Problemele unei super-puteri

ÎNTOARCEREA AMERICANULUI TĂCUT
James Carden

Oricine care a petrecut suficient timp la Washington sau, care are o familiaritate sumară cu funcționarii profesioniști printre care si personalul de politică externă al aparatului de securitate națională, la un moment dat a observat, aparent bine intenționati, aparent umili si serios ingrijorati birocrați, care sunt siguri că restul lumii are nevoie într-adevăr si chiar strigă pentru, „conducerea americană.”
În absența unei astfel de conduceri, lumea ar coborî cu siguranță în haos – sau cam așa ceva, asta’i gândirea predominanta la Washington.
Și astfel rolul pe care acești misionari, invariabil bine educați și hiper-ambițioși îl văd pentru ei înșiși capătă un fel de importanță istorică a lumii; munca lor devine mult mai mult decât simpla protejare și avansarea a intereselor naționale ale SUA. Misiunea lor, așa cum o văd ei, nu este atât pentru a servi America; cat este pentru a salva lumea.(!!!)

Graham Greene a fost, probabil, primul care a observat fenomenul misionarului american supra-ambițios, ale cărui “bune intenții” nu au fost niciodată suficiente pentru a compensa haosul și distrugerea planurilor lor generos finanțate și atent stabilite de Marea Finanta.
Romanul lui Greene, “The Quiet American” – “Tacutul american”, publicat în 1955, chiar în momentul în care începea primul Război Rece, ar trebui să fie citit de oricine dorește să înțeleagă mentalitatea care a afectat politica externă americană în ultimii 70 de ani.

Povestea, localizata în Vietnam, cand francezii au fost abia dati afara din Indo-China, exploreaza pe americanii care au fost pas cu pas în urma francezilor. Romanul se centreaza în jurul relației dintre un idealist american cu ochii înstelati, operativ al Informatiilor SUA, Alden Pyle, și un cinic, ce a văzut-totul, expatriat, jurnalist britanic, Thomas Fowler. Fowler, este de fapt alter ego-ul lui Greene, al autorului, care vede chiar prin Pyle declaratiile retorice pentru democrație și ajutor de rutină, ceea ce sunt in fapt cu adevărat: prostii.

Fowler își amintește “ingrijorarea” din prelegerile lui Pyle despre Orientul Îndepărtat și opiniile sale „cu privire la ceea ce Statele Unite făceau pentru lume”. Pyle era hotărât „să facă bine, nu oricărei persoane, ci unei țări, unui continent, unei lumi”.
Problema lui Fowler cu Pyle a fost că acesta din urmă a crezut, destul de sincer, în propriile sale prostii. Cam în același timp (1952), teologul Reinhold Niebuhr se lupta cu iluziile nevinovăției americane.
În “Ironia istoriei americane”, Niebuhr a observat că „Națiunile, ca indivizi, care sunt complet nevinovati în stima lor sunt insuportabili în contactele lor umane.” Greene a simțit în mod clar același lucru, și prin Fowler și-a exprimat punctul de vedere că „inocența este ca un lepros prost care și-a pierdut clopotul, rătăcind prin lume, ceea ce nu înseamnă ca nu e periculos.”

Pyle este adesea se baza pe informatiilede la un colonel, Edward Landsdale, șeful CIA la Saigon, in Misiunea Militară, care a sosit în Vietnam în 1954 pentru a lucra la strategia de contra-insurgență centrat în jurul sprijinului pentru atunci-prim-ministru Ngo Dinh Diem.
Greene si-a construit modelul real pentru Pyle pe fost un atașat economic al SUA pe nume Leo Hochstetter(pare a fi kosher), care actiona în conformitate cu un articol din politica externă al SUA, indicat in roman de Greene cu privire la „necesitatea de a găsi o „a treia forță în Vietnam.”

Fie că, după cum se pare că Pyle poartă o asemănare cu cineva mai aproape de timpul nostru: jurnalist, autor, și fostul ambasador al ONU Samantha Power, a cărui audiere de confirmare pentru a deveni următorul administrator USAID a avut loc în fața Comitetului pentru Relatii Externe a Senatului – SFRC.

