CD
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95

CONFRUNTAREA CU IUDEOCRAȚIA
– Cele șase etape ale iluminarii
De Thomas Dalton • aprilie 23, 2021

Oricine a petrecut chiar și o scurtă perioadă de timp luptând împotriva Iudeocrației a experimentat cu siguranță frustrarea de a încerca să convingă un prieten sau coleg de încredere de gravitatea situației – doar pentru a eșua. Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai descurajatoare și îngrijorătoare aspecte ale celor care preiau misiunea pentru adevăr și dreptate. Întâlnim în mod repetat indivizi inteligenți și bine citiți care, credem noi, cu siguranță ar trebui să împărtășească sentimentul nostru de îngrijorare și indignare. Dacă nu, aceasta poate fi doar din lipsă de cunoștințe; prin urmare, o scurtă discuție sau o lectură sau două, credem noi, isi vor face efectul. Faptele sunt incontestabile și, prin urmare, este doar o chestiune de informații. Odată ce prietenii noștri au faptele necesare, ei vor vedea cu siguranță lucrurile în felul nostru.
Și totuși, de fiecare dată, nu o fac.

De ce se intampla asa? La ce se gândesc? Care este logica lor? Se fac doar că ei pot să fie pe deplin convinși de gravitatea Problemei Evreiești? De ce, ocazional, ei ne devin chiar ostili? Pot fi ei atat de ancorati în negarea a ceea ce este, din punct de vedere rațional și obiectiv, cu siguranță una dintre problemele majore cu care se confruntă umanitatea civilizată?
Fără îndoială, acesta ar putea fi subiectul unui tratament de lungimea unei cărți, dar sa ne rezumam doar la examinarea categoriilor de bază, de răspuns și negare de către cei confruntați, poate pentru prima dată într-o manieră serioasă, cu Problema Evreiască și cu numeroasele probleme de a trăi sub dominație evreiască de facto.

La nivelul său cel mai de bază, situația este una în care novicele relativ se confruntă cu un scenariu dificil, îngrijorător și potențial catastrofal: corupția socială profundă a evreilor bogați și puternici. (Subliniez, toată lumea, chiar și analfabeții funcționali, au auzit ceva negativ despre evrei, probabil multe lucruri negative.) Este o „veste proastă” poveste de cea mai mare magnitudine. Și ultimul lucru pe care mulți oameni il doresc în viața lor în aceste zile este o altă poveste de știri proaste.
Dumnezeu știe că am avut destule probleme în ultimii ani: revolte politice, revolte în stradă, o pandemie globală, girații economice, imigrație neîngrădită, declinul mediului, crize de opioide, criminalitate în creștere, scăderea duratei de viață. Cine mai are nevoie de încă un dezastru pe farfuriile lor?
– Evreii? Chiar vorbești serios? Și presupun că si Holocaustul nu s-a întâmplat niciodată! Ce ești tu, un fel de nazist? Un suprematist alb?
În ciuda tuturor acestor apotrofari, mulți dintre noi perseverează. Ne dăm seama că educația/cultura generala este una dintre armele noastre primare în Marea Luptă și suntem hotărâți să mergem mai departe și să informăm cât mai mulți despre natura Problemei.

În anii 1950 și 1960, psihiatrul elvețian (mai târziu, american) Elisabeth Kübler-Ross a dezvoltat o schemă bine-cunoscută care a ajuns să fie cunoscută sub numele de „cele cinci etape ale durerii”. Când se confruntă cu moartea iminentă, a spus ea, oamenii progresează de obicei prin cinci faze mentale relativ distincte: negare, furie, negociere, depresie și acceptare.
Negare: „Nu, acest lucru nu este adevărat, nu se poate întâmpla. Trebuie să fie o greșeală.”
Furie: s-a putut întâmpla asta cu mine? Nu e corect! Cineva e de vină. Doamne, cum ai putut lăsa să se întâmple asta!
Negociere: „Te rog, Doamne, trece-mă prin asta și promit să fac x, y, z. Sau, doctore, trebuie să mă ajuți; Voi face tot ce este nevoie.”
Depresie: „Nu are rost, nimic nu va funcționa. Sunt condamnat. Ce rost are să încerci?” Și, în sfârșit,
Acceptare: „Toată lumea moare, și cred că timpul meu este de până. Așa să fie. E timpul să-l întâlnesc pe Creatorul meu.”
Această schemă a fost descrisă pentru prima dată în cartea sa inițială, “On Death and Dying” (1969).

