.

 

 

 

Discurs parlamentar de 1 Decembrie,

pregătit pentru ședința solemnă a Senatului României din 2 Decembrie 2015

 

 

 

 

 

 

 

PreaFericite Părinte Patriarh,

Domnilor președinți, Domnilor colegi,

Onorată asistență,

 

Îngăduiți-mi să încep prin a face o completare la majoritatea comentariilor care s-au auzit zilele acestea în legătură cu ziua noastră națională: la 1 Decembrie aniversăm încheierea unui proces politic glorios care a debutat în luna martie a anului de grație 1918, la Chișinău, când s-a decis, în condiții dramatice, revenirea Basarabiei la trupul Țării, proces care a continuat prin decizia similară a Bucovinenilor, și s-a încununat prin Adunarea Națională de la Alba Iulia, prin adoptarea istoricei Proclamații. În termeni militari, Basarabia a dat tonul la cântec în 1918, tonul la cântecul Unirii!….

 

Câteva cuvinte despre Proclamația de la Alba Iulia, pe care o pomenim atât de des și cu atâta venerație la fiecare aniversare a zilei de 1 Decembrie!

Această Proclamație conține un important capitol, vizionar, cu privire la viitorul minorităților naționale din România. Printre altele, li se recunoștea acestor minorități dreptul de a folosi limba maternă în școală, în justiție, în administrație, în biserică. Nimeni la 1 Decenbrie 1918 nu a avut de obiectat la aceste propuneri. Românii ardeleni, care au gândit această proclamație, au vrut să demonstreze astfel că nu au de gând să inverseze rolurile cu ungurii care până atunci nu recunoscuseră, în fosta Austro-Ungarie, decât un singur drept pentru români: dreptul de a se declara …unguri! Dreptul la deznaționalizare!

 

Mai trebuie amintit, spus și repetat la nesfârșit că la intrarea României în război, aliații ei, Franța și Anglia în mod deosebit, au promis României că la încheierea războiului viitoarea graniță de Vest a României va fi pe Tisa. Promisiune nerespectată la Conferința de Pace. La 1 Decembrie 1918 se știa deja că granița de Vest a României nu va fi cea promisă, cea dreaptă, cea corectă în fața justiției istorice! Se știa așadar că prin Granița nedreaptă de la Vest circa 500.000 de români rămâneau să trăiască mai departe sub administrația Budapestei, bine cunoscută ca abuzivă și samavolnică.

 

Mai mult chiar, printre cei 100.000 de participanți la Marea Adunare de la Alba Iulia se aflau și câteva mii dintre românii care rămâneau în afara noilor granițe ale României. Veniseă și ei să se bucure de izbânda justiției, chiar dacă ea nu era deplină. Veniseră la Alba Iulia cu o întrebare adresată fruntașilor Partidului Național: Pe noi cui ne lăsați?…

 

Pe noi cui ne lăsați?… O întrebare care răsună și azi, cu aceeași deznădejde!

 

Onorată asistență, e lucru sigur că autorii Proclamației de la Alba Iulia, atunci când au introdus în textul acesteia cel mai democrat și mai umanist program politic din lume și din istorie pentru minoritari – repet: cel mai democrat regim din lume, s-au gândit nu numai la corectitudinea politică, la justiția divină care le impunea un asemenea program, ci s-au gândit și la cei 500.000 de români care rămâneau să suporte un regim politic pentru minoritari așa cum îl vor concepe liderii maghiari de la Budapesta. Liderii români din Ardeal au nutrit speranța că principiile de la Alba Iulia vor fi preluate și la Budapesta, pentru ca românii din Ungaria să se bucure de drepturile pe care le vor avea ungurii din România!… Această dorită reciprocitate nu s-a instaurat însă niciodată! Nici în zilele noastre!

 

Principiile de la Alba Iulia reprezintă un model ideal, oferit întregii Europe, întregii omeniri! Un model de politică corectă față de minoritarii etnici! Ca orice model, și acesta rămâne greu accesibil, intangibil chiar. Dar este de datoria fiecărui stat să tindă spre acest model, să se apropie cât mai mult de el, chiar dacă asimptotic.

 

Îndrăznesc să spun – iar la nevoie să demonstrez, că România se numără printre cele 3-4 state europene care s-au apropiat cel mai mult de modelul de la Alba Iulia! Această reușită merită a fi subliniată într-o zi festivă ca aceasta! Ca români, trebuie să fim mândri că înaintașii noștri, părinții noștri au conceput modelul Alba Iulia. Putem fi mândri și pentru felul cum acest model a fost transpus în realitate de guvernanții români, de clasa politică din România, în frunte cu Parlamentul ei.

 

Onorată asistență,

La 1 decembrie 1918, în Ungaria trăiau 500.000 de români. Azi mai trăiesc 30-40.000… Au pierit, au dispărut aproape o jumătate de milion de români prin deznaționalizare.

La 1 decembrie 1918, în România, în Transilvania îndeosebi, trăiau 1.500.000 de maghiari. La 1 decembrie 1989 trăiau în România 2000.000 de maghiari!… Mai e nevoie de comentarii?!

 

…Să nu disperăm însă pentru dispariția a sute de mii de români din statisticile Budapestei! Slavă Domnului! În Ungaria trăiesc, înregistrați în toate statisticile oficiale, și o jumătate de milion de greco-catolici! Unguri greco-catolici?!… Maghiari greco-catolici?! Este o absurditate! Un non-sens! Când s-a produs această trecere masivă a maghiarilor la Uniație?! Istoria nu consemnează un asemenea eveniment, un asemenea proces!

