Propagandă jenantă pro-rusă în ghiveci cu conspiraţionism de duzină!

Banca Natională a României nu a avut prorietatea Tezaurului României, nefiind al ei, ci l-a depozitat.
–
Prin promovarea unei „istorii“ de factură propagandistică, profesorul C.L. susţine sistematic că după ce a trecut un timp de la ocupaţia sovietică și au expirat ceva tratate ori s-au plătit ceva datorii de război faţă de sovietici, ar fi fost bine de România comunistă căci „Uniunea Sovietică nu mai lua un ac din România fără să-l plătească“, de parcă România vindea pe vreo piaţă liberă acel „ac“ şi nu era tot captivă, în mare măsură, în blocul est-european din spatele „Cortinei de Fier“, bloc condus de la Moscova, de parcă România nu era captivă în CAER („Consiliul de Ajutor Economic Reciproc“m creat la inițiativa Uniunii Sovietice în 1949, ca „organizație economică a statelor comuniste europene“) şi era obligată ca în primul rând să îşi „integreze economia“ cu a celorlalte țări CAER, să vândă şi să cumpere în mod necompetitiv. Chiar era România o ţară liberă pentru că Ceauşescu mai avea sau mai schiţa gesturi de independenţă discutabilă, dar care atrăgeau ostilitatea fraţilor mai mari sovietici?
Poate că nu trebuia postat ca articol comentariul privat venit în replică la promovarea pe e-mail a materialelor propagandistice în favoarea unor puteri estice ale dlui Lupu, dar, din păcate, chiar este plin de mituri propagandistice articolul semnat de dl Corvin Lupu: „Ce mai reprezintă astăzi Tezaurul României de la Moscova?“.
Nici măcar nu a existat pretinsa discuţie dintre Ion Iliescu şi Boris Elţîn din ianuarie 1992, invocată în articol, discuţie ce ar evidenţia generozitatea şi favorurile din trecut ale Moscovei pentru noi. Este pur şi simplu încă o fabulaţie din colecţia „poveşti pentru adormit copiii“, ca multe altele, precum inventata vizită a lui Ion Iliescu în Israel din 2001-2002, pe care dl Corvin Lupu o invocă adesea în diverse emisiuni şi articole, de ani de zile, deşi este tot un fals (fapt asupra căruia i s-a atras atenţia, dar nu a verificat realitatea, deşi trebuia să fie foarte simplu pentru un profesionist), căci nici această vizită nu a existat. A existat doar o invitaţie de vizită pentru Iliescu în acei ani (2001-2002), pe care însă, după ce Iliescu a anunţat-o ca viitoare vizită, Israelul a retras-o cu scandal şi mare tam-tam, în condiţiile în care Iliescu nu voia să recunoască existenţa „Holocaustului în România“, făcându-o abia la finele lui 2004, la sfârşitul mandatului său de preşedinte (cum am detaliat în „Ofensiva iudaismului asupra României“), ca să îi taie sprijinul israelian acordat liderului PRM Corneliu Vadim Tudor în campania electorală, care promisese că dacă ajunge preşedinte urmare alegerilor de la finele anului 2004 va recunoaşte el vinovăţia României. Favoritul lui Iliescu în alegerile prezidenţiale din 2004 era, de voie de nevoie, Adrian Năstase, colegul şi şeful său formal de partid.
Oricum, Iliescu nu s-a (mai) dus în Israel (cum nu a fost nici la Moscova în 1992), deşi dl Lupu mai înfloreşte povestea şi cu faptul (fals) că Iliescu le-a promis acolo, în vizita care nu a avut loc vreodată în Israel la începutul anilor 2000, 10 miliarde de dolari „evreilor“ pentru a repara „vinovăţia României de Holocaust“. Succesorul lui Iliescu, Băsescu, a fost cel care s-a pupat cu israelienii şi a plâns de jale la „Muzeul Holocaustului“ din SUA, imediat după ce şi-a preluat mandatul, în 2005.
*
Doar ministrul de Externe Adrian Năstase a fost în Rusia în 1992, în februarie, unde a negociat, dar sub nivelul lui Boris Elţîn, nu cu acesta, un tratat de prietenie cu Rusia (negociat până în 1995), prin care România se supunea practic în politica externă Rusiei, dar care nu s-a mai semnat.
https://moscova.mae.ro/node/167
