Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a luat parte ieri la sesiunea finală a celei de-a 12-a întâlniri anuale a Clubului Valdai, de la Soci.

Creat în anul 2004, Clubul are ca scop promovarea dialogului între elitele intelectuale și realizarea unei analize științifice independente și obiective asupra evenimentelor politice, economice și sociale din Rusia și din lume. În acest an, discuțiile Clubului Valdai au avut ca temă „ Războiul și pacea: omul, statul și riscul unui mare conflict în secolul XXI”

În cadrul discursului său, Putin a vorbit despre scutul anti-rachetă american din Europa, folosirea sancțiunilor economice ca pedeapsă, războiul împotriva terorismului și problema siriană.

Puteți citi mai jos transcriptul complet al discursului președintelui rus.

„Dragi colegi, dragi prieteni, doamnelor și domnilor,

Dați-mi voie să vă urez bun venit la întâlnirea de astăzi a Clubului Valdai.

Pentru mai mult de un deceniu, Clubul găzduiește discuții asupra celor mai relevante probleme și perspective în dezvoltarea Rusiei și a întregii lumi. Participanții se schimbă de la an la an, dar există un nucleu al platformei de discuție care s-a transformat într-un mediu în care fiecare reușește să îl înțeleagă pe celălalt. Acest forum intelectual, unde au loc discuții deschise, schimburi de perspective și opinii, este foarte important pentru Rusia. Dați-mi voie să mulțumesc tuturor politicienilor ruși și străini, experților, persoanelor publice și jurnaliștilor care contribuie la misiunea acestui Club.

În acest an, punctul central al discuțiilor este dezbaterea despre război și pace. Acest subiect a preocupat mereu mintea oamenilor de-a lungul istoriei. Încă din lumea antică au existat dezbateri asupra cauzelor conflictelor și asupra folosirii echitabile sau inechitabile a forței, asupra întrebării dacă alternanța război-armistițiu va fi mereu un motor al dezvoltării civilizațiilor sau dacă va veni în sfârșit o vreme în care divergențele și contradicțiile vor fi rezolvate fără războaie. Sunt convins că v-ați amintit aici de marele nostru scriitor Lev Tolstoi. În romanul său „Război și pace”, scria că războiul nu este propriu firii naturale a omului și că pacea este benefică omului. Într-adevăr, pacea și viața pașnică au fost întotdeauna idealuri ale omenirii. Oameni de stat, filosofi și legiuitori au formulat dintotdeauna idei asupra diverselor modele de cooperare pașnică între puterile lumii, diverselor alianțe și coaliții care să mențină ceea ce se numea odată „lumea eternă”.

Problema este că divergențele s-au rezolvat în dese cazuri prin război, iar războiul în sine a servit ca mijloc de stabilire a noi ierarhii mondiale post postbelice. Pacea, la nivel de politică globală, nu a fost niciodată sustenabilă și nu a venit de la sine. Perioadele de pace în istoria europeană și mondială au fost bazate pe consolidarea și menținerea echilibrului de putere existent. S-a întâmplat în secolul XVII, în timpul Păcii din Westfalia, care a pus capăt Războiului de 30 de ani; s-a întâmplat din nou în secolul XIX, în timpului Congresului de la Viena și acum 70 de ani la Yalta când țările care au învins nazismul au decis să înființeze ONU și să pună bazele principiilor care ghidează relațiile dintre statele membre. O dată cu dezvoltarea puterilor nucleare, a devenit evident că, într-un conflict global, nu ar exista câștigători. Nu ar putea exista decât un singur deznodământ – distrugerea reciprocă. Până la urmă, încercările constante ale oamenilor de a inventa arme din ce în ce mai distructive, au făcut ca un mare război să devină fără speranță pentru oricare dintre participanți. Apropo, o generație de lideri mondiali din anii 50, 60, 70 și 80 au considerat folosirea forței militare ca o măsură extremă, de ultimă instanță.

