Prea fratelui nostru, Coja Z. Aurel
Așa sună dedicația pusă de mine în fruntea romanului Carnaval la Constanța. De ce această formulă de catalog: Coja Z. Aurel? Pentru că îmi rămăsese în cap, de la serbările școlare de sfârșit de an, când domnul Gustav, secretarul Liceului Mircea cel Bătrân anunța premiile. Parcă-l aud și acum, voce de neuitat: „se decerne diploma de merit elevului Coja Z. Aurel!” Frază rostită ani la rând… De Coja Z. Ion n-a fost vorba decât o dată, în clasa a doua, parcă… În rest, mențiuni sau nici măcar atât!…
Iar când s-a deschis anul școlar 1955-56, la serbarea respectivă, cu mine în curtea liceului plină de elevi, pe neașteptate l-aud pe directorul liceului, domnul Zaharia, pomenindu-l pe prea fratele Aurel și lăudându-i isprava cu care intra în palmaresul liceului: reușise la admiterea în facultate, la Medicină, la Cluj, al doilea… Din câteva mii de candidați!
Maică-mea nu s-a mirat niciodată de performanțele școlare, nu puține, ale celor trei frați Coja: Aurel, Marilena și subsemnatul. I se păreau normale, de vreme ce știam bine cu ce greutăți ne creștea! Greutăți care ne-au ambiționat pe toți trei!
Soră-mea, mai puțin, dar noi doi, băieții, am fost exact ceea ce nu se putea numi tocilar! Buni și la sport, și la nebunii, nedisciplinați – dar cu măsură, măsura fiind respectul față de profesori în primul rând! Ca constănțean, student la Cluj, în echipă cu alți trei LMBiști, Toso Ursache, Nache Varsani și Carol Fridman, prea fratele se poate spune că timp de șase ani a arat Clujul, a prea arat Clujul! Ajunsese de pomină printre toți studenții clujeni, inclusiv de pe la alte facultăți. Moment de culminație, pe 24 ianuarie 1959, când s-a aflat printre cei care au însuflețit marea demonstrație de naționalism românesc, ardelenesc!…
Toți colegii săi se mirau: când mai are timp de învățat, când el este mereu prezent la „activitățile” boemei studențești!… Bașca echipa de polo!
O parte dintre amintirile fratelui meu din acei ani de studenție la Cluj, povestite apoi la Mogoșoaia, au ajuns, via Vintilă Ornaru, la Marin Preda, în romanul Cel mai iubit dintre pământeni! Titlul acesta i se potrivește și lui frate-meu: pe unde a fost, a ajuns imediat „cel mai iubit”! Fie pe plaja de la Rex, fie la Spitalul Polizu, la Tulcea sau la Mangalia! Chiar și în familie! Maică-mea l-a iubit cel mai mult!… Eu însumi îi datorez existența lui frate-meu: medicii au sfătuit-o pe mama să mă lepede, îi puneam viața în primejdie! Dar mama a ținut cu orice chip, cu orice risc să-i facă lui „buburică” al ei un frate… Nu știu cât i-am fost eu de folos lui frate-meu, dar despre mine știu bine că viața mea ar fi fost alta fără un frate mai mare, unul ca prea fratele pe care mi l-a dat bunul Dumnezeu!… M-am simțit împlinit și prin isprăvile sale! M-am simțit completat! Sentiment pe care nu-l poți avea decât de la un frate.
Mi-aduc aminte, după primele săptămâni de studenție la București, îmi scrie frate-meu, frate mai mare, nu? Sfaturi. De fapt unul singur: „fii atent, dacă îți vine cheful să te urci în vârful unui stâlp, numai acum o poți face, când ești student!”
Ca urmare, m-am urcat de mai multe ori în vîrful vreunui stâlp, dar nu așa de des cât aș fi avut eu cheful!… Mă mai potoleam știind că se urcă destul de des și fratele Aurică, Aurică fără frică!…
Ce de nebunii, ce de nebunii a mai făcut la viața lui!… Nebunii cu gust, cu umor, cu curaj, sfidând deseori establishmentul și scleroza șefilor, a colegilor…
Ca medic de succes – chirurg ginecolog, a făcut necontenit dovezi de generozitate și compasiune pentru bolnave, devenind o adevărată legendă a Dobrogei!… În 1992, când am candidat la alegerile parlamentare în județul Constanța, am ajuns cu circul electoral la Hârșova… Sala plină. Victor Surdu mă prezintă: candidatul dumneavoastră pentru Senat, profesorul și scriitorul, hau-hau, Ion Coja! Mă laudă ce mare sculă sunt și îmi dă cuvîntul. Dar revine la microfon și adaugă: am uitat să vă spun, domnul profesor Ion Coja este fratele doctorului Aurel Coja!… Abia atunci s-au pornit ropote nesfârșite de aplauze!… Pasă-mi-te, prea fratele nostru lucrase un an de zile la Hârșova, pe la începutul anilor 80!… Iar sala era plină mai ales cu muieret!… Iar femeile țin minte și știu să fie recunoscătoare!
