Scrisoare din Israel
No issue detected
Stan Pățitu6 hours ago
stanpatitu1963@gmail.com120.148.7.118
domnule Almashe Eduard,
abia s-a discutat fenomenul prințului Constantin Caradjea, care a salvat, nu exterminat, peste 51.000 de evrei.
Inclusiv statul Izdrael i-a recunoscut meritele, oficial prin Institutul Yad Vashem, pe baza documentelor, nu vorbelor, care au ajuns în mare parte în arhiva Muzeului Holocaustului din Washington.
Prințul Caradjea prin poziția sa, responsabilitățile și atribuțiile pe care le avea, fiind șeful corpului de ambasadori ai României, în perioada războiului, după ce îndeplinise funcția de consul general în Germania la Berlin, a fost direct răspunzător de salvarea evreilor de la deportare. A salvat peste 51.000 de evrei, majoritatea din Germania, sau care se aflau pe teritoriul Germaniei, precum și din mai multe țări europene, care erau sub ocupație germană.
Indiferent dacă cifra reală e mult mai mare în realitate, decît cea recunoscută de statul Izdrael, recunoașterea activității lui de salvare a evreilor, răsplătită cu titlul de cel mai drept între popoare, este cea mai bună dovadă că România a salvat evrei, deci nu a exterminat evrei, așa cum este acuzată acum fără dovezi.
Într-o problemă atît de acută, a holocaustului, acuzațiile pe vorbe fără dovezi, cad de la sine, atîta timp cît multe din documentele cu pricina, au supraviețuit, atît la ministerul de externe din România, cît și după 1990 în arhivele Muzeului Holocaustului din Washington. Mai mult, recunoașterea meritelor prințului Caradjea, care a venit chiar din partea statului Izdrael, înseamnă implicit și recunoașterea oficială a meritelor României de salvare a evreilor de la deportare, deoarece prințului Caradjea i-a revenit obligația de a întocmi documentele, adică pașapoartele, nu numai scrisorile de cerere și aprobare din partea guvernului României.
Pentru acuzația care i se aduce României, de către unii evrei, deoarece nu toți evreii aduc astfel de acuzații României, că ar fi produs un holocaust, e nevoie de documente, nu de vorbe. Deocamdată există documente, care contrazic acuzațiile unora dintre evrei, deoarece ele sînt dovada reală că România a salvat evrei de la deportate. Deci, mergem pe dovezi sau pe vorbe?
Nu vreau să neg orice fel de atrocități, deoarece ele s-au produs în acele momente, mai ales că ele au avut un caracter politic, nu etnic, peste tot în Europa. Războaiele civile care cuprinseseră Europa, premergătoare războiului mondial și clasate ca războaie civile politice între fasciști și comuniști, care s-au extins și în perioada războiului, mai exact dintre naționaliști și bolșevici cu vederi comuniste, s-au soldat cu victime. Dar de aici, adică de la încăierări politice, pînă la acuzația de holocaust, exterminare etnică, e cale lungă să ne-ajungă. Nu cunosc în istorie vreun moment cînd astfel de revolte, revoluții sau războaie civile politice, să fi fost clasate ca holocaust, așa cum se aduc acum astfel de acuzații României. Dacă unii evrei aveau vederi comuniste, bolșevice, și-au căzut victime în războaiele civile, asta e, pentru că au căzut și alte etnii, nu numai evrei. La război, ca la război.
Aș vrea numai să amintesc și de atrocitățile produse împotriva românilor, atît la adresa soldaților români, de către evrei, în Basarabia de exemplu, cît și asupra populației civile, de către fosta Uniune Sovietică, prin deportări forțate, cît și deportarea de soldați români în Siberia, ca prizonieri de război. Atrocitățile la adresa românilor, depășesc cu mult, atrocitățile la adresa evreilor. Cifrele vorbesc de la sine, iar fenomenul poate fi clasat ca genocid la adresa românilor.
Așa că, domnule Almashe Eduard, vă propun să aprofundați cazul prințului Constantin Caradjea (Karadja pe plan internațional), și să faceți cîteva vizite la Washington DC, Berlin și mai ales la Institutul Yad Vashem din Izdrael, ca să puteți confrunta documentele care mai există cu vorbele! Asta în cazul în care militați pentru aflarea adevărului.
Dvs spuneți că ați aflat din cărți, iar eu vă spun că ar fi bine să lămuriți problema cu documente. Mai știm noi cărți cu literatură de specialitate care au primit chiar și premiul Nobel, fără documente și pline de falsuri.