Iar, în acest context, s-au comportat responsabil, cântărind cu grijă toate circumstanțele și posibilele consecințe. Sfârșitul Războiului Rece a pus capăt confruntării ideologice, dar motivele confruntărilor și ale contradicțiilor geopolitice nu au dispărut câtuși de puțin. Toate statele vor avea mereu interese uneori divergente, iar evoluția istoriei globale a fost dintotdeauna însoțită de concurența între marile puteri și aliații lor, iar eu cred că acest lucru este perfect natural. Ceea ce este cel mai important este ca această concurență să se desfășoare în cadrul unor anumite norme și reguli politice, legale și morale pentru că altfel, rivalitățile și conflictele de interese pot conduce la crize acute și la prăbușiri dramatice. Am asistat la multe astfel de situații în trecut, iar astăzi ne confruntăm, din păcate, cu o situație similară.

Încercările de a promova prin orice mijloace un model de dominație unilaterală au condus la un dezechilibru al legii internaționale și al guvernanței globale ceea ce înseamnă că există riscul ca această concurență politică, economică și militară să devină greu de stăpânit. Ce ar putea însemna această concurență greu de stăpânit pentru siguranța internațională? Poate însemna un număr din ce în ce mai mare de conflicte locale, în special în regiunile de frontieră, acolo unde se întâlnesc interesele marilor națiuni sau grupări. De asemenea, poate conduce la un declin al sistemului de neproliferare a armelor de distrugere în masă, lucru pe care îl consider foarte periculos, și, ca rezultat, la o nouă spirală a cursei înarmării.

Am auzit cu toții despre apariția conceptului de apărare antirachetă, care include folosirea unor arme non-nucleare de înaltă precizie cu rază lungă, cu efect comparabil cu cel al armelor nucleare. Folosirea ca scuză a amenințării unui atac cu rachete nucleare din partea Iranului a distrus, după cum știm deja, bazele securității internaționale moderne – Tratatul Rachetelor Antibalistice (ABM). Statele Unite au denunțat unilateral tratatul. În paranteză fie spus, astăzi, problema iraniană este rezolvată, nu există nici o amenințare din partea Iranului și n-a existat niciodată, exact așa cum am mai spus.

Motivul pentru care partenerii noștri americani au construit un sistem de apărare anti-rachetă a dispărut. Ar fi rezonabil să ne așteptăm ca dezvoltarea sistemului de apărare anti-rachetă să înceteze de asemenea. Ce se întâmplă de fapt? Nimic din toate acestea, ba din contră, totul merge înainte.

Recent, Statele Unite au efectuat primul test al sistemului de apărare anti-rachetă din Europa. Ce înceamnă acest lucru? Înseamnă că am avut dreptate atunci când ne-am susținut punctul de vedere în fața partenerilor noștri americani. Tot ceea ce încercau să facă era să ne ducă de nas atât pe noi cât și întreaga lume. Ca s-o spunem clar – ne-au mințit. N-a fost vorba niciodată despre ipotetica amenințare iraniană, care nici n-a existat vreodată. A fost vorba despre o încercare de a distruge echilibrul strategic, de a înclina balanța de forță în favoarea lor, nu numai pentru a domina, ci și pentru a avea ocazia să-și impună voința asupra tuturor – asupra competitorilor lor geopolitici și, cred eu, chiar și asupra aliaților lor. Este un scenariu foarte periculos, care face rău tuturor, inclusiv, cred eu, Statelor Unite.

Amenințarea nucleară și-a pierdut valoarea. Unii și-au făcut probabil iluzii că, într-un eventual conflict mondial, ar putea fi posibilă din nou existența unui învingător – fără consecințe ireversibile și inacceptabile, așa cum susțin experții, pentru acesta.