Evident, nu toată lumea trece prin toate cele cinci etape, și nu neapărat în ordinea enumerată, dar cu toate acestea, aceste etape descriu unele aspecte esențiale ale răspunsului uman la tragedia iminentă a propriei dispariții.
Inspirat de acest model, permiteți-mi să propun ceva analog: “cele șase etape ale iluminarii”, cu privire la Problema Evreiască. Acest lucru se bazează pur și simplu pe propria mea experiență personală, de-a lungul mai multor ani, din confruntarea cu oamenii, studenții, familia, prietenii, străinii – cu privire la pericolele iudeocrației.
Cele șase etape sunt după cum urmează:
1. Negarea
2. Irelevanța
3. Impotența
4. Furie deplasată
5. Acceptarea
6. Mânie și acțiune sincera

Ca și în cazul teoriei lui Kübler-Ross, nu pretind că toți oamenii trec prin toate aceste etape și nici că progresează în mod necesar prin ele în ordine. Dar cred că mulți oameni, atunci când se confruntă cu datele, experimentează unele sau majoritatea acestor etape.

NEGAȚIA. La prima audiere, o afirmație serioasă că evreii au influență depășită și dăunătoare în societate, sau domina rândurile celor bogați, sau detin mass-media, sau politica de control, răspunsul inițial de obicei este negarea: „Nu, ei nu sunt asa. Asta-i ridicol. Nu sunt mai mulți evrei la putere decât oricine altcineva. E doar un canard antisemit.” Asta, chiar și de la oameni foarte educați. Din fericire, aceasta este o întrebare empirică; o prezență evreiască copleșitoare poate fi ușor dovedită, având în vedere datele relevante. Mai jos ofer o versiune concisă a acestui argument.

IRELEVANȚA. Odată ce se arată că evreii sunt masiv suprareprezentați în sectoare cheie ale societății, răspunsul standard este că acest fapt nu contează. „Ok, există o mulțime de evrei în mass-media, finanțe, și politică, dar acest lucru nu contează cu adevărat. Oamenii sunt doar oameni. Sunt buni și rai. Dacă evreii dețin o mulțime de poziții influente, asta înseamnă doar că au muncit din greu și au reușit. Și oricum, își fac doar treaba. Dacă nu, le-ar fi făcut ei, altcineva le-ar fi făcut.”
Aceasta pare a fi o viziune de bun simț, dar a face o astfel de afirmație înseamnă a avea o viziune extrem de naivă și prost informată asupra lumii.
Este adevărat că majoritatea oamenilor decenți, și în special majoritatea albilor, tind să-i vadă pe alții doar ca indivizi; există probabil motive evolutive pentru acest lucru, pe care nu voi elabora aici, dar a se vedea Cartea lui Kevin MacDonald “Individualism și Tradiția Liberală de Vest” publicata recent.
Dacă îi judecăm pe toți ca indivizi bine intenționați, atunci, desigur, nu prea contează dacă evreii sau orice altă minoritate domină societatea. Dacă evreii sunt disproporționati, atunci aceasta nu poate însemna decât că sunt mult mai deștepți sau mai harnici decât alții și, prin urmare, își merită poziția. Și dacă unii evrei comit crime sau alte acțiuni lipsite de etică, trebuie să-i judecăm și să-i pedepsim individual, de la caz la caz. Sau cel puțin așa se spune.

Criticul puterii evreiesti trebuie apoi să răspundă acestei poziții cu o demonstrație că suprareprezentarea evreiască are o bază de lungă durată și adânc înrădăcinată în acțiunile anti-albe și chiar anti-umane și că este remarcabil de dăunătoare bunăstării sociale și umane.
Acesta este un argument mai lung și mai dificil de făcut, dar se poate face; din nou, am schița acest caz de mai jos.

IMPOTENȚA. Odată ce am arătat efectul nociv al dominației evreiești, următorul răspuns este de obicei ceva de genul: „Ok, dacă evreii au atât de multă putere și influență, atunci nu puteți câștiga. Sunt prea puternici. Atunci de ce te-ai lupta cu ei? Nu poate decât să te rănească/coste pe tine și familia ta. Mai bine să ignori întreaga situație și să-ți trăiești viața cât de bine poți.”

