Modificările Codului fiscal –

„citire printre rânduri”

Propunerile de modificări ale Codului fiscal trebuie analizate prin prisma succesiunii lor în timp. Primordială este analiza pentru anul 2016.

A. Reducerea cotei de TVA trebuie văzută în contextul politicii fiscal-bugetare de ansamblu. Impactul bugetar al reducerii cotelor de TVA este acoperit pe seama „creșterii încasărilor din alte elemente fiscale”; practic, nu se realizează o reală relaxare fiscală. De regulă, relaxarea fiscală nu trebuie să vizeze o compensareîntre diferitele elemente fiscale, respectiv, o complicare a sistemului fiscal (ci măsuri economice sustenabile). Asumarea obiectivului de „îmbunătățire a conformării voluntare” este lipsită de fond.

Pentru anul 2016, impactul bugetar brut aferent tuturor măsurile anunțate este estimat la -16,26 mld. lei, iar acoperirea acestuia se va realiza în proporție de 58-60% din creșterea încasărilor pe seama propunerilor de modificare la alte elemente fiscale (9,45 mld. lei).

Oare nu era mai facil să se adopte unele măsuri mai clare, mai simple și în sprijinul real al economiei? Sistemul fiscal, în loc să se simplifice, s-a complicat. Învârtirea în jurul cozii pe tărâm fiscal a bulversat și mai mult contribuabilii, lipsindu-i de argumente/motivații pentru o potențială îmbunătățire a conformării voluntare.

Lansarea câtorva propuneri privind majorarea impozitelor și taxele locale oferă indicii cu privire la potențiala reducere a transferurilor pentru echilibrarea bugetelor locale. Practic, pe fondul transferurilor de responsabilități către administrația locală, reducerea încasărilor din TVA va transfera problema bugetară de la nivel central către administrațiile locale.

B. Contribuțiile obligatorii.Propunerile indică faptul că echilibrarea bugetului asigurărilor sociale nu va mai fi posibilă pe seama transferurilor de la bugetul de stat. Și de această dată, problema este transferată către un alt buget; „cosmetizarea” bugetului de stat și creșterea presiunii pe bugetul asigurărilor sociale nu oferă garanții solide de redresare economică sustenabilă.

– Plafonul maxim de 5 salarii medii brute pentru CAS și CASS este fără fond; puține persoane realizează venituri brute peste 10.000 lei.

– Lărgirea sferei de aplicare a CAS și CASS va crește povara fiscală.

– Majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe venitul din pensii nu este redată explicit (poate fi nesemnificativă).

– Eliminarea deducerii CASS la calculul impozitului pe salarii va duce la creșterea obligației fiscale aferente salariilor; la un salariu brut de 1.000 lei se va plăti în plus cca. 8 lei. Abia din anul 2019 cota unică pentru impozitul pe venit se va reduce cu 2% (ceea ce înseamnă o creștere a venitului cu cca. 12 lei – la un venit brut de 1.000 lei). Interpretarea noilor măsuri pe această linie poate fi văzută astfel: să dăm pasărea din mână pentru cioara de pe gard.

C. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:

– noua reglementare a creat deja rumoare în rândul întreprinzătorilor;

– diminuarea cotelor, cumulată cu modificarea pragurilor de încadrare la categoria microîntreprinderi, nu produce un efect net favorabil economiei (mai ales pe fondul estimării că 80.000 de microîntreprinderi vor rămâne inactive);

– folosirea unei impuneri progresive în funcție de numărul de salariați nu garantează creșterea ocupării, ci – din contră – forțarea de a trece la categoria entităților din sfera impozitului pe profit.

D. Eliminarea impozitului pe dividende este o propunere doar de „estetică” fiscală. Câștigul astfel obținut de contribuabili nu va fi, nici pe departe, o alternativă la finanțarea prin îndatorare. Creșterea economică necesită un acces facil al întreprinderilor la fondurile împrumutate (experiența celorlalte țări a dovedit-o). În cazul României, pentru finanțarea firmelor (românești) se caută soluții alternative, dar nu se rezolvă o problemă de fond (costul îndatorării). Sistemul bancar va juca un rol minim în contextul propunerilor de modificări ale Codului fiscal (respectiv, asigurarea creșterii economice). Invocarea numelui guvernatorului BNR în contextul anunțării noilor propuneri a fost doar pentru un plus de imagine a actualei guvernări, dar fără a oferi coordonate privind modul de compatibilizare a politicilor fiscal-bugetare cu politica monetară.

