.

Aspecte privitoare la „detonarea revoluției” din decembrie 1989

 

Prima acțiune de la Timișoara, desfășurată în direcția declanșării revoltei populare, a avut loc începând chiar cu ziua următoare tentativei nereușite de la Iași. După cum se va vedea, detonarea revoltei a fost pregătită din timp. Ea nu a fost o improvizație datorată nereușitei de la Iași. Eu cred că marii planificatori ai evenimentelor au dorit ca revolta să izbucnească succesiv și la interval de o zi, la Iași și la Timișoara. După cum este arhicunoscut, la Timișoara tulburările au fost provocate în fața casei parohiale a pastorului reformat László Tökés, care, conform unei sentințe judecătorești, urma să fie transferat într-o parohie din județul Sălaj. În jurul aplicării acestei sentințe s-a făcut publicitate, s-a creat imaginea unei nedreptăți și a nevoii de sprijin popular pentru pastor.

Duminică 10 decembrie 1989, la slujba din Biserica Reformată, László Tökés a spus credincioșilor prezenți că s-a decis transferul său într-o altă parohie. „Vor veni după mine pe 15. Veniți să vedeți cum procedează”, a îndemnat pastorul pe cei prezenți la slujbă. A fost primul semnal de ajutor adresat de preot credincioșilor. Situația preotului a fost imediat făcută cunoscută pe plan internațional. Privitor la activitatea unor trimiși străini de contactare a „detonatorului revoluției”, László Tökés, acesta a fost vizitat de cetățeanul de etnie maghiară Solomon Rudolf, originar din Covasna, stabilit definitiv la Viena, care i-a luat un interviu, pe care l-a înregistrat video. De asemenea, în vizită la Tökés a încercat să ajungă și secretarul II al Ambasadei S.U.A. la București (nume conspirativ Denis Currie), însoțit de o angajată de la Ambasada Marii Britanii. Ei au telefonat la Ambasada S.U.A., anunțând că „acțiunea continuă”, convorbirea fiind interceptată. În interogatorii și în instanță, nici un ofițer de securitate nu a recunoscut nimic din aceste episoade. În jurul casei parohiale a lui Tökés au fost identificați agenți ai spionajului străin, „care încercau să-și piardă urma în mulțime”.

În dimineața de 15 decembrie, grupul de inițiativă de la casa parohială a lui László Tökés număra doar 10-12 persoane. Apoi, numărul lor a ajuns la 50-60 de „susținători” ai pastorului, tineri, care vorbeau limbile rusă, maghiară și română cu accent basarabean, aceștia din urmă fiind „turiști” din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Lor li s-au adăugat enoriași locali unguri, majoritatea în vârstă, numărul lor diferind de la un moment la altul, fiindcă mai plecau, apoi reveneau. În seara de 15 decembrie, în fața casei parohiale erau aprox. 100 de oameni. În tot acest timp, inspectorul șef al M.I., col. Ion Popescu, responsabil direct cu ordinea publică în județ, nu a întreprins nimic pentru a preîntâmpina declanșarea revoltei populare. Înaintea apariției forțelor de ordine, au sosit la fața locului prim-secretarul P.C.R. și primar al Municipiului Timișoara, Petre Moț și prim-secretarul Comitetului Județean al P.C.R., Radu Bălan. Amândoi au părăsit zona după ce au îndemnat zadarnic lumea să plece. De asemenea, prin fața casei s-au perindat o serie de cadre de securitate, care au privit, au stat cât au stat, aprox. 30 de minute și au plecat. Aceste apariții și dispariții, total ineficiente, ale reprezentanților partidului și Securității au încurajat mulțimea care se alăturase provocatorilor, care oricum, nu se temeau de nimeni pentru că își știau rolul, iar șefii provocatorilor știau că vor beneficia de complicitatea Securității, care nu va interveni.

