Procesele lui Vasile Lucaciu de la Satu Mare

Scris de Adriana Zaharia, 29 august 2015 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

vasile lucaciu in picioareDupă ce a fost alungat din Satu Mare în anul 1885, Vasile Lucaciu a fost judecat şi condamnat de mai multe ori. El nu s-a lăsat intimidat. A avut tăria să înceapă şi să termine Biserica  Sfintei Uniri a Tuturor Românilor de la Sişeşti. Aceasta a fost sfinţită acum 125 de ani, la 27 august 1890. Din cauza inscripţiei „Pro S Unione Omnium Romanorum” precum şi datorită discursului rostit în faţa mulţimii de 15.000 de oameni veniţi din toate părţile, Episcopul Ioan Szabo de Gherla l-a suspendat din postul de preot al Şişeştilor. Vasile Lucaciu a făcut apel la Papă, care găsindu-l nevinovat anulează ordinul de suspendare.
Judecat în mai multe procese, între 1889-1892, la Satu Mare şi Debreţin, şi apoi închis la Seghedin de către guvernanţi, dr. Vasile Lucaciu îşi câştigă repede admiraţia intelectualităţii transilvănene. Primul proces  împotriva lui Vasile Lucaciu are loc la Satu Mare 19 martie 1889. El este judecat „pentru aţâţare împotriva unei naţionalităţi”. Avocatul său , Iuliu Coroianu, şi-a susţinut pledoaria în limba română. Sentinţa s-a dat în 8 iulie 1889. Tribunalul Regal din Satu Mare îl declară nevinovat şi îl achită pe părintele Vasile Lucaciu”.
În calitate de secretar general al Partidului Naţional Român, participă la pregătirea mişcării memorandiste, la întruniri politice, aducându-i aprecierea largă a românilor din zonă, dar şi prigoana din partea oficialităţilor. Dr. Vasile Lucaciu a fost delegat cu formarea şi delegarea deputaţilor ce urmau să fie prezente la Viena în data de 28 mai 1892 pentru a înmâna Memorandul împăratului. Duşmanii săi, printre care din păcate erau şi români, aveau ordin să-l implice într-o acţiune subversivă, pentru a-l împiedica în rolul ce şi-l asumase. Momentul ales a fost începutul lunii Mai.
În noaptea de 5 spre 6 mai 1892, jumătate din locuinţa notarului Papp Zsigmond din Ferneziu – vechiul duşman al lui Lucaciu şi denunţătorul din anul 1887 – a fost aruncată în aer, fără să se înregistreze vreo victimă.
Primele cercetări s-au îndreptat împotriva lui Ötvös Istvan, gardian de noapte. Acesta a declarat că atentatul a fost pus la cale de Babiciu Gheorghe. La interogatoriul luat, Babiciu a mărturisit că Vasile Lucaciu ar fi afirmat despre Papp Zsigmond următoarele< „din  porunca lui Dumnezeu, trebuie să piară prin foc, prin apă, ca un câne turbat”. în urma acestei declaraţii Vasile Lucaciu a fost citat în faţa judecătorului Toperczer Kalman din Satu Mare pentru audiere exact în ziua în care trebuia să plece la Viena, 24 mai 1892.
La interogatoriu, Vasile Lucaciu face declaraţii de o îndrăzneală de neînchipuit: “în privinţa presupusului atentat cu dinamita împotriva notarului din Ferneziu, cunoştiinţele mele sunt următoarele: această faptă, apostrofată în întregime de mine ca fiind o comedie, s-a comis cu aprobarea directă a înaltului guvern şi cu ştiinţa şi acordul unor organe oficiale ale lui, pe baza unei înţelegeri prealabile ori însuşi de către Papp Zsigmond, ori de către o altă persoană, dar cu concursul său nemijlocit.”
Procesul atentatului cu dinamită se judecă în 27 septembrie 1892 la Satu Mare de către judecătorii Szentkiralyi ca preşedinte, Papp Iozsef şi Jeney Gyorgy judecători şi dr. Goth Ferencz ca procuror. Lucaciu a fost achitat, inculpaţii recunoscându-şi în cele din urmă vina. Dar în urma declaraţiilor făcute în faţa judecătorului de instrucţie lui Vasile Lucaciu i s-a deschis un nou proces pentru “calomniere publică a guvernului”.