E. Reducerea nivelurilor accizelor (respectiv, eliminarea accizelor pentru producția internă de țiței). Efectul acestor măsuri se va realiza în timp. În anul 2016, nu va permite reducerea costului carburantului, ci doar creșterea veniturilor comercianților/producătorilor.

F. Renunțarea la impozitul pe construcțiile speciale. Justificarea acestei măsuri este dată de faptul că, în cea mai mare parte, acest impozit era suportat de entitățile publice. Practic, scopul adoptării măsurii a fost dublu.

G. Modificările privind impozitele și taxele locale (cu localizare pe impozitul pe clădiri) se doresc a fi în sprijinul guvernării locale, dar departe de principiile echității fiscale. Concomitent cu impozitarea suplimentară a clădirilor rezidențiale (creștere a cotei cu 0,1 puncte procentuale) se impune și creșterea cotei impozitului pentru clădirile nerezidențiale (cu 0,3 puncte procentuale). În traducere liberă, de la cei cu venituri mari se va lua suplimentar 0,1%, iar de la marea masă a proprietarilor de clădiri se va lua suplimentar 0,3%. Unde este echitatea fiscală? De ce această complicare și tratare diferențiată a contribuabililor?

Pe linia impozitării bunurilor ce compun averea unei persoane, o potențială propunere pertinentă ar fi fost introducerea impozitului pe avere. Marea majoritate a contribuabililor de rând cu averi modeste s-ar fi încadrat în minimul neimpozabil. Proprietarii unor averi mai mari ar fi suportat – proporțional cu puterea contributivă – impozite mai mari. S-ar fi permis și controlul marilor averi și urmărirea manierei de dobândire a acestora (respectiv penalizarea directă pentru cele dobândite în mod fraudulos).

S-a preferat, în schimb, o modificare favorabilă menținerii corupției și voalării averilor ilicite.

Privite global, propunerile fiscale favorizează proprietarii marilor averi, respectiv cei cu afaceri prospere și cu venituri mari (aceștia vor beneficia de eliminarea impozitului pe dividende, de plafonul pentru CAS, CASS, de creșterea câștigurilor prin reducerea TVA și/sau accize). Contribuabilul de rând este forțat să accepte creșterea presiunii fiscale la schimb cu promisiunea unei creșteri economice „cum nu a mai fost de la Guvernele Isărescu și Tăriceanu”.

Asocierea modificării Codului fiscal cu două perioade în care s-a înregistrat creștere economică (în care un personaj a avut un rol tangențial, de circumstanță, în perioada 2004-2008, iar celălalt, elogiat în plan extern și blamat în plan intern) are un aspect fantasmagoric.

Contribuabilul de rând nu mai are puterea să creadă în poveștile fiscale ale guvernanților. Criza francului, costul îndatorării (pentru firme), necompatibilizarea obiectivelor politicii monetare cu obiectivele politicilor fiscal-bugetare și economice au permis contribuabilului de rând să înțeleagă care a fost rolul și implicarea BNR în plan național.

Trecerea în revistă a perioadei aferente guvernării Tăriceanu nu compatibilizează cu contextul economic actual. 2004-2008 a fost perioada de dinaintea crizei; toate economiile mergeau bine, implicit România. Guvernul Tăriceanu a preluat o economie în creștere și a reușit să „tureze motoarele”.

Acum și în viitorul apropiat trebuie să se urmărească favorizarea repornirii/funcționării „motoarelor economiei”. Și aceasta nu doar prin politici fiscal-bugetare cu iz electoral, ci și prin politici economice (axate pe creșterea productivității și competitivității), monetare (de susținere financiară a unităților economice) și sociale adecvate.

Anexă