În ultimii 25 de ani, pragul folosirii forței a scăzut considerabil. Aversitatea față de război, pe care o căpătasem după două conflicte mondiale la nivel subconștient, a devenit din ce în ce mai slabă. Însăși percepția asupra războiului s-a schimbat: pentru privitorii la televizor, a devenit o imagine de divertisment, de parcă nimeni nu moare în luptă, de parcă oamenii nu suferă, iar orașe și țări întregi nu sunt distruse.

Din nefericire, terminologia militară devine parte a vieții de zi cu zi. Astfel, războaiele sancțiunilor comerciale au devenit o realitate a economiei mondiale din ziua de astăzi – massmedia le folosește ca loc comun. În acest timp, sancțiunile sunt folosite din ce în ce mai des ca un instrument de concurență inechitabilă pentru a pune presiune sau a scoate complet competitorii de pe piață. Ca un exemplu, aș putea să menționez adevărata epidemie de amenzi impuse companiilor, inclusiv celor europene, de către Statele Unite. Sunt folosite pretexte nefondate, iar cei care îndrăznesc să încalce sancțiunile americane unilaterale sunt aspru pedepsiți.

Poate asta nu e treaba Rusiei, dar acesta este un forum de discuții, așadar am să întreb – acesta este modul în care cineva își tratează aliații? Nu, așa se tratează vasalii care îndrăznesc să facă ce vor ei – sunt pedepsiți pentru că nu s-au supus.

Anul trecut, unei bănci franceze i s-a impus o amendă de aproape 9 miliarde – 8,9 miliarde de dolari, cred. Toyota a plătit 1,2 miliarde, în timp ce German Commerzbank a semnat un angajament de plată de 1,7 miliarde de dolari către bugetul american. Și așa mai departe.
Observăm de asemenea nașterea unor blocuri economice ne-transparente, lucru care se face urmând practic toate regulile unei conspirații. Scopul este evident – de a modifica econimia mondială în așa fel încât să fie posibilă extragerea unui profit cât mai mare prin dominație și răspândirea unor standarde de reglementare econimice, comerciale și tehnologice. Crearea acestor blocuri economice prin impunerea condițiilor lor asupra jucătorilor celor mai puternici din piață cu siguranță nu va face lumea un loc mai sigur, ci va da naștere unor bombe cu ceas și va crea condițiile pentru conflicte viitoare.

La un moment dat a fost creată Organizația Mondială a Comerțului. E adevărat că discuțiile nu avansează ca pe roate, iar runda de la Doha pentru dezvoltare s-a oprit, probabil, într-un punct mort, dar trebuie să continuăm să căutăm soluții și compromisuri pentru că numai acestea pot duce la crearea unui sistem de relații pe termen lung în orice domeniu, inclusiv în economie. Între timp, dacă ignorăm îngrijorările anumitor țări participante la comunicarea economică, dacă ne prefacem că putem să trecem peste capul lor, divergențele nu vor dispărea, nu se vor rezolva, vor rămâne, ceea ce înseamnă că, într-o zi, vor ieși la suprafață,

După cum știți, abordarea noastră este diferită. Creând Uniunea Economică Eurasiatică am încercat să dezvoltăm relații cu partenerii noștri, inclusiv relații în cadrul inițiativei Centurii Economice a Drumului Mătăsii din China. Lucrăm activ pe baza egalității între membri în BRISC, APEC și G20.

Și spațiul informațional mondial este zguduit astăzi de războaie, într-un fel. Oamenilor li se impune „singurul mod corect” de a vedea și de a interpreta evenimentele, în vreme ce anumite realități sunt fie ascunse fie manipulate. Suntem cu toții obișnuiți să etichetăm și să ne creăm o imagine a dușmanului.

Autorități ale unor țări care au apelat mereu la valori la libertatea de exprimare și libera circulație a informației – lucruri despre care am auzit atât de des în trecut – încearcă acum să împiedice, folosind mijloace nedemocratice, răspândirea informațiilor obiective și a oricărei opinii ce diferă de a lor, declarându-le forme de propagandă ostilă ce trebuie combătute.