12 septembrie 1892: Tribunalul Regal din Satu Mare îl găseşte vinovat pe Vasile Lucaciu pentru delictul de calomniere publică
Prezentăm mai jos un fragment din motivarea Tribunalului Regal din Satu Mare  din 12 septembrie 1892, numărul 9451/B.
“Având în vedere că prin cele de mai sus dr. Lukacs Laszlo atribuie guvernului o complicitate în legătură cu delictul comis împotriva lui Pap Zsigmond, care, dacă ar fi adevărată, ar constitui motiv de începerea urmăririi penale împotriva membrilor suspectaţi ai guvernului, dar cel puţin i-ar expune oprobiului public; la fel, guvernul, resp. membrii săi ar trebui să suporte oprobiul public dacă şi-ar fi dat acordul şi aprobarea ca să se comită un complot reprobabil, purtând carasteristicile exterioare ale unui delict, cu scopul ca dr. Lukacs Laszlo să poată fi acuzat în faţa opiniei publice; 
având în vedere faptul că datele delictului în cauză nu prezintă elemente care să facă posibilă suspectarea guvernului regal de către dr. Lukacs Laszlo cu favorizarea deliberată a delictului comis de Ötvös Istvan sau cu crearea unui complot cu acordul direct al lui (al guvernului – n.r.); 
având în vedere că dr. Lukacs Laszlo, fiind solicitat în cursul investigaţiilor să-şi prezinte dovezile în susţinerea afirmaţiilor sale privind guvernul, nu a putut demonstra acestea, mai mult, şi-a menţinut suspiciunile şi în cursul investigaţiei; având în vedere că afirmaţia sa conform căreia ar fi fost audiat în calitate de învinuit în cazul penal al lui Ötvös Istvan nu se confirmă pe baza mărturiei sale şi a întregului conţinut al procesului verbal de audieri; 
având în vedere că afirmaţiile sale calomnioase prezentate ca şi cunoştiinţe ferme, dar care nu se referă în nici un caz la speţa respectivă, au fost făcute publice de către judecătorie în forma unui proces verbal care poate fi studiat de către organele regale şi de clienţi, şi faptul că, după cum se ştie, aceste afirmaţii au fost făcute şi în afara graniţelor ţării, au constituit baza suspectării.
Pe baza acestora a fost nevoie de învinuirea lui dr. Lukacs Laszlo pentru delictul de calomniere publică pe baza paragrafelor 258 şi 262 ale Codului penal. Lucru de care vor fi înştiinţate Procuratura Generală Regală din Debreţin precum şi părţile implicate. 
Din şedinţa Colegiului penal al Tribunalului regal Satu Mare, ţinută în 12 septembrie 1892. Gunther Ignac vicepreşedinte, Makay Karoly notar aux. (g.h.)”
(Documentul în limba maghiară se află la Muzeul Unirii Alba Iulia, colecţia Vasile Lucaciu, Nr. inv. 5562/18).
Avocatul Ioan Savaniu redactează recursul pe care-l înaintează la Curtea de Apel
Prin avocatul său Ioan Savaniu, Vasile Lucaciu a făcut recurs la Curtea de Apel. (Născut în Odoreu în 13 decembrie 1850, Ioan Savaniu s-a remarcat începând cu anul 1880 ca un luptător constant pentru cauza naţională românească. Alături de protopopul Ioane Marcu, preotul Alexandru Ferenţiu, avocatul Ioan Pop şi Vasile Lucaciu, Ioan Savaniu a fost ales în anul 1881 membru în cercul electoral Satu Mare). O copie după apelul redactat în limba maghiară şi contrasemnat de Ioan Savaniu în cauza penală 9451/1892 a părintelul Dr. Vasile Lucaciu se păstrează la  Muzeul Unirii Alba Iulia, cu numărul de inventar 5383/1
„Onorată instanţă!