După cum vedeți nici nu m-am legat de cazul Ion Antonescu, deoarece nici nu era nevoie, atîta timp cît există oficial dovezi din partea României, că a salvat evrei de la deportare, și nici nu i-am luat apărarea dlui Coja, deoarece dînsul știe să se apere și singur.
Cu respect în numele adevărului!
domnule Coja,
vă mulțumesc că ați dat curs invitației mele de a scoate la lumină isprăvile prințului Caradjea! Poate așa, atît românii, cît și evreii mai învață cîte ceva din istoria adevărată a României! Și totodată vor afla și interesul prințului Caradjea pentru istoria României, deoarece el nu numai că a fost implicat direct în istoria de moment, dar s-a și ocupat de istoria veche a României, pentru care a ajuns și membru al academiei. A fost dat afară de bolșevici cînd s-au instalat la putere, fiind considerat chiabur. Bolșevicii i-au luat și dreptul la cultură, nu numai dreptul la proprietate.
Prin natura profesiei și funcțiilor deținute, a avut ocazia să ajungă la documente referitoare la români, care mai existau prin arhivele și bibliotecile din Europa de vest. El a scos la lumină cel mai vechi document referitor la români. A adunat tot ce-a găsit în incunabule, care s-au aflat la academie. Nu știu acum ce s-a întîmplat cu ele. Problema e: de ce n-am fost educați să știm care a fost activitatea lui culturală ca istoric, cît și activitatea lui politică și implicarea lui activă în istoria României? Vă spun eu de ce, pentru că atît istoria veche, cît și istoria de moment a românilor trebuia ștearsă din istoria lumii, precum și din mintea românilor, din memoria colectivă în care se sădește și crește identitatea națională. Ca să desființezi o nație e nevoie în primul rînd să ștergi din memoria colectivă identitatea națională, iar apoi să ștergi și țara de pe hartă.
Deși a fost un descendent dintr-o familie veche de fanarioți, ajunși la noi cu aproape 500 de ani în urmă, care în decursul istoriei s-au amestecat cu familii boierești de români, a fost un bun român și-un patriot care a militat împotriva forțelor răului, pentru a nu da șansa românilor să se implice și nici șansa altora să ne acuze mai tîrziu ca participanți la exterminarea etnică a altor popoare. Vorbesc la plural, deoarece am fost acuzați și de țigani, nu numai de evrei.
Nu s-a știut de el și nici nu s-a predat în școli nimic despre el, pentru că istoria după cel de-al doilea război mondial, ne-au scris-o învingătorii care au ocupat România și nu trebuia să se știe adevărul, deoarece mai tîrziu nu ni se puteau aduce acuzațiile false de participanți la holocaust. Din cauza asta nici recunoașterea meritelor lui nu s-a făcut decît după ce noii guvernanți ai României au recunoscut oficial falsele acuzații și România a plătit despăgubirile cerute.
Nu se puteau cere despăgubiri, dacă reabilitarea lui și implicit a României s-ar fi făcut înainte ca România să recunoască acuzația de holocaust și să plătească despăgubirile cerute, deoarece nu se mai puteau aduce acuzațiile false, pentru că activitatea lui și documentele care au supraviețuit contraziceau și anulau din start acuzațiile de holocaust produs de români la adresa evreilor.
În opinia mea consider că prințul Caradjea a fost un geniu, nu numai un mare patriot, care prin activitatea lui și documentele rămase a dejucat pentru 60 de ani, 1945-2005, inclusiv intenția de estorcare de bani a românilor, cu acuzații false. Din cauza asta pot afirma că a fost în același timp și un mare previzionar.
Zicala: să stăm strîmb dar să judecăm drept, are conform logicii trei variante. Putem să stăm strîmb și să judecăm strîmb. Iar a treia putem să stăm și drepț cînd judecăm drept. Ce folos că judecăm drept, dacă stăm cocoșați cu capul plecat în fața minciunilor? Prințul Caradjea a stat drept și-a judecat drept, ceea ce i-a obligat chiar pe evrei să-l răsplătească cu titlul de cel mai drept între popoare. Noi românii ar trebui să schimbăm atitudinea conform zicalei și să-nvățăm să și stăm drept cînd judecăm drept, ca să nu ne mai lăsăm cu capul plecat și călcați în picioare.
Din păcate guvernanții noștri nu numai că stau strîmb dar și judecă strîmb. Asta denotă nu numai faptul că România este în continuare sub ocupație de 72 de ani, 1945-2017, dar și faptul că guvernanții ei nu sînt români, chiar dacă ei și-au schimbat poziția de la pro-estici la pro-vestici.
Așa că, dragi români, e timpul să stăm și drept nu numai să gîndim drept.