Desigur, aceasta este o viziune pragmatică și mulți critici altfel bine intenționați adoptă această linie. Dar în cele din urmă înseamnă capitulare: o capitulare morală în fața unei puteri conducătoare răuvoitoare.
A ceda răului este el însuși un mare rău, rău de a condamna propriul viitor, și al copiilor și nepoților dumneavoastră, la o viață de brutalitate și grosolănie în creștere, de privare și suferință, de conflict și de război.

Nici o persoană cu adevărat îngrijorată nu poate accepta asta. Trebuie să ne confruntăm frontal cu situația. A lupta împotriva răului, chiar și în fața unei înfrângeri probabile, este nobil; de fapt face viața să merite trăită. Chiar dacă victoria este departe – iar victoria finală pentru partea noastră este inevitabilă, odată ce înțelegem istoria – este încă o luptă care merită urmărită.
Trăind într-o iudeocrație înseamnă că fiecare aspect major al societății este afectat. Dacă aveți preocupări sau cauze în această lume pentru care credeți că merită să luptați – mediul, justiția socială, educația, drepturile omului, sănătatea, democrația – atunci trebuie să vă implicați în lupta împotriva dominației evreiești, deoarece are un impact negativ asupra aproape oricărei alte probleme sociale. Ca să-l parafrazez pe Spengler, impotența e lașitate.

FURIA DEPLASATĂ. În acest moment, prietenul tău este probabil să înceapă sa fie iritat cu tine. Ca un telespectator tipic dar necritic, el a absorbit și internalizat probabil mantra convențională pro-evreiască: evreii sunt un popor asediat și nevinovat care au fost atacați pe nedrept de-a lungul secolelor, în special în timpul Holocaustului, și astfel le datorăm mari favoruri. Mai mult decât atât, fiind o persoană de obicei decenta, el crede că oricine ataca evrei, sau orice minorități, este un rasist moral-deficitar sau neonazist!
Pentru numele lui Dumnezeu, toată lumea urăște un rasist! Chiar și Tucker Carlson urăște rasiști!-așa ne informează în fiecare noapte, în modul său duplicitar. Din moment ce urăști în mod clar evreii, acum ești oficial un „hater”/ostil. Și toată lumea urăște un hater/ostil nu-i așa?
Simțind că a pierdut argumentul, prietenul tău se lansează apoi în atacuri subtile sau fățiș ad hominem împotriva ta. Discuțiile raționale sunt aruncate pe fereastră, iar emoțiile guvernează discutia. Acum sunteți pur și simplu o „persoană rea”, ostilă; nu mai este nevoie să dezbatem cu dvs. După ce ți-ai demonstrat incivilitatea și cruzimea, ori ești compătimit, ori ești detestat. Critic, accentul sa mutat la tine; Evreii sunt dintr-o dată nicăieri în vedere, chiar dacă aceasta a fost singura problemă a discutiei. Dintr-o dată au scăpat. Cât de convenabil; Evreii înșiși nu ar fi putut scenariza un rezultat mai bun.
Din păcate, mulți oameni rămân blocați în acest mod pentru o lungă perioadă de timp, poate pentru întreaga lor viață. Ei nu abordează niciodată problema reală, ci continuă doar să se gândească negativ despre cei ca tine.
Uneori, deși, și de multe ori în moduri surprinzătoare, există o schimbare de atitudine. Prietenul tău devine curios. Investighează, citește, pune întrebări. Încet, încet, vine de partea ta. „Știi, m-am gândit, și cred că ai găsit ceva. Evreii ăia sunt peste tot, odată ce înveți să-i vezi. Si nimeni nu-i critică. Nimeni nu pune la îndoială Holocaustul ca dimensiune/numar. Nimeni nu e dispus să-i numească evreii in evenimentele pe care le produc/cauzeaza. Ei scapă mereu…”

ACCEPTAREA. Da, evreii domină de fapt sectoarele cheie ale societății. Da, evreii, de fapt, sunt cei mai importanți tragători de sfori în politică și afaceri. Da, evreilor nu le păsa de bunăstarea umană, și ar provoca fara preget suferință în masă și chiar moarte, dacă le profita în vreun fel.
Negarea a fost depășită.