Nici discuţia (cum inventează multe asemenea dl Corvin Lupu), nici vreo întâlnire oficială între Iliescu si Elţîn nu au avut loc. Ion Iliescu a fost ca preşedinte la Moscova doar în aprilie 1991 (când Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov au semnat tratatul de prietenie româno-sovietic, dar Uniunea Sovietică avea să moară la foarte scurt timp, „înjunghiată“ chiar de Boris Elţîn) şi a mai fost în iulie 2003 (când Iliescu era în al doilea mandat), apoi a fost Traian Băsescu, ca preşedinte, în mai 2005, la Moscova, unde mai mult l-a dus consilierul său de atunci Cozmin Guşă. Iar Elţîn nu a venit niciodată în România.
Autorul textului „Ce mai reprezintă astăzi Tezaurul României de la Moscova?“ (de unde aflăm că nu mai reprezintă mare lucru şi nu prea ne trebuie), dl Corvin Lupu, se dovedeşte deci încă o dată un narator mitico-fantezist, cum face cu o mare parte din „istoria” pe care o reinterpretează în cheie personală şi pe care vrea să o inoculeze astfel românilor, acum ca propagandă pro ruso-sovietică, cum făceau „istoricii“ înregimentaţi din epoca dictaturii comuniste, care nu mai erau oameni ai adevărului (istoric), ci propagandişti. Scopurile mai noi sunt propagandiste, în favoarea unor puteri străine estice, pe care vrea să le promoveze folosind dezgustul just al românilor, generat de exploatarea cinică economică a Occidentului asupra ţării lor, unde autorul Lupu vede obsesiv „evrei” şi unde nu sunt, fel de fel de ne-evrei fiind foarte „generos“ încadraţi la „evrei“ de către dl Corvin Lupu, doar pentru că sunt personaje negative (culmea e că pe „evreii buni“, precum îl vede peginerele lui Donald Trump, îi declară „creştini“, susţinând textual în emisiunea „Despre masonerie și rolul acesteia…“ că ginerele Jared Kushner ar fie creştin ortodox, deşi acesta aparţine iudaismului „ortodox“, care nu e deloc creştinism, în aceeaşi emisiune spunând despre clanul Rockefeller că sunt „evrei“ aflaţi în război cu Trump, deşi aceia sunt anglo-saxoni, iar Trump habar nu are de vreun război al său cu aceştia, căci ar fi spus-o).
Susţine tot neîntemeiat de vreun an de zile (uneori direct, alteori plasând vorbele imaginar în gura lui Boris Elțîn, ca în acest articol) că Moscova comunistă, „generoasă“ fiind, a ajutat România permiţându-i să se dezvolte şi apărând astfel România de Occident.
Dar prostănacul de Boris Elţîn nu putea avea asemenea vorbe, căci era, spre deosebire de succesorul său Vladimir Putin, un pro-occidental care nu ar fi blamat în 1992 Occidentul, către care chiar el a deschis Rusia, ci ar fi blamat Uniunea Sovietică, la dărâmarea căreia a şi contribuit cu mai puţin de un an înainte.
Cum să-i fi spus Boris Elțîn lui Ion Iliescu că „acum va veni Occidentul și o să vă ia tot!“ (cum susţine dl Corvin Lupu), când Elţîn era chiar cel care atunci începea să dea posesiile Rusiei către Occident, abia succesorul său (Vladimir Putin) îndreptând această stare?
Şi cum să spui că România s-ar fi dezvoltat datorită Uniunii Sovietice, cum tot insistă de ceva vreme dl Corvin Lupu? România a fost mult mai dezvoltată economic decât Uniunea Sovietică în anii 1940 şi nu s-ar fi dezvoltat şi mai bine România sub o conducere naţionalistă veritabilă dacă în 1944 nu era ocupată de sovietici?
+
Nota Bene: Tot felul de uşurei invocă faptul că în timpul Primului Război Mondial, Banca Naţională era privată şi deci, vezi Doamne!, nu aparţinea României tezaurul. Câtă ignoranţă agresivă anti-românească!
Dacă ar citi despre istoria reală a BNR, oricine ar afla că ea păstra („depozita“, „tezauriza“) valorile, nu le poseda. Iar dl. Radu Golban, care este incocat în această susţinere, vorbeşte despre BNR cea veche, de dinainte de anii 1948. Dar şi faptul că acea Bancă Naţională veche era proprietate privată nu înseamnă că tot ceea ce ea depozita/tezauriza ea îi şi aparţinea. BANCA TEZAURIZA sau PĂSTRA, NU DEŢINEA tot ce era în seifurile ei, oameni buni! Între atribuţiile legale ale Băncii Naţionale, conform Statutelor BNR promulgate de regele Carol I (regulile de organizare, funcționare și administrare ale băncii) era şi „depozitarea valorilor“, dar asta nu însemna că acestea îi şi aparţineau. Tezaurul României nu îi aparţinea Băncii Naţionale, deşi îl „depozita“.
https://www.bnr.ro/Istoria-BNR-13680-Mobile.aspx

