu fostul regim din Republica Sud-Africană, declarîndu-l un stat cu politică apartheid.

Ronald Kasrils (ns. 1938), ministrul securităţii din Republica Sud-Africană între 2004-2008 (evreu cu origini lituaniene şi letone), fost activist anti-apartheid, a declarat că ocupaţia israeliană este mai monstruoasă chiar decît apartheidul iar scriind despre uciderea copiilor libanezi în cursul invaziei israeliene din anul 2006 a asociat-o cu nazismul, ajungînd ostracizat de comunitatea evreiască sud-africană. După ce a vizitat Israelul, a dat o declarație extrem de dură ziarului Haaretz – am reținut și m-a amuzat caracterizarea pe care i-a făcut-o ziaristul care l-a intervievat: “Un om cu care nu ai vrea să fi singur în lift”.

Un alt evreu sud-african, Richard Joseph Goldstone (ns. 1938), fost judecător al Curţii Constituţionale din Republica Sud-Africană şi fost și el miltant anti-apartheid, a condus o comisie de anchetă a ONU care a concluzionat în luna septembrie 2009 (raportul Goldstone) că agresiunea israeliană împotriva populaţiei palestiniene din Gaza constituie crime de război şi a propus judecarea liderilor sionişti.

Istoricul evreu francez Maurice Rajsfus (ns. 1928) a criticat degenerarea sionismului în rasism.

Sionismul a fost criticat şi de rabini importanţi: rabinul Moshe Menuhin (1893-1983), tatăl marelui violonist Yehudi Menuhin, şi-a expus punctele de vedere, în urmă cu zeci de ani, în carţile „Decadenţa iudaismului în timpurile noastre” şi „Critica evreiască a sionismului” iar în anul 1969, în cartea sa „Iudaism contra sionism”, rabinul Emmanuel Levyne scria: „Sioniştii ne vor aduce catastrofa”.

Scriitorul Lenni Brenner (ns. 1937), care a înfiinţat în anul 1990 Comitetul împotriva sionismului şi rasismului, a publicat 4 cărţi prin care critică sionismul iar în anul 2002 a scris studiul „51 documente: colaborarea sioniştilor cu naziştii”.

Norman Gary Finkelstein (ns. 1953), evreu american, fiul unor participanţi la revolta din ghetoul din Varşovia şi supravieţuitori ai lagărelor naziste, analist politic specializat în problemele evreieşti, autorul multor cărți printre care “Industria holocaustului. Exploatarea suferințelor evreilor” și “Tupeu! Argumentul antisemitismului și maltratarea istoriei”; datorită criticilor pe care le-a adus politicii sioniste a guvernului de la Ierusalim, denunțării minciunilor care stau la baza miturilor şi tezelor sioniste precum şi criticării cotropirii teritoriilor palestiniene, la data de 23 mai 2008 i s-a refuzat intrarea în Israel, motivat prin suspiciunile de a avea contacte cu “elemente ostile Israelului”.

Chiar şi filozoful şi scriitorul francez evreu Alain Finkelkraut (ns. 1949), care nu poate fi numit antisionist, scria în anul 1996 articolul „Israelul – catastrofa” în care aprecia politica israeliană drept apartheid şi recunoştea existenta fasciştilor evrei în Israel, dar şi în America, şi în Franţa.

Sînt o parte dintre cei circa 100 de evrei din toată lumea, demni de toată stima, pe care i-am identificat și dintre care nu poate lipsi Avram Noam Chomsky (ns. 1928), profesor universitar, lingvist, filozof, politolog, scriitor, cel mai celebru autor de lucrări antisioniste, care a definit magistral poziția Israelului prin cuvintele „Pentru cei puternici, crimele sînt ceea ce comit ceilalţi”.

Poziţia oficială israeliană cu privire la palestinieni a fost cel mai bine sintetizată de Golda Meir (între 1969-1974 cel de-al patrulea prim ministru al Israelului şi singura femeie care a deţinut această funcţie) într-un interviu apărut la data de 15 iunie 1969 în “Sunday Times” (declaraţia a fost reluată în ziarul “Washington Post” din ziua următoare): “There were no such thing as Palestinians … They did not exist.” (“Nu au fost astfel de lucru ca palestinienii … Ei nu există“).

Crimele israeliene au fost întotdeauna apărate, în special de SUA.

