O frunză s-a desprins din pom
O frunză s-a desprins din pom
Şi mâna mea, mână de om,
S-a-ntins îndată după ea
Și frunza a căzut în ea.
Am stat privind la ea, uimit,
Şi atâtea gânduri mi-au venit…
A fost o frunză, dusă-n vânt
Spre-a se preface în pământ…
Dar a căzut în mâna mea
Şi-am zis: “Eu nu te voi lăsa,
Şi te voi duce chiar acum, la casa mea!
Şi în album te voi păstra, cu îngrijire,
În cartea mea de amintire…”
Acum, privirea mi-o ridic
Spre Tronul Harului şi zic:
“Părinte, dacă voi cădea
Luat de vânt, în vreme grea,
Şi, când cu sufletul înfrânt
Voi fi aproape de pământ,
Întinde-ţi atunci Mâna Ta
Și lasă-mă să cad în Ea!
Mă spală de noroi şi scrum…
Aşază-mă-n al Tău album!
Păstrează-mă cu îngrijire
În cartea Ta de amintire,
Ca, împreună cu cei vii,
Să înverzesc în veşnicii! ”
Radu Gyr
IO ȚÎN CU ION
Io n-am nimic cu Klaus, ori cu Friț
Să șad-aici cât vreu, dacă-s cuminți…
Însă eu știu de la bunici, de la părinți
Că dacă vrei în viață să îți fie bine
Apoi trebe s-alegi pe cel de lîngă tine
Șî tăt așa mi-o zîs șî buna
De asta țîn cu Ion întătdeauna.
Io n-am nimic cu Ștrul, ori Arafat
Da’ bunu șî cu buna m-o-nvățat
Că ei o fost la sapă, la cosît
O fost la săcerat șî la căpăluit
Iar bunu o țînut șî coarnele la plug
Da’ niciodată nu o tras în jug
Apoi șî io de trebe, mască port
Da niciodată botniță, că nu suport.
Io n-am nimic cu Mikloș, chiar m-i drag
Așa cu cizme lungi șî cu nădrag
Da’ de îmi trebe lampă, naftă ori feștilă
Apo io nu mărg la el, eu mărg la Mihăilă
Că mi-i vecin șî de el nu mă las
Ba cînd mă duc la el beu ș-un ginars
De-a-ceia eu vă spun fără de sîlă
Eu tătdeauna țîn cu Mihăilă.
Io la fomei vă zîc, nu mă pricep
Dar, dacă trebe musai să aleg
Io n-am nimic nici cu Clozet, ce-i de-a lu’ Căcărău
Nici cu Clotild, franțuza ce grăiește rău
Da io țîn cu Ioana, Măria ori cu Ana
Că tăt așa le-o zîs la buna șî la mama
Șî chiar de unele-s udemereu
Eu țîn mereu cu neamul meu.
Ș-a noști copii-s printre străini
Da-s duși la muncă, nu să cred stăpâni
Însă la noi tăte-s cu susu-n jos
De vine un străin șî-i îmbrăcat frumos
Noi, răpide îl punem drept în cap la masă
Iar el ne scoate mintenaș din casă
De aia tătdeauna țîn
Cu Ion, Vasîle șî Florin.
Ce-am scris aicea pe hîrtie
Nici vorbă, nu-i o poezie
Că io nu-s Eminescu, sau Coșbuc
Da’ câtedată-mi vine șî m-apuc
Să scriu în rîme pe feisbuc
Am scris mai rău, că io-s țăran
Din Feldru, de-a lu’ Sîngeorzan
De nu vă place, nu citiți
Da io țîn cu Ion șî nu cu Friț!
Versuri preluate de pe INTERNET, cu autor nespecificat!
Colindul frunzei
Frunză verde, icoană căzută din rai,
Ce ne-ai foşnit mileniile-n tihnă
Şi ne-ai umbrit la vreme de odihnă,
Când, pe-nserat, cu patos ne doineai.
Frunză verde, mantie de codru des,
De atâtea ori ne-ai ascuns la tine,
Când duşmani veneau să ne sugrume
Şi calea codrului o luam ades.
Frunză verde, ca o minune a vieţii,
Tu ai împodobit cu artă tot pământul,
Ne-ai vopsit gratis stabilimentul
Şi-ai dat un zâmbet verde dimineţii.
Noi, drept recunoştinţă, ca nişte zei nătângi,
Te ruginim adesea cu ploile acide
Şi te-mproşcăm cu stropi de pesticide
Şi nu ne pasă când verdele ţi-l plângi.
Căci omule, eşti boală ce se-ntinde
Şi ofileşti degrabă tot ce-atingi.
Dorel Bîrsan 2019
Frumos!!! Felicitari….
Mulţumesc.
Eu „ţîn” cu frunza…