Respectuos fac recurs împotriva deciziei nr. B 9451/1892 referitoare la trimiterea mea în judecată; pentru că este lipsită de orice temei legal.
Orice aş fi spus eu cu ocazia audierii de către judecătorul de instrucţie Toperczer şi în orice calitate aş fi spus, acelea sunt lipsite în totalitate  de criteriile caracterului public, atât în înţelesul general, cât şi în cel juridic al cuvântului. (…)
Chiar dacă caracterul public stipulat în paragraf 262 nu necesită un loc public ca şi spaţiu, totuşi înalta Curte, sub nr. 5481 din 11 ian. 1888 (Colecţia de legi, vol. XIX, pag 266) şi în mai multe alte hotărâri de principiu, stipulează ca voluntar criteriul comiterii faptei „în faţa mai multora”, stipulat general în paragraful 285 al Codului penal.
„Mai mulţi” înseamnă mai mulţi de doi, aşa cum s-a pronunţat înalta Curte în mai multe hotărâri (…).
Deci, având în vedere că dl. judecător de instrucţie Toperczer Kalman şi grefierul său sunt numai două persoane, – aici nu poate fi vorba, ţinând cont numai de  această speţă, de delictul de calomnie stipulat în paragrafele 258 şi 162, de care sunt învinuit.
Pentru faptul că acel proces verbal de audieri poate fi văzut mai târziu de cineva, eu nu pot fi învinuit în niciun caz. Căci nu eu am întocmit acel proces verbal şi nu eu sunt însărcinat cu păstrarea lui. Iar pentru faptele altora eu nu pot să răspund.
Dacă eu am comis vreo calomnie – lucru pe care nu îl recunosc – aceea a fost terminată odată cu declaraţiile mele în faţa domnului Toperczer Kalman. Din faptele altora, care eventual pot fi comise ulterior, după zile, săptămâni sau ani (prin vederea sau eventual citirea actelor), nu se poate crea un element constitutiv indispensabil al unei învinuiri de calomnie împotriva mea, căci nici propria mea fiinţă nu ar fi capabilă ulterior de aşa ceva. (…)
Rog deci umil Onorata Curte de Apel să binevoiască a schimba hotărârea înjurioasă a primei instanţe şi să dispună încetarea procesului penal împotriva mea. Cu deosebită stimă Dr. Lukacs Laszlo, preot gr. cat. de Şişeşti.”
Înaintat la 24 IX 1892
Dar apelul a fost respins, iar dosarul este trimis Tribunalului din Satu Mare, care a dezbătut procesul în 27 ianuarie 1893.  De data aceasta Vasile Lucaciu a fost condamnat pentru calomnierea publică a guvernului maghiar, la 4 luni închisoare ordinară.
În vara anului 1892, lui Vasile Lucaciu i se deschid patru procese
La începutul lui iulie 1892, V. Lucaciu i-a convocat pe românii din cercul electoral Baia Mare la o conferinţă, care trebuia să se ţină la 6 iulie, la Şişeşti. S-ar fi discutat contextul ducerii  Memorandului la Viena, abuzurile autorităţilor de la Şimleu, Arad şi Turda, precum şi atitudinea faţă de noile impozite. Adunarea nu s-a ţinut, fiind dizolvată de pretorul Alexandru Schmiedt. V. Lucaciu s-a plâns de acest gest. Atât textul convocării, cât şi cel trimis ministrului de Interne au ajuns la Parchetul din Satu Mare, V. Lucaciu fiind pus sub acuzaţie în două procese.
De la Satu Mare a poposit la Curtea de juraţi din Debreţin. Procesul a avut loc în 12 noiembrie 1892. Acum Vasile Lucaciu l-a avut ca avocat pe Iuliu Coroianu. iar Vasile Lucaciu a fost condamnat la 1 an închisoare de stat, 500 fl. amendă şi 49 fl. cheltuieli de judecată.
în total în vara anului 1892 lui Vasile Lucaciu i se deschid patru procese. Şi toate acestea nu au fost de ajuns. în 6 septembrie 1892 Episcopul Ioan Szabo îl suspendă  din nou din postul de paroh al Şişeştilor.
