PROB ŞI DOCUMENTAT?

Ale mele note de lectură prilejuite de apariţia cărţii Anii treizeci. Extrema dreaptă românească şi publicate în „Dilema“ nr.135 din 11-17 august 1995, au produs, precum era de aşteptat, o replică a autorului cărţii, cunoscutul critic literar şi sociolog Z. Ornea. O replică care, din păcate, m-a dezamăgit – vorba d-lui Ornea, m-a dezamăgit încă şi mai mult decît cartea domniei sale. Mi-am zis să pun punct acestei polemici înainte de a se încinge propriu-zis, dat fiind că dl. Z.O., prin răspunsul său, se făcea şi mai vulnerabil. „Lupta“ devenind inegală, am decis să-i pun capăt. S-a ivit însă un element nou şi cu totul neaşteptat, care anulează dreptul şi puterea mea de a decide în această chestiune, obligîndu-mă să aduc la cunoştinţa publicului următoarele:

Aşa cum ştie toată lumea, dl. Z.Ornea a publicat întinse fragmente din cartea Anii treizeci în revista „Dilema“, fragmente care se regăsesc în volumul publicat în 1994. În numărul 24/1993 al revistei, dl. Z.Ornea a publicat însă şi o scrisoare-circulară a lui Corneliu Zelea Codreanu, datată 28 martie 1938, prin care Căpitanul dă directive camarazilor săi în privinţa atitudinii pe care aceştia s-o ia faţă de Nicolae Iorga. Sunt sesizat de către dl. Dan Dungaciu, student la sociologie şi unul dintre cei mai serioşi publicişti ai tinerei generaţii, precum că respectiva circulară nu există. Corneliu Zelea Codreanu nu a dat niciodată o asemenea circulară. Aşadar, d-lui Z. Ornea i se aduce acuzaţia că a inventat acel text, cu intenţia de a falsifica imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu şi, implicit, a Mişcării Legionare. Iată textul pus pe seama lui Corneliu Z. Codreanu:

„Mă mărginesc a vă da în puţine cuvinte mîrşăvia celui ce se pretinde Apostolul Neamului, ba mai mult e şi ministru de stat. Vă întreb: mai puteţi tolera strigoii ăştia?, bătrînii ăştia cu creierul uscat de vremuri? Mai vine şi sinistra comedie jucată de aceşti manechini (trebuie să ştiţi că alţii îi manevrează), comedia asta e aranjarea Insulei Şerpilor. Trebuie să ştie ei că o întreagă generaţie nu poate fi îndepărtată şi mai degrabă o vom utiliza noi ca ospiciu de nebuni bătrîni. Am scris acestui bătrîn o scrisoare, această scrisoare era în numele „Generaţiei de elită a acestei ţări“. Răspunsul cred că îl ştiţi cu toţii. Se respinge cu cea mai mare indignare. Prin urmare, dacă pe noi ne doare ceva, nu le vom mai cere, ne vom lua ce-i al nostru. V-am mai spus-o, repet. suntem la mijlocul „Mlaştinei deznădejdei“, riscul e acelaşi. Ori înainte, hotărîţi spre victorie, ori îndărăt în suferinţa fără sfîrşit.“

Aşadar, acest text a fost publicat de dl. Z.Ornea atribuindu-l lui Zelea Codreanu şi considerîndu-l exemplar pentru comportamentul violent al legionarilor, pentru cultul violenţei practicat de aceştia. Despre acelaşi text dl. Dan Dungaciu susţine că este un fals. Tînărul publicist a respectat regulile jocului şi i s-a adresat public d-lui Z. Ornea, adică prin revista „Mişcarea“, nr.8 (13)/1993, dar şi printr-o misivă cu titlu personal, cerîndu-i d-lui Z.O. să indice sursa din care a preluat textul incriminat, somându-l deci pe autor să dea o explicaţie cu care să facă faţă teribilei acuzaţii ce începea astfel să planeze asupra sa. Dl. Z.Ornea nu a răspuns acestei somaţii, dar, publicîndu-şi în volum suita de texte apărute în „Dilema“, a avut grijă ca textul imaginarei (?) circulare să nu mai apară… Ceea ce, evident, ar confirma, fie şi parţial, acuzaţiile formulate de dl. Dan Dungaciu. Eu nu pot să trec peste aceste acuzaţii. Nici dl. Z.Ornea însuşi nu şi-a permis să le ignore şi, precum s-a văzut, în carte a renunţat la textul cu pricina. Numai că doar atîta este mult prea puţin. Dl. Ornea era şi este obligat să dea lămuririle pretinse de dl. Dungaciu, alături de care mă simt obligat să subscriu: de unde a luat dl. Z. Ornea textul circularei legionare din 28 martie 1938 şi publicat în „Dilema“, nr.135? Sper ca dl. Z. Ornea să aducă acele precizări care să-l scoată de sub acuzaţia pe care dl. Dan Dungaciu n-a pregetat s-o lanseze la adresa unuia dintre cei mai activi publicişti români: farseur, mincinos fără ruşine etc., etc. La aceste acuzaţii eu nu subscriu. Deocamdată!

ION COJA

P.S. În titlul acestor rînduri îl citez pe dl.Z.Ornea însuşi, care, comentîndu-şi propria carte, afirma în „Dilema“ nr.137/95: „nu mi-am propus decît să reconstitui, prob şi documentat, fizionomia etc., etc.“ Să sperăm că lucrurile stau chiar aşa. Confirmarea însă nu ne-o poate oferi decît dl. Z.Ornea, printr-un răspuns limpede la gravele acuzaţii ce i s-au adus.

NOTĂ

Textul de mai sus, trimis spre publicare la „Dilema” şi rămas nepublicat, a primit totuşi din partea d-lui Z.Ornea un fel de răspuns, în numărul 196, din 27 octombrie – 2 noiembrie 1995 al „Dilemei”, din care citez: „Dl. Ion Coja mă întreabă într-o scrisoare oţărîtă şi ultimativă unde a apărut textul scrisorii lui Corneliu Zelea Codreanu către legionari, privitoare la scrisoarea sa adresată lui N. Iorga din 26 martie 1938. Textul acestei scrisori către legionari, purtînd data de 28 martie 1938, a apărut în ziarul „Lumea românească,“ an I, nr. 319 din 18 aprilie 1938.”

Răspunsul d-lui Z. Ornea este, din păcate, tipic pentru tehnica dezinformării: sursa indicată nu putea fi luată în serios de un cercetător „prob şi document”. Ziarul „Lumea românească” a fost o publicaţie de diversiune, scos pe banii autorităţilor poliţieneşti, care numai simpatii legionare nu a avut. Mă îndoiesc că dl. Z.Ornea nu cunoaşte că acel ziar nu poate fi luat ca sursă de informaţii corecte, mai ales că textul respectiv este de o josnicie fără pereche în toată literatura legionară, sare în ochi oricărui cunoscător că nu poate fi atribuit lui Codreanu. Astfel că dl. Z. Ornea rămîne în continuare dator cu o clarificare: a colportat cu sau fără voia sa acest fals grosolan care este „scrisoarea către legionari” publicată în Lumea Românească? Cu alte cuvinte, dl. Z. Ornea ori a fost documentat, dar nu şi prob, ascunzînd sursa compromiţătoare a informaţiilor pe care le-a repus în circulaţie ştiind bine că nu au nici o valoare probatorie, că sunt falsuri, ori a fost prob, dar nu şi documentat asupra adevăratului statut, cunoscut în epocă de toată lumea, al ziarului „Lumea românească“.