Nu mai țin minte cine, un necunoscut, după 1990, când am devenit eu persoană publică, m-a întrebat dacă sunt rudă cu doctorul Coja, medicul de la Canlia, în Dobrogea, pe malul Dunării. Insul, agronom, era în inspecție la CAP și s-a dus cu tot satul să-l vadă pe doctorul zurliu care pusese pariu cu inginerul din sat, că va trece el înot Dunărea care venea din Europa umflată ca niciodată!… Nu putuse uita numele năzdravanului: doctorul Coja…
A consultat în Dobrogea țărăncile mai mult pe monezi antice. A strâns astfel două grămezi, pe una i-a furat-o stomatologul cu care împărțea locuința de la Adam Clisi. Primise aprobare să emigreze și a ținut să ia cu el și ceva amintiri… După 1990 s-a întors cu niște afaceri cam dubioase… L-au pomenit ziarele! Un nenorocit!…
Iar a doua grămadă de monezi vechi i le-a făcut cadou lui Nichita Stănescu, când a aflat că dăduse peste poet patima numismaticii!
Aurel și cumnatul nostru, Ion Efrim, l-au sponsorizat, cum se zice acum, pe Petre Țuțea, adică i-au plătit dactilografa care să-i bată textele! Dactilogramele pe care le-a publicat după 1990 Maria Spiridon la Iași și pe care a uitat să mi le înapoieze fuseseră plătite de cei doi….
Cred că la frate-meu am auzit și cea mai deșteaptă vorbă rostită despre nea Petrache. Mi-a zis cam așa, după o jumătate de zi petrecută alături de legendarul bătrân: „Domnule, Petre Țuțea este persoana cea mai obositoare pe care am întâlnit-o vreodată! Vorbește mult, nu prea lasă și pe alții să vorbească, dar spune numai lucruri interesante, teribil de deștepte! Nu-ți poți permite niciun moment de neatenție, căci cine știe ce perlă pierzi!… Când vorbești cu alții, mai ai momente de neatenție, când îl lași pe celălalt să vorbească și tu te gândești la ale tale… Cu Țuțea nu am putut să fiu decât mereu atent la tot ce spune!… Mă simt mai epuizat ca niciodată! Parcă aș fi făcut febră …cerebrală, așa mă simt!”
Am publicat, pe acest site, un fragment din romanul Șeitanii, în care frate-meu, prezent ca personaj, are o confruntare cu un neamț, fost aviator de elită în aviația lui Hitler, care venea cu ani în urmă să vândă autorităților, pentru înzestrarea securității, aparatură de ascultat ce se vorbește în casă. Când și-a dat seama cu cine petrece – mai erau de față Nelu Chelemen, Mac Popescu și alții, frate-meu l-a dat afară de la masă pe neamț…
Firește, a avut un dosar voluminos la securitate. Mai gros ca al meu!… Și mult mai interesant!
După 1990, toți colegii l-au vrut director la spitalul din Mangalia! Un director cu totul atipic!
Două isprăvi de-ale sale, din acești ani:
Mai întâi, că a avenit la el să fie angajat un ortoped din Basarabia. Și-a dat imediat seama cu cine are de-a face și l-a angajat. Iar într-o bună zi l-a adus la Constanța și i-a făcut cunoștință cu o …cerșitoare, o copilă de 4-5 ani, s-o consulte. Schiloadă. După bănuiala lui frate-meu, fusese schilodită la naștere, de părinți, după un vechi ritual folcloric țigănesc… Ca să aibă succes la cerșit!… Medicul basarabean – îmi scapă acum numele, a ajuns o somitate în București, s-a uitat la biata fetiță și nu i-a trebuit mult ca să confirme bănuiala lui frate-meu, inclusiv aceea că poate fi operată și îndreptată!
Familia fetei nici să nu audă de operație! Mai ales taică-su! A trebuit frate-meu să-l amenințe cu poliția, ca s-o ducă la Mangalia, s-o opereze basarabeanul… Acum este una dintre femeile după care bărbații întorc capul în Constanța. Dar când se întâlnește cu frate-meu, tot sărut-mâna îi spune… Ditamai cucoana! A ajuns adică ceea ce la Constanța se numește o „țigancă de mătase”!
