Subiect: RADU GYR despre G. Calinescu in 1969
Către: Minodora Ruschita

 

Articol publicat in rev. Contelații diamantine, nr. 30/2013

 

 

 

Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul”  George Călinescu

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/

 

„Elefantiaza” ivită din incultura comunistă scotea a doua ediție a Istoriei lui George Călinescu într-un format atât de mare încât nu a lăsat nici o îndoială asupra măsurii stupidității editorilor comuniști, depășită poate doar în 2013 de editorul care a vrut să facă bani  mulți (800000 lei vechi!) din mizeriile injustiției comuniste publicând în condiții grafice demne de cine știe ce capodoperă a literaturii românești selecția Dorei Mezdrea de 278 de notații din „Dosarele Alexandru Marcu și alții” adunate prin schingiuirea arestatului Mircea Vulcănescu(1), legat cu lanțuri la picioare împreună cu italienistul Alexandru Marcu, ucis prin regimul de exterminare din temnița comunistă).

Monstruozitatea de a scoate în 1988  Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediția I-a, in quarto, 1941) sub forma unui sertar de dulap (cu lungimea de 35 cm și lățimea de 25 cm) a divulgat în comunism și stilistica gândirii „monolit” neadmițând alte păreri decât părerea oficializată, „stilistică” perpetuată de administratorii Wikipediei.ro (2) prin sistematica îndepărtare din această enciclopedie on-line a textelor Isabelei Vasiliu-Scraba despre Părintele Arsenie Boca (3), Eliade, Cioran (4), Noica, Anton Dumitriu, Vasile Băncilă, Platon, Kant, L. Blaga etc.

Dacă părerea argumentată de  Radu Gyr  pe 23 decembrie 1969 despre bagatelizarea importanței culturale pe care a avut-o în interbelic revista „Gândirea” și despre alte abateri ale lui George Călinescu de la rigoarea istoriei literare prin „mistificarea relatărilor, falsificarea datelor și prin afirmații gratuite”   ar fi fost făcută publică atunci, în 1970 si nu pe 8 mai 2015, poate că nu s-ar fi ajuns în 1988 la gigantismul deplasat al volumului călinescian.

Referindu-se la Compendiul apărut într-o a patra ediție în 1968 (la Editura pentru literatură) dar si la prima ediție a Istoriei…călinesciene, fostul universitar Radu Gyr (cândva asistent al profesorului Mihail Dragomirescu) spusese că unui critic, luând în considerație „fondul său intelectual /…/ i se pot îngădui unele preferințe, unele erori, unele tăgade”, putându-i-se trece cu vederea chiar „injustiții, greșeli și complezențe critice” izvorâte din subiectivism. Ceea ce însă devine de neiertat este „falsificarea relatărilor și afirmațiile gratuite” (Radu Gyr, 23 decembrie 1969).

Abaterile de la adevăr nu sînt permise de însăși rigoarea științifică pe care trebuie să o dovedească istoria literară, știință bazată pe informații precise: „Istoria literară e document sever, e informație precisă” spunea poetul Radu Gyr, înregistrat pe ascuns când Nichifor Crainic era sărbătorit cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani însoțită de părăsirea (pe motiv de vârstă) a redacției revistei „Glasul Patriei”.

Redactor pe atunci la „Glasul Patriei”, fostul deținut politic Radu Gyr  (hăituit până la moarte de aparatul represiv) ale cărui articole de comandă comunistă nu puteau fi citite în țară (apud. Noica) -, a dovedit pe 23 decembrie 1969 că era mai liber decât mulți dintre cei patruzeci de invitați la acea  masă festivă la care Stăniloae avusese neinspirata idee de a lăuda contribuția lui Crainic la „Glasul Patriei”. În contrast, Radu Gyr îndrăznise atunci la Restaurantul Bucur să mărturisească adevărul (ținând de istoria literară) despre „gândirism”, adică despre „exacta poziție îndrumătoare a lui Nichifor Crainic în rolul lui de conducător al revistei Gândirea ” (Radu Gyr, într-o postare pe youtube din 8 mai 2015), „cea mai de seamă revistă în literele românești” (5).

