Aurel Brumă

Mare şi tembelă bulibăşeală la marginea Europei, în ţinutul mioritic din care s-a ridicat mai an Bădica Traian, europarlamentara Eba – nici o legătură cu Elba (insulă sau fostă fabrică de produs , între altele şi baterii) şi alţi eroi naţionali care vor ajunge iluştri prin anonimat, deci folclorici. Folclorici vor rămâne şi băieţii de la USL care, coborâţi din triumful aparent sigur al prezenţei copleşitoare a românilor la vot, o dau acum cotită, neamul nostru de 22 de milioane (că nimeni nu ne-a mai numărat, boabă cu boabă în risipa asta de libertate euro-atlantică) fiind scurtat numeric pe patul procustian al interesului de coaliţie.
Dintr-un jilţ de guru supradimensional mai apare şi academica Pippidi care explică că ăi 7,5 milioane de l-au supărat la vot pe suspendatul ar fi, vezi Doamne, sărăcimea care suge din bugetul patriei (pensionari, funcţionari şi ce-or mai fi), restul până la 22 de milioane ducând-o bine merci ca pătură de mijloc, de unde şi concluzia că stăm bine pe economie de avem atâţia multimiliardari. Mai zice doamna politolog că a votat NU, asta aşa, ca să se ştie că este imparţială şi clară cum bănuţul dintr-un ou fără şanse de ecloziune, deci dânsa face parte din elita persoanelor fizice plătite valutar după desenul einsteinian al coafurii.
Emoţionat în zbaterea pleoapei, lăcrimos în devotamentul său supracivic, Traian Băsescu anunţă, normal, revenirea pe funcţie, uşurat de spaima destituirii şi mai ales, cum clar a dăltuit în cuvinte, că are şansa de a declara (pentru cei la care avea de bătut şaua) că musai trebuie să ne apucăm de treabă, muncă, rabota, work şi mai ales de minerit la cupru şi aur! Păi, cum parlamentul bunicii, de se amestecă la cel mai înalt nivel, semantica: lovitură de stat, democraţie, constituţie, cupru şi aur? Şi brusc m-am luminat, cum viziunea fostei flote pe care chinezii sosiţi la Constanţa nu au nici o şansă s-o vadă fiindcă nu există, că la Roşia Montană fesul prezidenţial, uşor găurit de cianura interesului personal sau de grup, acoperă cifrul ilustrului nostru posibil deponent pentru o pensie individuală cu lactaţie valutară de te doare mintea. Sau, mea culpa, şi-mi retrag mizeriile debitate mai anţărţ, Traian Băsescu citeşte zilnic şi diurn „Naţiunea” şi a aflat că există tehnologii de prelucrare a minereului aurifer fără utilizarea cianurilor, ba şi cu un randament de se sparie gândul, celor 17 tone de aur adăugându-li-se, anual, alte importante substanţe plus locuri de muncă, restaurare de climat socio-economic, etc, etc. Clar cum clarul că preşedintele se pune de-a curmezişul şmecherilor ălora de la Gold Corporation, indiferent de ce ştiu ei c-au văzut direct din satelit şi că, pe ultima sută de metri de mandat vrea să fie realmente un preşedinte al intereselor naţionale, dincolo de pericolele federative din vulcanii noroioşi ai minţii nu ştiu cui! Şi, la urma urmelor, albă sau neagră, ce dacă bădica se preocupă intens de minerit? Îşi face reconversia profesională pentru peste un an, când ăia 7,5 milioane vor avea dreptul democratic de a-l scrie cu dragoste şi respect pe toacă.
Că preşedintele încă suspendat la momentul scrierii acestor micuţe rânduri se va comporta în continuare ca un „primar de ţară” (cum îndrăznea să scrie un nu ştiu care indezirabil), cu nefrică de altceva decât de inspecţia de la Centru (pe unde o fi Centrul domnului Băsescu?) asta este o altă chestie care, producând abureală, nu se informează decât peste 50 de ani.
Dar cea mai simpatică parşivenie la care s-au apretat cu ghiotura cam toţi actorii acestui bâlci al referendumului a fost jocul jurămintelor. Băsescu a jurat că se retrage demn şi cu doi centimetri deasupra propriei staturi epopeice dacă, la sfârşitul votării, tabăra celor cu DA va depăşi cu un singur vot tabăra celor cu NU. Şi NU se retrage, că n-a fost un singur vot deasupra ci doar ni;te nenorocite de milioane! Antonescu, care a promis că… decide că NU, încă nu e cazul, se mai poate schimba macazul, X,Y,Z şi NU, adică DA, rămân la hotarele democraţiei române, s-o apere de ăilalţi. Şi mă întorc şi spun, repetând corul bătrânilor, că tocmai ăştia de se cred politicieni de n-ai aer, tocmai ei sunt o reală lovitură de stat, un pericol pentru şansa României de a se restaura în demnitate, echilibru şi respect pentru fiecare component al său. Atâta timp cât nu se va opune castei politice actuale o grupare, un curent care să reprezinte România pentru Români, vom avea sunet de clopot scufundat în oceanul intereselor exogene ţării.
Personal şi împreună cu alte cunoştinţe europene (Angela, Manuel, Viktor) mă bucur enorm de posibila revenire a suspendatului la Cotroceni, mai ales în condiţiile în care, după „băile de mulţime” printre cei aproape 14 milioane de susţinători prin absenţă, (calcul aritmetic al celor care nu s-au prezentat la urne), omeneşte ar fi să facă şi sărmanul om un duş. Urmează, până la referendumul din noiembrie – aşa ar trebui asumate „parlamentarele”, noi runde de dat la gioale. Circ avem dar, cu seceta ştiută, pâinea o să cam lipsească.