„Dați-mi Țara înapoi!” – Apusul lui Lăpușneanu al II-lea

Ion Măldărescu
12 Mai 2024

Cu sprijinul nemijlocit al mamei năvălitorilor barbari ai secolului al XXI-lea, în noiembrie 2014, nădragii unui tembel incurabil, escroc și jefuitor la drumul mare, un „Lăpșneanu” trădător din naștere, au fost unși cu adeziv și lipiți de scaunul cuvenit unui urmaș al românilor Ștefan, Mihai, Ion sau Nicolae. Vreme de zece ani, acest Lăpușneanu al II-lea a citit de pe prompter ce i s-a pus, a executat ce i s-a cerut, nu înainte de a repeta în sinea lui (că de vorbit nu prea știe, scrâșnește doar aruncând cuvintele printre măsele): „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!”. A sacrificat ceva acest Lăpuşeanu, ca măcar să fie bănuit a-şi iubi ţara? Nu! N-a făcut decât să-i sacrifice cu cinism şi dezbinare pe cei care l-au ajutat să ajungă la palat! Atribuindu-i acestuia nişte calităţi, merite, trăiri sau simţiri profunde, am duce în derizoriu ideea de iubire de ţară.
Pe timpul când stagiul militar era obligatoriu în România, perioadă în care după cum mărturisește chiar el -, Lăpușneanu al II-lea a învățat să coase nasturi – personajul a fost „prăpăd” cum s-a exprimat un fost „tovarăș de arme”, care îl descrie astfel: „a fost singurul militar T.R. (ăștia erau studenți militari), care a încheiat stagiul nu cu gradul de sublocotenent în rezervă, cum era regula, ci doar de… ober-gefreiter (caporal) ca Joseph Porta, dacă l-ați citit pe Sven Hassel… (de aia nu prezintă poze cu el din armata). Cu un asemenea grad plin de semnificații, era clar pentru cei inițiați, că într-o zi va ajunge comandantul suprem al Armatei. Și a ajuns. Ca și Hitler, care tot de la gradul de ober-gefreiter a început”.

Credeți că este imposibil să meargă lucrurile mai prost ? Lăpușneanu al II-lea, sigur pe el, vă contrazice: „Ba e posibil!”. El a demonstrat că poate să facă din imposibil posibil, adică să ducă țara direct în neant. Timp de un aproape deceniu, Lăpușneanu al II-lea a demonstrat că trăsăturile sale dominate, care le subordonează pe toate celelalte, sunt infatuarea și dorința de putere, de a o obține prin orice mijloace și de a o păstra cu orice preț. A demonstrat că „lupu’ părul schimbă, da’ năravul, ba”. În acest scop, lipsa lui de scrupule a folosit orice mijloace: afaceri cu copii, înșelăciuni cu „meditații”, încălcarea Tratatului de Armistițiu dintre Aliați și România, încheiat la Moscova, la 12 septembrie 1944, privind „moștenirea” „Deutsche Volksgruppe in Rumänien”, extinderea ocupației militare străine pe teritoriul țării și trădarea poporului căruia i-a jurat credință…