Au fost mușamalizate crimele împotriva unor oficiali săvîrșite de organizațiile teroriste evreiești: la 6 mai 1944 Lehi îl ucide la Cairo pe Walter Edward Guiness, baron de Moyne, ministrul britanic pentru Egipt, care la 9 iunie 1942 se împotrivise în Camera Lorzilor propunerii sioniste ca după război să fie aduşi 3 milioane de evrei în Palestina; la data de 22 iulie 1946 Irgun aruncă în aer hotelul „Regele David” din Ierusalim în urma primului atac terorist din lume, în sensul acordat în prezent acestui termen, atentat organizat de David Ben Gurion și executat de Menachem Begin, ambii viitori prim miniștri ai Israelului – hotelul adăpostea şi comandamentul britanic din Palestina, iar în urma exploziei au fost ucise 91 de persoane (28 de britanici, 41 de arabi, 17 evrei şi 5 de altă naţionalitate), fiind rănite alte 45 de persoane; la 17 sept. 1948, Lehi îl ucide la Ierusalim pe contele Folke Bernadotte, mediatorul Consiliului de Securitate al ONU pentru Orientul Mijlociu (printre alţi şefi ai organizaţiei, atentatul a fost aprobat şi de Yitzak Shamir, și el viitor prim ministru – repet, toți prim-miniștrii Israelului, omagiați și priviți ca eroi, inclusiv Golda Meir, au fost teroriști sau criminali).

Au fost mușamalizate zecile de masacre săvîrșite împotriva palestinienilor, unele atît de odioase încît uneori accesul Crucii Roșii Internaționale a fost interzis pînă cînd “s-a făcut curat” (barbați decapitați, copii mutilați, femei gravide cu burțile spintecate). În mai multe articole am postat în decursul timpului un link către sinteza cronologică a acestor masacre (“Israeli Crimes”) – din păcate, fiind deconectat de cei de la Orange, astăzi nu mai pot să fac asta, dar sper că cei interesați îl mai pot găsi pe internet.

Din nenumăratele crime și răpiri săvîrșite în întreaga lume de agenții Mossad, din cite îmi amintesc singura dată cînd aceștia au fost arestați, s-a întîmplat în Norvegia, la Lillehamer (cînd din eroare, au fost uciși niște marocani pașnici).

Nimeni nu a criticat faptul că în primăvara anului 2002, timp de 39 de zile în lunile aprilie-mai (perioadă care a inclus atît Săptămîna Mare cît şi învierea Domnului), un grup de cca. 100 de palestinieni s-au refugiat în Biserica Naşterii Domnului din Bethleem (construită în anul 530 de către împăratul Justinian, pe locul unei biserici mai vechi, a cărei ridicare începuse in anul 326 la iniţiativa împăratului Constantin cel Mare). Scăpată timp de 15 secole de distrugerile provocate în zonă de diferitele invazii, de data aceasta biserica a fost bombardată de armata israeliană (Tsahal). Un obuz lovind turla clopotniţei bisericii, aceasta a luat foc iar un tînăr călugăr care a încercat să stingă incendiul a fost împuşcat mortal de un lunetist israelian. Din cauza acestui asediu, pentru prima dată în istoria sa, biserica şi-a încetat pentru 5 săptămîni slujbele liturgice.

Sînt niște lucruri despre care Alexandru Florian, Silviu Vexler & Co ar trebui să afle, chiar dacă lor le par amănunte nesemnificative (sau calomnii antisemite!).

Între anii 1982-2007, Statele Unite au blocat în Consiliul de Securitate al ONU, prin dreptul său de veto, nu mai puţin de 32 de rezoluţii care criticau sau condamnau politica israeliană.

Intre 31 aug.-7 sept. 2001, la Durban (în Republica Sud Africană) a avut loc Conferinţa mondială împotriva rasismului, discriminării rasiale şi intoleranţei rasiale. In momentul în care s-a propus ca în rezoluţia finală Israelul să fie trecut pe lista statelor rasiste, delegaţiile Israelului şi Statelor Unite s-au ridicat şi au părăsit conferinţa.

Intre 20-24 aprilie 2009 la Geneva s-a desfăşurat o altă conferinţă pe aceeaşi temă (conferinţa a fost numită “Durban II”). Incă dinaintea începerii conferinţei, o serie de state (Israel, Canada, SUA şi Australia urmate de Olanda, Germania, Polonia şi Noua Zeelandă) au anunţat rînd pe rînd neparticiparea (noul preşedinte american Barack Obama a declarat cu o zi înainte de deschiderea conferinţei boicotarea acesteia întrucît “organizatorii se încăpăţînează să includă acuzaţii ipocrite Israelului”).

În momentul în care o serie de organizații pendinte de ONU au început să acuze Israelul, SUA au devenit dușmanul acestora trecînd la boicotarea lor. Romînia le-a ținut tira.

Iar cînd Curtea Penală Internațională a trecut la investigarea crimelor israeliene, Benjamin Netaniahu a refuzat cooperarea sub pretextul că este o acțiune antisemită. Vă dați seama ce vrea să spună? Că evreii au dreptul să ucidă nestingheriți, iar cine vrea să îi judece pe criminalii evrei, este antisemit!