Primul lucru pe care poetul ține (indirect) să-l sublinieze este diferența dintre o redacție de ziar comunist scris „cu porțile închise” de oameni aliniați la o ideologie comună și redacția revistei „Gândirea” cunoscută în urmă cu 45 de ani, așa cum a fost ea tot timpul, cu porțile larg deschise scriitorilor marcanți ai vremii și tinerilor de valoare, unicul criteriu după care se ghida conducătorul revistei fiind talentul, „indiferent de crezuri” (Radu Gyr, https://www.youtube.com/watch?v=KgjDVrJkcfY ).

Apoi observă lipsa de probitate a istoricului literar G. Călinescu (pe care nu-l numește explicit) în definirea tradiționalismului care pentru Nichifor Crainic ar indica „specificul de conținut al etnicității noastre” (R.G.), ilustrat (prin modalități de expresie din cele mai diferite) de variatele condee din paginile prestigioasei reviste „Gândirea”, prin poeți ca Ion Pillat, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Ion Barbu, Ion Marin Sadoveanu, Cicerone Teodorescu, N. Crevedia, Al. O. Teodoreanu, Alexandru Philippide, Aron Cotruș, sau prin prozatori precum Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Oscar W. Cizek, Victor Papilian, etc.

Un act de probitate istorică și filozofică l-ar necesita și restabilirea adevărului cu privire  la publicistica directorului „Gândirii”, acuzat că ar fi fost un „mistic obscurantist”, sau un „fanatic ortodox”. Radu Gyr vorbește de postura lui Crainic de cercetător profund al substratului metafizic din creația populară, interesat de reîmprospătarea și îmbogățirea conținutului creațiilor culte prin tradiția metafizică pe care o ilustrează poezia populară sau iconografia noastră religioasă. Într-o altă înregistrare dosită aproape jumătate de secol de paznicii regimului totalitar comunist, însuși teologul Nichifor Crainic îi explicase poetului Pan Vizirescu că el nu a fost mistic, întrucât mistica implică o asceză și o disciplină pe care împrejurările vieții și firea lui nu i-au permis să le practice (https://www.youtube.com/watch?v=_xVTDPNxD88 ).

Radu Gyr restabilește și adevărul privitor la eseul literar și filozofic publicat de Crainic în „Gândirea”, rezultat al unor interferențe de curente și idei din cele mai variate, după diversitatea de opinii a unor autori precum: Vianu, Ion Petrovici, Bazil Munteanu, Alexandru Busuioceanu, Brucăr, D. Stăniloae, Alexandru Gregorian, Vasile Voiculescu, P.P. Ionescu, Ovidiu Papadima, Dan Botta, Vasile Băncilă, Lucian Blaga, N. Herescu, etc.

Pe 23 decembrie 1969, cu lipsa lui de talent oratoric suplinită de o inspirație de zile mari, poetul Radu Gyr (1905-1975) nu uită să puncteze momentul 1969 de repunere  în circuitul filozofic românesc a două nume de maximă importanță: Lucian Blaga (6) și Mircea Eliade (7). Deși Trilogiei Cunoașterii încă nu-i fusese suprimată interdicția de re-editare, Gyr menționează Eonul Dogmatic și ideile blagiene referitoare la „misterul transcendenței”, precum și filozofia mitului din eseistica lui Eliade sau teoria timpului din scrierile științifice ale renumitului istoric al religiilor, scrieri care urmau să fie admise (cu multă parcimonie) prin librăriile comuniste abia după moartea lui Gyr, cam la zece ani de când era el inregistrat de Securitate la Restaurantul Bucur.