„Pas cu pas”, anii au trecut și, odată cu ei, s-au derulat eforturile și prestația Lăpușneanului al II-lea: vacanțele, deplasările oficiale la Parlamentul European în timpul cărora a fost tratat cu supremă nebăgare în seamă, concediile de recuperare după vizita la Piramidele Egiptene, după vacanțele pe pârtiile de schi europene, după proba cu aruncatul paltonului și după „chinuitoarele” zboruri cu avioane private de lux, până la cursele cu bicicleta în Ziua Națională a României… pe banii contribuabilului român.

Ei, bine acum, la câțiva metri distanță de capătul „domniei” se pare că cineva i-a introdus lui Lăpușneanu al II-lea nano-particule de transformare a sa în I.A. Rezultatul a demonstrat rateul intervenției… sau poate, reușita acesteia. Depinde din ce unghi este privită operația. Multipla infracțiune penală comisă recent de Lăpușneanu al II-lea: zborul cu avion privat de lux la Înalta Poartă (cu Carmencita, sine die), întâlnirea cu Sultanul Senil I al Potomacului (a cărui popularitate a crescut spontan dincolo de Marea Gârlă după întâlnirea în cauză, pentru a demonstrat localnicilor că se poate și mai rău). Adăugăm și promisiunile făcute de Lăpușneanu al II-lea Sultanului Senil I de a transforma România în cap de pod pro Zelenski, contra Putin, fără a avea mandat din partea poporului român, dar și cedarea gratuită Ucrainei a unicei versiuni active „Patriot” din cele patru cumpărate de România, și punerea la dispoziție a teritoriului pentru instruirea militarilor „ucraineni”, fapte ce constituie declarația de război împotriva Federației Ruse.

Lăpușneanu-le, te-a împuternicit Poporul Român să declari război Rusiei? Iată prevederile Codului Penal (2024) Art. 394 unde te încadrezi:

„Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin:
– provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;
– subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;
– aservire față de o putere sau organizație străină;
– ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi” .
Pe cale de consecință, Lăpușneanu al II-lea și „Guvernele mele” – inclusiv cel cu ciucălachei și ciolachei trebuie deferite Justiției și puse în fața unui autentic Tribunal al Poporului sub cel puțin două grave capete de acuzare: subminarea economiei naționale și trădare de țară. Și chiar dacă „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile!”, chiar dacă tastatura STS remodelează zicerea lui I. V. Stalin, un vot rațional poate salva țara de dezastru.

Sunt conștient că unii dintre cei care vor urmări linkurile de mai jos mă vor caracteriza drept putinist, suveranist, naționalist, extremist… Acestora le răspund:
– nu sunt pro Ucraina!
– nu sunt pro Rusia!
– nu sunt pro NATO!
– nu sunt pro U.E.!
„Sunt român și punct”!
Da! Sunt naționalist și să nu uităm că, așa cum a precizat regretatul academician Răzvan Teodorescu, pentru prima dată în istorie definiția acestui cuvânt a apărut în ziarul „Liberation” la câțiva ani după Revoluția Franceză de la 1789: „Naționalism înseamnă doctrina iubirii de patrie”.

Să nu uităm nici îndemnul lui Radu Gyr: „Trezește-te Gheorghe! Trezește-te, Ioane!”, până când nu va fi prea târziu. Speranța moare ultima! Mi-aș dori din tot sufletul ca la un spectacol unde răsună „Trei culori” a lui Ciprian Porumbescu sau se recită „Doina” lui Mihai Eminescu să-i văd pe români ridicându-se în picioare precum rușii din al doilea filmuleț . Poate numai Adrian Păunescu ar mai fi reușit… dar el a plecat.

Îmi iubesc Țara și Neamul și, citând titlului prodigioasei cărți a româncei patriot Maria Diana Popescu, cer tuturor chiriașilor postdecembriști de la Cotroceni, „Victoria” și „Casa Poporului”:
„Dați-mi Țara înapoi!”.

Romania e sub ocupatie(„straina”…)
altele sunt prioritatile.