MÂNIA CINSTITA— acum împotriva vrăjmașului real — și ACȚIUNE corespunzătoare. Oricine are conștiință, cu simțul indignării morale și cu un simț al dreptății mai dezvoltat, va fi cu totul îngrozit de situație. Ei vor deveni acum activiști, vorbind, scriind, informându-i pe alții. Ei vor dezvolta coloana vertebrală morală pentru a se confrunta direct cu Puterea Evreiască și proxy/interpusii acesteia. Fiind cu adevărat informați, chiar bine informați, ei vor fi un adversar formidabil. Mișcarea va mai fi făcut un mic pas înainte. Și victoria va fi cu o zi mai aproape.

Construirea cazului
Putem examina separat patru sectoare ale societății americane: politica, mediul academic, finanțele și mass-media. În politică, avem o prezență evreiască puternică în toate cele trei ramuri ale guvernului-Congres, Casa Albă, și Curtea Supremă.
În ceea ce privește aceștia din urmă, avem în prezent 2 evrei printre cei 9 judecători: Elena Kagan și Stephen Breyer. Până la moartea recentă a ruth Bader-Ginsburg, cifra a fost de 3 din 9, și în cazul în care președintele Obama ar fi avut succes în ultimul său mandat, ar fi fost un uimitor 4 din 9, cu Merrick Garland. (Putem fi siguri că orice viitor candidat propus de Biden va fi evreu.)

Actualul Congres al SUA are 38 de evrei printre cei 535 de membri, cu 10 în Senat și 28 în Cameră. Aceasta constituie aproximativ 7% din totalul Congresului, față de o populație evreiască americană de aproximativ 6 milioane, sau doar sub 2% din națiune. Prin urmare, evreii sunt suprareprezentați în Congres cu un factor de 3,5, iar în Senat cu un factor de 5. Recordul de reprezentare evreiască, de altfel, a avut loc în urma alegerilor federale din 2008, când 48 de evrei au deținut locuri în Congres (15 Senat, 33 House).

Administrația Biden, ca și cea a lui Trump, Obama, Bush și Clinton, are o prezență evreiască extinsă. Începe cu familiile lui Biden și Kamala Harris. În mod remarcabil, toți cei trei copii adulți ai lui Biden s-au căsătorit cu evrei: fiica Ashley s-a căsătorit cu Howard Krein, fiul Hunter s-a căsătorit cu „regizoarea” Melissa Cohen, iar fiul acum decedat Beau s-a căsătorit cu Hallie Olivere. În consecință, trei dintre cei șase nepoți ai lui Biden sunt pe jumătate evrei. Biracial VP Kamala Harris s-a căsătorit cu un avocat evreu, Doug Emhoff, în 2014; Din fericire, nu au copii.

Simpatiile lui Biden față de evrei se extind, desigur, la pozițiile sale administrative la cel mai înalt nivel. Din 25 de posturi la nivel de cabinet sau cabinet, opt (32%) sunt deținute de evrei: Tony Blinken, Alejandro Mayorkas, Janet Yellen, Merrick Garland (da, că Merrick Garland), Ron Klain, Avril Haines (jumătate), Isabel Guzman (jumătate), și Eric Lander. Alți evrei bideni de rang înalt sunt John Kerry (jumătate), Rochelle Walensky de la CDC, Jeff Zients, Wendy Sherman, Gary Gensler de la SEC, David Cohen, „Rachel” Levine, Anne Neuberger, Andy Slavitt, Victoria Nuland și Roberta Jacobson. Și asta ca să nu mai vorbim de neamuri iudeofile ca Jake Sullivan, sau neamuri cu soți evrei, ca Samantha Power.

Cum rămâne cu mediul academic?
Aici este un indiciu remarcabil: A fost recent remarcat faptul că din cele opt școli Ivy League/Liga de elita: Harvard, Yale, Princeton, Columbia, Penn, Brown, Cornell, și Dartmouth, șapte au președinți/rectori evrei. Cu alte cuvinte, 88% din aceste școli de elită sunt conduse de evrei. Putem fi siguri că această orientare evreiască se extinde apoi în vicepresedinti și decani care sunt evrei, în membri ai facultății, care sunt si ei disproporționat de mult evrei, și în curriculum-ul în sine, care, fără îndoială, satisface interesele liberal-stânga evreiești.