A doua: după ani de zile de practică medicală, deștept cum e, frate-meu a ajuns la descoperirea unei „metode”, dacă poate fi numită metodă, prin care femeile pot concepe și naște ce vor: băiat sau fată!… S-a exersat pe mai multe persoane, adică mame, din cercul de cunoscuți, și succesul a fost total: 100%. (Una din beneficiare, o cunoscută doamnă din lumea TV, care se temea să facă al doilea copil, să nu fie tot …fată. Frate-meu a învățat-o cum să facă un băiat, de care se bucură acum!)
Eu, mărturisesc, am văzut afacerea care se putea face și i-am propus-o, eu cu reclama, Aurel cu metoda! Dar a refuzat, căci, mi-a zis, toată lumea vrea băieți… Pe cine a sfătuit, a făcut-o numai dacă erau părinții unei fetițe, chiar două…
Concluzia sa a sunat cam așa: nu mă bag eu peste ceea ce trebuie să fie după voia Domnului…
Dar s-a băgat în schimb bunul Dumnezeu, sub a cărui protecție am simțit întotdeauna că se află prea fratele nostru Coja Z. Aurel.
Ține-l, Doamne, sănătos, pe robul tău zis Bilă!
24 martie 2014
Ion Coja
Un doctor extraordinar de bun.
AVEA PORECLA DE BILA.
SA.I DEA DUMNEZEU SANATATE
Ba io l-as contrazice pe “Buburica” cd el zicea:
„fii atent, dacă îți vine cheful să te urci în vârful unui stâlp, numai acum o poți face, când ești student!”
L-as felicita pentru asa inspiratie pe “Buburica” si pentru reverberatia ce-si continua si astazi impetusul (ce vi l-a dat ATUNCI, in tinerete), in momentele fericite in care va urcati in continuare in varfuri, pe stalpi, la figurat, ca sa trageti alarma la trezirea neamului!
Caci trebuie ceva curaj sa faceti ce faceti Dumneavoastra, intr-o tara sub ocupatie, nu?
Asa concatinare intre frati, confirma intuitia si intareste decizia mamei de a va fi daruit unul celuilalt!
Dumnezeu s-o odihneasca ! Iar pe Domniile Voastre, sa va fericeasca!
Mulțumesc, doamnă Carolina.
De invidiat, în sensul cel mai bun al cuvântului.Sper să mai fie şi altele asemenea, şi să dea Domnul, mai ales, şi in viitor.
La multi ani domnului doctor Coja Z. Aurel!
Pomenind de 24 ianuarie 1959, nu ma pot abtine sa nu ma laud ca si eu m-am „aflat printre cei care au însuflețit marea demonstrație de naționalism românesc, ardelenesc!…”, astfel ca, fara sa ne stim, am jucat aceeasi Hora a Unirii cu fratele dv, hora ce putea sa ne coste mult (si pe unii i-a si costat).
Alta lume!
Cine isi mai poate inchipui azi ca pentru ca ai jucat Hora Unirii la centenarul Unirii din 1859 esti bagat la puscarie? Pe cine mai poti impresiona povestindu-i una ca asta?
Nu ai injurat oranduirea socialista? Nu ai vorbit dusmanos despre marea Uniune Sovietica? Ai jucat Hora Unirii? E vorba de Hora Unirii a lui Alecsandri, cea nelipsita din nici o antologie in care figureaza Bardul, pe muzica lui Flechtenmacher, la centenar? Si pentru asta iti pierzi facultatea si esti bagat la ocna?
Cine mai poate crede azi asa ceva?
Ei, dar ce insemna acea Hora a Unirii in 1959?
Inseamna ca spiritul romanesc inca mai palpita. Si asta nu e bine!…
Inseamna ca nu Zoia si Sura, nu Haia Lifsitz si Ocsiko Therez sunt eroii tai ci Avram Iancu si Mihai Viteazul, Emil Rebreanu si Ecaterina Teodoroiu. Si asta nu e bine deloc!…
Ne tineam de maini cu Rusan si cu Rodica, sora lui, apoi cu o multime de necunoscuti, la fel de tineri ca si noi, la fel de entuziasti, la fel de transfigurati de maretia momentului: sa jucam aceeasi Hora a Unirii pe care o jucasera cu o suta de ani in urma fauritorii Romaniei, cei ce in sunetele acestei hore sorbisera Milcovul ce-i separa pe frati si din doua sfaramaturi ale fiintei neamului facusera o Tara.