Din nefericire, auzim cuvintele război și conflict din ce în ce mai des în discuțiile despre relațiile dintre oameni ce provin din culturi, religii și etnii diferite. Astăzi, sute de mii de migranți încearcă să se integreze într-o societate complet diferită, fără a avea o profesie și fără a cunoaște limba, tradițiile și cultura țărilor în care se mută. În acest timp, cetățenii acelor țări – și ar trebui să vorbim despre asta deschis, fără să încercăm să îndulcim situația – acești cetățeni sunt deranjați de influența străinilor, de creșterea ratei criminalității, de banii cheltuiți pentru refugiați din bugetele țărilor lor.

Mulți oameni îi compătimesc pe refugiați, bineînțeles, și doresc să îi ajute. Întrebarea este cum putem să face asta fără a încălca interesele cetățenilor țărilor în care se stabilesc refugiații. Deocamdată, o ciocnire masivă și necontrolată de stiluri de viață diferite poate duce, și deja duce la o creștere a naționalismului și a intoleranței, la o recrudescență a unui permanent conflict în cadrul societății.

Dragi colegi, trebuie să fim realiști: forța militară este, bineînțeles, și va rămâne pentru încă multă vreme un instrument al politicii internaționale. Bun sau rău, acesta este adevărul. Întrebarea este, va fi el folosit numai atunci când toate celelalte mijloace au fost epuizate? Atunci când suntem nevoiți să dăm piept cu amenințări precum terorismul, de exemplu, și va fi el folosit în conformitate cu regulile cunoscute și stipulate de legislația internațională? Sau vom folosi forța sub orice pretext, chiar și atunci când vrem să reamintim lumii cine e șeful aici, fără să dăm doi bani pe legitimitatea folosirii ei sau pe consecințe, fără să rezolvăm problemele, ci doar multiplicându-le?

Vedem cu toții ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. De decenii, poate chiar de secole, acolo s-au acumulat conflicte inter-etnice, religioase și politice și grave probleme sociale. Într-un cuvânt, acolo a mocnit o furtună, în timp ce încercările forțate de reorganizare a regiunii s-au transformat în chibritul care produs explozia, ducând la distrugerea suveranității statale, la erupția terorismului și, în cele din urmă, la o situație de risc globală aflată în permanentă expansiune.

O organizație teroristă, așa numitul Stat Islamic, a luat sub control teritorii uriașe. Gândiți-vă: dacă ar ocupa Damascul sau Baghdadul, grupările teroriste ar putea atinge practic statutul de putere oficială și și-ar crea un centru pentru expansiunea globală. Ia cineva în considerare asta? E timpul ca întreaga comunitate internațională să înțeleagă cu ce ne confruntăm – este, de fapt, vorba despre un dușman al civilizației și o cultură care aduce cu ea o ideologie a urii și barbariei, călcând peste valorile religioase și morale, inclusiv peste cele ale islamului, compromițându-l.

Să nu ne jucăm cu vorbele; n-ar trebui să împărțim teroriștii în moderați și nemoderați. Ar fi bine dacă am putea face diferența. Probabil, în opinia anumitor experți, militanții moderați decapitează mai puțini oameni sau o fac într-un mod mai blând.

De fapt, acum avem de-a face cu o mixtură de grupări teroriste. E adevărat, uneori militanți ai Statului Islamic, Jabhat al-Nusra și alte facțiuni ale Al-Quaeda se luptă între ei, dar lupta lor este pentru bani, pentru teritorii, pentru asta se luptă. Nu se luptă din motive ideologice, pentru că în esență toți au aceleași metode: teroarea, crima și transformarea oamenilor într-o masă înfricoșată și supusă.

