Aţi spus mereu că în România puterea şi opoziţia sunt în bună înţelegere şi îşi coordonează acţiunile. Vă menţineţi această părere şi după ce am asistat cu toţii la încrâncenarea cu care s-au confruntat puterea şi opoziţia zilele trecute, când s-a discutat moţiunea de cenzură?

Aşa zisa confruntare prilejuită de discutarea moţiunii de cenzură mi-a oferit ultimul argument  de care mai aveam nevoie ca să fiu absolut sigur că am dreptate. Mărturisesc, uneori mă îndoiam că la noi puterea şi opoziţia chiar sunt una şi aceeaşi gaşcă, aşa cum am afirmat încă din momentul când Petre Roman s-a separat de Ion Iliescu. Acum, după mascarada cu moţiunea, nu mai am nicio îndoială. Puterea şi opoziţia sunt una şi aceeaşi voinţă, sunt în slujba aceleiaşi strategii, a aceleiaşi politici. Ceea ce n-ar fi o nenorocire prea mare, dacă acea voinţă, acea strategie nu ar fi una evident anti-românească.

Depre ce argument este vorba?

Un argument al faptelor petrecute sub ochii noştri. Să recapitulăm: s-a pus la vot moţiunea de cenzură, prin care se cerea demiterea guvernului. Ca să treacă moţiunea şi guvernul să cadă, era nevoie de votul pentru a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor. Adică era nevoie de 236 de voturi în favoarea moţiunii. Au fost numai 228, iar 198 de voturi au fost împotriva moţiunii. Au câştigat cei cu 198 de voturi, în mod paradoxal numărul mai mic a fost mai tare decât numărul mai mare! Şi asta pentru că, practic, parlamentarii absenţi sunt consideraţi ca vot împotrivă. Repet, este detaliul necunoscut, care a făcut posibilă găinăria din Parlamentul României: parlamentarii absenţi la vot sunt consideraţi că au votat împotrivă. Căci nu se pune problema „cei mai mulţi dintre cei prezenţi”! Puteau cei 198 să fie şi mai puţini, să zicem numai 20, iar scorul să fie 228 la 20, şi moţiunea tot nu trecea. Concluzie: este mult mai greu să obţii jumătate plus unu voturi pentru decăt jumătate plus unu voturi contra! E corect ce spun?

E foarte corect! Nu mă gândisem până acum!

Nu te-ai gândit dumneata, căci ai la ce altceva să te gândeşti! Dar parlamentarii din opoziţie nu crezi că trebuiau să se gândescă?

Şi de ce nu s-au gândit?

Ba sunt convins că s-au gândit! Tocmai asta e dovada că opoziţia a jucat teatru, a mimat dorinţa de a-i scoate de la guvernare pe adversari! Adu-ţi aminte ce a fost înainte de depunerea moţiunii! Guvernul venise cu legile de reducere a pensiilor şi salariilor, legi atât de nepopulare, şi a declarat că îşi asumă răspunderea guvernamentală. Asta ce însemna? Însemna că legile nu se mai discutau în Parmament pe articole, nu se mai admitea niciun amendament şi se trecea direct la vot. Dacă votau pentru jumătate plus unu dintre parlametari, legile erau adoptate, iar guvernul rămânea în funcţiune. Dacă nu reuşeau să obţină numărul minim de 236 de voturi, guvernul cădea odată cu legile propuse. Acum pune-te în locul lui Boc şi întrebă-te dacă îţi convine să alergi tu după cel 236 de voturi, ştiind că oricine din tabăra puterii poate vota împotriva guvernului prin simpla absenţă de la vot! Lucrul acesta îl ştie şi opoziţia, care ar fi avut sarcina mult mai uşoară de a-i convinge pe disidenţii din majoritatea guvernamentală să se dea bolnavi în ziua votului şi să lipsească de la vot, ceea ce ar fi contat ca vot împotrivă! Este un non sens să depui moţiune de cenzură atunci când guvernul îşi asumă răspundeea parlamentară pentru o lege! Asta nu se înţelege, că faci un mare serviciu guvernului dacă, în loc să-l laşi pe el să depindă de obţinerea a 236 voturi pentru exprimate ca atare, te pui pe tine în această situaţie dificilă, perdantă în cele mai multe cazuri!

Da, mi-aduc aminte că l-am auzit pe un comentator zicând că  dacă s-ar fi pus la vot legile respective, cu numai 198 de voturi favorabile, aceste legi ar fi căzut!Adică ar fi căzut guvernul! Da, era mult mai simplu pentru opoziţie!