O copie incompletă după sentinţa Tribunalul Regal din Debreţin, Nr. 10391.1./1892 se păstrează la Muzeul Unirii Alba Iulia:
În numele Majestăţii Sale, Regele
Tribunalul Regal din Debrecen, ca instanţă decisivă, în urma plângerii procurorului general Csernus Vince din Debrecen ca acuzator public, în procesul de presă intentat împotriva lui dr. Lukacs Laszlo, paroh gr. cat. din Şişeşti, învinuit cu comiterea prin presă a delictului de aţâţare împotriva naţionalităţii, incriminat de alineatul II al articolului 172 al Codului penal, în urma dezbaterii publice a curţii cu juraţii ţinută în Debrecen în data de 12 noiembrie 1892, pe baza hotărârii curţii cu juraţii, care pronunţă că inculpatul este vinovat, în vederea aplicării legii şi stabilirea pedepsei, în acelaş loc şi în aceeaşi zi, pronunţă sentinţa după cum urmează: 
inculpatul Dr. Lukacs Laszlo, născut la Apa, domiciliat la Şişeşti, de 40 de ani, paroh gr. cat., fără antecedente privind delictele de presă,  pentru aţâţare împotriva naţionalităţii incriminată de alineatul II al paragrafului 172 al Codului penal, pe baza aceluiaşi loc de lege se condamnă la un (1) an de detenţie de stat începând cu data comunicării şi la o amendă de cincisute (500) de fl. cu termen de plată de 15 zile în favoarea scopurilor stipulate în paragraful I. al legii nr. VIII. din 1887, cu posibilitatea de executare, ce se transformă în caz de imposibilitate a executării în cincizeci (50) de zile suplimentare de detenţie de stat; 
se condamnă de asemenea la plata, cu ameninţarea executării în termen de 15 zile, către trezoreria statului, a cheltuielilor de judecată la nivelul a 49 fl. şi 62 craiţari şi se obligă, conform regulilor în vigoare,  la suportarea chieltuielilor judiciare care se vor ivi în viitor. Motivaţie.
(…) curtea cu juraţi s-a pronunţat că dr. Lukacs Laszlo se face vinovat pentru expresiile din invitaţiile tipărite la tipografia (idescifrabil) din Baia Mare,  datate în Şişeşti  în data de 2 iulie 1982, semnate de parohul din Şişeşti dr. Lukacs Laszlo…
Pedeapsa a fost executată în închisoarea de la Seghedin. Lucaciu a fost arestat în ziua de 28 decembrie 1892. Jandarmii i-au permis să asiste la liturghia oficiată de fratele său Constantin şi de preotul Iuliu Şurani. Nu numai biserica, ci şi curtea acesteia au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi sosiţi să-şi ia rămas bun de la preotul lor.
Însoţit de soţia sa şi de avocatul Iuliu Coroianu, în seara zilei de 26 ianuarie 1893 Vasile Lucaciu a fost adus de la Seghedin la Satu Mare în vederea judecării procesului pentru “calomnierea publică a guvernului”. Dezbaterea a avut loc la Tribunalul Satu Mare în 27 ianuarie 1893. În sala de dezbatere au fost admise doar 40 de persoane.  Completul de judecată a fost format din Moricz Lajos, preşedinte, Szentkiraly Karolyi şi Jenei Gyorgy, judecători, Pongracz Jeno, procuror, şi Szucs Lajos, grefier. Rezultatul a fost o nouă condamnare a lui Lucaciu la 4 luni închisoare ordinară, 50 fl. amendă, sentinţă aprobată de Curia regală în ziua de 2 mai 1893. Această pedeapsă împreună cu cea a juraţilor din Debreţin a fost contopită la 13 luni închisoare.
În ziua de 7 februarie 1893 Lucaciu înaintează o petiţie  către preşedintele Tribunalului din Satu Mare în care a cerut să fie scutit de muncile de rob şi să i se permită să se alimenteze pe cheltuială proprie în oraş.