X

De cîteva ori pe an (nici nu mai țin minte de cite ori) în țările creștine este comemorat holocaustul (și acest termen este foarte susceptibil de comentarii, nefiind folosit de evrei care într-un mod mult mai corect îl numesc “shoah” – adică nenorocire, catastrofă).

Îmi aduc aminte că la un moment dat, cînd Ion Iliescu a omagiat memoria celor 12 milioane de oameni care au murit în lagărele naziste, sioniștii au sărit în sus: „Nu! Holocaustul se referă doar la cei 6 milioane de evrei morți!”.

În primul rind, această cifră este o minciună în prezent dovedită, numai la Auschwitz numărul morților a scăzut în mod oficial de la 4 la 1,5 milioane de victime.

În al doilea rînd, în lagărele naziste au murit 6 milioane de creștini (germani adversari ai lui Hitler, prizonieri ruși, hoți de buzunare, homosexuali, „Martori ai lui Iehova”, comuniști, etc.). Dacă evreii vor să omagieze doar evreii morți în lagărele naziste, aceasta este opțiunea lor.

Dar dacă interzic țărilor creștine să omagieze laolaltă și victimele creștine, aceasta înseamnă rasism! Înseamnă că doar viețile evreilor au valoare! Și asta este condamnabil și de neacceptat!

ONU și Uniunea Europeană acceptă această definiție limitativă a holocaustului – deci ambele instituții sînt rasiste!

Fascismul a putut exista întrucît Societatea (Liga) Națiunilor l-a tolerat. Noul fascism (sionismul), infinit mai periculos decît fascismul clasic întrucît pune în pericol întreaga omenire, este nu numai tolerat dar puternic sprijinit de ONU și UE.

Evreul american Benjamin Harrison Freedman (1890-1984, convertit la catolicism), ne-a dezvăluit conspiraţia pusă la cale de puternicii sionişti din elita bancară şi financiară a lumii de a submina Germania în cursul primului război mondial şi de a implica în conflict Statele Unite de partea Antantei, pentru a obţine în schimb sprijinul Marii Britanii în vederea creerii în Palestina (aflată în acel moment sub mandat britanic) a unei “patrii a evreilor” (urmarea acestei diversiuni reuşite, a fost nefericita declaraţie Balfour). Aceasta a fost motivul antisemitismului germanilor. Printre altele, Freedman a mai criticat şi faptul că întreaga presă din Statele Unite a căzut în mîna evreilor. De altfel, Statele Unite reprezintă ţara cu cei mai mulţi evrei trecuţi pe lista antisioniştilor

Iar biserica creștină, impunînd Vechiul Testament, acceptă rasismul din Geneză și stăpînirea de către evrei a întregului pămînt.

Pentru cei care sînt amatori de logică, le pun trei întrebări, trei provocări.

Dacă sionismul urmărea înființarea statului Israel, de ce sionismul mai există și azi, deși statul Israel s-a înființat în 1948?

Eu sînt de acord că orice popor are dreptul la patria lui, inclusiv evreii (deși uite că nu tututor li se recunoaște acest drept – de pildă kurzii, catalanii, bascii, corsicanii și alții). Dar mă întreb de ce au avut nevoie evreii în 1948 de statul lor, în condițiile în care în acel moment conduceau toate statele învingătoare în război, atît SUA. Marea Britanie, Franța. cît și URSS (și lagărul socialist)?

De ce bisericile creștine fac jocul evreilor?

Eu am niște răspunsuri la aceste întrebări, dar ele exced tema de azi.

Toate acestea sînt un scurt rezumat.

Mîntuitorul a spus să arunce piatra cel fără de păcat. Sioniștii nu țin seama de asta, nu-și asumă nici o crimă, dar acuză toată omenirea.

Sioniștii sînt dușmanii omenirii, dușmanii adevărului, dușmanii libertății – scopul lor este să ne atragă într-o robie fără scăpare. Fiindcă cine citește Pentateuhul, vede că în ce privește scăparea din robie, se specifică doar faptul că robul evreu poate fi eliberat în cel de-al șaptelea an de robie, deci noi, goim-ii, nu avem scăpare. Sionismul înseamnă crimă, minciună, corupție, sclavie eternă.

Pe mine este cam greu să mă poată contrazice cineva, întrucît lucrez cu „materialul clientului”, adică citez din Vechiul Testament, din scrierile evreilor de mare ispravă și mare curaj, din istorie și din presa importantă internațională. Din această cauză, după Romtelecom, acum Orange m-a lăsat fără internet. Dar nu contează, eu continui să scriu și să postez fiindcă, Slavă Domnului, nu duc lipsă de idei. pe toate planurile.

Dan Cristian Ionescu