În Istoria literaturii…  capitolul în care este prezentat Nichifor Crainic poartă titlul „ortodoxiștii”. Dornic a-și face un capital politic prin critica „ortodoxismului”,  George Călinescu reduce până la caricatural idei ale „ortodoxiștilor” Lucian Blaga (bătut de Securitate la vremea când devenise candidat la Premiului Nobel la propunerea lui Alf Lombard și a profesorului univ. Bazil Munteanu de la Paris), Vasile Voiculescu (întemnițat fără vină în 1958 si ucis de comuniști, după propria-i mărturisire făcută fiului său Ion înainte de moarte), Paul Sterian (închis și el în lotul botezat al „Rugului aprins”) și Sandu Tudor (martir în temnița Aiudului, omorât cu ranga de un gardian), neuitând a se răfui și cu faimosul Mircea Vulcănescu (ucis și el în temnița comunistă; toate precizările legate de detențiile politice fiind „omise” la a doua editare – cu revizuiri și completări -, deși ele țineau de biografia fiecărui „ortodoxist” menționat de Geoge Călinescu, critic organizându-și materialul după „criteriul biografic”, apud. Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, București, 1977, p. 134).

Mihai Roller a folosit în 1947 opiniile lui George Călinescu despre „ortodoxiști” din Istoria literaturii române de la origini până în prezent reluate în Compendiul publicat în 1945, 1946 și 1947. Pentru „academicianul” de umplutură (de după desființarea Academiei Române) „gândirismul” ar fi fost o „mișcare mistică decadentă din jurul revistei Gândirea degenerată în legionarism” (M. Roller, Istoria României, 1947, p.773).

Către finalul alocuțiunii sale începută cu restabilirea adevăratului sens al tradiționalismului gândirist, Radu Gyr, poet premiat de Academia Română înainte de ciuntirea țării (de Basarabia și Bucoviana de nord din vara „apocaliptică” 1940), observa cu justețe că „tradiția” promovată de directorul Gândirii a marcat la vremea de glorie a culturii interbelice (răsfrânte de paginile revistei) altceva decât cele repetate după 23 august 1944 din ranchiună personală sau în scop de bagatelizare.  La „gândiristul” Nichifor Crainic tradiționalădevenise o „selecțiune severă a valorilor” , adică  respingerea imposturii (caracteristică selecției inverse din revistele comuniste) și, mai ales, refuzul acrobației de idei (în genul „acrobației” lui George Călinescu la mistificarea relatărilor despre revista „Gândirea” din Istoria… sa).

 

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

Sursa:  https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/

 

Nota redacției: Publicarea într-o ediție revăzută a Istoriei… lui G.Călinescu în 1988, sub îngrijirea lui Al. Piru, precedată de ediția Drăgan, scoasă în Italia, a fost la vremea aceea resimțită ca o izbândă a liniei naționale din cultura acelor ani. Ca o înfrângere suferită de gruparea anti-românească susținută politic de alde Gogu Rădulescu sau Leonte Răutu. La fel, cursurile ținute de G. Călinescu la Facultatea de limba și literatura română în ultimii 3 ani de viață au fost o sărbătoare pentru spiritul de frondă anti-sistem, pot zice chiar anti-comunist, în momentele sale cele mai bune. Al. Graur mi-a relatat că G. Călinescu a fost îndepărtat de la catedră în anii 50 deoarece la cursurile sale se adunau toți reacționarii din intelectualitatea bucureșteană. Era un suflu nou la cursurile din anii 60, ceea ce făcea ca amfiteatrul Odobescu să fie arhiplin, cum nu l-am mai apucat vreodată.

Nu trebuie să fim prea aspri cu „divinul critic”. Acest drept îl au în schimb contemporanii săi, colegii săi de generație, Radu Gyr cu prisosință. Dacă textul lui Radu Gyr rostit la o agapă colegială ne poate parveni, îl vom publica cu mare interes. Dar la obiecțiile critice ale lui Radu Gyr să nu ne grăbim să le adăugăm pe ale noastre! Nu facem parte din familie…

i.c.