Închisorile ungureşti nu aveau însă un regim carceral atât de sever, ca altele din epocă, cum ar fi de pildă cele din Rusia sau chiar din Vechea Românie, căci din ele, pe bază de certificat medical, se putea uneori ieşi temporar, pentru a merge, bunăoară, la băi. Ioan Slavici în cartea întitulată “Închisorile mele” ne relatează că la închisoarea din Vaţ, unde a stat închis o vreme, şi-a instalat şi servitoarea, pentru a-i aduce mâncarea de la un restaurant din oraş. Tribunalul Satu Mare respinge însă cererea lui Vasile Lucaciu.
În matricola închisorii Tribunalului Satu Mare pe anul 1893, la fila 260 se păstrează următoarele date:
„Descrierea persoanei
Numele şi prenumele: Vasile Lucaciu. înălţimea: 1.65. Forma capului: normală, complect. Faţa: lungăreaţă, plină. Culoarea feţei: brunetă. Părul: castaniu, cărunt. Fruntea: deschisă, înaltă. Sprâncene: castanii. Ochi: bruneţi. Nasul: normal. Gura: normală. Semne particulare: n’are.
Date personale
Locul naşterii:  Apa. Ultimul domiciliu: Şişeşti. Legitim: Da. Etatea: 40 ani. Limba maternă: română. Limbi cunoscute şi vorbite: Limba română, l. maghiară, l. germană, l. latină. Calităţi: gradul de inteligenţă, superior, preot. Religia: greco-catolică. Situaţia familiară: căsătorit, patru copii. Trăiesc părinţii: tatăl trăieşte. Profesiunea: preot greco-catolic. Pentru ce fapte a mai fost pedepsit înainte: Agitaţii conform ordinului judecătorului de instrucţie al Tribunalului Nr. 13.435 – 1887. procuror, ss. Zsiga. Faptul pentru care a fost deţinut şi pus sub cauză: Agitaţie şi calomnie.”
Cât timp a stat închis la Satu Mare şi Seghedin, Vasile Lucaciu a contractat o boală de ochi. La intervenţia deputatului guvernamental dr. Nicoale Şerban, ministrul Justiţiei D. Szilagyi a aprobat transferarea lui Lucaciu de la Seghedin la Budapesta. în ziua de 23 august 1893 este escortat la Budapesta şi internat în închisoarea de pe câmpia magaziei de pulberărie, unde a stat până în ziua de 7 februarie 1894.  Eliberarea lui Lucaciu a produs o vie satisfacţie în rândurile românilor.
Răgazul va fi însă de scurtă durată. Încercarea cea mare pentru Lucaciu va surveni la procesul Memorandului, judecat la Cluj, în zilele de 7-25 mai 1894, şi urmat de condamnări numeroase la ani grei de temniţă pentru memorandişti. Cea mai grea pedeapsă, constând din 5 ani de temniţă grea, i-a revenit Leului de la Şişeşti.
A consemnat Adriana Zaharia
Bibliografie:
Muzeul Unirii Alba Iulia, Colecţia Vasile Lucaciu – traducerea documentelor din limba maghiară a fost realizată de Veres Istvan
Albani Tiron  – Leul dela Şişeşti – De ce s’a prăbuşit Monarchia Austro-Ungară – Editura Cercului ziariştilor Oradea – 1936
Achim Valeriu, Socolan Aurel – Vasile Lucaciu Luptător pentru drepturile românilor şi unirea Transilvaniei cu România – Baia Mare, Baia Mare, 1968
Botezan Liviu, începutul activităţii politice a lui Vasile Lucaciu, www.history-cluj.ro/istorie/anuare/2001
Iacoş Ion, Achim Valeriu, Dr. Vasile Lucaciu luptător activ pentru unirea românilor, Texte alese, Testimonia Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988
Iuga Augustin – Cu privire la Vasile Lucaciu: acte, documente, procese – Baia Mare – Cooperativa notarilor – 1940
Mihoc Blaga, Memorandistul exemplar, Familia, Nr. 1, ianuarie 2005


Publicat de către Dan Culcer la Arhiva Românilor , 3/27/2019 11:14:00 a.m.