Împotriva nucleului de revoltă s-a acționat abia în ziua de 16 decembrie, după o zi și jumătate de inacțiune, încurajatoare pentru provocatori. În 16 decembrie, jurul orelor 19.00, au fost trimise la casa parohială a lui László Tökés și la C.J. al P.C.R., din ordinul inspectorului șef, col. Ion Popescu, aprox. 100 de cadre de miliție neînarmate (ofițeri și subofițeri). În seara de 16 decembrie 1989, la Timișoara au fost întrunite toate condițiile de a se face uz de armă pentru restabilirea ordinii publice, dar nu s-a folosit armamentul. Acest lucru este recunoscut și de către fostul pucist, col. Ion Pitulescu, ulterior participant la răsturnarea de la comanda Miliției a inspectorului general adjunct al Miliției Române, col. Petre Moraru și la „trecerea Miliției de partea poporului”.

Comanda forțelor M.I. aparținea inspectorului șef M.I., col. Ion Popescu. Ordinul ca la Timișoara să se folosească armele de foc a fost dat de Nicolae Ceaușescu, în 17 decembrie, ora 16.40, după ce persoane necunoscute folosiseră deja arme de foc. Cu toate acestea, inspectorul șef al M.I., col. Ion Popescu, a menținut Miliția Timiș dezarmată. Ea avea să fie înarmată abia în ziua următoare, după sosirea în oraș a gl. Nuță, adjunct al ministrului și la ordinul acestuia. În perioada care a urmat evenimentelor, în contextul general de promovare a minciunii despre evenimente, un grup de cadre ale Poliției, foști milițieni, au încercat să acrediteze ideea că gl. Nuță nu ar fi acționat în direcția reprimării, aceasta fiind efectuată în exclusivitate de Armată. Printre altele, ei au afirmat că doar gl. Vasile Milea a dat ordin de folosire a armamentului cu muniție de război, Miliția acționând dezarmată, fapt neadevărat. Autorii afirmă chiar că gl. Nuță ar fi dat ordin Miliției să se retragă în unitate, ceea ce este dovedit ca fiind neadevărat.

Dacă se dorea stingerea focarului de revoltă, s-ar fi acționat ca la Iași, în 14 decembrie, dar conducerea Securității urmărea răsturnarea Ceaușeștilor, iar inspectorul șef al Inspectoratului M.I. Timiș, col. Ion Popescu, și-a încălcat grav atribuțiile. Nu putem să nu facem legătura între modul în care a acționat inspectorul șef de la Timiș și situația lui materială. Faptul că el aștepta prăbușirea regimului este dovedită și de percheziția care i-a fost făcută la domiciliu, imediat după evenimente, când a început campania împotriva cadrelor Securității. La această percheziție, s-a găsit suma de 525.000 lei, despre care el a declarat că 400.000 de lei ar fi fost bani ai Securității primiți de la gl. Stamatoiu, în vederea finanțării unor operațiuni, iar diferența economii personale pe care le-a ținut la serviciu, până în data de 17 decembrie, când a dus toți banii acasă. Pe lângă suma amintită, s-au mai găsit o seamă de bunuri, între care şase videocasetofoane, trei instalații pentru satelit, trei televizoare color, un T.V. alb-negru, şapte radiocasetofoane, din care unele sigilate, nedesfăcute. Ducându-și acasă banii instituției, era evident că Popescu aștepta ceea ce urma să se întâmple, fără să intuiască însă că proiectul prevedea și acțiunea anti-Securitate, care a condus la culpabilizarea celor care au realizat condițiile necesare puciului, astfel că el a ajuns să fie percheziționat. La vremea respectivă, pe piața românească, doar contravaloarea unui videocasetofon era echivalentă cu valoarea unui autoturism „Dacia”.