Apoi, ia în considerare cadrele universitare în sens mai larg. Într-un articol publicat în 2006, Schuster și Finkelstein au descoperit că „25% din cadrele de cercetare ale universităților sunt evrei, comparativ cu 10% din toate facultățile”. [1] Un studiu mai vechi realizat de Steinberg[2] a constatat că 17,2% dintre profesorii universităților „de rang înalt” erau evrei. Printr-o evaluare diferită, Harriett Zuckerman[3] a examinat doar cadrele de cercetare „de elită”. Ea a constatat următoarele, in disciplinele majore:
Drept 36% evrei
Sociologie 34% evrei
Economie 28% evrei
Fizică 26% evreia
Stiinte politice 24% evrei

Cum rămâne cu studenții?
Experiența arată că atunci când evreii constituie mai mult decât câteva procente din corpul studențesc, ei încep să domine viața campusului universitar. Există nouă universități americane majore cu peste 20% studenți evrei (în ordine descrescătoare: Brandeis, Tulane, CUNY-Brooklyn, Binghamton, Queens College, George Washington University, Columbia, Boston University și Washington University-St. Louis). Și există alte 23 de școli majore cu mai mult de 10% evrei (Maryland, American University, Brown, University of Miami, Rutgers, University of Florida, Cornell, Penn, Syracuse, Michigan, New York University, Northwestern, University of Hartford, Wisconsin, Yale, Indiana, UC-Santa Barbara, Duke, University at Albany, Harvard, Cal State-Northridge, Florida State și USC). Prin urmare, avem 32 de universități americane majore, reprezentând elita intelectuală a națiunii, cu o prezență evreiască extrem de disproporționată, de sus în jos. Din nou, acest lucru într-o națiune de abia 2% evrei.

Gândiți-vă, în continuare, la domeniul finanțelor și bogăției.
Când vom citi lista celor mai bogați americani, vom găsi un fapt izbitor: aproximativ jumătate dintre ei sunt evrei. Printre primii zece, găsim cinci evrei: Mark Zuckerberg, Larry Page, Sergey Brin, Larry Ellison și Michael Bloomberg. Dintre primii 50 cei mai bogați oameni, cel puțin 27 sunt evrei, inclusiv Steve Ballmer, Michael Dell, Carl Icahn, David Newhouse, Micki Arison și Stephen Ross. [4] Averea combinată a acestor 27 de persoane se apropie de aproximativ 635 de miliarde de dolari. Notă: Dacă evreii ar fi reprezentați proporțional între primii 50, ar exista un singur individ; în schimb, există 27.

[Datele comparative sunt luate din ceea ce se publica deschis pe media, insa ce nu se publica este situatia celor 30 de familii bankare, urmasii celor 5 familii care acum un secol au scris regulile financiare dupa care se joaca orice tranzacrie comerciala sau financiara in aproape toata lumea. Cei ce au infiintat in 1913 Federal Reserve, urmasii lui Rotschield, Jacob Schiff, Warburg, J.P. Morgan si Kuhn, Loeb, and Co.]

În sens mai larg, putem deduce că această „regulă de 50% ” deține o mare parte din ierarhia bogăției. În sprijin, îl putem cita pe Benjamin Ginsberg, care a scris: „Astăzi, deși abia 2% din populația națiunii [americane] este evreiască, aproape jumătate din miliardarii săi sunt evrei”. [5] În prezent, există aproximativ 615 miliardari americani, ceea ce implică aproximativ 300 de miliardari evrei.
Sau poate cifrele sunt chiar mai rele decât bănuim. Un studiu recent al celor mai rău intenționați capitaliști „vulturi” a arătat o preponderență grea a numelor evreiești, mult mai mult de jumătate. Și un clasament de acum câțiva ani al celor mai bogați manageri de fonduri speculative din SUA a listat 32 de persoane după nume; dintre acestea, cel puțin 24 (75%) sunt evrei. Se pare că, cu cât arătăm mai mult, cu atât situatia devine mai rea.

Chiar mai impresionant, ia în considerare averea privată totală. În 2018, activele totale ale tuturor gospodăriilor private din SUA au atins pentru prima dată 100 de trilioane de dolari. Regula de 50% sugerează că cei aproximativ 6 milioane de evrei americani dețin sau controlează, în total, aproximativ 50 de trilioane de dolari.
Acest lucru demonstreaza ca ai o medie de 8 milioane de dolari pentru fiecare bărbat, femeie și copil evreu – o cifră cu adevărat uimitoare. Asta-i cu bogăția evreilor. Mai important, aceste sectoare diferite sunt profund interconectate. Bogăția evreiască este direct legată de influența politică evreiască.