În ultimii ani, situația s-a înrăutățit, infrastructurile teroriștilor au crescut, o dată cu numărul lor, în timp ce armele destinate așa numitei opoziții moderate au ajuns, în cele din urmă, în mâinile organizațiilor teroriste. Mai mult decât atât, uneori întregi grupări moderate trec de partea teroriștilor, mărșăluid victorioși, cum le place să spună.

De ce oare eforturile partenerilor noștri americani, să zicem, și ale aliaților lor în lupta împotriva Statului Islamic, nu au adus nici un rezultat palpabil? Evident că nu din cauza lipsei de echipament sau potențial militar. Bineînțeles, Statele Unite au un potențial imens, cel mai mare potențial militar din lume, numai că nu e niciodată ușor să joci la două capete. Declari război teroriștilor și, în același timp, încerci să-i folosești pe unii dintre ei ca să aranjezi piesele pe tabla Orientului Mijlociu ca să-ți servească propriile interese, așa cum îți convine.

Combaterea terorismului în general este imposibilă dacă unii teroriști sunt folosiți ca berbece pentru a răsturna regimurile care nu-i sunt cuiva pe plac. Nu poți să scapi de acei teroriști, e doar o iluzie să crezi că poți să scapi de ei mai târziu, să le iei puterea sau să ajungi la orice fel de înțelegere cu ei. Situația din Libia este cel mai bun exemplu aici. Să sperăm că noul guvern va reuși să stabilizeze situația, deși încă nu știe. În orice caz, trebuie să sprijinim această stabilizare.

Militanții care luptă în Orientul Mijlociu sunt o amenințare pentru toată lumea, inclusiv pentru Rusia. Țara noastră știe ce înseamnă agresiunea teroristă. Cunoaștem ravagiile din Caucazul de Nord, ne amintim atacurile teroriste din Budionnovsk, Moscova, Beslan, Volgograd și multe alte orașe. Rusia a luptat întotdeauna împotriva terorismului sub toate formele sale, apelând mereu la comunitatea internațională pentru a fi uniți împotriva acestei amenințări. De aceea am făcut o propunere de a înființa o coaliție antiteroristă largă, așa cum am menționat în prezentarea mea de la ONU.

După cererea de ajutor a autorităților siriene, am decis să lansăm o operațiune militară în această țară. Dați-mi voie să subliniez că această operațiune este complet legitimă și singurul ei scop este să ducă la dobândirea păcii în regiune. Sunt încrezător că acțiunile armatei ruse vor avea un efect pozitiv asupra situației și că vom putea ajuta autoritățile legitime din Siria să pună bazele unui acord politic și să dea o lovitură teroriștilor care amenință și țara noastră, iar așa vom putea ajuta și alte țări și popoare care sunt în pericol din cauza teroriștilor.

Ce e de făcut pentru a asigura un acord pe termen lung în regiune, precum și o revenire socială, economică și politică? Din punctul nostru de vedere, în primul rând teritoriile Siriei și Irakului trebuie eliberate de teroriști și trebuie prevenită infiltrarea lor în alte regiuni. Pentru a reuși acest lucru, trebuie să ne unim forțele – armatele regulate ale Irakului și Siriei, militia kurdă și grupurile de opoziție care sunt dispuse să contribuie la distrugerea terorismului. Este nevoie să coordonăm acțiunile țărilor din regiune în lupta împotriva terorii.

În al doilea rând, este evident că victoria militară asupra rebelilor nu va rezolva toate problemele, dar va crea condițiile propice pentru cel mai important lucru – începutul procesului politic, cu participarea tuturor forțelor patriotice reprezentative ale societății siriene. Sirienii ar trebui să-și decidă viitorul singuri, iar comunitatea internațională ar trebui să-și ofere ajutorul în mod discret și respectuos, în loc să recurgă la ultimatumuri, șantaje și amenințări.