László Tökés era agent al serviciilor secrete maghiare, fapt dovedit cu acte, dar și al Securității României, cu numele conspirativ „László Kolozsvari“. Tatăl lui László Tökés a fost, timp de mai mulți ani, deputat în Marea Adunare Națională, calitate care se acorda doar minoritarilor care colaborau cu statul român în profunzime. Revista „Tinerama” a publicat angajamentul lui László Tökés de informator al Securității, confirmându-se astfel bănuieli anterioare. Col. Gheorghe Rațiu, care avea în subordine structura care supraveghea cultele religioase, a spus și el că László Tökés a fost informator al Securității. László Tökés și-a început activitatea de informator al Securității în noiembrie 1983. După ce iniţial a negat, László Tökés a recunoscut că a fost informator al Securității, declarând însă că a dat și a semnat note informative doar „forţat de împrejurări”. Șeful său, episcopul reformat de Oradea, László Papp, cu care era în permanente conflicte, cel care a dispus transferarea pastorului la o parohie din județul Sălaj, era și el colaborator al Securității. El era cel care, împreună cu șeful Departamentului Cultelor, Ion Cumpănașu, ofițer acoperit de securitate, nu voia să cedeze și să renunțe la mutarea disciplinară a lui László Tökés în județul Sălaj. În zilele declanșării revoltei din fața casei parohiale, sentința judecătorească de mutare era în vigoare, dar preotul nu era mutat și rezolvarea cazului trena. Astfel, tensiunile de la casa parohială a lui László Tökés s-au prelungit în timp, întreținând atmosfera pe fondul căreia se configura revolta populară. László Papp și Ion Cumpănașu au acționat de natură să-l rețină pe pastor la Timișoara și să catalizeze conflictul.

Jurnalistul și investigatorul Ion Cristoiu afirmă: „Cazul Tőkés. Sunt acum destul de multe date care ne fac să bănuim că el a fost creat de Securitate de la prima până la ultima piesă”. Investigatoarea germană Antonia Rados scrie: „Tőkés era un pastor incomod (…) Încă din primele zile ale lunii decembrie i se adusese la cunoştiinţă că urma să fie mutat într-o comună îndepărtată. Dar însuşi faptul de a fi fost informat era cu totul neobişnuit, căci regimul n-avea obiceiul să-şi anunţe planurile de represiune în prealabil, secretul fiind păstrat cu stricteţe. S-a dovedit că Securitatea nu a acționat pentru stingerea conflictului, ci, pentru a-l detona. De altfel, chiar și col. Deheleanu, șeful Miliției Județului Timiș l-a citat pe șeful său, gl. Nuță, care, în 17 decembrie, la ora 10.00, într-o discuție telefonică, i-a declarat: „…Securitatea să se ducă în mă-sa, că ea a creat cazul ăsta!” Focarul de conflict era amorsat, în mare parte datorită șefului Direcției Cultelor, ofițerul de securitate Ion Cumpănașu, care a boicotat măsurile de detensionare a conflictului de la casa parohială. El a ajuns tardiv la Timișoara și a propus soluția ca Tökés să nu fie evacuat, soluție care, cum am arătat, menținea focarul de tensiune la casa parohială din Timișoara, unde se aflau elementele străine provocatoare. Interogat în legătură cu mutarea lui Laszlo Tökés din Timișoara, col. Deheleanu a menționat că, în faza incipientă a conflictului, a fost chemat de secretarul C.C. al P.C.R., Ilie Matei, care i-a cerut să se implice în executarea sentinței de mutare a pastorului în județul Sălaj și să-l ridice cu mașina ca să-l ducă la noua parohie. În acest sens, conform regulamentului, col. Deheleanu i-a cerut aprobare gl. Nuță, care i-a spus: „…Să facă Securitatea ce vrea cu el, este cazul lor, ei l-au creat, nu te băga, nu te amesteca”.

Este posibil ca gl. Nuță să fi dorit ca secretarul C.C. al P.C.R., Ion Coman, să constate că Securitatea nu-și face datoria și sabotează îndeplinirea misiunilor de restabilire a ordinii publice. În cele din urmă, evacuarea pastorului a fost făcută de Miliție, la ordinul lui Nuță, târziu, după ce el a scos Miliția Timiș de sub comanda inspectorului șef al M.I. Timiș, col. Ion Popescu și a trecut-o sub comanda sa personală. Nuță a rezolvat problema, dar, era prea târziu. Planificatorii evenimentelor își atinseseră obiectivul…

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 

(Text extras și prescurtat din cartea Corvin Lupu, Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015. Notele din text au fost eliminate.)