Să luăm, de exemplu, cei mai buni donatori politici ai lui Joe Biden. Se pare, în mod surprinzător, că marea majoritate a donațiilor politice ale lui Biden au venit de la miliardari evrei. După scrie Andrew Joyce, dintre primii 22 de donatori ai săi, cel puțin 18 sunt evrei, urmat de lista de nume. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că evreii oferă în general cel puțin 50% din finanțarea politică democrată și cel puțin 25% din fondurile republicane.

Acestea sunt cifre cu adevărat îngrijorătoare pentru oricine daca îi pasă de corupția politică. Rețineți că există literalmente sute de grupuri de lobby, toate donând candidaților lor favoriți. Și totuși, un lobby – lobby-ul evreiesc – oferă 25 până la 50% sau chiar mai mult din finanțarea candidaților majori. Imaginați-vă dacă, să zicem, jumătate din venitul dumneavoastră a venit de la o persoană, iar cealaltă jumătate a venit de la un amestec de 200 de alte persoane; Pe cine ai asculta? Răspunsul este evident.

În cele din urmă, să vedem mass-media.
Hollywood- după știm cu toții, a fost din totdeauna un domeniu evreiesc – incepand cu originile sale în anii 1910 și 1920. A fost construit de Carl Laemmle (Universal Pictures), Adolph Zukor, Jesse Lasky, Daniel și Charles Frohman și Samuel Goldwyn (Paramount), William Fox (Fox Films, mai târziu 20th Century Fox) și cei patru frați „Warner” – în realitate, clanul Wonskolaser: Jack, Harry, Albert și Sam. Ei au fost urmați în curând de Marcus Loew (MGM), William Paley (CBS) și Harry și Jack Cohn (Columbia), stabilind un control evreiesc aproape complet asupra afacerilor cinematografice.

O poveste notabilă publicată în LA Times în 2008 a proclamat în mod deschis că „evreii conduc în totalitate Hollywood-ul”. [6] A investigat fiecare studio important și nu a găsit nimic altceva decât șefi evrei. Astăzi numele s-au schimbat, dar nu și etniile.
Ca și înainte, toți acești indivizi sunt evrei. [7] Cu o astfel de dominație, cu greu ar trebui să fim surprinși că găsim teme pro-evreiești care apar în mod repetat în filme: de la Holocaust și naziștii răi, la teroriștii arabi și musulmani, la albii ignoranți și corupți, pentru a sprijini diverse comportamente degradante din punct de vedere social și etic, cum ar fi sexul ocazional, homosexualitatea, cuplurile și familiile interrasiale, consumul de droguri recreaționale, materialismul brut și multiculturalismul agresiv.
Toate aceste teme servesc intereselor evreiești.

Situația generală a mass-mediei este și mai grăitoare. Cele mai mari cinci conglomerate media din SUA sunt: 1) Disney, 2) Warner Media, 3) NBC Universal, 4) Viacom CBS și 5) Fox Corporation.

Dominația evreiască este irelevantă?
Dacă trecem apoi la etapa a doua, IRELEVANTĂ, trebuie să contracarăm opinia că dominația evreiască este neimportantă. Din nou, din punct de vedere naiv/ignorant, evreii care predomină în guvern, mediul academic, finanțe și mass-media pare să nu conteze. Acești evrei sunt în mare parte invizibili ca evrei, iar evreimea lor este rareori afișată în mod explicit. Problemele centrale aici sunt:
(a) că evreii tind să lucreze colectiv, în interesul lor, și
(b) că au tendința de a avea puțin respect pentru toți non-evrei, au tendința de a afisa dispreț in special pentru europenii albi, care, istoric vorbind, s-au dovedit a fi adversarii lor cei mai formidabili.