 

Onorată asistență, cei 500.000 de greco-catolici din Ungaria sunt de fapt români, români cărora le e teamă să se declare români! Ar avea multe de pierdut pe plan social și economic, în toate privințele, pe toate planurile, dacă s-ar declara români… Pentru acești români, cadrul pe care îl oferă Uniunea Europeană, reprezintă o șansă imensă de a se regăsi pe sine fiecare! De a-și afirma identitatea fără niciun risc. O șansă pe care n-o pot fructifica însă fără sprijinul decisiv al românilor din România, și în primul rând al românilor ce-și duc veacul în această incintă, sediu al responsabilității politice și morale pentru soarta României și a românilor de pretutindeni!

 

Azi, numărul maghiarilor din România este mai mic decât în 1989! Mai mic este și numărul românilor din România de azi, față de România din 1989. În cifre relative însă, ca procent, numărul maghiarilor care au părăsit România după 1990 este mult mai mare decât al românilor care au părăsit România!

De unde această diferență?

Această diferență provine din faptul că foarte mulți maghiari – îndeosebi la tinerii maghiari mă refer!, au un motiv în plus să părăsească România, un motiv în plus să nu se simtă bine în țara, în statul în care s-au născut. Motivul este simplu și surprinzător: ei nu știu românește! De ce oare mulți, tot mai mulți tineri maghiari nu știu românește, în vreme ce toți ceilalți minoritari din România au învățat bine românește, nu au nicio problemă, nicio dificultate în a vorbi cursiv și corect românește?! Atât țiganii cât și evreii, tătarii sau sârbii, sașii sau rutenii, vorbesc la fel de bine românește ca și româno-fonii nativi! Numai maghiarii și secuii nu reușesc să-și însușească ca lumea dulcele nostru grai! De ce oare?

 

Răspunsul este nefiresc: pentru că în interiorul comunității maghiare tinerii sunt supuși unei educații anti-românești, sunt manipulați – ca să nu zic că sunt constrânși, sunt încurajați să nu învețe românește!

 

Discriminarea între cei ce știu limba oficială a unui  stat și cei ce nu o știu este o discriminare inevitabilă, care se impune de la sine, este naturală, firească, normală. Anormală este existența unor entități politice și culturale care funcționează în România pentru a săpa o prăpastie cât mai adâncă între maghiari și concetățenii lor. La ce le este utilă politicienilor maghiari o prăpastie, o falie cât mai adâncă între maghiari și restul societății românești? Le este utilă pentru a se asigura astfel, cu acest preț, de sprijinul acestei noi divinități care apare în orice democrație: electoratul! Măria Sa Electoratul!…

 

Prăpastia, la nevoie chiar vrăjmășia dintre maghiari și români, le asigură politicienilor maghiari un electorat constant, le asigură voturi! Și în felul acesta le asigură prezența în diverse funcții nemeritate, inclusiv prezența în  incinta Parlamentului României!

 

 

Ion Coja, 2 decembrie 2015

 

*

 

Domnule profesor ION COJA, ce reprezintă acest „discurs parlamentar”? Chiar l-ați rostit în Senat la ședința soloemnă din 2 Decembrie 2015? Nu v-am văzut pe acolo!

 

Era cât pe ce!… Noi, Asociația Foștilor Parlamentari din România, am cerut să fim și noi prezenți la amintita ședință solemnă. În așteptarea invitației solicitate, colegii, foști parlamentari, mi-au propus să țin eu un mic discurs din partea lor, a foștilor parlamentari. M-am pregătit pentru această eventualitate scriind propriu zis un dicurs, cel de mai sus! Din păcate, sau din fericire, organizatorii ședinței nu au putut să satisfacă dorința noastră, măcar că se preconiza că sala Senatului va fi mai mult goală!… Cum a și fost! Așa că…

 

De ce spuneți că „din fericire”?!

 

Eu am știut că dacă vom fi acceptați să luăm cuvîntul, vom vorbi după UDMR! Or, în ultimii ani, la fiecare 1 Decembrie UDMR  a insistat pe ideea că Proclamația de la Alba Iuia a făcut niște promisiuni pe care nu le-a onorat. Și se referă mai ales la folosirea limbii materne în toate domeniile: școală, administrație, justiție, biserică. Eram sigur că și de data asta vor proceda la fel! Fără să primească punerea la punct potrivită și legitimă!…

 

Cea pe care o cuprinde „discursul” dumneavoastră!

 

Numai că de data asta UDMR n-a mai pomenit nimic de „promisiunile de la Alba Iulia”, rămase, chipurile, neonorate! Disursul reprezentantului UDMR a fost de bun simț, surprinzător de cooperant, aș zice!

 

Da, toată lumea a observat că a fost un discurs fără obrăznicii udemeriste! Cred că incidentul de la Târgu Secuiesc, cu noul Attila, care a plănuit un adevărat masacru cu care să marcheze festiv ziua de 1 Decembrie, i-a obligat pe bozgorii din UDMR să facă ciocul mic!…

 

În condițiile acestea, dacă aș fi fost în sală și aș fi ținut discursul de mai sus, făceam o notă discordantă care mie în primul rând nu mi-ar fi plăcut!

 

Important este că prin acest text, prin acest „discurs”, răspundeți definitiv unor pretenții stupide udemeriste! Auzi la ei! Promisiuni neonorate! Sunt absolut nerușinați!… Textul are autonomia sa, nu trebuie pus în legătură cu ce s-a mai spus la ședința festivă a Senatului, o ședință atât de anostă! Discursul dumneavoastră, chiar dacă nu a fost rostit, scoate din uitare și anonimat ședința respectivă. A avut meritul că v-a stimulat pe dvs să scrieți acest text pentru care vă felicit!…

 

Eh, îmi place cum pui problema!… Te felicit și eu!

 

A consemnat Tommy Stoicuț