Acel domn comentator ar fi trebuit să mai facă un pas şi să se mire că  opoziţia nu a lăsat lucrurile să meargă normal şi să  se ajungă la votul pe legile propuse de guvern, iar nu la votul pe moţiunea depusă de opoziţie. Să se mire şi să  se întrebe de ce? De ce PSD nu a lăsat să se ajungă la votul legilor, a căror respingere însemna căderea guvernului? Căci respingerea legilor era mult mai uşoară decât votarea moţiunii! Spune-mi, e chiar aşa de greu de înţeles că prin depunerea moţiunii de cenzură opoziţia a făcut exact ceea ce îşi dorea guvernul?

Nu este nici simplu de înţeles. Pare clar că dacă introduci o moţiune de cenzură, eşti adversar al guvernului. Iată însă că nu e aşa! E aici un truc de care nu mi-am dat seama. Şi cum explicaţi acest comportament al opoziţiei, atât de convenabil pentru guvern?

Sunt posibile numai două răspunsuri, două explicaţii pentru acest comportament bizar. Aşadar, una din două: sau (1) domnii de la PSD nu şi-au dat seama ce fac sau (2) au ştiut bine că ce fac este în folosul guvernului. Adică, în primul caz, înseamnă că opoziţia parlamentară este o adunătură de imbecili şi năuci, care nici până azi nu au învăţat regulile de bază ale Parlamentului, ceea ce este greu de acceptat. Ponta nu este un prost. Ca să nu mai zic de cei care sunt în parlament din 1990!… Aşa ceva nu se face din greşeală! Din neatenţie!… Ci, aşa cum au mai dovedit-o de enşpe ori până acum, parlamentarii opoziţiei, ca şi cei ai puterii, sunt nişte ticăloşi, care se joacă de-a puterea şi opoziţia, de-a democraţia şi pluripartidismul! Mai paremiologic spus, corb la corb nu scoate ochii, domnule coleg!

Parcă  tot nu-mi vine să cred că  au jucat teatru chiar toţi!

Vă dau dreptate. Nici eu nu cred că toţi parlamentarii şi toţi politicienii noştri sunt în cunoştinţă de acest aranjament, de acest act de abjecţie politică. Aş crede chiar că majoritatea politicienilor noştri nu ştiu de acest aranjament, numai liderii cunosc secretul, iar ceilalţi, când se înjură şi se demască unul pe altul, probabil că o fac cu sinceritate, cu totală dăruire. Altminteri, nu vă spun nicio noutate. Este evident că funcţionează această cârdăşie din multe alte situaţii. Încă din 1990, din CPUN… Numai faptul că la nicio schimbare de guvern nu a fost nimeni tras la răspundere pentru cum a guvernat ar fi destul! Sau faptul că au existat dovezi nenumărate de fraudă la alegeri, de o parte sau alta, dar nimeni nu a dat socoteală în faţa organelor penale! Şi câte şi mai câte!

Mi-aduc aminte de comentariul pe care l-aţi făcut în Parlament atunci când Petre Roman s-a rupt de Ion Iliescu şi a format un nou partid. Aţi spus că nu este nimic altceva decât o manevră pentru derutat publicul, electoratul, o manevră prin care lumea nu mai ştia pe cine să acuze de dezastrul Ţării. Vă amintiţi?

Atunci am făcut o comparaţie care le-a plăcut mult lui Corneliu Coposu şi Gabriel Ţepelea. Am zis că nu trebuie să credem că este vorba de un divorţ real, de o separare între cei buni şi cei răi. Ci totul este ca atunci când poliţistul fugăreşte doi infractori. Aceştia fug la început împreună, umăr la umăr, ca doi buni tovarăşi. Mai apoi, la un moment dat, se despart, o ia unul la stânga, altul la dreapta, şi fiecare strigă că celălalt este vinovat!… Manevră clasică în lumea nelegiuiţilor! Numai că subiectul acesta – cum este mimată la noi democraţia şi pluralismul politic, este un subiect pentru sute de pagini. În orice caz, chiar de la început, când Gorbaciov şi KGB au conceput perestroika, deci înainte de decembrie 1989, s-a hotărît introducerea pluralismului politic de faţadă. În fapt, avem tot un singur partid, care este la putere prin „sucursalele” sale înregistrate la tribunal ca partide diferite. E una din cauzele pentru care UDMR se simte bine în orice guvern.

E trist şi şocant ce spuneţi. M-aş  bucura dacă aş putea dovedi că nu aveţi dreptate.

Eu m-aş bucura şi mai mult!

A consemnat Nichita Vancea

Bucureşti, 20 iunie 2010