Evreii lucrează tribal, ca haită; ei se ajută reciproc în atacarea și subminarea tuturor dușmanilor percepuți. Evreii din finanțe și evreii academici pot conta pe evreii din mass-media pentru a le oferi o acoperire pozitivă și pentru a minimaliza sau îngropa orice povești negative. Evreii mass-media va calomnia un inamic, ajutand evreii din finanțe sa stoarca persoana respectiva. Poate fi foarte eficient când mai mulți actori într-o cabală de trilioane de dolari sunt împotriva ta.
Ocazional, acești evrei dominanți vor lupta într-adevăr si unii cu alții, ca atunci când evreii conservatori de dreapta se ceartă cu frații lor liberali de stânga – cum ar fi ruptura recentă dintre evreii Murdoch de dreapta și evreii de stânga ADL, în special Jonathan Greenblatt, din cauza comentariilor lui Tucker Carlson. Dar aceasta este doar o dispută internă despre care ar fi cel mai bun mod de a promova interesele evreiești, nimic mai mult.

O mare parte din confruntarea politică actuală este doar spectacol; Certurile democrat-republicane sunt lipsite de sens atunci când ambele părți sunt susținute de evrei bogați. Și evreilor din spectrul politic le place să folosească lachei gentili/nonevrei ca Anderson Cooper, Chris Cuomo, Chris Hayes, Sean Hannity, și da, Tucker Carlson, pentru a-i acoperi. Acest lucru servește din nou pentru a ascunde structura de putere reală.
Dar faptul că evreii puternici lucrează unii cu alții, împotriva tuturor celorlalți gentili/nonevrei, este un fapt istoric bine stabilit, de unii dintre cei mai străluciți gânditori ai Occidentului.

Acest subiect necesită literalmente un tratament de lungimea unei cărți – a se vedea cartea mea “Eternal Strangers: Critical Views of Jews and Judaism through the Ages” – (2020), care este prima care documentează pe deplin consemnarile istorice ce datează de peste 2.000 de ani, cel puțin dela remarcile lui Hecateus din Abdera și Theophrastus circa 300 î.Hr., procedând la Cicero, Seneca, Tacitus, Porfir, Thomas Aquinas, Martin Luther, Voltaire, Rousseau, Fichte, Kant, Hegel, Schopenhauer, Bakunin, Nietzsche, Mark Twain, H. G. Wells, Heidegger și geniul șahului (și jumătate evreu) Bobby Fischer, printre multi altii. Este o listă impresionantă.

Criticile sunt uniform contondente și condamnabile. Evreii sunt „mizantropi și ostili străinilor”, „cei mai josnici oameni”, „îi privesc pe toți ceilalți ca pe dușmanii lor”, „o rasă blestemată”, „cea mai josnics ditre toate popoarele”.
Ele sunt profund diferite – într-un mod rău – de restul umanității. Teologii medievali i-au condamnat pe evrei pentru cămăta lor și pentru abuzul lor față de creștini și creștinism.
Luther i-a numit „o povară grea, o ciumă, o molimă, o nenorocire pură”, adăugând că „suntem de vină că nu i-am ucis”. Pentru Voltaire, ei „afișează o ură ireconciliabilă împotriva tuturor națiunilor”; pentru Rousseau, rasa evreiască a fost „întotdeauna un străin printre alți oameni”. Filosoful german Johann Herder i-a numit „o republică a cămătarilor vicleni”. Kant îi vedea ca pe „o națiune de înșelători”. Schopenhauer a fost deosebit de direct: „gunoi al umanitatii, dar mare maestri ai minciunii.” Heidegger a surprins bine situația în doar trei cuvinte: „criminali stăpâni planetari”. [11]

Această istorie de 2.000 de ani de ură și dispreț față de restul omenirii este jucată si în prezent, cu mult secret și înșelăciune. Evreii lucrează adesea în fundal, ascunși, din lumina reflectoarelor; ei sunt, așa cum a spus Hitler, tragatorii de franghii (Drahtzieher) ai societății contemporane, folosind bani și putere pentru a conduce evenimentele în favoarea lor.
Istoria ne spune că evreii nu se vor aabtine de la orice – de la cel mai atroce, cel mai extraordinar si cel mai lipsit de etică mijloc pentru a-și promova scopurile, chiar și războiul. Există o istorie la fel de lungă și condamnabilă a implicării evreilor în războaie, de la războaiele iudeo-romane din primul și al doilea secol până la „războiul împotriva terorii” din zilele noastre. [12] Aceasta nu este o speculație; toate aceste fapte sunt bine atestate și bine documentate. Avem nevoie doar de a face o excursie de lectură, din surse de renume.