Un coleg, Costica Samochis, basarabean refugiat, ne-a fotografiat. A doua zi mi-a dat poza iar eu, incantat, pe vremea aceea a te fotografia era un eveniment, i-am aratat-o lui Romi Rusan. Spune-i sa-mi faca si mie una, a zis el la fel de insufletit. M-am dus si i-am spus lui Samochis. Nuuu! a sarit acesta ca ars si m-a luat de o parte, uitandu-se in jur sa nu fim ascultati. Du-te acasa si pune-o pe foc. Nu o rupi, o arzi! Umbla sa-i identifice pe cei care au jucat hora si-i baga la zdup. I-au prins pe multi si-i forteaza sa spuna cine a mai fost. Daca dau de poza, ne-am aranjart cu totii…
Am ascuns poza dar nu am ars-o. O mai am.
O marturie de la „marea demonstrație de naționalism românesc, ardelenesc!…”
Au fost si asemenea vremuri.
Acum vremurile s-au schimbat de tot, sunt de nerecunoscut.
Dar cei ce cred ca „nationalismul romanesc, ardelenesc” s-a stins se inseala.
Nu le doresc sa aiba de-a face cu el.
E pe site o rememorare a acelei zile, cum a fost la Cluj. O caut și o pun din nou pe prima pagină! Îmi pare bine că „suntem” împreună de atât amar de ani!
Dragă Ioane,
Câtă onoare îți face nobilul omagiu public pe care l-ai adus, pe bună dreptate, generosului tău frate, eminentul doctor Aurel Z.Coja!
Să-ți trăiască, să vă trăiască și să vă trăiți sănătoși și fericiți împreună toți trei frații!
Oliviu
Să vă trăiască în pace dl-e Grigoriu și să fie sănătoși !!!
Domnule profesor Coja, mă înclin cu mare respect în fața unui mare suflet care este fratele dvs (folosesc expres prezentul, în raport cu convingerile personale în care părăsirea corpului fizic nu înseamnă moarte) și ii aduc alături de dvs un profund omagiu !!!
Cred că sunteți la curent cu un fenomen « inexplicabil », numit „fenomenul anilor de război”, datorită căruia, în perioada imediat postbelică, raportul nașterilor este covârșitor în favoarea băieților – demonstrând după mine o subtilă și înțeleaptă lege a lui Dumnezeu – pentru anularea pierderilor războiului și echilibrarea raportului de forțe(sic) bărbat-femeie.
Sunt sigur că fratele dvs era conștient de asta, și refuzul său de a aduce alterații asupra unei legi divine infinit mai subtile și benefice oricărei inteligențe și bunăvoințe omenești, dovedește o mare înțelepciune și un spirit nobil !
… Atitudine demnă de un profund respect, pe care îl reiterez !!!
P.S. Din cate știu, și simplist vorbind, sexul progeniturii depinde de un raport cromozomial prezent în celulele părinților…
Oare cum făcea Aurel (permiteți-mi vă rog această familiaritate!) ca să modifice acest raport – aș da orice să aflu asta, din pură curiozitate, evident…
Scuze paranteza facea parte din alt post – o manipulare gresita – scuze din nou !!!
O clipă! O clipă, vă rog! Fratele meu trăiește, viu și nevătămat Textul acesta am vrut să-l public anul trecut, când a făcut 75 de „coți”! L-am regăsit, uitat printre „documents” și l-am dat pe goarnă, să nu-l pierd din nou! Fiică-mea, care va avea curând un copilaș, n-a vrut să intervină asupra firii lucrurilor și nu i-a cerut niciun sfat Unchiului Aurel…
Absolut domnule profesor și să-i dea Dumnezeu o viață lungă !!! Mii de scuze pentru gafă !!!
Și să vă trăiască de-asemenea și fiica precum și puiul de om pe care îl așteaptă (că-i fetiță sau băiețel) !!!
Doamne, ajută! Mulțumesc de urări! Le întorc tuturor celor care se vântură pe acest site!
Bună Veste !
Frumos!…
Ce frumos
imi aduc aminte cu placere de fratele tau care sa oferit sa-l roage pe un coleg,dr.banu sa ma duca cu el la bucuresti.ii transmit multe urari de bine.george
Mare binecuvantare sa va aveti unul pe altul si cu sora dvs. sa fiti trei.
Va spune unul care a fost singur la parinti, ceea ce m-a motivat sa fac tot ce am putu sa nu sufere si copii mei acelasi neajuns, asadar am … cinci.
Să vă trăiască!