Transformarea Samanthei Power de la corespondentul de război de cruciadă, (ea și execrabila Christiana Amanpour merită mult credit, dacă acesta este cuvântul, pentru a înfunda administrația Clinton în a se încurca în războiul civil iugoslav de la mijlocul anilor ’90), la un luptător birocratic calificat, care a servit ca membru al consiliului de securitate națională al președintelui Obama și mai târziu ca ambasador al ONU, a fost remarcabila.

Cartea premiată cu Premiul Pulitzer, “A Problem from Hell” scrisa de Samantha Power, a criticatla vremea ei, aspru guvernul SUA pentru că a stat deoparte în mod repetat și a permis ca unele dintre cele mai grave atrocități ale secolului 20 să aibă loc. Power, la fel ca fictivul Pyle, pare să creadă că există o singură țară care are datoria și dreptul moral de a intra și de a rezolva problemele lumii: Statele Unite ale Americii.

Și tocmai de aceea predarea domeniilor USAID Samanthei Power este atât de periculoasă. (leproasa fara clopot)

La ONU, Power și-a folosit platforma pentru a cere schimbarea regimului în Siria. Mai rău, Power a fost unul dintre consilierii-cheie a lui Obama îndemnând la sprijinul pentru războiul saudit din Yemen, o poziție de la care ea și colegul ei, fostul purtător de cuvânt al NSC, Ben Rhodes, au fost in dureri ca să se distanțeze în ultimii ani.
Cu toate acestea, desi ea pare conștienta de faptul că sprijinul pentru Arabia Saudita a dus la campania de infometare a civililor yemeniti este totusi o pată pe dosarul ei, iar atunci când presata de către senatorul din Kentucky, Rand Paul, in fața Comitetului pentru Relatii Externe a Senatului – SFRC. ea nu a aratat nici o urmă de regret pentru sprijinul ei in intervențiile militare americane în Libia și Siria, ea a argumentat in schimb ca in aceste tari nu au avut loc “alegeri democratice”.

La USAID, Power va avea un buget de aproximativ 20 miliarde dolari și o birocrație puternica la dispoziția ei. Acest lucru este evident deoarece în ultimul deceniu sau cam asa ceva, USAID si-a extins mandatul său, de la finanțarea programelor de asistență umanitară la rularea de schimbari de regim, operațiuni susținute in parteneriat cu Silicon Valley, cu monstri ca Google. Țintele pentru astfel de operațiuni vor fi țările care au ales modelul “autoritar”- in fapt suveran, așa cum a precizat Power in Congres.

Power a promis, printre altele, sprijinul ei „fără echivoc” pentru reînnoirea “Global Magnitsky Act”, un proiect de sanctiuni al lui William Browder, un miliardar corupt britanic, de fonduri speculative, care a renunțat la cetățenia sa americană pentru a evita plata taxelor americane. La audierea ei de confirmare in fața Comitetului pentru Relatii Externe a Senatului – SFRC, Power și-a exprimat dorința de a „multilateraliza” Legea Magnitsky, cu alte cuvinte, de a forța națiunile aliate să sprijine regimul de sancțiuni american, un regim care a făcut multe pentru a otrăvi relațiile dintre SUA și aliații ei europeni de lungă durată ca Franța și Germania.

De ani de zile, Laboratorul USAID Development și furnizorii, terțe părți care aparent se specializează în asistență umanitară, cum ar fi DAI, au transformat din ce în ce nemultumirile in tulburări civile, în scopul de a împinge schimbarea regimului asupra țărilor vizate. Uneori, astfel de proiecte merg foarte, foarte prost, așa cum s-a întâmplat în cazul aventurilor lui Alan Gross din Cuba.
USAID a trecut la o operațiune de cvasi-inteligenta, cu un ajutor sănătos de la partenerii lor în Silicon Valley.

USAID va stabili un record al Samanthei Power, ca un intervenționist liberal, o oportunitate fără precedent de a urmări o strategie de operațiuni de schimbare a regimurilor la nivel global.
Întrebarea este dacă aceste aventuri aduc vre-un beneficiu de fapt si pentru securitatea națională a SUA, care este rareori, dacă vreodată, întrebata.

JAMES W. CARDEN este un fost consilier la Departamentul de Stat si care a scris pentru numeroase publicații, printre care “The National Interest”, “The Los Angeles Times”, “Quartz” și “American Affairs”.

Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/the-return-of-the-quiet-american/

Traducerea CD