Concluzia, desigur, este că supra-reprezentarea evreiască în sectoarele majore ale societății contează – contează foarte mult. Fără îndoială, aceasta este cauza principală a practic a tuturor problemelor noastre sociale actuale, toate acestea fiind create sau exacerbate de evrei puternici. Cu greu ne mai putem imagina cum ar putea fi viața fără prezența lor manipulatoare și răuvoitoare.
Această scurtă relatare a influenței evreiești pernicioase ar trebui să ajute la ragazul etapei de „irelevanță”. Dar impotenta nu trebuie sa fie consecinta. Acceptă realitatea și întoarce-ți furia spre țintele reale. Și apoi acționeaza.

Rețineți: Fiecare victorie evreiască din secolele trecute a fost efemeră și a fost transformată în schimb într-o acțiune concretă împotriva evreilor – izolare, ghetoizare, încarcerare, expulzare sau mai rău. Și așa va fi de data asta.
Calea spre iluminare e grea. Și totuși trebuie urmărită, dacă umanitatea vrea să înflorească și să prospere.

Autorul articolului, Thomas Dalton, PhD, a scris sau editat mai multe cărți și articole despre politică, istorie și religie, cu un accent special pe național-socialismul din Germania. Lucrările sale includ o nouă serie de traduceri ale lui “Mein Kampf “și cărțile “Eternal Strangers” (2020), “The Jewish Hand in the World Wars” (2019) și “Debating the Holocaust” (ed. a IV-a, 2020), toate disponibile la http://www.clemensandblair.com
Pentru toate scrierile sale, a se vedea site-ul său personal: http://www.thomasdaltonphd.com

Note
[1] J. Schuster și M. Finkelstein, Facultatea americană (2006), p. 66.
[2] S. Steinberg, Oala de topire academică (1974), p. 103.
[3] H. Zuckerman, Elita științifică (1977).
[4] Bloomberg Billionaires Index (2018).
[5] Îmbrățișarea fatală (1993), p. 1.
[6] „Cât de evreiesc este Hollywood-ul?” (19 decembrie 2008).
[7] Până de curând, am fi putut include Compania Weinstein (alias Lantern Entertainment), dar scandalul sexual din jurul lui Harvey Weinstein a dus corporația în faliment la începutul anului 2018.
[8] Mama lui Rupert, Elisabeth Joy Greene, pare să fi fost evreică. Vezi aici, aici, și aici. Am putea cita, de asemenea, premiul lui Rupert Murdoch din partea grupului puternic evreiesc ADL în 2010 și donația de 1 milion de dolari a fiului său James către același grup în 2017. Dacă murdochii nu sunt evrei, sunt în grații foarte bune cu ei.
[9] Sean Hannity este deosebit de extraordinar în această privință.
[10] Persoanele actuale și recente includ, cel puțin: N. Adams, H. Berkes, M. Block, D. Brooks, A. Cheuse, A. Codrescu, K. Coleman, O. Eisenberg, D. Elliott, D. Estrin, S. Fatsis, P. Fessler, C. Flintoff, D. Folkenflik, R. Garfield, T. Gjelten, B. Gladstone, I. Glass, T. Goldman, J. Goldstein, J. Goldstein, R. Goldstein, D. Greene, N. Greenfieldboyce, T. Gross, M. Hirsh , S. Inskeep, I. Jaffe, A. Kahn, C. Kahn, M. Kaste, A. Katz, M. Keleman, D. Kestenbaum, N. King, B. Klein, T. Koppel, A. Kuhn, B. Littlefield, N. King, N. Pearl, P. Sagal, M. Schaub, A. Shapiro, J. Shapiro, W. Shortz, R. Siegel, A. Silverman, S. Simon, A. Spiegel, S. Stamberg, R. Stein, L. Sydell, D. Temple-Raston, N. Totenberg, G. Warner, D. Welna , L. Wertheimer, D. Wessel, E. Westervelt, B. Wolf și D. Zwerdling.
[11] Pentru o listă edificatoare de aproximativ 50 de astfel de citate, consultați site-ul web al lui Clemens și Blair, editura LLC (aici).
[12] A se vedea cartea mea Mâna evreiască în războaiele mondiale (2019).

Sursa: https://www.unz.com/article/confronting-the-judeocracy-the-six-stages-of-enlightenment

Traducerea: CD