În acest moment Siria nu are nevoie de subminarea autorităților, ci de o renaștere a instituțiilor statului în această zonă de conflict. Dați-mi voie să vă amintesc faptul că, de-a lungul istoriei sale, Orientul Mijlociu a fost mereu scena confruntărilor dintre diferite imperii și puteri politice. Fiecare dintre acestea a rearanjat regiunea așa cum și-a dorit, în funcție de propriile interese, iar consecințele n-au fost foarte plăcute pentru oamenii de acolo. Pe ei nu i-a întrebat nimeni despre propriul lor viitor. Au aflat întotdeauna ultimii ce se întâmpla în propriile lor țări.

De aceea, întrebarea este – nu e oare timpul pentru comunitatea internațională să-și canalizeze eforturile către oamenii care trăiesc acolo? Cred că a venit vremea să facem asta. Acești oameni ar trebui tratați cu respect.

De maximă importanță este implicarea liderilor spirituali musulmani în acordul politic. Șefii statelor islamice ar putea conta astfel pe poziția lor respectată și pe ajutorul lor, cât și pe autoritatea lor morală.

Este important să protejăm oamenii, în special tinerii, de influența distructivă a terorismului. Ar trebui să facem o distincție clară între adevăratul islam, ale cărui valori includ pacea, familia, faptele bune, ajutorul dat aproapelui și respectarea tradițiilor și minciunile și ura pe care le propagă militanții care își justifică acțiunile prin islam.

Este momentul să elaborăm planurile pentru redresarea economică și socială a regiunii, pentru dezvoltarea infrastructurii de bază, spitale și locuințe. Toate aceste lucruri, realizate împreună, după ajungerea la un acord politic, ar putea pune capăt valului imens de refugiați spre țările europene și returnarea celor care deja au plecat. Este evident că Siria va avea nevoie de ajutor financiar, economic și umanitar pentru a vindeca rănile războiului. Ar trebui să ne punem de acord asupra cadrului în care am putea să desfășurăm toate aceste activități, cu ajutorul donatorilor privați și a instituțiilor financiare internaționale.

În acest moment, problema siriană este discutată în cadrul ONU și al altor organizații internaționale, în contextul relațiilor dintre state. Vom ajunge cu siguranță la un acord, deși este greu să se renunțe la așteptările neîmplinite și la erorile de calcul. Progresul există însă. Vedem că, în cadrul operațiunilor anti-teroriste, se stabilesc gradual contacte între armatele regulate, ceea ce este un pas uriaș înainte spre acordul dintre Rusia și SUA asupra măsurilor de securitate pentru avioanele de război care survolează spațiul aerian al Siriei. Suntem pe punctul de a începe schimbul de informații cu colegii noștri din vest asupra dislocării și transferului militanților. Toți aceștia sunt pași în direcția corectă.

Cel mai important lucru este să ne tratăm unii pe alții ca aliați în lupta noastră comună, să fim deschiși și sinceri. Este singura modalitate de a garanta victoria împotriva teroriștilor. Indiferent cât de dramatică este situația de astăzi, Siria poate fi modelul pentru viitoare parteneriate în scopul combaterii problemelor care amenință întreaga lume, pentru a forma un sistem eficient de management al riscurilor.

Am avut ocazia să facem asta la sfârșitul Războiului Rece și am ratat-o din nefericire. Am mai avut o dată ocazia la începutul anilor 2000, atunci când Rusia, SUA și alte țări au fost victime ale agresiunii teroriste. Din păcate am ratat și atunci ocazia. Nu mă întorc la motivele pentru care s-au întâmplat aceste lucruri. Cred că le cunoaștem cu toții. Cel mai important lucru astăzi este să ne învățăm lecțiile și să mergem înainte.

Cred că experiența pe care am acumulat-o și situația în care ne găsim astăzi ne vor ajuta să facem alegerea corectă, în spiritul cooperării, al respectului reciproc și al încrederii și în folosul păcii.

Vă mulțumesc pentru atenție.”

Articol preluat de pe activeNEWS.ro – portalul care spune ADEVĂRUL.